reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jun 2019

Cum putem proteja albina noastră românească (V)

Publicarea ciclului de articole Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere a amplificat valurile dezbaterilor apicultorilor români interesați de subiect și chiar instigați de diverse persoane direct interesate mai ales comercial. Părerile exprimate sunt foarte diferite, dintre care unele corespund părerilor mele. dar sunt și unele care nu corespund dar, așa cum am promis la începutul publicării acestui ciclu, le voi publica așa cum au fost făcute. Punctul de vedere din acest material a fost publicat pe Forumul Stupăritul de Peterneamț Barbu Daniel, ing. chimie alimentară, apicultor din tată în fiu, lector la cursuri ACA pentru meseria de apicultor și titular al Î.I. Peterneamț Barbu Daniel prin care administrează 150-200 familii de albine. Consider că părerile sale, deși uneori cam dure, exprimă de cele mai multe ori adevărul crud despre ce se petrece în gestionarea apiculturii românești de către autoritățile cu atribuții în domeniu. În continuare vă las să analizați și să dezbateți, dacă aveți răbdare, materialul așa cum l-am luat de pe forum.

Hei! Păi ce facem aici? Ne tăiem craca de sub picioare sau ne dăm în cap apicultor contra apicultor? Ne dăm amenzi nouă? Nu apicultorii sunt de vină că statul român nu are ferme de elită pentru albine, patronate (conduse) și plătite de statul român... cum au alte specii..., ci doar ferme ale unor particulari (ACA și ai lor) care vor monopol, că doar ei știu și pot să vândă...

  • Nu apicultorii sunt de vină că există mafia exportatorilor de miere (asociație a așa-zișilor procesatori (a pro­cesa = a prelucra = a modifica, or mierea nu se modifică...) care oferă prețuri de rahat având monopolul...!
  • Nu apicultorii sunt de vină că poliția de frontieră și dsv-urile nu au treabă cu animalele ce intră sau tranzi­tează România (nu au carantine, nu au laboratoare de analize, nu au personal competent, au doar șpăgari...)
  • Nu apicultorii sunt de vină că mierea din România conține pesticide (cum ar fi neonicotinoidele, dar și...) și este refuzată la export sau i se oferă un preț de nimic!
  • Nu apicultorii sunt de vină că se importă miere fără acte din Republica Moldova și Ucraina și se vinde la export ca miere românească!
  • Nu apicultorii sunt de vină că Germania a refuzat loturi de miere românească ce conținea antibiotice, dar și polen de eucalipt!
  • Nu apicultorii sunt vinovați că le sunt otrăvite sistematic albinele cu pesticide!
  • Nu apicultorii sunt vinovați că se folosește glifosatul și în canalele de irigații...
  • Nu apicultorii sunt vinovați că se taie pădurile, inclusiv rezervațiile naționale!
  • Nu apicultorii sunt de vină că nu avem laboratoare acreditate internațional care să fie capabile să facă analize recunoscute de instanțe... la boli și paraziți ai albinelor; falsificarea produselor apicole; intoxicații cu pesticide; intoxicații cu metale grele etc.
  • Nu apicoltorii sunt de vină că aproape toată mierea din supermarket-uri e falsificată... ca și alte produse alimentare, dar fără a fi alimente...!
  • Nu Apicultorul Român trebuie să rezolve situația dezastruoasă în care au ajuns Țara și Apicultura, ci politicienii și ministerele pe care le conduc!

Ing. Peterneamț Barbu Daniel, apicultor

Ca epilog la ciclul Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere trebuie reamintit că studiile privind albina românească datează încă din 1937-1939 (Fişteag și Farcaş), ea fiind propusă ca rasă de sine stătătoare – A.m. carpatica în 1965, la nivel internațional (Foti, 1965), pe baza unor studii de amploare care au continuat și ulterior; în data de 28 octombrie 2009, la propunerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, s-a emis Certificatul de Omologare a rasei de albine românești Apis melifera carpatica.

Evident, omologarea ar fi trebuit urmată de cercetări practice de îmbunătățire a rasei și de menținere a ei în standardele comunicate la omologare, ceea ce, din păcate, nu s-a prea făcut și a mai apărut și tendința de înlocuire de către unii apicultori români a rasei noastre autohtone cu alte rase de albine sau cu metiși interrasiali.

Aceste acțiuni sunt profund dăunătoare rasei, ducând la impurificarea necontrolată a ei, fenomen pe care l-am arătat în articolele publicate anterior.

Atât Agenția Națională pentru Zootehnie, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, cât și alte organisme ale MADR cred că prin diferite dispozitii și reglementări, de altfel foarte legal, vor putea interzice importul de alte rase și hibrizi intrrasiali de albine pe teritoriul României.

Practic, consider că aceste măsuri nu vor putea opri în totalitate aceste acțiuni, mai ales că au avut unii grijă ca prin diverse manevre să scoată albina din Legea zootehniei și, totodată, să întârzie elaborarea Legii apiculturii, acțiune care face ca, la ora actuală, să nu existe sancțiuni pentru importurile mai sus men­ționate.

O altă acțiune, practic inaplicabilă, este reglementarea ca să se instituie zone de protecție de 5 la 10 km în jurul stupinelor autorizate de elită și multiplicare. Spun că reglementarea este inoperabilă pentru că, dacă într-adevăr s-ar aplica, mai ales în jurul a peste 250 de stupine de multiplicare, practic stupăritul pastoral pe întreg teritoriul României nu s-ar mai putea executa, ceea ce e inacceptabil.

Singura soluție aplicabilă este ca executarea fecundării reginelor să aibă loc în mediu strict controlat, ceea ce se poate obține numai dacă stupinele de elită și de multiplicare împere­chează reginele în stații de împerechere perfect izolate și controlate sau prin înseminare artifcială.

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necon­trolat“, după Laidlaw şi Page (în Rinerer 1986 pag. 338)

Bineînțeles că o astfel de acțiune implică suportul material și organizatoric al organelor Statului Român pentru găsirea zonelor adecvate de împerechere controlată, încheierea de protocoale între Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului pentru acces în rezervațiile montane și concesionarea stațiilor de împerechere unor apicultori care să nu mai facă altceva decât administrarea acestor stații și controlul riguros al acestora.

De asemenea, trebuie susținute financiar stupinele de elită și multiplicare pentru achizițio­narea de aparataj de înseminare artificială și instruire pentru această acțiune.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să se înființeze și alte stupine de elită independente de ICDA pentru a înlătura monopolul și a crea o concurență sănătoasă.

Sunt sceptic în privința succesului demersurilor mele, dar, având în vedere că iubesc albina românească și am administrat aproape toată viața familii de albine din rasa autohtonă atât cu succese cât și cu multe eșecuri, îmi fac o datorie de onoare de a genera protecție pentru acest bun național pe care îl reprezintă albina românească – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cum putem proteja albina noastră românească. Puncte de vedere (IV)

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere, vă prezint pe scurt câteva idei cu justificări pertinente și explicații despre necesitatea păstrării, ameliorării și selecționării rasei autohtone. Doamna dr. ing. Melinda Tofalvi a obținut în anul 2009 doctoratul în apicultură sub conducerea reputatului prof. univ. dr. Liviu Alexandru Mărghitaș și practică apicultura din copilărie.

Se pare, de altfel, că apicultoarea împătimită Melinda Tofalvi are legături strămoșești cu omul de știință prof. univ. dr. Zoltán Pál ÖRÖSY, recunoscut pe plan mondial, cu merite deosebite în domeniul biologiei și mai ales in domeniul apiculturii, cu prepoderență în creșterea reginelor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Nu am altă modalitate de a-mi exprima admirația mea decât să mă închin și să admir această ființă minusculă de miligrame, care, plutind sub albastrul cerului, poate să susțină o bază ereditară atât de ciudat concepută. (Limba maghiară definește și acest miracol: albina mamă (matca) este Mamă, chiar dacă este virgină, și Regină. Cuvântul méh (albina) înseamnă și uter – organul genital femel din care se nasc urmași).

Sunt conștientă și știu că, dacă am lansa întrebarea: Oare suntem datori să salvăm o specie de animal indigen? Din start va apărea răspunsul în unison: da, trebuie salvată!

Determinismul genetic al sexelor la albine se realizează la nivelul genelor (nu la nivel cromozomal – Mackensen 1955) și starea de homozigot al genelor răspunzătoare de sex determină sexul masculin, indiferent dacă cromozomii sunt în stare haploidă sau diploidă (Woyke 1962).

Acesta este un factor menit să susțină și să asigure menținerea permanentă a genomului albinei în stare heteroalelă. Vitalitatea ei este ascunsă în această variabilitate genetică. Echilibrul morfofiziologic și vitalitatea unei populații pot fi măsurate prin numărul alelelor sexuale existente în populație. Dacă într-o populație nu sunt cel puțin 9-16 feluri de alele sexuale, această populație va deveni neviabilă (Mackensen, 1955; Ladilaw és Gomes, 1956; Kerr, 1967; Woyke, 1976; Adamus, 1977).

Prin încrucișarea ecotipurilor (raselor), efectele de heterozis se accentuează și mai mult. Dar avem deja destule experiențe, ca să fim prudenți.

Trebuie să observăm că la această specie, care cu mecanisme multiple asigură păstrarea variabilității, se pun totuși bariere pentru intrări de gene de la alte ecotipuri sau rase.

Se știe că pe zonele unde în mod natural se suprapune arealul ecotipurilor, reprezentanții acestora ies la împerechere în alte intervale de timp, evitând astfel încrucișarea. (Gilles Fert)

Ecotipurile formate de natură au structuri genetice „întocmite“, încercate și testate de către și pentru condiții pedoclimatice, floristice date. În condițiile respective, structurile genetice ale unor alte ecotipuri poate n-ar fi avantajoase sau ar reprezenta o povară fără sens pentru ele.

Dacă omul a forțat această hibridare, populații lăsate pe seama legilor proprii sunt capabile și tind să elimine elementele străine (alele fără confirmări că ar fi utile) și tind, sunt capabile să refacă structurile genetice. (Observații proprii).

Albina indigenă, autohtonă... Să se implice omul și în genetica lor? Întrebarea pare depășită. Omul deja a cucerit lumea vie pământească. Pe jumătate inconștient și indirect, dar din ce în ce mai puternic are influență incontestabilă asupra genomurilor oricărei specii care astăzi mai există. Factorul uman a devenit un factor aproape egal cu cel al naturii.

Schimbările mediului determinate de om au caracter brusc, ceea ce presupune o supraîncercare a speciilor, altfel acomodabile la schimbările mult mai lente ale naturii.

În momentul de față, neimplicarea omului în viața oricărei viețuitoare se pare că se traduce prin dispariția sigură a speciei respective. Habitatul actual și de perspectivă este atât de mult determinat de om încât nu va permite supraviețuirea albinei autohtone, oricât de valoroasă și viabilă a fost construită de natură, fără intervenția conștientă a omului, în direcția salvării.

Deci menținerea speciei Apis din ce în ce mai mult se poate asigura numai prin intervenția omului, tocmai în zestrea ei ereditară. Numai conștiința și munca omului pot asigura realizările care vor fi capabile să ocrotească și să găsească în timp util structuri genetice supraviețuitoare. Trebuie să recunoaș­tem că, fără munca conștientă a omului, variabilitatea genetică nu mai poate fi menținută.

Omul are dreptul, este obligat să se implice în ultimele cetăți ale zestrei ereditare a raselor autohtone? Întrebarea și răspunsul nu-i privesc numai pe cei care trăiesc în mijlocul acestora, în jurul cărora mai există din aceste bogății ale variabilății genetice. Sărăcia, modestia economică au contribuit la menținerea bogăției genofondului albinei autohtone.

Dar tocmai pentru oamenii care trăiesc în astfel de condiții este mai important să aibă acces la familii performante productive, cu care poate realiza produse apreciate economic.

Totodată, păstrarea zestrei ereditare, bogată a rasei noastre autohtone tot supraviețuirea omului slujește. Ajungând la intersecție, cine alege exploatarea familiilor performante e bine să meargă pe drumul ales.

Ajutorul acordat apicultorilor pentru păstrarea populațiilor de albine autohtone este interesul tuturor.

Prin însămânțarea artificială cu o spermă mixată de la un număr mare de trântori putem asigura variabilitate și curățenie genetică (Rothenbuhler), lucru pus în pericol în mod natural.

Melinda Tofalvi, apicultor Phd

Mátyás Szász, ecolog, apicultor

Am considerat că este necesar să cerem și părerea domnului Ilie Anghel apicultor teleormănean deținător al unor stupine de producție care însumează peste 400 de familii și care practică stupăritul de producție de 34 de ani.

Valurile apărute pe forumuri apicole și în general în lumea apicolă românească sunt semne că domeniul reprezintă interes. Oamenii își apără afacerile și, odată cu ele, albina, apicultura și toate beneficile ei.

Protecția Apis mellifera carpatica, rasă autohtonă românească, se poate realiza cu ajutorul reglementărilor precise și fără echivoc, cu implicarea organelor responsabile ale statului și apicultorilor.

Principalele măsuri care cred că ar trebui luate sunt:

  • • subvenționarea producției de miere obținute de la albinele din rasa autohtonă;
  • • subvenționarea famililor de albine din rasa autohtonă cumpărate;
  • • subvenționarea reginelor din rasa autohtonă cumpărate.

De asemenea, păstrarea nealterată a fondului genetic autohton trebuie să fie în responsabilitatea autorităților compe­tente: stat, minister, ANZ sau cum se mai numesc acestea.

Ilie Anghel, apicultor

Noi reglementări ale Programului Național Apicol

În ședința din 3 aprilie 2019 Guvernul a aprobat modificarea și completarea HG nr. 443/2017 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar. Având în vedere modificarea cursului de schimb și prevederile Deciziei Comisiei Europene nr.1102/2016, s-a stabilit actualizarea valorii sprijinului financiar la 33.400 mii lei, din care 16.700 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene.

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a actului normativ de către factorii implicați, s-au realizat următoarele modificări și completări:

  • în cazul medicamentelor pentru tratarea varoozei și nosemozei, decontarea se va face până la unități întregi în funcție de forma de prezentare, întrucât unele medicamente sunt ambalate în așa fel încât nu pot fi fracționate, deși prospectul prezintă valori fracționate pentru tratament;
  • corelarea normei referitoare la comunicarea pentru deplasarea în pastoral cu modelul acesteia prevăzut în anexă, în sensul că aceasta este avizată de către consiliul local/primărie;
  • se introduce obligația apicultorului de a păstra cutiile ce au fost înlocuite până la efectuarea plății sprijinului financiar, astfel încât să se poată realiza controlul la fața locului;
  • comunicarea pentru deplasarea în pastoral a apicultorului a înlocuit ordinul de deplasare;
  • se reglementează posibilitatea ca familiile de albine achiziționate prin Program să se poată unifica cu familiile de albine deținute de apicultor, doar după efectuarea plății sprijinului financiar;
  • aplicarea unei diminuări cu 20% a valorii sprijinului acordat apicultorilor, în cazul în care aceștia nu anunță orice modificare privind identificarea la centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la respectiva modificare.

Cum putem proteja albina noastră românească - Puncte de vedere (II)

Când am elaborat articolul „Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – (1)“ inițial intenționam ca acesta să constituie o însumare a punctelor de vedere ale unor specialiști români în apicultură și drept urmare am cerut părerea unor asemenea persoane. I-am contactat la telefon și in corpore mi-au declarat că sunt de acord cu protecția rasei noastre autohtone Apis mellifera carpatica, dar părerile erau ușor diferite asupra modului cum s-ar putea realiza această protecție. Drept urmare, am hotărât să public separat aceste puncte de vedere, ceea ce fac în continuare. Așadar, vă prezentăm opinia apicultorului ing. Andrei Gabriel Ghiță.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Îngrijesc în mod serios albine din 2004, în 2012 am înființat o stupină de multiplicare regine în nordul județului Mehedinți, mai exact pe teritoriul Geoparcului Platoul Mehedinți, iar din 2014 sunt dedicat 100% apiculturii, gestionând în medie 200 de colonii (100 în stupina de multiplicare și 100 într-o stupină de producție) și producând anual câteva tone de miere, câteva sute de regine și roiuri pe rame.

Pasiunea pentru albine am moștenit-o de la bunicul meu, însă celui care îi datorez încurajarea și îndrumarea de a crește regine este nea Ionică Vișan, un respectat apicultor în rândul colegilor de breaslă.

Dacă în centrul stemei Consiliului județean Mehedinți se află la loc de cinste albina, asta nu denotă doar privilegiul și bogăția unei vechi tradiții în apicultură, ci și o enormă responsabilitate nu doar locală, ci și națională de a păstra curată această moștenire și a o transmite noilor generații, aducându-ne maxima contribuție posibilă.

A nu se uita că România a fost prima țară din lume care a investit și înființat un institut apicol de cercetări și datorită dedicării unor oameni cu adevărat români și dedicați apiculturii. Și noi, actuali apicultori români, ar trebui să „construim viitorul apicol pe temelia tradiției străbune!“

Vedeți dumneavoastră, stimați colegi, apicultura românească trece astăzi printr-o perioadă critică. Pe lângă provocările datorate schimbărilor climatice, agriculturii intensive ce utilizează încă tratamente criminale pentru albine, cercetării total nefinanțate, nivelului de pregătire redus al apicultorilor și din surse neavizate, neasumate, puse doar pe câștig cu orice preț, neținând cont de urmări pe termen mediu și lung etc.

Un alt mare pericol dovedit de specialiști recunoscuți național și internațional îl reprezintă importurile de albine din alte rase și hibrizi interrasiali.

Aceste importuri au adus la pachet bolile și dăunătorii specifici acelor regiuni, de exemplu: Varooa destructor, originar din estul Rusiei și recunoscut ca fiind principalul dăunător pentru care Uniunea Europeană consumă anual milioane de euro pentru a-l ține cât de cât sub control, Nosema cerana, deja semnalată existentă în țară și, Doamne ferește, gândacul mic de stup ș.a.m.d.

Pe lângă acestea, alte mari pericole ireparabile sunt impurificarea, metisarea și chiar nimicirea albinei locale Apis mellifera carpatica și toate astea pentru că o minoritate tupeistă cu un marketing bine regizat vrea cu orice preț să facă bani, nepăsându-i de consecințele pe termen lung asupra rasei locale.

Ținând cont că în această perioadă au loc consultări pentru o nouă variantă a Legii apiculturii, atragem atenția autorităților ce ne reprezintă să facă tot ceea ce este necesar pentru a proteja interesele apiculturii naționale, luând măsuri ferme și eficiente pentru protejarea și conservarea albinei carpatine, așa cum și alte state își protejează interesele, cum este și normal.

Dacă nu suntem gălăgioși și vocali nu înseamnă că suntem puțini și pasivi, ba din contră, în vremuri critice suntem dispuși să luăm măsuri critice și acesta este un moment critic, când albina a fost scoasă din Legea zootehniei.

În speranța că la aceste dezbateri vor fi analizate cât mai multe propuneri pentru o variantă finală cât mai bună și fiind convinși că, dacă se vrea, se poate, aducem la cunoștință propunerile noastre:

  • Să se creeze cadrul legislativ care să interzică importul, multiplicarea, vânzarea sau diseminarea sub orice formă a raselor străine și hibrizilor interrasiali pe teritoriul țării și nerespectarea acestei reglementări să fie sancționată penal sau cu amendă foarte mare, de exemplu cu 20, 30 mii de lei.
  • Crearea de programe eficiente care să susțină dezvoltarea și performanța stupinelor de elită, precum și multiplicarea prin alocarea de resurse financiare și organizarea de cursuri intensive teoretice și practice cu specialiști din țară și străinătate.
  • Alocarea de resurse financiare pentru cercetare; fără cercetare nu se poate performanță.
  • Delimitarea zonelor de fecundare pe o rază de 10-15 km, în jurul stupinelor de elită și multiplicare, inventarierea lor și publicarea lor pe site-ul MADR. Accesul în aceste zone: fie pastoral, fie înființare de noi vetre – să fie permis doar în baza controlului efectuat sanitar-veterinar și de rasă, prin prelevare de probe și nu pe bază de declarație. De asemenea, propunem sancțiuni drastice pentru nerespectarea acestor reguli, de exemplu 10.000 RON și interdicția de a face pastoral 5 ani. Totodată, stupinele deja existente în aceste zone să fie evaluate prin prelevare de probe și susținute pentru a remedia eventuale neconcordanțe prin programe de înlocuire cu material biologic selecționat din rasa autohtonă și acordarea cu titlu gratuit din partea stupinelor de multiplicare a unui număr de regine periodic.
  • Înființarea unei comisii, echipe, departament în fiecare județ, alcătuită din reprezentant Anz (OJZ), reprezentant ANSVSA (DSVSA), reprezentant Direcția agricolă, reprezentant apicultori, care să aibă urmă­toarele pregătiri și atribuțiuni:

– controale pe teren solicitate sau inopinate, cu prelevare de probe;

– verificarea mai multor aspecte: respectarea și implementarea politicilor naționale apicole, de ameliorare și selecție, ghidului de bune practici în apicultură, deplasările în pastoral, starea coloniilor sanitar-veterinară și rasă, distanțele între stupine și supraaglomerările la anumite culesuri ce duc la producții nerentabile etc. și 

– aplicarea de sancțiuni.

Componența comisiei poate fi gândită și stabilită, dar este imperios necesar să existe și un reprezentant al apicultorilor (obligatoriu voluntar, fără renumerație, ales prin vot de către formele asociative active ale fiecărui județ).

  • Propunem cu insistență ca eliberarea ordinului de deplasare în pastoral să fie făcut pe baza buletinelor de analiză, prin prelevare de probe și nu pe baza declarațiilor pe proprie răspundere; astfel controlăm răspândirea de maladii în teritoriu.
  • O altă problemă întâlnită în pastoral este obligația apicultorului de a declara în 24 ore la primărie noul amplasament și propunem completarea la Legea apiculturii cu mențiunea că, dacă sosirea se face vineri noaptea (la primării nefiind program în weekend), anunțarea să fie până maximum luni orele 10:00.
  • Deoarece camioanele omologate RAR ca fiind pavilioane cu albine amplasate pe ele sunt utilizate exclusiv pentru albine și parcurg un număr de kilometri relativ mic în comparație cu cele de transport mărfuri, coroborat cu enorma dificultate fizică de a da stupii jos de pe pavilion și bulversarea la care sunt supuse albinele, propunem ca pentru aceste camioane ITP-ul să se facă la 2 ani.
  • Propunem mărirea cuantumului sancțiunilor aplicate apicultorilor ce nu respectă prevederile legii, la un nivel suficient de mare încât să se descurajeze orice intenție de nerespectare a acestora.
  • Referitor la tratarea culturilor vegetale cu neonicotinoide și alte produse de ierbicidare propunem creșterea sancțiunilor față de cultivatorii care nu anunță în timp rezonabil stropirile și nu amplasează panouri în apropierea culturilor tratate.

Ing. Andrei Gabriel GHIȚĂ, Asociația NOMAG
email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Zumzetul albinelor aduce un cluster pentru produse bio

Prisaca Moldova a luat ființă la Iași, în urmă cu aproape 10 ani, sub forma unei stupine mici, dar care s-a dezvoltat încet cu investiții destul de mari, an de an, iar acum aceasta a ajuns la un efectiv de 180 familii de albine. Nevoile într-o stupină pentru a deveni profitabilă sunt mari, de aceea Relu Cojocar a ajuns să fie membru fondator al Clusterului BioNEst, care are în centrul preocupărilor produsele și serviciile bio ca vector principal al unui stil de viață sănătos, în regiunea de dezvoltare NE, având ca membri din sfera învățământului și științei, din administrația publică locală, asociații prefesionale, instituții financiare și agenți economici.

„Mic dejun cu miere“

Relu Cojocar este fondatorul fermei apicole Prisaca Moldova, iar timp de un deceniu s-a dedicat stupinei, luând parte la diverse proiecte care au presupus un stil de viață sănătos. De altfel, participarea la diverse târguri internaționale de produse bio l-au determinat să conștientizeze importanța produselor sale, fapt ce l-a ambiționat să intre pe piața locală: „Businessul este relativ nou, de cca 10 ani, timp în care l-am dezvoltat puțin câte puțin. Inițial a fost la nivel de hobby, după care am început să-l trecem la următorul nivelul, unde am ajuns la aproximativ 180 de familii de albine, și practic am început să facem o afacere din asta. Până anul trecut, dădeam toate produsele mele en-gros către procesatori, dar de un an de zile fac parte dintr-un proiect care se numește «Servicii integrate de export», româno-elvețian, prin care am fost învățați să ne prețuim munca, iar în urma proiectului am fost selectat și voi participa sub pavilionul României la trei târguri internaționale de produse bio, respectiv la Dubai, Nuremberg și Shanghai. Astfel, încet, încet am trecut de la a produce pentru procesatori la a încerca să îmi vând produsele cu o valoare adăugată. În acest mod, ne-am rebranduit și am început să intrăm pe piața locală. Avem produse din miere și subproduse, respectiv ceea ce putem face în timpul unui sezon. Ca apicultori încercăm să promovăm consumul sănătos deoarece suntem implicați într-un proiect care se numește „Mic dejun cu miere“, la care particip de la bun început, de când a ajuns și în România, respectiv de cinci ani de zile, care are loc în a treia vineri din noiembrie, în fiecare an, și se desfășoară în toată Uniunea Europeană, unde noi mergem și promovăm apicultura și consumul de miere în școli.“

cluster apicultura bio 3

…o voce comună pentru autorități

Prisaca Moldova se confruntă cu lipsa forței de muncă, dar prin multă muncă Relu dorește să mențină stupina la un nivel profitabil, după modelul multor țări dezvoltate. Pe de altă parte, acesta ne spune că este încrezător, cu toate că lupta cu problema neonicotinoidelor este crâncenă: „Pe viitor, am vrea să ne extindem, dar în zona noastră este din ce în ce mai greu cu forța de muncă și de aceea încercăm să ne limităm la atât cât putem noi duce! Spre norocul meu reușesc cu ajutorul a doi studenți să fac operațiunile cele mai grele. În rest, beneficiez de sprijinul soției mele care, cu toate că este medic, după program mă ajută necondiționat. Tot ea îmi este cel mai apropiat sfetnic și împreună luăm deciziile cu privire la managementul stupinei. Pe lângă multă muncă fizică, să nu uităm că investițiile într-o astfel de stupină sunt mari, ajungând în acest moment la câteva zeci de mii de euro, dar suntem încrezători că încet, dar sigur apar și satisfacțiile. Noi, în acest moment, reușim să producem aproape întreaga gamă de produse apicole: miere de rapiță, salcâm, tei și polifloră, iar în unii ani și miere de mană, polen, puțină păstură și lăptișor de matcă. În întreaga activitate m-am inspirat din vizitele făcute în stupine performante din țară și din străinătate, precum Canada, USA, Suedia și de la diverse workshop-uri la care am participat în fiecare an. Și noi, în afara sezonului activ al albinelor, organizăm asemenea întâlniri cu apicultori din zona de nord a țării, având invitați de marcă ai apiculturii. Pe viitor, ne dorim să reușim să menținem stupina la un nivel profitabil și să reușim să fim o voce comună pentru autorități deoarece lupta apicultorilor cu invazia de miere contrafăcută, respectiv lupta cu neonicotinoidele, care ne distrug încet și sigur o mare parte din familiile de albine, se dovedește a fi grea și de prea lungă durată. Spre bucuria mea, această nobilă meserie nu va dispărea deoarece observ tineri care încă sunt atrași de zumzetul albinelor. Cred că profesia de apicultor este una dintre cele mai solicitante și provocatoare meserii.“

BioNEst Cluster – o formă modernă de asociere

cluster apicultura bio2

Apicultorul nostru este și membru fondator al Clusterului BioNEst, primul de acest fel și unicul pe miere și produse BIO din România, având ca obiective creșterea performanțelor economice ale membrilor acestuia, prin dezvoltarea și promovarea resurselor și valorilor comune sub o identitate unică: „Pe termen lung, beneficiile constituirii clusterului sunt legate de creșterea performanței economice a membrilor prin promovarea unui stil de viață sănătos și consum de produse BIO disponibile cu ajutorul produselor și experienței acumulate de membrii clusterului în domeniul producției BIO – dezvoltarea brandului umbrelă de cluster și atragerea interesului atât al consumatorilor, cât și al partenerilor internaționali asupra posibilităților de evoluție sustenabilă și rentabilă în această zonă îngustă a agriculturii, inclusiv și prin atragerea atenției către produsele membrilor. Printre obiective se enumeră și identificarea și atragerea de surse financiare specifice, în vederea asigurării dezvoltării sustenabile a membrilor, inclusiv și prin finanțare europeană. În ceea ce privește membrii clusterului, pot menționa că avem diverse industrii reprezentate: producători apicoli, procesatori în industria uleiului presat la rece, industria conservelor, semifabricatelor etc. Vreau să menționez că toți avem aceleași obiective și direcții, care s-au împărțit spre formulare și discuție pe categorii de competență, iar acum este încă devreme să formulăm în mod public toate obiectivele și modalitățile lor de atingere, însă este clar că în mod direct sau indirect acestea vor conduce la o dezvoltare regională agricolă și la o diversificare a ofertei către consumatorii finali, ieșind din tiparele strictei ofertări a materiei prime către procesatorii din afara României, așa cum în acest moment este construită o mare parte din piața actuală de produse agricole din România“, a încheiat Relu Cojocar.

