Dragi crescători de ovine, la voi a început campania de fătări?

Pesta rumegătoarelor mici (PRM) este o boală acută, foarte contagioasă, comună oilor şi caprelor, care se caracterizează clinic prin hipertermie, anorexie, stomatită necrotică, diaree, epiforă, jetaj purulent şi insuficienţă respiratorie, iar anatomopatologic prin ulcere, eroziuni şi necroze ale mucoasei digestive şi respiratorii. Agentul cauzal al pestei rumegătoarelor mici este un virus încadrat în familia Paramyxoviridae, genul Morbillivirus, înrudit antigenic cu virusul pestei bovine, dar şi cu celelalte virusuri ale genului (virusul bolii Carre, virusul jigodiei focilor şi al pojarului uman). Există diferenţe biochimice între tulpinile africane şi asiatice datorită evoluţiei separate, probabil din tulpina vaccinală de virus al pestei bovine adaptată pe capră.

Față de factori fizico-chimici, unele tulpini pot rezista la 60°C timp de 60 minute. Virusul (vPRM) este stabil în intervalul de pH 4-10, fiind susceptibil la acţiunea alcoolului, eterului şi detergenţilor, precum şi la numeroase substanţe cu acţiune dezinfectantă cum ar fi: fenolul, hidroxidul de sodiu (concentraţia 2% aplicată 24 de ore).

Virusul supravieţuieşte o lungă  perioadă de timp în ţesuturile congelate şi refrigerate.

Infecţia naturală afectează în special caprinele şi ovinele, dar de regulă este mult mai severă la caprine, la care determină pierderi mari şi, ocazional, este severă la oi. Se admite că bovinele, în general, fac infecţii subclinice. Cu toate acestea, rareori virusul pestei rumegătoarelor mici are puterea să dezvolte la bovine leziuni, care pot fi puse pe seama pestei bovine. Într-adevăr, în anii 1950 s-a reprodus experimental boala la bovine cu acest virus, fiind înregistrate cazuri de îmbolnăvire şi moarte la acestea. Totodată, vPRM a fost izolat dintr-un focar de boală, „rinderpest-like“ (similar pestei bovine), la bivolii din India în anul 1955. Acest virus a fost, de asemenea, suspectat a fi implicat într-un episod de boală care a afectat dromaderii din Etiopia în perioada 1995–1996. Antigenul vPRM şi acidul nucleic al acestuia au fost detectate în unele materiale patologice prelevate pe durata acestui focar, dar virusul viu nu a putut fi izolat. Cazuri clinice de boală cu evoluţie mortală au fost raportate în mediul sălbatic la gazele (Gazella dorcas), capra nubiană (Capra ibex nubiana), antilopa sud-africană cu coarne (Oryx gazella) şi oaia iraniană Laristan (Ovis orientalis laristanica) (4). Cerbul cu coada albă (Odocoileus vir- ginianus) poate fi infectat experimental.

Factorii de risc sunt reprezentaţi de specie şi rasă: capra până la vârsta de 4-12 luni; oile şi caprele de reproducţie de Sahel sunt mai rezistente decât rasele pitice din zonele umede din Afica de Vest. În anumite efective prevalenţa virusului este mai mare când un nou grup este introdus sau când se întorc animale de la târguri. Boala este mai frecventă la capre decât la oi.

Procentul oilor şi caprelor care prezintă anticorpi neutralizanţi creşte cu vârsta. Boala este mai severă la capre decât la oi şi evoluează rapid şi fatal la tineret. Rata fatalităţii cazurilor este mult mai mare la capre (55-85%) decât la oi (sub 10%).

În ţările unde boala este endemică se constată „peak“-uri sezoniere legate de ploile torenţiale de vară şi de iernile cu vânturi uscate. Această creştere sezonieră a prevalenţei poate fi legată de succesiunea generaţiilor, iezii/mieii rămânând descoperiţi după perioada colostrală la vârsta de 3-4 luni, ceea ce corespunde celor două sezoane.

Transmiterea bolii se realizează prin contact direct cu animalele bolnave sau dejecţiile acestora. Virusul este prezent în toate secreţiile (jetaj, salivă) şi excreţiile (în cantităţi mari în fecale).

Calea de infecţie cea mai frecventă este reprezentată de mucoasa respiratorie, conjunctivală și bucală.

Primele focare au evoluat în vestul Africii în 1942. Pesta rumegătoarelor mici a fost pentru prima dată descrisă în Coasta de Fildeş, dar este prezentă în majoritatea statelor africane situate în sudul Saharei şi nordul Ecuatorului şi în aproape toate statele din Orientul Mijlociu până la Turcia. Pesta rumegătoarelor mici este, de asemenea, prezentă pe întreg cuprinsul Indiei şi sud-estul Asiei. Boala este enzootică, în focare în nordul Africii subsahariene, Africa nord ecuatorială, peninsula Arabă, India, Pakistan. Se presupune că primele focare de pestă a rumegătoarelor mici ar fi fost de fapt pesta bovină, faţă de care, clinic, nu este ușor de deosebit. Bovinele şi porcinele dezvoltă anticorpi neutralizanţi, dar nu fac boala clinică. În afară de oi şi capre, sunt natural receptive gazelele, caprele sălbatice şi căprioarele. Această boală nu se transmite la om.

Reacţiile serologice încrucişate cu virusul pestei bovine au generat confuzii şi au împiedicat recunoaşterea timpurie a bolii. Abia în anii 1970 infecţiile experimentale, studiile virusologice şi serologice au dus la constatarea faptului că boala care a evoluat la rumegătoarele mici din Africa de Vest, descrisă sub numele de Kata sau complexul stomatită-pneumoenterită, era de fapt o entitate distinctă, respectiv pesta rumegătoarelor mici.

Focarele se declanşează, invariabil, la introducerea de efective naive în zonele endemice, ocazionată de transhumanţa spre zonele subtropicale umede şi târgurile religioase.

