reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Nov 2019

Cum să ții prădătorii la distanță - declanşarea aversiunii faţă de hrană

  • Publicat în Zootehnie

Continuăm seria articolelor în care prezentăm modalitățile nonviolente prin care puteți ține la depărtare de stână prădătorii. Informațiile de față sunt preluate din Ghidul „Metodologie pentru implementarea sistemelor de protecţie a culturilor agricole, şeptelului şi stupinelor în vederea reducerii pagubelor produse de urşi“, realizat de Agenția Pentru Protecția Mediului Vrancea.

Definiția condiționării aversive

Condiţionările aversive implică asocierea unei experienţe negative cu un produs alimentar, o zonă sau un eveniment pentru ca în viitor urșii să dezvolte un comportament de evitare. Cercetătorii din întreaga lume au efectuat mai multe studii privind inducerea artificială a aversiunii prădătorilor în legătură cu anumite tipuri de alimente. În acest scop au fost utilizate, spre exemplu, gulere electronice pentru câini. Acestea emiteau impulsuri puternice la momentul atacului unui prădător. O altă variantă presupune utilizarea de produse chimice repelente pentru a descuraja prădătorii să mănânce animale omorâte după producerea atacurilor. Dethier (1947) defineşte repelenţii ca „acele substanţe care, ca stimuli, suscită reacţii de evitare“. Ca o subclasă a acestei definiţii, „învăţarea aversiunii condiţionate“ poate fi definită ca fiind o tehnică ce urmăreşte să genereze o evitare a unui anumit tip de hrană sau locaţie printr-o asociere învăţată dintre hrană sau locaţie şi efectele de îmbolnăvire induse chimic. Acesta este un răspuns condiţionat pavlovian clasic acolo unde hrana sau locaţia se comportă ca stimuli repelenţi (repulsivi) mai degrabă decât ca stimuli chimici. Pentru ca acest lucru să se întâmple, aversiunea chimică trebuie să rămână neremarcată de către exemplarul ţintă, altfel aceasta va deveni repelentul. Această tehnică ocoleşte cerinţa pentru aplicarea continuă a unui repelent nociv şi poate avea efecte repelente pe termen lung asupra animalului ţintă.

Clorura de litiu, agent de condiționare a aversiunii

Această substanță – LiCl – a fost investigată ca agent de condiţionare a aversiunii în controlul coioţilor şi al ursului brun. Gustavson a postulat modul său de acţiune fie ca o acţiune neidentificată asupra sistemului nervos central, conducând către un disconfort gastrointestinal, vomă şi creşterea presiunii sângelui, fie ca un disconfort gastrointestinal cauzat de trecerea ionilor de litiu de-a lungul epiteliului intestinal. Această substanţă chimică are o serie de avantaje. Este relativ ieftină și destul de sigură pentru oameni pentru a fi manipulată. Marja de siguranţă între o doză eficace şi o doză letală (indicele terapeutic) este mare. Ea poate fi stocată pe termen nelimitat. Acesta este omniprezentă în sol, în apele subterane şi apa de mare. S-a constatat că cea mai mare doză care a produs o aversiune la canide (500 mg / kg greutate corporală) nu poate produce aversiune rapidă la felide. Acele grele şi seringi de calibru mare (cc 60) sunt folosite pentru a trata carcasele-pradă cu o soluţie de LiCl (nu mai mult de 10 grame LiCl dizolvat în fiecare 1 litru de apă curată). LiCl este un deshidratant, deci mănuşile de cauciuc pot fi utile în reducerea iritării pielii. Într-o carcasă de vacă sunt necesare sute de injecţii întrucât doar 3 cc de soluţie ar trebui să fie inserată în ţesut la fiecare injectare a carcasei. În cazul în care prada ţintă este nocturnă, carcasele ar trebui să fie acoperite cu crengi pentru a minimiza consumul diurn al păsărilor şi al altor animale sălbatice. Aplicaţia nu reprezintă o metodă de realizat o singură dată. Ca orice altă metodă de creştere a animalelor şi de management, este nevoie de consecvenţă. Aplicaţiile trebuie să se facă anticipând perioadele când pierderile prădătorilor vor fi cele mai mari din cauza femelelor lor care îşi hrănesc puii sau în sezoanele de fătare.

  • Netratate, carcasele reprezintă o sursă bună de hrană şi îi vor învăţa pe prădători să dezvolte un gust pentru carnea animalelor domestice.
  • Clorura de litiu adăugată mierii, puietului sau fagurelui de miere creează o aversiune faţă de stupi, cauzând o stare temporară de boală atunci când urşii mănâncă acele produse apicole.
  • Injectarea cu LiCl a carcaselor animalelor domestice ucise de urşi poate preveni repetarea atacului şi îndepărtează individul respectiv de oferta trofică din acel perimetru. Cu toate că este contestată, metoda poate avea rezultate bune dacă este testată şi calibrată pe teren, în condiţiile din România.

Laura ZMARANDA