Beatrice Alexandra MODIGA

Asigurarea stării de sănătate a albinelor în perioada iernii

Importanța economică a albinelor este determinată de producția de miere și subproduse ale stupului (polen, ceară, propolis etc.), dar și de rolul lor în polenizarea culturilor agricole (rapiță, floarea-soarelui etc.) și a livezilor de pomi fructiferi. Creșterea numărului de stupi, cu familii de albine mari și puternice, contribuie la obținerea de cantități crescute de produse ale stupului, dar și de legume, fructe, plante tehnice etc.. Aceasta se poate realiza numai prin menținerea unei stări de sănătate optime a familiilor de albine.

Obținerea de familii puternice și sănătoase în perioada de toamnă (după încheierea culesului) se realizează prin respectarea lucrărilor tehnologice din această perioadă, prin hrăniri suplimentare (energetice, proteice etc.) și aplicarea de tratamente care să reducă numărul de microorganisme potențial patogene (paraziți, bacterii, virusuri, fungi). Albinele trebuie să aibă o vitalitate crescută care să le permită trecerea peste sezonul rece și obținerea în primavară, a unei noi generații de albine.

Susținerea mecanismelor naturale de apărare a albinelor împotriva factorilor de stres (paraziți, virusuri, miceți, bacterii) reprezintă o metodă eficientă de menținere a populațiilor de albine. Se reduc, astfel, și cheltuelile cu tratamentele (antiparazitare, antifungice, antibacteriene), urmate de creșterea veniturilor din apicultură.

În acest scop, Compania Romvac a realizat produsul Apivirol Forte.

Aprivrol forte Romvac

În stupinele în care se efectuează sistematic tratamentul biostimulator cu Apivirol Forte, chiar și în anii cu condiții mai puțin prielnice pentru apicultură, se obțin producții de miere mai mari cu circa 35-40%, față de stupinele netratate.

Administrarea produsului se face la toate familiile de albine din stupină, inclusiv la cele aparent sănătoase.

La familiile la care s-a făcut tratamentul biostimulator de toamnă (august, septembrie), se constată o mortalitate redusă în perioada de iernat și stimularea ouatului timpuriu, la mătci. La controlul stupinei după primul zbor de curățire, se găsesc în medie 3-4 rame cu puiet compact pe toată suprafața ramelor.

După încheierea sezonului de cules, în vederea pregătirii familiilor pentru iernat, se efectuează tratamentul biostimulator de toamnă administrând în zilele călduroase, 150-250 ml de Apivirol Forte, prin aspersare pe corpul albinelor și al puietului.

Apivirol Forte se administrează prin aspersare (pulverizare) pe suprafața ramelor cu albine și puiet cu ajutorul unor pompe manuale. Aspersarea este cea mai sigură și eficientă modalitate de administrare a acestui biostimulator, întrucât produsul este consumat imediat de albine la care declanșează puternic reflexul de autocurățire.

Pentru perioada de iernat, siropul, turtele de zahăr sau șerbet, se prepară cu un adaos de circa 150-250 ml Apivirol Forte pentru o familie de albine.

Administrarea de Apivirol Forte ca biostimulator se aplică imediat în stupinele în care se observă un declin al stării generale a familiilor de albine sau când se suspectează anumite semne de boală apărute în sezonul de cules activ sau în perioadele în care culesul este slab.

Apivirol Forte trebuie administrat fără întârziere, ori de câte ori starea generală de sănătate a stupinei nu este cea mai bună, când se constată apariția de malformații ale aripilor la albinele tinere, când apar semne nervoase la albinele culegătoare, paralizia aripilor și instalarea fenomenului de depopulare a familiilor de albine, fără prezența vizibilă a simptomelor specifice vreunei boli, dar și ori de câte ori sursele de hrană sunt reduse.

Apivirol Forte nu are nici un fel de contraindicații sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor și puietului și nu produce reziduuri în miere, polen, păstură și propolis, permițând obținerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Ion IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Sub 1% din totalul apicultorilor din România, certificați ecologic

În România erau certificați ecologic sau în stare de conversie, 371 de apicultori la 1 ianuarie 2017, care dețineau 58.912 colonii de albine, conform unui studiu realizat de federația ROMAPIS pe baza datelor publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a consultării tuturor organismelor de certificare și inspecție acreditate în România despre situația sectorului apicol. La sfârșitul anului 2016, sub 1% din totalul apicultorilor din România, reprezentând 3,64% din stupi, produceau miere în regim bio. Comparând aceste date cu cele furnizate de Asociația Crescătorilor de Albine din România în 2010, se poate observa o scădere semnificativă a numărului producătorilor ecologici  în ultimii 7 ani, cu 21 de procente. Dacă în 2011 erau 912 apicultori înregistrați ecologic, cu un număr de 97.997 familii de albine, în prezent numărul acesta a scăzut la aproximativ o treime din cel inițial. În 2010, 15% din totalul producției de miere pe țară, adică 3.650 de tone era certificată ecologic.

Anul 2016 a fost considerat cel mai dificil de majoritatea apicultorilor români. Acesta s-a caracterizat printr-o producție foarte mică de miere, concomitent cu scăderea prețului mierii convenționale. În aceste condiții, mierea certificată bio s-a achiziționat engros la un preț cu aproximativ 40% mai mare decât cel de la convențional.

Constantin Dobrescu, vicepreședintele Federației Asociațiilor Apicole din România, ROMAPIS spune că în prezent apicultorii români sunt din ce în ce mai interesați de certificarea bio. ”Pe fondul scăderii prețului mierii, aproape dramatică pentru apicultorii nu numai din România, ecartul dintre prețul mierii ecologice și al celei convenționale a crescut. Din acest motiv se înregistrează și în România o resuscitare a interesului pentru obținerea certificării bio, după o perioadă de câțiva ani de câțiva ani de declin”.

Conform reglementărilor existente în prezent în Europa, mierea provenită din apicultura ecologică  are avantajul major al unei garanții a calității certificate. Dacă piața de miere produsă convențional este zdruncinată de scandaluri privind falsitatea acesteia, cea bio beneficiază de o trasabilitate mai bună, fiind atent urmărită pentru a înlătura orice suspiciuni sau nereguli. În 2010, 80% din mierea produsă ecologic la noi în țară era exportată către țări din Uniunea Europeană precum Germania, Austria, Suedia și alte țări nordice.

Calitatea remarcabilă a produselor apicole românești este recunoscută internațional. Vicepreședintele ROMAPIS evidențiază potențialul natural foarte mare al multor zone de cules din România care oferă condițiile necesare apiculturii ecologice și surse de nectar valoroase, ceea ce recomandă mierea românească drept una de calitate. ”Colonia de albine este un sistem aflat într-o foarte fină interdependență cu mediul în care cele mai mărunte modificări pot duce la ruperea unui echilibru de o mare complexitate cu consecințe pentru fiecare dintre acestea”.

Conversia către ecologic le oferă apicultorilor posibilitatea de a obține venituri mai mari: ”Există apicultori care practică cinstit, fără compromisuri,  apicultura ecologică și au succes cu produsele stupinelor lor, ceea ce ar putea fi un exemplu și un îndemn pentru mulți alții”, spune Constantin Dobrescu.

Pentru a sprijini acest sector, Federația ROMAPIS organizează în parteneriat cu agenția de training Cursuri Creative, singurul curs de apicultură ecologică disponibil în România. Cursul se adresează apicultorilor care doresc să-și certifice ecologic stupina, cu atât mai mult cu cât procedura de certificare necesită obligativitatea de a cunoaște reglementările naționale și europene care stau la baza obținerii și menținerii standardului ecologic European.

„Luna de miere“ a celor 40 de familii de albine de la Ciortești, Iași

Tânărul Daniel Anastasiei a adus „Luna de Miere“ în comuna Ciortești, județul Iași, este foarte încrezător. De la un simplu hobby, pornind și la drum cu două familii de albine, în acest moment a ajuns la 40 de familii care-l motivează să se dezvolte și mai mult, mai ales acum, când cererea începe să crească. Dintre delicii, anul acesta micul apicultor ne recomandă mierea de tei într-o delicioasă combinație cu mierea de mană.

Totul a pornit cu doar două familii de albine

„Luna de Miere“ nu a fost gândită inițial ca o afacere pe termen lung, dar încet-încet Daniel a căpătat experiență și a început să prindă curaj: „Totul a pornit de la calitatea nativă a românilor de a face ceva în timpul liber pentru a obține un venit suplimentar. Am avut norocul să cunosc persoane care aveau deja o oarecare experiență în domeniul apicol, ceea ce m-a împins spre achiziționarea a doar două familii de albine, pentru a mă acomoda cu acestea. Apoi am început să mă dezvolt și să reușesc să trec de la un simplu hobby cu două familii de albine la «Luna de Miere».“

Consultându-mă cu cel mai bun prieten al meu, după lungi dezbateri și încercări am ajuns la «Luna de Miere» și astfel ne-am hotărât că este cel mai potrivit nume pentru hobby-ul meu, care în timp s-a transformat într-o mică afacere. Consider că experiența pe care o persoană o are atunci când gustă din mierea pe care o ofer este asemănătoare cu cea pe care o au tinerii atunci când merg în luna de miere: satisfacție, plăcere, libertate și fericire. Și, din momentul în care am stabilit că numele va rămâne «Luna de Miere», totul a venit de la sine: etichetele, flyerele, modul în care am început să-mi promovez produsele, dar și motivația pe care am avut-o și o am pentru a mă dezvolta. De altfel, totul are un sens și simt că nu trebuie să mă împingă cineva de la spate. Am încercat să dăm o identitate vizuală, să creăm o legătură între gust, culoare, calitate și nume. Totul vine natural și are un scop. Consider că oricând poți învăța și te poți dezvolta și nu mă afectează chiar deloc anumite evenimente negative legate de stupi deoarece știu că în final totul se aranjează de la sine. Atât de încrezător sunt în proiectul «Luna de Miere»! Practic, în câțiva ani am ajuns să mă ocup de peste 40 de familii de albine.“

luna miere 3

Procesul de extragere și tehnologia în sine nu sunt foarte complicate, indiferent de câți stupi ai sau cât de experimentat ești, ne zice Daniel: „Momentan folosesc o centrifugă radial manuală, dar acum am în plan să mă dezvolt și să mă extind atât din punctul de vedere al numărului de familii, dar cât și în privința produselor oferite deoarece intenționez să folosesc o centrifugă automată, mult mai mare. Asta m-ar ajuta să scurtez timpul necesar extragerii fără să afecteze calitatea, gustul sau caracterul natural și sănătos al mierii. De asemenea, încerc să lărgesc gama de produse de la an la an. Când am început, nu ofeream decât miere de tei, salcâm și polifloră, dar cu timpul am început să adaug polen, apilarnil, propolis și miere cu diverse oleaginoase, respectiv nuci și semințe. Am în plan ca până la anul să pot oferi și lăptișor de matcă.“

Mierea de mană

Caracteristicile mierii pot să difere de la an la an, în funcție de temperaturi și cantitatea de precipitații: „Anul acesta, spre exemplu, în timpul extragerii mierii de tei am fost surprins să observ că aceasta este mai închisă la culoare, având o tentă verzuie, mult mai aromată, totul datorându-se combinației dintre mierea de tei și cea de mană.“

„Mierea de mană este un sortiment de miere de pădure, extraflorală, cu proprietăți deosebite. Provine de la coloniile de afide formate pe trunchiurile diverselor plante sau arbori, stejarul în cazul nostru; afidele nu sunt altceva decât insecte care se hrănesc din seva respectivelor plante/ arbori, astfel excesul de zahăr este eliminat sub formă de picături, iar apoi aceste picături sunt cărate de către albine la stup. Menționez că mierea de mană are un gust specific, conţine substanţe antioxidante, proteine și minerale în proporție de până la 10 ori mai mare decât alte feluri de miere. Este bogată în acizi organici, vitamina C și cele din grupul B, inhibină (un bactericid puternic) și enzime. Mai conține calciu, magneziu, fier, potasiu, fosfor și seleniu ce se asimilează mult mai bine de către organismul uman decât cele din suplimentele artificiale.“

luna miere 2

La Ciortești cheltuielile cele mai mari sunt reprezentate de achiziția unei centrifuge, a lăzilor, dar și a foițelor de ceară și a diverselor tratamente: „Nu aș cataloga-o ca fiind o investiție foarte mare, dar totuși când trag linie nu pot spune nici că este chiar mică. Există o legătură foarte strânsă între banii investiți în «scule», dacă pot spune așa, și calitatea acestora, care mai apoi se traduce în calitatea mierii. Dacă ar fi să recomand acest tip de afacere, aș începe cu vorbe simple, pe care toți le știm, precum: «Găsește ce-ți place și fă bani din asta!» sau «Dacă te pricepi la ceva să nu faci acel ceva gratis!», dar înainte de a ne gândi la profit ar trebui să existe și o anumită chemare, pasiune și dragoste față de natură și animale.“

„…să informăm și să deschidem apetitul pentru produse apicole naturale“

Acesta ne vorbește și de faptul că în țara noastră nu se cunosc îndeajuns beneficiile pentru sănătate ale produselor apicole. De aceea cantitatea de miere sau de produse apicole consumată pe cap de locuitor este foarte mică, dacă ne comparăm cu alte state. Asta înseamnă o piață de desfacere foarte mică și competitivă, care în final duce la produse de cea mai înaltă calitate. Daniel a găsit și soluții, respectiv implicare și conștientizare: „Nu ne rămâne decât să informăm și să educăm oamenii, să le deschidem apetitul pentru produse apicole naturale, care au efecte pozitive asupra sănătății, dovedite de sute, poate chiar mii de ani. Nu urmărim să educăm oamenii înspre consumul de miere doar pentru profit financiar, dar este păcat să nu profităm de această resursă naturală, care se găsește din abundență în România, și în schimb să cheltuim sume imense de bani pe tot felul de medicamente, care pe termen lung fac mai mult rău decât bine. Putem să facem din consumul de produse apicole o rutină zilnică, fără să conteze vârsta, poziția socială, care să fie în beneficiul sănătății noastre, ca o măsură preventivă și să nu mai fim nevoiți să cumpărăm pastile, siropuri și creme.“

luna miere 4

Momentan se încearcă construirea unei baze solide a ceea ce reprezintă «Luna de Miere»: „Acest lucru înseamnă că vrem să ne mărim numărul de familii pentru a putea oferi o cantitate constantă de miere. De asemenea, dorim să achiziționăm diferite echipamente care să ne ajute să facilităm extragerea, transportul și depozitare și, nu în ultimul rând, să ne ocupăm de identitatea noastră.“

Beatrice Alexandra MODIGA

luna miere 1

APIA: Apicultorii pot depune documentele pentru Programul Naţional Apicol

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 1  august a.c., se depun la Centrele judeţene APIA/Centrul Municipiului București (ori la Centrul județean cel mai apropiat de sediul social, de vatra stupinei sau de locul de deplasare în pastoral al stupinei), cererile şi documentele doveditoare pentru Programul Naţional Apicol pentru anul 2018.