În zonele endemice, cu focare mai puţin agresive de boală, morbiditatea nu depăşeşte 50%, dar în focarele severe de boală rata morbidităţii poate ajunge la 100%, cu mortaliate de 100%.

Anticorpii maternali se diminuează sub limita protectoare în jurul vârstei de 3-4 luni, numărul animalelor susceptibile crescând după 3 luni de la vârful  sezonului de fătări.

Primul focar în Arabia Saudită a fost pus pe seama importului unor oi din Africa sau returnarea unor miei nevânduţi la un târg de animale. Focarului din 1988 i-a urmat un focar natural la gazele şi căprioare. În Europa, un prim focar a fost înregistrat în Bulgaria (2018), care a fost lichidat prin stamping-out, și în iunie 2024, în Grecia.

Trecerea prin boală conferă imunitate de lungă durată.

La animalele naive, consecutiv primei infecţii, în timpul perioadei de pirexie, care corespunde viremiei, nu se detectează prezenţa anticorpilor. După remiterea clinică, la animalele convalescente se constată o dinamică crescătoare a titrurilor de anticorpi. Anticorpii postinfecţioşi pot fi decelaţi cel puţin un an după vindecare; în zonele în care circulă şi virusul pestei bovine (eradicată pe mapamond în 2011), se recomandă neutralizarea pentru determinarea titrului anticorpilor anti vPRM, această tehnică permiţând şi discriminarea faţă de virusul pestei bovine. În cazul anticorpilor induşi consecutiv infecţiei produse de virusul PRM se constată o dinamică ascendentă a titrului anticorpilor neutralizanţi.

Măsurile profilactice vizează limitarea introducerii vPRM în teritoriu prin prohibirea importurilor din zone endemice și carantina profilactică la animalele importate. Statutul de indemnitate al țărilor europene față de pesta rumegătoarelor mici face ca la apariția focarelor să se aplice măsuri de stamping-out și restricții de circulație ale animalelor din speciile susceptibile, ca și asupra vectorilor mecanici din zonele afectate, până la stingerea focarului.

Secția de Medicină Veterinară, ASAS

În data de 19.08.2024, în România evoluează 60 de focare (8 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A, 37 exploatații non profesionale și o stână) de pesta rumegătoarelor mici (PRM) cu un total de 232.927 de animale existente în Baza Națională de Date a Sistemului de Identificare și Înregistrare a Animalelor (BND-SNIIA), după cum urmează:

- în județul Tulcea sunt 49 focare în 10 localități din care: 7 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A și 28 de exploatații non profesionale cu un total de 212.973 animale;

- în județul Constanța sunt 9 focare în 6 localități în exploatații non profesionale cu un total de 6.865 de animale;

- în județul Timiș un singur focar într-o exploatație comercială cu un total de 12.500 de animale;

- în județul Ialomița un singur focar într-o stână cu un total de 589 de animale.

În ceea ce privește condițiile sanitare veterinare pentru comerțul (circulația intracomunitară și exportul) cu animale vii din specia ovină și caprină, informăm operatorii economici care desfășoară sau intenționează să desfășoare activități de comerț intracomunitar sau export cu rumegătoare mici că, pe perioada evoluției PRM în România, aceștia vor trebui să respecte, pe lângă regulile de certificare sanitar veterinară și obligații suplimentare de testare.

În paralel, ANSVSA își continuă demersurile pentru renegocierea condițiilor sanitare veterinare, atât cu țările de destinație existente, cât și cu altele noi.

Totodată, ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicați în comerțul cu rumegătoare să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA județene, pentru a proteja efectivele de rumegătoare mici împotriva acestei boli.

Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA județene.

Pesta rumegătoarelor mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.

Sursa: ansvsa.ro

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a reacționat prompt la apariția și evoluția focarelor de pesta micilor rumegătoare (PMR) din județele Tulcea, Constanța și Timiș. Serviciile veterinare din țară acționează de urgență pentru a limita răspândirea virusului, aplicând măsuri corecte, conform legislației europene, utilizate de toate statele membre.

Corectitudinea acestor măsuri este esențială, iar responsabilitatea operatorilor economici joacă un rol crucial. Un risc major de introducere și răspândire a bolii provine din importul de animale bolnave, a căror boală a fost dobândită anterior intrării pe teritoriul României, ori din introducerea de animale fără documentele sanitar-veterinare necesare. Activitățile ilegale, cum ar fi transporturile clandestine de animale, pun în pericol eforturile de export și pot genera focare secundare de boală la mare distanță de focarul inițial.

Inspectorii ANSVSA colaborează constant cu reprezentanții instituțiilor competente pentru a identifica și stopa aceste practici iresponsabile. Eforturile ANSVSA și ale crescătorilor de animale de deschidere a unor noi piețe de export sunt amenințate de aceste activități ilegale.

În contextul epidemiologic actual, ANSVSA acționează pentru menținerea exporturilor de ovine, renegociind condițiile cu țările terțe și efectuând teste suplimentare pentru loturile destinate exportului. Laboratoarele ANSVSA lucrează cu program extins pentru a oferi garanțiile necesare țărilor beneficiare, asigurând astfel continuitatea schimburilor comerciale.

Din data de 17 iulie, de la confirmarea primului focar de PMR, s-au derulat operațiuni de export cu ovine, totalizând 72.820 de capete, dintre care 38.000 în Arabia Saudită și 34.820 în Regatul Hașemit al Iordaniei.

ANSVSA implementează o strategie de introducere a unor noi laboratoare din rețeaua serviciilor veterinare pentru a susține aceste activități fără a afecta fluxul de export.

Instituția este în permanent contact cu crescătorii de animale, transportatorii și exportatorii, colaborând pentru a limita extinderea bolii și a preveni prejudiciile în sectorul zootehnic. Autoritatea apreciază inițiativa crescătorilor de ovine de a evita vânzările și cumpărările de animale între ferme, schimburile de ciobani și vizitele între ferme, precum și anunțarea imediată a medicului veterinar și a DSVSA județene în caz de suspiciune de boală.

