Lumea Satului
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Lansarea BASF. Un nou fungicid pentru vița-de-vie
Cu ocazia aniversării a 150 de ani de activitate, compania BASF a anunțat lansarea pe piața din România a unui nou fungicid inovator pentru combaterea făinării la vița-de-vie, Vivando. „Fermierii așteptau de mult un produs pentru prevenirea apariției făinării. Având în vedere că în cursul acestui an făinarea a creat cele mai mari probleme cultivatorilor de viță-de-vie, Vivando va îmbogăți lista de produse destinate combaterii acesteia“, a declarat Robert Baicoianu, Speciality Crops Manager BASF.
Acesta are o acțiune preventivă și parțial curativă bazată pe metrafenonă, o substanță din familia chimică a benzofenonelor. Observațiile morfologice cu privire la modul biologic de acțiune al făinării au arătat că, în urma aplicării preventive, metrafenona a inhibat germinarea sporilor, dezvoltarea tubului germinativ și formarea apresoriei. Mai exact, metrafenona blochează penetrarea agentului patogen în cuticulă și disturbă procesele normale de dezvoltare a miceliului și sporularea. Noul produs a fost deja testat pe loturi demonstrative în Ungaria, unde și-a demonstrat eficacitatea.
Practic, prin modul său unic de acțiune, Vivando inhibă ciuperca în diferite stadii de dezvoltare și infecție, acționând pe mai multe niveluri și protejând planta împotriva atacului de făinare. Produsul dispune de 500 g/l substanță activă, se aplică în doză de 0,2 l/ha, iar aplicarea lui sub formă de vapori este recomandată de la stadiul de 5-6 frunze până la coacere, în 3 tratamente pe sezon și nu mai mult de 2 tratamente consecutive. Intervalul dintre tratamente este de 12-14 zile, cu o reducere la 10-12 zile în cazuri favorabile de atac pentru făinare.
Riscul dezvoltării rezistenței prin folosirea fungicidelor este bine cunoscută. De aceea, utilizarea substanțelor active trebuie făcută cu responsabilitate pentru a menține eficacitatea lor pe termen lung. În ceea ce privește produsul Vivando, acesta nu prezintă rezistență încrucișată la produsele utilizate sau recomandate împotriva făinării la struguri. Totuși, reprezentanții BASF sfătuiesc fermierii să alterneze acest fungicid cu produse aparținând altor grupe chimice. „Vivando ar trebui folosit ca parte a unei strategii a managementului rezistenței care include atât tratamente chimice împotriva făinării, cât și metode nechimice care reduc presiunea bolii, cum sunt lucrările în verde“, spun cei de la BASF.
În urma studiilor realizate pe loturi demonstrative, Vivando a prezentat o bună rezistență la spălare, fiind necesară numai o oră de la aplicare până când pot surveni ploi. Mai mult, noul produs nu necesită reaplicare după ploaie, asigurând un control optim al făinării atunci când este aplicat într-un program care să cuprindă fungicide cu diferite moduri de aplicare. Dar la întocmirea acestui program trebuie să se țină cont de condițiile locale. Ar mai fi de adăugat că Vivando este sigur pentru acarienii prădători și albine.
În concluzie, controlul preventiv al făinării, dublat de o activitate reziduală de lungă durată, face din Vivando o alegere excelentă pentru a fi utilizat pe tot parcursul sezonului.
Nicuşor Oprea Banu, Patricia Alexandra POP
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Proprietarii de livezi vor decizii clare privind viitorul pomiculturii
Pomicultorii din județul Suceava au solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o întâlnire pentru a-și prezenta problemele și a găsi soluții. Ioan Uțiu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu factori de decizie din cadrul compartimentelor pentru Dezvoltare Rurală și Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și ai APIA, s-a întâlnit cu proprietarii de livezi și conducerea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni. Pomicultorii și-au spus durerile, printre acestea numărându-se importul de fructe din țările Uniunii Europene, subvențiile, analiza conținutului de substanțe chimice folosite la combaterea dăunătorilor și fertilizarea solului, desfacerea producției, finanțarea cercetării.
Pomicultorii vor să ajungă cu merele în școli
Pomicultorii suceveni au solicitat modificarea legii achizițiilor publice pentru Programul lapte – corn – măr din școli, astfel încât producătorii să poată livra fructele direct și nu prin intermediar. Producătorii de fructe susțin că ar trebui mers pe lanțul alimentar scurt, cu modificarea legislației și a caietelor de sarcini, pentru a putea scăpa de intermediari și de fructele de import.
„Intermediarii cumpără merele de la producător cu 90 bani kilogramul și îl vând în școli cu 2-3 lei kilogramul. Chiar dacă dispun de cantitate și calitate, au depozite de păstrare și mijloace de transport, producătorii de fructe nu au șanse. În primul rând le lipsește experiența similară și apoi licitațiile se desfășoară foarte târziu“, a precizat Mircea Costișevschi, președintele Asociației Pomicultorilor din Bazinul Pomicol Fălticeni – Rădășeni.
Alexandru Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, instituție care organizează licitațiile pentru Programul lapte – corn – măr, a confirmat faptul că întârzierea licitațiilor, apariția contestațiilor fac ca uneori merele să înceapă a fi livrate în școli când „încep să se coacă cireșele și copiii vor cireșe“. Producătorii susțin că, fără a avea un contract ferm și a fi siguri că vor putea distribui fructe în școli, nu pot stoca producția. Mai mult decât atât, ei sunt nemulțumiți de faptul că merele de dimensiuni foarte mari din import, clasate după STAS-urile țărilor de proveniență ca mere de industrie și având un preț foarte mic, ajung să facă concurență neloială merelor românești și intermediarii care duc mere în școli să prefere aceste fructe achiziționate la prețuri mici.
„Pătrunderea merelor direct de la producători în școli este o temă pe care Ministerul Agriculturii o va analiza și pentru care va căuta o rezolvare, cu toate că modificarea legii achizițiilor publice nu este de competența Ministerului Agriculturii. Știm că vin mere din alte țări și de aceea încercăm prin orice formă legislativă legală să ajutăm fermierul român“, a declarat Ioan Uțiu.
Înființarea de noi livezi și reconversia, susținute de Guvern și UE
Subvențiile, reconversia în pomicultură, achiziția de material devirusat, lista pepinierelor din țară autorizate și soiurile produse au fost alte subiecte îndelung discutate.
