Pe 15 august Bucovina devine loc de pelerinaj

Mănăstirea Putna, Basilica Minor din Cacica şi Biserica Hagigadar din Suceava, toate trei având hramul Adormirea Maicii Domnului, sunt locuri de pelerinaj pentru creştinii ortodocşi, catolici şi armeni din Europa şi nu numai.

Prima serbare a românilor la Putna

În ziua de 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Putna îşi serbează hramul. În fiecare an, la Putna vin de hramul mănăstirii mii de bucovineni şi pelerini din toată ţara, din Ucraina şi Republica Moldova. De 147 de ani această zi este un moment trăit de întreagă suflare românească, chiar dacă o parte este despărţită de graniţele trasate după Pactul Ribbentrop – Molotov sau de cel de cedare a Cadrilaterului. Românii se adună în această vatră monahală din Bucovina pentru credinţa, spiritualitatea, istoria şi cultura românească, dar şi pentru a-şi aduce aminte de rolul Putnei în înfăptuirea Marii Uniri.

După cum ne spune protosinghelul Dosoftei Dijmărescu (doctor în istorie, licenţiat în informatică şi teologie), cronicarul Mănăstirii Putna, în drumul Unirii românilor un pas important s-a făcut la Mănăstirea Putna, de hramul mănăstirii, în 1871. Prilejul serbării a fost împlinirea a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna, al cărei ctitor, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, era înţeles ca un părinte al neamului, care poate aduce unitatea dorită. Atunci avut loc prima serbare a românilor de pretutindeni, iniţiată de Mihai Eminescu împreună cu scriitorul Ioan Slavici, marele chimist Nicolae Teclu, istoricul A.D. Xenopol şi organizată de Asociaţia studenţilor români de la Viena „România Jună“, care în decembrie 1869 a lansat un apel către studenţii români din Bucureşti, Iaşi, Paris, Berlin, Torino, Pesta, Sibiu, Oradea, Cernăuţi, Arad şi Blaj. Deşi întreaga Bucovină era atunci în Imperiul Austro-Ungar, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare era considerat „simbolul cel mai înalt al simţămintelor patriotice şi naţionale“. Serbarea a fost o sărbătoare a marelui Voievod şi a trecutului românilor şi, în acelaşi timp, o chemare spre mântuirea neamului, adică spre întregire şi independenţă, în dimineaţa zilei de 15 august 1871 peste 3.000 de români participând la Sfânta Liturghie.

O urnă de argint păstrează pământul provinciilor româneşti

Părintele Dosoftei spune că, după predica plină de însufleţire a stareţului de atunci, Arcadie Ciupercovici, a urmat sfinţirea darurilor aduse de participanţi, care au fost depuse pe mormântul Sfântului Ştefan. Cel mai important dintre aceste daruri a fost o urnă de argint care se păstrează până astăzi în muzeul mănăstirii şi care conţinea pământ adus din toate provinciile româneşti. Era o rugă către Sfântul Voievod: „Aşa cum s-a unit acest pământ aici, mijloceşte la Dumnezeu să se unească şi locurile de unde el s-a luat!“ După Primul Război Mondial, o parte din acest pământ a fost presărată pe câmpurile de luptă care au dus la Marea Unire.

După-amiază a cântat la vioară Ciprian Porumbescu, care i-a spus tatălui său, preotul Iraclie Porumbescu: „Tată, am cântat Daciei întregi.“ Seara a avut loc Primul Congres al Studenţilor Români, principalul scop al dezbaterilor fiind cum să se realizeze unitatea românilor. După ce oaspeţii din toate zările româneşti au plecat, Eminescu i-a împărtăşit unui coleg ce a însemnat această serbare: „Deşi despărţiţi prin hotare politice, toţi ştiu că sunt unul şi acelaşi neam şi această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru neam, pentru lege, credinţă şi ţară.“

„După aproape 50 de ani Marea Unire a venit, pentru că, la fel ca Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni de la Putna, Marea Unire a existat în gândul lui Dumnezeu şi de aici s-a sădit în sufletul românilor“, spune protosinghelul Dosoftei Dijmărescu în revista Cuvinte către tineri editată de Mănăstirea Putna.

Construcţia Mănăstirii Putna, ctitorie a lui Ştefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 şi s-a terminat în 1469, fiind sfinţită în acelaşi an, pe 3 septembrie, de întreg clerul moldovenesc.

La Cacica, zile binecuvântate şi pline de har pentru pelerini

Mii de pelerini sunt prezenţi în fiecare an, în zilele de 14 şi 15 august, la Sanctuarul naţional marian de la Cacica cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Alături de români, credincioşi din Polonia, Germania, Ungaria, Austria, Italia şi din alte ţări europene, preoţi, autorităţi civile şi episcopi din diferite ţări participă la celebrarea Sfintelor Liturghii din aceste zile. Din programul celebrărilor de la Cacica face parte pelerinajul copiilor şi tinerilor din data de 14 august, care, după un traseu de câţiva kilometric parcurşi pe jos, vor fi salutaţi de înalţii reprezentanţi ai bisericii catolice prezenţi la Cacica.

Seara, de la ora 18,00 are loc Sfânta Liturghie celebrată de înalţi reprezentanţi ai bisericii catolice, animată de copii, ministranţi, tineri, seminarişti şi persoane consacrate. Privegherea mariană cu lumânări de la ora 22 constituie pentru pelerini apogeul ajunului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Cu steaguri şi cu statuia Fecioarei Maria, cu torţe  şi cu preoţii în frunte, mulţimea înconjoară sanctuarul în procesiunea lumânărilor. Rugăciunile şi imnurile mariane sunt cântate de pelerinii care însoţesc permanent procesiunea, iar la fiecare „Ave Maria“, intonate în anumite momente, pelerinii ridică lumânările, luminând calea străbătută în jurul bisericii „pentru a contempla minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi“.

Liturghie oficiată în cinci limbi

În ziua de hram, marţi, 15 august, vor avea loc, la ora 6, Sfânta Liturghie în limba română, urmată de Sfânta Liturghie în greco-catolică, maghiară, polonă şi în limba germană. În centrul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este Liturghia de hram celebrată la ora 11 în cadrul căreia vor concelebra episcopi şi aproape 100 de preoţi din ţară şi din străinătate. La final, icoana Preacuratei Fecioare Maria va fi purtată în procesiune în jurul bisericii, fiind binecuvântate florile şi obiectele religioase aduse de pelerini.

Sanctuarul de la Cacica a fost construit de polonezi în 1904 şi a devenit imediat loc de meditaţie şi rugăciune sfinţit de icoana miraculoasă a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei „Madona Neagră“ de la Czêstochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica, tot de polonezi, încă din 1809. Pe 15 august 1996 biserica a fost declarată sanctuar diecezan, pentru ca, în următorul an, să fie declarată sanctuar naţional. În anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii de la Cacica titlul de „basilica minor“.

Locul unde vin armeni din toată lumea

În judeţul Suceava sunt singurele mănăstiri armeneşti din afara Armeniei din toată Europa, respectiv Zamca şi Hagigadar. Conform tradiţiei, credincioşii urcă în genunchi dealul pe care se află biserica Hagigadar.

Numeroşi credincioşi, din ţară, dar şi din SUA, Canada, Olanda, Marea Britanie sau chiar Armenia, participă pe 15 august la Sf. Liturghie oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România, la Mănăstirea Hagigadar, cunoscută şi sub numele de „Biserica Dorinţelor“. Mănăstirea Hagigadar este cel mai important reper din viaţa spirituală a fiecărui armean, cel puţin o dată în viaţă armenii sau cei care au origini armene trebuind să ajungă la această mănăstire pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi din care face parte parohul bisericii armeneşti din Suceava, Azad Mandalian. În timpul urcuşului, credincioşii aprind lumânări în locuri special amenajate şi se roagă pentru împlinirea dorinţei lor. Ajunşi lângă biserică, o înconjoară de trei ori, tot în genunchi, rugându-se în fiecare din cele patru colţuri. După ce îşi văd împlinite dorinţele, oamenii revin să se roage din nou la mănăstire şi să mulţumească. După slujbă, credincioşii sunt binecuvântaţi şi rostesc, în limba armeană, o rugăciune pentru sănătatea celor prezenţi, iar apoi preoţii împart credincioşilor struguri sfinţiţi. Urmează o agapă creştină la care se servesc mâncăruri specific armeneşti, respectiv „supa de urechiuşe“ şi tradiţionalul pilaf cu carne de vită.

Tradiţii păstrate de peste 500 de ani

Preotul Azad Mandalian, parohul bisericii armeneşti din Suceava, spune că tradiţia a rămas la fel ca acum câteva sute de ani, respectiv urcarea dealului, începerea procesiunii, săvârşirea Sfintei Liturghii, agapa tradiţională.

„Din păcate, armenii s-au împuţinat, dar cei care au rămas continuă să păstreze tradiţia. La Hagigadar ajung şi credincioși care nu fac parte din comunitatea armeană, dar aceştia vin cu credinţă, toţi fiind creştini. Tradiţia de a se urca dealul în genunchi s-a păstrat şi se practică doar la Mănăstirea Necula şi la Mănăstirea Hagigadar. Se spune că cine prepară urechiuşe (mici colţunaşi umpluţi cu carne) are bucuria de a i se împlini un gând. Şi tradiţionalul hurut (concentrat din verdeţuri muiate în lapte acru şi uscate) se face la fel, după aceeaşi reţetă care se păstrează încă de la armenii care au venit pe aceste locuri. Lumea vine, face urechiuşe, câte 40-50, fiecare câte doreşte, îşi pune o dorinţă, acesta fiind un simbol care s-a păstrat de sute de ani. Este şi sărbătoarea strugurilor, sfinţirea lor făcându-se numai de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, după săvârşirea Sf. Liturghii, şi se oferă credincioşilor“, am aflat de la preotul Azad Mandalian.

Mănăstirea Hagigadar, construită în anul 1512 în satul Bulai, comuna Moara lângă Suceava, este prima mănăstire ortodoxă armeană care s-a construit în afara ţinuturilor istorice şi a Ţinuturilor Sfinte, existând mai multe legende cu privire la zidirea acestei biserici, cu uşoare deosebiri între ele. Mănăstirea a fost ridicată în semn de mulţumire pentru binecuvântarea Maicii Domnului pentru negoţul a doi fraţi armeni. În timpul domniei lui Bogdan cel Orb s-a ridicat Biserica Mănăstirii armeneşti Hagigadar, lăcaşul fiind definitivat în actuala formă în trei etape calendaristice: 1512-1513, a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Biserica Dorinţelor adăposteşte şi o Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, la care se roagă toţi cei care ajung aici.

Silviu Buculei