Adama Sultan iulie 2020
update 11 Aug 2020

Apicultură - Pregătirea de iernare

Verificarea stării de sănătate, a rezervelor de hrană și organizarea cuibului

Având în vedere că prognozarea datei la care se va produce intrarea în iarnă este mai greu de făcut, trebuie luate măsuri să nu fim surprinși cu familiile de albine nepregătite corespunzător. Această cerință implică verificări mai dese ale stării familiilor de albine și executarea rapidă și cu promptitudine a lucrărilor care se impun.

Până la intrarea în iarnă periodic trebuie verificată existența în cantități suficiente și corect distribuite în cuib a rezervelor de hrană.

Fig 2 Aspersor cu pompa si butelie

Totodată, pe măsura răcirii timpului și restrângerii cantității de puiet, se fac reorganizarea și reducerea cuiburilor, având grijă ca ramele păstrate la rezerva familiei să conțină cel puțin 2 kg de miere, astfel că cele cu puțină miere se trec la marginea cuibului sau după diafragmă descăpăcite, pentru ca albinele să transporte mierea în partea de mijloc a cuibului, iar pe măsura golirii acestora ele se scot din stup. Atenție, să nu ne surprindă facerea ghemului de iernare pe o ramă sau mai multe după diafragmă în afara cuibului deoarece sunt șanse ca albinele să moară de inaniție.

De asemenea, în cuib trebuie lăsați unu-doi faguri în care să fi fost crescută cel puțin o generație de puiet care să aibă coronițe cu miere în partea de sus a ramei. Aceștia sunt necesari reginei când începe să ouă în ianuarie-februarie.

Fig 3 Hartie de control

Odată cu reorganizarea cuiburilor se impune eliminarea ramelor vechi și negre deoarece acestea pot înmagazina vectorii unor boli și, având dimensiunile celulelor micșorate, ca urmare a resturilor rămase de la generațiile de puiet găzduite anterior, nu oferă condiții optime de dezvoltare a larvelor și nimfelor următoare.

Familiile slabe care nu au reușit să ajungă la un nivel de dezvoltare de cel puțin 6-7 rame cred că trebuie unificate deoarece acestea, chiar dacă trec iarna, în primăvară nu vor avea o dezvoltare suficient de susținută pentru a participa la primele culesuri de producție.

Fig 4 Introducerea fumigatiei cu minisuflanta

De asemenea, cu prilejul controalelor se vor astupa eventualele orificii existente la componentele stupilor, se vor monta gratiile de urdiniș și se va face izolarea termică corespunzătoare a familiilor, asigurând și o circulație a aerului pentru eliminarea umidității în exces.

La dispariția puietului căpăcit și larvar se impun efectuarea unor ultime tratamente preventive împotriva varroozei și efectuarea evaluării gradului de infestare.

Referitor la produsele folosite și procedurile de aplicare am explicat pe larg în articolul „Tratamentul varroozei, acțiune actuală și urgentă“, publicat în revista Lumea Satului nr. 15 (236 1-15 august 2015), deci mă voi referi numai la metode de aplicare mai greoaie sau mai rapide pe care personal le-am experimentat pe parcursul întregii mele activități practice apicole.

Fig 5 Introducerea tavitei prin urdinis

După ce am experimentat diverse produse pentru tratamente împotriva varroozei am rămas la cele pe bază de amitraz și taufluvalinat aplicate pe bază de fumigație, completate de benzile impreg­nate cu substanță activă taufluvalinat care prezintă o remanență de circa 90 de zile.

Mijloacele de aplicare pot fi:

• Aplicarea cu ajutorul benzilor de hârtie impregnate cu substanță inflamabilă, pe care se aplică picăturile produsului cu substanțele active pomenite mai sus, așezarea benzilor pe tăvițe metalice care, după aprinderea acestora, se introduc prin urdinișuri în stupi, se închid urdinișurile circa 15 minute și apoi se redeschid și se scot tăvițele cu resturile benzilor arse. Procedeul este foarte greoi și incomod mai ales când bate vântul și productivitatea este foarte mică, fiind impropriu când avem de tratat multe familii de albine (vezi figurile 1, 8, 5).

• Suflarea fumigației de la arderea benzilor de hârtie cu ajutorul unor minisuflante, metodă mult mai rapidă decât cea anterioară, dar tot destul de înceată și cu productivitate mică (vezi figurile 6, 4).

Fig 6 Minisuflante

• Aplicarea substanței active prin amestecarea într-o emulsie de ulei de parafină, care se introduce într-un aspersor unde prin încălzire se transformă emulsia în vapori pompați printr-o țeavă în stupii familiilor de albine provocând căderea acarienilor de pe albine. Experimentez această metodă de doi ani și pot afirma cu tot simțul răspunderii că este foarte eficientă și rapidă, tratamentul la circa 150 de familii efectuându-se în 20-25 minute (vezi fig. 2).

Referitor la aceste metode de aplicare trebuie arătat că fabricantul (I.C-D.A) nu descrie decât prima metodă care este foarte veche, și chiar învechită, poate ar fi cazul să execute niște cercetări științifice practice referitor la metode moderne și rapide de aplicare, pe care să le notifice și omologheze, preîntâmpinând astfel erorile pe care unii apicultori le fac inventând pe bâjbâite diverse metode empirice, neverificate științific, mai mult sau mai puțin eficiente.

În fine, de o deosebită importanță este operațiunea de determinare, înainte de intrarea în iarnă, a gradului de infestare cu varroză a familiilor de albine și luarea de măsuri în consecință.

Metode de determinare a gradului de infestare sunt mai multe, așa că voi alege spre descriere trei:

• Metoda foilor de control lipicioase, care se introduc pe fundul stupilor sau, în cazul fundurilor antivarrooa, pe fundul glisant al acestora, la un număr de 10% din stupi înainte de efectuarea tratamentului și numărarea paraziților căzuți după 2 ore de la tratament și analizarea evoluției la următoarele tratamente. Consider că o cădere mai mare de 20 de paraziți impune repetarea tratamentelor (vezi figurile 3, 7).

Fig 7 Numararea acarienilor cazuti

• Metoda foilor de control lipicioase, care se introduc la fel ca anterior și numărarea paraziților căzuți după 10 zile după moartea naturală a acestora. După dr. Ralph Buchler, acest număr se multiplică cu 120 obținându-se, cu aproximație, numărul de acarieni din familia de albine controlată.

• Metoda înghețării a unui număr de 200 de albine vii, spălarea acestora și numărarea acarienilor căzuți stabilind numărul de acarieni la o sută de albine.

În general se poate considera că pragul admis al infestări albinelor cu varrooa este de 0,5%.

Fig 8 Pregatirea fumigatiei

Mai precis, dr. vet. Dobre Gheorghe, într-un articol din LUMEA APICOLĂ nr. 17 din septembrie 2008, arăta gradele de parazitare în funcție de numărul de acarieni căzuți zilnic pe foile de control și măsurile ce se impun, astfel:

• la o cădere zilnică de 0-8 paraziți, gradul de infestare este considerat slab (pentru sub 100 acarieni) și se va repeta controlul;

• la o cădere zilnică de 8-15 paraziți, gradul de infestare este considerat moderat (pentru 100 la 1.000 acarieni) și se va executa tratament;

• la o cădere zilnică de 15-30 paraziți, gradul de infestare este considerat mare (pentru 1000 la 2000 acarieni) și se va executa tratament de urgență și

• la o cădere zilnică mai mult de 30 acarieni, gradul de infestare este considerat critic (pentru peste 2.000 acarieni) și se vor executa măsuri complexe de combatere.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 30-31

Acțiuni premergătoare pregătirii de iernare. Evaluarea puterii familiilor de albine și a hrănirilor (II)

Pentru traversarea iernii în condiții optime este esențial ca în toamnă familiile de albine să aibă o putere cel puțin medie, reginele să fie tinere, prolifice și de calitate, cu pontă normală susținută și cercetarea familiilor să indice o stare de sănătate corespunzătoare.

De asemenea, în familii trebuie să existe rezervele necesare de hrană energetică și proteică în cantități suficiente pentru traversarea sezonului rece și reînceperea dezvoltării în forță pentru întâmpinarea optimă a noului sezon apicol activ care urmează și, repet, aceste rezerve ar trebui să se situeze în intervalul 15-20 kg de miere și 2-3 kg de păstură. Justificarea acestei cantități de hrană vine de la faptul că rezerva trebuie să acopere intervalul lunar noiembrie-martie și uneori și perioade din aprilie, când nu sunt sau sunt prea puține oferte de cules de întreținere în natură sau condițiile meteorologice nu sunt propice zborului albinelor după nectar și polen.

Aprecierea acestei cantități de rezerve necesare pentru intrarea în iarnă a unei familii de albine se poate face ținând cont că cercetările în domeniu indică pentru 1 kg de albine (circa 10.000 albine) consumuri zilnice de 40 g de miere, când nu cresc puiet și nu clădesc faguri, de 90 g de miere când cresc puiet și de 145 g de miere când pe lângă puiet cresc și faguri.

Recomandarea ca familiile de albine să fie cel puțin de putere medie la intrarea în iarnă se susține de către cercetările efectuate de către Institutul de Cercetare și Producție pentru Apicultură comunicate de Ion Barac în 1965 care au stabilit că familiile cu 1 kg de albină au consumat în perioada de iernare câte 7,5 kg de miere, iar familiile cu 3 kg de albină câte 11,1 kg miere, aceasta însemnând că 1 kg de albină din familiile de putere medie a consumat cu 3,8 kg de miere mai puțin față de 1 kg de albină din familiile slabe.

Totodată, odată cu consumul mai mare de miere al familiilor slabe, la acestea are loc un grad mai mare de uzură a organismului, ceea ce implică o dezvoltare mai înceată a acestora în primăvară.

Soluția în cazul familiilor slabe este unificarea lor pentru a deveni de putere medie sau puternice.

O stare de normalitate a unei familii de albine este reprezentată de activitatea normală a acesteia. Adică: să aducă rezerve de hrană energetică – nectar și hrană proteică, să aibă și să crească puiet de toate categoriile, albinele să fie vivace și să-și apere stupul. Lipsa oricăreia din aceste însușiri indică o stare anormală ale cărei cauze trebuie depistată și corectată.

Starea reginelor are, de asemenea, o importanță decisivă pentru a menține nivelul puterii familiilor, chiar dacă ofertele melifere sunt de obicei în continuă scădere cu cât ne apropiem de intrarea în iarnă. Aici este de accentuat că pentru obținerea de rezultate bune și foarte bune, în primul rând, reginele trebuie schimbate anual, în cazul efectuării de stupărit pastoral intensiv (la 4-5 culesuri de producție) și la 2 ani pentru stupăritul staționar sau pastoral redus (cu cel mult 2 culesuri de producție) și apoi trebuie recurs la hrănirile de stimulare.