În conformitate cu Hotărârea nr.307/2018 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.443/2017 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2017-2019, valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este de 99.340 mii lei, din care suma de 49.670 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale, potrivit prevederilor Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/1.102 a Comisiei din 5 iulie 2016 de aprobare a programelor naționale de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole, prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr.1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, și distribuită astfel:

- pentru anul 2017 - 32.542 mii lei;

- pentru anul 2018 - 33.399 mii lei;

- pentru anul 2019 - 33.399 mii lei.

Menționăm că plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după finalizarea tuturor controalelor aferente cererilor de plată depuse pentru Programul Național Apicol și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat.  

Plățile aferente anului 2018 se efectuează la cursul de schimb de 4,6585 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017.

Pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, în cadrul secţiunii: Măsuri de piaţă – Apicultură – Anul 2018, se regăsesc informații privind Programul Naţional Apicol pentru anul 2018.

Recomandările specialiștilor în prevenirea bolilor la albine

Apicultura în România este o afacere cât se poate de viabilă, fiind favorizată de o climă blândă şi de o natură darnică, cu plante melifere variate, cu păduri întinse de tei şi salcâmi, cu suprafeţe mari cultivate cu pomi fructiferi şi floarea-soarelui, ce dăinuie anual din martie până în octombrie.

Produsele de bază obţinute de la albine – miere, ceară, lăptişor de matcă, polen, venin de albine, apilarnil, propolis sau păstură combinate şi prezentate sub ori formă de loţiuni sau creme sunt din ce în ce mai mult solicitate pe piaţa naţională sau la export, România reprezentând în acest domeniu cca 2% din totalul mondial şi cca 9-10% din producţia Europei, conform unor date statistice publicate.

Efectele terapeutice şi energovitalizante ale produselor apicole, având în vedere că 1 kg de miere este echivalentul a 3 l de lapte, 50 de ouă, 12 kg de carne sau 30 de banane, justifică orientarea tot mai puternică a cumpă­rătorilor, indiferent de vârstă, spre astfel de produse.

Din aceste motive, precum și prin faptul că apicultura poate asigura o îndeletnicire permanentă sau ca o a doua ocupaţie, asigurând venituri băneşti consistente, creşterea albinelor s-a dezvoltat simţitor atât prin creş­terea numerică a famililor de albine, dar și prin organizarea persoanelor care practică această activitate, ca persoane fizice sau juridice, deținătoare de stupine sau de exploataţii apicole cu activitate complexă înregistrate / autorizate la DSVSA Județeană.

Calitatea mierii şi a produselor apicole este monitorizată permanent prin examene efectuate la laboratoarele acreditate pentru verificarea parametrilor cu referire la umiditate, aciditate, zaharoză, zahăr invertit, glucoză, lactoză, substanţe insolubile, analize prin care se pot identifica şi eventualele falsificări ale mierii,

Activitatea cu albinele presupune respectarea unor reguli tehnologice sau de protecție sanitară foarte stricte, pentru a se evita anumite accidente sau modificări în starea de sănătate a albinelor, implicit a stupinei.

Albinele, ca şi alte organisme vii, se pot îmbolnăvi de diferite boli care, prin mortalitea pe care o produc, reduc numărul albinelor şi prin aceasta familiile de albine se depopulează, devenind neproductive, pagubele materiale şi financiare fiind însemnate atât pentru apicultori cât şi pentru economia naţională (dat fiind rolul major pe care îl au albinele în polenizarea culturilor entomofile).

Bolile albinelor se împart în boli contagioase, necontagioase şi intoxicaţii.

Bolile contagioase se grupează în:

  • virotice (puietul în sac, boala neagră);
  • bacteriene (loca americană, europeană, septicemia, paratifoza);
  • micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);
  • parazitare (nosemoza, varooza, amibioza, acarioza, brauloza, senotainioza, triunghiulinoza).

Bolile necontagioase ale albinelor sunt repre­zentate prin:

  • puietul răcit;
  • boala de mai;
  • diareea albinelor;
  • anomaliile mătcilor.
  • Intoxicațiile albinelor se pot produce cu: polen, nectar, miere de mană, medicamente, pesticide folosite pentru combaterea dăunătorilor.
  • Dăunătorii albinelor sunt: găselniţa, fluturele „Cap de mort“, viespile, lupul albinelor, furnicile, prigoriile, ciocănitorile, șoarecii.

În cadrul măsurilor de prevenire a bolilor la albine, pe lângă acţiuniile specifice pentru fiecare boală specifică, un rol important îl reprezintă aplicarea măsurile de profilaxie generală, dintre care pentru perioada de iernat se recomandă următoarele:

Alegerea vetrei de iernare astfel încât:

  • să poată fi protejată de vânturile reci;
  • să asigure liniştea necesară albinelor;
  • să poată fi curăţată uşor de zăpadă, iar apa după dezgheţ să se scurgă uşor (să nu băltească);
  • protejarea de şoareci să se facă prin instalarea de grătare la urdiniş.

Supravegherea modului de iernare şi starea familiilor de albine prin controale auditive (ascultare) fără a se recurge la deschiderea stupului:

  • zumzetul moderat şi uniform arată că familia de albine este în stare bună şi că iernarea decurge normal;
  • bâzâitul puternic arată că familia este în suferinţă;
  • zumzetul slab, însoţit de zgomotul asemănător foşnetului frunzelor, înseamnă că familia este înfometată;
  • când zumzetul este foarte slab sau nu se percepe aproape deloc se va interveni, fără abuz însă, prin lovirea cu mâna a peretelui din faţă al stupului, iar dacă albinele răspund printr-un zumzet puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune.

Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii neafânate şi a gheţii de pe scândurelele de zbor ale stupilor şi desfundarea urdinişurilor blocate de albinele moarte.

Asigurarea şi supravegherea zborurilor de curăţire ale albinelor, având în vedere că în sezonul nefavorabil albinele au capacitatea de a acumula în intestinul gros o cantitate importantă de excremente, care pot duce la declanşarea diareii pe al cărei fond se pot instala boli grave, în special nosemoza, excremente care se vor elimina prin zboruri de curăţire în zilele cu temperaturi de +12°C.

Aprecierea modului de iernare a albinelor se face după aspectul diferitelor resturi scoase de pe fundul stupului, după cantitatea de albine moarte găsite pe jos, în faţa urdinişului, respectiv:

  • mortalitatea crescută a albinelor atenţionează asupra faptului că familia a iernat cu prea multe albine vârstnice;
  • uzura organismului lor din cauza unor boli;
  • prezenţa albinelor umede, mucegăite arată că în stup este prea multă umiditate.
  • Prezenţa obligatorie a apicultorului în stupină pentru a urmări modul de desfăşurare a zborului, identificarea familiilor ce prezintă stări anormale şi soluţionarea altor situaţii constatate.
  • Colaborarea permanentă cu serviciile sanitare veterinare şi cu Asociaţia Crescătorilor de Albine din zonă.

Apicultura este sprijinită financiar de Guvernul Român, conform Programului Naţional Apicol, prin alocarea unor sume substanţiale din fonduri europene şi din bugetul naţional, destinate pentru sprijinirea activităţilor de profilaxie şi combatere a varoozei, a analizelor fizico-chimice ale mierii, achiziţionarea materialului biologic pentru refacerea efectivului apicol, precum şi pentru achiziţionarea stupilor şi inventarierea tuturor masivelor melifere de pe teritoriul României, analiza aspectelor geografice judeţene şi de infrastructură rutieră, sprijin care favorizează obţinerea în stupine de produse apicole importante cantitativ și la parametri calitativi superiori.

Dr. Ioan PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Sistem nou de identificare a stupinelor și stupilor în România

Faptul că suntem prinși în febra incertitudinilor din cauza tărăgănelilor punerii în funcțiune a Programului Național Apicol 2017-2019 a făcut ca problema adoptării unui nou sistem viabil și eficient de identificare a stupinelor și stupilor să treacă oarecum în plan secundar.

După multe discuții care au avut loc la începutul anului 2017, uneori chiar furtunoase, între reprezentanții formelor asociative apicole românești, conducerile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ (ANZ), cei din urmă, respectiv conducerea ANZ, au propus un proiect de sistem simplu și eficient, neîncărcat cu birocrație, asemănător cu cel întâlnit de mine în Germania și Elveția.

Astfel, deși cam târziu, în data de 24 iulie 2017 ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Petre Daea a semnat Ordinul MADR 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor cu intrare în vigoare din 27 iulie 2017, dată a publicării în Monitorul Oficial al României.

Aplicarea acestui ordin are termen de grație 6 luni, până la acest termen funcționând în paralel și sistemul vechi – în conformitate cu Ord.119/2011 și sistemul nou – în conformitate cu Ord. MADR 251/2017. Respectiv, stupii la controale se vor iden­tifica cu numerele primite până în data de 27 iulie a.c. pe vechiul sistem sau cu codurile de stupină, primite după 27 iulie a.c., și cu numerotarea proprie a fiecărui stupar.

Evident, bine era dacă Ordinul MADR 251/2017 ar fi putut fi scos și pus în aplicare înaintea începerii derulării Programului Național Apicol 2017, astfel că s-ar fi evitat, în cazul producerii și comercializării familiilor de albine, o serie de cereri de numere, de anulări la vânzare și de noi cereri la cumpărare în cadrul programului.

În conformitate cu noul ordin, prima etapă a operațiunii de identificare se concretizează prin depunerea la oficiul județean de zootehnie al ANZ din județul unde se află vatra permanentă a stupinei a unei cereri de acordare a unui cod de identificare stupină însoțită de copie după BI/CI, în cazul apicultorilor persoane fizice sau copie după CUI, în cazul apicultorilor persoane fizice autorizate și copie după adeverința care atestă proprietatea și numărul de familii de albine înscrise în registrul agricol, eliberată de consiliul local unde se află adresa vetrei permanente a stupinei deținute.

Aici fac precizarea că, în cazul în care un apicultor deține stupine ale căror vetre permanente se află în mai multe județe, apicultorul va depune cereri însoțite de documentele mai sus amintite și va solicita coduri de identificare de la toate aceste județe.

Pentru creșterea operativității, cererea mai sus amintită însoțită de documentația cerută poate fi depusă direct la sediul OJZ sau prin fax, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire.

A doua etapă a identificării o reprezintă alocarea de către OJZ-ul corespunzător, după verificarea cererilor și a documentelor însoțitoare, a codului de identificare a stupinei. Alocarea codului se face în maximum 10 zile lucrătoare de la înregistrare prin eliberarea unei adeverițe care conține codul.

Codul de identificare a stupinei este alcătuit din două litere care reprezintă codul județului unde este vatra permanentă a stupinei, urmat din patru cifre, de la 0001 la 9999, eliberat de ANZ, prin oficiile județene de zootehnie.

Punerea în aplicare a identificării constituie a treia etapă a identificări și aceasta trebuie pusă în practică în maximum 30 de zile de la primirea codului de identificare, și anume se efectuează elementele care prezintă identificarea stupinelor și a stupilor, respectiv panoul de identificare a stupinelor și inscripționarea codului stupinei însoțit de un număr de ordine pe fiecare stup pentru identificarea familiilor de albine (stupilor).

Panoul de identificare a stupinelor trebuie să fie confecționat din material rezistent de culoare deschisă, trebuie să însoțească stupina acolo unde se află pe vatra permanentă sau vatra provizorie de stupărit pastoral, să fie amplasat întrun loc în care este ușor vizibil de la distanță, orientat spre calea de acces exterioară a stupinei, respectiv către drumul de acces, și să aibă dimensiunile de minimum 100 cm lungime / 50 cm lățime.

Datele care se înscriu pe panoul de identificare sunt: în partea superioară numele și prenumele apicultorului, adresa vetrei permanente, în centru codul de identificare a stupinei și, după caz, în partea inferioară tipul stupinei – elită, multiplicare sau producție.

Totodată, pe panoul de identificare se mai pot adăuga (opțional) sigla sau însemnele caracteristice formei de organizare din care face parte apicultorul sau sigla / însemnele caracteristice ale apicultorului.

Elementele pentru identificarea stupilor sunt reprezentate de literele și cifrele codului de identificare primit pentru stupină inscripționat prin pirogravare sau prin vopsire cu vopsea rezistentă la umiditate și temperaturi extreme ale mediului ambiant, însoțit de un număr de ordine al stupului.

