În rândurile următoare prezentăm un material de interes pentru apicultori. În luna noiembrie, în stupină se realizează o serie de lucrări pentru bunăstarea familiilor de albine și pentru pregătirea lor pentru iarnă. Sursa informațiilor de față o reprezintă Asociația Crescătorilor de Albine din România.

Observații în stupine

Deşi ultima lună de toamnă se caracterizează în general prin vreme nefavorabilă intervențiilor în familiile de albine, apicultorii pot profita de unele zile călduroase atunci când acestea apar, la începutul lunii, pentru a mai îndrepta dacă este necesar o serie de nereguli apărute.

În această perioadă familia de albine se găsește, în funcție de temperatura exterioară, în diverse situații privind formarea ghemului (ușor afânat sau strâns), activitățile acesteia fiind limitate la consum de hrană pentru asigurarea temperaturii interne a ghemului necesară supraviețuirii (24-25º).

Dacă până la acest moment s-au efectuat lucrările pregătitoare iernării, nu există motive de îngrijorare privind evoluția familiilor de albine pe timp de iarnă. Cu toate acestea, vizitele la stupine pot avea în vedere: observații asupra zborurilor de curățire (când timpul permite), foarte benefice pentru o bună iernare şi care oferă informații despre starea coloniei de albine, ascultarea acestora când timpul este mai puțin favorabil, asigurarea cu materiale izolante atât la nivel de stup (salteluțe, pernuțe, împachetări laterale), cât şi de stupină (garduri, perdele protectoare), asigurarea că nu există dăunători (păsări, animale) care să le deranjeze.

Stările anormale conduc la neliniștirea albinelor, intensificându-le activitatea de consum și prin urmare uzura organismului și încărcarea rectumului. De aceea trebuie acordată o atenție deosebită evaluării situației din stupină la acest moment, cât timpul mai permite intervenția în stup.

Activități concrete

Lucrări de efectuat în această perioadă:

– În zilele favorabile se pot continua mai multe lucrări de pregătire a familiilor de albine din luna trecută şi remedierea stărilor anormale apărute: hrană insuficientă, hrană de proastă calitate (poate produce diaree), pierderea mătcii, umiditatea exagerată, pătrunderea șoarecilor în stupi. Trebuie accentuat faptul că, pentru iernare, familia de albine are nevoie de aproximativ 18 kg de miere și 1,5-2 kg de păstură pentru creșterea puietului în partea a doua a iernii și în primăvară.

– În zilele nefavorabile se poate aprecia starea familiei de albine prin ascultarea zumzetului albinelor cu un tub de cauciuc introdus pe urdiniș și vizualizarea foii de control.

Umiditatea excesivă se înlătură prin mutarea stupilor într-un loc însorit pe vatră și îmbunătățirea aerisirii prin asigurarea unui spațiu de 1-2 cm în podișor care va fi acoperit de salteluță;

Pe lângă lucrările efectuate în stupină, interesele apicultorilor în această perioada au în vedere valorificarea produselor apicole obținute, planificarea pe perioada de iarnă a altor lucrări ce țin de pregătirea viitorului sezon apicol cu materiale și echipamente (întreținere, reparare, reformare, achiziție), completarea cunoștințelor prin participarea la cursuri, conferințe apicole, studiu autodidact.

• Pregătirea stupinelor pentru iarnă este foarte importantă. Prin lucrări specifice și prin administrarea de hrană de calitate, familiile de albine pot traversa cu bine această perioadă a anului.
• Potrivit datelor statistice ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România ocupă locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,3 milioane. În ceea ce privește producția de miere, România obține aproape 30.000 de tone anul, iar consumul pe cap de locuitor este de 1,2 kg/locuitor.

Laura ZMARANDA

Prețuri derizorii, producții condiționate de schimbările climatice și de hibrizii folosiții în agricultură, importuri de miere la preț de dumping, etichetare care dezavantajează apicultorii români. Sunt ideile principale dintr-o cronologie a falimentării unui sector important, respectiv apicultura.

Vasilică Marino, apicultor din Însurăței, județul Brăila, a spus multe lucruri la obiect și a semnalat niște probleme grave din apicultură pe care, chiar dacă le știu, autoritățile le ignoră.

„Apicultura este nu păguboasă, ci dezastruoasă acum“

Reporter: Aveți 40 de ani de experiență în apicultură și ați fost martor la toate schimbările care au survenit în acest timp. Care este concluzia dvs. legată de evoluția sau involuția apiculturii?

Vasilică Marino: Mă ocup cu apicultura intensivă și dețin o stupină cu 150 de familii. Fac apicultură convențională care nu mai este rentabilă sub nicio formă pentru că prețul mierii este foarte mic și nu o mai ia nimeni. Dacă acum 10 ani spuneam că apicultura este o ramură rentabilă, mierea mergea la export, acum aș fi mult mai rezervat. M-aș abține să spun cuiva acum să investească în apicultură.

Având în vedere că ultimele generații de pesticide care au apărut în agricultură îți distrug stupina, e un dezastru. Asta, coroborat cu prețul mierii, face apicultura nu păguboasă, ci dezastruoasă.  Apicultura, această ramură a economiei, a fost scoasă și din Legea Zootehniei. Una peste alta, nu este nimic de bine.

Rep.: Ce măsuri de sprijin sunt necesare din punctul dvs. de vedere?

VM: Atât timp cât guvernanții nu se uită către noi, să vadă problemele noastre și nu se înclină și în direcția asta, nu e bine. Ei zic că ne dau. Ce ne dau? Ceva pe care îl cumpărăm cu banii noștri și din care decontează prin PNA doar un sfert. Ce măsuri de sprijin aș propune? Practic, nu aș avea nevoie de nimic. Aș vrea să plătesc un impozit mai mare la stat, dar să mă ajute într-adevăr. Să scăpăm de neonicotinoide, să avem contracte prin care să ne ni se plătească mierea la un preț real. Nu aș avea nevoie de nimic altceva, să se dea pomană, ci să se eticheteze miere corect. Nu ca acum, pe surogaturile care vin să scrie miere și dedesubt să scrie din China și non-UE. Măcar atât să facă și chiar m-aș oferi să dau către stat o cotă mai mare decât ceea ce mi se impune acum. Nu am nevoie de pomană, dar să știți că pesticidele, etichetarea făcută așa cum se face acum și importurile de miere ne fac pe noi, apicultorii români, necompetitivi și chiar falimentari. Asta e părerea mea.

„Mulți apicultori sunt în pragul falimentului“

Rep.: Problemele continuă și când vorbim despre valorificare.

VM: Prețul care se oferă acum pe kilogramul de miere este rușinos, dar pentru că eu asta produc și din asta trăiesc trebuie să vând. La începutul lunii septembrie se ofereau 9,7 lei pe kilogramul de miere polifloră și prețul era în scădere la tei, 11 lei. Prețurile de achiziție ar trebui să fie cel puțin duble ca să putem vorbi despre o minimă rentabilitate, să poți achita facturi și să ai un trai cât de cât decent. Eu am construit o casă, dar din veniturile obținute din apicultura veche, nu din ce se practică acum. Acum mulți apicultori sunt în faliment. Dacă înainte apicultura mergea și așa, iar stupii se dezvoltau de la sine, acum oricât de mult ai investi și oricât de mult ai fi pasionat de apicultură și ai cunoaște meserie vezi că stupina tot nu se dezvoltă. Este atât de multă chimizare și poluare încât ființa asta, care este un vector al sănătății, nu are cum să se dezvolte și să mai facă și producțiile de odinioară. Cine știe apicultură o să îmi dea dreptate.

„Cine ignoră realitatea este răuvoitor sau nu cunoaște situația din teren“

Rep.: Intenționați să vă restrângeți activitatea?

VM: Dacă familiile de albine nu se dezvoltă sunt obligat să le restrâng și să păstrez un nucleu biologic cât mai puternic ca să poată ierna. Am totuși prea multă experiență în spate ca să rămân fără stupi, nu aș putea, dar nu pot să spun că tind către efectivele care sunt în Statele Unite, spre exemplu, unde apicultura este protejată. Anul acesta, în unele zone ale țării a fost dezastru, iar eu sunt la pe linia de plutire. Am obținut în jur de 20 de kilograme la toate sortimentele pe care le-am făcut. Înainte producția asta puteam să o obțin numai de la floarea-soarelui dintr-o singură extracție. Cea mai bună producție am avut-o la floarea-soarelui pentru că am prins niște hibrizi care au fost meliferi. Poți să te duci la floarea-soarelui, să arate frumos, dar nu faci niciun fel de producție de miere. Am avut norocul să mă duc într-o zonă în care hibrizii au înflorit eșalonat. În general, hibrizii de acum rămân înfloriți 10 zile și apoi se usucă, înainte te duceai la floarea-soarelui, era un singur lan de sute de hectare, dar florile rămâneau înflorite cel puțin trei săptămâni. Acum, în 10 zile spargi bobul de sămânță. Asta este realitatea, cine ignoră lucrul ăsta înseamnă că este răuvoitor sau nu cunoaște ce se întâmplă în teren.

Laura ZMARANDA

Târgul Național al Mierii de la București este deja un eveniment consacrat printre apicultori și consumatorii de miere. Platforma apicolă de la Băneasa, din curtea Institutului de Cercetare- Dezvoltare pentru Apicultură, a găzduit, în intervalul 1-3 septembrie, producători de miere din toate regiunile țării. Pentru noi evenimentul a fost un prilej potrivit de a lua pulsul apiculturii.

China exportă către UE cca 100.000 de tone de miere

„Anul acesta a trebuit să insistăm un pic mai mult pentru că situația economică a apicultorilor a fost destul de precară în ultimii doi ani, așa că efortul celor care au expus la târg a fost destul de mare. În principiu, toate târgurile de profil de anul acesta au fost destul de slăbuțe. La București au fost prezenți în jur de 60 de apicultori din toate regiunile țării și cca 30 de producători de echipamente și accesorii apicole. Ca evoluție în piață, în ultimii doi ani, mierea fiind mai scumpă, s-a diminuat volumul vânzărilor și nu mă refer doar la consumul intern, ci și la faptul că România înregistrează o blocadă la export. Nu este doar cazul României, ci și al altor țări din UE, iar motivele sunt importul de miere din Ucraina și, în special, din China. Singura soluție care ar funcționa ar fi un antidumping pe care Uniunea Europeană să îl impună pentru mierea din China. În cazul Ucrainei nu cred că se va reuși acest lucru prea curând. China ajunge să exporteze aproape 100.000 de tone către UE și trebuie să avem un cuvânt de spus. Mierea este acum mai ieftină decât zahărul, deși se obține mult mai greu, iar calitățile ei sunt extraordinare. Volumul de miere comercializată la edițiile acestui târg variază în funcție de puterea de cumpărare. Au fost ani când apicultorii nu mai aveau ce vinde și ani în care au plecat cu o parte din produse înapoi. Cantitatea totală vândută la târg variază probabil între 5-10 tone“, a declarat Răzvan Coman, reprezentant ACA.

Mulți apicultori au închis stupinele

Apicultura, cu toate provocările și problemele din ultimii ani, a devenit nerentabilă pentru unii apicultori, spun producătorii de miere.

„Mulți apicultori care au investit anii trecuți au fost nevoiți să vândă echipamentele pentru că mulți factori au făcut ca apicultura să nu mai fie rentabilă. Nu mai sunt anii propice dezvoltării apiculturii ca acum 15 ani. Atunci făceam la culesul de salcâm, spre exemplu, chiar și două extracții. Marele cules de la floarea-soarelui aducea întotdeauna o producție de 15-20 kg. Acum, dacă avem această producție ne considerăm norocoși. Cheltuielile au crescut și oamenii își fac un calcul economic. Oricât de mult ai iubi albinele, dacă nu este rentabil trebuie să renunți“, a declarat Emilian Săftoiu, apicultor din județul Râmnicu Vâlcea.

Schimbările climatice, costurile de producție ridicate și prețurile de valorificare mici au închis din stupinele pe care România le avea.

„Anul acesta a fost destul de provocator, dar am reușit să obținem culesuri bune la mierea polifloră. În schimb, la salcâm producția a fost foarte slabă. Prețurile de valorificare sunt destul de mici, ele nu reprezintă un echilibru între valoarea cheltuielilor, muncă și profit. Au fost și ani în care inflația nu a fost așa de mare și prețurile nu s-au scumpit și atunci a fost un echilibru mai bun. Ce pot să spun este că prețurile ar trebui să fie puțin mai mari. Concurența este acerbă, piața este plină de miere, mai ales producție din import adusă la prețuri foarte mici și apicultorul autentic român are destul de multe cheltuieli pentru a face producție“, ne-a spus Alina Onea, apicultor județul Maramureș.