O avertizare importantă este aceea de a nu da crezare informațiilor false care afirmă că boala nu există. ANSVSA condamnă difuzarea de „fake news” care poate submina eforturile autorităților de a gestiona focarele de boală și de a promova exportul de animale.

În prezent, în România există 37 de focare active de PMR (8 exploatații comerciale, 12 exploatații comerciale de tip A și 17 gospodării ale populației), cu un total de 218.756 animale afectate:

Județul Tulcea: 34 focare (7 exploatații comerciale, 12 exploatații comerciale de tip A și 15 exploatații non-profesionale) – 205.271 animale afectate.

Județul Constanța: 2 focare în exploatații non-profesionale – 985 animale afectate.

Județul Timiș: 1 focar într-o exploatație comercială – 12.500 animale afectate.

ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicați în comerțul cu rumegătoare să respecte instrucțiunile transmise prin intermediul DSVSA județene, pentru a-și proteja efectivele de rumegătoare mici. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA județene.

ANSVSA face apel la sprijinul fermierilor din sectorul ovine și caprine, precum și al cetățenilor, pentru a aplica măsurile de biosecuritate, a anunța imediat serviciile veterinare despre suspiciunile la animale și a respecta toate măsurile dispuse de autorități pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul țării.

Sursa: ANSVSA

Creșterea ovinelor reprezintă o tradiție multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activități tradiționale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunțat caracter specific local sau regional (diferite sortimente de brânzeturi, specialități din carne de oaie, articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecționarea pălăriilor tradiționale, ateliere pentru țesături etc.).

Datorită condiţiilor geo-climaterice caracteristice ţării noastre, efectivele de ovine sunt crescute şi exploatate în marea parte a anului (cca 200 – 230 de zile, în funcţie de intemperii) pe pajiştile naturale, respectiv pe păşuni şi fâneţe, fiind comasate în turme (cârduri) cu un efectiv de ovine pe turmă, diferenţiat în funcţie de suprafaţa de teren păşunabil, categoria de animale, numărul de proprietari care participă la formarea turmei, de distanţa faţă de localităţi şi alte criterii care sunt stabilite de crescătorii din localitatea de origine a ovinelor.

La această dată, un procent însemnat de crescători de ovine exploatează această specie pentru producţia de lapte care este utilizat, în exploataţii sau în unităţi specializate, cu precădere la obținerea brînzeturilor, mai ales telemea, caş, brânzeturi frământate, urdă sau cașcaval, produse la care se realizează un randament foarte bun.

Caracteristice laptelui de oaie (după unele date statistice) sunt reprezentate de conținutul ridicat în substanțe proteice 5,7%, în cazeină 4,6%, lactalbumină/lactoglobulină 1,1%, lactoză 4,5%. Conținutul de calciu din laptele de oaie este între 162 și 259 mg/100 g, fiind bogat în grăsimi 6,7%, iar aportul de fosfor, sodium, magneziu, zinc, fier şi grupul de vitamine B este de 1,5-2 ori mai nutritiv și mai bogat decât laptele de vacă. 

Laptele de oaie are o dublă importanţă: biologică – când reprezintă alimentul indispensabil în primele săptămâni de viaţă a mielului și comercială – când poate reprezenta o importantă sursă de venituri. Din acest punct de vedere deosebim laptele supt, adică cel consumat de miel, și laptele marfă, destinat comercializării.

Producția cantitativă și calitativă de lapte de oaie este determinată de mai mulți factori a căror acțiune se îmbină în așa manieră încât este dificil a determina cu certitudine aportul fiecăruia dintre ei, respectiv:

■ factori genetici, care includ rasa, individul, prolificitatea, metabolismul fiecărui animal, cofiguraţia, forma şi dezvoltarea ugerului, vârsta corelată cu perioada de lactaţie;

■ factori de mediu, respectiv temperaturile ridicate (temperaturile cele mai favorabile pentru procesul de secreție normală a laptelui fiind cuprinse între 5 și 21°C), ploile şi umiditate excesivă pot provoca o diminuare a producției de lapte cu 5-30%;

■ calitatea nutritivă a furajelor şi modul lor de administrare (se recomandă ca pentru producerea unui litru de lapte să fie asigurate 0,7 U.N. și 85 g proteină digestibilă, peste necesarul de întreținere a funcțiilor vitale);

■ asigurarea permanentă a apei potabile;

■ condițiile de zooigienă şi microclimat din saivane sau în țarcurile din pășune;

■ igiena şi sistemul de muls;

■ calitatea personalului îngrijitor.

Pentru îmbunătățirea producției de lapte se recomandă desfășurarea unei intense activități de selecție în rândul raselor autohtone, extinderea controlului producției de lapte, alegerea riguroasă a berbecilor folosiți la monta naturală sau pentru însămânțări artificiale, efectuarea unor încrucișări de infuzie cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte.

O condiție esențială pentru realizarea unui spor de efective și implicit de produse animaliere scontate, cantitativ și calitativ, o constituie starea de sănătate a ovinelor, condiție care constituie o preocupare importantă a serviciilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populației de bolile transmisibile de la animale la om, protecția și bunăstarea animalelor, asigurarea  pieței de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută și salubre, activități care se desfășoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

În baza responsabilităților ce le revin şi pentru a asigura un sprijin concret și eficient crescătorilor de ovine, serviciile sanitare veterinare oferă o serie de servicii cu referire la:

• asigurarea bazei umane şi materiale necesare pentru efectuarea acțiunilor sanitare veterinare de prevenire şi combatere a bolilor la animale;
• evaluarea şi monitorizarea exploatațiilor care dețin ovine, implementarea legislației privind identificarea, înregistrarea şi mișcarea animalelor;
• supravegherea clinică a stării de sănătate a efectivelor, prin examene clinice și inspecții la exploatațiile comerciale și în exploatațiile nonprofesionale de la gospodăriile populației;
• măsuri de supraveghere și prevenire a unor boli transmisibile prin vaccinări profilactice, tratamente antiparazitare preventive şi curative, diagnosticul unor boli prin examinarea în laborator a probelor recoltate de la animale în acest scop;
• monitorizarea și certificarea circulației ovinelor, a produselor și a subproduselor obținute de la acestea.

