cemrom iulie 2018
update 20 Sep 2018

Creşterea oilor, între pasiune şi rentabilitate

  • Publicat în Zootehnie

Problemele crescătorilor de ovine par să nu se mai termine. Desfacerea cărnii, a produselor rezultate din lapte şi valorificarea lânii îi fac pe fermieri să renunţe la oierit. Zootehniştii suceveni consideră că este necesară elaborarea unei politici a zootehniei pe termen lung, care să nu se schimbe în funcţie de conducerea politică a ţării şi prin care să fie create bazele valorificării tuturor produselor de origine animală. Fermierii consideră că salvarea oieritului nu trebuie să fie numai subvenţia, valorificarea lânii şi a pieilor de animale, putând aduce plus valoare acestui sector zootehnic.

Formarea unor nuclee de selecţie valoroase prin controlul oficial al producţiei

Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine „Mioriţa“ este una dintre cele mai importante structuri din judeţul Suceava, care reprezintă interesele câtorva sute de fermieri, crescătorii de ovine şi caprine. În această perioadă, asociaţia se implică pentru întocmirea dosarului de acreditare cu scopul de a obţine controlul oficial al producţiei. Înscrierile în Controlul Oficial al Performanţelor şi Registrul Genealogic sunt obligatorii pentru crescătorii de bovine şi ovine în vederea obţinerii sprijinului cuplat în zootehnie pentru un număr de peste 32.000 de ovine care aparţin membrilor asociaţiei.

„Controlul producţiei presupune un sprijin mai bun pe cap de animal. Anul acesta cine face controlul primeşte 25 de euro, iar cine nu îl are va primi 5 euro/animal.

Noi trebuie să facem performanţă, să avem animale de rasă, produse de calitate. Prin înscrierea animalelor în Registrul Genealogic putem contribui la formarea unor nuclee de selecţie valoroase, putem avea berbeci de reproducţie, inclusiv mioare şi miori cu certificate de origine. Dacă facem montă dirijată, supravegheată, cunoaştem părinţii şi bunicii fiecărui animal pe care îl împerechem, ştim provenienţa teritorială și putem face performanţă în acest sector zootehnic. Dacă nu facem nimic, dacă nu se vede un plus în producţie, în ameliorarea raselor, mergem în pierdere. Iar dacă nu ne dăm interesul să avem acest control, pe viitor nu vom mai primi nici subvenţie“, ne-a spus Ioan Chihaia, preşedintele Asociaţiei „Mioriţa“.

Ioan Chihaia crescator de oi

Infrastructura nu permite exportul în ţările arabe

Cei aproape 300 de membri ai Asociaţiei „Mioriţa“ deţin oi din rasele ţurcană, karakul şi, într-o proporţie mai mică, metişi. Cele mai multe oi sunt din rasa ţurcană pentru că este o oaie mai rezistentă şi foarte bine adaptată la clima din nordul ţării. Deşi doresc o valorificare superioară a animalelor şi laptelui, interesul populaţiei este scăzut pentru carnea de oaie. În judeţ există un abator mare, autorizat, la Ilişeşti, dar nu taie câteva oi, cât vinde un fermier la magazinul propriu din piaţă în câteva zile. Oierii bucovineni consideră că deschiderea pieţei arabe pentru comerţul cu carne de oaie ar salva o tradiţie românească veche de peste 2.000 de ani. Pe lângă lipsa unor acorduri comerciale între România şi piaţa arabă, realizarea unui terminal cargo pe aeroportul din Suceava şi construcţia unor depozite frigorifice de mare capacitate au rămas la stadiul de promisiune. În Suceava există un singur abator certificat Halal care asigură recunoaşterea şi desfacerea produselor din carne pe pieţele arabe, dar care preferă să cumpere oile la preţuri mici de la fermieri. Fermierii din nordul ţării susţin că exportul în Grecia şi Italia se face numai primăvara, pentru că în aceste ţări se solicită carcase mici, de 5-12 kg, care sunt la câteva luni după ce se nasc mieii. Arabii vor carcase mari, disponibile tot timpul anului, dar este greu de asigurat ritmic cantităţile solicitate. Pentru a îmbarca în avion 18 tone de carne de oaie este nevoie de 47 de tone de carne în viu, arabii fiind interesaţi doar de carcasă, fără cap.

