reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Sep 2019

La capătul răbdării, un fermier din Ciumbrud vrea să renunțe la zootehnie

  • Publicat în Zootehnie

Doar în filmele americane toate poveștile au un final fericit. Iar noi, românii, suntem unii dintre cei mai pasionați spectatori ai filmelor produse la Hollywood. Probabil că tocmai de aceea nu ne mai interesează și finalul poveștilor din realitatea imediată. Dacă nu ne place cum se petrec lucrurile, atunci dăm fuga la televizor și ne clătim ochii cu un film american. Sau, mai nou, pentru variație, cu un serial turcesc ori indian. Iar lucrurile încep să pară iarăși roz. Și dacă totul în jur se prăbușește, ce contează, dacă rămâne întreagă antena satelit ? Poate lumea în jur să plângă cât vrea, finalul o să fie cu atât mai fericit ! Aceasta pare a fi morala poveștii pe care v-o prezentăm în continuare.

O fermă ca-n poveștile frumoase

Andras Sziga este un om așezat, cunoscut ca unul dintre oamenii vrednici de toată stima printre vecinii săi din Ciumbrud. De 25 de ani încoace se ocupă de creșterea vitelor. La ora actuală are o fermă frumușică, în care se îmbină tehnologiile tradiționale cu cele moderne. „Laptele produs la noi este absolut bio, chiar dacă nu am scos un certificat în sensul acesta“, spune domnia sa. Vacile, Bălțate Românești, stau cel puțin șase luni pe an pe pășune, libere. Acolo, pe dealurile frumoase ce înconjoară localitatea, se hrănesc cu iarbă crescută natural, fără îngrășăminte, fără alte adaosuri. Sunt ținute pe cele 70 ha de pășune de la 1 mai și până când permite vremea. Sunt ani când revin în grajduri abia pe la sfârșitul lui noiembrie.

Peste iarnă, cele 100 de vaci, dintre care 50 în lactație, sunt hrănite cu lucernă și porumbul siloz pe care fermierul le obține de pe alte 27 de hectare. Tot hrană bio.

În asemenea condiții, laptele este de cea mai bună calitate. Cam 500 de litri pe zi. Și cum orașul Aiud este la doi pași, ne-am gândi că omului nostru i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Totuși, Andras Sziga e hotărât ca, dacă nu se schimbă rapid ceva, să renunțe la tot și să se apuce de altceva.

fermier IMG 2812

„Vindeam câte 600-700 litri lapte/zi“

„Dacă mâine se desființează subvențiile în zootehnie, atunci abatoarele au să cumpere carnea cu 1 leu/kg, atât de mulți vor fi cei care vor da fuga să-și taie animalele. Cred că, fără subvenție, niciun fermier n-ar mai crește niciun animal“, spune, cu tristețe, dl Sziga.

Povestea sa a început în anul 1994, când s-a însurat. „Cu banii primiți la nuntă am cumpărat un televizor color, cum era pe atunci la modă, și trei vaci. Toate trei Bălțată Românească.“ Cu acele vaci a început propria afacere, dar și cu multă muncă. În anul 2000, cu banii primiți în cadrul unui program FIDA, 10.000 de dolari, a mai cumpărat 30 de vaci din aceeași rasă. În 2007, când i s-a retrocedat un teren aflat pe locul fostului IAS, a construit și un grajd nou. În 2010 a accesat și un program european. În cadrul Măsurii 1.1.2, referitoare la sprijinirea tinerilor fermieri, a primit 25.000 de euro, pe care i-a investit în cumpărarea a două dozatoare automate de lapte. Aparatele au fost amplasate în Aiud. „Erau vremuri bune! Erau zile când nu aveam lapte cât se cerea. Se vindeau, la două dozatoare, 600 – 700 l, uneori chiar 800 l pe zi“, își amintește, cu nostalgie.

