abonament lumea satului 2018
update 17 Feb 2018

Cum îngrijim chinchilele

  • Publicat în Zootehnie

Potrivit informațiilor din Codul de bune practici pentru creșterea chinchilelor, al cărui autor este Mircea Vieroșanu, îngrijirea lor nu necesită foarte mult timp, însă reclamă respectarea cu rigurozitate a programului instituit. Orice modificare în programul iniţial, trebuie făcută treptat, pentru a nu le stresa.

Igiena în crescătorie

În crescătorii cu efective mici (până la 10-15 familii) programul poate fi împărţit în două părţi: dimineaţa pentru inspecţia individuală (controlul dejecţiilor, cantitatea de concentrate şi de apă consumate, starea generală individuală), curăţenie (măturat incinta) şi eventuale tratamente (dacă sunt necesare), iar seara pentru schimbarea sau completarea apei din „biberoane“, acordarea raţiei de concentrate şi fân, administrarea nisipului pentru baia zilnică, eventuale tratamente. Odată pe săptămână, se va face o igienizare generală a spaţiului, în care se include şi curăţirea tăvilor şi a cuştilor. Este recomandat ca o dată la două luni să se facă o dezinfecţie a spaţiului şi cel puţin o dată pe an dezinfecţia cuştilor. Pentru efective mai mari este recomandat să existe o persoană dedicată (în mod obligatoriu instruită în acest sens) care poate îngriji până la 500 de animale. În cazul unor efective mai mari, programul arătat mai sus este greu de respectat din cauza timpului relativ mare din partea a doua a zilei. De aceea se pot realiza toate operaţiunile în prima parte a zilei.

Cum recunoașteți un animal bolnav

Crescătorul sau îngrijitorul trebuie să acorde o atenţie foarte mare controlului animalelor: dejecţiile reprezintă un semn al stării de sănătate a chinchillei – dejecţiile unui animal sănătos sunt lunguieţe, de culoare gri închis şi tari. Pe de altă parte, starea generală se poate observa şi după poziţia urechilor sau a cozii: o chinchilla sănătoasă are urechile ridicate, coada arcuită şi ochii larg deschişi şi strălucitori. O chinchila bolnavă se refugiază într-un colţ al cuştii, stă ghemuită şi nu reacţionează când încercăm s-o prindem. În cadrul observaţiilor intră şi apariţia micozelor. Acestea apar de regulă pe bot sau pe labe, însă se pot găsi şi pe alte părţi ale corpului. Micozele nedepistate la timp şi netratate conduc la deteriorarea blăniţei, iar în cazurile mai grave chiar la moartea animalului. O altă observaţie se referă la creşterea excesivă a dinţilor: în cazul în care nu se administrează fân în cantităţi suficiente, pentru ca chinchilla să aibă posibilitatea să roadă, dinţii din faţă sus pot creşte mai mult decât normal, ceea ce va crea probleme în masticaţie. Ca reacţie, se vor constata umezirea bărbiei şi imposibilitatea hrănirii chiar cu concentrate. Pentru eliminarea acestui neajuns, unii crescători introduc în cuşcă bucăţele de lemn de esenţă tare, pe care chinchilla le va roade şi va fi ajutată în tocirea dinţilor. Toate observaţiile făcute, legate de starea de sănătate, tratamentele aplicate, fătări etc. se vor trece în fişele individuale. Pentru obţinerea unei blăniţe de calitate, una dintre condiţii este aceea de a oferi animalului posibilitatea îmbăierii zilnice. Acest lucru este uşor de realizat în ferme cu efective reduse şi mai greu în cele cu efective mari. De aceea, în acest al doilea caz se poate reduce numărul băilor la 1-2 pe săptămână. De reţinut faptul că dorinţa unei chinchilla de a se scălda în nisip constituie un alt element de obser­vaţie privind starea de sănătate a animalului: un animal sănătos se va bucura la vederea nisipului, pe când cel bolnav va rămâne impasibil şi nu va dori să se spele.

Examinarea se face cu blândețe

O altă obligaţie a crescătorului sau a îngrijitorului se referă la aerisirea şi iluminarea spaţiului. Acesta trebuie aerisit foarte bine, fără însă a se crea curenţi puternici de aer. Aerisirea trebuie făcută de două ori pe zi, iar în restul perioadei este recomandată montarea în ferestre a unor ventilatoare de mică putere, care să tragă (cu intermitenţă) mirosul neplăcut de urină. Pentru spaţiile care nu beneficiază de lumină naturală suficientă se recomandă iluminarea artificială până aproximativ la ora 15. Aşa cum am arătat mai sus, chinchilla este un animal nocturn. Noaptea se hrăneşte, bea apă, se joacă, iar ziua dormitează. Este deci foarte important ca în mod special pe timpul zilei să o ferim de zgomote bruşte sau stridente. De aceea atitudinea îngrijitorului este importantă: trebuie să creeze o atmosferă calmă, fără gesturi bruşte, vorbit la tonalităţi şi intensităţi înalte. Este de preferat să se creeze în permanenţă un fond acustic plăcut. Prinderea (condiționarea), în vederea examinării chinchillei (numai atunci când este necesar), este o operaţiune „delicată“, în sensul că necesită blândeţe, răbdare şi, în acelaşi timp, fermitate şi precizie. Prinderea se face de la baza cozii sau de una dintre urechi, după care se aşază cu membrele anterioare pe antebraţul disponibil. Dacă prinderea nu se face corect, animalul se va zbate, existând posibilitatea fie a rănirii prin lovirea de pereţii cuştii, fie a „lăsării“ unei părţi din blăniţă, ca reacţie împotriva atacatorilor. În această situaţie refacerea blăniţei este posibilă în 6-9 săptămâni. Prinderea puilor este mult mai uşoară, având în vedere că aceştia nu se sperie în aceeaşi măsură ca animalul matur.

Laura ZMARANDA