Dacă pe parcursul examinării stării familiilor de albine apar dubii asupra stării de sănătate apărând simptome și/sau aspecte care conduc la eventualitatea existenței unor boli ale familiilor de albine se va proceda la ridicarea de probe, conform reglementărilor în vigoare, pentru efectuarea de analize de laborator la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București sau la laboratoarele de diagnostic ale direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene.

Dar să vorbim și despre tratamentele preventive care se impun a fi efectuate familiilor de albine înainte de intrarea în iarnă.

Actualmente albinele noastre sunt pândite de două potențiale boli parazitare, varrooza și nosemoza.

Varrooza este o boală parazitară externă a albinelor cauzată de un mic acarian vizibil cu ochiul liber, a cărui denumire științifică este Varroa jacobsoni (Varroa destructor). Acest acarian se hrănește cu hemolimfa indivizilor adulți ai familiei de albine (trântori, albine lucrătoare și regine), a larvelor și nimfelor, pentru care se localizează pe suprafața exterioară a corpului acestora (ectoparazitoză).

Despre produsele folosite și procedurile de aplicare am explicat pe larg în articolul „Tratamentul varroozei, acțiune actuală și urgentă“ publicat în revista Lumea Satului nr.15 (236 1-15 august 2015).

Nosemoza este o boală parazitară internă a albinelor adulte lucrătoare în vârstă de peste 15 zile provocată de protozorul Nosema apis (nosemoză tip A) sau de protozorul Nosema ceranae (nosemoză tip C) și este cauzată de proliferarea acestor protozori în interiorul celulelor epiteliale din porțiunea posterioară a intestinului, manifestată prin tulburări digestive (diaree de culoare brun-gălbuie sau constipație) și incapacitate de zbor a albinelor afectate, urmate de moartea acestora, mai ales în timpul perioadei de iernare. Familiile bolnave de nosemoză au o activitate redusă, primăvara constatându-se depopularea lor, deși dispun de puiet sănătos și numeros. Conform reglementărilor legale, existența bolii se notifică la autorități.

Stupina

Nosemoza, la fel ca și varrooza, este prezentă în toate țările și a fost semnalată în România în 1934.

Actualmente Uniunea Europeană, prin Directiva UE 3/01/081, a interzis utilizarea produselor medicamentoase având ca substanță activă antibioticul numit fumagilină (biciclohexilamoniu) pentru tratarea nosemozei, așa că tratamentele împotriva nosemozei nu se pot face decât cu singurul produs românesc existent, și anume siropul intitulat protofil pe bază de ceaiuri din plante fără a conține antibiotic care nu dă întotdeauna rezultate notabile în cazuri de infestare masivă.

Pe lângă acest produs, pe piața produselor care pot fi folosite în tratarea nosemozei mai sunt aduse prin import Nozestat, Nozevit, Nonosz Plusz, Vita Feed Gold, Honey-B-Healthy, ApiHerb, Thymol și chiar Soluție de înălbitor hipoclorit de sodiu 6%, produse a căror eficiență personal nu o cunosc pentru că în practica mea apicolă nu le-am folosit. Consider că autoritățile în drept ar trebui să găsească forma legală de a obține derogare de la UE ca măcar în cazul diagnosticării nosemozei să se folosească produse pe bază de fumagilină, bineînțeles cu restricțiile de rigoare privind produsele apicole obținute de la familiile tratate cu produse pe bază de fumagilină.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 26-27

Un nou acarian atacă albina românească (II)

Continuăm interviul cu dr. med. vet. Savu Vasilică realizat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură București privind noul acarian care ar putea pune în pericol familiile de albine

– Cu ce se hrănesc acești acarieni?

– Cercetările efectuate de noi au arătat că speciile de Acarapis externi se hrănesc cu hemolimfa albinelor, intrând pe sub tergitele acestora sau pe la nivelul articulaţiilor aripilor şi picioarelor, producând slăbirea albinelor, pierderea capacităţii de zbor, scăderea imunităţii şi apariţia altor boli, în special loca europeană şi loca americană, prin transmiterea la albine a acestor agenţi patogeni.

Există şi o a treia specie de acarieni externi, numită Acarapis vagans (Schneider), descrisă în Europa centrală şi în Noua Zeelandă, găsită în principal pe trântori, localizată la baza aripii posterioare a albinelor (Lindquist, 1986). Din păcate, astăzi acarapioza este umbrită de acarianul Varroa destructor, care afectează toate coloniile de albine; din această cauză nu se mai investighează în mod regulat infestaţia cu acarieni din genul Acarapis.

Caracterele diferenţiale între speciile de Acarapis sunt redate în tabelul de mai jos:

albina romaneasca II tabel

– Cât trăiesc aceste specii de acarieni?

– Longevitatea acarienilor externi nu a fost studiată, dar studiile efectuate pe Acarapis woodi au arătat că adulţii acestor acarieni pot trăi până la 40 de zile. Conform datelor din literatură, longevitatea acarienilor externi poate fi mai redusă decât cea a lui A. woodi, considerând că speciile externe trăiesc în microhabitate externe mai puţin protejate de pe suprafaţa corpului albinelor. Când albina moare, toate stadiile de A. dorsalis mor şi ele în aproximativ 72 h.

Cercetările efectuate de noi în cadrul laboratorului au arătat că speciile de acarieni externi pot trăi pe albinele moarte, în condiţii de menţinere la frigider, mai mult de un an de zile (14 luni), în timp ce la temperaturi de peste 25°C nu trăiesc decât maximum 2 luni (60 de zile).

– Care sunt principalele metode de a scăpa de existența acestor acarieni din familiile de albine și cum pot fi acestea protejate pentru a nu se infesta cu ei?

– Căldura este asociată cu mortalitatea acarienilor traheali (Harbo, 1993), observaţie valabilă şi la acarienii Varroa destructor. Expunerea stupilor la razele solare împiedică creşterea populaţiei, iar umbrirea acestora tinde să accelereze acest lucru (de Guzman, 2001). Observaţii similare au fost făcute la acarienii de Varroa destructor, unde s-a constatat împiedicarea creşterii populaţiei de acarieni în coloniile care au fost expuse la lumina directă a razelor solare, în timp ce condiţiile de umbră tind să accelereze creşterea şi dezvoltarea acarienilor (Rinderer et al., 2004). Infestarea cu acarieni traheali scade pe timpul verii din cauza diluării populaţiei de acarieni ca urmare a apariţiei de noi albine, scădere care se constată şi în cazul acarienilor externi, în timp ce vârful de infestaţie cu acarieni externi este situat toamna târziu şi primăvara devreme (februarie, martie).

Acarian MDipLat

Vaporii de dioxid de sulf au scăzut şi ei, de asemenea, numărul de acarieni externi. Eficienţa mentolului şi Apistanului (folosit pentru controlul acarienilor traheali şi ai lui Varroa) pentru controlul acarienilor externi nu a fost studiată, dar, fiind acarieni externi, controlul lor ar trebui să fie mai uşor decât cel al acarienilor traheali, care sunt protejaţi în interiorul traheilor.

Cercetările efectuate de noi au arătat că singurul mod de a scăpa de acarienii externi este efectuarea tratamentelor periodice cu Varachet Forte. Acesta conţine 2 substanţe active: amitraz şi taufluvalinat, fiind singurul produs din lume de acest gen care practic nu a înregistrat nicio rezistenţă în rândul paraziţilor externi (Varroa, Acarapis, Braula). Administrarea doar a unei singure substanţe active, cum ar fi Taktic (amitraz) sau Mavrik (taufluvalinat), nu duce la distrugerea acarienilor externi, ba mai mult, ar putea duce la crearea de rezistenţă în rândul acestora. Administrarea de Varachet Forte se face o dată în primăvară, când albinele şi-au început activitatea normală, urmată în luna august de 3 administrări la interval de 7-10 zile, după recoltarea mierii, plus încă două administrări în toamnă, la interval de 7-10 zile, ultima administrare efectuându-se în absenţa totală a puietului în stup.

– Oare importarea de material genetic, rase noi, roiuri la pachet și regine cu albine însoțitoare ar putea fi principalele cauze ale răspândirii acestei boli pe teritoriul României?

– Diseminarea acarienilor în interiorul şi în afara coloniei de albine este cauzată doar de contactul direct dintre albine. Răspândirea acarienilor este cauzată probabil de pastoral şi de vânzarea de albine infestate, lucru ce duce la o dispersie rapidă a acarienilor, aşa cum s-a întâmplat în SUA şi Canada. În cadrul stupinei, infestarea unei colonii de albine poate duce la infestarea altei colonii vecine, probabil din cauza albinelor bezmetice. De asemenea, importul de rase noi, roiuri la pachet şi mătci cu albine însoţitoare poate să fie şi el una dintre cauzele principale de apariţie a acestor paraziţi pe teritoriul României.

Sper ca acest interviu să constituie un semnal de alarmă pentru organismele în drept să ia măsuri care se impun pentru a stopa răspândirea acestui acarian în familiile de albine de pe teritoriul României.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 14,16-31 iulie 2016 – pag. 28-29

Un nou acarian atacă albina românească (I)

Profitând de o deplasare la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură București, am intrat în Laboratorul de Patologia Albinelor pentru a mă interesa de situația eventualelor apariții de boli în familiile de albine, pe fondul unei cvasigenerale penurii de culesuri de întreținere pe aproape întreg teritoriul României din cauza situației meteorologice atipice, nefavorabilă dezvoltării și evoluției familiilor de albine.

Aici am avut plăcerea să-l întâlnesc pe dr. med. vet. SAVU VASILICĂ care, printre altele, mi-a relatat că în unele dintre probele trimise de apicultorii români pentru analize a depistat, cu surprindere, existența unui anumit acarian, care până acum nu a fost semnalat pe teritoriul României.

Sesizând gravitatea apariției acestui acarian în unele familii de albine de pe teritoriul României, l-am rugat pe dl dr. Savu Vasilică să-mi răspundă la câteva întrebări. Iată și răspunsurile:

– Cine este acarianul traheal Acarapis sp., de unde vine și cum afectează familiile de albine?

