Beneficiile utilizării drojdiei de bere proaspete în hrana vacilor de lapte
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Zootehnie
Drojdiile folosite în hrana animalelor de fermă au fost selectate pentru abilitatea lor de a produce fermentaţie intensă în condiţii de anaerobioză şi dioxid de carbon, similar cu condiţiile de la nivelul tractului gastrointestinal al vacilor de lapte.
În prezent, drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) reprezintă sursă importantă de proteină (peste 40%), cu valoare biologică ridicată, aminoacizi, vitamine (complexul B) şi minerale, fiind folosită pe scară largă ca aditiv proteic şi mineral cu scopul de a optimiza raţiile furajere şi performanțele productive ale vacilor de lapte.
Pe lângă efectele pozitive asupra performanțelor productive, drojdia de bere reprezintă o materie primă ieftină, contribuind la scăderea costurilor de furajare în fermele de vaci de lapte.
Efectele utilizării drojdiei de bere în hrana vacilor de lapte:
- îmbunătățește activitatea microbiană prin creșterea numărului de bacterii benefice în rumenul animalelor;
- scade incidenţa bolilor metabolice datorită schimbării favorabile a conţinutului în acizi graşi volatili la nivelul rumenului;
- reduce cantitatea de amoniac produs la nivelul rumenului;
- crește palatabilitatea furajelor şi implicit consumul de substanţă uscată;
- îmbunătăţeşte rata de conversie a furajelor prin creşterea digestibilităţii și a gradului de absorbție a mineralelor (fosfor, magneziu, calciu, cupru, potasiu, zinc, mangan);
- reduce efectele stresului termic asupra producţiei de lapte în sezonul de vară, prin reglarea florei ruminale şi menţinerea echilibrului electrolitic;
- reduce necesarul de antibiotice utilizate în tratarea animalelor deoarece blochează ataşarea de peretele intestinal a bacteriilor patogene precum Escherichia coli entero-hemoragică şi Salmonella typhimurium;
- are rol de agent antimicotoxine, fiind capabilă să lege diferite micotoxine de peretele său celular.
Mod de administrare:
- Se utilizează ca supliment proteino-vitamino-mineral în furajarea vacilor de lapte în cantitate de 80-120 g/cap/zi în amestec cu nutreţul concentrat;
- Se recomandă administrarea drojdiei de bere în tainul de dimineaţă al vacilor;
- Se recomandă să nu fie depăşită doza maximă recomandată deoarece consumul ridicat de drojdii, prin depunerea uraţilor la nivelul articulaţiilor poate determina apariţia gutei.
Avantajele utilizării drojdiei de bere proaspete în hrana vacilor de lapte:
- creşterea gradului de asimilare a raţiei şi eficientizarea acesteia;
- creşterea producţiei de lapte şi îmbunătăţirea unor componenţi chimici ai laptelui (grăsime şi proteină);
- îmbunătăţirea stării generale de sănătate a animalelor prin optimizarea parametrilor hematologici şi biochimici serici.
Având în vedere că drojdia de bere este un organism viu, pentru a nu-şi pierde proprietăţile organoleptice, nutriţionale, microbiologice şi enzimatice se recomandă păstrarea acesteia la temperaturi cuprinse între 0°C şi +6°C, timp de maximum 2-4 săptămâni, ferită de surse de lumină sau păstrată în congelator, ea rămânând activă până la 6 luni.
Marinela ENCULESCU, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti
Articole înrudite
-
2023 - an crucial pentru crescătorii de bovine de lapte
in Zootehnie -
Propagandă pentru eliminarea bovinelor?
in Zootehnie -
DN AGRAR Group anunță finalizarea lucrărilor de modernizare la ferma Apold
in Zootehnie -
Vaca de lapte, lozul câștigător din ferma de la Corlăteni
in Zootehnie -
Folosirea drojdiei de bere în hrana pentru rumegătoare
in Zootehnie -
„Raiul șvaițerului“ de la ferma familiei Crucianu
in Zootehnie -
Prețul laptelui la raft crește, în ferme nu
in Zootehnie -
Fermele românești de vaci de lapte, pe marginea prăpastiei
in Zootehnie -
Alimentația vacilor de lapte
in Zootehnie -
Ferma familiei Nan
in Zootehnie
Articole recente - Lumea Satului
- Clubul Fermierilor Români susține poziția Ministrului Agriculturii la Consiliul AGRI-FISH din Bruxelles privind măsurile necesare imediate de compensarea a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Uc
- RALF 7: Cei mai buni fermieri europeni vin la București, pe 25 și 26 mai
- Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
- Cine ar trebui să susțină financiar construirea unui brand național de țară al vinului?
- Pactul verde (II)
- Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
- ZURGĂLĂII DE LA BRUXELLES
- AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
- Serele hidroponice, capabile să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție
- 2023 - an crucial pentru crescătorii de bovine de lapte