Din punctul de vedere al producției, anul apicol 2023 a fost mai bun decât anul 2022, cu toate că față de media anuală de 25.000-30.000 de tone, producția de anul acesta este redusă cu 35-40% din cauza schimbărilor climatice și a puterii scăzute a familiilor de albine care au ieșit slăbite din iarnă. Au fost și depopulări. Până la 7% se consideră populare tehnologică, dar sunt și zone unde au dispărut stupine întregi. Nu multe, dar cca 4% din apicultori au avut mortalități mari spre deosebire de un an obișnuit“- Ioan Fetea, președinte ACA.

Laura ZMARANDA

VIDEO

Doru Sănduleanu din satul Rusenii Vechi, comuna Holboca, județul Iași, este unul dintre apicultorii care au simțit din plin efectele secetei din 2022 și care a reușit să depășească examenul greu al anului trecut cu cele peste 200 de familii de albine, înregistrate la ANZ. Apicultorul deține și o livadă, care îi susține inclusiv activitatea apicolă, microferma sa fiind una de familie, alături aflându-i-se în permanență soția, Liliana, de circa trei decenii.

„Aventura în apicultură a început din dorința de cunoaștere și de a pătrunde în tainele albinelor care sunt fascinante, iar ca apicultor am 31 de ani de activitate. Eu și soția mea trăim doar din activitatea apicolă. Am început cu două familii de albine în anul 1992, doar din dorința de a intra în tainele albinelor, nu îmi imaginam că voi face un business din asta. Ulterior am accesat fonduri europene și de vreo cinci ani avem în jur de 200 de stupi“, specifică apicultorul Doru Sănduleanu.

Sectorul rămâne captivant pentru că albina nu dă monotonie, adaugă apicultorul ieșean. „Problema mea este că mediul înconjurător devine de la o zi la alta mai putred, pentru că lumea aceasta s-a transformat atât de tare încât albina nu-și mai găsește vegetația aceea care era acum 50 de ani, începând de la precipitațiile care sunt mult mai puține față de trei decenii în urmă și până la vegetația aceasta pe care noi o omorâm cu tot felul de insecticide. În condițiile acestea, nu mai găsim diversitatea de plante de care albina are nevoie.“

Seceta a adus cu ea și o invazie de prigorii

Seceta de anul trecut a fost o catastrofă, specifică acesta. „Pe fond de secetă, nu numai că este sărăcie de vegetație, dar și toate celelalte viețuitoare, nu-și mai găsesc în mediul lor înconjurător ce le trebuie. Seceta de anul trecut a făcut ravagii în ceea ce privește producția, dar a fost și o invazie de prigorii care ne-a decimat numărul de albine, cu care noi ar trebui să intrăm pe iernat. În schimb, anul acesta am primit un dar imens de sus, a nins în luna aprilie, zăpada aceea a făcut minuni pentru că a venit cu o cantitate mare de umezeală în sol, vegetația a fost mult mai abundentă față de anul trecut și rezultatele, bineînțeles, net superioare față de ce a fost în 2022.“

La stupina Sănduleanu, producția în medie este de 15 kg/familia de albine/an, pentru că ieșeanul realizează un stupărit staționar. „Anul acesta deja am depășit 15 kg/familia de albine și tot o să mai recoltez datorită faptului că am avut umezeală în sol. Un an bun pentru apicultură, dar prețul la noi cam rămâne pe loc de ani de zile, adică 24 lei poliflora și 28 lei mierea de tei, cu acest preț am vândut și anul trecut, în condițiile în care toate inputurile noastre au crescut considerabil“, încheie Doru Sănduleanu, apicultor din comuna Holboca, județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Asociația Crescătorilor de Albine din România a realizat un calendar al lucrărilor realizate în stupină pentru fiecare lună a anului. Astfel, apicultorii aflați la începutul acestei activități își pot organiza mai eficient activitatea printre stupi. În rândurile următoare prezentăm concret etapele lucrărilor pe care apicultorii ar trebui să le realizeze în luna iulie.

Activitatea familiilor de albine se reduce

Odată cu încetarea principalelor culesuri are loc şi o reducere a activității familiilor de albine deoarece, în lipsa surselor nectaro-polenifere, ponta mătcii se reduce ca intensitate, creşterea de trântori, de asemenea, se reduce semnificativ, iar roirea naturală nu mai pune probleme.

Încă din această perioadă încep o serie de griji privind pregătirea rezervelor de hrană și a albinei de iernare. În lipsa culesurilor de întreținere, familiile de albine consumă din rezervele proprii, de aceea apicultorii trebuie să aibă în vedere și în această perioadă deplasarea familiilor de albine la o serie de culesuri care, chiar dacă nu sunt productive, aduc un stimulent natural menținerii la un nivel maxim a pontei mătcii, cu efecte favorabile în perioada următoare.

În prima parte a lunii încă se derulează culesul la floarea-soarelui și, în funcție de hibrid și condițiile pedoclimatice, poate să aducă venituri importante. De menționat că la acest cules are loc ocuparea spațiului de ouat cu miere, rezultatul fiind un blocaj al pontei, cu efecte defavorabile asupra creșterii de noi generații de puiet care să înlocuiască albina uzată. În acest sens, apicultorul trebuie să intervină, introducând rame goale pentru pontă în centrul cuibului.

În continuare, o serie de resurse melifere ar putea fi valorificate: floarea-soarelui târzie, busuiocul de miriște, coriandrul, hrișca, lavanda, lucerna, muștarul alb, pepenele galben, pepenele verde, castraveții, fâneața sau flora spontană alcătuită din cicoare, muștar de câmp, păpădie, iarba șarpelui, menta, isop, jaleș de câmp, limba mielului, rapiță sălbatică, roiniță, salvie de câmp, sulfina, talpa gâștei, trifoi alb, zămoșiță, zburătoare, zmeur.

Ce trebuie să facă apicultorii

Pentru o bună derulare a activității apicole, în această  perioadă se vor avea în vedere următoarele aspecte:

• se vor continua lucrările de recoltare și extracție a fagurilor cu miere;
• se va reorganiza cuibul familiilor de albine, lăsând în stupi numai fagurii cu puiet și rezervele aferente. Se va evalua situația acestora, precum și starea de sănătate. Fagurii goi sau cu miere puțină se descăpăcesc şi se așază după diafragmă pentru ca mierea să fie consumată;
• se va preveni declanșarea furtişagului prin restrângerea cuibului, micșorarea urdinișului și efectuarea de intervenții rapide în familiile de albine, precum şi întărirea familiilor mai slabe, care ar putea fi vulnerabile;
• în lipsa unor culesuri de întreținere, se vor administra hrăniri stimulente în perioadele lipsite de cules pentru menținerea unor familii cât mai puternice și creșterea albinelor de iernare;
• se vor întări familiile slabe sau roiurile artificiale formate în lunile anterioare;
• din această perioadă se poate începe schimbarea mătcilor bătrâne, necorespunzătoare, pentru a avea timp suficient să depună ouă înainte de a întrerupe ouatul pe perioada sezonului inactiv;
• în cazul unor culesuri târzii (fâneața, floarea-soarelui cu înflorire tardivă), se vor pregăti familiile pentru transport, așa cum am descris în calendarul lunilor anterioare;
• se vor scoate din stupi fagurii destinați reformei și se va extrage ceara; fagurii de rezervă se vor trata împotriva găselniței;
• se vor efectua tratamentele medicamentoase, în caz de necesitate. Pentru stabilirea gradului de infestare cu varroa se va folosi foaia de control sau alte metode descrise în literatură;
• se vor efectua activități de stocare și/sau valorificare a producției obținute;
• în completarea producției de miere se poate recolta polen (acolo unde există un cules abundent, mai ales în zonele de deal) sau propolis.

Laura ZMARANDA

Stupina Apetrei din satul Topolița, comuna Grumăzești, județul Neamț, este un business de familie care are rădăcini puternice, începând acum patru generații, când în familie a fost adus primul roi de albine. Toate sortimentele de miere sunt certificate ca fiind BIO, ceea ce înseamnă că măsurile de siguranță, normele de protecție a muncii și condițiile de a produce o miere BIO sunt respectate întocmai.

De la stupii primitivi de albine (buduroaie) din podul casei, la aproape 300 familii de albine

„Începuturile apiculturii în familia Apetrei se pierd, așa ca într-o frumoasă poveste străbună“, își începe povestea Apetrei Gheorghe, apicultor în satul Topolița, comuna Grumăzești, județul Neamț. „Mai precis în negurile timpului, deoarece avem date concrete, vizuale ale practicării apiculturii începând din 1935, când bunicul meu s-a întors din stagiul militar de doi ani, fiind născut în 1903. Tatăl bunicului meu a avut și el stupi primitivi de albine (buduroaie) pe care iarna îi urca în podul casei, după ce pe cei mai grei îi omora cu pucioasă pentru a le stoarce mierea pe care o ducea în iarmaroc în covată. Actuala Stupină Apetrei a luat ființă acum 29 de ani, continuând practic activitatea tatălui meu, plecat dintre noi la vârsta de 54 ani, mult prea devreme. Eu am rămas să am grijă de albine la numai 18 ani, la finalul clasei a XII-a. Din fericire am continuat și prin a-mi face studiile superioare, terminând Facultatea de Biologie, preluând tradiția familiei atât în formarea universitară, cât și în apicultură. Am reînceput cu îngrijirea albinelor în 1998, având o stupină formată din 16 familii, câte mai rămăseseră între timp. Acum îngrijim aproape 300 familii de albine, efectivul de stupi fiind mai mare vara și mai mic primăvara. Toată familia muncește la albine, fiecare dintre noi având roluri bine definite.“

Acreditați în apicultura ecologică cu sortimente de miere rare

Pentru că piața mierii în România și nu numai este extrem de imprevizibilă, Apetrei Gheorghe a decis să încerce producerea unor sortimente de miere mai rare, sortimente care nu sunt ușor de produs, dar care îl pot identifica și individualiza pe piață.

„Producem astfel: miere de zmeur sălbatic, miere de cireș și păpădie, miere de mană de brad, miere de zburătoare, miere de salcâm, fâneață sau miere de tei. Bine de menționat este că suntem acreditați în apicultura ecologică încă din anul 2010. Anul trecut, producția a fost medie, însă anul acesta premisele nu sunt foarte grozave, albinele suferind din cauza fluctuațiilor de temperatură și a primăverii foarte reci, precum și din cauza dezvoltării foarte puternice a unui parazit, o căpușă care transmite la rândul ei câteva viroze“, specifică apicultorul nemțean.

Piața de desfacere în România este una în evoluție. Sunt încă probleme legate de educația consumatorilor pentru a alege drept alternativă dulce mierea și nu zahărul, precum și puterea scăzută de cumpărare a românilor în comparație cu țările vestice, adaugă apicultorul din județul Neamț.

„Consumul mediu de miere pe cap de locuitor în România abia ajunge la 10% din consumul mediu de miere per cap de locuitor în Germania, spre exemplu. Cel mai greu este faptul că trebuie să concurăm din punctul de vedere al prețurilor cu surogatele de miere produse în țări precum China, care au o tehnologie de falsificare extrem de performantă. Costul unui asemenea surogat, vândut doar cu denumirea de miere, este de aproximativ 40% din costul de producție pe care îl avem noi, pentru un produs superior și sănătos. Fără o experiență în spate și stând la mâna procesatorilor este greu ca apicultura în România să fie rentabilă. Vor rezista doar cei care își diversifică producția, îngrijesc albinele din pasiune și care pot susține în asemenea momente cheltuielile, având și alte venituri.“

casetă

„Drept planuri de viitor, aș putea spune că îmi doresc să diversific încă o dată producția, astfel încât să mă adresez unei noi categorii de nișă din rândul cumpărătorilor, să continui cu accentul pus pe calitate și nu pe cantitate. Alte mici idei încă nu pot fi spuse pentru că îmi doresc să reușesc să le pun mai întâi în practică! Cititorilor le spun să stea aproape și vor afla în curând despre ce este vorba!“, încheie apicultorul Apetrei Gheorghe Apetrei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ovidiu Gheabă, un tânăr de 31 de ani din localitatea Vintileasca, județul Vrancea, se ocupă de îngrijirea unei stupine staționare de aproximativ 5 ani. Dar această poveste a început în urmă cu mai bine de 10 ani, când, din dorința de a avea un dulce sănătos și natural în casă, a decis împreună cu tatăl său să cumpere o familie de albine de la un apicultor din apropiere.

