Acțiuni privind supravegherea și prevenirea bolilor transmisibile la păsări
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Zootehnie
Creşterea păsărilor, în general, este o preocupare importantă pentru un segment de populaţie, activitate care asigură crescătorului o sursă de hrană în gospodăria proprie, dar şi venituri substanţiale prin valorificarea de păsări vii sau ouă obţinute de la păsările existente în exploataţii nonprofesionale sau exploatații comerciale cu sistem de creștere ecologic sau industrial.
Rentabilitatea creşterii păsărilor este condiţionată în primul rând de modul în care crescătorii respectă normele de bunăstare (adăpostire, furajare, adăpare, microclimat, exploatare) şi în mod deosebit a normelor de protecţie sanitară veterinară, respectiv asigurarea statusului de sănătate.
Anual sunt stabilite programe judeţene, ca parte integrată a programelor naţionale, care cuprind măsuri specifice de supraveghere, prevenire şi combatere a bolilor transmisibile specifice păsărilor, precum şi asigurarea condiţiilor de igienă și calitate a produselor provenite de la acestea, destinate consumului uman, pentru protejarea intereselor consumatorilor.
Dintre bolile transmisibile, cu un înalt grad de periculozitate pentru efectivele de păsări domestice şi sălbatice, boli care generează pierderi economice importante datorită mortalităţii ridicate și a restricţiilor privind mişcarea păsărilor vii şi a produselor provenite de la acestea, cele mai grave sunt Pseudopesta, Gripa Aviară, Salmonelozele, dar şi alte boli infecţioase, boli produse de paraziți, sau tehnopatii specifice păsărilor crescute în hale închise.
Cu referire la Pseudopesta aviară, de reţinut că este o boală contagioasă cauzată de un virus, care afectează majoritatea păsărilor de curte, sau de crescătorie (găini, curcani, bibilici, fazani, prepeliţe, struţ, porumbei) sau sălbatice (ciori, vrăbii etc.).
Contaminarea păsărilor se realizează prin nerespectarea măsurilor de profilaxie generală, a normelor de igienă și microclimat, prin contact cu păsări domestice şi sălbatice bolnave, prin apă, furaje, secreţii fecale, sau prin îmbrăcăminte umană contaminată.
Prevenirea şi supravegherea bolii se realizează prin:
- vaccinarea pe flux tehnologic a păsărilor crescute în exploataţiile comerciale, vaccinarea în campanii organizate, sau la solicitarea proprietarilor, a păsărilor din gospodăriile populaţiei, cu prioritate în zonele de protecţie a fermelor de profil;
- administrarea corectă a medicaţiei specifice în funcţie de specie şi categorie de vârstă;
- supravegherea bolii prin efectuarea examenelor de laborator din probele recoltate conform procedurilor stabilite;
- efectuarea de controale periodice în exploataţiile comerciale şi la gospodăriile populaţiei, pentru verificarea stării de sănătate a păsărilor, a măsurilor de biosecuritate şi bunăstare;
Gripa aviară (Influenţa Aviară) este o boală infecţioasă a păsărilor cauzată de mutaţia virusului gripal de tip A, subtipurile H5 și H7. Boala a fost descoperită acum mai mult de 100 de ani în Italia şi s-a răspândit în întreaga lume, fiind predispuse la infecţie cu gripă aviară toate speciile de păsări domestice şi sălbatice.
Păsările migratoare (raţele sălbatice, în mod special) sunt sursa naturală de gripă aviară, ele fiind şi cele mai rezistente la infecţie. Păsările domestice, inclusiv găinile și raţele, sunt deosebit de predispuse la această boală cu final fatal.
Pentru protejarea efectivelor de păsări receptive, acţiunile de supraveghere a bolii, se asigură prin:
- stabilirea zonelor de risc pe culoarul râurilor, în localităţile cu gospodării care au contact cu luciul de apă şi în jurul exploataţiilor comerciale cu păsări;
- supravegherea clinică a stării de sănătate a păsărilor domestice şi sălbatice din zonele ţintă;
- efectuarea de examene de laborator din probe recoltate de la păsările moarte afluite din zonele de supraveghere.
