reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Mar 2019

Un orășean cu ambiții de cioban

  • Publicat în Zootehnie

La mitingul crescătorilor de oi din iarna trecută, Rareș Constantinescu a fost întrebat de un parlamentar dacă chiar este ceea ce se pretinde a fi, fermier. Exprimarea, de fapt negarea, a fost directă: „Tu nu ești cioban!“ Alesul cu pricina, care pesemne n-a văzut în viața lui o strungă, avea în minte că tot deținătorul unei stâne trebuie să miroasă a oaie, să stea îmbrăcat în cojoc sau blană și să aibă cizme de cauciuc murdare. Nici prin cap nu i-ar fi trecut că un fermier poate fi tânăr, parfumat, îmbrăcat frumos, știutor de carte. Adică exact așa cum este și arată Rareș de la Valea Doftanei – Prahova.

Ce nu știa atunci parlamentarul – nu-i dăm numele, anume pentru a-l scuti de penibil – este că, dacă ar fi să întoarcă timpul la momentul în care a decis să devină fermier, Rareș Constantinescu s-ar gândi de 50 de ori dacă să mai facă sau nu pasul. Cum a ajuns să fie oier e o poveste în sine. Tânărul s-a născut la Caracal – Olt, cum ar veni, este orășean getbeget. A terminat un liceu, apoi o școală de tehnicieni silvici, iar la 20 de ani, în 2006 mai exact, a plecat în Italia, unde a muncit într-o firmă de marketing și publicitate. Tot acolo și-a cunoscut și viitoarea soție. În 2013, după șapte ani în care cei doi au reușit să pună un ban deoparte, au luat hotărârea să se întoarcă în România, la Valea Doftanei, unde socrul avea deja o fermă cu 100 de oi. Au cumpărat și tinerii încă 100 de bucăți din rasa Țigaie, cu gând să se extindă în asociere, așa cum sunt și astăzi, dar curând, din cauza problemelor cu pajiștea montană, au fost nevoiți să înjumătățească efectivul. Nu că n-ar fi ajuns munții! În general la Valea Doftanei au existat întotdeauna dificultăți cu licitațiile pentru concesionarea pășunilor. În prezent, ferma este formată din 100 de oi, 11 vaci și cinci viței. Mică, veți spune, nu și când toată munca este făcută în patru: mers cu oile în munte, la pășunat, muls, fabricat brânză sau cașcavea, vândut marfă, cosit, adunat și transportat fân, vândut miei, cumpărat furaj (grâu și porumb), tratamente sanitare, documente pentru subvenții etc. O activitate care ocupă tot timpul, de dimineață și până seara.

Birocrația, mai obositoare decât munca fizică

Efortul fizic e mai lesne de suportat decât birocrația, a conchis Rareș Constantinescu. Tânărul fermier spunea că, „începând de la pășuni, dosare APIA, subvenții care nu vin la timp, totul presupune multă alergătură și teancuri inutile de hârtii. Pentru un mic fermier ori pentru ceea ce reprezintă el în România zic că este sufocant“. În opinia sa, lucrurile ar merge mai ușor dacă s-ar rezolva următoarele chestiuni:

Rares Constantinescu crescator de oi– „primul lucru care ar trebui rezolvat și ne-ar da și nouă voie să dezvoltăm ferma ar fi să fie plătită subvenția în anul pentru care faci cererea. Nu să depun eu actele în 2016 și subvenția pentru anul în curs să vină la sfârșitul lui 2017! Poftim, suma din 2015 am încasat-o abia la jumătatea anului 2016. Eu cred că agricultura ar avea numai de câștigat dacă s-ar ajunge la un flux corect al plăților;

– modalitatea de concesionare a pășunilor e bine să fie regândită legislativ. Noi ne-am descurcat destul de greu; abia la a doua licitație am reușit să obținem 50 ha, situație care oricum ne-a stricat planurile. Din cauză că suprafața a fost insuficientă, am vândut jumătate din oi. Noroc că durata concesiunii este până în 2019, cu posibilitate de prelungire a contractului pentru încă doi ani; dacă ar fi fost în fiecare an, era calvarul de pe pământ;

– banii europeni sunt dificil de accesat. Și noi am vrut să depunem un proiect pentru modernizarea fermei, dar când am văzut că trebuie să dăm pe consultanță și proiect o grămadă de bani, fără să avem siguranța eligibilității și finanțării, ne-am lăsat păgubași. Am încercat apoi, pentru achiziția unui tractor, și varianta accesării prin grupul de acțiune locală, dar când au început cu tot felul de condiții și mai ales cu un termen de doi ani până când să avem utilajul în curte, iar am abandonat; în doi ani, luăm unul la mâna a doua. N-o să ne dăm însă bătuți, fiindcă avem nevoie de un saivan mai aproape de sat, nu la 5 km în munte, unde iarna nu poți ajunge decât cu piciorul“. Ar mai fi și problema forței de muncă, dar aceasta este o chestiune care ține de stat doar în măsura în care nu ar mai acorda atâtea ajutoare sociale care să-i țină pe oamenii așa-zis nevoiași, dar buni de muncă, acasă.

Plan de afaceri sau afacere la voia întâmplării

Revenind la fermă, la această dimensiune ai ei și în condițiile de desfacere a produselor într-un sistem nu tocmai sigur, e greu ca un agricultor de la munte să-și facă un plan de afaceri. Nici Rareș Constantinescu nu are unul, cu o viziune de dezvoltare pe termen lung, asta pentru că tot are o experiență în marketing de șapte ani. Dar el a avut șansa să-și canalizeze afacerea pe baza unei clientele deja fidelizată de socrul său. Brânza și cașcaveaua se vând de la poartă, mieii se comercializează de asemenea local, în cazul vițeilor există în Prahova o piață a abatorizării bine pusă la punct, plus că există o cerere foarte mare de carne și lactate la vestitul Festival al Cașcavelei de la Valea Doftanei. Brânzeturile vândute sub acest brand au foarte mare căutare. Se spune că flora spontană ar aduce un plus deosebit produselor. Pentru fermieri – o muncă în plus! Procurarea nutrețului pentru iarnă este poate cel mai greu lucru de realizat. Din cauza terenului accidentat fânul se cosește manual, cu coasa sau motocoasa, nu cu cositorile purtate de tractor, ca la câmpie, apoi acesta trebuie strâns, încăpițat tot manual (nu mecanic, în baloți, ca la șes) și transportat la distanțe mari, ceea ce înseamnă costuri majore, în lipsa unui mijloc de transport propriu. Chiar când am realizat acest articol, Rareș Constantinescu venea după o zi în care a încărcat și descărcat de unul singur două camioane de fân. Totul are o compensare însă: viața la munte are părțile ei unice, frumoase – „Când urc la stână, uit și de APIA, și de plățile întârziate, și de muncă“.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 28-29

Articole recente - Lumea Satului