„Deci, totul a pornit de la un singur stup, tatăl meu ocupându-se de el și mai apoi înmulțind familiile în fiecare an. Vă spun sincer, la acea vreme eu chiar nu eram atras de apicultură și nu îmi vedeam viitorul în această ocupație, aveam cu totul și cu totul alte planuri și câteodată, când eram acasă liber, îmi mai ajutam tatăl la diferite activități în mica stupină și, totodată, mai învățăm câte ceva. Acum să fim serioși, chiar dacă nu ne place câteodată ceea ce facem, ceva cunoștințe tot ne rămân. Dar, timpul a trecut, iar la un moment dat, când tatăl meu nu s-a mai putut ocupa de familiile de albine care de acum nu mai erau așa de puține, peste 30 la număr, și vrând să le vândă, am decis să preiau eu stupina și să mă ocup de ea, totodată mergând mai departe cu dezvoltarea activității și creșterea efectivului de familii din stupină la un număr de aproximativ 70“, ne mărturisește tânărul.

Stupină înregistrată, certificată și autorizată

Între timp, Ovidiu a dobândit și calificarea de apicultor, pe lângă faptul că stupina este înregistrată, certificată și autorizată, iar mierea pe care o produce este atestată ca produs montan.

„O familie de albine se compune din: regină (matca), care este una singură pentru întreaga comunitate de albine din acea colonie; trântorii, care sunt crescuți începând cu luna martie, odată cu dezvoltarea coloniei, în scopul reproducerii, mai apoi aceștia fiind eliminați odată cu venirea iernii deoarece ei sunt doar consumatori de hrană, deci inutili pe timpul iernii; și albine, un număr însemnat de indivizi care au diferite roluri în colonie. După ce matca depune un ou într-o alveolă, durează 21 de zile ca să se nască albina; în aceste 21 de zile albina are trei stadii de dezvoltare: ou, larvă şi nimfă. De-a lungul vieţii, albina munceşte încontinuu, în funcţie de vârstă; în primele 20 de zile, albina lucrătoare execută tot felul de lucrări în stup, iar în ultimile 15-20 de zile ale vieţii devine albină culegătoare. Chiar în ultimele zile de viaţă, albina de regulă rămâne în stup, muncind în continuare, până la ultima răsuflare“, ne specifică apicultorul vrâncean.

Bolile și dăunătorii, imune în timp la tratamente

Tânărul din Vintileasca, județul Vrancea, nu practică apicultura în pastoral, întreaga stupină fiind în staționar, putând fi vizitată oricând în minunata zonă de munte a Carpaților de Curbură, deci toate produsele sunt produse într-un mediu cât mai ferit de poluare și chimizare, dintr-o floră cât mai diversificată.

„Din această cauză și a altor factori, producția este una minimă de la an la an, dar foarte gustoasă, iar eu sunt mulțumit pentru că albinele au hrana lor, chiar dacă mie îmi dau doar câteva procente. Printre factori mai sunt și clima care este într-o continuă schimbare și, fiind zonă de munte, timpul și temperaturile nu țin întotdeauna cu noi. Pe lângă clima care duce la o evoluție precară, mai sunt bolile și dăunătorii, păduchele albinei, Varroa destructor, care pe timp ce trece devine imun la tratamente, dar și viespile care sunt într-un număr foarte mare pe timp de toamnă și pe care uneori nu le putem ține sub control departe de stupi, ducând la slăbirea familiilor și, în final, la dispariția acestora. Astfel mă confrunt uneori cu pierderi mai puțin sau mai mult însemnate de la an la an“, mai adaugă tânărul.

Apar depopulările din cauza vremurilor

În momentul de față albinele iernează cu hrana lor culeasă din natură în decursul anului trecut, fără niciun adaos de hrană din comerț, acesta fiind încă un motiv pentru care producția este și mai mică, dar din cauza iernilor din ultimul timp și a variațiilor de temperatură de care sunt păcălite uneori, ieșind la zbor și nemaiajungând înapoi la stupi, apar depopulările și în situația actuală uzarea albinei de iernat datorită îngrijirii puietului foarte timpuriu, specifică apicultorul.

„O familie de albine necesită o deosebită atenție și îngrijire, iar întreaga investiție am realizat-o pe parcursul anilor din fonduri proprii și cu ajutor din partea părinților. Totodată, din valoarea puținelor produse valorificate am investit în întreținerea și îngrijirea stupinei (rame, faguri, cutii etc.), mai puțin în dezvoltarea echipamentelor necesare pentru a ușura lucrul în stupină. Am încercat în urmă cu câțiva ani accesarea unui proiect, dar în ultimă fază dosarul a fost declarat neeligibil, iar de atunci m-am limitat doar la ceea ce pot investi în mica mea fermă din fonduri proprii. Cu toate că nu mă ocup de această meserie de foarte mult timp, o îndrăgesc ca și când m-aș ocupa de o viață.“

Omenirea ar mai supraviețui doar 4 ani dacă albinele ar dispărea

Se spune că omul cât trăiește învață, dar niciodată nu va putea învăța să facă ce face o albină.

„Deci, provocările ar fi să învățăm cât mai multe de la ele, să avem mai mare grijă de ele și să nu uităm că de aceste mici insecte depinde întreaga omenire, de polenizarea lor și de faptul că mai bine de 70% din ceea ce punem pe masă pentru alimentația noastră se datorează acestor ființe sfinte. Știți ce spunea Einstein, că omenirea ar mai supraviețui doar 4 ani dacă albinele ar dispărea. Gândiți-vă o clipă cum ar fi viața noastră fără albine, în acești 4 ani, pentru că nu vom putea trăi fără polenizarea la fructe, legume, alimentele cele mai importante“, atrage un semnal de alarmă apicultorul din județul Vrancea.

Albina trebuie să te simtă că te dedici ei

Ovidiu are speranța că 2023 va fi un an mai bun nu atât pentru el, cât pentru viitorul apiculturii și al albinelor, să viețuiască mai departe în condiții mai bune.

„Sper să le oferim o bază meliferă prin plantarea cât mai multor pomi și diverse flori, nu să ne gândim doar la câștig. Și știți cum se spune, nu anul trebuie să fie mai bun, ci noi, oamenii. Recomand apicultura tuturor celor care vor relaxare și celor care iubesc natura, în special tinerilor care sunt din ce în ce mai puțin atrași de această meserie. Nu o recomand în niciun caz celor care o consideră o afacere și se gândesc doar la profit. Nu va merge! Albina trebuie să te simtă că i te dedici, că îi dai toată atenția cuvenită, că atunci când umbli în stup nu vei umbla pe repede înainte și îi vei strivi suratele. Chiar dacă se întâmplă să mai omori câte una, celelalte trebuie să simtă că nu ai făcut-o intenționat, astfel nu vei fi nici atacat cu înțepături și albinele te vor iubi și îți vor dărui tot ce au mai dulce, mierea“, încheie Ovidiu Gheabă.

Beatrice Alexandra MODIGA

Relu Cojocar: „Cel mai pur aer din lume este aerul de stup“

Apicultura este un domeniu cu potențial extraordinar de dezvoltare în mai multe direcții. Eficiența produselor apicole este dovedită științific și clinic prin mărturiile celor care au beneficiat de proprietățile lor, uneori în situații în fața cărora medicina clasică s-a dovedit neputincioasă. Apicultorii sunt din ce în ce mai inventivi în ceea ce privește diversitatea produselor pe care le pun la dispoziție și, mai mult decât atât, sunt dispuși să promoveze terapii holistice. Relu Cojocar s-a născut la Suceava în anul 1969 și este inginer zootehnist. Destinul său profesional a fost însă marcat și de fascinația pe care a simțit-o față de apicultură.

Cum arată proiectul

Interlocutorul nostru rememorează cu plăcere momentele în care admira stupina unui vecin de-al bunicilor din satul Bălăceana, Suceava. Și-a urmat intuiția și chemarea, iar astăzi deține una dintre stupinele apreciate ale țării în satul Vânători, comuna Popricani, județul Iași. În Ferma Apicola Bio Prisaca Moldova sunt 300 de familii de albine, certificate ecologic de cinci ani. Relu Cojocar a înțeles pe deplin că o stupină poate fi valorificată într-un mod cât se poate de complex. Într-o vizită profesională în Slovacia a văzut că stupina poate deveni cu ușurință un „centru“ de terapie alternativă. Ce presupunea asta? Construirea în stupină a unei infrastructuri care să permită vizitatorilor să se bucure de beneficiile aerului de stup. În primăvara acestui an a replicat în stupina sa modelul văzut în Slovacia. Proiectul său a presupus construirea unei căbănuțe în care să fie integrat un sistem prin care vizitatorii să fie expuși aerosolilor rezultați în urma ventilației familiilor de albine.

Cum funcționează

Practic, sub fiecare pat din cabană au fost introduși doi stupi în care albinele pot pătrunde din exteriorul construcției, dar nu pot intra în cabană pentru că a fost folosită o plasă foarte fină care le împiedică accesul. Astfel oamenii se pot bucura de beneficiile aerului de stup îmbogățit cu toate proprietățile polenului, nectarului, propolisului, fără teama de a intra în contact direct cu albinele. În plus, cei care urmează o astfel de terapie se pot bucura de muzica zumzetului de albine.

Acest gen de expunere perfect controlată la mediul din stup, le permite și celor cu fobii legate de albine să exerseze apropierea de albine și depășirea acestui prag psihologic. Relu Cojocar spune că acest tip de terapie nu este cunoscut în țara noastră, iar încercările apicultorilor în acest sens sunt încă timide.  Spune despre sine că a început acest pionierat pentru că a văzut în această terapie și o oportunitate de a promova produsele apicole și a educa, într-un fel, consumatorii cu privire la miracolul pe care îl reprezintă stupul. Stupina sa, Ferma Apicola Bio Prisaca Moldova, este deschisă oricui dorește să cunoască lumea fascinantă a albinelor, iar cei care vor să experimenteze terapia cu aer de stup nu sunt nevoiți să plătească nimic, dar recomandarea apicultorului este să cumpere totuși produse apicole obținute aici. Astfel, producătorului i se permite acoperirea unor costuri legate de întreținerea căbănuței.

Beneficii

Terapia cu aer de stup este recomandată oricui, din orice categorie de vârstă, cu mențiunea că pot apărea contraindicații în cazul persoanelor care au alergii la polen. Nu există un timp predeterminat pentru urmarea unei cure cu aer de stup, de aceea durata unei astfel de terapii rămâne la latitudine și disponibilitatea celor care doresc să facă acest lucru. Aerul de stup reprezintă cel mai pur din lume și este o alternativă care poate fi folosită în afecțiuni pulmonare, insomnii, are efecte asupra aparatului digestiv etc. Efectele inhalării aerosolilor se simt după primele două zile de terapie. Zgomotul produs de albine este considerat, de asemenea, terapeutic și este recomandat  persoanelor care suferă de hipoacuzie, depresie, migrene, stres, oboseală etc.

Laura ZMARANDA

Revenim asupra unui subiect foarte important, și anume păstrarea în rasă pură a albinei românești. În rândurile următoare prezentăm concluziile studiului „Modificări temporale la nivelul nervurii aripilor în populația de albine melifere din România“, ai cărui autori sunt dr. ing Adrian Siiceanu, dr. ing. Eliza Căuia, dr. ing Gabriela Oana Vișan de la ICDA București și prof. univ. Adam Tofliski (Universitatea de Agricultură din Cracovia).

„Majoritatea studiilor privind modificările albinelor care au survenit de-a lungul timpului au fost efectuate în afara arealului lor de origine. Aceste studii au vizat în principal schimbările legate de înlocuirea albinelor europene cu albinele africanizate invazive pe continentele americane sau au raportat unele diferențe existente între diverse sușe de albine utilizate de crescătorii de mătci din SUA. Unele studii care au evaluat frecvența alozimelor arată că nu s-au detectat diferențe semnificative pe perioade de câțiva ani. În alte studii, care au avut ca scop secvențierea întregului genom, s-au detectat diferențe clare la nivel temporal. În insulele Azore, de exemplu, unde albinele au fost introduse probabil de către colonizatori, s-au pus în evidență modificări în compoziția haplotipului mitocondrial între albinele din diverse insule. În unele dintre acestea a existat o influență sporită a populațiilor de albine din linia filogenetică C. În legătură cu modificările identificate la nivel temporal în populațiile de albine din Europa continentală există puține informații. Unul dintre aceste studii, bazat pe secvențierea întregului genom a unor specimene muzeale și contemporane, a avut ca scop evaluarea diversității genetice a rasei A. m. mellifera în Elveția. Din acest studiu, totuși, nu a fost posibil să se estimeze gradul de amestecare a raselor non-native deoarece eșantioanele din populația contemporană au fost alcătuite din indivizi selectați, cu un grad mare de asemănare cu rasa locală. Cu toate acestea, în combinație cu un alt studiu și având în vedere o eșantionare randomizată s-a putut estima că în Elveția gradul de amestecare a raselor a crescut de la 4,5-9,1%, înainte de 1959, la 31-60%, în 2016. De asemenea, într-un alt studiu s-a observat că, în timp, albinele din Malta sunt mai puțin asemănătoare cu albinele din linia filogenetică A, fiind mai apropiate de cele din linia C.

