reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Sep 2019

În Teleorman, un tânăr veterinar nu vrea să renunțe la tradiții

  • Publicat în Zootehnie

În orice familie este un motiv de mândrie atunci când tinerii își urmează părinții în profesie și, în general, în activitate. Iar atunci când continuarea tradiției se împletește cu pasiunea pentru activitatea respectivă, atunci rezultatele nu pot fi decât admirabile. Despre un astfel de exemplu, în care rezultatele activității în domeniul zootehniei a trei generații constituie acum un model pentru alții, vom povesti în materialul următor.

Glasul sângelui sau al tradiției?

Florin Răduț locuiește în comuna Zâmbreasca, din județul Teleorman. Are aproape 30 de ani, o familie frumoasă și o pasiune deosebită: animalele din rase tradiționale. Greu de spus de unde i se trage această pasiune. Probabil că este o combinație între moștenirea genetică, ceea ce a văzut în familie și pregătirea profesională. Căci trebuie să spunem că, de meserie, este medic veterinar. La fel ca și fratele său, la fel ca și părinții săi. Și cu toții își practică meseria. Iar bunicii au fost crescători de animale, renumiți în comună, după cum spun oamenii din zonă.

„Îmi plac foarte mult rasele astea tradiționale, din zona noastră, a Teleormanului. Tocmai de aceea m-am axat pe creșterea animalelor din aceste rase. Dar, spre deosebire de ceilalți din familia mea, mie mi-au plăcut mult și vacile. Așa se face că sunt primul din familie care crește și vaci“, ne povestește, cu mândria omului care știe că a făcut bine ce a făcut.

La ora actuală are o fermă cu 70 de vaci, juninci și vaci de lapte, toate Bălțate Românești cu Negru, 100 de capre Carpatine și 200 de oi cu cap negru de Teleorman.

„Marele meu avantaj este că avem și o fermă vegetală destul de mare, de circa 350 ha în familie. Fără asta, probabil că nu am reuși s-o scoatem la capăt cu animalele“, îmi povestește tânărul veterinar.

„Fără mecanizare nu poți supraviețui!“

„Părerea mea este că, la ora actuală, având în vedere modul în care evoluează forța de muncă, dacă vrei să reziști în zootehnie, atunci trebuie să te mecanizezi. Deja oamenii serioși, pe care să te poți baza, devin tot mai greu de găsit. Din păcate, la oaie nu se prea pretează mecanizarea. De exemplu, dacă nu e mulsă până la ultima picătură, înțarcă. Ca atare, trebuie mulsă manual. În schimb, la capre și la vaci se pretează foarte bine mulsul mecanic“, explică Florin Răduț.

Un grajd nou pentru vaci este în construcție. Va fi o clădire înaltă, spațioasă, adaptată creșterii vacilor conform tehnologiilor moderne. „La noi vacile sunt în permanență libere, fie că se află la pășune, fie că stau în grajd. Dacă vrei să ai producție, atunci trebuie să crești animalul în condiții bune. Faptul că vaca stă legată e un factor de stres, care se reflectă și asupra producției de lapte“, povestește veterinarul.

De altfel, în fermă animalele cresc jumătate din an pe pășune. „Le ținem la pășune atât timp cât permite vremea. În jur de șase luni pe an, ceva mai mult la oi, cam șapte luni. În perioada rece, le trecem în adăposturi“, povestește stăpânul lor.

„Hrană bună? Producție bună!“

„Modul de hrănire a animalelor se regăsește în producție“, este motto-ul fermei. Ca atare, prioritatea constă în asigurarea unei hrane adecvate, care să asigure atât o bună dezvoltare, cât și o producție de lapte mulțumitoare. „În lunile de iarnă, vacile noastre dau în jur de 20 de litri de lapte/cap/zi, ceea ce, având în vedere rasa, nu este deloc rău. Vara, când este foarte cald, iar vacile se hrănesc din pășune, producția scade“, spune doctorul Răduț. Trebuie să reamintim, pentru a risipi nedumeririle, că vorbim despre pășunea de pe câmpiile teleormănene, care este departe de a avea capacitatea de hrănire a celor montane. Ca atare, hrana de la pășune nu este la fel de consistentă ca cea din grajd, mai ales în perioadele de secetă.