Tracheal mite Acarapis woodi

– Acarapioza traheală a albinelor (HBTM – Honey Bee Traheal Mite) este produsă de acarianul Acarapis woodi, care este un endoparazit obligatoriu al albinelor. Acarianul a fost descris pentru prima dată de Rennie în 1921 la albinele vestice Apis mellifera şi denumit iniţial Tarsonemus woodi. Această descoperire a urmat unei mortalităţi extinse a coloniilor de albine în Isle of Wight, Scoţia, între anii 1904-1919. În 1921 Hirst a reclasificat specia şi a denumit-o Acarapis woodi, nume sub care se găseşte şi astăzi. Astăzi HBTM este semnalată în multe ţări de pe majoritatea continentelor, incluzând Europa, Asia, părţi din Africa, America de Sud şi de Nord. În 2011 au fost raportate de către Kojima et al. infestări cu Acarapis woodi în Japonia, la albinele asiatice Apis cerana japonica. Până în prezent nu se cunoaşte existenţa acestui parazit în Australia, Noua Zeelandă sau Scandinavia., dar nici în România. Începând cu anul 2013, noi, cei de la Laboratorul de Patologia albinelor din cadrul ICDA Bucureşti (dr. Savu Vasilică, dr. Agripina Şapcaliu), am semnalat existenţa unui acarian la o probă de puiet de trântor primită de la un apicultor din judeţul Teleorman, care ne-a trimis spre analiză şi o ramă cu puiet văros. Am extras o larvă cu puiet văros din celulă şi am efectuat o amprentă pe o lamă de microscop. Spre surprinderea mea, în timp ce examinam la microscop (x400) am observat existenţa unui acarian asemănător cu Acarapis Woodi, parazitul care trăieşte în traheile albinelor, dar care nu a fost întâlnit pe teritoriul României. Am trimis probe şi la un laborator din Franţa, dar rezultatele au fost negative. Despre existenţa acestui parazit am publicat o lucrare ştiinţifică cotată ISI, în anul următor, la Congresul Internaţional de Biotehnologii. De atunci am început să examinăm foarte amănunţit toate probele de albine şi de faguri trimise de către apicultori şi surprizele au început să apară an de an.

– Despre ce surprize este vorba?

– Imediat în anul următor, adică în 2014, unii apicultori din zona de sud a ţării au venit cu probe la laborator pentru că au semnalat depopulări în cadrul familiilor de albine şi chiar dispariţia albinelor din stup. Nu mică ne-a fost mirarea când am constatat existenţa pe albine a unei noi specii de acarieni care trăiesc la exteriorul albinelor.

– Din ce zone ale României au fost probele de albine, unde s-a depistat acest acarian și cât de mare este infestarea cu el?

– Iniţial probele de albine au provenit din acelaşi judeţ Teleorman, urmând ca foarte curând după aceea să ne parvină prove cu acelaşi tip de paraziţi şi din judeţele Giurgiu, Argeş, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Tulcea. Începând cu anul 2015, acelaşi parazit a fost întâlnit şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Arad. Iată că de la an la an infestaţia parazitară se extinde, manifestările la albine fiind aceleaşi: depopulare, plecarea albinelor din stup cu sau fără matcă, scăderea oatului la mătci şi apariţia altor boli conexe. Numărul de acarieni existenţi pe albine a fost variabil, de la câteva exemplare la câteva zeci de exemplare.

– Cum se depistează existența acestui acarian în familiile de albine?

– Spre deosebire de acarienii traheali care sunt microscopici (femelele au 140-175 microni, iar masculii au 125-136 microni), acarienii externi ai albinelor sunt mai mari, având dimensiuni de 0,15-0,25 mm, dar din punct de vedere morfologic există foarte puţine diferenţe. Acarienii externi se pot vedea pe albinele moarte (în special) şi pe albinele vii cu o lupă, iar pentru cine vede foarte bine, aceştia pot fi zăriţi şi cu ochiul liber, în lumină puternică, fiind de mărimea unui vârf de ac cu gămălie. Au o culoare albicioasă şi pe suprafaţă au foarte mulţi peri. Iată mai jos o fotografie efectuată la microscopul cu cameră de luat vederi.

– Câte specii de acarieni externi există?

Cele trei specii de acarapis

– Există 3 specii de acarieni din genul Acarapis, unul fiind parazit intern – Acarapis woodi, şi 2 specii sunt paraziţi externi: Acarapis dorsalis şi Acarapis externus. Un acarian extern, morfologic diferit faţă de Acarapis woodi, a fost raportat în 1926, la 5 ani după ce Acarapis woodi a fost descris de către Rennie. Morgenthaler a propus numele de Acarapis externus şi mai târziu a observat că aceşti acarieni trăiesc pe marginea inferioară a gâtului albinei gazdă. Moroson a detectat acarieni externi pe toracele albinelor, care sunt diferiţi de cei descrişi de Morgenthaler şi aceştia au fost denumiţi Acarapis dorsalis. Totuşi, aceste două specii de acarieni nu au fost descrise de Morgenthaler până în 1934. A. externus se întâlneşte pe partea inferioară a gâtului, pe zona membranoasă dintre cap şi torace şi în adânciturile tentoriale ale capului. A. dorsalis utilizează canelura dorsală a toracelui dintre scut şi scutelum, în timp ce A. woodi infestează traheia. Ca şi A. woodi, ambele specii de acarieni externi sunt migratorii şi au fost prelevaţi din alte părţi ale corpului albinelor, cum sunt aripile, propodeumul, toracele lângă bazele aripilor şi de pe primul segment al abdomenului. Această capacitate a lor de a utiliza aceleaşi zone pentru îngrămădire sau pentru reproducere complică identificarea ulterioară a speciilor de acarieni externi.

Aceste două specii de acarieni externi, ca şi Acarapis woodi, sunt consumatori de hemolimfă. Cele două specii de acarieni externi nu au fost raportate că produc simptome vizibile sau leziuni albinelor gazdă, iar Shaw et al. cred că nu există nicio relaţie între prevalenţa acarienilor externi şi performanţa coloniilor de albine. Ambele specii de acarieni externi sunt considerate în general paraziţi inofensivi pentru albine, deşi Acarapis externus poate cauza pierderea aripilor sau malfuncţii. Ibay a raportat mortalitate la familiile de albine experimentale din Oregon, SUA, care au fost înalt infestate cu ambele specii de acarieni externi. Astfel, aceste specii pot fi mai supărătoare pentru albine decât s-a crezut în general. Totuşi, statusul dăunător al acestor două specii nu a fost niciodată complet investigat.

(va urma)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2016 – pag. 28-29

Cum alegem reproducătorii pentru a obține regine

Anterior, afirmam că și apicultorii cu stupine de producție își pot produce singuri reginele necesare schimbării reginelor necorespunzătoare sau prea bătrâne.

Bineînțeles că o asemenea operațiune trebuie făcută ținând cont de anumite considerente.

În primul rând, pentru a obține rezultate pozitive, mai ales în mărirea producțiilor de miere și a altor produse apicole, trebuie desfășurată o susținută activitate de ameliorare și selecție. Aceasta este o condiție importantă pentru obținerea de producții apicole ridicate cantitativ și calitativ.

Cercetările și practica apicolă au arătat că în aceleași condiții de mediu, cu aceeași tehnologie de creștere, familiile de albine cu populații egale pot realiza producții foarte diferite, astfel că în orice stupină pot fi identificate trei categorii distincte de familii de albine: familii care dau producții excepțional de mari, numite și recordiste, familii care dau producții mijlocii și familii cu dezvoltare slabă care dau producții neglijabile.

Evident, cu cât numărul familiilor de albine recordiste este mai mare, comparativ cu numărul celor slabe, stupina respectivă va fi mai rentabilă. Iată de ce una dintre preocupările apicultorilor trebuie să o constituie cunoașterea diferențelor genetice, pentru a aplica lucrări de ameliorare corespunzătoare în vederea creșterii și egalizării producțiilor la familiile de albine ale stupinei.

Procesul de ameliorare a albinelor, comparativ cu alte specii, este mai dificil de realizat din cauza unor particularități specifice. Astfel, în familia de albine cooperează concomitent două generații neidentice din punct de vedere genetic – regina și fiicele ei. Împerecherea reginelor este necontrolabilă, ea având loc în afara stupului, unde o regină se împerechează cu 10-17 trântori (împerechere multiplă) și trântorii pot parcurge până la locurile de împerechere 10-15 km, iar reginele 3-5 km.

Trantor si albine lucratoare

Totuși, ameliorarea la albine este ușurată atât pentru că de la o regină valoroasă se poate obține un număr mare de regine fiice, dar și pentru ca trântorii provin din ouă nefecundate (cale partenogenetică). Astfel, în cazul încrucișării între o regină din altă rasă decât Apis mellifera carpatica cu trântori din rasa autohtonă carpatină, femelele obținute vor fi metise, dar trântorii vor fi din rasa reginei. Totodată, regina se obține într-un timp foarte scurt, în 16 zile, iar familiile de albine se dezvoltă repede, astfel că bonitarea se poate face după fiecare sezon.

Ameliorarea se realizează prin două metode: selecție și încrucișare.

Încrucișarea, ca metodă de ameliorare a albinelor, se practică mai puțin întrucât împerecherea dintre două sau mai multe rase dă naștere la descendenți care se caracterizează printr-o producție mai mare în prima generație, după care se dovedesc inferiori raselor paternale și sunt lipsiți de rezistența rasei autohtone, fapt pentru care se practică numai în centre de cercetare specializate pentru producerea de noi rase.

Apicultura nuclee de imperechere

Selecția constă în reținerea pentru reproducție a reginelor și trântorilor care provin din familii de albine cu însușiri valoroase și eliminarea de la reproducție a celor necorespunzătoare.

Modalitatea de alegere a familiilor de albine pentru reproducție și pentru înmulțire se face pe baza unor calități care poartă denumirea de criterii de selecție.

Având în vedere destinatarii acestui articol și bazându-mă pe faptul că în literatura de specialitate criteriile de selecție sunt clasificate oarecum ușor diferit îmi voi permite să fac propria mea clasificare, și anume le voi împărți în trei categorii: criteriul de selecție primordial, criterii de selecție principale și criterii de selecție secundare.

Criteriul de selecție primordial este producția de miere, care este principalul indicator în munca de selecție și constituie scopul principal pentru care apicultorii exploatează familiile de albine din stupinele pe care le dețin.

În categoria criteriilor de selecție principale se disting: producția de ceară și capacitatea de a crește faguri, producția de polen, producția de propolis, rezistența la boli, prolificitatea reginei, instinctul de roire, intensitatea zborului albinelor în timpul culesurilor, intensitatea activității pe timp nefavorabil și agresivitatea sau instinctul de apărare.

Criteriile de selecție secundare sunt: longevitatea reginei și a albinelor lucrătoare, dezvoltarea în primăvară a familiei de albine, capacitatea de a ierna, lungimea trompei albinelor lucrătoare, modul de organizare a cuibului, modul de depozitare și de căpăcire a mierii, predispoziția la furtișag, simțul mirosului și puterea aripilor, simțul de orientare și igiena cuibului.

Regina si albine lucratoare

Este evident că pentru a face selecție apicultorii cu stupine de producție, dar și cei specializați în producerea de regine nu pot să facă selecția ținând cont de majoritatea criteriilor de selecție enumerate mai sus, ci selecția se va face numai după criteriul primordial PRODUCȚIA DE MIERE, la care se pot adăuga și altele câteva în funcție de ce interese se urmăresc.

De altfel, toate constatările arată că mai bine se alege un singur criteriu de selecție sau un număr foarte mic, putându-se astfel obține mai ușor o uniformizare a producțiilor de miere. La selecția albinelor se folosesc două metode de selecție: selecția în masă și selecția individuală sau pe grupe.

Selecția în masă este cea mai simplă metodă de selecție și se pretează cel mai bine pentru ameliorarea familiilor de albine în cadrul stupinelor de producție.

Astfel, în cadrul acestui tip de selecție, în primul an se aleg cele mai productive și mai bune familii de albine din stupină formându-se grupa de prăsilă, în care se vor crește reproducătorii, respectiv reginele și trântorii. Numărul familiilor de albine din grupa de prăsilă ar trebui să reprezinte cel puțin 10% din numărul total al familiilor stupinei de producție.

Apicultura Grupa de prasila regine

În al doilea an, grupa familiilor de prăsilă se împarte în două semigrupe: semigrupa paternală, care se va folosi pentru creșterea trântorilor, și semigrupa maternală, care se va folosi pentru producerea de regine. Reginele împerecheate obținute cu ajutorul celor două semigrupe de prăsilă vor fi folosite pentru înlocuirea reginelor necorespunzătoare sau bătrâne din familiile de albine de producție ale stupinei.

Când larvele de regină nu vor fi crescute în familiile paternale grupa familiilor de prăsilă se împarte în trei loturi: un lot maternal pentru producerea de larve, al doilea pentru creșterea larvelor – lot de familii doici și al treilea lot – paternal pentru creșterea de trântori. Pentru obținerea de rezultate bune fiecare lot trebuie să fie format din cel puțin două familii de albine.

În al treilea an se continuă lucrările de creștere a reginelor în același fel.

„Selecția este mijlocul de a ajunge la succes și trebuie efectuată oricare ar fi metoda de creștere. Nu există creștere fără triere și selecție.“
Fratele Adam, Metoda mea în apicultură, 1980
Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cu ce schimbăm reginele necorespunzătoare

Afirmam într-un articol anterior despre necesitatea schimbării periodice a reginelor din familiile de albine ale stupinelor de producție, aceasta fiind o condiție imperioasă, alături de altele, pentru menținerea unui randament ridicat la producțiile de miere.

Trebuie știut că viața și viabilitatea unei regine sunt de 4 la 5 ani dar, pe măsură ce vârsta ei înaintează peste 2-3 ani, cantitatea de spermatozoizi depozitați în spermateca ei se împuținează și astfel prolificitatea ei scade.

Practicienii în apicultură recomandă imperios ca în stupinele care practică stupărit staționar, cu cel mult 2-3 culesuri de producție, reginele să fie schimbate la 2 ani și în stupinele care practică stupărit pastoral intensiv, cu 5-6 culesuri de producție, reginele să fie schimbate anual.

O problemă spinoasă este de unde apicultorii își vor procura reginele de schimb ca astfel să obțină rezultatele scontate prin schimbarea reginelor.

Principalele categorii de surse pentru procurarea reginelor pentru schimbarea celor necorespunzătoare sau bătrâne de către apicultori pot fi: stupinele de elită, stupinele de multiplicare, sectorul propriu al apicultorului unde își produce reginele necesare schimbului și diverși comercianți care aduc și, uneori, multiplică regine de alte rase sau diverși hibrizi din alte biotopuri (habitaturi) diferite de cele ale României.

Apicultura stupina multiplicare

Actualmente, stupine de elită, pe teritoriul României, deține numai Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (I.C-D.A.) care, pentru asigurarea unei presiuni de selecție în zonele de influență și pentru menținerea în stare curată a materialului biologic ce constituie patrimoniul genetic apicol, respectiv cel din rasa de albină românească Apis mellifera carpatica, are organizate pepiniere la București (Băneasa), Moara Vlăsiei-Ilfov, Poieni-Iași și Bididia-Tulcea, unde se produc anual regine selecționate pentru a se livra în teritoriu apicultorilor și stupinelor de multiplicare autorizate.

Aici trebuie amintit că ameliorarea și conservarea rasei de albine romanești Apis mellifera carpatica au constituit preocupări constante ale instituțiilor de cercetare apicole care, începând cu anul 1957, când s-a înființat Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Apicultură și Sericicultură, și continuând cu 1974, odată cu înființarea IC-DA. În 1974 s-a trecut la un program amplu de conservare și ameliorare a albinei românești pe subpopulații aferente diferitelor zone bioapicole, bazat pe selecție în masă și apoi prin selecția intrafamilială. În paralel cu aceasta, s-a urmărit evoluția caracterelor morfometrice specifice rasei de albine românești Apis mellifica carpatica.

În ultimele 2-3 decenii, datorită stupăritului pastoral intens practicat în România, cercetările au evidențiat o tendință de omogenizare a albinelor din diferite zone bioapicole și această situație ar trebui să impună orientarea cercetărilor către realizarea unor programe de conservare și ameliorare bazate pe creșterea selectivă în rasă curată și pe material biologic certificat cu mare atenție de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

De asemenea, IC-DA, sub îndrumarea și controlul strict al ANZ, ar trebui să desfășoare un program amplu și atent de identificare și nominalizare a unor stupine din fiecare zonă bioapicolă din România, unde ar urma să fie conservat material genetic autohton care să fie valo­rificat prin programe de ameliorare, selecție și creștere de regine.

Apicultura micronuclee de imperechere

Stupinele de multiplicare regine sunt acele stupine controlate și autorizate anual de ANZ pentru a multiplica regine de elită achiziționate cu un an înainte de la stupinele de elită pe care apoi să le distribuie apicultorilor pentru schimbarea reginelor necorespunzătoare, bătrâne sau pentru realizarea de roiuri la pachet, roiuri pe faguri și familii de albine pentru utilizare proprie sau comercializare.

Cei care deservesc stupinele de multiplicare trebuie să ia toate măsurile pentru a îndeplini următoarele condiții:

- stupina de multiplicare trebuie să aibă vatră permanentă tot timpul anului într-o zonă reproductivă geografică izolată, în sensul că pe o rază de 10 km nu se găsesc stupine cu familii de albine din altă rasă de albine omologată sau hibrizi interrasiali;

- să realizeze multiplicarea numai din regine certificate ca fiind de elită;

- reginele de elită vor fi achiziționate cu un an înainte de realizarea multiplicării într-un număr de cel puțin 10% față de numărul familiilor deținute de stupina de multiplicare și astfel reginele de elită destinate multiplicării vor putea fi testate din punctul de vedere al calităților prezentate și viabilității trecerii peste iarnă, iar cele necorespunzătoare vor fi excluse de la operațiunile de multiplicare;

- livrarea reginelor multiplicate către beneficiari se va efectua în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Producerea de către apicultori a reginelor de care au nevoie pentru schimbarea reginelor necorespunzătoare, bătrâne sau pentru producerea de roiuri la pachet, roiuri pe faguri sau familii de albine pentru folosință proprie sau vânzare se va putea face conform tehnologiilor cunoscute și însușite prin studiu teoretic și practic de apicultorii în cauză.

Cei care doresc să-și producă singuri reginele necesare vor avea două căi de ales: fie achiziționează regine de elită de la stupine de elită autorizate, fie își selecționează din stupina proprie familii de albine care îndeplinesc criteriile principale de selecție și, în principal, criteriul producției de miere.

Despre criteriile de selecție și verificările minime care trebuie aplicate pentru a verifica reginele obținute voi face referiri în articole viitoare.

Și, în fine, referitor la procurarea de regine de la diverși comercianți care aduc și, uneori, multiplică regine de alte rase sau diverși hibrizi din alte biotopuri (habitaturi) diferite de cele ale României personal nu recomand această sursă.

Manifest această respingere având în vedere faptul că Programul Național de Ameliorare a rasei de albine românești Apis mellifera carpatica ar trebui să impună interzicerea importului sau introducerea pe orice alte căi a albinelor aparținând altor rase de albine deoarece aceste acțiuni ar putea duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. De altfel, literatura de specialitate arată că asemenea situații au existat în multe țări, printre care Germania, Polonia, Franța etc.

Consider că organele în drept ar trebui să ia măcar în considerație instituirea unor zone de conservare și protecție a albinei românești Apis mellifera carpatica. De fapt, în unele țări ale Uniunii Europene ca Slovenia, Croația, Austria ș.a. există astfel de zone de protejare a raselor autohtone.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ce albine folosim și de ce trebuie să schimbăm reginele

Visul oricărui apicultor este ca stupina sau stupinele pe care le administrează să obţină recolte maxime de produse apicole şi astfel profitul său să fie cât mai mare.

Printre dezideratele care trebuie să conducă la împlinirea acestui vis este și utilizarea unei rase de albine corespunzătoare biotopului apicol unde se desfășoară activitatea apicolă și, referitor la acest aspect, părerea celor mai mulți cercetători științifici din România este că cea mai potrivită rasă de albine este albina românească Apis mellifera carpatica aclimatizată din timpuri străvechi pe teritoriul României și pe unele teritorii învecinate.

Cercetările asupra acestei albine româneşti au fost inițiate de un grup de cercetători sub directivele ing. Nicolae Foti, stabilindu-i-se caracteristici proprii şi făcându-se studii biometrice asupra ei.

Apoi, în urma susţinerii materialului ştiinţific şi documentar privind omologarea rasei de către reprezentanţi din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, Consiliul tehnico-ştiinţific al ANARZ a aprobat omologarea albinei româneşti cu CERTIFICATUL DE OMOLOGARE nr. 1 eliberat la data de 28.10.2009, în conformitate cu Legea zootehniei nr. 72/2002 şi cu OM nr. 383/2009.

Omologarea s-a făcut ca rasă sub denumirea de Apis mellifera carpatica, împlinindu-se astfel visul înaintaşilor noştri în apicultura românească de a avea o rasă autohtonă recunoscută oficial.

Cercetările în domeniu arată că Apis mellifera carpatica s-a format în condițiile specifice climei, reliefului și bazei melifere de la noi din țară și prezintă trei varietăți: de câmpie, deal și de munte. Se aseamănă cu albina caucaziană sură de munte (Apis mellifera caucasica Grob.), iar varietatea din Câmpia Dunării, cu albina italiană – Apis mellifera lingustica Spin.

Din punctul de vedere al caracteristicilor biometrice, albinele autohtone românești au lungimea trompei cuprinsă între 6,30 mm, la albinele din Podișul Moldovei și Câmpia Dunării, 6,35 mm la cele din Câmpia Vestică a țării și 6,44 mm la populația din Podișul Transilvaniei, indicele cubital 40-45% și dislocarea discoidală pozitivă 70% sau neutră 30%.

Regina Apis mellifera carpatica

Culoarea este, în general, brună-închisă, putând apărea și exemplare cu inele sau puncte galbene pe abdomen. Greutatea reginelor împerecheate se încadrează între 160 și 200 mg și acestea trebuie să aibă o profilicitate de 1.600-2.000 ouă/24 de ore.

Această rasă se caracterizează printr-un comportament deosebit de liniștit pe faguri în timpul inspecției apicultorului, permițând în general intervenția acestuia chiar și fără folosirea afumătorului. Este puțin predispusă la furtișag, prezintă instinct moderat de roire și, în caz de roire naturală, construiește 30-50 botce (numai în cazuri excepționale 200). Căpăcește celulele cu miere preponderent uscat, mai rar umed și prezintă, în timpul culesurilor, predispoziție accentuată pentru blocarea fagurilor cu miere, ceea ce îngreunează întreținerea, impunându-se deblocarea pentru asigurarea spațiului pentru ouat reginei. Propolizarea este moderată.

Familiile cu albine din această rasă sunt destul de productive și sunt bine adaptate la condițiile de schimbări frecvente și rapide ale condițiilor meteorologice din țara noastră, având și însușirea de a sesiza venirea ploilor, situație în care albinele se întorc la stup fără a fi surprinse de ploi pe câmp și preîntâmpinând astfel depopulări.

Examinând cele afirmate mai sus putem trage concluzia că apicultorii români dispun de o rasă de albină românească pe care ar trebui s-o conserve şi s-o îmbunătăţească, ea fiind perfect adaptată condiţiilor celor cinci zone bioapicole de pe teritoriul României.

Totuși, nu pot trece cu vederea faptul că actualmente, în condițiile schimbărilor climatice, apariției unor lungi perioade secetoase severe, monoculturilor și tratamentelor tot mai masive cu pesticide, albinele noastre fac din ce în ce mai greu față acestor condiții, dar trebuie să sperăm că, așa cum cu mii de ani în urmă s-au readaptat și au supraviețuit, și acum se vor adapta noilor condiții.

O problemă spinoasă apărută pe teritoriul României este faptul că rasa noastră autohtonă este puternic depreciată prin faptul că tot mai mulți apicultori încearcă să introducă în stupinele lor regine din alte rase mai pure sau mai puțin pure sperând la creșterea randamentului exploatațiilor apicole pe care le dețin.

Deprecierea amintită se produce prin faptul că toate reginele care au ca mame reginele din alte rase, aduse de stupari pentru îmbunătățirea randamentelor stupinelor exploatate, se vor împerechea cu trântori din rasa locală din alte stupine de pe o rază de 5 la 15 km și astfel se vor obține hibrizi. Altfel spus, se va produce o încrucișare între fiicele obținute de la reginele importate în stupine și trântorii veniți în locurile unde au loc fecundările reginelor.

Rezultatul este obținerea unor metiși care în primă generație pot să dea rezultate bune și foarte bune din punctul de vedere mai ales al producțiilor de miere, dar apoi în generațiile următoare aceste calități se diminuează drastic și importul de regine trebuie repetat.

Un alt aspect de luat în discuție este necesitatea ca la anumite intervale de timp să se schimbe reginele familiilor de albine din stupinele de producție.

Viața și viabilitatea unei regine este de 4 la 5 ani dar, pe măsură ce vârsta ei înaintează peste 2-3 ani, cantitatea de spermatozoizi depozitați în spermateca ei se împuținează și astfel prolificitatea ei scade.

Practicienii în apicultură recomandă imperios ca în stupinele care practică stupărit staționar, cu cel mult 2-3 culesuri de producție, reginele să fie schimbate la 2 ani și în stupinele care practică stupărit pastoral intensiv, cu 5-6 culesuri de producție, reginele să fie schimbate anual.

De unde își vor procura apicultorii reginele de schimb și de ce voi relata pe larg într-un material viitor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Protocol pentru protecția albinelor împotriva intoxicațiilor cu pesticide

Ministerul Agriculturii, prin Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului prin Departamentul pentru Administrația Locală au luat o serie de măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide.

Conform Protocolului de colaborare cu nr. 328.432 semnat la data de 31.03.2015, producătorii agricoli, utilizatorii profesioniști (fermierii), unitățile silvice, alte societăți care execută (prestatorii de servicii) sau beneficiază de tratamente fitosanitare cu pesticide au următoarele obligații:

- Să înştiinţeze în scris cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea tratamentului cu ppp: consiliile locale, primăriile pe teritoriul cărora se găsesc suprafeţele ce urmează a fi tratate, precum şi cele ale căror limite teritoriale se află la mai puţin de 5 km de aceste suprafeţe.

- Să efectueze tratamente cu produse de protecția plantelor numai pe timp liniştit, fără vânt şi numai asupra culturilor agricole entomofile sau pomilor fructiferi care nu se află în stadiul de înflorire.

- Măsura specială și pentru această primăvară este marcarea în câmp prin Plăcuţe de avertizare a solelor unde se seamănă culturi de floarea-soarelui și/sau porumb ale căror semințe (necesare însămânţării) au fost tratate cu unul dintre produsele neonicotinoide: Cruiser 350 FS, Nuprid Al 600 FS, Poncho 600 FS, Seedoprid 600 FS.

- Semănătorile folosite la însămânţarea acestor culturi vor fi dotate cu echipamente adecvate (deflectoare) pentru incorporarea în sol și reducerea la minimum a emisiilor de praf (din aer) generate.

- Fermierii au obligația de a anunța primăriile și apicultorii din zonă de perioada în care se va derula acțiunea de semănat a semințelor tratate cu unul dintre produsele menționate mai sus.

- Toți utilizatorii de ppp vor ţine și vor completa la zi „Registrul de evidență a tratamentelor pe culturi.“

- În perioada înfloririi culturilor, a pomilor fructiferi a căror polenizare se face cu ajutorul insectelor, tratamentele se execută numai cu produse de protecția plantelor „selective pentru insectele polenizatoare“, albine, bondari.

- Este interzisă aplicarea pesticidelor cu excepția celor care poartă mențiunea: nu sunt toxice pentru albine la culturile entomofile, pomii fructiferi sau la speciile forestiere melifere (salcâm, tei).

- Dacă tratamentul împotriva dăunătorilor – viespi, gărgăriţe, molii, alți dăunători specifici – este absolut necesar în această perioadă (specii a căror polenizare se realizează cu ajutorul insectelor) atunci alegeți obligatoriu un insecticid care este selectiv sau cu potențial de risc redus pentru albine.

Mavrik 2 F; Calypso 480 SC; Mospilan 20 SG; Biscaya 240 OD (pomi fructiferi, culturi de cereale și rapiță).

Respectați eticheta produsului folosit; doza omologată, fenologia plantei, momentul aplicării (activitate minimă a albinelor), condițiile meteo: viteza și direcția vântului, buruienile înflorite, culturile din câmpurile învecinate, duze performante pentru reducerea devierii pulverizărilor în zonele nevizate.

Obligaţiile apicultorilor: asociații și apicultori cu stupine personale

- Amplasează în maximum 24 de ore de la instalarea vetrei de stupină a Panoului de Identificare a stupinei și comunică în scris autorităților, consiliului local și proprietarilor de terenuri agricole ori silvice de teritoriul pe care se află stupina.

- Să închidă, după caz, sau să îndepărteze la o distanţă de peste 5 km de suprafeţele supuse tratamentului familiile de albine atunci când au fost înştiinţaţi. Intervalul de timp în care este necesar ca familiile de albine să fie îndepărtate poate fi de 24-48 ore la erbicide; 24 de ore la unele fungicide și acaricide; 72-48 de ore la unele insecticide.(Ord. 45/1991)

- Să sesiseze imediat circumscripţia sanitar-veterinară în cazul producerii intoxicaţiilor la familiile de albine.

Angelica BACIU, coordonator Oficiu Fitosanitar Cluj

Hrană bio pentru albine

După o evoluție care a culminat cu chimizarea excesivă a aproape tuturor produselor pe care le folosim în alimentație, omenirea încearcă acum să inverseze polii. A început să se pună accent pe agricultura bio și pe mâncarea sănătoasă. Și nu numai pentru oameni, ci și pentru albine. Yanko Yanev, un cercetător bulgar, profesor al Institutului de Cercetări de Soia din Bulgaria, a reușit anul trecut să omologheze în țara natală un produs bio pentru hrănirea albinelor. L-a prezentat și românilor în cadrul unui târg apicol organizat în Câmpina

„Oamenii încearcă în ultima vreme să mănânce tot mai multe produse naturale, iar produsele apicole sunt cele mai prețioase.“ De la această premisă, spune dl Yanko Yanev, au pornit și experimentele sale concentrate pe realizarea unui produs care să fie folosit în hrănirea albinelor. Cercetările s-au concretizat în cele din urmă în obținerea unei hrane bio pentru albine care are în compoziția sa făina de soia nemodificată genetic, cu o finețe de 60 de microni, zahărul pudră inversat, enzime (invertrază, neutrază, amilază, xilanază fosfoliza), lactobacterii, extracte din Colții babei, cicoare și minerale. Nu are în ingredientele sale niciun fel de stimulent de creștere sintetic, iar cercetătorul bulgar spune că această compoziție, în special prezența enzimelor, face ca stomacul albinei să absoarbă mai repede nutrienții. Practic, digestia se face mai ușor, iar albinele își folosesc energia în zboruri și nu în procesul de asimilare a hranei. În experimentele sale a constatat că folosirea acestei hrane face ca în stup să fie puiet mai mult, albinele sunt mai puternice, mai viguroase și cu durată de viață mai mare. Acest produs este folosit ca hrană pentru stimulare primăvara, în perioada martie-aprilie, și vara, ca instigator în lunile iulie și august.

Pastoral stupi albine salcam

Un alt produs apicol bio obținut de cercetătorul bulgar Yanko Yanev este folosit pentru tratarea și prevenirea diareei și a nosematosis. Acesta are aceeași perioadă de administrare, adică martie-aprilie și iulie-august, iar ingredientele din compoziția sa sunt zahărul pudră, izolatul de soia nemodificată genetic, bacteriile lactice și extractul de aronia.

Laura ZMARANDA

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere, în ciuda condițiilor climatice din această perioadă

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere din acest an, chiar dacă în unele zone din țară temperaturile au fost destul de scăzute, în această perioadă, mizând pe o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000 - 24.000 de tone, potrivit reprezentanților Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

Anul trecut, seceta și depopulările familiilor de albine au redus producția de miere până la cel mult 16.000 — 17.000 de tone.

