Creșterea vacilor este una dintre ocupațiile tradiționale ale fermierilor. Așadar, să auzi despre câte o nouă fermă de vaci nu este un lucru de mirare. Chiar și fermierii arădeni sunt surprinşi când află despre un tânăr născut și crescut în oraș, la bloc, că se apucă de zootehnie. În cele ce urmează vă prezentăm povestea lui Alexandru Teședean (foto), un tânăr fermier care și-a urmat o dragoste descoperită în copilărie.

Vițica salvată de la tăiere

„M-am născut și am crescut la bloc, în oraș. La țară mergeam doar la sfârșit de săptămână și, mai târziu, în vacanțe, la bunici“, își începe Alexandru Teședean povestea. „Cândva, într-o toamnă, pe când eram mic, bunicii mei au cumpărat o vițică, cu intenția să o taie de Sărbători. Numai că eu m-am atașat tare mult de ea și sufeream mult de tot la gândul că va fi sacrificată. Așa că am început să mă rog și de părinți, și de bunici să n-o taie. Și uite așa am avut prima mea vacă“, își amintește tânărul fermier. Vițica a devenit junincă, apoi vacă în toată regula. Urmașele ei au deve­nit nucleul fermei cu care Alexandru, care, între timp, și-a făcut studiile în domeniu, și-a început activitatea.

În anul 2009 a hotărât că e vremea să ia lucrurile în serios și să facă din vaci mai mult decât o pasiune: o afacere. Prin urmare, a cumpărat unul dintre grajdurile fostului IAS Curtici. Era doar un adăpost vetust, construit la standardele de acum mai bine de 50 de ani. Ca atare, a trebuit modernizat. Încet – încet a apărut o sală de muls, iar apoi s-au amenajat boxe individuale pentru fiecare animal. Apoi alte și alte modernizări, care s-au constituit în pași înceți, dar siguri spre asigurarea condițiilor pentru obținerea unui lapte de calitate superioară. „De categoria A“, cum îi place tânărului fermier să spună.

„A fost greu, dar nu imposibil“

În paralel a crescut și efectivul de vite. La ora actuală stăpânește 200 de capete din rasele Holstein, Bălțată Românească și Brună. Mare parte dintre ele au fost achiziționate ca juninci de la Stațiunea de Cercetări Arad. În felul acesta fermierul a considerat că are o garanție asupra calității animalelor.

În ceea ce privește banii necesari, Alexandru Teședean a trebuit să își facă încă de foarte tânăr temele la capitolul „obținere de fonduri“. A investit toți banii pe care i-a obținut pentru dezvoltare. O parte din bani i-a împrumutat, o parte i-a obținut și din fonduri europene. „A fost foarte greu, dar până la urmă s-a văzut că nu este imposibil“, povestește el. A reușit să obțină 40.000 de euro, suma maximă ce putea fi acordată ca ajutor pentru instalarea Măsurii 1.1.2. Cu banii respectivi a cumpărat, în primul rând, o presă de balotat. „Aveam mare nevoie de utilajul acela. Nu aveam cu ce balota fânul și era foarte scump să închiriem de la cineva. Pe de altă parte, nu puteam lăsa furajele nebalotate“, ne povestește zâmbind. De altfel, este aceeași presă pe care o folosește și astăzi.

Restul banilor au fost folosiți pentru câteva modernizări ale grajdului.

Problemele tânărului fermier

Deși se ocupă cu zootehnia, unul dintre ofurile sale cele mai mari este faptul că deține pământ puțin. Parcă ar fi un personaj desprins din operele lui Rebreanu sau Coșbuc. „La ora actuală dețin doar 60 de hectare de teren. Este o suprafață foarte mică raportat la vitele pe care le am. Acesta este unul dintre punctele sensibile. De fapt, unul dintre principalele obiective pe care le am este să mai achiziționez niște terenuri. Nu neapărat în Curtici, unde nu se mai găsește, cât în comunele învecinate. Îmi doresc să îmi pot asigura necesarul de furaje din producție pro­prie“, ne împărtășește Alexandru Teședean ambițiile sale.

Pe lângă lipsa pământului, o altă problemă care îi dă bătăi de cap tânărului, ca și tuturor producătorilor din România și chiar din Europa, este prețul scăzut al laptelui. „Fabricile nu ne plătesc nici măcar prețul de producție. Mai ales în ultimul an, când a fost secetă, iar furajele au fost scumpe, prețul oferit nu acoperea nici măcar costul hranei animalelor. Ce să mai spunem de alte cheltuieli?“

Un sistem de desfacere modern

Pentru că și-a dat seama că nu se poate trăi din banii obținuți prin vânzarea la procesatori, tânărul fermier a căutat alternative. Și nu i-a fost prea greu să le găsească. La ora actuală, întreaga producție a fermei este vândută prin intermediul a patru automate de distribuire a laptelui, aflate în Arad.

„Aparatele se află în zonele cele mai circulate din oraș. Este foarte adevărat că vânzările fluctuează foarte mult, în funcție de sezon. Vara scad destul de mult. În schimb, din septembrie până în aprilie, cantitățile distribuite sunt mai mult decât mulțumitoare. Ba chiar s-a întâmplat ca în luna decembrie, spre Sărbători, atunci când cererea atinge maximul, să nu mai avem suficient lapte“, povestește el. Concret, în cifre, media de vânzare pe un aparat, în perioada septembrie – aprilie, este de 200 – 210 litri/zi. Recordul de vânzări însă a fost de 350 litri/zi/aparat. Asta în condițiile în care producția medie a fermei este de aproximativ 1.000 litri/zi.

Viitorul prin ochii lui Alexandru Teședean

L-am întrebat pe Alexandru Teședean cum privește viitorul și ce are de gând în continuare. Deși eram deja convins de pasiunea cu care își desfășoară activitatea, ca și de optimismul său nețărmurit, totuși răspunsul său m-a surprins: „Niciodată nu voi face altceva și, indiferent ce-ar fi și ce s-ar întâmpla, voi face doar asta. Mă gândesc ca într-un timp destul de scurt să ajung la o fermă de 2.000, apoi de 3.000 de capete.“

Însă deocamdată este silit să-și adapteze ambițiile la rigorile realității. Pe termen scurt, respectiv pentru anul viitor, obiectivele sunt ceva mai modeste. Primul, și poate cel mai important, să mărească zestrea fermei la 300 de animale. Și, legat de aceasta, să crească numărul automatelor de vânzare a laptelui la opt.

„Mașina pe care o am poate aproviziona opt aparate. Nu e păcat să circule pe jumătate goală?“, mă întreabă, șugubăț.

Un alt lucru, la care deja lucrează, este linia proprie de procesare a laptelui. Nu mi-a dezvăluit prea multe despre surpriza pe care o pregătește în curând (atât cât îi vor permite fondurile), dar este vorba, în primul rând, despre o linie de pasteurizare.

Reflectând la discuția pe care am avut-o cu Alexandru Teședean și la realizările sale, mi-am amintit o altă discuție, purtată nu cu prea mult timp înainte. La momentul respectiv, dl Ioan Martin, directorul Direcției Agricole a Județului Arad, avertiza: „Sunt fermieri tineri în județ, care știu și pot să facă treabă. Dar dacă Statul nu se va implica să îi sprijine acum, cu fonduri, prin diferite măsuri, există riscul foarte mare ca ei să dea greș și nu va mai veni nimeni în locul lor! De aceea ei trebuie ajutați acum, până să nu fie prea târziu!“

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 34-35