Realizarea acestor acţiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de animale, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociaţiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu stricteţe legislaţia din domeniu.

Crescătorii de ovine care doresc să valorifice producţia primară sau produsele obţinute prin procesarea producţiei primare trebuie să obţină de la DSVSA judeţeană documentul de înregistrare pentru vânzare cu amănuntul, care stabileşte: codul producătorului, produsele care se valorifică, cantitatea, locul de comercializare şi aria de distribuţie.

Această înregistrare este necesară pentru a se putea monitoriza şi controla respectarea normelor şi regulilor de igienă, trasabilitatea şi siguranţa alimentelor de către toţi crescătorii de ovine care produc, procesează, depozitează şi comercializează lapte şi produse din lapte de oaie, în scopul protejării sănătăţii publice.

În condiţiile în care crescătorii de ovine sunt înregistraţi la DSVSA judeţeană, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat în exploataţie (stâna) sau independent şi implicit pentru vânzare cu amănuntul, aceştia pot să comercializeze produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unităţii autorizate, în pieţe agroalimentare de pe întreg teritoriul României, precum şi cu ocazia expoziţiilor, târgurilor sau a altor manifestări organizate de diferite autorităţi sau organizaţii profesionale în cadrul legal.

Cu referire la importanţa şi rolul crescătorilor de animale (de ovine în situaţia în discuţie) sunt multe aspecte de menţionat ținând cont de contextul social şi economic al acestei activități, fapt ce obligă autorităţile competente să acorde un spijin real, concret, cu referire la funcţionarea asociaţiilor pe specii de animale şi produs, facilităţi pentru amenajarea de puncte de sacrificare, unităţi de procesare a laptelui, a cărnii şi a subproduselor obţinute de la ovine, facilităţi pentru asigurarea hranei pe tot parcursul anului, identificarea de beneficiari interni, în spaţiul intracomunitar şi în ţări terţe pentru comercializarea berbecuţiilor şi a unor produse finite (brânzeturi, preparate din carne de oaie cu caracteristici tradiţionale), sprijin financiar etc.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

La prima vedere, să moşteneşti și să duci mai departe o stână nu e cea mai mare afacere pentru o tânără de 18 ani. Însă, atunci când eşti crescut de mic alături de oi şi ai învăţat cum se face brânza, parcă nu e chiar atât de rău. În special atunci când discutăm despre o tânără cu talent de antreprenor. Asta ne spune Catelina Miruna Blajova, o tânără de 18 ani din județul Timiș, care a stat pe lângă animale de mic copil.

Ferma de vaci înlocuită cu una de oi, rasa Țurcană

Una dintre cele mai vechi meserii este cea de cioban. Implică multă pricepere, răbdare, dar mai ales dragoste de animale, meserie pe cale de dispariție pentru că nu oricine poate fi păstor, cum nici cu oricine turma nu poate fi în siguranță. Modul de desfăşurare a păstoritului începe să se modifice atunci când la cârma unei ferme de oi stă o întreagă familie.

„Ferma noastră a luat naștere în momentul în care părinții au decis să facem o schimbare. Inițial, venitul familiei era reprezentat de creșterea vacilor. Însă, cu gândul la un trai mai bun, aceștia s-au decis să înceapă creșterea oilor. Pot spune că lângă animale îmi este cel mai bine, indiferent de situație. Atunci când lucrez cu animalele uit de toate problemele, deși nu este ușor deoarece trebuie să mă împart între școală și fermă, dar nu cred că aș putea să am un alt stil de viață. În urmă cu aproximativ 15 ani părinții au început cu un efectiv de 30-40 de oi, iar de-a lungul timpului am ajuns la aproape 300 de capete și ne dorim să creștem efectivul. Practic, am început treptat să muncesc în acest domeniu de mică, acum fiind o plăcere pentru mine. Deținem rasa Țurcană, atât pentru carne, cât și pentru lapte, și am ales-o pentru că e destul de rezistentă. Din laptele de oaie producem telemea, pe care o vindem îndeosebi de acasă. Am fost rareori și în piața din localitate, însă cea mai mare parte a clieților vin la noi acasă sau ducem noi comenzi în împrejurimi“, ne povestește tânăra ciobăniță din județul Timiș.

Zootehnia are nevoie de tehnologie

O astfel de fermă ajunge să fie costisitoare, mai ales în vremurile acestea, când toate s-au scumpit, adaugă timișoreanca.

„Este o investiție foarte costisitoare, având în vedere prețul oilor, al terenurilor și al tuturor celor necesare pentru pornirea unei astfel de afaceri; eu zic că este nevoie de foarte mulți bani pentru a porni de la zero. Consider că cei care doresc să meargă pe acest drum trebuie să se gândească la lipsa zilelor libere și la nenumărate nopți nedormite, în funcție de sezon. Cu toate acestea, dacă reușești să investești într-o astfel de fermă și ajungi la standarde în care îți poți ușura munca cu ajutorul utilajelor, este minunat. După ce începi să muncești în domeniul acesta, nu vei vrea să renunți niciodată, pur și simplu te îndrăgostești de viața petrecută astfel.“

În ferma familiei Blajova, furajarea oilor are loc cu fân și cereale din producția proprie, mai exact lucernă, ghizdei și porumb.

