Meiul este una dintre cele mai vechi cereale cultivate și consumate, caracterizată printr-un grad ridicat de toleranță la secetă și o perioadă scurtă de vegetație (60-90 de zile, în funcție de soi și zona de cultură). Este cultivat extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia și România. Dat fiind impactul încălzirii globale asupra agriculturii, meiul alături de sorg ar trebui repus în valoare atât pentru consumul uman, cât și pentru hrana animalelor.

Potențialul nutrițional al semințelor de mei a fost confirmat prin studii recente efectuate la IBNA Balotești pe purcei Topigs  începând cu perioada crizei de înțărcare. Rezultatele au fost notabile la o pondere de includere în structura rețetelor de nutreț combinat de 25%. Analiza chimică brută comparativă a semințelor de mei Marius (furnizat de INCDA Fundulea) cu a altor resurse vegetale utilizate în hrana purceilor a scos în evidență un conținut nutritiv comparabil cu al boabelor de porumb și sorg: substanță uscată 87,19%, proteină brută 9,86%, grăsime brută 2.99%, iar energia metabolizabilă calculată cu ajutorul ecuațiilor de regresie se plasează în jurul valorii de 2.759 Kcal/ kg.

După înțărcare, la un adaos de 25% mei se pot înregistra performanțe cu 14% mai mari, respectiv un spor mediu zilnic de 285 g comparativ cu 250 g obținut la purceii hrăniți clasic, iar consumul specific se reduce cu ~12%.

Deoarece funcțiile și morfologia intestinală sunt afectate imediat după înțărcare, iar capacitatea de prevenire a colonizării bacteriilor patogene (Escherichia coli, Salmonella, etc.) la nivel intestinal este redusă (Kim și col., 2012), purceii sunt extrem de sensibili la boli enterice patogene după separarea de scroafele-mamă. Instalarea în forma severă a diareii ca urmare a factorilor generatori de stres specifici acestei perioade critice poate duce la o rată a mortalității crescută sau la compromiterea performanțelor permise de potențialul genetic pe seama reducerii consumului de hrană cu pierderi economice importante pentru crescători. Comunitatea de bacterii intestinale devine stabilă după o săptămână de la înțărcare (Faubladier, 2014), iar enzimele necesare pentru digestia proteinei complexe din hrana solidă sunt incomplet dezvoltate.

În studiul desfășurat în biobaza IBNA Balotești pe purcei înțărcați, la probele de fecale prelevate zilnic timp de o săptămână în vederea monitorizării stării de sănătate, evaluarea compoziției bacteriologice și fungice a evidențiat faptul că valorile înregistrate au fost în limitele normale (conform Gournier-Chateau și col., 1994):

Indiferent de categoria fiziologică, parametrii metabolici biochimici plasmatici, considerați markeri de referință pentru sănătate, se încadrează în limite normale pe fondul adaosului semințelor de mei în hrană.

Este de notat de asemenea faptul că la tineret în creștere sporul mediu zilnic poate atinge valori de 646 g. Rezultatele pozitive obținute ne-au determinat să includem semințele de mei și în faza următoare de creștere, iar rezultatele obținute au fost conform așteptărilor și au reconfirmat valoarea nutrițională a semințelor de mei.

Dincolo de faptul că meiul are dublă funcționalitate (hrana omului și a animalelor), caracteristicile nutriționale valoroase și efectele pozitive asupra stării de sănătate sunt argumente în sprijinul folosirii semințelor de mei în hrana animalelor. În plus, porcul fiind model animal pentru cercetări medicale la om ca urmare a similitudinilor anatomice și fiziologice, rezultatele obținute din studiu pot servi ca referințe medicale.

Mihaela HABEANU, IBNA