Adama Sultan iulie 2020
update 6 Aug 2020

Paradoxul oieritului românesc

  • Publicat în Zootehnie

Aproape la unison crescătorii de ovine se plâng de vremurile grele pe care le trăiește oieritul în România. Totuși, numărul de animale este în creștere. Cum se explică acest paradox? Valentin Marian, specialistul zootehnist al Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea, spune că situația are o singură justificare: crescătorii de animale investesc mai mult decât câștigă.

Englezii au 85 de rase pure, iar noi le numărăm pe degetele de la mâini

Potrivit dlui Marian, în Franța 80% din efective sunt înscrise în Registrul Genealogic, în vreme ce în România, din 12 milioane de oi, doar un milion sunt înscrise. O parte dintre acestea au origine cunoscută, restul oilor încadrându-se în standardul rasei, dar nu au origine. Prin înscrierea în Controlul Oficial al Producției se introduc berbeci cu origine și astfel în câteva generații avem animale de rasă pură. Este important pentru că, prin existența lor, se menține biodiversitatea. Din 2014 Europa ne sprijină cu bani pentru menținerea raselor. Este vorba despre acordul internațional dintre 192 de țări care au semnat pentru menținerea acestei biodiversități. „Sigur, tendința este de metisare pentru creșterea producției de carne și de lapte. Cu toate acestea, rasele pure trebuie păstrate pentru că vin cu multe avantaje, inclusiv adaptarea lor pedoclimatică în țara de origine. Englezii, spre exemplu, au 85 de rase, francezii – 65 de rase, în vreme ce noi numărăm rasele pure din România pe degetele de la mâini. Procentul acesta mic de înregistrare în Registrul Genealogic și Controlul Oficial al Producției se justifică și prin faptul că această activitate presupune puțină știință, preocupare, evidențe, încrucișări nominalizate și controlate. Trebuie ținută o evidență foarte strictă, montele făcându-se în harem sau individual“, spune interlocutorul nostru.

Doar în România există situația asta

În ceea ce privește rasa cu cele mai multe efective în România, Țurcana, cu toate varietățile sale, se află în topul preferințelor crescătorilor de oi. Aceasta este o rasă rustică ce se crește ușor, putând făta chiar și pe zăpadă. Însă în România aproape toate rasele românești sunt mixte, nu sunt specializate, de aceea se manifestă în ultimii ani o tendință de metisare, mai ales în direcția obținerii unei producții mai mare de carne. „Având în vedere cerința mare de carne și ținând cont și de aspectul economic, toată lumea se îndreaptă spre aceste rase. Situația este justificată și de faptul că fermierul nu controlează prețul de valorificare. Intermediarii vin și ne fac oferte fără să țină cont de prețul de producție. Și atunci crescătorul trebuie să ia măsuri tehnologice interne pentru îmbunătățirea rasei, astfel încât să aibă un număr mai mare de miei pe oaie. Astfel contracarează prețul care nu crește, ba din contră, scade. În câțiva ani, spre exemplu, prețul a scăzut de la 12 la 5-7 lei. Asta înseamnă faliment total! Da, sigur nu există crescători care să moară de foame, dar ce se ia pe mere se dă pe pere. Probabil numai în România există situația aceasta.“

„Subvențiile ne mai susțin“

În mod paradoxal, susține dl Marian, în România oieritul se menține pentru că ciobanii fac tot posibilul pentru a-și continua activitatea. „În alte țări totul este foarte bine organizat, iar producătorii nu vând sub prețul de producție pentru că altfel dau faliment a doua zi. În Anglia, spre exemplu, foarte multe ferme au fost preluate de primării pentru că fermierii au dat faliment. Aceste ferme sunt scoase la licitație și pot fi cumpărate doar de tineri care au animale. Și vă spun că este bătaie pe aceste ferme. Când se va întâmpla și în România acest lucru? Este un paradox. Lucrăm în pierdere, dar nu dăm faliment. De ce? Pentru că dăm din buzunarele noastre. Ce am acumulat în anii mai buni investim acum. La ora actuală noi producem în pierdere, doar subvențiile ne mai mențin.“

  • Asociația Crescătorilor de Ovine Dobrogea a fost înființată în 1997 și are astăzi peste 1.400 de membri din 17 județe. Dintre aceștia, 300 de crescători au animalele înscrise în Registrul Genealogic și Controlul Oficial al Producției. De fapt, asociația deține 11 Registre Genealogice pentru mai multe rase de ovine, în special cele cu lână fină (de tip Merinos), de carne (Texel și Suffolk) și de lapte (Lacaune și Palace, linia de lapte și de carne).
  • Avantajul crescătorilor care au animale în rasă pură este că prețul de comercializare pentru rasele pure este mai mare. În Anglia, spre exemplu, un reproducător din rasa Texel s-a vândut cu 350.000 de lire. În România prețurile unui reproducător din rasa Țurcană pornesc de la 2.500 de lei și ajung până la 7.000 de lei.

Laura ZMARANDA