„Nu deținem tehnologie, putem spune că, eu, mama și tata reprezentăm mâna de lucru. Iarna le ținem pe stabulație, într-un saivan pe care l-am extins de-a lungul anilor, iar vara în pășunea îngrădită, deoarece nu avem cioban“, adaugă Catelina.

Pe viitor tânăra vrea să urmeze Facultatea de Medicină veterinară și să devină medic veterinar, pentru a fi în continuare apropiată de animale.

„Aș dori să continui extinderea fermei noastre. Sunt destul de optimistă, cred că peste 10 ani vom avea un efectiv mult mai mare de ovine și vom avea utilaje mai avansate, sper să fie totul bine și să evoluăm așa cum am făcut-o până acum“, încheie Miruna Blajova, tânăra crescătoare de 18 ani din județul Timiș.

Beatrice Alexandra MODIGA

În apropierea Sărbătorilor Pascale ciobanii au șansa de a-și spori considerabil veniturile prin vânzarea mieilor. Anul acesta prețul de comercializare a mielului în viu este mai mare decât în 2023, spune Marin Botea, fermier din comuna Bucov, Prahova. Acesta adaugă că, cel puțin la nivelul județului Prahova, crescătorii de oi au făcut încasări bune și că mieii puși la vânzare au fost de calitate.

„Nu mai găsești oameni care să muncească în stâne“

– Cum este astăzi acest sector de creștere a oilor în România?

– Oieritul în țara noastră este în proporție de 80% distrus. Nu mai există forță de muncă, tinerii nu mai sunt interesați să muncească la stână. Nu mai sunt oameni de bază pe care să îi angajezi.

– Dar România stă totuși bine din punctul de vedere al numărului de efective.

– Da, dar lucrurile sunt mai simple dacă vorbim despre afacerile de familie; altfel, dacă ai nevoie de forță de muncă, e greu. Eu vreau, spre exemplu, să reînființez această fermă, să cumpăr 150 de oi și cinci vaci. Apoi vreau să aduc aici o familie din Covasna, care să se ocupe de animale. Le asigur toate condițiile. La stâne ciobanii dorm aproape în aer liber, dar aici au dormitor, baie, bucătarie.

– Înțeleg că există această lipsă a forței de muncă, dar mai sunt și alte probleme? Cât de profitabil mai este să fii cioban?

– Până acum trei ani nu era rentabil, dar de atunci a crescut prețul brânzei la 35-40 de lei, iar mielul în viu se vinde cu 23 lei/kg. În zonă la noi, la Albești, Prahova, există un grec care achiziționează mieii crescătorilor la acest preț. Însă, până acum trei ani, nu era o afacere profitabilă.

„Unii miei cântăresc acum și mai mult de 20 de kg“

– Cum a fost anul acesta cu fătările în stâne?

– A fost bine, dar Paștele a picat târziu și unii miei sunt deja cam mari. Asta ar fi un dezavantaj pentru unii crescători. La noi în zonă toți mieii s-au vândut către grecul de care vă spuneam. Și la prețul oferit a fost foarte bine.

– Cam la ce greutate a ajuns un miel?

– Cca 16-17 kg în viu dar cei care au fost fătați în decembrie sunt mai mari, unii cântăresc și mai mult 20 de kilograme.

– Care este calitatea cărnii de miel anul acesta?

– Calitatea este foarte bună, au fost condiții prielnice pentru creșterea oilor. Cine a hrănit mieii cu porumb va avea și calitate, cine le-a dat doar paie...

– Se vorbea în urmă cu ceva timp că ciobănitul nu ar fi avantajos dacă nu ar exista piața externă către care România trimite mieii. Ce spuneți de asta?

– Este adevărat și cred că 80% din producție pleacă către export. Vă dați seama că un cioban cu multe efective din Arad, spre exemplu, cu 38.000 de oi, este nevoit să trimită animalele la export. Altfel ce ar face cu ele?

„Vin ai lor, pleacă ai lor și pe nimeni nu interesează ciobănitul“

– Cum poate profita România de această șansă a exportului, mai ales către Țările Arabe?

– Cred că exportul este o alternativă bună, dar ar trebui noi, românii, să nu mai cumpărăm, spre exemplu, brânză făcută în Bulgaria și vândută la noi la prețul de 3,50 lei/kg și să luăm produse românești. Ar trebui să cumpărăm produse românești și să nu mai aducem de afară tot ce este prost și să consumăm ce producem noi pentru că este bun și calitativ.

– Oaia este un animal de la care putem valorifica aproape totul: lapte, carne, lână.

– Cui să mai valorificăm lâna? Gropile sunt pline de lână aruncată. Între timp, germanii izolează casele cu acest produs și noi îi dăm foc.

– Și ce perspective avem pentru mai bine?

– Vin ai lor, pleacă ai lor, deci îi votăm pe aceiași. Ce perspective să avem? Tot alea vechi vor rămâne.

– Deci problemele din acest sector rămân tot pe umerii celor care muncesc efectiv, pe umerii crescătorilor. Că la nivel de decizie...

– Da, așa este. Este clară treaba, nici nu vor să audă.

„La nivelul județului Prahova nu au fost depuse cereri pentru înființarea de centre de sacrificare temporare autorizate. În mod normal acestea funcționează doar premergător Sărbătorilor Pascale, iar animalele trebuie și în acest caz să fie însoțite de documente de înregistrare sanitar-veterinară. Centrele trebuie și ele să îndeplinească norme privind igiena sacrificării și comercializării, carnea trebuie marcată (ștampilată), iar subprodusele de genul masei gastrointestinale trebuie eliminate sub control sanitar-veterinar.“ – Mircea Chirițescu, consilier superior DSVSA Prahova.