„Am avut în fiecare an programe pentru pomicultură. Acum la Ministerul Agriculturii sunt aproape de finalizare programele de reconversie și de creare de noi livezi. Volumul alocat ca finanțare este mult mai mare. În noul program există două subvenții: europeană și guvernamentală. Negocierile la Comisia Europeană nu sunt simple, dar în noul PNDR lucrurile sunt schimbate substanțial. În funcție de feedback-ul pe care îl vom avea din zona pomicultorilor în implementarea PNDR-ului unele lucruri vor putea fi corectate în 2017. Nu poți să prevezi toate soluțiile care pot apărea. Crearea de livezi, reconversia sunt susținute acum prin fonduri de la Guvern și Uniunea Europeană“, a declarat secretarul de stat Ioan Uțiu.
Subprogram cu tematică pomicolă în PNDR
Ioan Uțiu a precizat că în noul PNDR există un subprogram cu tematică pomicolă. Submăsura 4.1 este pentru producție și are o alocare de 70 de milioane de euro, iar Submăsura 4.2 este pentru partea de procesare, având sume consistente alocate.
„Noul mod de abordare a PNDR-ului vorbește de praguri de calitate. De la începutul anului 2016 se vor deschide sesiuni continue, începând cu 3 ianuarie, când va fi prima zi lucrătoare până la sfârșitul lunii octombrie, când se va aloca suma pe întreaga programare. Proiectele se depun online; va fi o transparență totală, trecându-se la zona conștientului celui care aplică prin acea autoevaluare și exclude acele drumuri care trebuiau făcute. În fiecare lună pragul de calitate va coborî cu un anumit număr de puncte. Până acum s-a coborât cu câte 10 puncte în fiecare lună. Rata finanțării nerambursabile poate să ajungă până la 90%, criteriul cel mai ușor de atins de această rată fiind asocierea. Valoarea proiectelor poate ajunge până la 2 milioane de euro și cuprinde tot ceea ce înseamnă producție, procesare, comercializare, marketing, magazine, transport, păstrarea producției și așa mai departe“.
Se modifică legea care reglementează cercetarea agricolă
Finanțarea unităților de cercetare din agricultură din rețeaua Academiei de Științe Agricole și Silvice, dar și din afara ei este reglementată de două legi.
Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea ASAS și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare și Legea nr. 72 din 2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 45/2009.
„Legea nr. 45 este o lege funcțională, dar din nefericire nu este aplicată. În perspectiva acestui an calendaristic, pe masă va fi o nouă Lege nr. 45 a cercetării modificată, corectată, cu o viziune un pic nouă în reorganizarea cercetării. Nu este vorba de desființări, dar trebuie să avem o nouă viziune a cercetării. În viziunea mea bugetarea trebuie definită clar: cât este de la bugetul statului și cât este din venituri proprii. Și acum este prevăzut, dar este o larghețe care lasă o zonă de incertitudine. O altă temă a cercetării este problema datoriilor. Noi, ca minister, intenționăm, dacă unitățile de cercetare, ASAS-ul acceptă soluția să treacă la minister, să inițiem o Hotărâre de Guvern sau o altă formă legislativă pentru, aș îndrăzni să spun, a șterge pentru ultima dată datoriile cercetării. Vă pot spune că, până la sfârșitul anului, o să avem o nouă lege a cercetării și o reorganizare“, a declarat Ioan Uțiu.
Silviu BUCULEI
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Cartoful de Lungulețu a intrat sub zodia masterului
Producătorul de cartofi și legume Aurel Mirică, din localitatea Lungulețu, județul Dâmbovița, are acum și consoarta dar și băiatul conectați la masterul în agronomie. E minunat să vezi o discuție între cei trei despre cum și cu ce să trateze ogorul, despre ce sămânță să folosească și ce avantaje sau impedimente are fiecare, despre planul de cultură și fiecare abordare tehnologică. O adevărată familie de fermieri ai viitorului, dar care păstrează seva tradițională a deja brandului de cultivator de cartof din Lungulețu.
Primii cartofi din piață erau cei de Lungulețu
Și, într-un anume fel, așa a și rămas. Deși au apărut și cartofari de solar care îndrăznesc să penetreze piața în momente favorabile. Dar înainte de apariția cartofilor din Lungulețu nu se putea vorbi totuși de cartofi noi românești.
Aurel Mirică a crescut printre tufele de cartof. La început cu bunicul, apoi alături de tatăl său. Acum lucrează peste 40 ha, împreună cu cei doi ingineri agronomi, dintre care 35 ha cu cartofi. Au redus suprafața alocată cartofului la 35 ha după experiența negativă de anul trecut, 2014, când prețul de vânzare al cartofilor a fost sub costurile de producție. S-a vândut cu o medie de 38 de bani/kg, în condițiile în care cel mai mic cost de producție este undeva la 45 bani/kg. Asta fără a mai adăuga cheltuielile de ambalare și depozitare. În plus, au reluat cultivarea cartofilor pentru chipsuri, cultură care le oferă o anumită garanție a desfacerii, dar și a unui preț constant. Anul acesta au avut 20 ha cu acest soi de cartof. Pe lângă cartofi, au avut și 3 ha cu morcovi, deși anul trecut au fost probleme și cu recoltatul (din pricina ploilor), dar și cu desfacerea. „Anul acesta a fost pentru morcov excelent față de anul trecut (a vândut cu o medie de 1,5 lei /kg), din toate punctele de vedere“, remarca Aurel Mirică. Dacă anul trecut a semănat multă ceapă, primăvara aceasta a făcut imposibil semănatul acesteia. Așa că a completat cu pepeni olandezi, din sămânță, în așa fel încât producția să înceapă atunci când în marile bazine de pepeni, în special Dăbulenii, se termină marfa. Pot depune mărturie că pepenii de aici sunt grozavi, pentru că m-am întâlnit cu familia Mirică la Ziua Cartofului Agrico și i-am încercat.
Familia Mirică, nelipsită de la întâlnirile cartofarilor
Forumuri, zile ale cartofului și tot felul de târguri specifice cum ar fi Agriplanta, IndAgra. Peste tot unde pot afla noutăți, dar și unde pot face schimb de idei cu alți cultivatori. Sunt membri în Federația Națională Cartoful din România. De altfel, pe Aurel și Georgeta Mirică i-am cunoscut la Ziua Verde a Cartofului în 2014. Abia apoi pe băiatul lor, Cosmin, care a fost ales Fermierul Anului la prima ediție organizată de MADR. L-am întrebat atunci dacă este neam cu Aurel Mirică și a răspuns zâmbind că este fiul acestuia. Cosmin a mai preluat și din terenul tatălui, dar a mai și achiziționat teren, astfel că se îndreaptă spre 60 ha pe care cultivă tot cartof și legume. În Lungulețu e foarte greu de adunat teren, iar în ceea ce privește comasarea e aproape imposibil. La APIA sunt înregistrați oficial 703 fermieri în Lungulețu. De altfel, familia Mirică este strâns implicată în afacerea juniorului care este masterand în horticultură. Un tânăr frumos și de ispravă pe care l-au cunoscut și în costum, dar și în salopeta de fermier.
