reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 May 2022

Baci de mic copil la Aluniș, județul Cluj

Chiar şi în zonele tradiţionale de creştere a oilor tot mai rar tinerii vor să devină oieri sau ciobani, iar generaţia de păstori adulţi se răreşte de la an la an. Plus că puțini sunt cei care au prins dragostea de animale de la părinți și își doresc să ducă mai departe oieritul. Un exemplu de astfel de tânăr este crescătorul Alex Cătălin Farcaș din Aluniș, județul Cluj.

Un tânăr care aduce speranța! Alex are doar 16 ani, o vârstă fragedă la care alți adolescenți sunt preocupați tot mai mult de haine și gadgeturi și de alegerea unei cariere la birou. În schimb, acesta a ales să calce pe urmele tatălui, ciobănitul.

„Momentan am un efectiv redus de oi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu speranța că pe viitor cei care dețin animale vor fi sprijiniți mai mult aș dori să ajung undeva la un efectiv de 400-500 de oi. Tata de mic copil deținea oi, iar eu la rândul meu de mic copil am prins drag de ele. Mereu tata avea în jur de 100-150 de oi, dar cu timpul am tot mărit efectivul și în prezent avem în jur la 300 de exemplare din rasa Țurcană brează. Vara le ținem sus la stână, iar iarna acasă le hrănim cu lucernă, porumb, mai exact cu fânuri. În ziua de azi este foarte greu să deții animale deoarece nu mai găsești oameni la muncă și pentru că nu ai nicio zi liberă. A devenit o raritate să mai angajezi ciobani profesionişti, pasionaţi şi pricepuţi, mai ales mulgători, dispuşi să muncească şi să supravegheze 24 de ore/zi ovinele date în grijă“, ne mărturisește tânărul.

cioban

Trebuie să fii mereu trup și suflet acolo lângă ele, mai spune tânărul baci. „Dar, dacă vrei să faci ceva cu adevărat, faci oricât de multe obstacole ar fi! Vara, după ce vindem mieii, le mulgem și realizăm diferite produse, cum ar fi: caș, jintuială și telemea pe care le ducem pe piața locală. Este foarte greu cu animalele în zilele noastre, depui multă trudă și nici nu produci exact cât ți-ai dori. Spre exemplu, de câțiva ani, după ce sunt tunse oile dăm foc lânii pentru că nu o caută nimeni, nu mai are valoare. Le dau un sfat celor care ar vrea să dețină animale: trebuie să se gândească de două ori înainte de a investi într-o astfel de afacere, iar dacă au început, să meargă înainte, până la capăt, oricât de multă trudă ar fi. În viitor mi-aș dori să-mi fac propriul meu export de miei, mai exact să vând mieii din propria mea fermă, să nu îi mai dau celor care oferă doar jumătate din prețul lor corect.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Articole înrudite