Studiile privind modificările temporale sunt deosebit de interesante atunci când implică granițele dintre două subpopulații sau ecotipuri. O astfel de situație există în România, unde Munții Carpați formează o barieră naturală între populația intracarpatică din nord-vest și cea extracarpatică din restul țării. În prima jumătate a secolului XX s-au cercetat o serie de diferențe între diferitele populații de albine din România. Albinele din România sunt distincte de albinele din țările învecinate, așa că au fost desemnate ca rasă separată – Apis mellifera carpatica. Cu toate acestea, Ruttner a sugerat că în arealul intracarpatic din Romania albinele ar aparține rasei A. m. carnica, iar în arealul extracarpatic ar aparține rasei A. m. macedonica. Studiile mai vechi cu privire la rasa autohtonă A. m. carpatica s-au concentrat în special pe mărimea aripii și pe indicele cubital (care reprezintă raportul dintre lungimea a două nervuri ale celulei cubitale a aripii). Mai târziu au apărut și studii pe ADN mitocondrial, microsateliți și polimorfism uninucleotidic. A. m. carpatica aparține liniei filogenetice C și poate fi identificată utilizând metode moleculare. Această rasă diferă de alte rase nu doar prin morfologie, dar și prin fiziologie și comportament. În studiul de față am utilizat metoda de morfometrie geometrică a aripii albinelor prin evaluări asupra configurației nervurii aripii ca amprentă de rasă deoarece este o metodă sigură de identificare a raselor la albine și nu necesită echipament sofisticat, putând fi aplicată chiar și de apicultori. Mai mult, această metodă nu presupune o manoperă complexă, așa cum presupune morfometria clasică care se bazează pe un număr mare de măsurători pe multe aripi. Albina românească reprezintă o populație utilizată de apicultorii locali, se pare, încă din Antichitate, apicultura fiind o ocupație importantă și documentată din Evul Mediu. Chiar și între cel de-al Doilea Război Mondial și 1989, când România era izolată de alte țări, apicultura a continuat să se dezvolte pe baza albinei locale, susținută și de Asociația Crescătorilor de Albine din România, prin infrastructura sa de cercetare și producție. Concepte precum conservarea albinei locale și interzicerea importului sunt mai vechi în România. Pe baza florei melifere și a condițiilor climatice existente în România, tot în sprijinul protecției albinei locale s-au desemnat mai multe ecotipuri locale. Pentru conservarea și ameliorarea rasei s-a instituit un program național de protecție și creștere a albinei autohtone, iar importul de albine din alte rase a fost controlat de stat prin autorizație ministerială, așa cum reiese din unele documente elaborate de Mârza în anii 1965, 1968, 1970. În condițiile de limitare a călătoriilor, dar și existenței unor controale vamale stricte în acea perioadă, importurile de albine au fost mult scăzute ca intensitate în comparație cu alte țări din vestul și chiar din estul Europei. Ca urmare, pentru o perioadă lungă de timp, creșterea și schimbul de material biologic ca și activitatea de transport la culesuri au fost limitate la spațiul din interiorul granițelor, fiind practicate în toată țara, inclusiv între cele două zone – intra și extracarpatice. La ora actuală, transportul în pastoral este practicat pe scară largă de până la 30-40% dintre apicultorii din Romania; aceștia transportă familiile de albine la diferite culesuri chiar și până la 600 km de vatra permanentă, în interiorul țării. Apicultura intensivă este practicată în toată țara, cu excepția unor zone mai înalte din Munții Carpați sau mai izolate și se bazează în mod special pe albina locală. Majoritatea apicultorilor români consideră că albina locală este cea mai potrivită pentru a practica apicultura și înțeleg necesitatea protecției rasei.“

Laura ZMARANDA

Crearea unei noi rase de albine  sau a unui hibrid superproductiv care să nu țină cont de realitățile social-economice și climatice, de șanse și de hazard, de modul de coexistență, de interesele dintre agricultura tradițională, ecologică și de interesele celei industriale este o utopie.

În România, după propriile constatări, mai mult de 2/3 sunt stupine mici și mijlocii care, de regulă, nu fac stupărit pastoral. Micile stupine staționare, cu albine din ecotipul local, adaptate la condițiile de climă și floră din habitatul respectiv, asigură biodiversitatea zonei prin polenizarea plantelor entomofile. Marile ferme apicole care fac stupărit pastoral pe distanțe mari, preocupate economic de o producție cât mai mare de miere, nu sunt interesate să mențină în producție ecotipul local. Micile stupine, crescătoare a ecotipului local, trebuie, pentru producerea de regine, să-și selecționeze și să-și înmulțească coloniile care răspund cel mai bine cerințelor locale (selecție în interiorul populației).

Pentru a gestiona numeroasele riscuri cu care ne confruntăm trebuie să avem o altă abordare a tehnologiilor apicole și să nu le amestecăm pe cele intensive, profesioniste, care au la bază profitul și pun în pericol menținerea și supraviețuirea albinei locale cu tehnologia apicolă naturală, darwiniană, a apicultorilor amatori care asigură biodiversitatea.

Producția de regine în propria stupină este vitală pentru micul apicultor pentru a evita roirea necontrolată și a face o înmulțire dirijată. Un avantaj de necontestat este posibilitatea apicultorului de a transforma în mai puțin de un sezon (câteva luni) – prin schimbarea mătcii – o colonie necorespunzătoare într-o colonie puternică și productivă.

Pentru a scădea presiunea infecțioasă trebuie să luăm roiul din colonia-mama fără rame, așa cum pleacă în mod natural și să-l introducem în stup pe rame noi. Albina meliferă nu este domesticită, este numai adaptată. Evoluția și dezvoltarea acesteia într-un anumit areal (dispersia trântorilor, împerecherea în natură și roirea necontrolată) nu sunt decât parțial sub controlul omului.

Lăsând în urmă ramele – din care a eclozat puiet –, cu puiet și ramele cu miere și păstură scădem presiunea infecțioasă asupra roiului, lăsând în vechiul stup acarienii din celulele cu puiet, sporii de locă, de nosema sau alți dăunători și agenți infecțioși.

Apicultura darwiniană, naturală, care se integrează respectând albinele și folosindu-le în scopuri practice, mi se pare o modalitate bună de a fi păstrători responsabili ai acestor mici creaturi, insectele cele mai apropiate de om și cele mai folositoare.

Activitățile și comportamentul albinei lucrătoare se concentrează asupra procurării de rezerve și acumulării lor în faguri. Pentru a avea miere de calitate nu trebuie să extragem miere din cuib. Pentru recoltă trebuie să folosim caturi și gratie Hanneman. Dacă nu vrem să compromitem brandul miere românească nu trebuie să admitem în jurul nostru apicultori care falsifică produsele stupului sau nu respectă condiții minime de igienă.

În noul PNA (Program Apicol Național) apicultorii sunt sprijiniți, printre altele, pentru a deconta medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, precum şi prin acordarea unor resurse financiare formelor asociative apicole legal constituite pentru consultanță în apicultură și pentru organizarea de cursuri de perfecționare. Acestea sunt măsuri imperios necesare pentru o apicultură performantă. Ca apicultori trebuie să ne adaptăm la cerințele actuale, să ne documentăm din cât mai multe surse și să promovăm adevărul științific pentru a nu face muncă în zadar.

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

Numeroasele riscuri cu care ne confruntăm aproape zilnic ne fac să intuim faptul că a șasea extincție este iminentă (poluarea și folosirea excesivă a chimizării, schimbările climatice, dăunătorii, pandemiile, acțiunile antropice, lipsa de conștientizare a factorilor de decizie etc.) și ne obligă pe noi, apicultorii, să ne implicăm social, să ne apărăm interesele și să găsim cele mai bune soluții pentru a putea menține biodiversitatea, un mediu prietenos în jur și o stupină în condiții de producție.

Nu putem acționa la întâmplare dacă vrem material biologic de calitate

La ultimul congres Apimodia (Montreal 2019) s-au conturat mai multe idei importante: pe primul plan s-a pus calitatea produselor apicole; pentru biodiversitate este mai important să avem mii de apicultori amatori cu câțiva stupi decât sute de apicultori profesioniști cu mii de stupi; pentru micul apicultor amator cea mai bună tehnologie este apicultura darwiniană sau naturală ori convențională; perspectivele apiculturii urbane sunt de viitor și, nu în ultimul rând, pe primul plan s-a menționat sănătatea coloniei de albine și pericolul bolilor emergente.

Nu putem acționa la întâmplare, după interese mercantile, sau „după ureche“ atunci când vrem să obținem material biologic de calitate. Când nu avem în jur o floră diversificată, cu ofertă suficientă de polen și nectar, nu avem ce face cu o „super albină“. Nu putem obține producții mulțumitoare de miere dacă nu avem în natură aport de nectar sau dacă suntem aglomerați pe un spațiu restrâns. Nu putem rezista la presiunea unei piețe necontrolabile și a unor informații și recomandări fanteziste și mercantile dacă nu avem produse de calitate. În apicultură, ca în toate domeniile, avem nevoie de multă informație; dar fără un filtru eficient, fără a discerne între adevăr și fals, riscăm să facem muncă în zadar.

Sănătatea coloniilor de albine

Succesul în asigurarea sănătății stupinei depinde de anotimp, de puterea coloniei de albine, de presiunea infecțioasă, de cunoașterea aprofundată a biologiei și a comportamentului agentului etiologic și a modului de acțiune și de aplicare a mijloacelor de combatere.

Eforturile sunt mari și nu întotdeauna rezultatele obținute ne mulțumesc. Ne lipsește organizarea, iar calitatea informațiilor de care dispunem – în special în mediul online – lasă de dorit. Nu putem acționa la întâmplare – în special pentru asigurarea sănătății coloniilor de albine – pe baza unor păreri preconcepute, fără suport științific. Nu putem folosi produse neînregistrate la ICPBMV (Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar) sau medicamente de multe ori intrate în țară fraudulos. În această situație, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să verificăm calitatea informației, să învățăm din experiența înaintașilor și să cunoaștem foarte bine biologia și instinctele ancestrale ale albinei, determinate de codul genetic al acesteia, altfel muncim în zadar. Dacă cunoaștem bine colonia de albine, dacă admitem că încă nu este domesticită și îi respectăm instinctele, putem face abstracție de toate recomandările oferite, în special pe canalele social media, de falși mentori, de dascăli fără școală, dar cu diplome fără valoare sau de așa-ziși „pricepuți“, dar nepricepuți.

Să nu uităm că „leacul“ (scabatox, batic, acizi organici nepurificați și nedozați corespunzător etc.), ignoranța (am văzut la tîrgul de la Câmpina un negustor care vindea capcane pentru gândacul mic de stup Aethina tumida (3) drept evaporatoare de acid formic!??) sau administrare agresivă (Furreto, sublimare, etc.) pot face mai mult rău coloniei de albine decât agentul infecțios pe care îl combatem.

În tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate

Nu numai de acum, dar și din vechime au fost minuni care nu s-au confirmat și s-a pus problema prelucrării pe baze științifice a datelor, a elaborării unor ipoteze pertinente, a folosirii corecte a informației și a discerne între axiome și sofisme. Așa au apărut postulatele lui Koch. Pe baza acestora au fost elaborate metode și tehnici fundamentale pentru identificarea cauzelor unor maladii infecțioase în special și s-a fundamentat teoretic și faptic, cu argumente indubitabile, orice cercetare științifică, principii care se cunosc foarte bine în mediile academice și în institutele de cercetare, dar nu și de „mentorii“ care postează filmulețe pe Youtube.