"Vremea a fost destul de ciudată în această perioadă pentru că a nins în Moldova și în Ardeal. Temperaturile au fost scăzute și au înghețat primii piersici și caiși, iar din acest punct de vedere albina nu poate valorifica nectarul timpuriu. În iarnă au fost mortalități în limita normală, între 3 și 5%, și de aceea speram să avem dezvoltate albinele pentru rapiță. Dacă se încălzește vremea, așa cum s-a anunțat, iar albina poate valorifica nectarul cât de cât și apicultorii mai suplimentează hrana, putem spera la un an mai mai bun decât în 2015, respectiv la o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000—24.000 tone, adică să facem în jur de 19.000 de tone, față de 60—70% cât am raportat în 2015. Într-adevăr se anunță și o vară secetoasă și dacă va fi afectată floarea soarelui, care acoperă mai mult de 35 — 40% din producția de miere s-ar putea să avem probleme. Prognoza este însă prognoză și ne rugăm ca și meteorologii să greșească", a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Acesta a precizat că anul trecut în sector "a mers rău" la rapiță și tei, iar în sudul țării, parțial, au fost înregistrate depopulări masive ale familiilor de albine din cauza tratării culturilor agricole cu pesticide, în special la floarea soarelui.

"Am încheiat anul 2015 cu o producție de 16.000-17.000 tone. Au fost zone în Moldova care au dat miere foarte bine, dar și în centrul sau vestul țării. Salcâmul a fost foarte valoros, exceptând estul țării. În schimb, anul trecut la floarea soarelui au murit 120.000 — 140.000 de familii de albine, a fost o depopulare masivă din cauza tratării cu neonicotinoide. Am aflat că s-ar fi primit deja derogarea pentru anul 2016 la floarea soarelui și la porumb pe neonicotinoide, iar rapița de anul trecut este oricum tratată. Tot ceea ce a fost anul trecut de-a lungul Dunării, de la Timiș, până la Tulcea și Brăila, a fost tratat. Este cea mai urâtă problemă a noastră, dar am înțeles că în toamnă va fi în Parlamentul European o reuniune pentru scoaterea definitivă a neonicotinoidelor și nu se mai acceptă nicio derogare. Ar fi bine foarte bine pentru apicultori", a explicat Fetea.

În ceea ce privește mierea falsificată de pe piața autohtonă, despre care au apărut în ultima perioadă numeroase informații în spațiul public, șeful ACA a precizat că a sesizat Parlamentul și Ministerul Agriculturii, iar în prezent se conturează o soluție pe partea de etichetare, însă este nevoie și de schimbarea legislației europene.

"Am sesizat Parlamentul, în speță Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Am primit un răspuns și chiar s-au făcut ceva controale. De asemenea, am solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să nu se mai permită amestecul de miere românească cu alta adusă din alte țări, din China sau chiar din Italia, să nu scrie pe etichetă miere non UE sau UE, iar consumatorul să poată alege ceea ce vrea să consume. Cine vrea să consume miere din China, din Argentina sau miere românească să fie informat, să aibă certitudinea că așa este, pentru că sub masca asta de non UE sau UE se poate ascunde orice. Cum poți să iei miere la prețul de 7-8 lei kilogramul când anul trecut s-a luat la cel mai slab preț cu 12 lei pe kilogram? Sigur că se aduc aceste surogate din afară, se amestecă cu miere românească să îi dea un pic de buchet și calitate și astfel își permit să scadă atât de mult prețul. În schimb, pe noi ne obligă să asigurăm trasabilitatea până la vânzare. Pentru ceea ce exportăm noi facem analize la laboratoarele din Germania inclusiv pentru Organisme Modificate Genetic. Cred că o soluție ar fi schimbarea legislației europene", a menționat președintele ACA.

De asemenea, referitor la Programul Național Apicol pentru perioada 2017 — 2019, Ioan Fetea a subliniat că o variantă a fost transmisă deja la Bruxelles, însă ACA a avut câteva obiecțiuni.

"PNA trebuie să apară de la Bruxelles, MADR a trimis deja o variantă. ACA a avut unele obiecțiuni și sperăm ca forma trimisă să fi ținut cont de ceea ce am cerut. În primul rând s-a dorit să se ia 400.000 de euro din cele 7 milioane euro alocate anual ca să doteze cu aparate de analiză laboratoarele statului, deși banii din program sunt pentru apicultori. Au dorit, de asemenea, să crească pragul privind efectivele pentru cei care cumpără stupi sau material biologic, de la 50 la 75 de familii de albine, deși în România mai mult de 50% din stupine sunt cu mai puțin de 50 de familii de albine și așa nu-i ajutăm pe cei mici. Am cerut ca apicultorul să meargă direct la APIA cu cererea de finanțare, nu prin forme asociative, pentru că sunt deja 20 de procese cu APIA pentru nereguli care nu ne aparțin nouă. Ne transferă aceste responsabilități și chiar ne iau și banii", a adăugat președintele ACA.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 — 2019 prin PNA este de peste 7 milioane de euro pe an, respectiv 21 de milioane de euro pe trei ani.

România produce, în medie, 22.000 — 24.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, și deține un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

ACA este o asociație înființată în 1958, singura cu acoperire națională, care are 40 de filiale județene și societăți comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele și materialul genetic necesar.

AGERPRES

Pregătirea stupinelor pentru culesurile melifere de producție

După ieşirea din iarnă, efectuarea reviziei de fond, evaluarea numărului și a stării familiilor de albine ce alcătuiesc stupina, fiecare apicultor trebuie să ia în considerare ce metode trebuie aplicate în managementul stupinei pentru ca aceasta să-și îndeplinească principala sarcină, aceea de a obține producții maxime de miere de la culesurile melifere de producție, deziderat pe care de altfel se sprijină rentabilitatea stupinei.

Se știe că sunt foarte multe stupine, destul de mari care, deși situate în zone foarte bune din punctul de vedere al ofertei melifere, au o rentabilitate scăzută sau foarte scăzută. Cauza este că cel care conduce stupina, fie din lipsă de timp, nepricepere sau neglijență, lasă familiile de albine să se dezvolte în voia sorții și rezultatul este că 20-30%, cel mult, dau producții de miere mari, alte 20-30% dau producții mijlocii sau slabe, iar restul nimic, se depopulează și o parte dintre ele mor. În aceste condiții de management defectuos și necorespunzător, în anii secetoși dezastrul acestor stupine este foarte mare, fiind în prag de dispariție.

De asemenea, există și o altă categorie de apicultori care, deși depun mult efort și bunăvoință în managementul stupinelor pe care le conduc, totuși rezultatele nu sunt prea bune, cauza fiind aplicarea unor metode greșite și neverificate.

Înainte de orice trebuie precizat că numai familiile de albine foarte populate dau producțiile de miere cele mai mari, deci toată atenția noastră trebuie îndreptată în această direcție, de a avea familii de albine foarte populate în ajunul marilor culesuri de producție și de a le menține în această stare pe toată perioada culesurilor. A îngriji familii de albine care să devină populate după culesurile de producție înseamnă a irosi munca și timpul fără folos.

Îngrijirile de dat unei stupine sunt foarte simple, ușoare, precise și nu cer prea mult când avem la îndemână, pentru manipulare, un material corespunzător, însă condiția este ca acele îngrijiri să se facă la momentul oportun. Amânările sunt foarte dăunătoare și se răsfrâng întotdeauna negativ asupra rentabilității.

Acțiunile corespunzătoare de îngrijire trebuie aplicate tuturor familiilor de albine, dar mai ales celor identificate la revizie ca fiind slabe. Acestea se vor transforma în familii bine populate egale cu cele desemnate ca puternice și astfel ar trebui să se ajungă ca cel puțin 90-95% din familiile stupinei să fie la fel de dezvoltate în pragul culesurilor de producție.

Principalele acțiuni de aplicat pentru atingerea acestui deziderat trebuie să urmărească ca:

1. Familiile de albine să aibă regine tinere (de maximum 2 ani) și viguroase, bune ouătoare

Reginele mai bătrâne de doi ani pot fi unele bune, dar majoritatea lor ne lasă tocmai în mijlocul drumului, astfel că la mijlocul lui aprilie activitatea lor de ouat slăbește tot mai mult, iar populația familiei nu crește, ci abia se menține și astfel recolta va fi slabă sau pierdută. Mai mult, aceste regine bătrâne vor fi înclinate spre roire naturală, făcându-și familiile improprii culesurilor.

Deci este bine ca într-o stupină să se schimbe reginele din doi în doi ani, iar pentru ușurință acestea se vor schimba numai la jumătate din numărul familiilor într-un an și la cealaltă jumătate în al doilea an.

2. Familiile de albine să aibă în permanență cel puțin 2-3 kg de provizii

Modul cum trebuie așezate aceste provizii are mare importanță, astfel că la începutul lui martie, când temperatura scăzută poate dura săptămâni la rând, proviziile trebuie să se găsească aproape de cuib, la îndemâna ghemului, ce poate fi imobilizat de perioade reci, prea mari câteodată. În aprilie, când timpul se încălzește, cuibul nu trebuie să fie stânjenit în extinderea lui de depozite prea mari de miere. Cei doi faguri de la marginile puietului sunt suficienți.

Dacă familia de albine nu are provizii, trebuie să se dea imediat ori faguri cu miere păstrați la rezervă din toamnă, ori sirop de zahăr, fie turnat direct în fagure dacă timpul este rece, fie în hrănitor dacă timpul e mai cald.

Totodată, dacă în natură nu este cules se vor face hrăniri de stimulare care se încep cu 50-60 zile înainte de declanșarea culesurilor de producție.

3. Familiile să aibă cât mai multă căldură

Pentru concentrarea căldurii asupra cuibului vom reduce numărul de faguri din cuib la atâția cât pot fi bine acoperiți de albine ale familiei, chiar dacă aceasta se simte puțin strâmtorată.

Totodată, sub podișor se poate pune o folie, iar între podișor și capac se așază o pernuță termoizolantă pentru păstrarea căldurii cuibului și urdinișul se strâmtorează corespunzător circulației albinelor.

Este de precizat că, pe măsura apariției de noi generații de albine care umplu la maximum ramele familiei, cuibul acestora se lărgește treptat folosind rame cu faguri clădiți cu celule de lucrătoare și de culoare închisă.

Dacă familiile de albine s-au dezvoltat cu mult înaintea declanșării culesurilor de producție, vom profita de ocazie pentru a face roi artificiali, pentru mărirea efectivului stupinei sau pentru comercializare.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

GALERIE FOTO

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare, în martie

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare în cursul lunii martie 2016, a anunțat, luni, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În acest context, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut luni o întâlnire de lucru cu reprezentanții crescătorilor de albine pentru agrearea programului în vederea transmiterii la Bruxelles.

