abonament lumea satului

update 20 Oct 2017

Raiul cailor de pe Valea Buzăului

  • Publicat în Zootehnie

De-a lungul istoriei umanității, calul a fost o prezență constantă în preajma omului. Antropologii susțin că ar fi cel de-al doilea animal domesticit, după câine. Cert este că, pe măsură ce omenirea s-a dezvoltat, calul s-a transformat și el din mijloc de muncă în blazon. Cu cât un personaj era mai bine poziționat pe scara socială, cu atât el deținea cai mai frumoși, mai iuți, mai mulți. Astăzi, când motoarele au înlocuit în majoritatea locurilor caii, acest nobil animal a dobândit noi valențe. Este folosit tot mai mult ca mijloc de tratament al unor boli la copii sau ca parte din mijloacele de agrement puse la îndemâna turiștilor. Dar un lucru a rămas constant: și astăzi, bogații lumii sau cei foarte pasionați se mândresc cu superbele lor exemplare de cai de rasă. Despre un loc din România unde caii de rasă sunt la ei acasă vorbim în reportajul de față.

O herghelie demnă de un rege

Cislău este una dintre localitățile înșirate de-a lungul Văii Buzăului. Ascunsă printre pădurile ce acoperă dealurile din zonă, se bucură de un microclimat ideal pentru pășuni bogate. Poate că și acesta a fost unul dintre motivele pe care regele Carol I le-a avut în vedere când, în 1884, a ordonat înființarea unei her­ghelii în această localitate. Caii care au fost crescuți la Cislău au fost destinați nevoilor armatei. Pe de altă parte, caii răniți în timpul serviciului erau aduși aici pentru tratament și refacere.

Mii de cai au plecat de aici către toate zările, însoțind trupele românești în cele două războaie mondiale. Dar, odată cu evoluția tehnicii, nevoia de cai a militarilor s-a redus tot mai mult. Ca atare, și activitatea hergheliei s-a restrâns.

Începând din 1946, menirea de căpătâi a hergheliei de la Cislău a încetat a mai fi aceea de a furniza cai armatei. Dar locul era prea prielnic, iar amenajările făcute între 1910 și 1915 prea bine gândite pentru ca locul să fie lăsat în paragină. Și așa se face că herghelia a devenit una specializată. Aici a fost instalat nucleul de rasă Pur Sânge Englez din România. De peste 70 de ani, aici sunt selecționate și păstrate pentru reproducție cele mai reușite exemplare din această rasă. Din anul 2011, la Cislău a fost adus, de la Tulucești, de lângă Galați, și nucleul rasei Gidran.

Pur Sângele Englez, regele galopului

„Pur Sângele Englez este un cal de curse. Principala sa însușire este aceea că fuge foarte repede. De fapt, aceasta este caracteristica în funcție de care a fost selecționată rasa. Încă de pe la 1700 lorzii englezi au început crearea acestei rase. Așa au ajuns să obțină acești cai care sunt destinați, prin excelență, curselor de galop, fie că sunt pe distanțe scurte, fie că sunt pe distanțe medii și lungi. În schimb, nu sunt prea talentați la sărituri“, ne-a spus dl Bela Gaboș, șeful hergheliei.

Pur Sângele Englez este un cal înalt, ajungând să măsoare la șa între 1,55 și 1,75 metri. „Standardul este destul de larg în această privință, tocmai pentru că cel mai important este să alerge repede“, explică șeful hergheliei. Are un cap fin, cu urechi ascuțite. Cum e și firesc, picioarele sunt fine, lungi și nervoase. De culoare murg sau roib, în general, mai rar deschis la culoare, încântă privirea cu silueta sa suplă, distinsă.

„La vârsta de doi ani, toți caii trec printr-o selecție destul de severă. Prima probă este una de viteză, apoi urmează o examinare amănunțită a aspectului general, care trebuie să fie în concordanță cu standardele rasei. Doar exemplarele care trec aceste probe sunt păstrate în cadrul hergheliei, fiind folosite pentru reproducție“, explică dl Gaboș. Caii care nu trec de aceste examene sunt îndepărtați din nucleul de rasă.