Pentru hrana animalelor, sunt alocate cca 100 ha din ferma de cultură mare a familiei. Pe aproximativ 20 se cultivă porumb-siloz. 30 ha sunt alocate lucernei, iar alte 20 orzului destinat hranei acestora. Însemnate părți din producția de porumb boabe sunt destinate tot animalelor.

„În afară de acestea, în fiecare iarnă mai cumpărăm câte șapte-opt TIR-uri cu borhot de bere, care merge mai ales la vaci. În trecut cumpăram și borhot de sfeclă, dar am renunțat. Cel de bere este mai lactogen“, spune crescătorul.

Oaia – simbol a câmpiilor teleormănene

Însă vedetele fermei sunt considerate oile tradiționale ale zonei, respectiv oile cu cap negru de Teleorman. „Este o rasă mai specială, care mie îmi place foarte mult“, povestește veterinarul. Așa cum arată și numele, are capul negru. Dar, una dintre caracteristici este aceea că nici pe cap și nici pe burtă nu are lână deloc, ci doar o blăniță foarte fină. „Eu sunt deosebit de riguros în selecție, pentru că îmi doresc să am un nucleu de rasă pură. Ca atare, toate oile mele au și o cravată neagră, pe gât“, explică tânărul fermier. „Este o rasă de oi foarte mari. În principiu, sunt cele mai mari oi din țară. Încă de la fătare mieii sunt mari, au în medie 7 kg. Ca să poată duce sarcina la bun sfârșit, pe perioada gestației oile au nevoie de o alimentație corespunzătoare. Rata de creștere a mieilor este foarte bună. La maturitate o oaie are 70-80 kg, iar un berbec între 100 și 120. Este o rasă mixtă, de lapte și de carne“, vorbește de această dată specialistul despre caracteristicile acestei rase. Dar, după cum ne dezvăluie apoi, are și unele dezavantaje: „Cu cât sunt mai mari oile, cu atât sunt mai mici cârdurile în care ele pot crește. Față de o turmă de oi de munte, care poate ajunge și la o mie de capete, ale noastre nu pot fi adunate decât câte 200-300. Mai există unii crescători care au și 400, dar sunt cazuri mai rare. Este o oaie care nu rezistă să fie gonită.“

Păstrând vie făclia tradiției

Dacă este să tragă linia, fermierul Florin Răduț este mulțumit de ceea ce a reușit până acum. Ferma merge bine și are o producție frumoasă. Laptele de la vaci este colectat de un procesator. În schimb, cel provenit de la capre și de la oi este prelucrat în fermă. Un spațiu special a fost amenajat în acest scop. „Nu este prea greu să obții autorizațiile necesare, dacă îți dorești cu adevărat acest lucru. Practic, e vorba de un spațiu unde trebuie respectate anumite standarde de igienă“, ne dumirește proprietarul fermei. Telemeaua pe care o produce este procesată conform unei tehnologii tradiționale, moștenită de la bunici. Rezultatul: o brânză râvnită de mulți, cu succes pe piață. În ceea ce privește ajutorul de la stat, fermierul este de asemenea mulțumit. Primește subvenții pentru 50 de vaci și SCZ (Sprijin Combinat în Zootehnie) pentru 100 de capre și cele 200 de oi. „Totuși, este păcat că la ovine s-a micșorat atât de mult subvenția de bază, ANT-ul (Ajutorul Național Tranzitoriu). Parcă să primești doar 20 de lei pentru o oaie e cam puțin“, spune el, cu oarecare amărăciune.

Cu toate acestea, știe foarte bine că, și dacă nu ar primi niciun fel de ajutor, tot n-ar renunța la turma lui de oi de Teleorman, cu capete fine și cravate negre, cum nu mai are nimeni în județ. Căci fără ele i s-ar părea că flacăra unei pasiuni care durează de generații s-a stins în fața unui viitor uniform, fără tradiții.

GALERIE FOTO


Alexandru GRIGORIEV