În România nu există o piaţă a cărnii de oaie

Crescătorii de animale suceveni susţin că preţurile de achiziţie la cele două abatoare din judeţul Suceava, acreditate pentru comerţ extern în Uniunea Europeană, sunt mici în raport cu cerinţele solicitate la achiziţia animalelor şi preferă să rămână cu animalele în stână. Este o problemă a ciobanilor nu numai acum, la începutul lui 2018, ci de peste 20 de ani.

„Ministrul Agriculturii, Petre Daea, promovează oaia prin sloganul «Alege oaia» şi poate şi în zona noastră se va obişnui populaţia să mănânce carnea acestui animal. Carnea de oaie este un produs foarte bun, dar înainte de 1989 ne-am dezobişnuit să o consumăm. La abator kilogramul de carcasă este 8 lei, în piaţă preţurile ajung în jur de 17-20 de lei, dar nu este cerere. Prin asociaţie am încercat să vindem, dar nu avem cui. Nu putem face export pentru că se cer cantităţi foarte mari, semnarea de contracte certe şi pe termene lungi. Noi sacrificăm în general oile bătrâne, bolnave, berbecii care nu mai sunt folosiţi ca reproducători şi miei. Ne trebuie abator autorizat pentru ovine, cu o capacitate mare de sacrificare, prelucrare primară şi refrigerare. Apoi este problema transportului spre ţările arabe. Aceste aspecte sunt în discuţie de câţiva ani, dar nu s-a întâmplat nimic.

Existenţa fermei de ovine este asigurată din procesarea laptelui şi vânzarea brânzei şi urdei pe care le valorificăm pe piaţă. De aici rezultă câştigul nostru. Anul trecut, la începutul sezonului, kilogramul de caş s-a vândut cu 10 lei, iar spre toamnă a fost 15 lei. La preţurile care sunt la ora actuală este puţin, pentru că animalul trebuie tratat, îngrijit, hrănit, altfel nu ai rezultate.

La nivel de asociaţie este greu de realizat o fabrică de procesare, membrii fiind răspândiţi pe întreg judeţul, producţia de lapte de oaie este din luna mai până în septembrie, nu găseşti personal care să lucreze în fabricile de procesare, monopolul prelucrării laptelui în judeţ este deţinut de multinaţionale, iar intrarea pe piaţa marketurilor este anevoioasă“, susţine Ioan Chihaia.

„Alege oaia“, în pensiuni şi restaurante

cascaval din lapte de oaie

Oierii suceveni consideră că în achiziţia cărnii de oaie ar trebui preluat, de către proprietarii de pensiuni şi restaurante, modelul cumpărării legumelor direct de la producători. Proprietarii restaurantelor ar trebui să încheie contracte ferme cu fermierii şi, pe bază de comandă, aceştia să le livreze carne de oaie şi produse de stână.

„Am încercat să obţinem un spaţiu în care să valorificăm produsele asociaţiei, dar toate demersurile au fost zadarnice. În cadrul programului «Alege oaia» ar fi o oportunitate ca cei care au pensiuni, restaurante să facă contracte cu fermierii şi să aibă mâncăruri de oaie. Carnea de oaie se sleieşte imediat, indiferent cât de bună ai face-o. Dar la un restaurant, unde este rulaj, această situaţie poate fi evitată. Cel mai bine preparată este sub formă de pastramă, dar şi sub formă de tocăniţe, cu multe legume, servită fierbinte. Poate avea mare căutare dacă va fi promovată corespunzător, iar proprietarii de pensiuni vor dori să asigure mâncăruri sănătoase din produse româneşti“, este de părere Ioan Chihaia.

Lâna şi pieile de oaie, aruncate la gropile de gunoi

În acest moment lâna nu este valorificată în niciun fel, dimpotrivă este aruncată la gropile de gunoi, iar pierderile sunt şi mai mari dacă ţinem cont de faptul că un crescător plăteşte trei lei pentru tunsul unei oi. Din lâna rezultată, în condițiile în care aceasta ar fi valorificată la preţul de un leu pentru un kg, aşa cum s-a propus la nivel de minister în cadrul programului „Alege oaia“, proprietarul de animale ar câştiga doi lei. Oamenii spun că lâna pe care acum pur şi simplu o aruncă ar putea fi folosită în industria textilă sau în construcţii pentru izolarea locuinţelor, acest produs fiind recunoscut ca un bun izolator termic.

