abonament lumea satului

update 21 Nov 2017

Când se încheie sezonul optim de pășunat?

  • Publicat în Zootehnie

În zonele cu climă temperată unde ne situăm și noi cu cele patru anotimpuri, pajiștile permanente ca și orice altă cultură agricolă perenă ar trebui să beneficieze de o perioadă de „odihnă“ în sezonul rece al anului.

Pe meleagurile mioritice sezonul tradițional de pășunat cu vitele mari (vaci, boi, cai etc.) dura de la Sângiorz (23 aprilie) până la Sâmedru (26 octombrie), după care animalele erau întreținute în stabulație. Excepție au făcut oierii practicanți ai transhumanței mari care vărau animalele la munte în Carpați și le iernau pe întinderile Bărăganului, Dobrogei, Banatului, Bălțile și Delta Dunării și alte meleaguri pustii mai calde pe terenuri cu vegetație naturală ierboasă și lemnoasă necultivată.

După Pacea de la Adrianopol (1829), prin desțelenirea stepelor și desecarea bălților pentru a se cultiva cereale, păstoritul transhumant cu pășunat permanent întregul an s-a diminuat foarte mult, obligându-i pe oieri să-și hrănească animalele iarna cu furaje din stoc, recoltate de ei sau cumpărate.

Proprietarii individuali de terenuri după reformele agrare din 1864, 1921 și 1945 nu permiteau oierilor să le calce cu animalele culturile și nici chiar izlazul comunal destinat în principal pentru bovine și cabaline, respectându-se cu strictețe durata sezonului de pășunat de 185 zile de la Sf. Gheorghe la Sf. Dumitru.

Colectivizarea forțată a agriculturii după instaurarea dictaturii comuniste a stricat vechile rânduieli și, cu complicitatea noii administrații, a permis oierilor să pășuneze în extrasezon pe hotarul localităților, lucru imposibil de făcut în trecut.

Ca urmare a perpetuării și în prezent a acestor practici speculative de pășunat neîngrădit peste iarnă pe pajiștile permanente după Sf. Dumitru (26 octombrie), producția și calitatea ierbii s-au diminuat continuu, ajungându-se la stadiul avansat de degradare actual.

În plus, din cauza lipsei de iarbă pe pajiști, animalele „păzite“ de păstori fără legitimație mai sunt „scăpate“ pe culturile de toamnă din arabil ale altora, producând pagube însemnate și altercații între oieri și agricultori.

Din aceste considerente este bine ca sezonul optim de pășunat să se încheie înainte cu 3-4 săptămâni de înghețul permanent la sol, perioadă care coincide cu ultima decadă a lunii octombrie, astfel ca fragilul fir de iarbă să aibă suficient răgaz să intre pregătit pentru iernare.

Pășunatul de iarnă produce grave dezechilibre în covorul ierbos al pajiștilor cu biodiversitatea lor, eroziunea accelerată a solului pe terenurile în pantă, precum și disconfort pentru animale și păstori din ce în ce mai greu de găsit și convins să practice această ocupație.

Pentru eradicarea pășunatului primitiv și abuziv de iarnă, soluția agreată și respectată în toată Uniunea Europeană este aceea de a asigura furajele pentru iernare (fân, siloz, grosiere etc.) și de a întreține animalele în stabulație pentru evitarea pagubelor produse pe pajiști și culturile de toamnă, a agresiunii asupra mediului înconjurător și bunăstarea animalelor.

Teodor MARUȘCA