Romania

Principalele boli ale chinchilelor şi prevenirea lor

Principalele boli ale chinchilelor şi prevenirea lor
Distribuie:  

Deşi chinchilla este un animal rezistent, trebuie acordată o importanţă aparte asigurării unei alimentaţii formate din elemente de cea mai bună calitate aflate în termen de valabilitate și igienizării spaţiului de creştere, a cuştilor, a biberoanelor şi a hrănitoarelor. În următoarele rânduri câteva recomandări din Codul de bune practici aplicabil în domeniul de creștere a chinchilelor.

Igienizarea adăpostului

Sistemul imunitar al chinchillei a scăzut odată cu creşterea ei în captivitate, iar praful din fân, firele de păr căzute de pe animale şi adunate în colţurile adăposturilor, praful şi mizeria aduse în adăpost pe încălţămintea celor care intră în acesta, apa stătută din biberoane reprezintă factori pentru dezvoltarea paraziţilor şi germenilor patogeni sau dezvoltarea unei flore microbiene bogate.

Adăpostul trebuie curăţat zilnic şi spălat cu apă și dezinfectant la două zile. La fiecare două luni trebuie dezinfectate toate suprafeţele (tavan, pereţi, pardoseală). Cuştile se vor curăţa săptămânal prin schimbarea aşternutului de talaş şi de două ori pe an se vor spăla temeinic cu jet de apă sub presiune. Ulterior, acestea trebuie și dezin­fectate. Biberoanele se vor clăti cu apă caldă ori de câte ori trebuie completată apa de băut şi lunar se vor spăla cu detergent cu PH neutru.

Băiţele pentru nisip se vor curăţa zilnic înainte de a pune nisipul. Săptămânal, la curăţenia generală se pot spăla cu o cârpă umedă şi apoi se șterg. Înainte de administrarea hranei noi, hrănitoarele se curăţă cu o pensulă.

Afecțiuni externe

Mâncatul blănii – boala nu este foarte des întâlnită şi sunt puțin cunoscute cauzele şi tratamentele. Ea se manifestă prin smulgerea unor smocuri de păr din blăniță din anumite zone ale corpului. Cauze: unii crescători afirmă că printre cauzele posibile ar fi umiditatea crescută în adăposturi, zgomotele bruşte sau unele dureri abdominale. Combatere: ca remedii încercate amintim folosirea unor antibiotice cu spectru larg sau îmbibarea blăniţelor cu diferite substanţe foarte amare.

Micoza este cea mai răspândită boală externă. Aceasta apare din cauza unor ciuperci microscopice care determină crearea unor pete pe blăniţă, cu un aspect asemănător zonelor mâncate de molii. Cauze: cele mai frecvente motive ale apariţiei sunt umiditatea crescută (atenţie deci la perioadele calde din timpul verilor) şi praful în exces din fân. Boala este contagioasă şi se recomandă separarea animalelor afectate. Primele semne ale micozelor apar pe bot, labe sau organele genitale însă, dacă nu sunt tratate de la primele momente, se pot extinde şi pe alte părţi ale corpului, extinderea masivă a lor putând conduce chiar la moartea animalului. Combatere: tratamentul uzual în aceste cazuri este curăţarea locală a zonelor afectate cu soluţie de clotrimazol, de două sau chiar trei ori pe zi, până când zona devine gri deschis la culoare. În cazul în care, după câteva zile de tratament, nu se constată o ameliorare a bolii (sau cel puţin stoparea extinderii), se poate încerca cu Nizoral unguent.

Sănătatea dinţilor – chinchilla are în total 20 de dinți, incluzând atât incisivii, cât şi molarii. Distribuția lor este următoarea: câte 5 pe partea dreaptă şi stângă pe maxilarul superior şi câte 5 pe părțile dreapta și stânga ale maxilarului inferior. Componenta lor este următoarea: 1/1 incisivi, 0/0 canini, 1/1 premolari și 3/3 molari. Culoarea incisivilor este galbenă și cresc câte 5,5-6,5 mm/an. Cavitatea bucală este mică, îngustă şi umplută în mare măsură de către limbă. La ierbivore (inclusiv unele mamifere mici), cavitatea bucală are un mic orificiu care ajută la menţinerea vegetaţiei în timpul rumegării. Pentru a compensa tocirea normală a dinţilor în timpul rumegării, dinţii trebuie să crească, pentru a se menţine o lungime normală a lor. Erbivorele mici, precum rozătoarele sau iepurii, au o dantură care creşte continuu. Cu alte cuvinte, nu există o structură reală a rădăcinii odată ce vârful rămâne deschis, producând structura dentară, pe întreaga perioadă de viaţă a dintelui. La toate rozătoarele incisivii cresc constant, dar fără dinţi strâmbi. La unele rozătoare (chinchilla și porcu­șorul de Guineea) există o creştere constantă a dinţilor de lângă obraz, în timp ce altele (hamsteri, șoareci) au molari care seamănă cu cei ai câinilor, pisicilor sau cu cei ai omului.

La chinchilla premolarii şi molarii funcţionează pentru a rumega mâncarea, iar incisivii sunt folosiţi pentru a apuca şi a tăia lucrurile fibroase. Toţi dinţii cresc în mod constant. În realitate, nu există o rădăcină anatomică reală. Dinţii de jos (mandibulari) sunt uşor înclinaţi spre limbă, iar creşterea lor excesivă poate duce la secţionarea limbii. Dinţii de sus (maxilari) sunt înclinaţi spre exterior (lateral), unghiul acestora asigurându-se o suprafaţă eficace pentru mestecarea hranei formate din fibre mai groase și când se consumă acest gen de hrană cu un conţinut mare de silicați apare o tocire rapidă a dinţilor şi noi dinţi îi înlocuiesc pe cei tociţi. În sălbăticie aceste animale petrec mult timp mâncând iarbă de calitate scăzută, care are nivel ridicat de silicaţi. Această masticaţie continuă previne creşterea în exces a dinților. Spre deosebire de alimentaţia în sălbăticie, în captivitate oferim chinchillei mâncare concentrată, iar dinţii nu se tocesc în aceeaşi măsură.

Laura ZMARANDA

boli, chinchila, cresterea chinchilei

Alte articole: