Dobrogea - zootehnie din ce în ce mai plăpândă
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Zootehnie
Efectivele de animale din Constanța, scăderi de peste 65% în 2015 față de 1990
Constanța are o suprafață agricolă de 558.204 ha (arabil – 484.103 ha, pășune – 58.693 ha), ceea ce reprezintă 78,93% din întreaga întindere a județului, de 707.129 ha. În același timp, Constanța este și cel mai urbanizat județ din România; 80% din populație, respectiv, 506.458 de locuitori, din totalul de 630.679, domiciliază în cele 3 municipii și 9 orașe. Probabil din acest motiv agricultura nu a mai căpătat atenția cuvenită. În fine, să spunem că viticultura, pomicultura și mai ales cultura cerealelor sunt bine reprezentate, nu însă și zootehnia. Nu și creșterea oilor, mai ales că aici se află Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas, locul unde a fost obținută apreciata rasă Merinos de Palas, și ne-am fi așteptat ca măcar acest sector să fie dezvoltat. Ei bine, efectivul de ovine din 2015 se află la 48,89% față de cel din 1990! Dar ce pierd zootehniștii constănțeni la oi câștigă la caprine. Numărul acestora este mai mare cu 434% față de cel din 1990! În rest, la bovine efectivul este în scădere constantă (mai mic cu 76,36% decât în 1990), la fel și la porcine (mai mic, în 2015, cu 70,65% față de 1990) ori păsări (mai mic cu 65% comparativ cu 1990).
Tulcea – condiții mai dificile, zootehnie mai puțin pusă pe butuci
Suprafața județului este de 849.875 ha, din care 43% (365.446 ha) înseamnă teren agricol (80,8% - arabil, 17% – pășuni), iar aproape 17% din acesta se află în Delta Dunării. „Analiza structurii fondului funciar și a suprafețelor agricole cultivate – se arată în Strategia de dezvoltare a județului Tulcea –ilustrează un potențial deosebit pentru realizarea acelor producții agricole care să susțină dezvoltarea unui sector zootehnic reprezentativ. În anul 1989, activitatea de creștere a animalelor a fost principalul debușeu de valorificare a producției agricole vegetale. Între timp însă au dispărut marile ferme de stat, iar sectorul privat și gospodăriile populației n-au avut forța economică de a menține efectivele de animale și, mai ales, matca. Pe fondul recesiunii economice, se înregistrează diminuarea efectivelor de animale de la an la an.“
Noi am spune altfel: având în vedere condițiile naturale aparte din acest județ, diminuarea nu este atât de catastrofală ca în alte județe, de exemplu ca la vecinii din Constanța: în 2015, numărul de bovine a scăzut cu 54,28% față de 1990, cel de porcine – cu 51,74%, ovine – cu 24,64%, păsări – 42,68%. Creșterea caprinelor este singurul sector apărut mai târziu (în 2005, cel puțin în statisticile INS) și s-a dezvoltat bine până în 2015. Probabil și ovinele vor întregistra, în viitor, același trend de creștere, dacă e să ne uităm la cifrele din ultimii 10-15 ani.
Maria BOGDAN
Articole înrudite
- NHR Agropartners anunță începerea lucrărilor unei noi filiale în județul Constanța
- A lăsat roba de avocat pentru zootehnie
- Cu un patrimoniu natural uriaș, Tulcea rămâne al treilea cel mai sărac județ din România
- Termenele limită pentru depunerea cererilor de ajutor de minimis în sectorul apicol/de solicitare a ajutoarelor de stat în zootehnie
- Practici zootehnice sustenabile - de la fabrica de bere la nutriția rumegătoarelor
- Nalangâte, gogoși delicioase cu iaurt și brânză din Dobrogea
- Federația crescătorilor de bovine și ovine Feder - cum înțeleg fermierii francezi asocierea în zootehnie
- Fermă de capre din... întâmplare
- Cod de Bune Practici Agricole în dezbatere publică - noi reguli pentru fermele zootehnice
- Fermierii campioni la floarea-soarelui din județul Constanța
Articole recente - Lumea Satului
- UNCSV: Cooperativele agricole, cea mai bună soluție
- Stadiul plăților APIA în Campania 2020
- Opinie de specialist. Inul de fibră, o plantă de cultură nedreptățită în actuala conjunctură
- Dăunători de carantină la tomatele cultivate în spații protejate
- Singurul soi de castravete amar aclimatizat la condițiile din ţara noastră, cultivat la Fierbinți
- Microgranulatele, o nouă abordare pentru agricultura în schimbare
- Măsuri de stocare a utilajelor agricole pe timpul iernii
- Ferma de 40 de vaci oferă un trai decent familiei Bogos
- Un tânăr din comuna clujeană Râşca crede în pasiunea sa - mioarele
- Ferma de subzistenţă a familiei Mircu din împrejurimile Aradului