Bălăceala publică
Am asistat, la fel ca toată lumea, la „războiul“ – cum îl numesc televiziunile, de fapt la bălăceala publică la care se pretează oamenii politici de la noi. Iar bătălia se poartă pe toate fronturile și e atât de gravă, încât nu mai au mult și vor începe să se bată în plângeri penale și să se aresteze unii pe alții. Imaginea României de acum seamănă mult cu cea a Italiei din anii ’70. Și atunci, unele anumite servicii, străine Italiei, încercau prin orice metode să împiedice venirea stângii la putere. Și de aici tot circul, numai că, spre deosebire de Italia acelor vremuri, în România încă nu au avut loc nici atentate teroriste și nici asasinate politice. Sigur, această paralelă este doar o supoziție, fiind susținută doar de similaritatea scenariilor. De fapt, nimeni nu poate știi ce se întâmplă cu adevărat. Care sunt culisele și dedesubturile afacerii... Nici cei care cred că știu, de fapt nu știu mai nimic, pentru că așa funcționează lucrurile când sunt implicate anumite servicii sau organizații mai mult sau mai puțin secrete. Indiferent de actorii „secreți“ un lucru e sigur.
Clasa politică românească este, credem noi, total iresponsabilă. De fapt, crede că este, dar nu este pregătită de lupta la care s-a înhămat. Se știe că atunci când conduci o trotinetă, ai un anumit grad de responsabilitate. Când conduci o motocicletă ești ceva mai responsabil. Și mai responsabil trebuie să fii când conduci o mașină. Când vine vorba de o mașină sport sau de un TIR, evident, responsabilitatea trebuie să fie la cote maxime. Tocmai de aceea avem și atâtea accidente grave pe șoselele patriei: oameni iresponsabili până la limita inconștienței au dat de bani și pentru a-și „calibra“ statutul social își iau mașini puternice și scumpe pe care, în cele din urmă, nu le pot stăpânii și sfârșesc în șanț. „Costel“, a dat de ceva bani după ce a muncit pe afară, și-a luat o rablă puternică și, total iresponsabil fiind – din toate punctele de vedere – sfârșește, oarecum logic, într-un copac. La fel și oamenii politici „românești“... Poate că inițial (în anii ’90), au intrat în politică cu bune intenții. Iar apoi au observat că pot să parvină. Și au dat de bani.
De bani mulți... Și le-a plăcut. Iar mai apoi se știa că politica e o afacere din care poți să faci bani. Și așa ne-am pomenit cu cohorte întregi de politicieni preocupați doar de propriile interese. Ale lor și ale neamului lor. D-asta se plătesc „locurile“ de parlamentar, ăsta e motivul pentru care amatorii din politică ocupă absolut degeaba scaune de demnitari. Cu mici excepții... Ei bine, omenirea trăiește acum o perioadă de maximă tensiune. Se refac, la nivel mondial, sferele de influență politică și economică. Politicienii români au fost prinși într-un război economic mondial pe care nu-l înțeleg. Și fac ceea ce știu: aruncă pisica pe unde apucă. Ceea ce le trebuie sunt niște consilieri cu adevărat bine intenționați care să le deschidă ochii. Pentru că dacă nu se trezesc, peste câțiva ani ne vom aminti cu nostalgie de România... Chiar și de cea cu statut de colonie cum răutăcios zic unii...
Ion Bogdan