„Pentru a putea fi primite în centre de sacrificare temporare sau abatoare autorizate, aceste animale trebuie să fie însoțite de un certificat sanitar-veterinar care atestă starea lor de sănătate. Trebuie să fie clinic sănătoase, cu acțiuni veterinare la zi. Comercializarea produselor specifice sărbătorilor pascale se face doar dacă acestea provin din unități autorizate. Pe raza județului Prahova există trei abatoare autorizate pentru sacrificarea mieilor. Noi recomandăm cetățenilor ca achiziționarea de carne de miel să se facă numai de la unități autorizate. Astfel există certitudinea că prelucrarea, depozitarea și comercializarea se fac cu respectarea legislației sanitare-veterinare.“ – Mircea Chirițescu, consilier superior DSVSA Prahova.

Laura ZMARANDA

„Banii astăzi îi ai, mâine nu-i ai, dar cunoștințele îți rămân“, ne spune tânărul fermier Pericle Mihai Sălceanu, student la Facultatea de Agricultură din Iași, care administrează împreună cu familia o fermă mixtă de animale în Leoști, comuna Pădureni, județul Vaslui. Vorbim de un efectiv de ovine de 3.000 de capete, rasa Merinos de Palas, în jur de 40 de capete de bovine, rasa Bălțată Românească, dar și de 200 ha culturi arabile și 300 ha pășune.

Tehnologizarea și mecanizarea, salvarea zootehniei

Fiind o zi de sâmbătă, pe tânăr l-am găsit la fermă, dar nu de puține ori se întâmplă ca Pericle să facă naveta în timpul săptămânii de la Iași la Vaslui; nu neglijează în niciun fel studiile, de aceea este și bursier, iar în fermă când ajunge nu uită de cele învățate: „casă, masă, rasă“.

„Ne aflăm în cadrul fermei pe care o administrez împreună cu familia mea. Ferma este una mixtă, cca 500 de hectare, dintre care în jur de 200 ha culturi arabile și 300 ha pășune. Pe partea de zootehnie, în cadrul fermei găsim cca 3.000 de ovine, rasa Merinos de Palas, caprine, bovine, în jur de 40 de capete, rasa Bălțată Românească, 6 cai și alte păsări. Am 22 de ani și am ales domeniul acesta pentru că vreau să-l duc mai departe. Este o muncă frumoasă, bănoasă, dar pe care trebuie să o faci cu drag și dezavantajele sunt mai multe: costurile de întreținere, forța de muncă nu prea o găsești, trebuie să fii non-stop la animale, nu există sâmbete, nu există duminici libere, nu există sărbătoare. Încerc să îmbin cât de mult ferma cu învățatul, nu neglizez nici partea de facultate, nici partea de activitate în fermă, fac naveta. În cursul săptămânii stau la Iași, dar când apare câte o problemă, chiar sunt nevoit să fac naveta. De exemplu, banii îi ai, mâine nu-i ai, dar cunoștințele îți rămân. Încerc să duc mai departe cât de mult se poate ferma la un alt nivel, pentru că lipsa forței de muncă ne impune să recurgem la alte metode, să folosim tehnologizarea și mecanizarea. Investiția pe care o facem la nivelul fermei, atât zootehnică cât și vegetală, nu se face pe un an sau doi, se face pe termen de lungă durată, de aceea sperăm la timpuri mai bune, la prețuri mai bune și să fie mai apreciate munca și calitatea produselor. Nu poți să fii fermier, dacă în cadrul fermei nu ai și o parte din zootehnic, pentru că ele se îmbină și sunt dependente una față de cealaltă“, adaugă crescătorul.

Se aplică o economie circular în fermă

Tânărul ne mai spune că și-ar dori ca noi, oamenii, să susținem cât mai mult fermierii, deoarece ei sunt cei care produc hrana oamenilor.

„Vrei nu vrei trebuie să mănânci, trebuie să consumi. Ca să aduci mâncarea de la furcă la furculiță este multă muncă în spate. Consider că zootehnia și cultivarea plantelor ar trebui să fie cât de cât împreună, pentru că se completează una pe alta. Este o economie circulară, de viitor.“

Despre prețul mielului

Campania de fătări la ovine din ferma tânărului este pe cale să se finalizeze, iar crescătorul vasluian trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă.

„Din circa 1.500-1.600 de ovine mai sunt cam 300 de fătat, restul au fătat, o parte sunt fătate de la Crăciun, mieii având undeva la 25-30 kg, iar aceștia, după cum se văd, sunt mici“, specifică acesta.

Legat de prețul mielului, anul acesta este în creștere

„Se anunță un preț bun, dar raportat la cheltuielile directe pe care le avem, de la furaje, forță de muncă, la cheltuieli indirecte, cu tratamente și multe altele. La ora actuală prețul în viu se învârte undeva în jurul prețului de 23 lei/kg, iar în carcasă, fiind randamentul la ovine 50%, ar veni dublu, între 38-40 lei/kg. În supermarket am văzut chiar la 55 lei/kg, doar că pe piața internă nu prea se caută așa mult. Pentru anul acesta prefer să dau toți mieii la tir pentru a înțelege ceva din câștig. De asemenea, nu ne mai chinuim cu sacrificarea“, punctează Pericle.

Rasa Bălțată românească, o altă alegere

Pe partea de zootehnie, pe lângă ovine, familia Sălceanu mai crește și circa 40 de vaci; majoritatea sunt Bălțată Românească, o rasă foarte bună, care dă un randament atât pe partea de lapte, cât și pe partea de carne.

„În general este aclimatizată, este pentru zonele noastre, consider că merge mai bine decât alte rase. În alte zone poate să meargă mai bine Black Angus, dar aici prefer această rasă.“

Dintre ovine și bovine, diferența o face specia, adaugă tânărul fermier.

„La bovine, de când a fătat vaca până trece un an sau doi și se face junică, trebuie un timp cât mai lung de reproducție, de aceea și numărul de capete la nivel mondial și chiar în țara noastră este mai mic, pe când la ovine stăm bine, doar că sunt mult mai prolifice și se înmulțesc mai repede, se hrănesc mai bine. În schimb, vacii îi trebuie o alimentație mult mai bună.“

Zootehnia, moștenire de suflet pentru tatăl tânărului

Nu de puține ori ni se spune că zootehnia este un sector lăsat moștenire. Vremurile tot mai grele din ultimii ani duc la pierirea unui sector esențial pentru agricultura românească. Doar pasiunea și dragostea față de mioare îi mai determină pe unii fermieri să nu renunțe, ci „să renască“.

