Creşterea vitelor a fost dintotdeauna una dintre activitățile de bază ale agriculturii româneşti. Însă, în ultimii ani viaţa fermierilor a devenit tot mai grea. Asta în ciuda noilor utilaje şi a tehnologiilor tot mai performante care apar în fiecare zi. Cel puţin aşa vede lucrurile Constantin Şandru, care a reuşit ca în ultimii ani să realizeze o fermă integrată care nu se deosebeşte în niciun fel de cele din Germania, pe care le-a luat drept model.

O fermă ca-n Germania

Ferma lui Constantin Şandru se află undeva la marginea satului Mânărade, aparţinător de Blaj. Ceea ce impresionează încă de la prima vedere este curăţenia şi stilul curat, aerisit al clădirilor ce compun ferma, aşa cum se văd ele de la drum. Nu au aproape nimic în comun cu imaginea clasică, obişnuită, a unei ferme în care se cresc vaci. Câteva clădiri, cu un singur etaj, zugrăvite în crem, cu o pajişte în faţă, pe care paşte un ponei. Aşa apare ferma.

Cu toate acestea, imaginea este înşelătoare. Clădirile cochete adăpostesc, de fapt, un grajd ultra-modern pentru 200 de vaci de lapte, o sală de muls, adăposturi şi ţarcuri pentru vacile gestante, pentru viţei şi pentru juninci, precum şi hangare pentru utilajele agricole. În spate se mai află şi un siloz, iar o fabrică de procesare a laptelui este pe cale să îşi deschidă porţile. 538 ha de teren arabil întregesc zestrea fermei. Dar la toate acestea s-a ajuns abia după 16 ani de muncă şi cu o grămadă de cheltuieli. Mulţi bani, dar şi mai mult suflet.

Ambiţie, mândrie şi curaj – secretele reuşitei?

„Am început această activitate în anul 2000, imediat ce am terminat armata“, povesteşte dl Şandru. „Timp de doi ani am avut undeva un spaţiu, apoi s-a ivit ocazia şi am putut să vin aici, pe locul fostului CAP“, îşi rememorează parcursul.

În anul 2005, prin intermediul unei asociaţii a fermierilor, a avut ocazia să viziteze mai multe ferme de vaci din Bavaria. A văzut acolo lucruri despre care nici nu se gândise că ar putea exista: grajduri înalte, semideschise, în care vacile se plimbau libere, săli de muls şi câte şi mai câte. „Ce am văzut acolo m-a ambiţionat. Adică de ce la ei să se poată şi la noi nu? Pe drumul de întoarcere le-am spus celorlalţi fermieri cu care călătoream că îmi fac şi eu o sală de muls. Au râs de mine, mi-au spus să nu uit. Ei bine, mă mândresc cu aceea că am avut a doua sală de muls din judeţul Alba!“, se mândreşte, pe bună dreptate, Constantin Şandru.

Cele mai importante realizări ale sale au fost posibile graţie accesării fondurilor europene puse la dispoziţie prin diverse programe şi a creditelor de la bănci. „În capitalism, fără credit nu se poate ajunge la o dezvoltare rapidă“, crede el. „De aceea, eu am încredere în bănci. Întotdeauna am considerat banca drept un partener, care, aşa cum eu vând lapte, vinde bani. Nu mi-a fost teamă să lucrez cu banca şi nu cred că am greşit.“ Cât despre fondurile europene, nu s-a temut să le acceseze. Până acum a derulat trei proiecte, toate trei finalizate cu succes. „Dacă de la început ai ştiut ce vrei şi ai făcut proiectul cum trebuie şi eşti corect, atunci nu are cum să nu fie totul în regulă, până la urmă“, consideră. Asta cu toate că este de acord şi că birocraţia îţi mănâncă o groază de timp şi, uneori, îţi consumă mai multă energie decât proiectul în sine.

Istoria unei reuşite...