Caracterele codului de identificare a stupinei se inscripționează pe un rând pe o parte ușor vizibilă a cutiei fiecărui stup din stupină, având înălțimea de 3 cm și lățimea de 1 cm și, în plus, se afișează și numă­rul de ordine a stupului care poate avea dimensiuni mai mari.

O altă latură pe care o reglementează Ordinul MADR 251/2017 este posibilitatea de a stabili fără dubiu numărul de stupi la nivel național la sfârșit de an calendaristic prin faptul că ordinul impune condiția ca apicultorii să comunice anual, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, la ANZ, prin OJZ, o declarație pe propria răspundere cu numărul de stupi identificați pregătiți pentru iernare. Această declarație poate fi depusă direct la sediile OJZ sau prin fax, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire.

Închei prezentul material cu speranța că aplicarea practică a noului sistem de identificare a stu­pinelor și stupilor își va demonstra simplitatea și viabilitatea, scutind apicultorii și organele în drept de munci birocratice stufoase și inutile.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Influența condițiilor de mediu asupra producției de nectar a plantelor melifere

Trebuie precizat că fiecare plantă are un sistem propriu de secreție a nectarului, atât în perioada ei de înflorire cât și în timpul zilei, iar producția cantitativă și calitativă de nectar este condiționată de o serie de factori meteorologici și în general de condițiile de mediu, cum ar fi: factorii pedologici, lumina solară, temperatura mediului, umiditatea aerului și solului, precipitațiile, existența sau nu a vânturilor și intensitatea lor și apariția perioadelor de secetă prelungită.

Referitor la factorii pedologici trebuie precizat că structura și compoziția solului și subsolului unde viețuiesc plantele melifere influențează drastic secreția de nectar.

plante melifere 4

Spre exemplificare, se poate arăta că trifoiul și lucerna își amplifică secrețiile de nectar pe pământurile bogate în var și teiul pe cele argiloase – nisipoase.

Intensitatea luminii solare are o foarte mare importanță asupra secreției de nectar, astfel se apreciază că o intensitate mai mare duce la elaborarea unei cantități mai mari de zahăr, iar în zilele cu cer acoperit, deci cu intensitate luminoasă mai mică, plantele își micșorează cantitatea de zahăr elaborat.

Totuși, razele de soare directe și intense provoacă ofilirea plantelor și, implicit, diminuarea activității nectarifere.

Modul de influențare a luminii solare depinde și de tipul de plantă. Astfel, plantele cu nectariile adăpostite în profunzime, cum ar fi trifoiul roșu și lucerna, produc în zilele însorite de 2-5 ori mai mult nectar, în timp ce plantele cu nectariile la suprafață, precum muștarul și rapița, secretă mai mult nectar în zilele cu nebulozitate mai mare, altfel spus, înnorate.

Temperatura mediului are o importanță deosebită pentru cantitatea de nectar secretată.

plante melifere 2

Majoritatea plantelor încep să secrete nectarul în momentul când temperatura se ridică la valoarea de cel puțin +10°C și, pe măsură ce se depășește această valoare, crește și cantitatea de secreție și aceasta este optimă în intervalul de temperaturi 16-25oC.

Apoi, după 25°C, în sens crescător, cantitatea de secreție de nectar scade treptat și peste 35°C este nulă, secreția încetând complet.

De remarcat este că, la temperaturi ridicate, în toiul zilei, multe plante se veștejesc puțin din cauza pierderii mari de umiditate mai ales din frunze și acest lucru duce la încetarea vremelnică, până la revigorare, a secreției de nectar.

Umiditatea aerului și a solului influențează de asemenea cantitatea secreției de nectar.

Sunt multe specii de plante cărora le place umezeala, astfel că la salcie și tei umiditatea ridicată a solului duce la mărirea substanțială a cantității de nectar secretată.

Cercetările arată că, pentru o secreție optimă de nectar, cea mai bună plajă de umiditate relativă este de 60-80% și, cu cât ne apropiem de valoarea de 80%, crește cantitatea de secreție însă conținutul de zahăr se diminuează, adică mărindu-se cantitatea, nectarul devine mai diluat. Prin micșorarea umidității se produce fenomenul invers, cantitatea de nectar secretată scade, în schimb el devine mai concentrat, adică își mărește conținutul de zahăr.

În final, aici trebuie specificat că albinele culegătoare nu recoltează nectarul ce conține mai puțin de 5% zahăr, iar pe cel foarte concentrat îl recoltează anevoie și concentrația optimă pentru recoltare o reprezintă cea în jurul valorii de 50% zahăr.

Precipitațiile influențează destul de mult secreția de nectar.

plante melifere 3

Ploile moderate și vântul cald favorizează secreția de nectar, în schimb ploile de durată și în cantități mari de apă micșorează secreția deoarece duc la creșterea și dezvoltarea plantelor în defavoarea dezvoltării florilor, iar precipitațiile masive spală nectarul din flori și îl fac prea diluat.

Îndată după ploi mari, culesul se oprește, însă odată cu venirea timpului cald și fără precipitații nectarul începe să fie secretat din abundență.

Prin variațiile de temperatură pe care le provoacă existența vânturilor, apare o diminuare a cantității de nectar secretat.

Vânturile puternice micșorează secreția de nectar a florilor, astfel că cele din Nord și Nord-Est provoacă scăderi de temperatură sub limitele optime și opresc sau, în cel mai bun caz, micșorează secreția de nectar. De asemenea, vânturile uscate din Sud și Sud-Est diminuează secreția. Totodată albinele, la vânturi puternice – peste 5 m/s – au dificultăți pentru deplasarea la cules.

Secetele prelungite, având în vedere că provoacă scăderea drastică a umidității și ridicarea temperaturilor mediului peste valorile optime, au o influență nefastă asupra secreției de nectar.

În final, pentru exemplificarea modului cum este influențată secreția de nectar de către condițiile de mediu, prezint un tabel cu aceste influențe asupra salcâmului, teiului și florii-soarelui.

plante melifere tabel

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 31-32

Prognozarea culesurilor melifere

De la început țin să precizez că prognozarea culesurilor melifere în apicultură este o problemă foarte complexă a cărei rezolvare necesită cercetări laborioase și multilaterale cu privire la biologia și ecologia înfloririi la principalele specii nectarifere, precum și de fiziologia secreției nectarului corelată cu evoluția factorilor meteorologici pe durată mai lungă.

Totodată, prognozarea culesurilor melifere prezintă o importanță deosebită pentru întreținerea și dezvoltarea familiilor de albine și pentru obținerea unor cantități apreciabile de produse apicole în scopul valorificării lor care, de altfel, este și scopul principal al apiculturii.

Este evident că stabilirea anticipată a perioadelor de înflorire la principalele specii de plante melifere face posibilă aplicarea măsurilor de stimulare a dezvoltării familiilor de albine astfel încât acestea să fie în stare ca, la declanșarea secrețiilor optime de nectar, să le valorifice la maximum. De asemenea, prognoza bogăției florale, a duratei și gradului de secreție a nectarului permite alegerea optimă și efi­cientă a masivelor melifere și organizarea cât mai rațională a stupăritului pastoral.

Prognozarea culesurilor melifere este o problemă care ar trebui să intereseze la cel mai înalt nivel pe cei care practică apicultura și pe cei care au ca preocupare cercetări în acest domeniu. Dar până în prezent sunt de părere că s-au realizat numai rezultate disparate astfel că stabilirea legității evoluției culesurilor melifere în perspectivă este un deziderat ce este realizabil numai pe baza unor cunoștințe moderne bioclimatice.

culesuri melifere 2

În ultimii ani a luat o mare dezvoltare ecologia agricolă, studiile fenologice și cele referitoare la corelația între dezvoltarea ontogenetică a organismelor și factorii externi și astfel aceste studii fac posibilă cunoașterea legității evoluției corelative a florei melifere și a familiilor de albine și, de asemenea, studiile staționare permit să se tragă concluzii importante pentru programarea culesurilor melifere.

Totodată, trebuie să recunoaștem că, până în prezent, deși au existat preocupări privind evidența evoluției vremii și a culesurilor melifere nu au fost elaborate încă metode complexe de prognozare a culesurilor melifere în cursul sezoanelor apicole active.

În speranța trezirii interesului celor cu preocupări în acest domeniu, voi încerca în continuare să descriu o parte din cercetările întreprinse în secolul trecut de către înaintașii noștri I. Cârnu, A. Tomescu, E. Sănduleac și alți specialiști recunoscuți în studiul plantelor melifere.

Astfel, prognozarea culesurilor melifere s-a făcut folosind metode ca: prelucrarea statistică a datelor fenologice și a datelor cântarelor de control din stupinele folosite în cercetare; analiza chimică a substanțelor care condiționează formarea elementelor florale și nectarogeneza; corelarea factorilor cosmici cu secreția de nectar (descărcări electrice și radiații cosmice); coordonarea prognozelor sinoptice meteorologice cu evoluția culesurilor și controlul biologic al organogenezei plantelor melifere pentru prognozarea evoluției lor ontogenetice.

Având în vedere că în principal culesurile apicole sunt condiționate de factorii pedoclimatici și biologici foarte variați, cercetătorii mai sus amintiți și-au propus să elaboreze o metodă complexă pentru prognozarea acestora. Pentru elaborarea unei metode de prognozare a culesurilor melifere de lungă durată trebuie să se țină cont de o serie de elemente, cum ar fi organogeneza, fenologia, abundența florală, ecologia, meteorologia și sinoptica.

Totodată, trebuie avute în vedere și elementele care permit prognoza secreției de nectar pe perioadă apropiată ca avertizare la declanșarea culesurilor și evoluția stupinelor care participă la cercetare.

Metodologia de lucru în cazul prognozelor de lungă durată are la bază elemente din domeniul biologiei și ecologiei plantelor și orgogeneza se stabilește prin analize de muguri și permite, pe de o parte, stabilirea datei de apariție a primordiilor, iar pe de altă parte, cunoașterea influenței climei asupra evoluției organelor care determină secreția de nectar.

Metodele curente meteorologice și climatice sunt folosite pentru cercetarea mediului astfel că se înregistrează fenofazele, evoluția temperaturii, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului, insolația ș.a.m.d.

În cazul iernilor grele, la începutul lunii martie, se va face determinarea gradului de vătămare a mugurilor florali pe ramuri puse la forțat la temperaturi de 20 la 24°.

Densitatea florală se determină prin metoda ramurilor de probă, în momentul când inflorescențele apar vizibile pe lujeri. Astfel că se numără inflorescențele pe ramuri, stabilindu-se numărul acestora pe metrul de ramură, numărul mediu de flori pe inflorescență și proporția lujerilor fertili.

Prognoza de lungă durată a nectarogenezei se stabilește pe baza corelației pozitive care există între elementele organogenezei, factorii ereditari, pedoclimatici și fitosanitari.

De asemenea, prognoza pe perioadă apropiată se stabilește pe baza metodologiei curente de avertizare, adică pe baza prognozei meteorologice de scurtă durată, a elementelor biologice și chiar a caracteristicilor culesului.

Totodată, la speciile melifere cu înflorire de durată mai lungă, un aport însemnat ar putea aduce folosirea unor stupi de control sondă situați în punctele pentru urmărirea culesului, numite și puncte fenologice.

Și, în fine, în întocmirea prognozelor melifere rezultatele obținute prin metodele amintite mai sus se completează prin datele statistice pe mai mulți ani, acestea referindu-se la determinările anuale ale secrețiilor de nectar (cantitate, densitate, compoziție etc.) la principalele plante melifere, prin metoda capiloarelor, a analizelor chimice și a evoluției greutății stupilor de control.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 28-29

Efectuarea de analize pentru stabilirea stării de sănătate a familiilor de albine

A venit și momentul mult așteptat cu neliniște și teamă a ieșiri familiilor de albine din iarnă și, așa cum am estimat în scrierile mele încă din noiembrie 2016, aceasta se caracterizează cu multe pierderi și depopulări masive de albine.

Cauzele acestei situații sunt fie cunoscute – și aici apicultorii trebuie să și le asume – sau necunoscute – și aici este apanajul celor care se consideră mari specialiști în domeniu să le explice și, mai mult, să dea soluții.

Este evident că la ieşirea din iarnă toţi apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ fructificând cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

O familie bolnavă, la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu amploare activităţile enunţate. De multe ori familiile cu handicap sunt compromise mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale. Oricum familiile slabe nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie, (salcâm, răpită ş.a.) cu familiile sănătoase şi puternice.

Pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, este imperios necesar să se trimită probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină.

Instituțiile care pot și trebuie să efectueze aceste analize pentru apicultori sunt: direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene (DSVSA-urile situate în fiecare reședință de județ), Compartimentul Sănătate Insecte Utile din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDAH Str. Dr. Staicovici nr. 65, sect. 5, București) sau la Laboratorul de Patologie Apicolă al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură (IC-DA B-dul Ficusului nr. 42, sect.1, București). Precizez că la primele două instituții analizele se fac contra cost și, la ultima instituție, gratis.

Cu ajutorul acestor analize, principalele boli care pot fi decelate în această perioadă sunt varroza, nosemoza şi puietul văros.

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a NORMEI SANITAR VETERINARE din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează pentru albine următoarele:

● Materiale necesare prelevării de probe de albine sunt: echipament apicol de protecţie, salopetă din bumbac de culoare albă, mască apicolă, preferabil cu inserţie de plasă metalică, mănuşi şi cizme din cauciuc, trusă entomologică; aspirator apicol pentru prelevare de probe; perie apicolă, daltă apicolă, cuşti Foti – pentru probe de albine vii, recipiente de sticlă cu capac perforat, cu capacitate de 150 ml, pentru prelevare de probe de albine vii, recipiente din material plastic, de preferat de polietilenă, PTFE, PVC, PET, cu posibilitate de închidere etanşă, cu capacitate maximă de 800 ml, pentru prelevare de probe de albine şi probe asociate acestora pentru examen toxicologic, cutii de carton cu dimensiuni de maximum 450 mm x 310 mm, optim 150 mm x 150 mm, cu capac, pentru prelevare de probe de fagure cu conţinut; pungi din hârtie de 500 g, pentru prelevare de probe de albine moarte, pungi de plastic cu sistem de etanşeizare; marker permanent; etichete de identificare şi cutii termoizolante.

