Imprimă această pagină
Zootehnie 19 Decembrie 2018, 10:44

Cu VANBET, gustul tradițional românesc revine

Scris de

VANBET a luat ființă în anul 2001 începând cu achiziționarea fostului CAP Gara Banca din localitatea Banca, județul Vaslui, transformând locul în fermă de găini și ouă de consum. În acest moment, societatea deține 16 ferme pui de carne, 6 ferme găini pentru ouă, 2 ferme găini reproducție rasă grea, 2 ferme tineret înlocuire, o fermă tineret înlocuire rasă uşoară, abator, stație de incubație, o fermă de capre și o fabrică specializată pe lapte de capră. În decursul anilor și-a diversificat activitatea pe mai multe categorii de păsări, ajungând în prezent să dețină puncte de lucru pe raza județelor Vaslui, Galați şi Iaşi.

Abatorul de păsări

Societatea deține un abator de păsări utilat cu sisteme de ultimă generație marca Stork, conform standardelor europene în vigoare, cu o capacitate de sacrificare de 6000 de capete pe oră. Produsele din carne de pui și ouălor sunt comercializate în 19 magazine proprii și 21 puncte de producție din localitățile Bârlad, Vaslui și Iași. De asemenea, aceștia au dezvoltat o rețea de distribuție a ouălor și au încheiat contracte de vânzare a cărnii de pui și ouă cu distribuitori din toată țara.

Vanbet este societatea cu cea mai mare producție de ouă din România, care în 17 ani de existență și de muncă, într-un sector destul de aglomerat pe piața din România, și-a câștigat un loc bine meritat. Povestea Vanbet este una de succes și începe cu artizanul firmei, doctorul Fănel Bogos. După 17 ani de muncă, investiții și dezvoltare, producția de carne de pasăre a înregistrat o creștere semnificativă plecând de la 500 pui în primul an. „Pentru a asigura calitatea produselor, fiecare etapă de producție este controlată, astfel încât se respectă toate normele de siguranță și igienizare, începând de la procesul de incubare, în stația de incubare din localitatea Banca, precum creșterea puilor cu furaje proprii, și până la procesul efectiv de producție. Întreg ciclul, de la sacrificare până la ambalare, este complet automatizat, liniile de producție sunt noi, cu tehnologii performante, de ultimă generație, maximizând astfel calitatea și siguranța produselor, care ies pe poarta Vanbet“, ne spune directorul Radu Ticu.

Stația de incubație

Stația de incubație este complet modernizată cu echipamente profesionale marca Petersime și deține un microclimat controlat. Aparatele realizează sincronizarea ecloziunii, astfel încât puii să eclozioneze grupat pentru o calitate superioară a lor. În acest moment, Vanbet are o capacitate de 1.036.800 ouă/serie, timp de 18 zile, adică produce 300.000 de pui/săptămână şi aproximativ 15.000.000 de pui/an. Începând de anul acesta și-a mărit capacitatea de incubat cu încă 774.000 de ouă/ serie, adică are o capacitate de 1.810.800 ouă/serie, 500.000/săptămână şi respectiv 26.000.000 de pui/an, contribuind astfel ca județul Vaslui să ocupe un meritabil loc întâi în topul aviculturii din întreaga țară. Ouăle pentru incubat sunt produse în fermele proprii, fiind pui broiler din hibridul Ross 308 şi hibrid rasă mixtă de la Hubbard. În dotare, firma are un abator propriu, 22 de ferme de pui și găini ouătoare, în trei județe Galați, Iași și Vaslui, un incubator modern și 2 FNC-uri, unde își produc toate furajele necesare creșterii puilor.

În România produsele Vanbet sunt cunoscute de cumpărători sub cele patru mărci de pui înregistrate la OSIM: Puiul Campion, Găina Gospodină, Gustolact și Puiul Haiducesc, precum și Siluette, un produs 100% din lapte de capră, calitatea acestor produse fiind cunoscută și în restul Europei.

Ferme de reproducție

În fermele de reproducție rasă grea se transferă tineret înlocuire rasă grea, de unde ies ouăle de incubat folosite pentru obținerea puilor de o zi. Pentru a asigura o cantitate constantă de pui pentru tot parcursul unui an sunt necesare minimum două vârste de părinți (cocoși și găini). Toate fermele sunt dotate cu echipamente de ultimă generație pentru furajare, adăpare, microclimat, controlate de calculator la indicațiile senzorilor din hală. Toate aceste ferme sunt dotate cu tehnologii de creștere și bunăstare, conform normelor sanitar-veterinare în vigoare. Mai mult decât atât, societatea se numără printre puținele ferme din țară cu găini ouătoare crescute la sol în sistem volieră. Fermele de reproducție sunt dotate cu utilaje Big Dutchman și Alke.

Abator. Puii crescuți în cele șapte ferme de pui de carne sunt sacrificați în abatorul de păsări din localitatea Strâmtura – Mitoc la km 20 pe șoseaua Bârlad-Vaslui. „Abatorul a fost dat în folosință în luna mai a anului 2014, ca o necesitate vitală pentru a integra producția de pui de carne, unde se obține o mare diversitate de sortimente din carne de pui, ce respectă toate normele europene în acest domeniu. Abatorul de păsări este dotat cu utilaje Stork și are o capacitate de sacrificare păsări de 6.000 capete/oră. Toate produsele abatorului de păsări se află sub controlul permanent al autorității sanitar veterinare și sunt realizate conform standardelor europene. Produsele din carne de pui pot fi oferite ambalate sub diverse forme: vrac, tăviță, pungă şi atmosferă protectoare cu greutate fixă sau nu“, precizează directorul societății.

Centre de colectare. Societatea deține, de asemenea, două centre de colectare – sortare – ambalare – depozitare – livrare ouă pentru consum, certificate, unul situat în localitatea Ivești, județul Galați, și altul în localitatea Muntenii de Jos, din județul Vaslui.

FNC. Societatea deține și două FNC-uri (fabrici de nutrețuri combinate) în localitatea Bucești, județul Galați, și Muntenii de Jos, din județul Vaslui. „Sistemul de furajare este automat, iar halele sunt moderne, dotate cu echipamente de ultima generație. Ambele fabrici au o capacitate de fabricare furaje de 15 tone/oră, iar furajele conțin cereale, șroturi, făină de fân de lucernă, extracte de tomate (roșii, ardei iute, morcov) în concentrații diferite în funcție de rețete și etape de creștere a puilor, respectiv Starter, Creștere, Finisare 1, Finisare 2, furaj pentru găini ouă consum și reproducție“, adaugă conducerea societății.

Fabrica de lapte

Fabrica de lapte este situată în localitatea Gara Banca, comuna Banca, județul Vaslui, și are o capacitate de procesare de 3.000 l/zi timp de 12 luni și o capacitate de 7.000 l/oră. „Sursa laptelui de capră a fabricii este asigurată de o fermă proprie cu un număr de peste 3.500 de capete, iar diferența de cantitate ce se procesează zilnic în fabrica de lapte o achiziționăm de la producători particulari“, a încheiat directorul Radu Ticu.

Beatrice Alexandra MODIGA


Vizualizari 3960
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite