reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Aug 2019

Creșterea animalelor - un fel de condamnare la locul de muncă

  • Publicat în Zootehnie

Familia Voicu crește 40 de vaci și 150 de oi Merinos de Palas în Jegălia, județul Călărași. Adică în inima Bărăganului. Maria Voicu a fost operator sanitar-veterinar la ISCIP Modelu (a doua unitate ca mărime de creștere a porcului pe vremea „împușcaților“), până când aceasta a ajuns doar o poveste. Se pare că ea este principala „vinovată“ pentru ferma zootehnică.

„Trăim prin copii și nepoți“

Au doi copii și trei nepoți. Băiatul are 28 de ani și a absolvit Teologia. Este preot în localitatea Gâldău, dar și protopop. Fata este educatoare în Jegălia. Familia Voicu și-a luat această „condamnare“ în serios și se ocupă de creșterea animalelor cât e ziua de lungă. Asta pentru că ei își văd rostul doar prin traiul mai bun oferit copiilor, deși rezultatele sunt din ce în ce mai dezamăgitoare. Prețul de achiziție a laptelui era, la momentul vizitei mele, undeva spre 60 bani/l. Dacă ar fi avut un tanc de răcire probabil prețul ar fi crescut la achiziție. Din păcate, nici comuna nu a accesat programul de minimis lansat acum 2 ani de minister. Am văzut și cum aștepta cisterna de colectare laptele muls de crescătorii din zonă: în condiții improprii, pe terasa cârciumii, la peste 30 grade Celsius și sub asaltul muștelor. Mai este mult de muncă până când această colectare s-ar face în alte condiții. Nicolae Voicu este și consilier local, la al doilea mandat, și promite că primăria se va implica în crearea unei asociații de producători care să ajute atât zootehnia, cât și legumicultura spre o preluare organizată a producției. Primarul a fost ales cu 85% din voturile exprimate, așa că va trebui să întoarcă ceva și spre alegătorii săi.

La mâna samsarilor de etnie romă

Cât privește produșii masculi, pentru că ei nici măcar nu visează la o reproducere cu material seminal sexat, se străduiesc să-i crească până la greutatea de 450-500 kg. Dar valorificarea lor e o problemă și mai dificilă decât vânzarea laptelui. Primul abator ar fi cel de la Aldis, dar nu au intrare acolo. Așa că rămân la mâna samsarilor de etnie romă, care intermediază de zeci de ani achizițiile. Un alt fel de economie de piață. Animalele sunt cântărite din ochi, iar prețurile se fac în funcție de disperarea fermierilor de a vinde. Cât privește vacile reformă, abia obțin 2 lei/kg în viu. Cu berbecuții a fost dificil anul acesta. Dar oricum e mai bine decât la tăurași, ne spune fermierul călărășean. Din păcate, pieile putrezesc pur și simplu deoarece nu le mai cumpără nimeni. „Cât despre lână…“, nu mai spune nimic Nicolae Voicu, în afara unui gest de lehamite însoțit de o grimasă reală.

Baza furajeră: 3 grădini, 7 ha cu lucernă și islazul

Anul acesta nu au mai făcut solar, pentru că în februarie era destul de cald să pună direct în pământ semințele. În grădini au mai ales culturi de porumb siloz și sfeclă furajeră. „Când vin vacile seara de la islaz trebuie să le asigurăm câteva suculente, altfel producția de lapte ar fi mult diminuată“, spune Maria Voicu. Mulg de două ori pe zi. Laptele de seara, împreună cu laptele de la oi, primește cheag și se transformă în brânză, pe care o comercializează la nivel local, mai ales către vecini și rude, la 11 lei/kg. Laptele de dimineață (în jur de 150 l, de la 15 vaci la muls) pleacă spre locul de colectare, despre care am amintit mai sus, de unde este preluat cu o cisternă de către fabrica de lapte din zonă.

Monta vacilor o asigură cu un taur pe care îl dețin. Iar din când în când fac și montă artificială pentru evitarea consangvinizării. Oile sunt mai ușor de crescut în Bărăgan decât la munte, iar laptele lor mult mai consistent. Una peste alta, chiar dacă laptele se vinde foarte prost, nu vor renunța la activitate decât dacă nu vor mai avea de ales. Sunt legați de animalele lor. Se vede în lumina ochilor. Voicu Nicolae are o privire blândă. Doamna pare mai aprigă, deși își asumă „responsabilitatea“ pentru fermă. Împreună au o gospodărie frumoasă, în care băutul cafelei, după ce laptele a ajuns la centrul de colectare, este printre puținele plăceri pe care și le permit între muncile câmpului și grija animalelor.

Doar nepoții le mai fac duminicile duminici și amarul ușor de înghițit.

Tudor CALOTESCU

Revista Lumea Satului nr. 14,16-31 iulie 2016 – pag. 30-32

Articole înrudite