Anul acesta mai zâmbesc și cartofarii
E adevărat că acest fapt se întâmplă parcă din ce în ce mai rar. Și, chiar dacă lumea cartofului pare mult mai „adunată“ decât alte ramuri ale agricultorilor, totuși în ceea ce privește o „cartelare“ pe filiera cartofului nici nu poate fi vorba. Micile dar și marile interese nu converg aproape niciodată. E totuși important că în ultima vreme vocea lor a căpătat consistență și iată că așa au apărut și primele măsuri pozitive în politica agricolă, în special pe segmentul seminței de cartof.
La Lungulețu seceta a fost destul de aprigă, însă familia Mirică a investit în instalații de irigat. Astă-vară i-am surprins când mutau conductele de 6 m lungime cu un cărucior special. Tractorul era pus în viteza 1 pe greu, iar Aurel Mirică, împreună cu fiul său, descărcau și mutau din mers conductele. Problema e că loturile sunt depărtate între ele și toată ziua trebuie să mute la instalații. Pe solele mai mari au instalații cu tambur. Folosesc soiul Riviera, poate cel mai timpuriu soi, pentru cartofi de consum. Dar spuneam că, în ciuda secetei, cartofarii zâmbesc pentru că prețul e mai mult decât dublu față de anul trecut, o medie de 90 bani/kg. E adevărat că au investit mai mult, ținând cont de costurile irigării, dar pe partea cealaltă atacul de mană a fost mult redus față de anul trecut. Așa că la final a fost ok!
Condiționarea, etichetarea și depozitarea, următorii pași
Asta pentru a avea o centură de siguranță pentru anii cu supraproducție, dar și pentru a putea livra marfa direct în supermarket. Se înțelege că viitorul fermierilor fără asociere s-ar putea să fie din ce în ce mai sumbru, însă și la Lungulețu reticența în ceea ce privește asocierea este principala hibă în calea inițiativelor gen cooperativă sau Dor de Gust. În plus, spune fermierul, primul pas va fi acela de a-și crea propriile sale spații de depozitare, condiționare și etichetare pentru a putea avea altă putere de negociere în relația cu retailerii. Are în vedere o procesare minimă, gen cartofi feliați congelați, care nu presupune o investiție foarte mare. Și, „din dorința de a cultiva și produce cât mai sănătos, dar și de a satisface piața“, Cosmin Mirică alături de părinții săi se află în perioada de conversie cu o suprafață de 4 ha de un an. Pe cele 4 ha aflate în primul an de conversie s-au cultivat morcovi, ceapă și pepeni.
Au investit foarte mulți bani în utilaje „ultimul răcnet“ pentru a eficientiza, atât cât permite situația locală, activitatea. Acum culeg varza și conopida (pe doar o jumătate de hectar), dar mai au și morcovi de scos și depozitat. Aproape tot anul au de muncă. Anul acesta au avut și loturi experimentale împreună cu Pepsico, iar o parte din teren a fost cultivată cu sămânță de cartof. Sunt așa multe de spus, dar cel mai frumos ar fi să puteți asista la discuțiile dintre băiat și tată mediate de specialistul cu diplomă de master în horticultură, Georgeta Mirică.
Tudor CALOTESCU
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Mușețelul (Matricaria chamomilla)
Este o plantă din flora spontană, apreciată pentru efectele sale terapeutice, răspândită în zona centrală și meridională a Europei, în Asia Centrală și Asia Mică, America de Nod, Australia. S-a extins în cultură în toate țările, cu precădere în Germania, Bulgaria, Rusia, Serbia, India, SUA, state în care Matricaria este specie industrială. În România crește pretutindeni în flora spontană, dar ca plantă de cultură este din ce în ce mai puțin folosită. În gospodăriile rurale aproape că nu lipsește, ca plantă de ornament și pentru uz medicinal (ceaiuri), fiind cunoscută sub denumirile populare de romaniță, floarea-raiului, poala Sfintei Marii, spilcuța, mamorița, mătricea, românică, mărariul câinelui etc.
Utilizare și beneficii
Florile de mușețel au proprietăți farmacodinamice numeroase: analgezice, antispetice, antiinflamatoare, antispastice, cicatrizante, antihistaminice (uz intern) și emolientă, antiseptică, decongestivă (uz extern). Preparatele medicamentoase din mușețel se recomandă pentru tratamentul astmului bronșic la copii, în bolile ficatului, gastritelor, eneterocolitelor, dismenoreelor, infecțiilor renale, colicilor intestinali etc. Ceaiul băut la răceală și gripă provoacă transpirația și duce la scăderea febrei, iar la copii, în combinație cu anasonul și feniculul, calmează colicii și elimină gazele. În tradiția populară, planta este folosită pentru spălarea feței (curăță tenul), a părului (îi conferă aspect mătăsos și întărește rădăcina) ori pentru tratarea unor eczeme zemuinde, prin aplicarea peste ele a florilor. Singura restricție de utilizare se referă la persoanele cu micoze. Mușețelul se condiționează sub formă de produse farmaceutice (medicamente), alifie (uz extern), ulei esențial (creme), ceaiuri etc.
Descriere
Este o specie anuală cu rădăcina pivotantă, fusiformă, slab dezvoltată, ramificată superficial, tulpină glabră, striată, groasă până la 3-4 mm, cu ramificații numeroase, terminate în inflorescențe. În funcție de sol și locul în care crește, are talia între 5-20 cm (margine de drum, izlazuri), până la 60 cm (ca buruiană în culturi ori în fânețe) sau 80 cm (ca plantă de cultură). Frunzele, dispuse alternativ, sunt de 2-3 ori penat-sectate, cu câte 6-10 perechi de lacinii, iar florile compuse, puternic aromate, cu gust amărui-aromatic, sunt ligulate, albe, galben-aurii în mijloc. Mușețelul înflorește din a doua jumătate a lunii aprilie (în zona de vest și în sudul României) până în august, uneori și în septembrie. În cultură, perioada de vegetație este de 70 de zile, în condițiile semănatului primăvara devreme, și de 240-250 de zile, la însămânțarea de vară (are capacitate bună de hibernare).
Cerințe și zonare
Valorifică excelent sărăturile, dar crește și pe soluri nisipoase, ușoare, până la argiloase. Sunt pretențioase la umiditate, din cauza rădăcinii sale superficiale; lipsa apei la începutul primăverii poate duce la compromiterea recoltei. Rezistă bine la temperaturi scăzute (-30°), la fel și la cele ridicate (cu condiția să dispună de apă). În schimb, dacă temperatura se ridică brusc (șocuri termice) după o perioadă foarte umedă, apare brunificarea plantei. Mușețelul este mare iubitor de lumină. Ca o particularitate, prin putrezirea plantelor și descompunerea substanțelor se acumulează în sol un mediu toxic, impropriu pentru dezvoltarea altor specii și chiar a mușețelului. Pentru cultură, cele mai bune soluri sunt în câmpiile Crișurilor și Timișului (zonă foarte favorabilă), Burnazului, Bărăganului și Moldovei (zone favorabile).
Pregătirea solului, semănat, întreținere
Cum spuneam, mușețelul poate să revină pe aceeași solă după 4-5 ani, iar o altă plantă - după 3 ani, când toxinele sunt levigate din stratul fertil. Ca plante premergătoare se recomandă borceagurile, leguminoasele timpurii, orzul, cartofii timpurii. Nu sunt recomandate culturile înființate după floarea-soarelui ori sorg. Pentru o recoltă bună, înainte de arătură (pentru încorporare), se administrează 20 tone de gunoi/ha, 60 kg de fosfor/ha, 45 kg de potasiu/ha (s.a.). Primăvara, la 15-20 de zile de la semănat, se aplică 30 kg de azot/ ha (s.a.). Lucrările de pregătire a solului sunt cele comune. Singura deosebire este că semințele, fiind foarte mici, se recomandă tăvălugirea și înainte, și după semănat. Adâncimea de semănat este de 0,70 cm, sub niciun chip mai mult de 1 cm, iar distanța între rânduri, în funcție de tehnologia folosită, de 15 cm, în benzi de 60-75 cm sau 120 cm, sau de 40 cm, în cazul rândurilor duble. Se seamănă fie primăvara devreme, în ferestrele din februarie sau la începutul lunii martie, fie vara, în august. Doza de sămânță la hectar este de 2-3 kg, amestecată în prealabil cu material inert (nisip). Dacă suprafața este mai mare, pentru a ușura recoltarea, se poate semăna etapizat, la intervale de 10-12 zile. Perioada de germinare este de maximum două săptămâni. Ca lucrări de îngrijire amintim: plivirea buruienilor, ori de câte ori este necesar, spargerea crustei, tratamente cu produsele permise unei culturi prin excelență bio, în cazul apariției dăunătorilor etc.
Recoltarea
Momentul recoltării este foarte important: culegerea timpurie determină un produs cu capitule florale incomplet dezvoltate, cu valoare terapeutică scăzută; recoltarea târzie duce la sfărâmarea și brunificarea florilor în timpul uscării, pulberea de mușețel reducând, de asemenea, valoarea comercială. Grija este să nu ajungă la maturitatea deplină. Florile se adună după ce s-a ridicat roua, pe vreme uscată și însorită, în vremea prânzului. Pentru că se efectuează în etape, pe măsură ce florile se dezvoltă, respectiv la un interval de 2-5 zile, recoltarea durează 30-45 de zile. Producția de inflorescențe proaspete este de 2.000-3.000 kg/ha, iar la irigare recolta aproape că se dublează.
Ca regulă generală, se spune că nici nu este bine să înființezi cultura de mușețel dacă întâi de toate n-ai găsit piața de desfacere. Predarea florilor se face imediat după recoltare, pentru a fi triate, uscate și condiționate așa cum dorește achizitorul. Pentru cantități mici, când recoltarea se efectuează manual, nu mai este nevoie de selectarea corpurilor străine. Florile se depozitează inițial în strat subțire, într-un spațiu răcoros. Uscarea se face pe rame, prelate, saci, hârtie, la umbră, în șoproane bine aerisite. Florile se întorc până când recolta ajunge la umiditatea dorită (12%). Durata de uscare este de 4-5 zile, când afară este cald, și de 7-8 zile, pe timp noros și cu temperaturi scăzute. Randamentul este de 1 kg de flori uscate din 5 kg de flori verzi.
Ing. Maria BOGDAN
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Aspecte din istoricul sfeclei și zahărului
Multă vreme zahărul folosit de omenire provenea numai din trestie.
În Europa, abia în 1605 agronomul francez Oliver de Serres a arătat că se găsește zahăr în sfeclă. Mai târziu, în 1747 în Germania, Marggraf a comunicat că, în urma analizelor, a găsit zahăr pur în cantitate mare în sfeclă. Un urmaș al lui Marggraf, și anume Achard, în 1784 începe experiențele pentru extragerea zahărului din sfeclă și în 1799 a obținut primele 300 kg de zahăr cristalizat. Tot Achard, în 1802, pune în funcțiune, în Silezia, prima fabrică de zahăr din sfeclă.
În țara noastră primele încercări de cultivare a sfeclei de zahăr s-au făcut de către marele agronom Petre S. Aurelian, începând cu anul 1863, la Școala Centrală de Agricultură Pantelimon, mutată în 1869 la Herăstrău. La recolta de sfeclă din anul 1871, prin bunăvoința dr. Alfredo Bernath, directorul Laboratorului de chimie al Eforiei Spitalelor Civile, realizează analiza sfeclei și găsește: 88% apă; 5,5% celuloză; 5,6% zahăr.
Experții străini propovăduiau că solul și clima României nu sunt favorabile culturii sfeclei de zahăr. Însă agrochimistul Corneliu Roman, directorul Stațiunii Agronomice București, a efectuat experiențe începând cu anul 1890 și în 1894 a prezentat rezultatele analizelor care confirmă că în România sunt condiții favorabile pentru cultura acestei specii.
La începuturi conținutul în zahăr al sfeclei era de 1,5-3,5% în randamentul de extracție de 0,7-1,8%. Prin lucrări meticuloase de ameliorare și prin tehnologii de cultură corespunzătoare, stabilite în unitățile de cercetare științifică, s-a ajuns să se crească conținutul în zahăr la peste 20%, iar randamentul de extracție la peste 17-18%.
În paralel cu preocupările pentru îmbunătățirea calității sfeclei de zahăr, s-au obținut rezultate pozitive de către cercetarea științifică și în ceea ce privește procesul de industrializare a acesteia.
În anul 1958 a fost creat Laboratorul de cercetare științifică a sfeclei de zahăr în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR).
Ulterior, în 1961, a fost înființată la Brașov Stațiunea de Cercetări pentru Cultura Sfeclei de Zahăr, iar din anul 1967 s-a adăugat și cartoful, rezultând Institutul de Cercetări pentru Cultura Cartofului și Sfeclei de Zahăr.
