reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Nov 2019

Paradă și concurs de frumusețe la Sângeorgiu de Mureș

  • Publicat în Zootehnie

Asist de câțiva ani la un eveniment unic și de o înaltă ținută profesională pentru zootehnia românească organizat de Semtest-BVN Sângeorgiu de Mureș – Parada taurilor.

Ca în fiecare an, cei prezenţi au avut încă un prilej de a urmări şi a se informa despre rezultatele celor de aici, despre modul în care este abordată prezentarea activității acestei unități aflată în elita mondială a geneticii pentru Bălțata de tip Simmenthal.

O atmosferă de sărbătoare a fost pe tot parcursul evenimentului aflat la a XVII-a ediţie, la care au participat peste 1.500 de fermieri din toate colţurile ţării, reprezentanţi ai autorităţilor centrale și locale, cercetători şi cadre didactice, dar şi mulţi copii şi tineri pasionaţi care au venit ca la un adevărat spectacol.

Fermierii prezenți au avut parte de o paradă cu 30 de „modele de top“ ce au defilat în ringul special amenajat și, cu catalogul în mână, au avut încă o oportunitate să aleagă ce e mai bun pentru fermele lor.

Am aflat de la organizatori că la începutul fiecărui an se realizează un catalog cu toți taurii de la care se comercializează material genetic. Datele pentru fiecare exemplar sunt riguros prezentate pe baza testelor efectuate în Germania pentru producţia de lapte, carne şi însuşiri de reproducţie, iar în Austria pentru fitness şi stabilirea valorii generale de ameliorare. De menționat este faptul că toţi taurii testaţi sunt crescuţi şi aclimatizați la condiţiile din România pentru a răspunde cerinţelor fermierilor.

Semtest BVN, prin specialiştii cu experiență şi cursurile de formare profesională efectuate în Germania, oferă consultanţă şi informaţii utile, de specialitate, în genetică şi nu numai pentru a-i ajuta pe fermieri să ia decizia potrivită în alegerea rasei, bonitarea animalelor, întocmirea unui program de împerecheri, recomandări în ameliorare şi selecţie, precum şi problemele de reproducţie din fermele lor.

O idee inedită de promovare a fost în acest an concursul de frumuseţe pentru tauri. Un juriu format din fermieri l-au ales pe Vincenzo, ocupantul locului 8 în top 100 de tauri la nivel mondial. De menționat că Semtest BVN mai deține alți 3 tauri clasificați în acest top.

„Fermierii care într-adevăr fac performanţă în producţie apelează de mulţi ani la genetică pentru că e motorul producţiei de lapte, al producţiei de carne, e motorul eficienţei“, a declarat Valer Sician în cuvântul său.

Parada taurilor de la Semtest BVN este un eveniment pe care l-aş recomanda ca exemplu de colaborare între fermieri, asociaţii de profil, specialiști în genetică și biotehnologie şi, nu în ultimul rând, autorităţi. Sunt puţine astfel de evenimente la nivel naţional pentru domeniul creşterii bovinelor şi chiar şi pentru zootehnie în general. Este un îndemn pentru cei care ar trebui să organizeze manifestări ca cea de la Sângeorgiu de Mureş.

„Cifra de afaceri a Semtest BVN nu este exprimată în milioane de euro, ci in milioanele de viţei din România obţinuţi cu material genetic provenit de la taurii din această unitate“ – director general Semtest BVN, ing, Valer Sician

Teofilia BANU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Media