Cătălin Sălceanu, tatăl tânărului Pericle Mihai Sălceanu, a pus pe picioare o fermă de aproximativ 3.000 de ovine, rasa Merinos de Palas, în comuna Pădureni, din dragoste pentru acest domeniu. Chiar dacă vorbim de un efectiv destul de mare, într-un județ unde nu există aproape deloc forță de muncă, această fermă este o moștenire de suflet și așa va rămâne…

„Am preluat ferma de la tatăl meu, care a lucrat la CAP (n.a. Cooperativa Agricolă de Producție); după Revoluție și-a făcut o micuță fermă de oi, în jur de 100 de capete. Eu am absolvit liceul, am vrut să urmez o facultate ca să devin inginer zootehnist, dar din păcate am prins timpurile cu Revoluția și nu am mai continuat. Am lucrat câțiva ani în cadrul armatei, iar la un moment dat tata ne-a întrebat dacă vrea vreunul dintre copii să preia ferma de oi. Noi suntem în total patru frați. Cele două surori care lucrează în învățământ și fratele croitor au zis că nu-i interesează, dar eu, fiind mai în floarea vârstei, am vrut să preiau ferma familiei. În momentul de față avem aproape 3.000 de oi cu tot cu capre, rasa Merinos de Palas, o rasă mai prolifică“, încheie Cătălin Sălceanu, tatăl tânărului Pericle Mihai Sălceanu din Leoști, județul Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Foarte multe business-uri au plecat și de la nevoile familiei, iar o afacere cu animale de fermă pleacă și de la posibilitățile existente, adică teren disponibil, adăpost, climă sau piață locală de desfacere. Aura Larisa Popean din comuna Cătina, județul Cluj, are aproape 14 ani și spune că este foarte pasionată de animale, iar pornirea unei afaceri în zootehnie de către părinții săi în urmă cu mai bine de 15 ani a fost lozul câștigător în familia sa.

A început doar cu două oi

Tânăra dispune de la părinți de întregul atașament față de meseria pe care a ales să o practice încă de la o vârstă foarte fragedă. De fapt, a crescut printre animale și nici nu-și putea închipui că va face altceva în viaţa de adult decât ceea ce face în prezent.

„Ferma noastră a luat naștere acum 20 de ani. Părinții mei s-au mutat împreună într-o casă din satul Valea Caldă și au început să crească animale. Tatăl meu, muncind din greu, și-a mărit turma de oi. Peste câțiva ani a fost nevoit să mai vândă din ele, deoarece nu îi era ușor să se ocupe singur de fermă, dar fiind în floarea vârstei a vrut să meargă mai departe. Și-a mai cumpărat oi și a ținut mieluțe de la acestea. În prezent avem mai bine de 200 de oi, dorindu-ne pe viitor să mărim efectivul de animale. Noi ținem oi Țurcane; acestea au o lână deasă și bogată, pe care o tundem începând cu luna mai. Această rasă de oi fată și câte doi miei, sau câteodată chiar trei. O astfel de investiție este destul de scumpă, deoarece ca să ai hrană pentru ele trebuie să investești mulți bani în furaje și nutreț. Încă din copilărie, tatăl meu s-a ocupat cu oile, iar eu i-am călcat pe urme. În fiecare zi îl ajut pe tatăl meu cu cel mai mare drag“, punctează clujeanca.

Produsele principale – brânza și urda – se vând mai greu, toate s-au scumpit, iar despre lână nici nu poate fi vorba, este folosită doar pentru uz casnic.

„Vindem carne de miel și produse din laptele obținute de la oi. Acestea sunt destul de scumpe în ziua de azi. De exemplu, kilogramul de carne de miel este 25 de lei, iar laptele de oaie este peste 6 lei litrul. Lâna o folosim la boande, pieptare sau țoale“, adaugă Aura Larisa Popean.

Cu toate dificultățile întâmpinate, tânăra clujeancă este optimistă. Mai mult, ea îi îndeamnă pe cei din generația ei să se implice în astfel de afaceri.

„Primul meu sfat pentru cei care aleg zootehnia este că trebuie să aibă iubire față de animale și față de ceea ce fac. De asemenea, trebuie să le placă munca și să fie harnici. Pe viitor îmi doresc să cresc și să dețin cât mai multe oi. Dorința mea este de a-l ajuta pe tatăl meu în gospodărie. Peste câțiva ani, îmi doresc să îmi văd ferma mai bogată, adică mai plină de oi și chiar și cai“, încheie Aura Larisa Popean din comuna Cătina, județul Cluj, o tânără crescătoare de oi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Marius Iulian Mihai, un tânăr fermier de 20 de ani, student la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, specializarea Agronomie, folosește lâna ca îngrășământ organic. Ferma zootehnică de familie a tânărului are un efectiv de 400 capete, rasa de ovine Merinos de Palas, și se află în comuna Tufești, județul Brăila.

Merinos de Palas, oaia cu multă lână

„Povestea acestei ferme începe în urmă cu 20 ani, mai exact prin anii 2003-2004, când tatăl meu, din pasiune pentru animale, a început să crească oi. A început de la un efectiv de 10-15 capete și am ajuns acum la un efectiv de 400 capete. Rasa de oi pe care o creștem în fermă este Merinos de Palas. Am ales această rasă de oi pentru că sunt foarte rezistente la temperaturile ridicate din timpul verii, noi aflându-ne în sud-estul țării, în județul Brăila, unde vara se înregistrează temperaturi chiar de peste 40 grade Celsius. În al doilea rând, am ales această rasă datorită randamentului cărnii și pentru producția foarte mare de lână. În fermă producem brânză, urdă, pastramă și cârnați de oaie, pe care le comercializăm în diferite piețe. Oile dau și o producție destul de mulțumitoare de lapte, iar după perioada de lactație a mieilor le mai mulgem undeva la două luni“, ne spune tânărul fermier.

