Adama Sultan iulie 2020
update 10 Jul 2020

Familia Ceret... păşunatul și ale lor mioare!

  • Publicat în Zootehnie

În ferma familiei Ceret din comuna Băbăița, judeţul Teleorman, primii miei au venit pe lume încă din luna martie... Sunt frumoși și sănătoși, spre bucuria crescătorilor, care speră ca de Paște să obțină un preț bun pe ei. Despre cum este viaţa la stână, problema păşunatului din localitate, dar şi cât va costa anul acesta kilogramul de carne de miel în viu sau în carcasă aflaţi de la doi crescători de oi pasionaţi.

Iulică este de meserie inginer în construcţii, locuieşte în Bucureşti, dar 80% din timp este aici, la stâna de la Băbăiţa, alături de tatăl său Mihai. „De patru ani de zile, dintr-un hobhy, am pornit la drum cu 20 de animale şi am ajuns la 400 de capete; predomină rasele mixte Ţurcană şi Carabaşă, oi autohtone care se întreţin mai uşor şi nu sunt aşa sensibile la boli şi, din punctul meu de vedere, sunt cele mai frumoase rase româneşti, spune tânărul.“

Păşunile sărace în nutrienţi dau bătaie de cap crescătorilor de oi

crescatori de ovine

Păşunele sunt cea mai mare problemă din zonă deoarece oierii nu-şi permit să ţină un efectiv mare de animale, iar, în absenţa fertilizării cu îngrăşăminte, de la un an la altul terenurile destinate păşunatului sau pentru producerea furajelor conservate sub formă de fân sau de siloz devin tot mai sărace în nutrienţii necesari creşterii şi dezvoltării plantelor, mai adaugă crescătorul. „Nu avem păşuni necesare şi nici ajutor pentru îngrăşăminte; de exemplu, de 16 ani la noi pe păşune nu s-a dat cu îngrăşăminte. Asta vrem noi acum, să administrăm în calitate de crescători păşunile, să putem să le dăm cu îngrăşăminte, să avem furaje pentru animale. Un preţ pe furaje şi cereale pe cap de animal, pe un an de zile, este în jur la 300 lei; totul este achiziţionat pentru că nu avem teren agricol. Îmi doresc să extind efectivul de animale, să am şi câştig; sincer, la un efectiv aşa de mare trebuie să fim pe plus, dar aşteptăm să vedem dacă putem să facem ceva cu păşunile, să le administrăm, pentru că abia atunci o să fie ceva mai bine. Ne dorim să luăm şi păşune arabilă să ne facem fân şi cereale pentru animale, să nu mai cumpărăm totul. Avem promisiune de la autorităţi că o să ne ajute, ni s-a aprobat şi scris şi verbal, iar acum aşteptăm!“

Lâna se aruncă pe foc!

Mihai, tatăl tânărului, crede despre fiul său că este harnic şi ambiţios, dar va duce la bun sfârşit pasiunea doar cu ajutorul instituţiilor de stat deoarece, în condiţiile existente, este dificil. „De exemplu, cu subvenţia dată de APIA, de 20 lei pe cap de oaie, şi nici aceasta dată la timp, e greu (…). Lâna nu o ia nimeni, merge la gunoi. Nu se scoate nici mâna de lucru a tunsului, un tuns la o oaie costă 5 lei, iar subvenţia este undeva la 2-3 lei pe oaie, de aceea prefer să nu o vând şi să-i dau foc; nici nu vine nimeni să o cumpere, în zona de munte se mai cumpără, dar nu pentru a se produce ceva în ţară, ci tot pentru export.“

La o vizită în ţarc, tânărul crescător ne spune că monta începe în luna septembrie şi durează aproximativ o lună, dar se mai întârzie până la sfârşitul lui octombrie. „Primii miei îi avem la începutul lunii februarie, iar fătările se termină în luna martie sau aprilie. Anul acesta estimăm să avem în jur de 300 de miei la cerinţele cumpărătorilor. 70% din oi fată câte un miel, iar restul de 30% câte doi miei.“

Anul acesta carnea de miel în viu va costa 15 lei/kg şi 25 lei/kg în carcasă

ovine miei

La o alergătură prin ocol, Iulică prinde un miel de 3 săptămâni. Acesta are în jur de 15 kg, iar până de Paşte va cântări peste 20 kg, exact greutatea dorită, specifică fermierul. „Până de Paşte o să îi avem la greutatea dorită de cumpărător, iar o parte din ei, care sunt mai mici, o să rămână pentru toamnă. Anul acesta carnea de miel în viu va fi de 15 lei/kg şi undeva la 25 lei/kg în carcasă. Anul trecut a fost undeva la 9-10 lei/kg în viu şi 20 lei/kg tăiat. Nu avem o piaţă de desfacere bună; de exemplu, noi vindem doar la bişniţari, iar o parte ajung la arabi. Sincer, nu am redus niciodată preţul, am preferat să rămân cu ei, să îi dau în toamnă, vorbesc despre berbecuţii mai mari pentru pastramă; nu pot să reduc preţul pentru că eu unul chiar cumpăr absolut tot şi nu-mi permit să fac acest lucru.“

Beatrice Alexandra MODIGA