"Țin foarte mult la o discuție constructivă și încercăm să preluăm recomandările dumneavoastră. Eu însumi sunt un mare consumator de miere de albine și cred că stă în puterea noastră să valorificăm producția cât mai bine dar, în același timp, să și educăm românii să consume miere de calitate și astfel să reușim să creștem consumul de miere în România", a subliniat ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu apicultorii.

Discuțiile s-au axat pe modul de decontare a cheltuielilor prin PNA și condițiile de eligibilitate pentru a beneficia de sprijinul oferit prin intermediul acestui program, îmbunătățirea calității produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață, fiind analizate și măsurile de asistență pentru repopularea șeptelului apicol etc.

Programul Național Apicol 2017-2019 se adresează atât apicultorilor care dețin până la 75 familii de albine cât și celor care dețin peste 75 familii de albine (cu condiții diferite de eligibilitate) și vizează măsuri precum achiziția de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori.

Potrivit MADR, apicultorii pot achiziționa produsele și depune dosarele la APIA direct sau prin intermediul formei asociative.

Potrivit datelor Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), producția de miere din 2015 s-a diminuat în medie cu 30% față de o producție medie anuală de 22.000 de tone, din cauza secetei și a depopulărilor familiilor de albine.

Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 450 — 500 de grame de miere pe an pe locuitor, un consum în creștere față de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, ei se situează încă în coada clasamentului european.

România deține, la ora actuală, locul patru în Europa din punct de vedere al producției de miere, după Germania, Franța și Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, și locul șapte la numărul de familii de albine cu 1,47 milioane.

AGERPRES

Mijloace de transport și dotări pentru stupăritul pastoral

De cele mai multe ori efectuarea unei apiculturi profitabile impune, pe lângă efectuarea unui stupărit staţionar, efectuarea unui stupărit pastoral care implică deplasarea stupinelor în diferite zone cu un mare potenţial melifer într-o anumită perioadă, urmând ca, după expirarea perioadei optime de cules melifer, stupina să se deplaseze în altă zonă propice culesului. Astfel, prin stupărit pastoral se pot valorifica succesiv mai multe culesuri intense melifere de producţie și de întreţinere.

În cazul stupăritului pastoral acesta se poate face folosind mai multe tipuri de mijloace de transport care fiecare implică avantaje și dezavantaje.

O primă categorie o constituie mijloacele de transport în care stupii trebuie încărcați la plecare și descărcați la sosirea pe vatra aleasă și acestea pot fi: autocamioane fără sau cu remorci, vagoane de marfă, vapoare, bacuri și barje fluviale și chiar elicoptere.

O a doua categorie, foarte des utilizată în transportul stupinelor de apicultorii români, o constituie stu­pinele pavilionare mobile tractate sau autotractate, care sunt constituite din remorci special amenajate în care stupii rămân tot timpul, respectiv pentru întreținerile curente, transport și, în cazul existenței unui compartiment special amenajat, valorificarea culesurilor de producție.

În cazul utilizării autocamioanelor fără sau cu remorci pentru transportul stupilor, acestea trebuie să fie prevăzute cu pereți (obloane) laterale înalți, care vor permite încărcarea unui număr cât mai mare de stupi în condiții de siguranță maximă și, în camion și/sau remorcă, stupii se așază pe două sau mai multe rânduri, fără a depăși înălțimea maximă admisă de lege pentru deplasarea lor pe drumurile publice.

De asemenea, indiferent de tipul mijlocului de transport folosit, stupii se vor așeza astfel ca ramele cu fagurii familiilor de albine să fie paralele cu direcția de mers și ele trebuie să formeze un bloc bine închegat astfel încât ramele să nu se balanseze strivind albinele. Totodată, stupii se fixează cu sisteme de chingi și coarde elastice astfel ca să nu se miște independent între ei pentru o bună siguranță pe timpul transportului.

Transportul pe calea ferată cu vagoane de marfă nu prea este folosit pe teritoriul țării noastre, fiind economic numai în cazul distanțelor foarte mari și atunci când este vorba de un număr mare de stupi, iar transportul cu vaporul, bacul sau barja pe ape se folosește în cazul când nu există altă posibilitate de a ajunge la o anumită destinație, de exemplu undeva în Delta Dunării.

În România pavilioanele mobile apicole reprezintă una dintre principalele categorii de mijloace de transport al stupilor în pastoral și pe parcursul timpului acestea au evoluat foarte mult din punctul de vedere al numărului de stupi și al confortului pe care-l oferă apicultorilor. Actualmente există pavilioane apicole mobile pentru 40, 60, 80 și chiar mai mulți stupi, fiind dotate cu compartimente de odihnă și procesare primară a mierii, generatoare de curent, rezervoare de apă și, uneori, chiar panouri solare și/sau celule fotovoltaice. Astfel s-a îmbunătățit substanțial viața apicultorilor pe durata pastoralului.

Pastoralul apicol cu ajutorul pavilioanelor mobile prezintă o serie de avantaje, dar și de dezavantaje care ar trebui cântărite cu grijă înainte de a alege mijlocul de transport pentru a efectua deplasarea în pastoral.

Avantajele efectuării pastoralului apicol cu pavilioane mobile sunt:

- mobilitatea ridicată prin deplasarea rapidă a pavilionului apicol autotractat sau tractat de la un masiv melifer la altul la momentul oportun;

- reducerea cheltuielilor de transport deoarece nu necesită descărcarea stupilor la destinație, fără a necesita personal suplimentar în acest scop;

- locația stupinei nu are nevoie de suprafață mare;

- mărirea duratei de folosire a lăzilor de stupi și a restului de inventar apicol prin păstrarea acestora sub protecția pavilionului;

- în timpul lucrărilor curente de exploatare și îngrijire a familiilor de albine apicultorii sunt protejați de intemperii (ploi, vânturi, arșițe);

- dezvoltarea rapidă a familiilor de albine în sezonul de primăvară întrucât ele se adăpostesc în pavilion protejate de efectele negative al intemperiilor (ploi, vânturi și temperaturi scăzute) frecvente în acest anotimp;

- posibilitățile intervențiilor rapide pentru îndreptarea stărilor anormale ivite în familiile de albine și

- confort sporit deoarece, de cele mai multe ori, pavilionul are în structura sa și spațiu de cazare pentru personalul de deservire a stupinei și pentru executarea unor lucrări apicole cum ar fi extracția mierii și altele.

Dezavantajele efectuării pastoralului apicol cu pavilioane mobile sunt:

l în cazul familiilor de albine adăpostite în stupii așezați unul lângă altul și suprapuși pe mai multe rânduri, albinele tinere se rătăcesc foarte ușor, astfel că familiile de albine din rândurile superioare se depopulează și reginele ieșite la împerechere la întoarcere se rătăcesc nimerind deseori în alte familii unde sunt ucise;

- în cazul bolilor molipsitoare acestea se extind foarte repede la toate familiile pavilionului dacă nu sunt observate și nu se intervine la timp;

- existența posibilităților de declanșare a unor furtișaguri lente ca urmare a existenței unui număr mare de familii pe o suprafață redusă;

- creșterea temperaturii în interiorul stupilor datorită posibilităților mai reduse de ventilație;

- numărul de familii de albine pe care le poate conține un pavilion apicol este restricționat la capacitatea maximă a acestuia și de posibilitățile legale de circulație pe drumurile publice și, în fine,

- necesitatea unor cheltuieli de investiții destul de mari pentru construcția și amenajarea corespunzătoare a pavilionului apicol.

La procurarea și, respectiv, proiectarea și construcția pavilioanelor apicole mobile trebuie avut în vedere că acestea vor trebui să circule pe drumurile publice și, în consecință, acestea trebuie să fie în bună stare de funcționare și, în mod special, să fie dotate, din construcție, cu instalații de iluminare, frânare, semnalizare și avertizare sonoră, verificate și certificate de Registrul Auto Român, în baza cărei certificări se eliberează Cartea de identitate a pavilionului apicol mobil.

De asemenea, întrucât deplasarea pavilionului apicol mobil, care nu este autotractabil, la o nouă locație se face prin tractarea acestuia de către un autovehicul trăgător (tractor rutier, autocamion sau autotractor) trebuie precizat că formarea unor ansamble de vehicule prin cuplarea unui vehicul cu remorcă, în cazul de față mijlocul de tractare și pavilionul apicol, se poate face numai dacă:

- elementele care compun sistemul de cuplare sunt omologate și compatibile;

- ansamblul de vehicule poate realiza raza minimă de virare a autovehiculului trăgător;

- dimensiunile ansamblului de vehicule nu depășesc limitele prevăzute de lege (lungimi maxime admise: autovehicul 12 m, remorcă 12 m, vehicul articulat tractor + remorcă 16,5m, trenul rutier 18,75 m și lățimile maxime să nu depășească 2,55 m);

- elementele de cuplare a echipamentelor de frânare, de iluminare și semnalizare luminoasă, ale celor două componentele ansamblului de vehicule sunt compatibile și funcționează iar,

- caroseriile celor două componente ale ansamblului nu se ating la trecerea peste denivelări și la efectuarea virajelor.

Pentru viitor se pare că exploatarea stupilor în pastoral în regim intensiv va impune metodele de transport cu descărcarea stupilor și așezarea lor afară cu spațiu între ei sau pe paleți în grupe de câte 4 sau 6 grupare care prezintă avantajul manipulării cu utilaje moderne de ridicare și transport.

Material prelucrat şi completat de Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE
(după cartea „Unelte, utilaje și construcții apicole“)

Francezii, uimiți de longevitatea albinei românești

Aflaţi într-o vizită în România pentru a descoperi peisajele virgine ale ţării noastre, câţiva apicultori profesioniști din Franţa au urcat la 1.200 m altitudine în Apuseni pentru a face cunoștinţă cu stuparul Mihai Grama, dar mai ales pentru a vedea cum arată stupii unui pavilion aflat în pastoral la munte. Mare le-a fost uimirea când vânătorul de albine i-a provocat pur și simplu, punându-i pe străini să-și aleagă orice ladă și să se uite în ea.

Reacția a fost incredibilă: la început ochii mari, puține cuvinte și, în final, multe întrebări. Ceea ce i-a fascinat cel mai mult pe francezi a fost longevitatea mătcilor, stupii cu mătci din 2012, 2013 și 2014, între care nu exista nicio diferență, ci la fel de multă miere, puiet, faguri căpăciți; toate păreau pentru străini de domeniul irealului. Se întrebau cu toții cum este posibil așa ceva, când ei schimbă mătcile la 6 luni?

