abonament lumea satului

update 20 Oct 2017

Fără subvenție, vaca pentru carne nu este o afacere

  • Publicat în Zootehnie

Vrei să afli cum funcționează agricultura în timp real și care sunt măsurile cele mai pertinente pentru dezvoltarea acestui domeniu? Atunci se impune să lași deoparte informările oficiale și să discuți direct cu agricultorii. Șansa noastră a fost de a găsi chiar un tânăr fermier, a cărui afacere este la început de drum. Daniel Duță este de profesie economist, dar în paralel a pus bazele unei ferme de creștere a vitelor pentru carne ecologică în județul Timiș. A ales acest sistem pentru că a considerat necesar să existe pe piață produse sănătoase, dar și pentru că este un sector cu potențial de dezvoltare și de venituri. Discuția purtată cu dl Duță a fost interesantă nu doar prin prisma prezentării activității sale, ci și prin faptul că a semnalat niște probleme serioase pentru zootehnie. Ca de fiecare dată, sperăm ca acest articol să fie privit ca un memoriu în baza căruia să se reconstruiască, să se rectifice greșelile făcute.

De la Galloway la Angus

2013 a fost anul în care proiectul său a trecut de la teorie la practică. A pornit la drum cu principiul că, neavând experiență în creșterea animalelor, trebuie să opteze pentru o rasă puțin pretențioasă și ca urmare a ales rasa scoțiană Galloway. Din nefericire, neavând certificate de origine, exemplarele cumpărate nu se încadrau la subvenții, așa că a fost nevoit să revină asupra deciziei inițiale și să renunțe la Galloway – mai are doar câteva exemplare – în favoarea rasei Angus.

A început așadar achiziționarea animalelor cu certificat de origine (prețul unui exemplar variază între 2.000-2.500 de euro), iar acum are 30 de vaci pentru carne. Ferma funcționează într-o unitate zootehnică veche, asupra căreia a făcut doar intervenții minime, a împrejmuit și a construit un drum de acces. Pentru că în exploatarea raselor pentru carne nu este nevoie de grajd – animalele se pot adăposti după o șiră de baloți sau chiar după o denivelare naturală a pământului –, nu a fost necesar să modifice infrastructura existentă.

vaci carne b

Doi ani la rând animalele au stat afară, însă anul trecut a construit un adăpost lateral și nu exclude nici posibilitatea de a interveni asupra infrastructurii actuale sau de a construi ceva nou, mai ales dacă nivelul de dezvoltare a fermei va impune asta. Așteaptă însă posibilitatea de a accesa fonduri europene.

Concesionarea pășunilor se face discreționar

Daniel Duță spune că, din nefericire, accesarea fondurilor europene este pur și simplu un hățiș. Mediul birocratic nu este un sprijin, iar informațiile care sunt oferite fermierilor nu sunt întotdeauna complete și de aici o serie de impedimente și timp pierdut. Crescătorul din Timiș mărturisește că a încercat să obțină fonduri prin Măsura – Instalarea tinerilor fermieri, însă, după toată birocrația parcursă, a aflat că acest lucru nu este posibil. Pentru că, spre exemplu, dacă ai fost asociat într-o fermă sau dacă o firmă a avut vreodată un CAEN activ în agricultură, chiar și fără să-l fi practicat vreodată nu poți accesa această măsură. Surprizele neplăcute au continuat atunci când a încercat să ia pășune în concesiune și această odisee se repetă în fiecare an. „Toată publicitatea asta care se face cu Măsura – Instalarea tinerilor fermieri este uneori dincolo de ce se întâmplă cu adevărat. Și eu am încă sub 40 de ani și nu mi-a folosit la nimic. Nu am primit niciun sprijin, dimpotrivă, mi s-au pus piedici. Spre exemplu, atunci când vine vorba de concesionarea pășunilor, sunt alții care dețin monopolul. Noi am fost priviți ca niște intruși. Nu contează ce intenții ai sau câtă carte știi. Din păcate, primăria dă pășunea pe un an de zile și asta este una dintre cele mai mari probleme pe care le avem. Procedura de închiriere trebuie reluată și nu poți face investiții în pășune atât timp cât o ai doar un an. Mai mult, suprafața ar trebui să se dea proporțional la numărul de capete. Practic, se face efectivul de animale pe întreg teritoriul comunei și per fiecare cap de animal se acordă pășune. Aici este o altă problemă, pentru că ar trebui să aibă drept de concesiune doar crescătorii care au animalele înregistrate la medicul veterinar și registrul agricol. Dar nu verifică nimeni asta. Sunt foarte multe animale necrotaliate care sunt luate totuși în calcul. Iar cifrele nu pot fi verificate, pentru că nu există transparență. În primul an, când am avut 16 capete, am primit două hectare de pășune. Adică în bătaie de joc.“

