Claudiu Frânc: „Din grajdul din care a ieșit vaca, înapoi nu mai intră!“
Claudiu Frânc este președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România și una dintre cele mai importante voci ale sectorului zootehnic. Nu s-a ferit să recunoască neajunsurile acestui sector, să tragă semnale de alarmă atunci când a fost cazul sau să propună soluții pentru reglementarea anumitor probleme cu care se confruntă crescătorii de animale. Din acest motiv am intrat în dialog cu dumnealui pentru a afla care este situația actuală în sectorul creșterii animalelor.
– Un subiect de actualitate în acest moment este Legea Zootehniei. Cum este văzută ea de reprezentanții sectorului bovin?
– Eu am spus încă din 2016, atunci când a apărut Regulamentul 1.012, că este nevoie de o lege a zootehniei prin care să transpunem și Regulamentul 1.012, dar să introducem toate omisiunile din celelalte legi și mă refer la Legea fondului funciar, la distrugerile de culturi fie prin pășunat, prin transhumanță, fie prin circulația cu tractoare necontrolate. Nicăieri nu sunt reglementate sancțiuni pentru astfel de practici, reglementări care existau în fosta lege din 1987. În actuala lege noi nu regăsim definițiile din articolul 1, care spune că prezenta lege reglementează activitatea de creștere, exploatare, întreținere și reproducție a animalelor de interes zootehnic. Or noi am găsit doar probleme de reproducție și nu știu cât este de bine că am transpus regulamentul într-o lege sau era suficient un Ordin de ministru care se poate modifica mult mai ușor decât o lege.
– În aceste condiții, ce ar trebui făcut?
– Dacă într-un Ordin de ministru era ceva greșit, se putea corecta de la o săptămână la alta. Acestea pot spune că sunt marile noastre nemulțumiri, pentru că legea nu cuprinde toate necesitățile și ar fi trebuit adăugăm omisiunile din celelalte legi. Noi nu avem legea apărării exploatațiilor agricole, animalele cu probleme circulă printre animale sănătoase, cine nu-și cultivă terenurile nu este sancționat, nici distrugerile de suprafețe cultivate prin pășunat nu sunt sancționate. Eu cred că această lege trebuia să reglementeze tocmai aceste lucruri! Sunt multe lacune, dar totuși orice lege este preschimbabilă și sperăm să ajungem să o modificăm în sensul a fi cât mai operațională și să funcționeze în interesul crescătorilor de animale și a cetățenilor, pentru că eu cred că orice lege privește pe toată lumea.
– Care este situația actuală a pieței laptelui în România? Producem suficient lapte pentru a acoperi necesarul intern?
– La ora actuală pot spune că nu sunt probleme în piața laptelui. Suntem observatori foarte atenți ai evoluției prețului per kilogram la nivel european atât în ceea ce privește laptele contractat cât și laptele spot. Un lucru bun pentru fermieri este că după criza laptelui din 2016-2017 trecem printr-o perioadă de stabilitate a prețului. Mai mult decât atât, de 4-5 ani statistica ne arată că asigurăm din producție internă peste 90% din producția de lapte necesară pentru procesare. România procesează în jur de 110.000 tone lapte/an, iar din această valoare, 100.000 tone de lapte se recoltează de la fermierii români și doar 10% rezultă din comerțul intracomunitar. De aici reiese și stabilitate prețului.
– Dar totuși sunt zone în care procesatorii nu oferă un preț foarte bun…
– Sigur că există și procesatori care vor să profite de acele tendințe vechi – preț de vară, preț de iarnă și rezultă astfel de situații. Însă eu cred că, dacă vom învăța să ne unim, să oferim o cantitate mai mare de lapte, vom avea un contract care să ne protejeze. Nu trebuie să meargă fiecare producător să încheie un contract pentru 100 litri de lapte, ci să existe un contract așa cum are de exemplu cooperativa din Șăulia de Mureș, care colectează lapte de la peste 800 de fermieri și livrează în jur de 20 tone de lapte/zi și a obținut un preț satisfăcător pentru toți. Dacă vom învăța din aceste aspecte, nu am mai pierde 30-40 bani pe litrul de lapte și piața laptelui nu va avea de suferit.
– Dar și în acest condiții, în unele localități de deal și de munte efectivele de animale la nivel gospodăresc a scăzut. Cum am putea să stimulăm creșterea animalelor în gospodării?
– Aici este vorba despre un aspect asupra căruia am tras semnale de alarmă de foarte mult timp. La nivel național, înainte de Revoluție existau 7 milioane de bovine la nivel național, în ferme și în gospodăriile populației și am ajuns să avem imediat după Revoluție sub 2 milioane de exemplare. Prin tradiție, zona de munte înseamnă creșterea oilor, însă dispărând vaca din câmpie, oaia din munte a fost adusă în zona de deal și de câmpie și astfel a ocupat locul vacii. Eu aș vrea să-l văd pe acel politician care va reuși să ducă înapoi ciobanul în munte, când el acum știe cât e de bine în câmpie, și să-l întoarcă înapoi la ploile și condițiile de pe munte pentru a-i reda locul vacii. Eu cred că este un lucru imposibil de realizat. Mai există o chestiune interesantă: în zona montană, dimensiunea exploatațiilor este limitată de suprafața pe care o poți aloca bazei furajere. Astfel poți crește un anumit număr de vaci, iar acest lucru trebuie stimulat și eu cred că Legea Muntelui poate rezolva multe dintre aceste aspecte. Trebuie văzut ce se întâmplă cu centrele de colectare a laptelui, cu fabricile de brânzeturi și trebuie susținută creșterea animalelor de rasă care pot oferi producții foarte bune. Eu am spus de multe ori: din grajdul din care a ieșit vaca, înapoi nu mai intră! De aceea, un alt aspect foarte important pe care trebuie să îl avem în vedere este readucerea tinerilor în satul românesc, pentru că în general bătrânii mai țin animale. Grija copiilor atunci când mor părinții sau bătrânii de care au grijă nu este înmormântarea, ci se gândesc mai întâi să scape de vacă pentru că trebuie să meargă de 3 ori pe zi la ea.
Este o realitate dură. Pe lângă aceasta, se întâmplă un fenomen foarte trist pentru satul românesc care are ca subiect legislațiile de mediu. Multe persoane de la oraș, care au o sumă limitată de bani și nu pot să-și cumpere o casă în oraș, urmăresc o casă la țară cu un preț mai accesibil. Cumpără casa scoasă la vânzare de cele mai multe ori de copiii plecați peste hotare. Au astfel vecini care au crescut din generație în generație animale. Ei, atunci doamnei sau domnului de la oraș îi pute! Nu mai țin cont de nimic și fac reclamație la Garda de Mediu și vor ca vecinii să își vândă sau să taie animalele. Dacă nici în satul românesc nu mai putem crește animale sau nu mai putem face agricultură, atunci unde Dumnezeu putem? De ce nu-și asumă aceste persoane faptul că nu au avut suficienți bani pentru confortul de oraș și vor să interzică activități care au existat acolo de când s-a făcut vatra satului? Dacă nu vom reglementa toate aceste lucruri, vom contribui într-adevăr la desființarea satului românesc!
Larissa SOFRON
MAI JOS REPORTAJUL VIDEO
bovine, vaci de lapte, zootehnie, vaci de carne, Claudiu Franc, cresterea bovinelor
- Articol precedent: Ferma de capre din Verești, județul Suceava
- Articolul următor: Influențarea digestiei și a performanțelor productive la rumegătoare prin folosirea uleiurilor esențiale din plante