„Sunt promisiuni din partea Ministerului Agriculturii că anul acesta lâna va fi strânsă. Până acum fiecare cioban o aruncă pe unde poate. Plătim trei lei de tuns o oaie, dar nimeni nu are nevoie de lână. Dacă pieile de oaie, în urmă cu 10-12 ani, se plăteau cu 25 de lei bucata, acum le aruncăm la groapa de gunoi. La fel şi pielicelele mieilor; înainte se făceau căciuli; acum, dacă găseşti un comerciant şi îţi dă 10 lei pe o piele de karakul, ai luat un preţ bun. Înainte plăteau un dos de căciulă cu 200 de lei, o căciulă de miel ajungea la 300-600 de lei, iar un cojoc sau palton din pielicele de karakul, la 2.000 de lei. Acum au ieşit hainele sintetice, ieftine, aduse din import din ţările asiatice şi nu se mai poartă hainele din piele naturală, bundiţele, cojoacele, căciulile. Lâna ţine cald, este foarte bună faţă de hainele sintetice. Înainte se făceau ciorapi, pulovere, veste de lână, covoare. Lâna ţurcană era folosită pentru covoare, ţigaia pentru îmbrăcăminte. Acum nu mai este darac, nu mai toarce nimeni, nu se mai fac pulovere din lână. Am ajuns să aruncăm lâna la maşina care colectează gunoiul menajer. Dacă va fi implementat programul «Alege oaia» avem speranţe că va fi valorificată lâna, chiar dacă preţul prognozat, 1 leu/kg, nu este unul care să aducă beneficii. De pe o oaie tundem 2-3 kilograme de lână, deci lucrăm tot în deficit, dacă ne gândim la cât costă tunsul, dar e mai bine decât să o aruncăm. Cel mai bine ar fi să vină un investitor care să facă o fabrică de prelucrare a lânii. Se pot obţine lucruri foarte frumoase din lână din firul vopsit, care are un preţ destul de mare pe plan mondial; se fac de la covoare la îmbrăcăminte sau poate fi folosită pentru izolaţii termice“, am aflat de la Ioan Chihaia.

oi proprietar chirila

Izolaţii termice şi fonice cu lână de oaie

O altă soluţie pe care o văd crescătorii de ovine suceveni ar fi o investiţie pentru tratarea şi pregătirea lânii brute pentru izolaţii. De mult timp, pe pieţele din străinătate lâna este folosită pentru izolare termică şi fonică pentru acoperişuri, pereţi interiori şi exteriori, tavane şi podele sub formă de role sau saltele. Izolaţia din lâna presată nu mai trage umezeala, fiind folosită la construcţii în locul vatei minerale sau a celei bazaltice.

Pe piaţa românească sunt puţine firme care doar promovează noul material ecologic de izolare termică a locuinţei şi acesta provine din import. Lâna este spălată, pieptănată mecanic şi presată în straturi mici, rezultând un fel de pături de diverse grosimi şi mărimi, cum sunt cele de vată bazaltică. Pe lângă faptul că este un material ecologic, lâna fabricată pentru izolarea termică este ignifugă, are un comportament foarte bun la umiditate, este rezistentă împotriva dăunătorilor de origine animală şi la mucegai, oferind un coeficient termic de 0,039 W/mK, în timp ce celelalte materiale folosite la termoizolare au coeficienţi termici între 0,3 şi 0,4 W/mK. Suprafaţa încreţită a fibrelor de lână face ca termoizolaţia să devină şi un excelent izolant fonic.

„Noi câştigăm de la oaie din mai până în octombrie. Din octombrie până în mai nu facem cinci bani, cheltuim. În jumătate de an nu câştigăm nimic, ci doar cheltuim, iar când câştigi, sumele sunt mult mai mici decât ar fi normal. Dacă vrei să întreţii un animal şi să ai performanţă, costurile sunt destul de mari. O astfel de investiţie ar aduce un câştig tot timpul anului“, crede Ioan Chihaia.

Silviu Buculei