Intoxicațiile, efectele secundare, acțiunile adverse și incompatibilitățile farmacodinamice ale medicamentelor au obligat autoritățile să reglementeze și să controleze circulația medicamentelor atât în mediul uman, cât și veterinar. În apicultură folosim de regulă produse industriale tipizate sau specialități farmaceutice, cu o formulă precisă, cu o acțiune bine stabilită, comercializate pe baza autorizării de către institutul de profil.

Pe scara evoluției, diferența între homo sapiens și apis mellifera este așa de mare încât în tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate care combat fie agentul patogen, fie neutralizează tulburările din organismul albinei produse de acest agent. Nu putem folosi nici tehnicile homeopate, nici tehnici de fizioterapie, nici placebo și nici alte tehnici imaginate de-a lungul timpului de mintea omenească (ceaiuri, descântece etc.) deoarece sunt fără efect. În lipsa medicamentelor alopate, pe baza unuia dintre principiile lui Hipocrat, este mai bine să prevenim, să lăsăm și să sprijinim colonia să lupte cu bolile și dăunătorii ajutată de propriile mijloace de autoapărare.

În cazul varoozei trebuie să luăm în calcul mai multe variante

Provocările perioadei actuale ne obligă să ținem cont de realități în prevenirea și combaterea unor boli sau dăunători și să aplicăm principiile luptei și protecției integrate {Integrated Pest (Control) Management} elaborate de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) încă din anii 1967-1968.

Dacă ne referim la varrooză, pentru a putea elabora concluzii logice și a aplica mijloace eficiente de combatere trebuie să luăm în calcul mai multe variante. Trebuie să ținem cont de biologia parazitului în funcție de anotimpul în care ne aflăm (fenologie) și de modul cum acționează medicamentul. Iarna nu putem folosi substanțe de contact (piretroizi) când Varroa se află ascuns între plăcile chitinoase ale abdomenului albinelor care îl apără deoarece au eficiență redusă, iar în timpul culesului putem polua produsele apicole. Tehnicile de aplicare (administrare) trebuie să fie ușoare și să nu creeze efecte adverse populației de albine și nici disfuncții pentru operator. Fumigarea, evaporarea necontrolată, sublimarea sunt tehnici agresive atât pentru om, cât și pentru colonia de albine și presupun temperaturi constante și dispozitive specializate. De asemenea, într-un anumit areal, pentru a evita recontaminarea, toate stupinele trebuie să fie tratate în același timp.

Nu trebuie să apreciem un medicament numai după numărul de paraziți care cad, ci și după numărul de paraziți care rămân pe albine și puiet.

În aceste condiții trebuie să verificăm gradul de infestare în stupină și să tratăm cu produse înregistrate la ICPBMV sau la nivelul Uniunii Europene și recomandate de producător pentru fiecare perioadă a anului. Dintre produsele autorizate menționez că cele mai bune rezultate se obțin cu medicamentele „bio“. Trebuie să renunțăm la chimioterapie deoarece reziduurile rămân în stup, iar produsele apicole le consumăm și noi, apicultorii (oamenii).

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

În urmă cu aproximativ doi ani prezentam eforturile cercetătorilor de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură de a găsi soluții eficiente, mai puțin poluante și care pot fi aplicate în mai multe perioade ale anului pentru combaterea unuia dintre cei mai agresivi „prădători“ ai albinelor, Varroa destructor. Cercetarea s-a axat pe folosirea acizilor organici volatili, iar rezultatele promit dezvoltarea unui tratament mult mai eficient în combaterea Varroa decât cele deja existente. Studiul cercetătorilor români a fost publicat și în jurnalul INSECTS – Insects Ecology and Biocontrol Applications în prima lună a acestui an. Revenim în atenția dvs. cu informații extrase din studiul privind concluziile și rezultatele experimentelor cercetătorilor de la ICDA, dr. ing. Adrian Siceanu și dr. ing. Eliza Căuia.

În cazul Apis mellifera înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare

Este bine cunoscut faptul că acarianul Varroa destructor provoacă pagube semnificative la nivel mondial în apicultură, fiind considerat un factor major pentru scăderea populațiilor de albine (Apis mellifera) din ultima vreme. Efectul distructiv este determinat de comportamentul de hrănire, dar şi de transferul virusurilor specifice aflate în strânsă legătură cu diverşi factori precum cantitatea și tipul puietului, durata sezonului activ, transferul inter-colonii. Toți acești factori favorizează creşterea nivelului de infestare. Relația gazdă-parazit și procesul său de înmulțire la Apis cerana ne arată că mecanismele de apărare ale acestei specii de albine împotriva acarianului Varroa se bazează, în principal, pe dinamica populației sale și pe comportamente de igienă diferite, foarte pronunțate, pe limitarea reproducerii la puietul de trântori și chiar pe un comportament foarte specific care duce la sacrificarea propriei progenituri prin așa-numitul fenomen de înmormântare al puietului de trântori. Toate acestea fac parte dintr-o strategie foarte complexă, rezultatul unei coevoluții extrem de lungi și al unui fenomen de adaptare interspecific. Din păcate, A. mellifera nu are toate aceste comportamente adaptative într-un mod atât de complex, fiind o specie mult mai puțin rezistentă. Înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare, cu o creștere continuă a populației, ceea ce duce la prăbușirea coloniilor în 1-3 ani în absența tratamentelor.

Este nevoie de tratamente care pot fi aplicate și în faza de reproducere

Reproducerea albinei Apis mellifera are loc în puietul cu capac, unde se regăsește atât puietul de trântor, cât și puietul muncitor. Dinamica populației de acarieni în timpul sezonului activ este foarte variabilă și se bazează pe o rată de înmulțire de 0,7-1,45 fiice la femela matură în puietul muncitor și 1,6-2,6 fiice în puietul de trântori, în cca 1,5-3 cicluri de reproducere la fiecare femelă matură și o rată de infestare de 5 până la 12 ori mai mare la puietul de trântori. Diferiți alți factori naturali (de exemplu, plutirea, jefuirea, roiul, igiena, perioada puietului, alte condiții locale etc.) pot accelera sau limita întregul proces de multiplicare. Deoarece calotele de puiet reprezintă o barieră în aplicarea acaricidelor de contact, iar tratamentele actuale se aplică în special spre sfârșitul sezonului activ pentru a ucide acarienii foretici, ținând cont și de sfârșitul fluxurilor principale de miere, populația Varroa poate atinge praguri semnificative. Acest lucru determină deteriorarea albinelor de iarnă și o ineficacitate generală a metodelor de combatere. Ca urmare, devine din ce în ce mai importantă abordarea noilor strategii de control prin metode nepoluante, care să poată fi aplicate cât mai devreme posibil în sezon, vizând astfel și faza de reproducere. În acest sens, aplicarea acizilor organici volatili (de exemplu, acidul formic și acetic) în tratamente de scurtă durată pe întreaga colonie sau puiet prin diferite metode s-a dovedit deja utilă.

Se pot aplica în toată perioada sezonului activ

Combaterea Varroa într-un mod natural și durabil este esențială pentru apicultură, ținând cont de importanța albinelor pentru polenizare, precum și pentru obținerea de produse curate. În ultima perioadă, au fost dezvoltate noi proceduri de tratare a varoozei în faza de reproducere, care pot fi aplicate oricând în timpul sezonului activ deoarece folosesc acizi organici volatili, larg acceptați pentru apicultura ecologică. O astfel de procedură constă în periajul puietului acoperit cu acid formic, care este foarte eficient în uciderea acarienilor Varroa, dar și minim invaziv pentru coloniile de albine melifere. Importanța tratamentelor împotriva varroozei înainte de creșterea albinelor de iarnă este evidentă și acceptată pe scară largă deoarece majoritatea tratamentelor sunt limitate la aplicațiile târzii de sezon din diferite motive și sunt concentrate asupra acarienilor foretici. Având în vedere flexibilitatea aplicării noii proceduri în toată perioada sezonului activ, am început un studiu pilot pentru a testa preliminar eficiența aplicărilor de primăvară în combaterea Varroa. Rezultatele arată diferențe semnificative în ceea ce privește infestarea cu puiet între loturile experimentale și cele martor, în aceeași stupină, ceea ce oferă indicii clare că aplicarea tratamentului primăvara ar putea fi benefice pentru îmbunătățirea strategiilor de combatere a varroozei.

Acest tratament ar putea fi un instrument important pentru studii ulterioare și strategii de control al Varroozei adaptate condițiilor locale, cu costuri și riscuri minime și cu avantaje maxime asupra sănătății familiilor de albine.

În cadrul studiului-pilot au fost utilizate două grupuri tratate experimental și un grup de control. Tratamentul a constat în periajul puietului acoperit cu acid formic cu o concentrație de 65% în una și două aplicații. Rezultatele obținute arată diferențe foarte semnificative între loturile tratate și cele martor în ceea ce privește procentele de celule infestate evaluate în perioada iulie-august. În consecință, tratamentele de primăvară ar putea fi un instrument important în limitarea înmulțirii acarienilor varroa, dar sunt necesare experimente suplimentare pentru a le testa și adapta la diferite condiții locale.

(D.Z.)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, Cererile de plată pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA)  se pot depune până la data de 2 august 2021 inclusiv, având în vedere că termenul limită de 31 iulie 2021 este zi nelucrătoare.

Acțiunile finanţate prin Programul Naţional Apicol în anul 2021

Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori

• consultanță în apicultură;
• promovarea apiculturii şi a produselor apicole;
• organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;
• achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cererii;
• achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii.

Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei.

Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:

• Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral;
• Achiziţionarea de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;
• Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie- echipament apicol de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere;
• Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie -–remorci/pavilioane apicole şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral.

Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune:

• Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine;
• Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită și de multiplicare;
• Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită și de multiplicare.

Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă -Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii.

Precizăm că numai solicitanţii care au depus cererea de intenție până la data de 31 mai 2021, respectiv formele asociative apicole legal constituite pentru măsura A “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, și apicultorii pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv D.3. “Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare” au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.

Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2021 pentru Programul Naţional Apicol este de 59.215 mii lei.

Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.

Totodată, menționăm, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA  după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură.   

Anul apicol 2020 a fost pentru apicultura ieşeană un an foarte dificil, unde au alternat perioadele de secetă cu perioadele ploioase; drept rezultat, producţia de miere pe familii de albine a fost redusă sau chiar a lipsit, cum este şi cazul tânărului Sergiu Diaconu, din comuna Cozmeşti. Cu toate acestea, ieşeanul nu s-a lăsat deloc demoralizat şi ne va vorbi despre cum a pregătit el familiile de albine pentru iernare, dar şi cum s-a apucat de această ramură a agriculturii.

Ajutorul de minimis a salvat familiile de albine de la moarte

„De apicultură m-am apucat în anul 2010, când pasiunea mi-au stârnit-o doi colegi de serviciu. M-a fascinat acest domeniu interesant și am început cu două familii de albine; în următorii ani le-am înmulțit și am ajuns la 154 de familii“, îşi reaminteşte Sergiu.

Anul apicol 2020 a fost pentru apiculturii din judeţul Iaşi un an foarte dificil deoarece au alternat perioadele de secetă cu perioadele ploioase, ne spune ieşeanul. „Au fost ploi ce au durat trei săptămâni, a plouat în fiecare zi, timp în care albinele nu au putut aduna mai nimic, chiar mureau de foame în stup, de aceea a fost nevoie să intervenim chiar și în timpul sezonului activ cu hrană artificială pentru a salva familiile de albine de la moarte. În acest sens, Guvernul ne-a ajutat cu o sumă mică, dar a fost bine-venită. Este vorba de ajutorul de minimis care ne-a adus 25 lei/familia de albine, ceea ce înseamnă 10 kilograme de zahăr și în felul acesta am putut pregăti, cât de cât, și salva familiile de albine pentru sezonul următor apicol deoarece de la 1 august 2020 începe următorul sezon apicol.“

„Anul acesta mă pot «lăuda» cu o producție de miere negativă de zero kilograme de miere pe familia de albine; aici la noi în zonă albinele nu au avut ce culege. În schimb pot spune că, în decursul celorlalți nouă ani, am obținut producții medii la familiile de  albine de 10, 15 până la 20 de kilograme. Am obținut această producție de miere pe staționar, nu în pastoral. Nu am mutat familiile de albine într-un loc în altul. Doar aici pe vatră, ce ne oferă zona, două culesuri mari și câteodată unul mai mic, un al treilea cules“, a mai spus Sergiu.

