Gâsca cu gât roșu vs spații de depozitare a cerealelor
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Zootehnie
Inginer agronom, având studii cu specializarea în comerț cu amănuntul al produselor în magazine specializate și cultivarea cerealelor, Tomel Băețica a înființat o Cooperativă agricolă alături de alți patru prieteni și a reușit să atragă fonduri europene de 3,3 miliarde de euro pentru a construi spații de depozitare a cerealelor în extravilanul localității Izbiceni (Olt). Proiectul este blocat, momentan, de o specie de gâște cu gât roșu, păsări extrem de rare, protejate de lege.
Tomel Băețica s-a implicat în activitățile dedicate dezvoltării comunei Izbiceni și astfel a descoperit nevoile locuitorilor. Construirea unei unităţi agricole cu silozuri şi hale de depozitare face parte dintr-un proiect de investiții ce va fi realizat pe un teren cu suprafaţa de peste 5 mii mp din provincie.
„Nevoia ne împinge către marile lanțuri de magazine, cu legumele pe care le producem la Izbiceni. Văzând trendul, micile prețuri dispar. Așa că ne-am gândit că trebuie să ne organizăm către marile lanțuri de magazine.
Am format o cooperativă, ne-am strâns 5 persoane juridice, am scris și un proiect european, din fericire a fost și aprobat și urmează să îl implementăm. Este vorba despre depozite, stații de depozitare, sortare, dar durează. Suntem în România și hățișurile birocrației ne înghit cu totul.“
„Hățișurile“ legilor
Pe lângă problema numită „birocrație“, tânărul inginer antreprenor întâmpină piedici și pentru faptul că s-a lovit de o specie de gâscă protejată de lege. Dacă autorităţile române par să fi găsit o soluţie la problema gândacului ce se pune în calea finanţării cu bani europeni a autostrăzii Pitești-Sibiu, numit croitor al stejarului, iată că la Izbiceni, la momentul acesta, odată cu proiectul cu spațiile de construcție, s-a descoperit că avem o gâscă cu gât roșu și termenii proiectului sunt în arie protejată. Gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), numită și gâsca cu piept roșu, gâsca cu cravată, este o gâscă mai mică decât gârlițele cu penajul cel mai frumos colorat întâlnit în Europa, care cuibărește în tundra siberiană și iernează mai ales în sud-estul Europei (România și Bulgaria, uneori în Republica Moldova). Este o pasăre-simbol pentru Dobrogea. Anul acesta, un bărbat din județul Brăila este cercetat de poliție sub suspiciunea de braconaj, după ce în curtea lui a fost găsit emițătorul pe care ornitologii i l-au pus unei gâște cu gât roșu, pasăre extrem de rară, protejată de lege.
„Autoritatea Națională de Mediu nu ne poate da aviz pentru autorizația de construcție din pricina gâștei cu gât roșu. Facem demersuri la Bruxelles, să vină să ne dea ei aprobare. Nu știu care sunt timpii de așteptare. Până atunci, mergem fără spații de depozitare, mai rudimentar“, ne povestește tânărul.
Proiectul este destul de mare, de 3,3 milioane de euro, accesat pe Măsura 4.1 – Dezvoltarea fermierilor și prevede, pe lângă un spațiu de depozitare pentru legume, și pentru o cultură mai mare, pentru că, în lipsa acesteia din urmă, nu se puteau accesa fondurile.
Proiectul lui Tomel Băețica se anunță a fi o strategie bine gândită și pentru o implicare în dezvoltarea comunității, cu impact.
„Comunitatea sper că va fi ajutată foarte mult pentru că, la ora actuală, fermierii din Comuna Izbiceni duc marfurile pe la diferite depozite, pe la Giurgiu, pe la Băleni etc., ceea ce implică costuri de transport. La momentul acesta, dacă se va realiza acest proiect, costurile de transport sunt aproape de zero la Izbiceni. Noi avem o strategie de atragere a membrilor noi în cooperativă, facem un plan de cultură cu fiecare, discutăm și ne punem de acord dinainte cu ceea ce cultivă fiecare. În acest mod avem acoperită o paletă mai largă de produse, știm ce să negociem cu potențialii cumpărători. Evident, am prefera ca legumele să fie achiziționate de marile lanțuri de magazine. În acest fel, se vorbește cu respectivul membru, îl sunăm, îl anunțăm că avem nevoie de 2 tone de tomate, le aduce, le recoltează în timp util și treaba este făcută. Așadar, în acest fel se pot folosi hibrizi performanți, care se pot recolta etapizat, putem să aducem plus producție și plus profit în fermele noastre mici“, a conchis BăețicaTomel.
Anca Lăpușneanu
Articole înrudite
-
Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune soluții la criza cerealelor din porturile românești
in Actualitate -
Asociația Grânarii Iași - APEL LA UNITATE
in Actualitate -
Prețul grâului a explodat. India interzice exportul cerealelor de bază
in Actualitate -
Soiul de grâu comun de toamnă Ursita
in Agrotehnica -
Triticale și mei - cereale rezistente la secetă ce pot afecta diferit emisia de gaze cu efect de seră la purcei
in Zootehnie -
Fermierii din Asociația „Grânarii“ nu sunt optimiști
in Agrotehnica -
Copa și Cogeca anticipează recolte mai mari de cereale și de oleaginoase anul acesta
in Actualitate -
Inatreq™ Active a fost aprobat în UK. Cultivatorii de cereale britanici au acum fungicidul Univoq™ pe bază de Inatreq™, o moleculă activă de ultimă generație
in Fitosanitar -
Descoperiți pachetele FMC pentru cereale și porumb!
in Actualitate -
Necesitatea culturilor alternative
in Actualitate
Articole recente - Lumea Satului
- Investiție de 40.000 de euro, fonduri europene, într-un business de succes. Roiesc albinele în jurul unui tânăr apicultor din Iași
- Glasul Papilor din inima Vaticanului (I)
- Defrișarea, cauze și efecte
- Metamorfoza lutului până la produsul finit
- Dunărea și brațele ei
- Totul despre tuberoze. Cum să le crești, să le îngrijești și să te bucuri de beneficiile lor
- Meșterii populari, vestitori ai primăverii la Iași
- Rețetă de post - chiftele de ghebe
- Reducerea stresului de înțărcare cu ajutorul nutrețurilor combinate ale institutului IBNA BALOTEȘTI
- Schimbările climatice și epoca de semănat