Iapa din birou

Însă, înainte de a ajunge la examen, caii sunt dresați de către călăreții special angajați la Cislău. Ei sunt învățați să fie călăriți și să răspundă la comenzile de bază. „Din păcate, în România nu mai există niciun hipodrom pentru curse de galop. În consecință, caii noștri nu au unde să își demonstreze calitățile. Acest lucru se reflectă în scăderea prețului lor. Un armăsar se vinde cu 1.200 euro, un preț mic pentru această rasă“, mai spune șeful hergheliei. După cum ne-a explicat domnia sa, principalii clienți sunt persoane particulare care doresc să cumpere un cal de rasă pentru agrement. „Nu demult a venit o familie care dorea să cumpere o iapă pentru fetița lor. Au tot insistat ca animalul să fie unul cuminte. În final, ca să le demonstrez cât este de cuminte, am adus iapa la mine în birou. Timp de vreo jumătate de oră, cât a durat să facem toate actele, calul a stat cu noi, fără nicio problemă“, și-a amintit el.

Gidran – calul husarilor

Dacă Pur Sângele Englez este un cal de curse, altfel stau lucrurile cu rasa Gidran. În timp ce primul era destinat ofițerilor, și doar la parade, celălalt era un cal de luptă, destinat cavaleriei ușoare. Rasa a luat naștere prin încrucișarea dintre Pur Sângele Englez și Pur Sângele Arab. De la strămoșul arab a luat rezistența și abilitatea de a se descurca pe teren accidentat. „Un Gidran trebuia, pe vremuri, să fie în stare să parcurgă câte 65 km pe zi, cu un călăreț de 85 kg echipat complet, timp de mai multe zile la rând“, spune dl Gaboș.

„Deși învață mai greu decât Englezul, este un cal mai docil, care se descurcă bine și la sărituri, și la curse pe teren mai accidentat. Când se face selecția, la Gidran se dă și o probă de viteză în teren accidentat“, adaugă domnia sa. Pentru a întregi imaginea acestei rase, ar trebui să adăugăm că este calul specific trupelor de husari, atât de celebre la jumătatea secolului trecut.

Ordinea dintre cai

herghelie IMG 2469

La ora actuală, herghelia de la Cislău se află într-una dintre perioadele sale cele mai bune. Grajdurile, construite acum un secol, au fost reparate și modernizate. „Putem acum să ne axăm pe principala noastră misiune: aceea de a produce exemplare deosebite de cai de rasă, în număr suficient“, consideră șeful de la Cislău.

În prezent, din fiecare rasă se află în efectivul hergheliei câte 40 de armăsari tineri, câte 200 de iepe și mai mulți mânji și armăsari pepinieri. Caii sunt împărțiți pe rase și categorii. Armăsarii tineri pasc separat de iepe. Mânjii stau lângă mamele lor, doar până la sfârșitul toamnei. Armăsarii pepinieri au propriul lor grajd, cu boxe și țarcuri separate, afară, pentru a evita eventualele lupte între ei. Celelalte categorii pasc la un loc pe pășuni care se rotesc periodic. Când nu sunt la pășune, stau în padocuri, grajdurile rămânând deschise.

Este impresionantă ordinea care domnește printre cai. Chiar și când se deplasează în cel mai năprasnic galop, ordinea este mereu aceeași, ca și la pășune.

„Există o ierarhie foarte clar stabilită în comunitățile de cai, moștenită probabil din sălbăticie. Conducătorul grupului este, de regulă, iapa cu cea mai mare experiență. Ea merge întotdeauna în frunte, dă viteză deplasării și cercetează locurile. Ordinea în grup se stabilește în urma unor lupte, care nu îmbracă neapărat forme violente. De fapt, destul de rar se ajunge la bătaie și, mult mai rar, la răniri. De regulă se rezumă la atitudini amenințătoare, nechezaturi și la alte gesturi demonstrative. E mai degrabă un soi de ceartă, de grozăveală“, povestește doctorul Bela Gaboș.

În loc de concluzie, după toate poveștile pe care le-am auzit despre frumoșii cai de la Cislău, nu putem decât să ne întrebăm: când vom avea un hipodrom de galop care să pună în valoare însușirile cailor crescuți la noi?

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 42-44