reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 May 2019

Gestația chinchilelor și îngrijirea după fătare

  • Publicat în Zootehnie

Dacă vă gândiți să creșteți chinchila în sistem de fermă sau ca animal de companie vă vor fi de ajutor recomandările din Codul de bune practici aplicabil în domeniul de creștere a chinchilelor întocmit de Mircea Vieroșanu. În articolul de față veți afla cum se îngrijesc femelele în timpul gestației și după fătare.

Maturitatea sexuală a chinchillei începe după vârsta de 8 luni, dar s-au întâlnit și cazuri în care a apărut mult după acest termen sau chiar mult înainte. Pentru că în acest al doilea caz consecinţele pot fi grave atât pentru femelă, cât şi pentru pui se recomandă respectarea vârstei arătate mai sus. Având în vedere că la această specie masculii sunt mai mici faţă de femele, se recomandă ca, la formarea unei familii noi, masculul să fie cu o lună sau chiar două mai mare decât femelele. Căldurile femelelor apar şi se repetă la intervale cuprinse între 28-35 zile. În aceste perioade, femela este neliniștită, se agită în cuşcă și e probabil să-i scadă pofta de mâncare. Nu toate femelele au un ciclu regulat, iar apariţia lui poate fi influenţată şi de temperatura incintei:  în perioada iulie – octombrie multe femele nu au ciclu, acesta începând să reapară în perioadele de activitate sexuală intensă.

Gestaţia la chinchilla durează 111 zile, după care poate făta între 1 şi 6 pui. În general, la prima fătare ne putem aştepta la un pui, însă acest lucru depinde şi de modul în care a fost îngrijită. După fătare, masculul va mai avea acces la acea femelă încă două zile, timp în care se poate produce o nouă fecundare. După cele două zile se va închide clapeta de acces pentru a nu periclita viaţa puilor. Gestaţia este greu de depistat, având în vedere că chinchilla creşte în greutate şi volum numai cu puţin timp înainte de fătare. Tot înainte de fătare se poate să apară şi o schimbare comportamentală, în sensul că femela devine mai apatică, stă culcată pe o parte sau îi scade apetitul.

Fătarea se produce de regulă între ora 5 şi 10 dimineaţa, dar în cazuri de excepţie se poate produce şi în timpul nopţii. Puii se nasc în învelitori (placentă) pe care femela le rupe cu dinţii, la fel ca şi cordonul ombilical. La naştere puii sunt acoperiţi cu blană, au ochii deschişi şi dantura formată pentru masticaţie.

Încă de la naştere, puii sunt viguroşi, pot alerga şi sări imediat după ce au fost fătaţi. Greutatea lor variază între 25 şi 60 g. După fătare, femela le linge blăniţa până ce aceasta se usucă, după care îi împinge cu botul spre sfârcuri. Femela de chinchilla are în general şase sfârcuri, dispuse pe lateralele corpului. După nașterea puilor trebuie verificat dacă placenta a fost eliminată, lucru care se poate observa fie prin petele de sânge de pe lăbuţele anterioare, fie prin bucăţile rămase în tavă. Pe de altă parte, trebuie observat dacă s-a încheiat fătarea – există situaţii în care fie din cauza poziţionării proaste a puiului, fie din cauza dimensiunilor prea mari, femela să nu fie capabilă să-i elimine pe toţi.

În aceste situaţii, prima soluţie ar fi administrarea unei doze (în unele cazuri, chiar două doze la interval de 30-45 minute) de 0,3 ml de oxitocină, intramuscular, iar dacă aceasta nu are efectul scontat, se poate apela la un cabinet veterinar pentru extragere mecanică sau efectuarea unei intervenţii chirurgicale. În această a doua situaţie şansele de supravieţuire ale femelei sunt foarte reduse din cauza stresului la care este supusă.

După fătare este examinată starea generală a puilor şi dacă au ochii deschişi. În cazul în care unul sau ambii ochi sunt închiși, se vor spăla cu ceai de muşeţel călduţ şi se vor dezlipi, operaţiune care trebuie repetată 2 sau 3 zile.

În situaţia în care unul dintre pui s-a născut cu o greutate foarte mică şi se constată că este „alungat“ de ceilalţi, trebuie ajutat cu lapte de vacă (50% lapte și 50% ceai) timp de 10-15 zile de cel puţin 4 sau 5 ori pe zi. Această alăptare se va adapta în funcţie de gradul de evoluţie a puiului respectiv.

În primele zile de viaţă, puii nu-şi părăsesc mama, dormitând sau sugând. Însă, în foarte scurt timp, ei vor începe să se joace, dacă sunt sănătoşi. Primele 48 de ore sunt esenţiale pentru evoluţia lor ulterioară. După fătare puii se cântăresc şi se înregistrează în fişa de evidenţă a femelei.

În general, femelele sunt foarte grijulii faţă de pui, având momente când renunţă să se hrănească pentru a nu-şi părăsii puii care se încălzesc sub burta ei. În asemenea situaţii femela trebuie ajutată, prin introducerea în cuşcă a unei tăviţe metalice cu hrană. Pe perioada alăptării, în alimentaţia femelei se pot introduce zilnic câteva boabe de stafide, pentru a stimula producerea laptelui.

Lipsa apetitului după fătare trebuie atent verificată, pentru a determina cauza exactă: infecţii, nu s-a terminat fătarea etc. Pentru a determina dacă puii se hrănesc, trebuie examinate sfârcurile femelei: fiecare pui îşi alege un sfârc, care, dacă are lapte şi îl poate hrăni, va rămâne fără păr în jur. Când puii se hrănesc, sunt liniştiţi. Dacă însă se constată că femela muşcă puii sau se refugiază la apropierea lor, trebuie verificat dacă sfârcurile sunt înfundate (prin mulgerea lor) sau sunt rănite (situaţie în care vom unge zonele cu unguent neutru – de exemplu, cremă de gălbenele).

Pot apărea cazuri (destul de rare) când femela nu are lapte sau respinge puii. Pentru rezolvarea unei asemenea situaţii, există două variante: alăptarea artificială a puilor (operaţiune care este foarte dificilă – nu şi imposibilă – din cauza intervalelor de timp pentru alăptare – la două ore – sau cea de a doua variantă, introducerea puilor la o mamă „doică“ care a fătat în acelaşi timp cu prima sau cu cel mult 3-4 zile înainte. Această metodă poate fi adoptată şi în cazul în care o femelă a fătat mulţi pui (4, 5 sau 6), pentru că în cele mai multe cazuri nu va reuşi să-i alăpteze pe toţi. Este o acţiune care necesită mare atenţie, pentru a nu periclita viaţa celorlalţi pui. Pentru aceasta se scot puii mamei adoptive şi împreună cu ceilalţi pui se pudrează pe toată suprafaţa corpului (în mod special în zona anusului) cu pudră de talc (preferabil, uşor mentolată), după care se dă pudră şi pe botul mamei adoptive. În locul pudrei de talc se poate folosi (cu rezultate chiar mai bune) alifie mentolată.

După reintroducerea tuturor puilor în cuşcă trebuie examinată reacţia femelei. În cazul respingerii noilor pui, se va încerca aplicarea celei de-a doua variante sau se încearcă introducerea la o altă femelă.

Laura ZMARANDA