Ovidiu Cojocaru, un autodidact care toată viața a încercat să-și depășească condiția învățând tot mai mult, astăzi își dedică zilele, truda și poate chiar sănătatea caprelor pe care le crește de 8 ani în ferma sa din localitatea Balta Doamnei, aflată la limita județelor Ilfov și Prahova. O voce care spune răspicat românilor că ar trebui să se întoarcă cu fața spre produsele românești, în general, și spre produsele obținute din lapte de capră, în special.

– Domnule Cojocaru, sunteți un bun vorbitor; cred că ați putea reprezenta cu brio sectorul caprin, dacă ne raportăm doar la activitatea pe care o desfășurați în prezent. Care este experiența dumneavoastră profesională, ce ați făcut înainte de a crește capre?

– Ca fiecare am făcut o școală, am terminat liceul, am luat bacalaureatul, am încercat să intru la facultate, dar din păcate nu am reușit. În schimb, prin autoeducație am căutat să mă formez ca un om integru. După ce am terminat armata, ce a durat un an și patru luni, m-am angajat ca ajutor mecanic auto, apoi am fost lăcătuș mecanic la Institutul de cercetări din Otopeni. Mai târziu, am vrut să urc mai sus și m-am angajat la Primăria județului Ilfov, de fapt la Circumscripția Financiară, cum i se spunea înainte, și eram funcționar administrativ principal. După ce am stat 2 ani în această funcție, am avansat și, în urma unui concurs, am ajuns inspector în administrația de stat, tot în Primăria Ilfov. Ca inspector principal am lucrat până la Revoluție, în 1989. În anul 1991 am decis că vreau să fiu propriul meu stăpân și m-am dus la un medic veterinar care avea o afacere cu porci și l-am ajutat timp de un an și jumătate. A fost și asta o experiență. Dar între timp apăruse în România o companie, Lutas se numea, actuala Lufthansa Aeroport Services, care opera în cadrul Aeroportului Otopeni. Fiind vorbitor de limbă engleză, m-au angajat imediat. Având la bază meseria de mecanic, dar și niște ani buni ca organizator, am ajuns director pentru că eram corect, cinstit, priceput și nemții au căpătat mare încredere în mine. În felul acesta am preluat administrarea parcului auto, cu toate utilajele aeroportuare. Vă rog să mă credeți că pe vremea aceea salariul meu era de 500.000 de lei. Îmi amintesc că dintr-un salariu mi-am plătit apartamentul, care pe atunci era 200.000 de lei. Am făcut și niște cursuri internaționale, am cunoscut oameni care veneau dintr-o altă lume, mă refer la partea germană, la care am apreciat întotdeauna disciplina, punctualitatea, corectitudinea.

– Când ați renunțat la alte activități în favoarea caprelor?

– Ferma de capre o am din 2011; am pornit cu 90 de capete din rasa Szanen și Alpină austriacă pe care le-am adus din Austria. Investiția inițială doar în animale a fost de circa 25.000 euro, dar s-au mai adăugat și altele: o moară cu amestecător, un granulator cu motor Diesel, un aparat de muls. Astăzi avem 180 de capete, după ce am luat anul trecut 100 de capre românești carpatine. Le-am achiziționat cu gândul că vom avea mai mult lapte, dar lucrurile nu stau așa. Poți să ai 50 de animale și să-ți dea lapte cât ar da 150 de capete.

– Care sunt cele mai mari provocări ale afacerii?

– Sunt multe provocări. În primul rând nu avem posibilitatea să le hrănim cum trebuie din cauza costurilor foarte mari ale cerealelor în general. O altă problemă sunt oamenii, că nu toți își fac treaba așa cum ar trebui, mulți sunt interesați doar să-ți ia banii, să te fure, plus că nu sunt specializați. Acum în România toată lumea face de toate, dar nimeni nu știe să facă nimic.

– Cu ce le furajați?

– Anul trecut le-am ținut pe siloz și le-a mers foarte bine. Cel mai mare ied fătat a fost de 5 kg, cel mai mic de 2,5 kg, iar caprele erau „jos pălăria“. Acum le dăm porumb siloz, paie tocate și fân tocat. Paiele și fânul se umectează cu zeama respectivă și le mănâncă cu plăcere. Dar două tone de porumb mă costă 1.300 lei/lună. Să vă spun care este circuitul furajelor la noi în țară. Porumbul românesc este vândut traiderilor, traiderii îl vând mai departe în străinătate, ajunge la un angrosist de acolo, angrosist-ul îl vinde unui FNC și FNC îl dă mai departe unei cooperative. Aceasta face din el furaj granulat și fermierul român importă apoi acest furaj obținut din porumb românesc. Deci, românul vinde porumbul cu 50 euro și îl cumpără apoi cu 400 euro ca furaj.

– Cam cât lapte reușiți să obțineți de la caprele pe care le mulgeți?

– Noi producem cam 100-150 de litri lapte/zi. Cât să facem niște brânză, să mai dăm lapte proaspăt la prieteni, cunoștințe sau persoane interesate și cam atât. E nesemnificativă producția asta. Nu poți spune că această cantitate, transformată în bani, ar putea să-ți susțină afacerea. În acest moment nu este rentabil, pentru că am întâmpinat foarte multe greutăți. Din cauza oamenilor am pierdut foarte multe animale. Dacă am fi mers pe sporul creat prin fătări am fi avut cel puțin 500-600 de capete la vremea asta, am fi avut de unde să selectăm și evident am fi obținut și mai mult lapte.

– Dacă ați fi avut mai multe animale, ați fi avut ce să faceți cu laptele? Aveți o piață de desfacere?

– În România și asta este o problemă. Spre exemplu, fabricile care preiau și prelucrează producția, în general particulari, în zona de sud sunt aproape inexistente. Apoi, mai sunt acei coloși care preiau laptele, îl prelucrează și vând produsele finite. Ei jonglează cu prețurile și le fac așa cum le convine lor. Dintr-un kg de lapte se scot 50-60 lei prin prelucrare. În primul rând el îți vinde laptele care este degresat, din care s-a scos tot ce era mai bun, e practic o apă colorată, ți-l pune la cutie și îți ia 10-12 lei/litru, brânza și tot ce se mai face, în loc să rămână în țară și să intre în alimentația populației, se duce unde se duce. La fel și banii care se obțin. Și atunci, normal că nouă, crescătorilor, ne este foarte greu.

– Și atunci, care este motivația? De ce continuați să mai creșteți aceste animale?

– De fiecare dată avem speranța că lucrurile se vor îmbunătăți, că se vor îndrepta. Dorim ca prin ceea ce facem să-i ajutăm și pe cei din jurul nostru. Dar probabil că mai devreme sau mai târziu o să renunțăm, pentru că este foarte greu. Totuși, nici nu poți să stai așa, fără să faci nimic. Măcar să pot mânca eu și apropiații mei din ceea ce produc, pentru că am certitudinea că sunt curate, sănătoase, așa cum le-a lăsat Dumnezeu. Acum motivația este redusă la nivelul familie, dar mi-aș dori ca ferma să se dezvolte. La un moment dat am avut un dozator și vindeam laptele în incinta unui supermarket, dar am renunțat la el, l-am vândut unuia care vindea lapte de vacă. Și cred că omul a avut succes, pentru că laptele de vacă este mult mai solicitat, deși cel de capră este net superior.

– Aveți posibilitatea de a transmite un mesaj consumatorilor. Ce le spuneți?

– Frumos și bine ar fi dacă oamenii ar reuși să-și reactiveze sentimentul patriotic. Oamenii ar trebui să înțeleagă că, dacă ar consuma produse obținute de noi, de fermieri, le-ar fi mai bine lor, copiilor și întregii națiuni. Ferma mea are larg deschise porțile pentru oricine vrea să vină și să vadă că nu modific cu nimic ceea ce a lăsat Dumnezeu. Dragi români, vă invit să umblați în sufletele voastre și să înțelegeți că trebuie să oprim importurile de orice produs, alimentar sau nealimentar, care poate fi produs în România, că avem cu ce. Suntem oameni deștepți, încă nu ne-am prostit de tot. De ce să fim cobaii Occidentului? Cumpărați produse românești și să ne trezim cu adevărat, popor român!

„Aduceți-vă aminte de neamurile voastre care au murit și și-au vărsat sângele ca voi să trăiți bine. Nu ca slugi, nu ca cerșetori, așa cum spune poetul nostru Octavian Goga «munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă». Dar cerșim de proști, de dezinteresați, cerșim pentru că nu ne înțelegem micimea și credem că suntem mai presus de orice. Dar noi nu suntem de fapt nimic. Și viața o demonstrează. Pentru că viața trece peste noi ca un tăvălug și nu rămâne nimic. Jumătate din țară este vândută, pământul aparține altora, industria este la pământ, alții vin să se dezvolte aici, iar noi ca proștii ne frecăm palmele crezând că ne umplem de bani. Nu, de bani se umplu cei care acceptă să se întâmple toate astea!“

Patricia Alexandra Pop