- inspecţia permanentă, prin examen de laborator pe probe de sânge, tampoane traheale şi tampoane cloacale la păsările migratoare din Delta Dunării, la păsările domestice din exploataţiile aflate în localităţile din judeţe cu risc crescut de contaminare, din zona trans-frontalieră şi a păsărilor din import aflate în perioada de carantină;
- supravegherea comerţului intracomunitar şi a importului cu păsări vii provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau ţări terţe;
- stabilirea de măsuri pentru limitarea circulaţiei păsărilor de curte în perimetrele gospodăriilor populației, informarea și instruirea fermierilor asupra condiţiilor de circulaţie a păsărilor în și din exploataţiile comerciale;
Salmonelozele la păsări sunt boli infecto-contagioase produse de numeroase serotipuri de salmonele mobile (S. Enteritidis, S. typhimurium etc) care cauzează pierderi prin mortalitate, infecunditate şi scăderea producţiei de ouă la toate speciile de păsări domestice şi sălbatice (raţe, găini, curci, fazani, canari, porumbei, etc)
Diagnosticul prezumtiv în salmoneloze se pune pe baza semnelor clinice şi a datelor epidemiologice şi se confirmă numai prin examene complexe de laborator.
Carnea şi ouăle (mai ales cele de raţă) provenite de la păsările infectate cu salmonele mobile constituie un permanent pericol pentru sănătatea publică, putând să producă toxiinfecţii alimentare grave la om.
Programul de prevenire şi combatere a salmonelozelor la păsări este canalizat pe două direcţii, respectiv găini ouătoare şi pui de carne broiler, prin:
- supravegherea clinică a efectivelor de găini ouătoare şi a efectivelor de pui de carne crescute în exploataţiile comerciale;
- supravegherea prin examene bacteriologice efectuate în laboratorul de diagnostic acreditat, stabilite pe un procent de probe recoltate din cadavre de la păsări moarte şi fecale, conform programului stabilit prin programul anual;
Coordonarea şi implementarea eficientă a măsurilor stabilite prin programele specifice pentru fiecare boală specifică păsărilor, se realizează în baza strategiilor stabilite, la nivelul autorităţilor sanitare veterinare centrale şi locale, prin:
- Colaborarea permanentă cu crescătorii de păsări, organizaţi ca persoane fizice, juridice, sau în asociaţii de profil, prin întâlniri periodice cu caracter informaţional, pentru cunoaşterea legislaţiei şi a obligaţiilor ce le revin în implementarea măsurilor stabilite;
- Supravegherea bolilor transmisibile prin prelevarea de probe pentru examene de laborator şi alte operaţiuni specifice la efectivele de păsări din exploataţiile comerciale şi exploataţiile individuale ale populaţiei;
- Monitorizarea modului de implementare a normelor de biosecuritate în exploaţiile comerciale cu păsări, protecţia şi bunăstarea pe specii şi categorii de exploatare;
- Monitorizarea efectuării acţiunilor de dezinfecţii, dezinsecţii şi deratizări în adăposturile destinate pentru creşterea păsărilor;
- Controlul calităţii, a surselor de aprovizionare şi a modului de administrare a furajelor, medicamentelor și furajelor medicamentate;
- Informarea medicului veterinar, arondat, privind suspiciuni sau semne clinice de boală de către deţinătorii de exploataţii cu păsări;
Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu
Articole înrudite
-
APIA primește Cereri de plată pentru intervenția DR-06- Bunăstarea animalelor
-
Câte efective de animale mai are România
in Zootehnie -
Comuna Holboca. Cele mai frumoase exemplare de păsări și iepuri la EXPO Iași
in Zootehnie -
APIA efectuează plăți de peste 129,16 milioane lei pentru sectoarele suin și avicol
-
„Inginerii“ uimitoare ale păsărilor
in Magazin -
Trei forme noi de sprijin pentru susținerea activității fermierilor în anul 2022
-
Cercetătorii germani: Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de gripă aviară
-
Se întoarce gripa aviară?
-
Căsuțe pentru păsărele făurite de meșteri populari
in Mestesuguri -
Migrarea păsărilor, influențată de schimbările climatice
in Mediu
Articole recente - Lumea Satului
- Investiție de 40.000 de euro, fonduri europene, într-un business de succes. Roiesc albinele în jurul unui tânăr apicultor din Iași
- Glasul Papilor din inima Vaticanului (I)
- Defrișarea, cauze și efecte
- Metamorfoza lutului până la produsul finit
- Dunărea și brațele ei
- Totul despre tuberoze. Cum să le crești, să le îngrijești și să te bucuri de beneficiile lor
- Meșterii populari, vestitori ai primăverii la Iași
- Rețetă de post - chiftele de ghebe
- Reducerea stresului de înțărcare cu ajutorul nutrețurilor combinate ale institutului IBNA BALOTEȘTI
- Schimbările climatice și epoca de semănat