Zootehnie 18 Iunie 2020, 14:23

Reducerea stresului de caniculă la vacile de lapte

Scris de

Vacile aflate în lactaţie tolerează cu dificultate temperaturile excesive din timpul verii, zona de confort termic a acestei categorii fiind cuprinsă între 5° şi 22°C. Stresul de caniculă se instalează atunci când temperatura depăşeşte valoarea de 28°C, vacile de lapte reducându-şi consumul de furaje cu 10-30%, în funcţie de severitate. Având în vedere că o parte din energia din furaje este direcţionată de organism către procesele de termoreglare, la temperaturi mai mari de 33°C producţia de lapte scade cu peste 20%.

Un element esenţial pentru reducerea stresului de caniculă este asigurarea unui regim hidric corespunzător, ţinând cont că pentru fiecare kg de substanţă uscată ingerată de animal sunt necesari 5,5 litri de apă, iar pentru producerea unui kilogram de lapte sunt necesari 4,5 litri de apă.

Conform particularităţilor anatomice şi de comportament ale taurinelor, acestea consumă apa prin imersarea botului aproximativ 2-3 cm, viteza de consum a apei fiind de 4,5-5,5 litri/minut.

În condiţii termice neutre, vacile aflate în lactaţie consumă, de regulă, 70-80 litri de apă pe zi, în condiţii de caniculă consumul ridicându-se la 120-150 litri, în cazul vacilor cu producţii de lapte mai mari de 25 kg/zi.

Vacile consumă apa imediat după furajare şi după efectuarea mulsului, preferând apa la o temperatură de 10-17ºC. La temperaturi ale apei de peste 32ºC consumul este semnificativ redus sau sistat.

Apa administrată vacilor trebuie să fie lipsită de miros şi gust, respectând concentraţiile maxime de nitriţi (0,4 mg/dm³) și nitraţi (45 mg/dm³). Se recomandă recoltarea de probe de apă şi trimiterea acestora pentru analize chimice şi microbiologice, cel puţin de două ori pe an.

La vacile întreţinute pe păşune, stresul de caniculă este amplificat de expunerea la radiaţia solară directă. De aceea este imperios necesară asigurarea de umbrare şi accesul la o sursa de apă proaspătă. Astfel, se recomandă ca umbrarul să asigure 2-2,5 m2 per animal, iar sursa de apă să nu fie la o distanţă mai mare de 250-350 m.

De asemenea, trebuie ales cu grijă tipul de adăpători utilizate. În cazul adăpătorilor cu clapetă scade consumul de apă cu cca 30%, comparativ cu adăpătorile cu nivel constant, datorită faptului că vacilor nu le este caracteristic consumul prin soarbere de la suprafaţa apei. Mai mult, presiunea apei în urma apăsării pe clapetă este mare, ceea ce constituie un factor stresant pentru animal.

În adăpost, de regulă, poziţionarea şi dimensionarea adăpătorilor este extrem de importantă, recomandându-se ca sursa de apă să nu fie la o distanţă mai mare de 50 m faţă de frontul de furajare, asigurând un front de adăpare suficient / vacă, cu o înălţime a adăpătorilor de 0,7-0,8 m.

Recomandări pentru reducerea stresului de caniculă la vacile de lapte:

  • utilizarea adăpătorilor cu nivel constant, asigurând 2 adăpători pentru fiecare grupă tehnologică (30-50 de capete);
  • curăţarea zilnică a adăpătorilor şi verificarea funcţionării acestora, având în vedere acumularea de resturi furajere care pot duce la blocarea instalaţiilor de adăpare sau la degradarea calităţii apei;
  • utilizarea de ventilatoare şi umidificatoare în adăposturi şi / sau întreţinerea vacilor în adăposturi semideschise, pentru a permite o ventilaţie suficientă;
  • asigurarea de umbrare şi accesul la o sursă de apă proaspătă pentru vacile întreţinute pe păşune;
  • creşterea valorii energetice a raţiei zilnice, prin utilizarea furajelor concentrate, fără ca acestea să aibă un aport mai mare de 65% din valoarea energetică a raţiei, în vederea evitării apariţiei acidozei ruminale;
  • 60% din raţia zilnică să fie acordată vacilor în intervalul 20:00-06:00, când temperatura medie scade, astfel încât să fie încurajat consumul de furaje;
  • reducerea proporţiei furajelor grosiere din raţie deoarece prin procesul de digestie a fibrei sunt degajate cantităţi ridicate de căldură biologică, fără a scădea însă conţinutul de celuloză al raţiei sub 17%;
  • în sistemul gospodăresc, unde de regulă se practică adăparea la găleată, se recomandă adăparea vacilor de 4-5 ori/zi.

Mădălina MINCU,

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti


Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti