Deoarece strategiile nutriționale aplicate în prezent vizează de multe ori un singur obiectiv, și anume cel al eficienței productive (obținerea unor producții mari), exploatarea rumegătoarelor nu se mai bazează decât pe produse furajere neadecvate consumului uman sau cultivate pe terenuri improprii culturilor de cereale. Din ce în ce mai mult sectorul zootehnic concurează cu specia umană pentru procurarea hranei – aproximativ 60% din suprafața totală plantată este dedicată hrănirii efectivelor de animale, dintre care un sfert este destinat rumegătoarelor. În Europa, 220 milioane de tone de cereale, semințe oleaginoase și furaje proteice sunt destinate anual sectorului de producție zootehnic, iar Uniunea Europeană importă aproximativ 70% din necesarul de nutrețuri oleaginoase și proteice (Animal Task Force, 2017), cu precădere soia (Glycine max), utilizată intens în scopul obținerii produselor animaliere de înaltă calitate.

Necesarul din ce în ce mai ridicat de substanțe nutritive pentru animalele înalt productive, împreună cu procentul însemnat de pierderi de energie și proteină rezultat în urma proceselor fermentative de la nivelul rumenului au dus la nevoia de a găsi soluții alternative, practice, care să ofere valoare biologică sporită și eficiență economică exploatării rumegătoarelor, cel puțin asemănătoare cu resursele convenționale, dar și o serie de beneficii strâns legate de menținerea echilibrului ecologic al planetei.

Sustenabilitatea sectorului zootehnic este rezultatul unui raționament multidisciplinar care vizează eficientizarea utilizării substanțelor nutritive din furaje, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea utilizării suprafețelor agricole, reducerea risipei de produse alimentare, reciclarea subproduselor generate de industriile procesatoare de materii prime, etc.

Subprodusele industriei berii sunt printre materialele furajere care au fost luate în considerare pentru proprietățile lor nutritive și potențialul lor de reutilizare (Lynch și colab., 2016; Lao și colab., 2020). Aceste produse secundare, cu precădere borhotul de bere și drojdia de bere furajeră, sunt slab valorificate și adesea eliminate necorespunzător, devenind un factor poluant extrem de dăunător pentru mediu.

Pe lângă proprietățile proteice și energetice, dispun de o gamă diversificată de substanțe bioactive care le conferă atributele unor buni candidați utilizați în scopul eficientizării proceselor fermentative și pot fi și un instrument de manipulare a populațiilor microbiene care își desfășoară activitatea la nivelul rumenului.

Drojdia de bere furajeră este o sursă proteică extrem de valoroasă, cu o medie a proteinei brute de 40% (comparabilă cu cea a șrotului de soia) și cu o valoare biologică ridicată (peste 40% aminoacizi esențiali). Drojdia de bere conține concentrații însemnate de lizină (aminoacid limitativ în cazul rumegătoarelor) datorită căreia este utilizată adesea pentru suplimentarea valorii biologice a altor cereale. Mai mult, s-a demonstrat că fracția de proteine din drojdie este mai puțin degradabilă în rumen, crescând astfel cantitatea de aminoacizi disponibili pentru absorbție și utilizare în scopuri productive, concomitent cu reducerea pierderilor de azot (Harlow și colab., 2016; Oliveira și colab.,2016) care se transpun în pierderi economice.

De asemenea, alți compuși importanți din drojdie sunt acizii amari (humulone, lupulone) care provin de la conurile de hamei adăugate în procesul de fabricare al berii și sunt preluați de celulele de drojdie în timpul fermentației. Studii de laborator au arătat că aceștia au efect anti-microbian asupra bacteriilor hiper-producătoare de amoniac și deci împiedică producerea excesivă de amoniac, promovând utilizarea mai eficientă a proteinelor din hrană. Însă, efectele pe animale de fermă nu au fost studiate încă.

Drojdia de bere are palatabilitate ridicată și poate fi inclusă în hrana rumegătoarelor sub formă umedă sau uscată. Drojdia umedă, preluată ca atare din fabrică, trebuie să fie consumată cât mai repede (maximum 3 zile) pentru a evita deteriorarea culturii și îmbolnăvirea animalelor. Uscarea drojdiei presupune costuri adiționale, ceea ce duce la un preț de producție mai mare decât al surselor proteice convenționale, însă aceasta poate fi utilizată în cantități mici, sub formă de supliment (de exemplu 50-100 g de drojdie/kg nutreț combinat) pentru rațiile deficitare în proteină, venind cu un aport de substanțe active benefice pentru ecosistemul ruminal și pentru productivitatea animalelor. Mai mult, uscarea sau conservarea drojdiilor oferă stabilitate și durabilitate. În general, drojdia de bere s-a dovedit a fi un bun ingredient în rațiile animalelor producătoare de lapte, dar efecte benefice s-au observat și asupra productivității mieilor supuși îngrășării sau a animalelor reformate și recondiționate.

• În prezent, IBNA Balotești desfășoară experimente privind utilizarea drojdiei de bere furajeră în alimentația rumegătoarelor cu scopul de a formula recomandări practice destinate fermierilor și pentru a promova și îmbunătăți reciclarea și valorificarea acestor subproduse disponibile în țara noastră pe tot parcursul anului.

Ioana Boldea, Alexandra Oancea

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, (PFE−17/2018-2020).