Întrucât cercetările privind cultura erau separate de cele privind industrializarea care se efectuau în cadrul Institutului de Cercetări Alimentare, un grup de cercetători în frunte cu dr. doc. Z. Stănescu s-au zbătut pentru unificarea acestor activități și au obținut în 1981 aprobarea pentru înființarea Institutului de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de Zahăr și a Substanțelor Dulci (ICPCISZSD) Fundulea.
Acesta a funcționat, la început, în construcția ICCPT Fundulea, iar din 1984 s-a montat în clădirea proprie, nou construită, dotată cu laboratoare moderne, iar pentru cultura sfeclei de zahăr cuprindea seră, casă de vegetație, camere de climatizare, depozit frigorific pentru butașii seminceri, stație de condiționat semințe din verigile hidrologice superioare.
Pentru partea de industrializare a fost construită o stație-pilot pentru fabricarea zahărului și o alta pentru fabricarea substanțelor dulci unicat în România.
Institutul a fost dotat cu 1.200 ha de teren pentru câmpurile experimentale și pentru producerea de sămânță, organizat în două ferme.
Primul director al noului institut a fost dr. ing. Vasile Popescu, autorul acestor rânduri.
Până în anul 1990 se asigura producerea de semințe din soiuri proprii pentru cele 200.000-250.000 ha cultivate cu sfeclă de zahăr.
Institutul coordona din punct de vedere tehnic și științific cultura și industrializarea sfeclei de zahăr în țară și se asigura tot necesarul de zahăr pentru consum intern și chiar disponibilități pentru export.
Primele fabrici de zahăr s-au construit la Sascut, în 1875, și Chitila, în 1876.
După 1960 s-a extins suprafața cultivată și a crescut numărul de fabrici la 33, fiind amplasate cât mai aproape de zonele de cultură pentru a ușura transportul.
După 1990 suprafața cultivată a ajuns la cca 20.000 ha, iar fabricile au fost cumpărate de firme străine care, în majoritate, au fost închise, valorificându-se fierul din ele. În prezent mai există vreo patru, România ajungând piață de desfacere pentru zahărul din import.
La intrarea în UE ne-au stabilit o cotă de zahăr de 104.000 tone, adică mai puțin de 20% din necesar, comparativ, de exemplu, cu Olanda care, deși are suprafața agricolă de 4-5 ori mai mică decât România, are o cotă de zahăr de 800.000 tone.
Încercările de extindere a suprafeței cultivate s-au lovit de poziția UE care acordă subvenție numai pentru cota stabilită.
Poate că după 2017, când se promite eliminarea cotei de zahăr, vom reveni la normal deoarece avem condiții deosebit de favorabile pentru cultura sfeclei de zahăr. Spre exemplu, în anul 2014, în județul Brașov, pe 6.000 ha cultivate s-a obținut o producție medie de 75 t/ha, iar USAMV Iași anunță că în câmpurile sale a realizat între 84-90 t/ha.
Acum cercetările în domeniul sfeclei de zahăr și cartofului se găsesc din nou la Brașov, iar Institutul de la Fundulea este închiriat de diferite firme care se ocupă de cu totul alte activități.
Prof. dr. ing. Vasile POPESCU
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Salmonelozele animalelor, o problemă de sănătate publică
Salmonelozele sunt boli infecțioase cauzate de bacterii din familia Enterobacteriacee, întâlnite la diferite specii de mamifere și păsări. Există o multitudine de serovariante de salmonele, cu tablou clinic variat, preponderent la nivelul aparatului digestiv animal și uman.
Sub denumirea de salmoneloze, se descriu infecțiile salmonelice primare care determină boala la animale (mamifere și păsări). Aceste infecții cauzează pagube extrem de ridicate prin mortalitate, avorturi, confiscări de carcase, dar constituie și o problemă de sănătate publică. Există însă și infecții salmonelice secundare care pot să complice alte infecții virale, bacteriene sau parazitare.
Salmonelozele sunt foarte răspândite în natură, iar sursele de infecție sunt numeroase deoarece salmonelele se găsesc ca epifite în organismul a numeroase specii de animale, în special în tubul digestiv, de unde sunt eliminate prin fecale care pot contamina apa, furajele și alimentele. Salmonelele se pot găsi atât la animalele bolnave, dar și la cele sănătoase, dar purtătoare. Un rol important în răspândirea germenilor îl au rozătoarele (șoareci și șobolani), purtători frecvenți de Salmonella typhymurium sau S. enteritidis implicate des în toxiinfecțiile alimentare la om.
Salmonelele își datorează patogenitatea fie unor factori de virulență, fie unor factori de toxicitate, iar de multe ori aceștia acționează simultan.
Produsele alimentare de origine animală necontrolate pot constitui importante surse de infecție pentru om. Ca alimente incriminate, se consideră pe prim-plan consumul de carne de la animale tăiate de necesitate sau clandestin, preparate din carne, ouă, lapte, creme sau alte preparate alimentare necontrolate sanitar-veterinar. Trebuie să se știe că salmonelozele (paratifozele) palmipedelor (rațe, gâște) pot cauza, prin consumul ouălor și al cărnii, toxiinfecții alimentare grave la om. De asemenea, mâncarea infectată cu salmonele are proprietăți organoleptice normale, de obicei aceasta arătând și mirosind normal.
Ca sursă de infecție importantă sunt considerate și apele reziduale în care salmonelele eliminate de animale prin fecale se conservă și chiar se multiplică. Salmonella poate fi de asemenea găsită în fecalele animalelor de companie, în special a celor care prezintă diaree. Reptilele sunt în mod particular purtătoare de Salmonella. De aceea se recomandă întotdeauna spălarea pe mâini după contactul cu animalele.
Calea principală de infecție este cea digestivă, salmonelele pătrunzând în organism odată cu alimentele sau apa infectată.
Pentru prevenirea îmbolnăvirii animalelor trebuie păstrată igiena animalelor, trebuie făcută deparazitarea acestora, iar în adăposturi trebuie luate măsuri de dezinfecție cu DECONTAMINOL sau CATIOROM, dezinsecție și deratizare cu RATITOX și BRODITOP. De asemenea, este foarte important să sprijiniți personalul veterinar la efectuarea acțiunilor obligatorii de prevenire și combatere a bolilor transmisibile atât la animale, cât și la om (recoltări de sânge, vaccinări etc.).
Pentru evitarea toxiinfecțiilor alimentare la om este necesar să achiziționăm alimente, în special carne și lapte, numai din unități înregistrate sanitar-veterinar, evitând comerțul stradal.
De asemenea, trebuie evitat consumul de lapte crud, ouă crude sau insuficient pregătite; să se păstreze igiena în bucătărie, având în vedere că alimentele se pot contamina și în timpul procesului de pregătire. De aceea, igiena mâinilor și a ustensilelor folosite este foarte importantă.
Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Hubble, porumbelul cu pașaport american
Andrei Mihai, un doctor veterinar din Câmpulung Muscel, a fost pasionat de columbofilie încă din copilărie. De-a lungul timpului a adunat în colecția sa mai multe rase de porumbei voiajori, însă începând cu anul 2005 s-a axat doar pe rasele pentru carne. Astăzi are în crescătoria sa aproximativ 400 de exemplare din rasa Hubble pe care le crește în sistem semiintensiv. A rămas fidel acestei rase, deși a crescut Texan Pioneer, linia autosexabilă, și King, varianta utilitară, pentru că, spune el, porumbeii Hubble nu sunt deloc agresivi, sunt foarte buni părinți și pot fi folosiți ca doici pentru puii altor rase. Prin prisma experienței, domnia sa ne prezintă particularitățile acestei rase și câteva recomandări privind creșterea și întreținerea ei.
Caracteristicile rasei
Rasa de porumbei Hubble, în mai multe varietăți de culoare, alb, albastru, gri, roșu, galben, are origini americane, fiind creată de către doctorul veterinar Hubble special pentru producția de carne. Principala caracteristică a porumbeilor din rasa Hubble este pieptul dublu și faptul că prezintă un procent mare de carne la nivelul carcasei. Spre deosebire de alte rase, la care depozitul de grăsime este concentrat coacal (la nivelul cozii), la Hubble grăsimea este distribuită pe întreaga carcasă. Un mascul adult din această rasă ajunge la 800 de grame, iar femela la 650-700 grame. Perioada de reproducție o reprezintă mijlocul lui februarie; puii eclozează la începutul lui martie, apoi ciclul de reproducție se reia și continuă până la sfârșitul lui noiembrie. Femela depune două ouă, care sunt clocite de ambii parteneri (masculul clocește ziua, iar femela noaptea) și într-un an de zile produc între 12-16 pui. În funcție de temperatura exterioară, perioada de incubație durează între 16 și 17 zile. Odată ieșiți din găoace, puii sunt dependenți de părinți. Spre deosebire de puii de găină, care la o zi după eclozare se hrănesc singuri, cei de porumbel sunt hrăniți de părinți timp de 30 de zile. În primele cinci zile de la eclozare puii sunt hrăniți cu lapte ingluvial. Acesta este un suc lăptos de consistența smântânii care crește în consistență în ultimele zile și prin care porumbelul oferă puiului său toate substanțele necesare unei dezvoltări normale. Apoi începe să fie hrănit și cu grăunțe preumectate în gușa adultului jumătate de oră. La ecloziune puii au circa 20-25 g, dar iau destul de rapid în greutate. La 20 de zile ajung la 300-350 g, iar la 30 de zile ating 450-500 g, greutate la care pot fi sacrificați.
Furajare și întreținere
Crescătoria dlui Mihai este utilată cu hrănitoare automate care oferă porumbeilor la discreție porumb și mazăre (în procent de 42 și 44% pe timpul verii și 36-38% pe timpul iernii). Acest meniu se păstrează tot anul, cu mențiunea că în anotimpul rece se scade nivelul de proteină pentru a se întrerupe ouatul. O altă condiție respectată în crescătoria din Câmpulung Muscel este că, vreme de o lună și jumătate înainte de reproducție, dar și în timpul ei, porumbeilor li se administrează și orz sau ovăz. Tot în perioada de iarnă li se administrează un supliment de floarea-soarelui. De asemenea, trebuie ținut cont de particularitățile fiziologice ale păsărilor privind digestia, de aceea trebuie oferit la discreție așa-numitul grit, care are ca bază nisipul pentru tineret și pietricele de dimensiuni variate, pentru adulți. Porumbeii sunt întreținuți în compartimente concepute pentru 20 de perechi. Pentru fiecare pereche se asigură un cuib dotat cu un vas (castron de ipsos) pentru ouat.
Viitorii columbofili trebuie să știe că microclimatul în încăpere este foarte important. Acesta trebuie asigurat prin circulația aerului astfel încât să nu existe umiditate și prin pătrunderea luminii naturale. Lumina ajută la sintetizarea anumitor vitamine, în special sintetizarea vitaminei D. În plus, stimulează glandele endocrine cu rol în eliberarea unor hormoni care determină activarea bioritmului și respectiv începerea perioadei de reproducție.
O carne destinată celor cu gusturi gastronomice elevate
În Europa, pe primul loc în creșterea porumbeilor de carne și consumul acestei delicatese este Franța, urmată de Italia. În România, deși carnea de porumbel a fost consumată la nivelul gospodăriilor, abia acum începe să se dezvolte această piață. Potrivit dlui Andrei, carnea de porumbel începe să fie testată în restaurante exclusiviste, în special cele cu specific franțuzesc sau olandez și cele cu specific vânătoresc. Deși are proprietăți extraordinare, conține de zece ori mai mult fier decât carnea de vită, doar oamenii cu gusturi gastronomice elevate cumpărând așa ceva. În plus, kilogramul de carne de porumbel este destul de scump, aproximativ 70 de lei. Mult mai puțin, spune crescătorul din Argeș, decât kilogramul de carne de porumbel importată din Franța, singura care se găsea până nu demult în centrele comerciale românești și vândută cu 180 lei/kg. Un preț exorbitant, ar spune un necunoscător, dar justificat, potrivit dlui Mihai, de costurile mari de întreținere a porumbeilor. În crescătoria sa are doar Hubble în varianta Albă Californiană pentru că, spune el, odată cu procesele de infuzie pentru obținerea unui colorit variat s-au pierdut din calitățile reproductive, iar capacitatea exemplarelor de a fi părinți a scăzut. În plus, greutatea și calitatea carcasei obținută la celelalte varietăți sunt mai mici. Un alt aspect de care ar trebui să țină cont un viitor columbofil este că produsul pentru vânzare trebuie să arate comercial. După jumulirea porumbeilor rămân uneori în pielea lor pene aflate în creștere, cunoscute popular ca tulei, care nu pot fi smulse. În cazul varietăților albastru, gri, roșu, galben, acestea au o culoare închisă spre negru, ce conferă un aspect neplăcut. Această problemă dispare în cazul porumbeilor în varianta Albă Californiană, pentru că acești tulei au culoarea roz.
Andrei Mihai și-a propus să pună accent pe genetică și mai puțin pe mărirea efectivului, de aceea mare parte din exemplarele sale sunt în rasă pură. Cu toate acestea, a făcut și încrucișări între rase (porumbelul este una dintre puținele păsări care suportă consangvinizare, uneori chiar și până la rudele de gradul 1). Folosind secretele geneticii, a încrucișat Texan Pioneer cu Hubbel și un procent foarte mic de King și a obținut hibrizi cu randament foarte bun la sacrificare.
Laura ZMARANDA
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Premieră în Vrancea. Prima ambulanță veterinară dotată ca o clinică
Profesia de medic modelează caractere, oferă speranță, salvează vieți. Poate de aceea este considerată una dintre cele mai nobile meserii. Dacă medicii umani își îmbogățesc toată viața bagajul informațional despre organismul uman, medicii veterinari sunt nevoiți să învețe despre cel puțin 7 specii de animale. A fi medic veterinar la oraș sau în mediul rural este o altă poveste, de multe ori mult mai palpitantă, mai solicitantă și cu mult mai multe provocări în cel de-al doilea caz.
L-am cunoscut pe Grigore Mihăeș, medic veterinar și președinte al Colegiului Medicilor din Vrancea, chiar pe teren, în drum spre o intervenție, pentru a oferi ajutor unui animal aflat în suferință. Ani de zile a făcut acest lucru, de multe ori în condiții improprii, cu dotări minime, apelând la mijloacele proprii de deplasare și rugându-se ca bunul Dumnezeu să facă minuni, pentru că în astfel de condiții viețile unor suflete stau în mâna Lui.
Intervine în cazuri dramatice, dar are în sarcină și multe alte activități de rutină care țin sub control starea de sănătate a animalelor și, implicit, a omului. Lista acestor acțiuni este una lungă: face vaccinări, deparazitări, operează, monitorizează starea de sănătate a animalelor, implementează normele sanitar-veterinare privind protecția și bunăstarea acestora. Toate aceste servicii necesită deplasarea în teren, iar pentru un medic veterinar o ambulanță dotată cu echipament modern este visul suprem.
Pentru Grigore Mărieș acest vis s-a împlinit. Cu eforturi uriașe și cu sprijinul reprezentanților Grupului de Acțiune Locală Țara Vrancei a reușit depunerea unui proiect pentru achiziția unei ambulanțe veterinare. Valoarea totală a proiectului a fost de 52.000 euro cu TVA, o investiție costisitoare, aproape cât valoarea unei case. „A costat destul de mult, dar este o investiție eficientă pentru Vrancea, ținând cont că trebuie să ne deplasăm la proprietarii de animale care de obicei le țin în zone accidentate, pe dealuri“, apreciază medicul veterinar. Dacă până în vară se deplasa pe la crescătorii de animale cu mașina proprie, în portbagajul căreia înghesuia strictul necesar, acum imaginea i s-a schimbat și este privit de beneficiari cu mult mai multă admirație.
Mașina 4 x 4 combi, cu un portbagaj generos, transportă în siguranță atât șoferul cât și echipamentele necesare pentru diverse operații. În cazul în care se impune intervenția la fața locului, acum medicul își deschide portbagajul și din sertarele suprapuse, montate pe șine, pentru a culisa ușor scoate tot ceea ce are nevoie. „Din iunie am început să dotez mașina. Am ecograf, o trusă de însămânțări artificiale, truse chirurgicale, truse tuberculinare, de tuns, pense pentru castrarea armăsarilor, dispozitive de extras vițeii, echipamente sanitar-veterinare de care eu mă folosesc în activitatea mea sau de care am considerat că este nevoie pentru a ridica la standarde mai ridicate activitatea sanitar-veterinară din teritoriu“, spune acum mulțumit Grigore Mihăeș.
De-a lungul timpului și alți medici s-au dotat cu ambulanțe veterinare, însă fiecare și-a căutat soluții pe măsura buzunarului, apelând de fiecare dată la varianta „second-hand“. De aici și noutatea: „În cazul meu este singura ambulanță achiziționată și dotată în țară. Nu a fost ușor, cea mai mare problemă am întâmpinat-o la înscrierea ei la RAR, pentru că a trebuit să trec în cartea tehnică că este ambulanță sanitar-veterinară pentru a putea primi banii din fonduri europene“, explică medicul.
Știam că l-am oprit din drum și m-am grăbit să îl las să plece, dar nu înainte de a-mi spune unde trebuie să ajungă. „Am avut o intervenție chirurgicală la un cal. Animalul se pare că a fost alergat sau s-a speriat și a intrat în sârmă ghimpată. În urma acestui accident membrul anterior drept a fost sfâșiat. De aceea a avut nevoie de o intervenție care a durat aproape 3 ore și jumătate. Acum este sub observație, merg să-i fac tratamentul necesar cu antibiotice, antiinflamatoare. Până la vindecare trebuie să-i fac zilnic toaleta, să-i schimb pansamentul. Când am fost anunțat nici nu eram în zonă, eram la Focșani, dar am intervenit rapid și mă bucur că are o evoluție bună. După 3 zile a început activitatea motorie, totul decurge conform planului medical pe care l-am stabilit“, mă lămurește Grigore Mihăeș în timp ce deja urcase în mașină.
A plecat în trombă în timp ce îl admiram pentru munca depusă și imaginea nou creată.
Patricia Alexandra POP
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Consfătuire internațională privind zootehnia
În cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova, la Iași a avut loc Conferința Internațională în cadrul proiectului Centrul Transfrontalier de Susținere pentru Dezvoltarea Asistată a Zootehniei.
Manifestarea, găzduită de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași, a reunit reprezentanți ai partenerilor din cadrul proiectului, autorități publice locale, servicii de specialitate, fermieri, reprezentanți ai unor societăți agricole, cadre didactice și studenți din cadrul Facultății de Zootehnie a USAMV „Ion Ionescu de la Brad“. Participanților le-a fost prezentată starea zootehniei din Regiunea Transfrontalieră, respectiv zona nord-est a României, raionul Herța-Ucraina, Republica Moldova, precum și stadiul activităților derulate în cadrul proiectului de către cei trei parteneri.
Proiectul se derulează până la finele anului 2016 și este implementat de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Dancu Iași în calitate de lider de proiect și are ca obiectiv general popularizarea și diseminarea materialului genetic taurin la standarde europene de către crescătorii de taurine din zona transfrontalieră cu scopul de a îmbunătăți situația economică, socială și de mediu din zonele rurale.
Gazdele – SCDB Dancu – au prezentat celor prezenți realizările obținute în direcția ameliorării raselor de bovine existente prin încrucișarea cu rase pentru carne de mare productivitate, ceea ce ar asigura micilor crescători venituri sporite întrucât, au subliniat mulți dintre participanți, creșterea în sistem gospodăresc a unui număr mic de vaci cu lapte, așa cum se practică încă în această zonă, este nerentabilă, în condițiile în care creșterea taurinelor pentru carne este cu mult mai rentabilă. Să nu se uite că, au subliniat unii vorbitori, creșterea taurinelor pentru lapte în condițiile impuse de Uniunea Europeană este din punct de vedere financiar deosebit de costisitoare. Noile rase pentru carne ar da, de asemenea, reale posibilități de export în țările Uniunii Europene și venituri sporite.
(S.C.)
- Articole revista
- Decembrie 02 2015
Mâncarea viitorului. Viermi şi alimente cu structură modificată molecular
Recent, Parlamentul European a votat pentru reglementarea alimentelor noi așa-numita „novel food“. Concret, este vorba de aprobarea unui proiect de lege prin care se doreşte simplificarea procedurile de autorizare a alimentelor noi. Despre ce „alimente noi“ este vorba? În categoria acestora ar putea intra în viitorul apropiat alimente cu o structură moleculară modificată, microorganisme, ciuperci, alge, alimente obținute din culturi de ţesuturi, de celule și insecte.
Consecințe...
Consecinţa noilor reglementări este că acest tip de alimente vor putea fi comercializate mult mai uşor pe piaţa comunitară, în condiţiile în care acestea respectă anumite elemente de siguranţă pentru consumatori. „Sectorul agroalimentar este într-o continuă schimbare, se adaptează şi se îmbunătăţeşte în mod constant. Avem nevoie de un cadru legislativ pentru a ţine pasul cu evoluţia din ultimii 20 de ani în domenii precum nanotehnologia, cultura celulelor şi ţesuturilor“, declara James Nicholson, raportorul pentru produse noi din cadrul Parlamentului European. În plus, în proiectul de Regulament se menționează că „normele Uniunii privind alimentele noi au fost stabilite în 1997. Aceste norme trebuie să fie actualizate pentru a simplifica actualele proceduri de autorizare, a îmbunătăți siguranța consumatorilor și pentru a se ține seama de evoluțiile recente în legislația Uniunii și de progresul tehnologic“. Proiectul de Regulament vrea să clarifice inclusiv situaţia alimentelor consumate în mod tradiţional în ţări din afara UE, dar care pe piaţa comunitară nu sunt agreate.
Insecte...
Mai precis, prin noul Regulament se urmărește ca „introducerea pe piața Uniunii a alimentelor tradiționale provenite din țări terțe, inclusiv a insectelor, să fie facilitată, atunci când siguranța utilizării în trecut ca aliment într-o țară terță a fost demonstrată. Sunt vizate acele alimente care au fost consumate într-o țară terță timp de cel puțin 25 de ani, în cadrul unui regim alimentar normal, detaliile tehnice urmând a fi stabilite de Comisie pe baza recomandărilor Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)“, se arată în proiectul de Regulament. În acest moment, UE nu reglementează în mod clar situaţia alimentelor produse din insecte şi nici nu există evaluări privind siguranţa acestora conform cu reglementările în vigoare. În consecinţă, majoritatea statelor membre au interzis până acum folosirea insectelor pe post de aliment. Totuşi, există state membre unde acestea se consumă. Spre exemplu, în magazinele din Marea Britanie se comercializează în mod legal larve ale gândacilor de făină, greieri şi lăcuste, iar supermarketurile din Olanda vând burgeri şi nuggets din insecte. Mai mult, un lanţ belgian de supermarketuri oferă clienţilor burgeri cu viermi buffalo şi pastă vegetală cu larve de gândaci de făină.
Alimente sigure
Conform proiectului, alimentele noi ar trebui să fie sigure, iar evaluarea siguranței lor ar trebui să se bazeze pe principiul precauției. Astfel, utilizarea acestor alimente nu ar trebui să inducă consumatorul în eroare. Prin urmare, consumatorii ar trebui să fie informați asupra conținutului alimentelor noi, asupra ingredientelor, precum și asupra tehnologiilor folosite pentru obținerea alimentelor noi. Cerințele referitoare la etichetarea produselor sunt așadar deosebit de importante, în special dacă alimentele noi au fost produse folosind metode noi de creștere a animalelor sau metode noi de cultivare a pământului, materiale noi sau procese noi de producție. De asemenea, în cazul în care un aliment nou este destinat să înlocuiască un alt aliment, acesta nu ar trebui să difere de acel aliment într-o măsură în care să prezinte dezavantaje nutriționale pentru consumator sau să fie de calitate inferioară. În privința alimentelor provenite din clonarea animalelor, dorinţa de modificare a Regulamentului privind alimentele noi s-au manifestat în Parlamentul UE încă din 2008, dar la acea vreme nu s-a ajuns la niciun consens. Acum, potrivit amendamentelor aduse proiectului de Regulament privind alimentele noi, „până la intrarea în vigoare a unei legislații specifice privind alimentele derivate din animale clonate și din descendenții acestora, aceste alimente ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament, cu condiția să fie etichetate în mod corespunzător pentru consumatorul final, dacă sunt introduse pe piața Uniunii“.
Câteva exemple de „novel food“
Până la începutul acestui an, companiile din industria alimentară au depus în jur de 180 de solicitări de aprobare a alimentelor noi. Din aceste cereri au fost autorizate şi pot fi consumate în UE 80 de alimente noi, printre care se regăsesc alimente tradiţionale din diverse state din afara UE, cum ar fi sucul de noni, seminţele de chia sau alimente produse prin folosirea ultimelor inovaţii tehnologice precum uleiuri sau produse lactate îmbogăţite cu fitosterol (steroli de origine vegetală cu rol în reducerea colesterolului). Ar mai fi „salatrim“, un aditiv alimentar folosit în loc de grăsimi, pentru că are mai puţine calorii, sau uleiul cu DHA (acizi graşi polinesaturaţi) ori sucul de fructe procesat prin presiune înaltă.
Trebuie să fim circumspecți
„La nivel mondial există 2.500 de specii de insecte care se consumă astăzi de către specia umană, numai că trebuie privit cu o anumită circumspecție... Unii spun, din studiile pe care le au, că este o proteină de o calitate superioară. Eu vă mărturisesc că nu aș renunţa la carnea roșie așa cum ne-o spune Organizația Mondială a Sănătății... Probabil că în viitor, cu o populație în creștere, cu un teritoriu care să producă hrană cu apă redusă, probabil că trebuie surse alternative de hrană. Poţi să le guști o dată la o petrecere, dar mie nu mi se pare că ar asigura o garanție atât timp cât nu sunt foarte bine studiate. Dacă EFSA (European Food Safety Authority .n.r.) îmi va spune că sunt sigure din punctul de vedere al consumului probabil că aș face un efort dacă aș avea și o lămâie lângă mine, ca să pot să le diger mai repede, dar nu sunt adeptul unei astfel de proteine“ - Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Bogdan Panțuru