Țările arabe apreciază carnea de miel românesc

Crescătorul se află în plină campanie a fătărilor, un moment care necesită o maximă atenție, mai adaugă tânărul. „Mieii de la noi din fermă ajung la vânzare undeva la vârsta de 4 luni și au în medie 30-35 kg, cu un spor zilnic de creștere experimentat de 300 g/zi. Ei ajung la export în țările arabe pentru că locuitorii acestora apreciază foarte mult carnea de miel românesc.“

Rețetă: lână amestecată cu gunoi de grajd

În România se valorifică un procent foarte scăzut de lână. De exemplu, în anul 2021, Mihai a vândut 2.000 kg de lână cu 250 lei și de atunci a hotărât să o folosească ca îngrășământ organic. „Despre lână pot să vă spun că o oaie are undeva la 5-6 kg de lână, un berbec poate să ajungă și la 10-11 kg, iar calitatea este una superioară, având o lână fină de 20-24 microni. De exemplu, într-un an am vândut 2.000 kg de lână cu 250 lei și de atunci am hotărât să o folosim ca îngrășământ organic. Aceasta este amestecată cu gunoiul de grajd rezultat de la oi și lăsat să fermenteze 6-8 luni, după care îl aplicăm pe teren.“

Seceta a mărit costurile din fermă

Brăileanul încearcă pe cât posibil să facă o furajare ca la carte, deși seceta din ultimii ani i-a crescut costul de producție al furajelor destul de mult.

„Ca furaje principale avem lucernă și porumb, iar ca furaje secundare avem șroturi de floarea-soarelui și siloz de porumb. O astfel de investiție, pe lângă bani, costă foarte mult timp, multă muncă și pasiune. Am investit în utilaje, teren, grajduri, animale și tehnologii care ne ajută să reducem munca și numărul de angajați.“

Pentru cei care doresc să investească într-o astfel de fermă, fermierul spune că trebuie să se gândească de două ori înainte să înceapă.

„Într-adevăr, este o meserie grea, dar și frumoasă, cu satisfacții enorme. Pe viitor îmi doresc terminarea studiilor, după care dezvoltarea fermei ce constă în creșterea efectivului de animale, mecanizarea fermei, astfel încât toată treaba să fie făcută doar cu utilaje noi“, încheie tânărul fermier Marius Iulian Mihai.

Beatrice Alexandra MODIGA

Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis, împreună cu Asociația Crescătorilor de Taurine și Stațiunea de Cercetare Popăuți, a organizat, în luna ianuarie, a VII-a ediție a Balului Fermierului.

Evenimentul a debutat cu imnul fermierilor, cântat de Andreea Tîrnaucă, o fetiță de șapte ani, elevă a Liceului de Arte Botoșani, după care Ansamblul din comuna Corlăteni a oferit un moment artistic. Au urmat prezentarea invitaților și discursurile acestora, după care gazdele evenimentului au premiat 20 dintre cei mai performanți fermieri, membri ai Asociației Moldoovis. În urma punctajului, pe primul loc s-a clasat Ionuț Agafiței, un fermier din județul Vaslui, pe doi Marin Mărgireș din Lișmănița, iar pe trei Giani Iordăchescu, din localitatea Dacia, comuna Nicșeni.

Premiu surpriză pentru Ionică Nechifor

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis și totodată director al Stațiunii de Cercetare Popăuți, a avut parte de o surpriză, chiar înainte de desemnarea fermierului anului 2023. Membrii Asociației Moldoovis i-au făcut cadou un mascul din rasa Kangal, moment în care Ionică Nechifor a devenit foarte emoționat.

Amfitrionul balului a fost fermierul Ionică Nechifor, care a mărturisit că ar fi vrut să amâne petrecerea în semn de susținere față de fermierii care protestează în aceste zile atât la Botoșani, cât și la București. Acest lucru nu a mai fost, însă posibil.

„Vă spun bun-venit la cea de-a șaptea ediție a Balului Fermierilor din județul Botoșani, dar și din regiunea Moldovei pentru că avem fermieri din Vaslui, Neamț și Iași. Aș vrea să vă spun că, dacă aș fi putut să amân acest eveniment, aș fi făcut-o în semn de respect pentru fermierii care astăzi sunt în stradă. Dar, din păcate, nu mai puteam să întoarcem ceva ce era stabilit de câteva luni…“, a spus Ionică Nechifor.

Fermierul anului 2023, un crescător de animale cu peste 500 de oi

Premiul „Fermierul anului 2023“ i-a fost acordat lui Adrian Sauciuc din comuna Ungureni, unul dintre cei mai mari crescători de oi din rasa Karakul de Botoșani.

În cadrul evenimentului de la Botoșani, cei mai performanți crescători de ovine ai anului 2023 au fost premiați, iar titlul de „Fermierul anului“ 2023 i-a revenit lui Adrian Sauciuc din comuna Ungureni. Botoșăneanul deține o fermă cu peste 500 de capete de ovine din rasa Karakul.

„Să ne unim și să fim cât mai mulți aici, cât mai mulți“, a fost apelul lui Adrian Sauciuc, care a primit din partea organizatorilor o statuetă cu „Fermierul anului“ și un motocultor.

În total, 30 de producători agricoli au fost recompensați cu diverse premii necesare muncii din fermă: de la generator de curent, la aparat pentru gard electric sau butoaie. Inclusiv Ionică Nechifor a avut parte de o surpriză din partea echipei de la Stațiunea Popăuți și a primit un câine de rasă.

Beatrice Alexandra MODIGA