Despre cum se realizează pregătirea coloniilor de albine pentru iarnă

Pregătirea coloniilor de albine pentru iarnă începe de la 15 august, cel târziu sfârşitul lunii august, şi se termină în octombrie. Constă în completarea rezervelor de hrană şi reorganizarea cuibului, scoaterea ramelor goale din stup, mai adaugă tânărul. „Familii de albine se pregătesc începând cu 1 august sau chiar de la 20 iulie pentru anul apicol următor. Se începe cu hrănirile de stimulare, de completare, aplicarea tratamentelor anti-varroa pentru a intra în iarnă cu familii sănătoase, deparazitate, familii puternice însemnând o populație generoasă de albine, cu cât sunt mai multe cu atât este mai bine peste iarnă și cu familii sănătoase. Odată cu scăderea populației de albine, cu cât sunt mai puțini indivizi în colonie cu atât trebuie redus și numărul de rame, nu trebuie să intrăm pe iarnă cu multe rame și puțină albină, ci cu puține rame și multă albină. Albinele funcționează ca o colonie, nu este important un individ, cât important este rolul său în colonie. Ele lucrează, se încălzesc în ghem și fiecare albinuță are rolul ei în acel ghem pentru a putea face față intemperiilor, pe care inevitabil le produce sezonul rece. Iarna în stup nu este indicat să se intervină; eu nu intervin iarna în familiile de albine, doar urmăresc iernatul în exteriorul stupului. Izolarea se face începând cu luna septembrie, când deja nopțile se lungesc și devin mai reci. Eu folosesc polistirenul care se utilizează în construcții; este un izolant foarte bun, numai că apicultorii mai tineri trebuie să știe că, dacă folosesc un astfel de material, trebuie să fie atenți la umiditatea pe care o produce acest material lângă familiile de albine, de aceea trebuie o ventilație foarte bună în stup pe timpul sezonului rece. Deocamdată voi rămâne la acest stadiu pentru că am și serviciu și, dacă aș mări numărul de stupi, mi-ar trebui și timp mai mult. Vreau să rămân cu acest număr, dar să am familii mai puternice“, încheie Sergiu Diaconu.

Beatrice Alexandra MODIGA

A lăsat afacerile și conacul de lângă Veneția și s-a apucat de apicultură în Apuseni. Este povestea lui Alberto Zanchetin, unul dintre primii străini care au venit în România cu dorința să investească, la începutul anului 1990.

O nație aparte

„Moții sunt o nație aparte, ori ajung foarte sus, ori rămân undeva jos, pentru ei nu prea există cale de mijloc“, spune Alberto Zanchettin, un italian născut lângă Veneția care a venit în România la începutul anului 1990. S-a stabilit la Câmpeni și acum se ocupă de apicultură, o pasiune pe care a descoperit-o aici, în Apuseni. „Am venit chiar atunci, în iarna anului 1990, încă mai era zăpadă afară. Aveam 26 de ani, jucam baschet. Eu m-am născut printre bobinele de fire textile. Familia mea avea o afacere în domeniu și am venit cu dorința să investesc în industria textilă din România“. După mai multe încercări de afaceri în diverse zone ale țării, în 1996 Alberto cumpără fabrica de textile de la Câmpeni. Lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, fabrica și-a mărit capacitatea, a fost complet retehnologizată și avea aproape 700 de angajați. „După anul 2000 au început presiunile politice și mi s-a sugerat că trebuie să cotizez și eu la un anumit partid. Am refuzat și așa au început problemele. În cele din urmă am renunțat la afacere, chiar dacă îmi părea foarte rău de cei aprope 700 de oameni trimiși acasă, aici în zona Apusenilor, un loc unde nu se prea găsește de muncă după închiderea minelor“, își continuă Alberto povestea, printre roiurile de albine care îi dau târcoale. Pregătește stupina pentru iarnă.

Stupar din întâmplare

Alberto mărturisește că de albinărit s-a apucat întâmplător. „Eu sunt de vină că s-a apucat de stupărit, spune Gabriela, soția lui Alberto. Tatăl meu se ocupa de albine și îmi aduc aminte că Alberto nu le suporta la început, cum nu suporta niciun fel de insectă. L-a ajutat de câteva ori pe tata și a început să-i placă.“ Alberto o privește zâmbind aprobator și o completează. „Aveam câțiva stupi, vreo 15-20. La început stăteam la 4-5 metri de albine, apoi m-am tot apropiat și am început să-l ajut pe socrul meu. Acum am peste 100 de familii de albine, nu sunt un mare apicultor, nu pot spune că sunt un profesionist, este mai mult un hobby, dar îmi place, produc miere ecologică, stau mult timp în natură.“ Alberto este în România de treizeci de ani și acum se socoate mai mult un român din Țara Moților decât un italian de la Veneția. Se luptă pentru investiții în zona Apusenilor și pentru o apicultură de nivel european și în România.

Aurul de la suprafața pământului

„Zona aceasta este foarte frumoasă“, își continuă Alberto mărturisirea, cu un ușor accent italian. „Dar aici toată lumea a fost, sute de ani, legată de minerit și de aurul din adâncuri. Eu cred că trebuie să vedem și aurul de la suprafața pămânului pentru că se pot face multe lucruri bune, aici, în Apuseni. Cred că autoritățile ar trebui să-i promoveze oportunitățile, turismul de exemplu“, spune Alberto în timp ce scoate din stupină un fagure. „M-am luptat și pentru apicultori, am fost și la Ministerul Agriculturii cu stuparii din Alba. Nu mai vrem substanțe chimice la culturile de rapiță și floarea-soarelui sau vrem măcar să fim preveniți că sunt stropite. Ne-au murit foarte multe albine din această cauză. Și mai vrem ca apicultorii să fie ajutați, în funcție de mărimea stupinei“, oftează Alberto. Spune că ar trebui să luăm exemplul albinelor pentru că fiecare are un rol bine stabilit în stup“.

Pandemia oamenilor și a albinelor

2020 a fost unul nefericit pentru apicultura din Apuseni. A fost un an de subzistență și izolare și pentru oameni și pentru albine, spune stuparul din Câmpeni. Mierea de salcâm aproape că nu a existat și la celelalte culturi a fost puțină din cauza vremii capricioase. Dar nu ar renunța la apicultură, mai ales acum când are peste 100 de stupi și nici nu se gândește să plece înapoi în Italia, oricât de greu i-ar fi fost aici, în România. Trudește în stupina din poiană sus, în inima Apusenilor. Nu mai este italianul mândru și rebel, cu înfățișare de baschetbalist din 1990. A dat, în cele din urmă, masca venețiană pe masca de stupar. A învățat că viața moților nu a fost, nicicând, dulce ca mierea. Dar tot el spune că poate că va veni și vremea când  lumea va prețui aici, la gura minelor de aur, și aurul de la suprafața pământului.

Vasile BRAIC

Pentru familiile de albine din zona montană lucrările demarează la începutul lunii august, când se termină culesurile principale, iar flora spontană oferă doar culesuri de întreținere și se împart în trei mari categorii:

• lucrări de intensificare a creșterii puietului;
• pregătirea cuibului familiilor de albine în vederea unei iernări de calitate;
• asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare.

Acțiuni

Intensificarea creșterii puietului

În sfârșitul sezonului apicol, ponta mătcii diminuează de la cca 1.800-2.000 de ouă pe zi la 400-500 ouă pe zi. Stimularea mătcii de a avea o pontă ridicată în această perioadă, având în vedere că în zona montană apar și nopți reci, iar perioada de cules din timpul zilei este mai mică comparativ cu alte zone, este realizată de cantitatea de nectar adusă de albinele culegătoare. Cum în această perioadă nectarul florilor este din ce în ce mai puțin, familia de albine (albinele doici) va lua în creștere din ce în ce mai puține larve.

Pentru stimularea pontei mătcii este necesar să stimulăm albinele culegătoare prin oferirea de hrană suplimentară sub formă de sirop (amestec de zahăr și apă) sau izosiropuri (amestec lichid de glucoză și fructoză). Administrarea acestora se face în hrănitoare amplasate în afara cuibului (după diafragmă), în porții mici (cca 250 ml) și dese (zilnic) pentru a simula o activitate de cules.

Astfel, activitatea de aducere a siropului în cuib și prelucrarea lui va stimula albinele doici (cele care hrănesc larvele) să ia în creștere mai multe larve.

Acțiunea se numește stimularea familiilor de albine și reprezintă prima etapă în pregătirea de iernare.

Dacă în zonele de șes cu toamne lungi apicultorii pot elimina această etapă (datorită existenței culesurilor din natură), pentru familiile de albine din zona montană etapa este obligatorie. Practic, din a doua jumătate a lunii august, timp de două trei săptămâni, este necesară stimularea familiilor de albine.

De asemenea, este obligatoriu să se asigure spațiu de ouat pentru matcă, prin amplasarea de faguri goi (fără miere) în care au fost crescute și alte generații de puiet.

Pregătirea cuibului familiilor de albine în vederea unei iernări de calitate

Tot pentru creșterea pontei mătcii, după acțiunea de stimulare se începe restrângerea cuibului familiilor. Această tehnică presupune eliminarea fagurilor goi (fără miere sau puiet larvar) și reținerea în cuib a fagurilor cu puiet în diverse stadii de dezvoltare și a celor care au cea mai mare cantitate de miere căpăcită. Restrângerea cuibului ține cont și de cantitatea de albine existentă, astfel încât pe fagurii rămași albinele să acopere ambele fețe ale fagurelui. În acest fel albinele pot acoperi și încălzi bine puietul larvar existent.

Astfel, cele două cerințe de bază – hrana și căldura sunt asigurate.

Fagurii eliminați din cuib care mai au miere se descăpăcesc și se trec după diafragmă, dar nu mai mult de un fagure odată.

După restrângerea cuibului începe acțiunea de completare a rezervelor de hrană.

Asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare

Completarea rezervelor de hrană este o acțiune ce diferă de stimulare.

Hrănirile de completare se fac ad libitum (la discreție).

Calculul necesarului de hrană pentru iernare

Pentru zona montană, unde sezonul de iarnă este mai lung, va trebui să asigurăm cantități mai mari de hrană.

Prin cercetări s-a stabilit că 1 kg de albine (cca 10.000 albine) consumă 770-850 g de miere/lună în absența puietului și de 1.300-1.400 g de miere/lună în perioadele când cresc puiet.

De asemenea, tot prin cercetări s-a stabili o mărime optimă a familiei de albine ce intră la iernat – 2,8-3 kg albină, ceea ce reprezintă 5-6 intervale de albină. Această mărime este un minim pentru a asigura formarea unui ghem de iernare capabil să traverseze sezonul rece.

Pentru o iernare optimă fără pierderi prea mari de albine este necesar să asigurăm cca 3 kg de albine, deci 5-6 intervale (faguri).

Aceste cantități se referă la albina de munte, pentru restul ecotipurilor fiind suficientă o cantitate de 2,5 kg.

Astfel putem calcula necesarul de hrană pentru iernarea în bune condiții a familiilor din zona de munte:

Total kg miere/familie pentru iernare = 9,2 + 12,6 = 21,8 (aproximativ 20 kg).

Dacă raportăm cantitatea de hrană la numărul de faguri (6) vom obține o medie de 3,3 kg miere pe fagure.

Se estimează cantitatea de hrană din fiecare stup și acolo unde este nevoie se completează până la necesar; de exemplu, o familie pe 6 intervale poate avea 14 kg de hrană, se completează cu sirop de zahăr 1 : 1 până la 20 kg = 6 kg.

Observație! Stupii sistematici pot avea 3 tipuri de rame (care dau și tipul stupului):

• rama de 1/1 sau rama Dadant – stupul vertical sau orizontal;
• rama de ¾ (trei sferturi sau rama de multietajat sau rama americană) – stup vertical multietajat;
• rama de ½ – stup cu cuib de 1/1 și ramă de cat de ½. RA 1001.

Pentru familiile exploatate în zona de munte este indicată ca ramă de iernare (ramă de cuib) rama de 1/1 (Dadant), care poate depozita cca 4 kg de miere.

Celelalte tipuri de rame pot fi folosite numai în combinație de cel puțin două corpuri, având în vedere că ghemul de iernare se deplasează în timpul iernii numai pe verticală.

Unificarea familiilor de albine

Unificarea familiilor de albine presupune unirea a două sau mai multor unități biologice, ce nu îndeplinesc condițiile de iernare, în vederea unei iernări în bune condiții.

