Cetatea de la Saschiz, renovată cu bani europeni

După mai multe încercări eșuate de renovare și restaurare a Cetății de refugiu din Saschiz, cunoscută mai degrabă sub numele de Cetatea Țărănească din secolul al XIV-lea, acest lucru se întâmplă acum: Primăria Saschiz a câștigat, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, un proiect în valoare totală de 8,491 de milioane de lei pentru punerea în valoare a acestui obiectiv înscris în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din România.

În clipa de față nu s-ar spune că vestita Cetate Țărănească de la Saschiz – Mureș nu este vizitată, chiar ruină fiind. Inițiatorii proiectului de restaurare vorbesc despre aproape 5.000 de turiști care se încumetă să urce dealul pe care este amenajată fortificația. Adică 13 vizitatori/zi. După finalizarea lucrărilor, programate pentru sfârșitul anului 2019, numărul acestora ar putea să crească la 6.500 (19 turiști/zi). Valoarea culturală și de patrimoniu trece însă dincolo de aceste date statistice seci. Pur și simplu România este datoare să-și conserve trecutul pentru a arăta generațiilor viitoare crâmpeie din gloria ei de demult.

De la glorie la ruină

Cetatea, ca multe altele similare din zonele locuite de sași, a fost ridicată în anul 1347, pe o colină înaltă de 681,5 m, la 4 km de vatra satului Saschiz, numită în dialect Burchreech, care înseamnă Dealul cetății. Rolul acesteia era de a servi loc de refugiu în caz de invazii, dar și pentru păstrarea alimentelor, zidurile din piatră masivă asigurând un climat favorabil pentru așa ceva. De altfel, nu știm cât este de adevărat, se spune că în timpul invaziei otomane (între anii 1526-1699, Transilvania a fost stat independent, sub suzeranitatea Imperiului Otoman), nobilii din zonă au ascuns aici 249 kg de aur, 820 de taleri, 135 de mărci de argint, 3.200 de florini. Era o dovadă în plus că fortificația era greu de cucerit.

Cetatea sub formă de poligon neregulat se întinde pe 5.000 mp, cu ziduri inițial înalte de 10 metri, având o lungime de 90 m și lățime de 52 m. Pentru apărare au fost construite șase turnuri: Turnul de Pază, Turnul Porții, Turnul Preotului, Turnul Voievodal, Turnul Muniției sau Pulberăriei și Turnul Școlii. În incintă se mai aflau un heleșteu și o fântână adâncă de 50 de metri. Despre aceasta din urmă circulă și astăzi o legendă potrivit căreia ea ar ascunde un tunel care ar face legătura cu centrul satului Saschiz sau cu biserica fortificată din vatra localității, cea care a servit și ea tot ca loc de refugiu și de apărare. Sașii au întreținut foarte bine cetatea țărănească până în anul 1940. În acea perioadă, din câte ne amintim, s-au întâmplat două drame: Hitler a ordonat strămutarea sașilor în Germania, sub lozinca „Heim ins Reich (Acasă în Reich)“; în 1945, Uniunea Sovietică a început marea deportare a populației germanice din Transilvania în gulagurile din Siberia. Este perioada în care a început distrugerea cetății; populația rămasă în Saschiz sau împrejurimi a început să demoleze porțiuni din cetate pentru a utiliza materialele în construcție.

În 1965 a fost abandonată orice idee de a salva acest monument istoric. Vreme de aproape patru decenii a rămas așa, ruină. Abia în 2004 se fac primele încercări de scoatere la lumină, prin defrișarea unor zone de mărăciniș și prin amenajarea drumului. Mai târziu, Guvernul României a blocat un proiect de renovare, aprobat tot de autoritățile bucureștene, lucrările fiind estimate atunci la șase milioane de euro. Dacă s-a mai întreprins ceva de atunci încoace se datorează exclusiv locuitorilor și autorităților locale.

Recentul contract de finanțare din fondurile europene reprezintă așadar o soluție – de data aceasta sigură – de reînnodare a unor istorii atât de importante pentru definirea noastră ca neam.

Maria BOGDAN