Zootehnia fără abatoare

Cea mai favorabilă alternativă pentru agricultori ar fi ca întreaga activitate, mai ales atunci când vorbim de zootehnie, să fie integrată. Să existe un circuit închis. Însă de puține ori se întâmplă asta, așa că eterna problemă a fermierilor este valorificarea. Mai mult, atunci când vine vorba de producția de carne, întreaga activitate este strâns legată de existența unităților de abatorizare. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. În realitate, România este deficitară la acest capitol. Abatoarele sunt numărate pe degete și asta limitează dezvoltarea sectorului de creștere a anima­lelor pentru carne. Și atunci întrebarea retorică a fermierului din Timiș – „cum să crești zootehnia în condițiile astea?“ – este perfect justificată.

vaci de carne1

„În România există foarte puține abatoare. Și asta ține de guvernanți. Practic, obligi fermierul să crească animale și să le vândă în viu. Firește, la un alt preț. E ca și cum am vinde bușteni în loc de mobilă. La noi în zonă vin achizitori de la unul dintre cele mai mari abatoare din țară, tocmai din Botoșani. E incredibil că trebuie să vină de la o distanță așa mare. Sunt și abatoare private care cumpără doar câteva capete, iar fermierilor mici și medii asta le-ar trebui. Noi am găsit un abator mic de carmangerie, avem o relație bună, dar chiar și așa posibilitățile sunt limitate. Dacă mai vine un alt producător, nu știu dacă îl mai ia, pentru că abatorul nu are capacitate atât de mare. Când vorbim de abatorizare, vorbim implicit și despre siguranță alimentară. Tocmai de aceea nu înțeleg de ce nu se sesizează nimeni, pentru că se sacrifică foarte mult la negru. S-a creat practic o filieră, cu care concurăm noi, fermierii care sacrificăm legal la abator. Și asta este o consecință a lipsei unităților specializate“, a mai spus fermierul.

Subvențiile, o loterie

Orice piață oferă oportunități. Dacă ești preocupat să folosești instrumente moderne de promovare apar și posibilități de a-ți desface produsele. Acesta este principiul care a pus în funcțiune motoarele fermei de vaci pentru carne de la Timiș. În plus, certificarea bio (pășunile și fânul recoltat pentru furajarea pe timpul iernii provin de pe parcele certificate ecologic-bio de pe terenuri agricole aflate în proprietatea fermei) plasează această afacere pe o nișă de piață. Animalele sunt vândute în viu și prin abatorul care sacrifică, tranșează și apoi livrează marfa către clienți prin intermediul carmangeriei. Dl Duță spune că nu și-a făcut statistici privind volumul de vânzări la finalul unui an, pentru că este o activitate la început și nu s-a ajuns încă la o stabilitate. Vânzările depind și de sexul produșilor. Anul acesta, spre exemplu, din 20 de fătări a obținut doar două femele și restul masculi, în consecință este obligat să vândă toți produșii. Tăurașii se vând de la minimum un an până la trei ani. La un an și jumătate greutatea lor este de 280-350 kg, iar kilogramul în viu se vinde începând cu 2-2,80 euro. Practic, dezideratul crescătorului de vacă pentru carne este vițelul și anul. Sectorul de creștere a vacilor pentru carne este unul dintre cele mai profitabile și pentru că o parte substanțială din venituri o reprezintă subvențiile. Practic, suma alocată lui se împarte la numărul de capete care sunt eligibile. Și cum în România efectivele de vaci pentru carne sunt momentan restrânse s-a ajuns la subvenții pe cap de animal fabuloase. A fost un an în care s-au acordat 1.300 de euro pe cap de animal, un record la nivel european, subvenție pe care dl Duță nu a încasat-o, spune el, datorită comunicării eronate a autorităților privind criteriile de calificare. Dar de la an la an suma va scădea pentru că va crește numărul de animale. Crescătorul din Timiș nu știe cu certitudine cât va fi subvenția anul acesta sau anul viitor, pentru că „este o loterie“. Dar cel mai probabil se va stabiliza la 300-350 de euro pe cap de animal.

Notă: Sprijinul cuplat aferent anului 2016 este în pericol de a se anula conform obiecțiunilor ridicate de Comisia Europeană care a solicitat autorităților române explicații pe data de 16.02.2016. Este încă un exemplu care subliniază instabilitatea mediului antreprenorial în domeniul agriculturii românești.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 40-42