reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

„Nu vrem să întindem mâna la stat, ci să fim ajutați să ne valorificăm produsele“

  • Publicat în Zootehnie

Să renunți la traiul confortabil din București pentru a trăi la țară printre oi. Cred că este o alegere pe care nu mulți ar îndrăzni să o facă. În mod surprinzător, am descoperit în Brăteștii de Jos, comuna Văcărești, județul Dâmbovița, o tânără care exact asta a făcut. Absolventă a Facultății de Drept, cu speranțe mari în realizarea unei cariere de succes ca avocat, Mihaela Voicu a renunțat la toate ambițiile sale din Capitală pentru a reveni în satul natal. S-a întors acasă pentru a prelua afacerea începută de tatăl său în urmă cu doi ani, o fermă cu 200 de oi. Spune că a trebuit să continue ce a făcut el. Nu s-a îndurat să vândă totul. Inițial și-a propus să rămână aici doar doi ani, însă au trecut patru. Acum mărturisește că administrarea fermei de oi este o misiune pe care doar o femeie puternică o poate îndeplini.

40.000 de euro din fonduri europene

Pentru că a preluat de la tatăl său o turmă îmbătrânită, prima decizie ca administrator a fost aceea de a reîntineri și mări efectivul. Pe lângă cele 200 de exemplare, a mai cumpărat încă 100, iar astăzi are 250 de oi tinere de la care obține zilnic în jur de 40-50 de litri. Producția variază în funcție de sezon (oaia are lapte primăvara, iar din iulie producția scade). Ca să își susțină activitatea a accesat fonduri europene pe Măsura 112. A primit astfel 40.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru achiziționarea de utilaje necesare furajelor (cositoare, presă, greblă etc.). Spune că era o investiție necesară pentru că în primul an doar baloții au costat-o cca 6.000 de lei. O altă parte din bani a folosit-o pentru a-și înmulți efectivul și pentru a mai cumpăra trei hectare de teren, astfel încât acum are în proprietate personală cca 10 hectare. Spre deosebire de alți beneficiari ai fondurilor europene, nu a avut parte de experiențe neplăcute, fiind ajutată de toate instituțiile implicate și tot acest proces a durat foarte puțin. Practic a depus proiectul în decembrie, iar în aprilie primea deja prima tranșă de bani. Problemele au început ulterior, iar cele mai stringente sunt legate de lipsa forței de muncă – Mihaela spune că este foarte greu să găsești oameni serioși și consecvenți – și desfacerea produselor.

Cheltuieli mari, prețuri mici

Mihaela Voicu crescator de oiMihaela Voicu spune că, în pofida investițiilor pe care le-a făcut, afacerea familiei permite doar „un trai de azi pe mâine“.

„Reușim să fim deasupra costurilor de producție, dar nu foarte mult. Fără salariul meu și al tatălui, cheltuielile lunare sunt de cca 6.000 de lei lunar. Am crezut că atât timp cât vom produce mâncare vom rezista, dar este foarte greu. Pe lângă faptul că sunt cheltuieli importante, nu avem unde desface produsele. Din laptele obținut facem doar telemea și urdă pe care vin clienții și le iau de aici. Dacă aș plăti pe cineva să vândă în piață plusul de 3-4 lei pe care l-aș obține la produs ar fi practic salariul celui care vinde. Și atunci tot nu am făcut nimic. Ca să nu mai vorbim de alte avize și autorizații de care ar trebui să mă ocup.“ În plus, spune administratorul fermei din Văcărești, și prețurile de valorificare sunt la limita costurilor de producție, uneori chiar mai joase. Produsele sale se vând cu 15 lei/kg, în vreme ce „brânza bulgărească despre care se spune că ar fi produsă din nu știu ce prafuri“ se vinde cu 7 lei. Și atunci, raportat la nivelul de trai al românului, este lesne de înțeles care este alegerea consumatorului.

„În momentul în care nu mai am bani, sunt nevoită să dau producția en-gros către cineva de la București care ia cu 10 lei/kg telemea de oaie maturată. O să caut soluții pentru a valorifica direct producția de lapte. Astfel aș reduce costurile cu producerea brânzei și cu transportul, pentru că uneori, presată de lipsa banilor, sunt nevoită să duc eu marfa clienților. Din nefericirea, în Dâmbovița există o singură unitate care preia lapte, și nu de oaie. Ar fi o performanță să reușesc să valorific direct laptele.“

Ciobanii nu vor să se asocieze

La întâlnirea cu Mihaela am abordat și subiectul asocierii. Am aflat astfel că ferma sa este înscrisă într-o asociație a crescătorilor de oi, dar că acest lucru nu a ajutat-o nicicum. În cele din urmă a renunțat să mai cotizeze către asociație – plătea cca 1 leu pe cap de oaie – pentru că i se părea o cheltuială nejustificată. Spune în schimb că ar exista o soluție mai eficientă, aceea ca ciobanii din zonă să achiziționeze împreună un tanc de răcire în care să fie colectat laptele de la nivelul comunei. Așa ar putea convinge fabricile de procesare a laptelui să vină și spre această regiune.

În cei patru ani de activitate s-a gândit la tot felul de soluții pentru a-și dezvolta afacerea și pentru a o face mai rentabilă. Însă nu a îndrăznit să pună în practică toate proiectele pe care le-a gândit.

cresterea oilor DB

Ca alternativă, m-am gândit și la înființarea unei făbricuțe de procesare care să îmi permită diversificarea gamei de produse. Un astfel de proiect este însă foarte costisitor – o linie de procesare care să transforme zilnic în smântână, iaurt și brânză cca 400-500 litri de lapte costă în jur de 100.000 de euro. Nu aș avea încredere să mă împrumut la bancă pentru a face această investiție, iar dacă accesezi fonduri europene tot trebuie să ai niște bani puși deoparte.“

• În ferma Mihaelei se valorifică lapte și brânzeturile obținute, dar și carne de oaie și curcan. Kilogramul de carne de oaie-carcasă se dă cu 12 lei, iar mielul de 5 ani îl vinde cu 20 de lei/kg în viu și en-gros cu 17 lei. Pentru Sărbătorile Pascale de anul viitor o să aibă spre vânzare în jur de 200 de miei. O parte dintre ei vor fi vânduți de la poarta fermei, o altă parte va fi trimisă spre abatorizare, iar carnea va fi vândută unei carmangerii.

• Autoritățile susțin crescătorii de oi prin sprijinul cuplat de cca 5,60 lei și prin subvenția de 4,80 lei. Pentru o muncă atât de mare nu este suficient, spune dna Voicu, dar pe de altă parte nici nu consideră ca fiind în regulă „să întinzi mâna la stat pentru că practic banii aceștia tot din taxe și impozite vin. Ideal ar fi să fim ajutați să ne valorificăm produsele și să vindem la prețuri echitabile.“

• Tunsul unei oi costă între 3 și 5 lei, iar producția de lână în ferma de la Brăteștii de Jos este de cca 2-3 tone. Însă nici lâna și nici pieile nu sunt valorificate, pentru că aceste produse nu mai sunt căutate. În urmă cu 4-5 ani a reușit să vândă 100 de piei pe care a primit 1.500 de lei. Nu a mai reușit însă această performanță.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 32-33