● Prelevarea de probe de la speciile de albine din genul API se realizează cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– pentru supraveghere sanitar-veterinară şi, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecţioase şi parazitare la albine numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puţin 5 % din efectivul unei stupine de producţie şi 15% din efectivul unei pepiniere de mătci;

– pentru prelevarea probelor de albine se poartă în mod obligatoriu echipament de protecţie specific;

– probele de albine vii se prelevă prin măturare cu peria apicolă ori acestea se aspiră cu un dispozitiv special de pe rame şi de la urdiniş;

– fragmentele de fagure se prelevă prin decupare între zonele de inserţie metalică ale ramei, cu ajutorul unui bisturiu, după îndepărtarea albinelor de acoperire;

– ramele întregi cu conţinut se extrag din stup şi se scutură albinele de pe fagure deasupra stupului deschis;

– pentru prelevarea probelor se foloseşte numai instrumentar steril;

– prelevarea se poate realiza concomitent, pentru monitorizarea atât a bolilor infecţioase, cât şi a celor parazitare.

● Probele prelevate trebuie să fie într-o cantitate reprezentativă de material biologic din aceeaşi specie, astfel:

– pentru boli bacteriene ale albinelor sau ale puietului se prelevă o probă de 25 g de albine vii, prelevate de la urdiniş, sau un fragment de 20 cm2 de fagure cu puiet căpăcit ori necăpăcit, cu modificări, sau o ramă întreagă cu puiet şi rezervă de hrană ori miere căpăcită;

– pentru boli parazitare ale albinelor sau ale puietului se procedează astfel:

         1. pentru acarapioză se prelevă o probă de 15 g de albine vii din stup;

         2. pentru nosemoză, amibiază şi alte endoparazitoze digestive se prelevă o probă de 10 g de albine vii sau moarte de la urdiniş;

         3. pentru varroză se prelevă o probă de 25 g de albine vii din stup ori 25 g de albine moarte de pe planşeul stupului sau un fragment de 10/15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor ori de albină lucrătoare sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritus de pe planşeul stupului;

         4. pentru tropilelapsoză, atacul gândacului mic de stup, galerioză şi alte ectoparazitoze ale puietului se prelevă o probă de fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10/15 cm2 sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritusul de pe planşeul stupului;

– pentru boli micotice ale albinelor şi puietului se prelevă o probă de 10 g de albine moarte de la urdiniş, de pe planşeul şi de pe oglinda stupului, sau un fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10x15 cm2.

● Transportul probelor de insecte utile la laborator:

a) Pentru materialul biologic prelevat viu, probele sunt transportate la laborator în maximum 24 de ore din momentul prelevării, la temperatura mediului ambiant. Aceasta nu trebuie să depăşească maximum 38°C.

b) Pentru materialul biologic prelevat după survenirea morţii, probele se transportă la laborator în cel mai scurt timp posibil, nu mai târziu de 72 de ore de la moartea insectelor. Transportul acestor probe se realizează pe gheaţă naturală sau artificială, în recipiente izoterme care menţin temperatura de refrigerare.

c) Probele prelevate pentru examenul toxicologic şi care nu pot fi transportate în timp util la laborator se congelează până la expediere.

d) Probele prelevate sunt însoţite de documente de însoţire tipizate, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. Se analizează cererea de ofertă şi, în funcţie de scopul prelevării probelor, se completează formularele prezentate la anexele nr. 3 şi 4.

În final îmi exprim speranța că buletinele de analiză obținute în urma analizelor probelor trimise asociate concluziilor specialiștilor în domeniu privind cauzelor depopulărilor și dispariției familiilor de albine la această ieșire din iarnă vor face ca stuparii, acolo unde se impune, să remedieze situațiile anormale și să intre în sezonul activ cu familii apte să fructifice culesurile melifere de întreținere și producție.

GALERIE FOTO


Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 34-36

Revizia de fond de primăvară a familiilor de albine

Revizia de fond se poate efectua în zile însorite, fără vânturi puternice şi cu temperaturi de peste +14°C, notând în fişele familiilor de albine şi în carnetul de stupină constatările legate de: puterea familiei – exprimată în număr de intervale bine ocupate cu albine, cantitatea de hrană în kg miere şi/sau păstură, numărul de rame parţial ocupate cu puiet de diferite vârste, prezenţa reginei şi starea de sănătate a familiei.

Referitor la aprecierea puterii familiei de albine, aceasta poate fi aproximată, considerând că primăvara devreme, la începutul sezonului activ, un interval conţine 0,25 kg albină astfel că, spre exemplu, în cazul când familia s-a dezvoltat pe 10 rame, deci pe 9 intervale, aceasta are o cantitate de albină de aproximativ 2,25 kg.

De asemenea, cantitatea de miere din rame se poate evalua, considerând că 6 dm2 de fagure cu miere căpăcit conţine 1 kg de miere, iar o ramă mare de stup vertical, 1/1 (cu înălţime de 30 cm) plină cu miere, are 3,5-4 kg de miere şi cea de stup multietajat, 2/3 (cu înălţimea de 23 cm) plină cu miere are 2,5-3 kg de miere.

În funcţie de constatările ocazionate de revizia de fond, de la care nu trebuie să scape nicio familie, se vor stabili diferenţiat, pentru fiecare familie de albine, lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea văzută şi notată.

Fig1 Evaluarea cantitatilor de hrana albinelor si puietului 2

Astfel, familiile orfane vor primi o regină de la rezervă, dacă există, sau se vor unifica cu alte familii slabe dar cu regină, familiile excesiv de slăbite vor fi unificate, cele lipsite de hrană sau cu hrană insuficientă ori de calitate necorespunzătoare vor fi ajutate de urgenţă, procedând la aşa-numitele hrăniri de necesitate.

Unificarea familiilor de albine se face prin simpla transvazare a cuibului familiei orfane lângă cuibul familiei cu regină sau deasupra acesteia și izolarea reginei nu este obligatorie deoarece în această perioadă reginele sunt acceptate uşor de albinele străine – pericolul apare doar în cazul în care în familia orfană au apărut albine ouătoare, situaţie care se recunoaşte prin prezenţa de puiet bombat – de trântor – sau de ouă depuse neregulat pe pereţii celulelor sau mai multe ouă într-o celulă, în asemenea cazuri izolarea reginei fiind obligatorie.

Ce administrăm familiilor de albine înfometate sau în pericol de înfometare? Simplu: faguri cu miere descăpăcită sau sirop de zahăr 1:1, rame cu păstură sau chiar turte din miere, zahăr şi polen. În cuib se lasă doar fagurii cu hrană şi puiet bine acoperiţi de albine, astfel încât acesta să fie cât mai bine strâmtorat cu putinţă. Trebuie avut în vedere că în această perioadă, deşi a început apariţia albinelor tinere, schimbul de generaţii se face încă destul de încet, mortalitatea albinelor de iarnă prevalând apariţiei albinelor tinere, iar puterea familiei este încă în descreştere.

Nu e rău ca tot acum să se refacă şi să se cureţe aşa-numita „oglindă a stupului“ situată în faţa acestuia (fig. 2), în acest mod putându-se urmări mai uşor gunoaiele (resturile) aruncate afară de albine, trăgând concluzii şi dându-se, în acelaşi timp, un aspect mai curat şi plăcut stupinei.

Fig2 Curatarea intervalelor dintre stupi si oglinzilor

Fagurii puternic murdăriţi de pete de diaree se îndepărtează din cuiburi, chiar dacă sunt ocupaţi cu cantităţi mici de puiet, iar în cazul în care pe asemenea faguri sunt cantităţi mai mari de puiet se curăţă petele de diaree prin răzuire urmând ca, mai târziu, după ieşirea puietului, fagurii respectivi să fie scoşi şi topiţi.

În funcţie de evoluţia vremii e de preferat să se menţină gratiile împotriva şoarecilor la urdinişuri, tocmai pentru că în această perioadă şoarecii devin mai activi, îşi caută locuri izolate şi călduroase pentru a-şi face cuiburile în care să nască puii și, cu toate că albinele nu mai au ghemurile atât de compacte ca în timpul iernii, şoarecii circulă nestingheriţi prin părţile laterale ale cuibului şi mai ales în spaţiul din spatele diafragmei şi deasupra podişorului, unde-şi fac de regulă cuiburile, deranjând albinele prin foiala lor şi mai ales prin mirosul pe care-l degajă ei şi excrementele lor.

O altă acțiune care trebuie realizată cu ocazia acestei revizii este recoltarea de probe de albine şi de faguri pentru efectuarea de analize pentru stabilirea precisă a stării de sănătate a familiilor de albine.

Se înţelege că la ieşirea din iarnă toţi apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ și să fructifice cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

Fig3 Albine cu acarieni Varroa destructor

O familie bolnavă (fig. 3 și 4) la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate, se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu succes activităţile enunţate, astfel că de multe ori familiile cu handicap sunt compromise, mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale.

Oricum, familiile slabe sau slăbite nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie (salcâm, răpiță ş.a.) cu familiile sănătoase şi puternice.

Evident, pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, uneori este imperios necesar să se trimită probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină (DSVSA-urile județene, IC-DA și IDSA) unde, analizând probele trimise, pot fi decelate cu prioritate varoza, nosemoza şi puietul văros.

Fig4 Fagure de la familie besmetica

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a NORMEI SANITAR VETERINARE din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează prelevarea și trimiterea probelor pentru albine.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 34-35

Revizia sumară de primăvară a familiilor de albine

Martie, numit şi Mărţişor, este considerată luna începutului primăverii, a echinocţiului de primăvară – 23 martie, cu adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor care vestesc sosirea primăverii. Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirmă atributul lunii echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, Acum trebuie efectuată neapărat o revizie, fie chiar una sumară.

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică la peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial, constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă, cu această ocazie, se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule, nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar şi a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de menţinere a unei temperaturi normale în cuib, influenţând negativ ponta reginelor şi sporeşte gradul de uzură a albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de iernare, grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemosemozei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate, poate avea un efect fatal.

Totodată, trebuie ţinut seama că eliminarea umidităţii se face printr-o bună ventilaţie şi cu ocazia împachetării suplimentare ar fi de dorit să se asigure stupului o înclinare spre înainte de 6-8°, caz în care are loc o mai bună aerare (ventilaţie) a cuibului şi totodată albinele îndepărtează mai uşor cadavrele albinelor moarte şi alte gunoaie care apar în această perioadă pe fundul stupilor. De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Posibilele variaţii mari de temperatură de la zi la noapte din luna martie şi existenţa unui număr încă mic de albine pentru acoperirea puietului, care este din ce în ce mai mult, impun o protecţie termică suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de aproximativ 34 la 35°C şi pentru aceasta, acolo unde este cazul, trebuie suplimentate materialele termoizolatoare şi, dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte materialelor izolatoare) sunt umede, acestea se usucă la soare ori vor fi înlocuite cu altele uscate.

Dacă la revizia sumară se constată absenţa sau insuficienţa hranei se intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2 şi se pot administra şi turte din miere şi polen, dar numai în cazul în care albinele zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.

revizia primavara albine 3

În lipsa zborurilor, dacă nu mai există faguri cu miere căpăcită la rezerva stupinei, hrănirile de completare şi de stimulare trebuie efectuate cu şerbet cu zahăr, şerbet cu zahăr şi miere, zahăr candi sau cu pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (zahăr 80% şi miere 20%) , toate fără adaos de hrană proteică.

După efectuarea de zboruri de curățire și când prognozele meteorologice ne dau certitudinea că vremea se stabilizează, încălzindu-se și favorizând viitoare zboruri de curățire, se poate trece la hrăniri cu turte proteice, respectiv realizate cu miere și polen.

Totodată, mărirea pontei reginelor şi stimularea creşterii puietului se pot face imediat ce timpul se încălzeşte şi prin hrăniri de stimulare cu miere sau cu sirop de zahăr, în proporţie de 1/1, administrat călduţ în porţii mici, la început de 150-250 ml, şi pe măsură ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea familiilor de albine, în porţii nu mai mari de 300-500 ml periodic la 1 sau 2 zile, în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează şi hrănitorul se goleşte.

revizia primavara albine 4

Se va evita introducerea în stupi, în scopul asigurării rezervelor de hrană, a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă. Aceasta pentru că în această perioadă albinele dizolvă cu greu cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând, de regulă, cristalele de miere pe fundul stupului; în plus, consumul unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp.

Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în perioada activă, descăpăcindu-se câte o porţiune redusă şi fiind udaţi bine cu apă călduţă şi puşi după diafragmă ca hrană stimulentă în perioadele de dezvoltare lipsite de cules din primăvară sau din toamnă.

Dacă nu a fost instalat adăpătorul cu apă acesta va fi instalat de urgenţă deoarece, odată cu apariţia puietului, când temperatura în cuib trece de 32oC, albinele vor duce lipsă de apă deoarece aerul cald are o capacitate de absorbţie a vaporilor mai mare decât cea a mierii descăpăcite (sub 50%).

În general, adăpătoare sunt compuse dintr-un rezervor de apă cu robinet în partea de jos şi capac sus. Apa din rezervor pică pe o scândură lată de 20 la 25 cm şi groasă de 5 cm, înclinată convenabil, pe suprafaţa căreia este săpat un şanţ în zig-zag de 1,5-2 cm adâncime şi 2 cm lăţime.

revizia primavara albine 5

O altă variantă de adăpător este cel comus dintr-o tavă din material plastic în care se plasează un grătar realizat din leţuri de lemn.

Adăpătoarele se instalează în zilele călduţe, alimentându-se cu apă călduţă în care se dizolvă un adaos de 5 g/sare la litrul de apă.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 32-33

Reţete de hrană proteică pentru albine

A doua jumătate a lunii februarie și începutul lunii martie se caracterizează prin amplificarea creșterii de puiet în familiile de albine și, implicit, a creșterii destul de mari a consumului rezervelor de hrană existente în cuiburile familiilor de albine, astfel că lunar consumul de hrană tinde chiar la peste 2 kg.

Totodată, țin să precizez că, având în vedere că anul 2016 a fost dezastruos din punct de vedere apicol, familiile de albine nu au intrat în cele mai bune condiții în iarnă și deja s-au anunțat de la unele stupine masive depopulări, mortalități și chiar dispariții de familii de albine. Astfel devine imperios necesară evaluarea de urgență a stării familiilor de albine și trecerea, în caz de nevoie, la hrăniri cu produse energetice și proteice.

Și dacă până la apariția condițiilor de efectuare de zboruri de curățire am recomandat efectuarea de hrăniri cu turte (paste) energetice, acum, odată cu apariția condițiilor de efectuare a acestor zboruri, recomand și administrarea de hrăniri proteice.

Produsele pentru hrăniri proteice trebuie, în principal, să fie pe bază de polenuri sau păstură deoarece proteinele obţinute din polen sau păstură sunt necesare albinelor în primul rând pentru creşterea puietului, astfel că pentru prepararea hranei necesare larvelor, albinele doici au nevoie să consume polen. Dar, ar fi greşit să credem că rolul polenului se reduce numai la aceasta. Tinerele albine, timp de câteva zile după ecloziune, trebuie să consume polen, în caz contrar ele vor rămâne debile, cu durata de viaţă scurtată substanţial. Totodată, este de știut că albinele doici nu numai că hrănesc puietul, dar hrănesc cu proteină și culegătoarele peste noapte.

Este de precizat că, pentru înlocuirea polenului, au fost încercaţi ca substituenţi laptele degresat, gălbenuşul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ş.a.m.d., dar niciunul dintre acești înlocuitori nu și-au demonstrat totala viabilitate, așa că eu personal recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen şi păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescenţele alunului.

Hrana proteică suplimentară se administrează în doze reduse şi la intervale mici de timp deoarece, când este distribuită în doze mari şi la intervale mari, creează şocuri nutritive, fapt dăunător stării generale a familiei de albine.

Produsele și modalitățile de administrare a hranei proteice pe care mi le-am propus să le descriu sunt: administrarea de polen sau păstură în afara stupilor, turte cu polen, turte din miere și păstură și rame cu polen sau păstură. Toate aceste produse și modalități le-am aplicat, de cele mai multe ori cu succes, în stupinele proprii, iar hrănirile cu diverși înlocuitori nu le folosesc și nu le recomand dacă vreți să aveți într-adevăr albine viabile și sănătoase.

De asemenea, atenționez că cea mai bună hrană proteică este păstura în faguri de la rezerva stupinei, mierea folosită la amestecuri trebuie lichefiată, polenul recoltat de albine înainte de utilizare se macină fin, păstura și polenul utilizate la hrăniri nu trebuie să fie mai vechi de un an și să nu fie înghețate, iar prin folosirea amestecurilor proteice se pot activa sporii de nosemă și în acest sens trebuie luate măsuri de prevenție.

În final, nu uitați că albina este o insectă inteligentă; ea știe când are mâncare sau nu, dar și să facă economie, noi trebuie doar să cunoaștem acest lucru şi să procedăm ca atare.

Hrănirea albinelor cu polen sau păstură în afara stupilor

retete fig 1 Hraniri in afara stupilor 2

La hrănirea în aer liber, polenul se expune, în zilele favorabile zborului albinelor, sub formă de praf, obţinut prin măcinarea granulelor, în tăviţe, lădiţe, capace de stupi sau hrănitoare speciale (fig.1 și 2), aşezate în locuri însorite, amplasate în imediata apropiere a stupinei.

În cazul hrănirilor cu păstură, aceasta se recoltează cu prilejul reformării fagurilor vechi la sfârşitul verii sau toamnei din anul precedent, reţinând şi păstrând la rezerva stupinei importante cantităţi. Păstura se păstrează la loc uscat, răcoros și întunecat, în recipiente fără aer (obligatoriu). Mai poate fi păstrată şi în formă refrigerată, însă unele dintre calităţile ei se diminuează în acest caz.

retete fig2 Malaxoare pentru framantat turte 2

Hrănirile cu păstură în aer liber se fac procedând ca în cazul polenului, iar pentru hrănirile cu polen şi cu păstură trebuie să avem siguranţa că hrănim numai albinele stupinei proprii.

Turte cu polen

În cazul hrănirii în interiorul stupului polenul se administrează sub formă de turte şi pasta turtelor se prepară din 20% polen măcinat şi 80% miere prin frământare (fig. 3) și apoi se duce amestecul într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat, unde se frământă zilnic.

retete fig3 Polen macinat

După circa două săptămâni produsul devine omogen, putând fi astfel pus în pungi a câte 500 g (fig. 4) și apoi este lăsat până se cristalizează mierea și cu un sucitor se aplatizează pungile până la o grosime care să fi compatibilă cu spațiul dintre podișor și spetezele superioare ale ramelor cuibului familiilor de albine.

retete fig4 Turte cu polen

Până la administrare pungile se păstrează în continuare într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat.

Turte din miere şi păstură

retete fig 5 fagure cu pastura

O reţetă mai veche, dar totuşi de actualitate, este pasta din miere şi păstură. Cum se procedează: în luna ianuarie se expun fagurii cu păstură (fig. 5) la ger. Înainte de a îngheţa păstura (atenţie, se depreciază) şi când devin casanţi, se taie în fâşii prin mijlocul celulelor, care se freacă între palme, obținând păstura (fig. 6).

retete fig 6 pastura

Păstura astfel obţinută se amestecă cu o cantitate egală de miere lichefiată şi se pune în borcane. Când borcanul este aproape plin, se toarnă deasupra un strat de miere. Spre sfârşitul iernii, când vrem să hrănim albinele, trecem amestecul de miere şi păstura prin maşina de tocat. La 2 kg de pastă se toarnă, picurând şi amestecând, 1 litru de apă caldă, în care am dizolvat 20 g de sare de bucătărie.

Se fac turtiţe de 0,5 kg şi se administrează deasupra ramelor. Administrarea poate dura până la apariţia polenului în natură, din 10 în 10 zile. Pentru prevenirea apariţiei nosemozei, o parte din apă se poate înlocui cu ceaiuri din diverse plante sau protofil.

Rame cu polen

Trebuie arătat că hrana proteică din stupi este mai dificil de păstrat ca rezervă, mai ales că în toamnă albinele consumă aproape toată păstura, formând corpul gras.

Evident că apare necesitatea ca, atunci când apare o fereastră de timp favorabil, să se introducă lângă ramele cu început de puiet o ramă cu hrană proteică și această ramă se prepară după cum urmează:

Se ia polen, nu mai vechi de un an, se macină foarte fin, după care acesta se presară în celulele fagurelui (fig. 7) până când acestea se umplu, apoi se ung celulele cu sirop de zahăr care se prepară în proporție de două părți zahăr și o parte apă, apoi după 2-3 zile, după ce se întărește, ungem cu foarte puțină miere și, când timpul ne permite, introducem această ramă la marginea cuibului.

retete fig 7 Fagure cu polen

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 36-38

Reţete de hrană energetică sub formă de turte pentru albine

Sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie se caracterizează prin începerea creșterii de puiet în familiile de albine și, implicit, al creșterii consumului rezervelor de hrană existente în cuiburile familiilor de albine, astfel că lunar consumul de hrană prin creșterea la 1-1,5 kg, tinzând chiar la peste 2 kg.

Totodată, țin să precizez că, având în vedere că anul 2016 a fost dezastruos din punct de vedere apicol, că familiile de albine nu au intrat în iarnă în cele mai bune condiții și deja s-au anunțat la unele stupine masive depopulări, mortalități și chiar dispariții de familii de albine.

Astfel devine imperios necesară evaluarea de urgență a stării familiilor de albine și trecerea, în caz de nevoie, la hrăniri.

Până la apariția condițiilor de efectuare a zborurilor de curățire recomand efectuarea de hrăniri cu turte (paste) energetice poziționate deasupra ramelor cuiburilor. Operațiunea de introducere a turtelor se va face între podișoare și spetezele de sus (fig. 1 și 2) ale ramelor rapid, astfel încât să nu deranjeze prea mult echilibrul termic din cuiburi.

retete fig2 Turte introduse in stup

În practica apicolă, în afară de hrănirile cu miere care sunt cele mai bune, sunt vehiculate foarte multe reţete de hrană energetică, dar spaţiul alocat rubricii nu-mi permite să le prezint pe toate, aşa că voi alege câteva care folosesc, pe lângă zahăr, miere și chiar ceaiuri. Sunt testate personal şi mi-au dat rezultate pozitive. Astfel:

Pentru prepararea pastei de zahăr se folosesc 4 părţi zahăr pudră şi o parte miere fluidă (800 g de zahăr + 200 g de miere). Mierea cristalizată se lichefiază în bain-marie înainte de a se folosi şi i se adaugă zahărului pudră frământând amestecul până se obţine un aluat tare. Apoi pasta obținută se lasă să se „odihnească“ până a doua zi. Dacă amestecul apare moale - curgător se mai adaugă zahăr până capătă din nou consistenţa tare, dar posibil de întins.

Trebuie avut în vedere că turta este aplicată peste rame (fig. 3), deasupra ghemului şi temperatura ridicată degajată de albine poate determina înmuierea, scurgerea conţinutului printre rame şi năclăirea albinelor.

retete fig3 Turta din zahar pudra cu miere

Apoi pasta se introduce în pungi de plastic cu greutate de 0,2-1 kg, se întinde obţinând turte cu o grosime uniformă și aici, trebuie specificat, că grosi­mea turtelor nu trebuie să depăşească înălţimea spaţiului dintre rame şi podişor. Până la utilizare este bine ca pungile să se depoziteze în mediu uscat, la răcoare.

Referitor la materialele folosite, zahărul pudră trebuie să fie de calitate și, dacă se poate, de sfeclă, iar mierea să provină de la familii sănătoase și să nu fie cristalizată sau cel mult cristalizată fin, de consistența untului.

Totodată, recomand introducerea în turte a protofilului sau a altui medicament pentru prevenirea dezvoltării nosemozei și a 1-2 g/kg sare de lămâie pentru invertire. Aceste turte sunt ideale pentru hrăniri de stimulare sau de salvare a familiilor rămase fără provizii în timpul iernii sau primăverii.

● Şerbet de zahăr cu miere

Acest şerbet conţine, pe lângă zahăr, şi o anumită cantitate de miere, ceea ce face ca albinele să-l consume cu o plăcere mai mare.

Pentru preparare, într-un vas emailat sau din inox de 10 litrii se amestecă 5 kg de zahăr tos cu 0,850 de litri apă sau ceai din plante* şi se amestecă cele două produse până când se constată că zahărul este bine umezit, iar apa nu bălteşte. Apoi, vasul cu amestecul rezultat se aşază pentru fierbere la foc moale, negrăbind fierberea şi înlăturând permanent spuma rezultată. De asemenea, tot în timpul fierberii, o operaţiune foarte importantă este îndepărtarea cristalelor de zahăr ce se depun pe pereții vasului cu o cârpă udă şi stoarsă.

Durata fierberii este de 15-30 minute, în funcţie de tăria focului, şi apoi se controlează concentraţia siropului. Respectiv, se ia cu o linguriţă sirop şi se introduce într-un pahar cu apă rece şi vom şti că amestecul ajunge la concentraţia optimă când siropul rămâne închegat pe linguriţă şi se poate modela între degete.

În acest moment se adaugă 800 g de miere şi se mai clocotește încă 3 minute, amestecând continuu pentru înglobarea mierii în amestec.

Mierea folosită trebuie să nu fie cristalizată sau, dacă este, se lichefiază în prealabil prin încălzire până la 40°C.

Apoi se ia vasul de pe foc şi se lasă să se răcească uşor până la circa 70-80°C când, cu ajutorul unei linguri mari de lemn, soluţia de zahăr cu apă şi miere se amestecă continuu până se constată că devine opacă, începând să se albească (fig. 4).

retete fig4 Fierberea zaharului

Amestecarea se continuă până la temperatura de 40 – 50°C, când începe să se formeze şerbetul şi acesta se toarnă în tăviţe căptuşite cu hârtie cerată, pergament etc.

Înainte de răcirea completă şerbetul se taie în plăci cu dimensiunile dorite (fig. 5) care se introduc în pungi de plastic, acestea fiind depozitate în mediu uscat la răcoare (8-12°C, împachetat în pungi sau în recipiente etanșe).

retete fig5 Taierea turtelor de serbet

Dacă încercarea de a obţine şerbet a însemnat un eşec, se adaugă apă sau ceai de plante din nou şi o luam de la capăt, dar de reţinut, în caz de eşec, nu se retopeşte amestecul mai mult de 3 ori.

● Plăci de zahăr candi cu miere.

Pentru prepararea zahărului candi, într-o oală smălţuită sau din inox se introduce o parte ceai de plante* şi cinci părţi zahăr după care, amestecând continuu, acestea se pun la foc. Trebuie precizat că oala trebuie să aibă o capacitate dublă faţă de volumul amestecului pentru ca acesta să nu dea în foc.

După topirea întregii cantităţi necesare pentru o şarje, amestecul se fierbe până când ajunge la temperatura de 116°C, când vasul este luat de pe foc şi lăsat liniştit până se răceşte la circa 70-80° C, timp în care se umezesc tăvile cu apă, se tapetează cu hârtia cerată sau pergament şi se aşază pe o suprafaţă perfect plană.

După trecerea timpului de răcire şi liniştire se amestecă lichidul cu lingura sau paleta de lemn învârtind într-un singur sens şi se va observa că la început soluţia are o culoare mai închisă, ca după 3-4 minute de amestecare culoarea să se deschidă către crem. Se continuă amestecarea până când soluţia începe să opună rezistenţă şi acum trebuie să se toarne repede în tăvi.

Odată terminată operaţia de turnare, se lasă tăvile liniştite până ce materialul cristalizează şi după ce au trecut circa 30 de minute se taie plăcile de zahăr candi şi, după răcirea completă, se introduc în pungi care vor fi depozitate una peste alta, la o temperatură de +8 la +12°C.

Pentru a face mai atractive plăcile candi pentru albine se poate adăuga la fiecare kilogram de zahăr câte 100 la 200 g de miere indiferent de sortiment, exceptând mierea de mană şi în această situaţie, când soluţia din oală începe să fiarbă, alături, pe un alt foc, se pune la încălzit direct pe flacără oala cu mierea necesară. Când amestecul de zahăr a atins temperatura de 116°C, mierea încălzită se adaugă amestecului.