În practică se pot întâlni situații în care familiile de albine dintr-o stupină să nu aibă aceeași valoare biologică, adică familii mai slabe și familii mai puternice. Acest fapt se datorează în principal valorii biologice a mătcilor, dar și a culesului slab din perioada iulie-august (raportat la condițiile pedoclimatice din România). În aceste condiții, dacă ne raportăm la o stupină de 100 familii albine (100%), în practică vom găsi următoarea situație (conform determinismului genetic al sexelor):

• aproximativ 40% familii de albine ce îndeplinesc condițiile de iernare;
• aproximativ 30% familii ce sunt la limita condițiilor de iernare;
• aproximativ 30% familii ce nu îndeplinesc condițiile de iernare.

Acest fapt se datorează determinismului genetic al sexelor la albină (tip abraxas), fapt ce duce la peste 40% mătci (regine) de slabă calitate, care pot asigura producții mari în sezon, dar o viabilitate scăzută a puietului (și deci schimbarea sau eliminarea lor în toamnă), precum și fenomenului de heterozis (capacitate productivă crescută în generația F1, apoi derivă genetică).

În aceste condiții, singura cale de urmat a apicultorului este aceea de a face unificări în perioada august-septembrie (perioada de pregătire a familiilor de albine pentru iernare), în speranța că în primăvară aceste familii (unificate) vor genera roii necesari înmulțirii numărului de stupi din stupină.

Tehnica unificării

După evaluarea de toamnă (septembrie-octombrie) a familiilor de albine se vor ierarhiza familiile după numărul de intervale, apoi după cantitate de hrană.

Se vor nota familiile de albine ce nu au matcă (regină), precum și familiile sub 5-6 intervale. Procentul acestor familii ar trebui să se încadreze între 25-35% din numărul de stupi din stupină. Un procent mai mare poate indica un sezon calamitat, sau mătci (regine) bătrâne.

În cazul mătcilor (reginelor) tinere (în speță, din anul apicol în curs) se va evita producția proprie de regine (apariția consangvinizării) și se va opta pentru regine din alte stupini, cunoscându-se că momentul optim pentru înlocuirea mătcilor (regine) este toamna.

După identificarea familiilor fără matcă sau sub 5-6 intervale de albine se va proceda la eliminarea mătcilor (reginelor) din familiile cele mai slabe și la unirea cu familiile mai puternice.

Exemplu: Într-o stupină cu 100 familii albine, după controlul de toamnă identificăm 30 familii cu probleme.

Familiile fără matcă și familiile sub 5-6 intervale vor fi propuse la unificare.

Se aleg din celelalte familii acelea care sunt mai slabe (3-4 intervale). Familiile fără matcă sau mai slabe vor fi mutate lângă cele propuse a fi unificate.

Se vor îndepărta mătcile slabe (de la familiile cele mai slabe), apoi fiecare familie fără matcă se va amplasa deasupra celei cu matcă. Între cele două corpuri se va introduce o plasă despărțitoare cu sârmă cu ochiuri de 3,8 mm (gratie Hanneman) prin care albinele nu pot trece. Familiile fără matcă vor fi adoptate de familiile cu matcă și astfel se va obține o unitate biologică capabilă să traverseze iarna.

ATENȚIE!!!

Apicultorul va avea iluzia că va obține o familie normală. TOTAL GREȘIT!!!. Apicultorul va obține o unitate biologică capabilă să treacă peste iarnă. De fapt, am unificat o familie slabă cu matcă cu o altă familie slabă fără matcă. Primăvara va da măsura acelei mătci (în 90% din cazuri, de slabă calitate).

Deci, dacă vrem, ca apicultori, să refacem numărul de stupi de producție din stupina noastră, fie refacem stocul de mătci (înlocuirea celor de la familiile slabe), fie realizăm noi unități biologice (roi din producție proprie sau achiziție).

Perioada pregătirii de iernare este și perioada tratamentelor obligatorii antivarroa.

În principal substanța de bază pentru tratament este amitraz, sub diverse forme de comercializare. Este important de subliniat ca tratamentele să fie realizate în momentul când există cea mai mică suprafață de puiet necăpăcit, iar temperatura mediului să fie de cel puțin 15°C. Substanța amitraz nu acționează eficient sub căpăcel.

Cristina STOICA SURLEA, inginer zootehnist

În ultimele numere ale revistei am publicat o serie de articole dedicate apicultorilor în care am prezentat studiile cercetătorilor români de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București și cele mai noi tratamente și instalații care pot asigura eficiență de aproape 100% în lupta împotriva parazitului Varroa destructor. Am mizat pe importanța promovării acestor noutăți științifice întrucât, în momentul de față, acest parazit reprezintă unul dintre cele mai mari pericole pentru albine. Pentru că direcțiile de cercetare au fost variate, vă prezentăm în rândurile următoare evaluările și concluziile studiului realizat în perioada 2015-2016 în cadrul proiectului european FP7, SMARTBEES. Acest studiu s-a concentrat pe analiza rezistenței naturale pe care albinele o au față de Varroa destructor. Responsabil de proiect a fost dr. ing Adrian Siceanu, iar din echipă au făcut parte cercetătorii Eliza Căuia, Ralph Buchler, Aleksandar Uzunov, Gabriela Oana Vișan, Dumitru Căuia.

O trăsătură genetică aparte

Cercetările recente la nivel internațional cu privire la rezistența naturală a familiilor de albine la Varroa destructor s-au concentrat pe trăsături specifice. În această categorie intră și comportamentul igienic al albinelor la Varroa (Varroa sensitive hygiene – VSH) și suprimarea reproducerii acarianului (Suppressing mite reproduction – SMR). Unele studii au demonstrat că o anumită trăsătură genetică – care ar putea fi identificată și utilizată în selecția artificială la albine – determină un procent mai scăzut al acarienilor care nu se reproduc. Ca urmare, din 2014 a fost stabilită în cadrul rețelei de lucru RNSBB și în cadrul proiectului Smartbees o procedură standardizată de evaluare a acestei trăsături.

Primele evaluări pe albina românească (A.m. carpatica) în ceea ce privește procentul de acarieni non-reproductivi, utilizând protocolul stabilit, au fost realizate pe probe de albine recoltate în 2015-2016. Rezultatele cercetărilor arată că există o variabilitate relativ mare a acestor valori. În plus, pe aceeași populație de testare utilizată în 2016 a fost utilizat un protocol elaborat de ICDA, o metodă de descăpăcire artificială a puietului. Scopul a fost acela de a evalua impactul utilizării acestei tehnici asupra reproducției acarianului, iar rezultatele experimentelor au arătat că procentul de acarieni care nu se reproduc (după tiparul normal în probele de puiet infestat) s-a situat între 18% și 38% în 2015 și între 18% și 58% în 2016. În puietul artificial descăpăcit procentul de acarieni care nu s-au reprodus a crescut cu 9,79%, fiind generat artificial de femelele adulte de Varroa care, în lipsa căpăcelului, ies din celule înainte de a-și încheia ciclul reproductiv.

Albinele pot elimina parazitul din celule

Comportamentele de tipul SMR/VSH (Harbo, 2005) ar putea reprezenta trăsături importante ale familiilor de albine în combaterea Varroa destructor. Atfel, evaluarea acestui comportament și stabilirea variabilității acestuia într-o populație ar putea fi un instrument important în selecția pentru rezistența naturală la Varroa. Potrivit unor date din literatura științifică, anumite experimente sugerează că, în cazul în care s-a observat un procent mai scăzut de femele fertile de Varroa, în general acesta a fost cauzat de o anumită eliminare a acarienilor de către albine.

Aceasta înseamnă că albinele pot IDENTIFICA, DESCĂPĂCI și ELIMINA conținutul unei celule care conține puiet și Varroa în stadiu reproductiv. Practic, acestea pot să elimine parazitul din celule sau de pe puiet și, mai mult decât atât, pot să inhibe reproducția lui în celule prin anumite semnale și mecanisme care la ora actuală nu sunt bine înțelese.

Materialul biologic utilizat:

2015 – 23 familii de albine infestate cu Varroa

2016 – 14 familii de albine infestate cu Varroa din care s-au prelevat probe de faguri cu puiet artificial descăpăcit (de om, printr-o metodă originală ICDA) și natural recăpăcit de albine.

Ambele evaluări s-au făcut pe același fagure cu puiet. Adică s-a evaluat modul cum se reproduce, în funcție de vârsta puietului, atât în puietul nedescăpăcit artificial, cât și în cel descăpăcit artificial și recăpăcit.

Metoda de descăpăcire artificială ar trebui să ajute albinele să îndepărteze mai repede acarienii din celule. Practic, albinele nu mai fac munca de descăpăcire pentru că a făcut-o omul. Cercetătorii spun că trebuie stabilit dacă descăpăcirea are, în sine, o influență asupra procesului de reproducție a acarienilor (date care sunt obținute prin aplicarea protocolului SMR).

• Orice eroare în evaluare poate crește/descrește artificial procentul acarienilor non-reproductivi identificați. De aceea este foarte important ca în evaluare să se identifice corect:
  • stadiile în care se încadrează puietul în cele 3 categorii convenționale din protocol: 0 - 1 - 2 (între 0 și 1 diferența o dă culoarea ochilor, iar între stadiul 1 și 2 diferența este dată de culoarea antenelor);
  • se evaluează doar celulele infestate cu o singură femelă-mamă Varroa pentru a putea observa diferențele dintre mame și propriile fiice;
  • identificarea corectă a stadiului de deutonimfe la Varroa pentru a diferenția puietul tânăr de Varroa de femelele-fiice (alb-gălbui/femele-fiice adulte). O altă diferențiere este cea dintre protonimfele de femele și mascul.

Laura ZMARANDA

După ani de studiu în laboratoarele Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, cercetătorii de aici sunt pregătiți să vină în întâmpinarea apicultorilor cu soluții eficiente care să îi ajute să scape de unul dintre cei mai periculoși paraziți ai albinei, Varroa Destructor. În numerele anterioare ale revistei am prezentat succint tratamentul propus de aceștia și instalația cu care se poate aplica acest tratament. Revenim așadar cu lămuriri privind substanțele folosite și modul concret de funcționare a acestei instalații.

Ce substanțe sunt folosite în tratamentul propus

Pe parcursul cercetărilor de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București au fost testate mai multe formule, două dintre acestea, Formacet și Formacet plus, fiind mărci înregistrate și fac obiectul unei cereri de brevet de invenție depusă în 2019 la OSIM. Toate formulele testate au la bază acizi organici volatili (acid formic și acid acetic), dar și extracte de plante și excipienți pentru diminuarea efectului repelent al acizilor volatili și o mai bună aplicare. Fiind vorba de substanțe organice, acestea sunt autorizate pentru utilizare ca atare în apicultura ecologică, aplicarea fiind admisă conform legislației europene și naționale. Astfel, Regulamentul Consiliului nr. 834/2007 și Regulamentul Parlamentului Uniunii Europene nr. 848/2018 sunt transpuse și în legislația națională prin Ordonanța de urgență nr. 34/2000 și Hotărârea 917 din 2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice unde se menționează la capitolul III – Apicultura și produsele apicole, secțiunea a 6-a: Prevenirea bolilor și tratamentele veterinare, Art. 26 alineat (3), litera e) „prin derogare de la prevederile lit. a), acidul formic, acidul lactic, acidul acetic şi acidul oxalic, precum şi substanțele mentol, timol, eucaliptol sau camfor, sunt utilizate numai in cazurile de infestare cu Varroa jacobsoni.“

„Întrucât punerea pe piață a unor formule presupune înregistrarea lor ca medicamente, ceea ce necesită un parcurs lung și costisitor, recomandăm apicultorilor, în special celor din apicultura ecologică, să includă în schema de management integrat al varroozei  procedura de pensulare a puietului, manuală sau mecanică (cu ajutorul instalației prezentate), utilizând o formulă simplă pe bază de acid formic 85% diluat cu produsul ICDA Apifitofort care conține acid acetic și extracte de plante pentru a ajunge la o formulă care, din experimentele noastre, asigură o eficiență foarte bună a tratamentului. Astfel, la 350 ml Apifitofort se adaugă (nu invers) 1.000 ml acid formic de concentrație 85%, formulă cu care se poate trata puietul prin metoda pensulării“, afirmă ing. Adrian Siceanu.

Momente optime de aplicare

Tratamentul fiind bio, poate fi făcut oricând, dar momentele optime care diminuează manopera și asigură la timp întreruperea ciclului reproductiv al varroa sunt:

• primăvara la primele controale, când există o suprafață redusă de puiet căpăcit, când încărcătura de paraziți este rezultatul înmulțirii acestora pe perioada ianuarie-martie a acarienilor foretici rămași în urma tratamentelor de toamnă. Acest moment este important pentru că puietul de trântor accelerează puternic ritmul de înmulțire al varroa, deși gradul de infestare este foarte mic în această perioadă și tendința multor apicultori este să nu facă tratamente decât mult mai târziu în sezon. Acest tratament elimină necesitatea utilizării ramei clăditoare cu scopul eliminării varroa prin eliminarea periodică a puietului de trântor, ceea ce reprezintă o manoperă consumatoare de timp, iar din punct de vedere economic un fagure cu puiet de trântor căpăcit echivalează cu cca un fagure și jumătate de puiet căpăcit de albină lucrătoare;
• la sfârșitul verii, înainte de începerea creșterii albinei de iernare, pentru a obține albină de iarnă sănătoasă, când și suprafața de puiet este mai mică, populația de paraziți este mult mai mare, iar densitatea pe puiet crește. De exemplu, un moment bun este la deblocarea cuibului de puiet după culesul de la floarea-soarelui;
• în orice moment al sezonului, când constatăm că avem un nivel ridicat de infestare;
• este foarte important ca atunci când formăm un roi artificial să facem aceeași operațiune. Explicația este că odată cu puietul căpăcit preluăm și o mare încărcătură de paraziți Varroa din familia de origine pe care îi introducem în familia în formare. Practic, o infestăm cu mulți paraziți încă de la început. Și atunci este indicat ca fagurii folosiți pentru formarea noilor familii să fie tratați așa cum s-a arătat în demonstrația practică.

Componentele instalației și funcționare

Instalația antivarroa a fost realizată de către cercetătorii de la ICDA-București în mai multe variante. Varianta cea mai simplă a instalației presupune existența unui vas cu scop de rezervor pentru Formacet, un cilindru-absorbant care preia prin rotire produsul din vasul de tratament și o perie fixă lângă acesta. La începutul operațiunii se rotește cilindrul-absorbant pentru a se imersa și prelua tratamentul din vasul-rezervor. Ulterior, fagurele, scuturat în prealabil de albine, se presează și se trece pe deasupra cilindrului. În timpul operațiunii, prin presare ușoară fagurele este trecut peste cilindrul-absorbant, iar  substanța de tratament ajunge pe suprafața lui. Peria din proximitatea cilindrului asigură uniformitate în aplicarea tratamentului și pătrunderea produsului prin căpăcele. Potrivit dlui Siceanu, apicultorii nu trebuie să fie îngrijorați dacă în fagure există puiet larvar, miere sau păstură intercalate cu celulele cu puiet căpăcit pentru că instalația asigură depunerea produsului numai pe suprafața fagurelui.

Operațiunea se face insistând pe puietul de trântor, spune acesta, iar în funcție de concentrația folosită în formula de tratament se va asigura moartea în proporție de 100% a paraziților Varroa destructor. Pentru că produsul este repelent și pentru a nu exista niciun fel de risc se recomandă introducerea fagurilor tratați pentru cca 10 minute într-o cutie bine ventilată. În tot acest timp instalația poate fi mutată la un  alt stup pentru realizarea acestei operațiuni, deci nu există timp morți. După cele 10 minute de expectativă, când a mai rămas doar o mică parte din substanță, fagurele se reintroduce în stup. Va mai avea un efect repelent, dar în scurt timp albinele vor trece peste acest impediment și își vor continua activitatea normală.

Concluzii

În urma demonstrației practice de aplicare a tratamentului și a utilizării instalației antivarroa s-a constatat că ulterior albinele își desfășoară normal activitatea. Puietul larvar, aflat în diferite stadii de dezvoltare, este în continuare hrănit și îngrijit de către albine. O altă concluzie a fost că puietul aflat în stadiu de pupă nu a fost afectat pentru că, dacă se întâmpla acest lucru, albinele l-ar fi eliminat. După aplicarea tratamentului prin această metodă s-a demonstrat că toți paraziții Varroa destructor sunt inactivi. Deci morți.

„V-am prezentat pe scurt aceste cercetări și vom încerca, pe măsură ce avansăm, să vă dăm și mai multe detalii. O să ajutăm apicultorii să facă teste pentru a înțelege cum funcționează acest sistem. Noi, în formulele noastre, folosim concentrații de până la 65-75%. La o concentrație mai mare, de 85%, spre exemplu, rezultatul este și mai bun. Am testat acest lucru și nu am avut niciodată probleme. Ne-am luat o marjă de siguranță pentru puiet și familia de albine. Folosim și concentrații mai mici, mai degrabă pentru protecția apicultorului, nu neapărat pentru puiet deoarece acesta nu este afectat. Odată evaporat excedentul de produs, nu mai există nicio problemă“, afirmă ing. Siceanu.

Laura Zmaranda

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

„Dacă albinele ar dispărea de pe Terra, omenirea ar mai avea doar patru ani de trăit. Cu alte cuvinte, ar dispărea polenizarea, apoi plantele, animalele și oamenii“ – spunea celebrul Albert Eistein.

Occidentul este tot mai speriat de dispariția, în ritm alert, a populațiilor de albine. Și la noi apicultorii lansează, din când în când, semnale de alarmă. Se taie masiv vegetația, precum salcâmii, iar albinele sunt în pericol.

Ce le amenință?

Folosirea intensă a fertilizatorilor și insecticidelor chimice. Unele dintre aceste substanțe ucid direct albina, altele îi slăbesc sistemul imunitar, lăsând-o pradă paraziților. De asemenea, reducerea zonelor verzi, apariția organismelor modificate genetic concepute special pentru a se apăra de dăunătorii agricoli, toate acestea acționează asupra albinelor ca o otravă genetică. Tabloul distrugerii albinelor este dovedit, în ultimii ani, de numeroși cercetători.

Cum le putem ajuta

PLANUL A – metode ecologice

Să grădinărim bio, să uităm de pesticide și insecticide chimice, întorcându-ne la cele tradiționale.

Să plantăm specii de plante care atrag irezistibil albinele: rozmarin, glicină, lavandă, tei, busuioc, mentă, cimbru, gălbenele, roiniță etc. Atenție, albinele preferă plantele cu flori colorate și trag la albastru, galben și mov.

Să construim cuiburi din câteva tije de bambus legate între ele și agățate în copaci. Sau faceți niște scobituri în buturugi de stejar, acacia sau carpen.

PLANUL B – polenizarea manuală

În provincia chineză Sichuan albinele au dispărut și oamenii au preluat sarcina lor. Ei au practicat un soi de polenizare manuală. Însă acest procedeu înghite mult timp, mulți bani și dă un randament de-a dreptul modest. Așadar, ne întoarcem tot la planul A. Important este să înțelegem gravitatea situației și să ajutăm natura să-și facă datoria, fără ca noi să o sufocăm prea mult.

Ruxandra Hăbeanu

O albină, două albine, trei albine... Apicultorii cu experiență cunosc „pulsul“ stupinelor, dar chiar și pentru cei mai experimentați dintre ei monitorizarea familiilor de albine este o provocare. Dr. ing. Adrian Siceanu, directorul științific al Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, spune că, pentru a veni în sprijinul apicultorilor care vor să știe cu certitudine ce efective de albine au, institutul, în colaborare cu doi parteneri francezi, a dezvoltat un dispozitiv care numără albinele din stup. Astfel apicultorul află în timp util când se produc depopulări, dar și alte informații utile furnizate de dispozitiv.

Transmisie live de la urdiniș

„Institutul nostru colaborează cu două companii franceze în cadrul unui proiect numit Archive Diatomic, al cărui obiectiv este crearea unui dispozitiv care să monitorizeze familiile de albine. La finalul proiectului, beneficiarul dispozitivului va fi un start-up.“

Deși, spune prof. Siceanu, au mai existat încercări de a realiza un astfel de dispozitiv, varianta elaborată de Institutul apicol și partenerii săi este singura care s-a transformat din teorie în practică.

Dispozitivul (care nu afectează ritmul normal al vieții albinelor) are două funcții principale, una dintre ele fiind monitorizarea (numărarea) în timp real a albinelor care intră și ies la urdiniș. Practic, în orice moment apicultorii pot urmări fluxul de albine la urdiniș, iar dacă apar depopulări din cauza unor factori externi sau de altă natură, dispozitivul transmite online, pe calculator sau telefonul mobil că există o scădere a numărului de albine. Cu această informație la îndemână, apicultorul poate determina amplitudinea pierderilor și poate aplica imediat măsurile ce se impun. Dispozitivul a fost conceput cu mai multe „porți“ cu senzori prin care albinele trec, iar un soft foarte complex identifică fiecare albină care trece. Practic, fiecare este numărată la trecerea prin orificiul cu senzori.

Varianta finală este aproape gata

Cum se face, practic, această monitorizare a efectivelor de albine?

„În cercetarea de laborator am stabilit un număr de albine pe care să le trecem prin aceste portițe. Știm, așadar, cu certitudine câte albine trec prin orificiile cu senzori și câte ajung în cealaltă parte. Ca atare, la trecerea lor pe fiecare portiță urmărim dacă apar erori în numărătoare și, în funcție de ce observăm, transmitem partenerului francez ce anume trebuie modificat în soft, astfel încât monitorizarea să fie cât mai corectă. În timpul derulării proiectului, pe baza determinărilor noastre s-au modificat atât softul, cât și hardul, dar cert este că suntem de aproape de varianta finală a dispozitivului și sperăm să beneficieze și apicultorii români de acest echipament. Este un proiect scurt în care a trebuit să ne mobilizăm foarte mult. A trebuit să finalizăm cercetările într-un an, dar vom continua această colaborare cu partenerul francez.“

Pentru o mai mare acuratețe a rezultatelor, cercetările de laborator au fost extinse apoi la urdiniș în condiții reale de zbor al albinelor. Prof. Siceanu speră ca până în vară cercetările să fie finalizate, rămânând doar ca ulterior partenerii francezi să stabilescă când vor pune acest sistem de monitorizare a traficului la urdiniș pe piață..

Viespea asiatică, un pericol iminent și pentru România

Cea de-a doua funcție principală a acestui dispozitiv este dată de sistemul de analiză a zgomotului la urdiniș. Implementarea acestui sistem în dispozitiv este o realizare foarte importantă, spune profesorul Siceanu.

„În Franța există o problemă foarte gravă, care va apărea  probabil și în țara noastră. Este vorba despre viespea asiatică (Vespa velutina). Aceasta stă în zona stupilor, prinde albinele și le devorează. În prezența ei, albinele intră într-un stres puternic, scot un sunet specific, nu mai ies la zbor și se dezorganizează. Din cauza acestui nou dăunător, prezent deja în multe țări, foarte multe familii de albine se depopulează, iar apicultorii înregistrează pierderi mari. Vespa velutina este un dăunător foarte greu de combătut pentru că formează niște colonii ascunse, la înălțimi foarte mari, în păduri. Este foarte greu să identifici aceste cuiburi și, implicit, să le distrugi. Prevenția pentru România, în stadiul actual, este cea mai bună politică, dar așa cum evoluează situația se pare că viespea asiatică vine și spre noi, există deja în Germania. Poate că acest sistem, doar de identificare nu și de combatere, ne va ajuta la un moment dat pe baza informațiilor transmise de acest sistem de monitorizare a sunetului să știm că în stupina noastră a apărut deja Vespa velutina.“

Prețul estimativ, 100 de euro

Datele pe care dispozitivul le înregistrează sunt transmise apicultorului online. Dispozitivul are încorporat un emițător care transmite datele prin abonament, dar și prin sistemul telefoniei mobile de preluare și transmitere a datelor (cu un consum energetic foarte mic). Dacă apicultorul are în zona lui acoperire prin sistemul LoRA (transmitere date prin Internet), îl poate folosi. În cadrul proiectului, cercetătorii au dezvoltat și un sistem care are capacitatea de a prelua informația de la sute de astfel de dispozitive și care poate să transmită ulterior datele celor care beneficiază de el. Doar că sistemul, prin stația concepută în acest sens, acoperă doar o rază de 10-15 km, iar eficiența de transmitere este condiționată în funcție de clădirile sau alte obstacole care se află pe raza lui. În ceea ce privește prețul de achiziționare a unui dispozitiv de monitorizare a familiilor de albine, cercetătorul spune că s-a discutat deja un preț estimativ și că aceasta ar fi de aproximativ 100 de euro. În completare spune că într-o stupină este suficient un singur dispozitiv de monitorizare (un stup senzor) pentru a avea o perspectivă corectă a ceea ce se întâmplă în stupină.

Laura Zmaranda