Primul proiect a fost cel prin care a construit un grajd modern pentru 40 de capete de vite, o sală de muls şi a achiziţionat 35 de juninci. Valoarea totală a proiectului a fost de 170.000 euro. Aceea a fost doar încălzirea. A urmat cel de-al doilea, în cadrul căruia a achiziţionat utilaje agricole pentru cultură mare. Astfel îşi asigura hrana pentru animale la preţuri de cost mult diminuate. Valoarea fondurilor alocate a fost de 450.000 euro. Ultimul proiect, dar şi cel mai ambiţios, a atras 710.000 euro. Cu aceşti bani a construit un adăpost modern pentru 200 de capete şi un siloz cu uscător.

Acum ferma lui Şandru are 400 de vaci, 538 ha de teren lucrat, majoritatea în arendă, utilaje şi tot ce mai are nevoie o fermă modernă.

Aproximativ jumătate din teren este cultivat cu porumb, cam o treime cu orz, iar restul cu lucernă. Producţiile sunt foarte bune, având în vedere regiunea: cca 7 tone porumb/ha,

5,5 tone grâu şi aproximativ 28 tone semifân la lucernă. Cerealele sunt uscate în utilajele proprii, apoi depozitate în silozul nou construit sau în magazii.

Sala de muls este dotată cu o instalaţie modernă, cu 5 x 2 posturi, cumpărată din Franţa.

Viţeii sunt hrăniţi cu ajutorul unei instalaţii computerizate. Un senzor citeşte chipul fiecărui viţel şi îi eliberează laptele dintr-o tetină, în limita raţiei alocate. Dacă aceasta a fost consumată, animalul nu mai primeşte alta, până la expirarea timpului hotărât pentru consumul fiecărei porţii.

Producţia de lapte ajunge la 90.000 litri/zi.

... şi dezamăgiri şi incertitudini pentru viitor

Ultima investiţie este o fabrică de procesare a laptelui. Pentru construcţia acesteia din urmă, fermierul a folosit fonduri proprii. „Cheltuielile s-au ridicat la peste 200.000 euro“, spune el. Capacitatea de procesare va fi de 5.000 litri lapte/8 ore.

„Am construit fabrica pentru că aşa sper să pot face ferma mai rentabilă. Acum câţiva ani, când am dezvoltat-o, erau vremuri bune. Laptele avea preţ. Apoi a scăzut într-una. În 2011 primeam 1,4 lei/litru + TVA + bonificaţie pentru calitate. În 2012 a scăzut la 1,4 lei/litru. Acum primesc 0,9 lei/litru. Aş putea produce 5.000 litri/zi, la cât am calibrat fabrica pe schimb, dar nu mă motivează nimic. Dacă, în schimb, îmi procesez singur laptele, beneficiul va creşte“, mărturiseşte fermierul.

„Scăderea continuă a preţurilor a condus la decapitalizarea fermierilor, de la an la an. E un an prost, vine şi al doilea la rând, dar când sunt atâţia, cât să poţi să duci? Reducerea TVA-ului a fost ca o gură de aer, altfel mai mult de jumătate dintre fermieri ar fi dispărut“, consideră Constantin Şandru. „Subvenţiile nu le-am primit nici până acum, preţurile sunt cum am spus, oare unde o să ajungem? Ce mă deranjează foarte mult când vine vorba de subvenţii este că suntem priviţi ca nişte cerşetori. De ce nu vor unii funcţionari să priceapă că sunt banii pe care îi primesc toţi fermierii din Europa de la UE, că nu sunt o pomană ? De ce nu ne privesc ca pe nişte investitori, cum suntem de fapt?“ se plânge.

„Tocmai ca să-i trezesc pe oameni, mi-am desenat tricolorul pe etichetele pentru produsele fabricii. Vor fi produse integral româneşti. Oamenii ar trebui să înceapă să mai limiteze accesul străinilor, atât la dobândirea de terenuri, cât şi pe piaţa de produse. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar ar trebui să ne purtăm cu ei cam cum se poartă şi ei cu noi!“, îndeamnă fermierul transilvan.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 28-30