* Ceai folosit la prepararea şerbetului şi a zahărului candi

Acest ceai are ca scop să facă hrana administrată albinelor mai atrac­tivă şi să combată preventiv apariţia nosemozei. El se prepară din mai multe plante medicinale, cum ar fi:

• sunătoare (Hypericum perforatum),

• flori de coada-şoricelului (Achilia millefolium),

• frunze de mentă (Mentha piperita),

• flori de muşeţel (Matricaria chamomilla),

• frunze şi flori de busuioc (Ocimum basilicum),

• cimbrișor (Thymus serpyllum),

• roiniță (Melisa officinalis) ș.a.m.d.

retete fig6 Ceaiuri si turte

Infuzia se prepară astfel: cantitatea de plante uscate trebuie să fie de 20 g la un litru de apă, în total, nu de fiecare plantă. Infuzia la nevoie se poate face din una, două, trei sau toate plantele indicate, luate în părţi egale.

Plantele mărunţite se pun într-un vas emailat peste care se toarnă o cantitate de 150 ml de apă rece ca să se îmbibe, în alt vas se fierbe 850 ml de apă care se toarnă fierbinte peste plantele din vasul în care s-au îmbibat cu apă rece.

Apoi vasul cu plante şi apa fierbinte se lasă 5 minute la foc mic, fără să fiarbă, după care se stinge focul, se acoperă vasul şi se lasă timp de 30 de minute pentru a se produce extracţia principiilor active.

Infuzia obţinută se strecoară şi la un litru i se adaugă zeama stoarsă de la o jumătate de lămâie, după care poate fi folosită la prepararea şerbetului şi zahărului candi. Infuzia poate fi păstrată maximum 48 de ore la frigider.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 36-38

EPILOG la periplul apicol european (I)

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, iar acum, după încheierea acestui periplu și trecerea unui timp de sedimentare și cristalizare a informațiilor, voi încerca să trag niște concluzii față de ce am aflat și văzut față de desfășurarea stupăritului în țara noastră.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

● O primă temă de luat în discuție este modul cum se efectuează stupăritul pastoral și ce reglementări legale există și cum se respectă ele.

În privința numărului de stupi dintr-o locație de pastoral am constatat că în niciuna din cele 3 țări, Austria, Germania și Elveția, numărul de stupi nu este mai mare de 50, pe când în România am găsit și locuri unde erau îngrămădiți peste 240 de stupi. Aci pavilioanele stăteau ca în parcările auto.

apicultura stupina Gratz Austria

Numărul de stupi care ar trebui să populeze o locație de stupină rezultă din materialele bibliografice despre plantele melifere unde, în funcție de specia meliferă a masivului la care se efectuează stupăritul pastoral, este prevăzută încărcătura admisă de stupi la hectar.

Astfel, pentru utilizarea optimă a întregului potențial melifer, se recomandă folosirea următoarelor încărcături de familii de albine la hectar: la rapiță și muștar 2-3 stupi/ha, la pomi roditori 2-3 stupi/ ha, la salcâm 15-30 stupi/ha, la tei 10-15 stupi/ha, la zmeuriș 3-5 stupi/ha, la leguminoase perene 4-6 stupi/ha, la floarea-soarelui 1-2 stupi/ha și la plante medicinale și aromatice 3-4 stupi/ha.

Este evident că, dacă nu se respectă aceste încărcături maximale, producțiile realizate sunt sub așteptări și aceste rezultate sunt și mai dezastruoase ținând cont da faptul că în ultimii ani condițiile pedoclimatice favorizează din ce în ce mai puțin secrețiile de nectar.

Mă gândesc că poate în România ar fi eficiente comisiile de bază meliferă județene, dar modul de funcționare a acestora trebuie gândit ca să fie eficient și maleabil astfel încât ele să nu se trans­forme într-un hățiș birocratic de frânare a stupăritului pastoral.

Referitor la restricțiile pentru așezarea stupinelor și stupilor pe locațiile permanente și temporare (de pastoral) și în cele trei țări vizitate și în România acestea există, dar diferența între cele două cazuri este că „apicultorii austrieci, germani și elvețieni nici nu se gândesc să calce aceste restricții“, iar „mulți apicultori români caută căi de ocolire a lor“. În România nu există vreo autoritate care să sancționeze încălcarea restricțiilor în stupărit, iar cuantumul amenzilor prevăzut de Legea apiculturii este derizoriu.

● Un subiect fierbinte, foarte dezbătut și controversat în România, este cel referitor la identificarea exploatațiilor apicole și familiilor de albine pentru care s-au emis ordinele ministrului Agri­culturii OM 119/2011 și OM246/2012, urmate de o încercare de nou proiect în 2016 din care ar fi rezultat cel mai sofis­ticat sistem de identificare a exploatațiilor apicole și familiilor de albine, care implică un vast sistem birocratic și, bineînțeles, un volum de muncă pe măsură. Din documentările noastre, ceva similar nu există nicăieri în lume.

Voi proba cele afirmate cu cele aflate în cele trei țări vizitate, cei în drept nu au decât să ne aducă exemple contrarii concrete.

Conform celor afirmate de apicultorii Mario Vogel din Gols – Austria și Klaus Fehrenbach din Ravensburg – Germania, în aceste două țări existența stupinelor se anunță în luna august la primăriile locale, iar numărul de stupi poate fi anunțat sau nu.

În Elveția, Ursula Lüthi din Signau ne-a informat că identificarea stupilor nu există, făcându-se numai identificarea stupinelor pentru care se primesc coduri numerice.

În România acum se identifică atât stupinele, cât și stupii și, dacă alocarea identificării stupinei se face o singură dată, pentru identificarea stupilor există reglementări foarte stufoase pe care trebuie să le îndeplinească apicultorii și formele asociative din care fac parte ca să anuleze numere la dispariția stupilor și să primească noi numere la apariția de noi stupi.

Aici țin să amintesc celor în drept de la MADR, ANZ și ANSVSA că la întâlnirea consultativă din primăvara anului 2016 marea majoritate a reprezentanților formelor asociative ale apicultorilor prezenți au semnat și depus la ministrul MADR un memoriu în care se cerea să se renunțe la actualul sistem de identificare și numărul de familii de albine să se anunțe anual la primăriile locale, acestea fiind înscrise în registrele agricole. Stupinele să primească coduri numerice de identificare – „simplu și eficient“. Mingea a fost ridicată la fileu, așteptăm o replică constructivă.

Totodată, cred că sunt în asentimentul tuturor apicultorilor români ca atunci când reprezentanții formelor asociative apicole sunt invitați la consultări de cei în drept din partea MADR și li se cere părerile referitor la diverse reglementări să se țină și cont de aceste păreri, nu să se aplice dictonul: „Spuneți ce vreți, dar rămâne cum am prestabilit noi“.

apicultura stupine Crevedia Mare

Reglementări românești (Legea apiculturii – art. 13)

(1) Amplasarea familiilor de albine pe terenurile deținute de apicultori, cu orice titlu, se face la o distanță de cel puțin 5 m față de căile ferate, drumurile publice sau hotarele proprietăților din domeniul public sau domeniul privat, intravilan sau extravilan.

(2) Dacă distanța față de obiectivele prevăzute la alin. (1) este mai mică de 5 m, familiile de albine trebuie să fie despărțite de acestea printr-un gard, zid, plasă ori alt obstacol prin care albinele să nu poată pătrunde în zbor, cu o înălțime minimă de 2 m, măsurată de la nivelul solului, și care să continue pe aceeași linie încă 2 m dincolo de stupii amplasați la extremitățile stupinei.

(3) Numărul familiilor de albine amplasate pe teren, conform obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), nu este limitat.

(4) Apicultorii sunt obligați să respecte distanța dintre stupine de minimum 100 m la masivele melifere din păduri, de minimum 300 m la culturile agricole și să nu amplaseze stupina pe direcția de zbor a albinelor aparținând altor stupine sau să amplaseze stupina între alte stupine și sursa de cules.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 28-29

Verificarea stării de sănătate a familiilor de albine

Anul activ apicol 2016 este unul problemă pentru buna dezvoltare a familiilor de albine de pe teritoriul României.

Aceasta din cauza situației culesurilor de producție și de întreținere, care, din cauza condițiilor climatice nefavorabile, nu prea au fost, iar dacă totuși au existat nu au răspuns așteptărilor și numai în anumite zone, de altfel destul de rare.

Din această cauză rezervele de hrană ale familiilor de albine au fost în cantități insuficiente, fiind necesară completarea acestora cu siropuri de zahăr sau cu alte produse omologate pentru hrănirea albinelor, evitând astfel moartea lor.

Necazul este că aceste produse folosite pentru completarea rezervelor de hrană nu conțin decât în mică măsură, în afară de zaharuri, componentele mierii de albine, astfel că nu se obține o dezvoltare suficient de armonioasă a familiilor de albine. Și mai mult, zaharurile din acestea fiind în majoritatea cazurilor neinvertite, se produce uzura albinelor care le invertesc, scurtându-le drastic viața care duce la depopularea familiilor.

Altă urmare a acestei situații o constituie scăderea imunității albinelor, ducând la posibilitatea izbucnirii unor boli cum ar fi varrooza, nosemoza, loca americană și altele.

Pentru a ține sub control sănătatea albinelor, apicultorii, cu ocazia controalelor curente și periodice, trebuie să fie în cunoștință de cauză cu starea de sănătate a familiilor de albine deținute.

În realizarea acestui deziderat un rol însemnat revine ANSVSA-lui (Autoritatea Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) care, prin Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din diferitele județe ale țării, pot, prin analize de laborator și specialiștii pe care îi au, să semnaleze existența sau nu a unor boli în familiile de albine, indicând în caz de nevoie măsurile pentru stoparea și eradicarea acestora.

Pentru a ne lămuri în privința acestor aspecte am pus un set de întrebări Direcției Generale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și domnul director general dr. Marius MOISE (foto) a avut amabilitatea să răspundă prompt și punctual la toate întrebările.

– Care sunt bolile albinelor prevăzute în Programul Național de Supraveghere, Control și Eradicare și cine dintre medicii veterinari din teritoriu sprijină aceste acțiuni și cu ce costuri pentru apicultori?

– ASVSA are un Program Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale, care include și bolile albinelor, prevăzute în Ordinul președintelui ANSVSA nr.35/2016 care stabilește un program de supraveghere pasivă pentru acaropioză, locă americană, tropilaelapsoză și para­zitoză cu gândacul mic de stup și un program de supraveghere activă pentru locă americană, varrooză și nosemoză. Sistemul veterinar de stat cuprinde medicii veterinari oficiali, respectiv medicii veterinari ai DSVSA-urilor județene și medicii veterinari ai circumscripțiilor-veterinare zonale care aplică la nivel local Programul Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale, incluzând și bolile albinelor. Adițional față de rețeaua veterinară de stat, există și o rețea constituită din medici veterinari de liberă practică împuterniciți de către DSVSA să efectueze acțiunile sani­tare veterinare, în baza unui contract de concesiune pentru implementarea Programului Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare a Bolilor la Animale.

– În caz de suspiciune a existenței unor boli în familiile de albine deținute, apicultorii cui trebuie să se adreseze?

– DSVSA-urile județene organizează supravegherea activă pe teritoriul județului lor și atribuie un număr de vizite medicilor veterinari oficiali din subordine, care selectează stupinele ce urmează să fie vizitate. Departamentul de epidemiologie al Laboratorului național de referință (IDSA București) colectează trimestrial date privind punerea în aplicare a programului. În cazul exploatațiilor apicole familiale, apicultorii, persoane fizice care nu au obligația să aibă contract de prestări servicii cu un medic veterinar de liberă practică, trebuie să se adreseze medicului veterinar oficial, așa cum am arătat în cadrul răspunsului la întrebarea 1. Exploatațiile apicole comerciale au obligația să aibă contract de prestări de servicii cu un medic veterinar de liberă practică.

– Ce fel de probe trebuie să se preleveze din familiile de albine în caz de necesitate pentru efectuarea analizelor de laborator și unde se trimit acestea?

– Tipurile de probe care se prelevează de la familiile de albine sunt menționate în detaliu în Anexa Ordinului președintelui ANSVSA nr. 25/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare și transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătății animalelor. Cele mai importante tipuri de probe sunt probe de fagure cu puiet căpăcit și/sau necăpăcit – fragment de 10x10 cm – cu modificări sau o ramă întreagă cu puiet și rezervă de hrană; miere căpăcită și păstură pentru locă americană, locă europeană; probe de albine vii prelevate din stup în cantitate de 15 g/probă pentru acarapioză; probe de albine vii sau moarte prelevate de la urdiniș, în cantitate de minimum 10 g/probă pentru nosemoză, amibiază și alte endopara­zitoze digestive; probe de albine vii prelevate din stup sau albine moarte, prelevate de pe planșeul stupului în cantitate de minimum 25 g sau un fragment de 10 x 15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor sau de albină lucrătoare ori o ramă întreagă cu puiet căpăcit sau detritus de pe planșeul stupului pentru varrooză.

– Pe baza HG nr.1156 din 23.12.2013, ce analize se pot executa gratuit și în ce condiții?

– Orice prelevare efectuată de medical veterinar oficial, pentru supravegherea sanitar-veterinară, în cadrul Programului Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale și analizele ulterioare se suportă din bugetul de stat. Apicultorul poate să preleveze probe din stupină și să solicite efectuarea investigațiilor pentru confirmarea suspiciunii de boală, direct unui laborator acreditat sanitar-veterinar, contra cost. Pentru supravegherea sanitar-veterinară și, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecțioase și parazitare la albine numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puțin 5% din efectivul unei stupine de producție și 15% din efectivul unei pepiniere de mătci, în așa fel încât să se poată detecta cu o precizie de minimum 95%, cel puțin 5% din albinele bolnave.

– În cazul depistării unor boli pentru care se instituie carantină și se dispune distrugerea prin ardere a materialului apicol, ce despăgubiri și în ce condiții primește apicultorul păgubit?

– Compensarea financiară a mortalităților la familiile de albine se acordă potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.214 din 2009, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că pentru locă americană, varrooză, nosemoză și boli virotice pot fi atribuite compensații apicultorilor afectați atunci când sunt aplicate măsuri oficiale pentru combaterea bolilor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 28-29

Abonează-te la acest feed RSS