reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Blonde d'Aquitane, „gladiatoarea“ bovinelor pentru carne

  • Publicat în Zootehnie

„Suntem în faţa începutului unei noi istorii a raselor de bovine pentru carne în România.“ Afirmaţia aparţine dlui Ion Bura, directorul general al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Rasei Blonde d' Aquitane în ţara noastră. L-am întâlnit la ediţia de anul acesta a târgului IndAgra, acolo unde a prezentat în premieră o rasă de vaci pentru carne foarte puţin cunoscută românilor. Este vorba despre Blonde d' Aquitane, o rasă originară din sudul Franţei, obţinută în urma unor procese genetice. Rezultatul obţinut în urma selecţiei şi ameliorării este spectaculos. Exemplarele din această rasă impresionează printr-o statură impozantă în care fiecare muşchi este perfect reliefat. Fireşte că aspectul ei impresionant a câştigat admiraţia crescătorilor de animale, astfel încât astăzi rasa este răspândită în multe alte ţări decât cea de origine.

Ion BuraIon Bura este deschizător de drumuri în România, pentru că în urmă cu trei ani a adus în ţara noastră primele exemplare de Blonde d'Aquitane. Spune că această încercare a sa de a promova rasa în ţară vine ca urmare a faptului că a trăit foarte mult timp în străinătate, unde a avut şansa de a vedea evoluţia mai multor rase şi că, în final, Blonde d'Aquitane a fost o alegere uşor de făcut. Astăzi are în ferma sa 80 de exemplare şi este singurul din ţară care creşte această rasă. Spune că vreme de trei ani a testat potenţialul acestei rase şi capacitatea de adaptare la clima şi condiţiile geografice din România şi că a fost o reuşită de 100%.

„Istoria Asociaţiei pentru Dezvoltarea Rasei Blonde d' Aquitane abia începe. Suntem singurii deţinători ai acestei rase în România şi intenţia noastră este să o promovăm şi să creştem efectivul. Sper ca în următorii doi ani să ajungem la 1.000 de capete. Scopul final este de a exporta apoi către Franţa, Grecia, Spania şi cred că avem şanse să realizăm acest lucru, pentru că astăzi calitatea îşi spune cuvântul, iar carnea acestei rase depăşeşte standardele actuale. Este în opinia mea numărul 1 în topul bovinelor pentru carne. În Franţa, spre exemplu, un kilogram de carne din această rasă costă între 60 şi 90 de euro. Blonde d' Aquitane este o rasă reuşită, cu un potenţial de creştere foarte mare, cu o carne de calitate foarte bună, care nu conţine grăsimi dăunătoare sănătăţii. Este o rasă robustă, nu există probleme la fătare, iar viţeii pot avea la fătare 80 de kilograme, în vreme ce viţeluşele cântăresc între 60-65 de kilograme. Potenţialul de creştere este de 1-1,5 kg pe zi. Masculii ajung la 1.700 de kilograme, chiar două tone, iar vârsta de sacrificare porneşte de la şase luni.“

rasa bovine blonde daquitane

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 32