„Arenda costă 80% din subvenție“

„Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. Acum nu vând la dozatoare mai mult de 100 de litri de lapte pe zi, deși prețul este de 2,50 lei/litru. Restul îl dau procesatorilor la prețul care este. Altceva ce să fac cu el?“, se întreabă retoric. Și dacă tot a pornit firul evocării vremurilor nu prea vechi, continuă: „Înainte de 2007 nu era subvenție, dar trăiam din laptele pe care îl vindeam. Prețul era de 1,50 lei/litru. Totuși puteam trăi, ba chiar mai rămâneam cu ceva, chiar dacă aveam mai puține vaci. Am reușit să investesc și în tractoare și utilaje. Acum însă nu se mai poate!“, constată cu ciudă.

În opinia sa zootehnia, sau cel puțin creșterea vitelor, nu mai este susținută decât de subvenții. „Sigur vă spun că fără subvenții nu ar putea să mai fie zootehnie. Și toată lumea stă la pândă să ia din ele cât poate mai mult. De exemplu, pentru arenda terenului plătesc 80% din subvenție. Așa se prevede în contractul ce mi-a fost impus. Așa că pentru desfășurarea activității îmi rămân 20% din subvenție și ce iau pe lapte în condițiile pe care vi le-am spus.“

„Cu subvenția e mereu o șmecherie la mijloc!“

Necazurile nu se încheie doar cu lista de mai sus. Ele sunt mai multe și la fel de mari. „Subvenția asta pare o chestie frumoasă și grozavă. Numai că nu este chiar așa. Anul acesta subvenția pentru 2016 a venit în martie. Și încă a venit bine. Numai că nevoia mare de bani e în toamnă, atunci când sunt cheltuielile mari pentru pregătirea de iarnă“, ne mai deslușește fermierul dintre motivele care l-au făcut să vrea să renunțe. „Apoi, cu subvenția este mereu câte o șmecherie la mijloc. Când ți-e lumea mai dragă, se schimbă câte o regulă, de obicei după ce ai depus cererea și primești mai puțini bani decât ți-ai făcut socoteala. Așa s-a întâmplat, de exemplu, când s-a schimbat regula privind vârsta vacilor pentru care se acorda ajutorul. Întâi era de peste zece ani, apoi a devenit de sub zece ani. Și uite așa m-am pomenit că nu figuram cu subvenție decât pentru zece vite din 50. Acum primesc subvenție pentru 38 de animale dintre cele 100 pe care le am în fermă.“

Cea mai mare lipsă: mâna de lucru

Poate că dacă numai la bani s-ar reduce necazurile lui Andras Sziga, încă nu ar fi ajuns la concluzia că nu se mai poate. Dar mai e un aspect, pe care îl consideră încă și mai grav: „Domnule, cea mai mare supărare a mea este că nu găsesc oameni. Nu mai este nimeni pe care să te poți baza. Astăzi vorbești cu ei, îi lași la fermă, iar mâine, când te duci, găsești vitele singure. Mi s-a întâmplat așa de mai multe ori. Chestia asta mă înnebunește cel mai tare!“, mi se plânge fermierul. Într-adevăr, și alți angajatori din zonă se plâng de același lucru. Deși este destulă sărăcie, deși s-au închis fabrici, sunt mulți cei care preferă să-și ducă zilele cu ajutorul social, dar să nu meargă la muncă.

„Așa nu se poate“, spune fermierul. „Le-am făcut contracte de muncă, le-am dat salarii de câte 1.400 lei, casă și masă și ce au mai vrut, dar tot n-au stat. Eu fac cât pot să fac, împreună cu familia, dar nu putem în același timp să lucrăm pământul și să avem grijă de animale!“

Decât zootehnie, mai bine agroturism!

Cam așa arată, în sinteză, lista pătimirilor fermierului nostru. Și, de aici, hotărârea sa: „Ies din zootehnie. Caut un program astfel încât eu sau fiul meu să ne apucăm de agroturism. Vitele ori le vând cuiva care ar vrea să le cumpere, ori, dacă nu găsesc, cu toată părerea de rău, le duc la abator!“, spune domnia sa.

„Toți ai mei, și părinții, și bunicii, și cei dinaintea lor, au trăit din creșterea animalelor. Și au putut să trăiască. Duceau laptele la oraș, la domni și la un restaurant. Și nu aveau atâtea animale, dar au putut trăi. Mie mi-e tare ciudă că acum, cu 100 de vite, nu se mai poate!“

Alexandru GRIGORIEV

Media

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului