Bătrânul cerșetor și drumul spre asceză

În iureșul dezlănțuit de Internet, am găsit printre imagini fotografia unui bătrânel. Un bătrânel cu chipul cernit de seninătate și blândețe. Cel puțin în acea imagine surprinsă de fotograf, nu părea ca povara anilor scurși în clepsidra vieții să fi umbrit vreun pic lumina pe care o radia. Dimpotrivă!

Acest bătrân, pe nume Dobri Dobrev, este un cerșetor din Bulgaria. Dar povestea sa nu este una obișnuită, pentru că acest cerșetor a știut să-și transforme drama, așa cum este văzută prin ochii noștri, într-o binecuvântare. A ales să își ducă existența pe acest pământ cu o umilință desăvârșită. În vreme ce omenirea se zbate să ridice „castele“ de aur, monedă de schimb pentru suflet, acest bătrân a renunțat la tot ce putea păstra pentru sine. Iar starea de asceză pe care a atins-o a fost încununată prin devotamentul său față de semeni. Dobri Dobrev și-a petrecut o parte din viață cerșind milă... pentru alții. Tot ce a strâns a dat mai departe. Din anul 1988, îmbrăcat în haine simple, făcute manual, și cu opinci din piele, bătrânul cerșetor și-a purtat pașii zi de zi din satul său natal Baylovo către Capitală. Aproximativ 43 de kilometri în fiecare zi făcuți de fiecare dată cu smerenie de un bătrân de 103 ani. „Bucurați-vă, întru Domnul!“ așa îi salută bătrânul pe cei care îi dăruiesc bănuțul îndurării. Recunoștința și iubirea lui sunt atât de mari încât plecăciunea în fața oamenilor este deplină. Ce sfințenie extraordinară! Să te poți coborî în fața aproapelui tău pentru a-i săruta mâinile fără să simți vreo clipă că gestul ar trăda un soi de umilință. Într-adevăr, nu este umilință, este iubire. Aceeași iubire pentru care Mântuitorul lumii a acceptat să fie scuipat și schingiuit. Bătrânul Dobri trăiește cu o pensie de 80 de euro și tot ce strânge din cerșit donează către cauze aproape de sufletul său. Aproape 40.000 de euro a reușit să strângă în anii de cerșit, iar banii i-a dăruit pentru renovarea mănăstirilor și orfelinatelor. Ce poveste extraordinară, nu-i așa? Cât de bogat poți fi doar având aceste calități, empatie și compasiune?! Poate ar trebui să căutăm mai mult înlăuntrul nostru. Nu știu dacă nu vom găsi în locul omului mâhnit, apăsat de grija propriului trai, un cerșetor smerit care a înțeles deja că iubirea adevărată înseamnă renun­țarea la sine.

Nu știu dacă bătrânul Dobri mai trăiește încă. Știu însă că moartea oricum nu îl mai poate trece în anonimat. Faptele sale bune, lipsite de așteptarea unei remunerări lumești, au rămas înscrise în memoria universului. În memoria mea și cu siguranță și a voastră.

Laura ZMARANDA