Adama Sultan iulie 2020
update 25 Sep 2020

Producţia animală obţinută în anul 2019. Toate bune și frumoase până la... bivolițe

  • Publicat în Zootehnie

La sfârșitul lunii iunie a acestui an Institutul Național de Statistică a comunicat informații referitoare la producția animală din anul trecut. Sursa datelor o constituie Cercetarea statistică anuală referitoare la efectivele de animale şi producţia animală în anul 2019 (EPA).

Cercetarea statistică prin sondaj s-a adresat unui eşantion reprezentativ la nivel NUTS3, de aproximativ 50.000 exploataţii agricole, din care 46.749 exploataţii agricole fără personalitate juridică.

Greutatea animalelor destinate sacrificării pentru consum a crescut în 2019 faţă de 2018 la păsări, ovine şi caprine; în schimb, a scăzut la porcine şi la bovine. Producţia de lână a crescut în anul 2019 faţă de 2018, iar producţiile de lapte şi de ouă au scăzut.

productia animala grafic

În 2019, comparativ cu 2018, în structura producţiei de carne s-au înregistrat creşteri ale ponderii producţiei de carne de pasăre (+3,0 puncte procentuale) şi carne de ovine şi caprine (+0,6 pp) şi scăderi ale ponderii producţiei de carne de porcine (-2,9 pp) şi carne de bovine (-0,7 pp).

productia animala tabel

Producţia de lapte de vacă (inclusiv pentru consumul viţeilor) în anul 2019 a fost de 39.620 mii hectolitri, cu 855 mii hectolitri (-2,1%) sub nivelul anului precedent. S-au înregistrat creşteri în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (+0,4%) şi scăderi în celelalte regiuni de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-11,3%), Sud Muntenia

(-5,7%), Sud-Est (-4,4%), Vest (-3,0%), Nord-Vest

(-2,2%), Nord-Est (-1,0%) şi Centru (-0,8%).

Problema bivolițelor…

Bivoli 1

Profesioniștii știu că în România, dintre toate animalele de producție, cele mai năpăstuite sunt bivolițele. Se vede asta și din statistici care nu prea le bagă în seamă. Și asta în condițiile în care cândva au făcut bogăția a sute de sate, în special din Transilvania. Tocmai pe tema bivolițelor am stat de vorbă cu mai mulți fermieri care ne-au spus părerea lor despre această adevărată problemă.

Moni Cristi Moldovan: „Știu că în zona Lăpușului, în Maramureș, erau foarte multe.“

„Pentru a înțelege mai bine cum s-a întâmplat ca numărul bivolițelor să ajungă la 10% din ceea ce era acum 20-30 de ani trebuie știut și că, dintr-o «eroare» a funcționarilor Ministerului Agriculturii, în exercițiul financiar 2007-2014 bivolii românești au fost «uitați» să fie propuși la Bruxelles pentru sprijin financiar, astfel că amărâții de crescători i-au ținut fără nicio subvenție; atunci a scăzut numărul lor până în pragul dispariției“, ne-a spus Teofil Ivanciuc din Sighetul Marmației, care adaugă: „Acum se dau subvenții APIA de cca 200 euro/bivoliță/an, jumătate cât pentru o vacă.“

Bivolita 2

Sorin Negrea: „Îmi amintesc anii copilăriei când, în Pojorta Făgărașului, satul natal al tatălui, venea seara ciurda... Eram copil și auzeam numai «vine ciurda!» și fugeam la poartă să o deschid și în stradă vedeam «driganele» sau ghivolii. Așa erau de multe, de nu se mai gatau... Apoi, fiecare, ca un ritual, intra în curtea ei, așteptându-și mulsul... Acum nu le mai văd. Efectiv au dispărut.“

Erwin Maurer, din Mediaș, precizează: „Eu le țin că mi-s dragi şi câştig totuşi ceva după produsele pe care le fac! S-a dat ceva subvenție pe cap de bivoliță care a fătat cel puțin o dată şi dă lapte, 192 € pe an! Pe viței şi tineret nu s-a dat nimic, astfel omul nu-i încurajat să le înmulțească!“

„Da, asta cu bivolii a fost o tragedie. Știu sate din Sălaj care erau pline de bivoli, au rămas fără niciunul. Nu le ia nimeni laptele, aveau cantități enorme. Era un lapte deosebit de gustos, brânza la fel. Inconștiență a celor de la București care n-au văzut bivoli nici la televizor“, adaugă și Aurel Rustoiu.

„Dar actualul ministru al Agriculturii, Oros, e ceva şef pe la nuş ce asociaţie a bivolarilor. Știu că are bivoli, mi-a zis acum vreo 2 ani într-o emisiune, de ce nu-l întreabă nimeni nică?“ observă și Lungu Victor Eugen Mihai.

Adrian Malau: „E o situație complexă, cauzele dispariției bivolului în arealul Transilvaniei și în celelalte regiuni istorice de peste Carpați spre vest au început odată cu înființarea CAP-urilor și Fermelor de Stat, politică prin care se cerea cantitate și nu calitate. Această situație a dus, la finalul anilor ’89, la moartea, peste iarnă, în grajdurile CAP-urilor, a jumătate din vaci de foame! Creșterea bivolului a rămas din dragoste, nevoi și tradiție în gospodăria tăranului, deposedat de proprietățile funciare, ca mijloc de subzistență! Și cum omului îi plăcea laptele dulce și gras, nu lipsea din nicio gospodărie de oameni harnici! După ‘90, din cauza politicii agricole dezastruoase de descurajare a țăranului în creșterea animalelor și nu numai, a început măcelul acestor animale dătătoare de viață și sănătate! Am crescut cu lapte de bivol și nu pot să-i uit niciodată gustul inegalabil, dulce și bun!“

Bivoli 4

În satul Mera, din judeţul Cluj, localnicii au dedicat un muzeu animalului care i-a scos din sărăcie – bivolița.

„Ieșirea din sărăcie a Merei se datorează tocmai bivolului, valorificării laptelui, a untului și smântânii pe piața din Cluj“, ne explică un fost profesor fenomenul economic care a dat naștere unuia dintre cele mai arătoase și îngrijite sate din județ.

Astfel, în 1922, la 32 de ani de la aducerea în Mera a primelor opt exemplare de bivol, în sat erau deja 500 de animale, iar localnicilor care își vindeau produsele la oraș începea să li se spună «untarii din Mera», fiind recunoscuți ca o breaslă respectabilă. În 1938, sătenii pun bazele unei cooperative care se ocupa de gestionarea în comun a produselor lactate obținute din laptele de bivoliță. În 1940 existau deja 1.200 de bivolițe, iar 10 ani mai târziu, în 1950, erau 1.500 de animale, cu 200 mai multe decât locuitorii satului.

Declinul a început odată cu colectivizarea zonei, în 1962. Proprietarii de bivolițe nu au mai primit locuri de pășunat, iar animalele se stingeau pe picioare de foame. „Am văzut femeile cum se duceau cu lacrimi în ochi la abator sau la târg cu animalele, că nu le mai puteau ține“, povestește Gheorghe Varga.

La un an de la colectivizare, în Mera mai trăiau 150 de bivolițe, de zece ori mai puține decât cu un deceniu în urmă. Un nucleu dur de crescători a reușit totuși să supraviețuiască și să ducă mai departe tradiția creșterii acestui animal. În 1975, existau 230 de bivolițe, iar în 2003, 310.

Schimbările economice din ultimii ani au determinat însă, din nou, împuținarea lor. „Acum mai sunt cam 140 de bivolițe”, spune, cu un oftat ușor, Gheorghe Varga.

George Scripcariu