Sigur, se întâmplă toate acestea pentru că există diferențe uriașe între albina lor și regina noastră – albina carpatină. „După ani de sacrificiu și mulți bani băgați în apicultură, în tot ce înseamnă cercetare și ameliorare, și-au dat seama că hibrizii de albine pe care îi au nu le pot aduce satisfacții așa cum o face albina românească. Nu sunt mulțumiți deloc, este o problemă gravă, pentru că schimbă matca de două ori într-un an. La ei nu există o linie genetică care ar putea concura cu Apis Melifera Carpatica, care la noi poate rezista și 4-5 ani într-o scorbură, dacă nu umblă nimeni la ea“, povestește Grama după vizita francezilor.

Pavilionul apicultorului român a fost pentru francezi ca mierea pentru albină și, ademeniți de productivitatea lucrătoarelor, aceștia nu s-au abținut de la a face propuneri. Reprezentanții asociației de apicultori francezi ar fi fost dispuși să plece cu câteva mătci acasă, însă „ursul Grama“, cum îl alintăm noi, nu s-a lăsat înduplecat. Deși francezii plătesc cam 27 de euro pe o regină, de data aceasta ar fi deschis punga să plătească chiar și 50-70 de euro pe un exemplar. Când Mihai Grama a auzit de 27 de euro a sărit ca ars și a explicat străinilor că el nu și-ar da gâzele pentru care a umblat prin păduri pentru a obține exemplare valoroase la prețul unui hibrid realizat industrial. „Regina pentru care mi-am rupt picioarele prin păduri nu aș putea să o dau nici în ruptul capului la prețul unui hibrid. Eu nu pot să cobor la nivelul ăla, să-mi bat joc de munca mea de ani de zile. Sărut mâna, mă scuzați, vedeți-vă de treabă“, a spus Grama explicând gestul.

Totuși, cu toată mândria unui moț adevărat și a riscului că rămâne fără miere, Grama admite că ar putea da mătci spre vânzare în viitor, dar la un preț corect. „Rămâne să negociem, să ne înțelegem, pentru că, ok, eu risc să nu mai fac miere în următorii ani, doar le produc lor albină, dar să știu pentru ce o fac. Ei vor să fiu un fel de bancă de gene pentru ei, sunt de acord să se ocupe de tot ce înseamnă hârtii, acte, birocrație, iar eu să le asigur matca“, afirmă apicultorul român.

Unul dintre apicultorii francezi a crezut că va găsi totuși un element de care să nu fie mulțumit și, crezând că îl va pune în încurcătură pe Grama, l-a rugat să-i desfacă un stup ales de el. „Al patrulea de jos, pe acesta vreau să-l văd“, a spus acesta. Iar eu i-am spus: „Aici am ramă clăditoare cu puiet numai de trântori, unde este în mod normal la mulți apicultori maternitatea de varroa. Am scuturat rama, am scos-o afară, iar doi francezi, pe două părți, cu furculițele, au scos de acolo puiet, apilarnil și nu a găsit nimeni niciun păduche. Au spus francezii că la ei nu există așa ceva. La ei sunt zeci de păduchi varroa într-o larvă“, povestește Grama în urma vizitei grupului de apicultori francezi.

După o evaluare corectă, stuparul din Apuseni este așteptat de asociația apicultorilor francezi să comunice un preț mulțumitor pentru munca de 27 de ani realizată în stupina lui. Experiența de lucru în Italia l-a făcut să prețuiască banul și munca depusă, vorba lui: „Eu nu lucru degeaba, altfel fac eu miere de zmeură, de zburătoare, de mană, o dau în Elveția, îmi umplu buzunarul și voi rămâneți fără albine și vând eu miere unde trebuie“.

Întrebarea este: se aclimatizează albina românească pe alte meleaguri, cum este Franța, și cât trăiește în condițiile de acolo? Ei bine, Mihai Grama susține că cel puțin trei ani albina își va face treaba. „Dacă îi bat eu capacul în cuie aici, îl sigilez și nu umblă nimeni la el 3 ani e ok, stupul nu are nicio treabă. Vorbim de adaptarea la mediu, există niște explicații, eu le știu, dar le spun la momentul potrivit, cui trebuie.“

După vizita în România apicultorii francezi au plecat convinși până în măduva oaselor că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor. Diferențele sunt mari între ceea ce au ei și ce au văzut în stupina unui apicultor de munte din țara noastră. „Practic, trebuie să se întoarcă la o linie genetică care este selecționată, ameliorată, ceea ce eu am făcut în regim propriu, nu pe banii Statului, nu pe fonduri europene. Vă garantez că în următorii 5-10 ani o matcă Mihai Gramă va deveni un brand pentru care garantez calitatea și eficiența ei“, încheie Grama.

Fermecați de albinele românești și, ca ultimă distracție, în stil apicol, francezii au cerut ghidului lor, Alina Varadi de la Casa Bio, câteva albine românești pentru a-și face microînțepături cu care să-și amelioreze durerile reumatice.

Patricia Alexandra POP

Obținerea mătcilor prin transvazare - metoda Grama

Mătci de calitate înseamnă familii puternice, sănătoase, produse ale stupului în cantităţi mai mari.

Mihai Grama este unul dintre apicultorii cunoscuţi ai României. S-a pregătit pentru asta, a avut apicultori în familie, a urmat cursurile Liceului Apicol din București și de peste 20 de ani practică această minunată meserie.

Deși a fost și în străinătate – a practicat apicultura și în Italia –, iar cu ceva ani în urmă se deplasa cu stupina sa în pastoral la punctele melifere cu renume din țară, Mihai Grama nu vrea să mai părăsească Munții Apuseni, acolo unde își are de fapt și originile.

Iată ce îi place de multe ori să spună: „Fug de tot ce înseamnă aglomerație de albine pentru a evita pericolul hibridării. Atunci când matca merge și se împerechează cu trântori aflați la 2-3 km în alte stupine, cu trântori de nu știu unde, nu știu din ce familie provin, din nu știu ce hibrizi de toate felurile, nu cred că trebuie să speri la succes.“ Mihai Grama, „vânătorul de albine“ cum este cunoscut, își selectează albinele din cele mai bune familii capturate din pădurile Apusenilor. Le aduce în stupina sa, le urmărește un timp și din cele care dovedesc însușiri deosebite selectează permanent. Le multiplică pe acelea care dovedesc cea mai bună producție, cea mai bună adaptabilitate, pe cele care au instinct spre roire cât mai diminuat, care sunt mai blânde, mai rezistente la boli, mătcile care primăvara încep ponta mai devreme și care toamna o prelungesc cât mai mult și alte însușiri pe care le dorește în stupina sa.

Cât mai aproape de natural

Obținerea mătcilor prin transvazare este una dintre metodele cunoscute apicultorilor. Mihai Grama însă face acest lucru în felul său. Dorința sa de a întreține albinele cât mai aproape de natural l-a determinat să-și confecționeze singur botcile, fără a apela în niciun fel la trusa NICOT sau JENTER. A confecționat câteva cepuri dintr-un lemn de esență tare cu un diametru de 8,5-9 mm pe care, după ce le udă în apă rece, le introduce în ceară topită de 3-4 ori. Apoi, desprinde acest început de botcă din ceară naturală și îl lipește pe leațul mobil al unei rame dinainte pregătite. Aceste botci sunt întotdeauna montate pe o foiță de ceară (din cele ce se dau la clădit albinelor) pe care în prealabil a lipit-o pe leațul ramei cu botci.

Vânătorul de albine nu vrea să facă o dublă transvazare pentru că, spune el, e pierdere de timp. Dintr-un stup în care familia a fost obligată să pornească clădirea de botci recoltează 3-5 din acestea din care cu lanțeta ia o cantitate mică de lăptișor de matcă pe care îl pune pe fundul fiecărei botci.

Alegerea larvelor

Cu 4 zile înainte introduce o ramă clădită și mai închisă la culoare, stropită cu nectar, în cuibul familiei dinainte stabilite ca fiind cea cu însușirile cele mai bune și care va da larve pentru viitoarele mătci. Această larvă, după ce a fost ouată de matcă, se ridică cu atenție și, într-un moment al zilei în care nu este prea cald, dar nici frig, va fi dusă la locul unde se află rama cu botcile pregătite. Larvele nu trebuie să fie mai mari de 3 zile. Cu ajutorul unei lupe montate pe un dispozitiv special și al unei lanterne tip miner puteți şi dumneavoastră să vedeți ouăle și larvele mai tinere. Pentru a transvaza direct ouă, Grama spune că trebuie să ai multă experiență, un ochi bun și o mână sigură. Așa că, pentru a evita un eșec total, puteți transvaza larve de până în 3 zile.

Transvazarea propriu-zisă

Cu ajutorul lanțetei dinainte pregătite, udând-o permanent în gură începe să recolteze larvele. Mihai devine în acest moment un mic prestidigitator. Introduce cu rapiditate și cu mare precizie capătul curbat al lanțetei sub larvă, răsucește ușor spre stânga sau spre dreapta, extrage larva din celulă și cu aceeași siguranță, printr-o mișcare inversă celei prin care a luat-o, o așază pe patul de lăptișor de matcă pregătit anterior. O ramă conține 50-60 de botci pentru că spune el: „Îmi pot permite să introduc așa multe (aproape ca la botcile de roire) fiindcă am ales pentru creștere o familie puternică, cu forță biologică deosebită.“

Familia crescătoare

Rama cu botcile în care au fost transvazate larvele este introdusă într-o familie ce le va prelua și crește până aproape de eclozare, dar nu mai mult de 9-10 zile. Termenul e foarte important pentru a evita o eventuală ieșire a unei mătci provenite dintr-o larvă ce ar fi putut avea la transvazare mai mult de 3 zile. Ar putea fi un dezastru pentru că tânăra matcă ce iese prima le poate ucide pe celelalte înainte de a ieși din botci. Mihai face acest lucru într-un alt mod decât cel clasic, fără izolarea mătcii existente în familia crescătoare. Aduce și această familie în pragul roitului, ea va începe construirea propriilor botci și numai atunci introduce rama cu botcile transvazate. Ideal este ca familia să fi început un schimb liniștit de matcă, pentru a transmite și tinerelor mătci acest sentiment, familiile care acceptă schimbul liniștit de matcă fiind apreciate de apicultori. Când va veni timpul potrivit mătcile sunt fie introduse în bigudiuri, fie date unor tinere roiuri sau familii care au nevoie de matcă tânără pentru a-şi continua evoluția: eclozare, împerechere și începerea pontei în noua lor familie.

Marin DOROBANȚU

VIDEO

Apicultură din generaţie în generaţie

În România, datorită condiţiilor pedoclimatice și a bazei melifere favorabile, a tradiţiei istorice de pe vremea dacilor și, de ce nu, a facilităţilor economice apărute odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, apicultura s-a dezvoltat într-un ritm accelerat.

Foarte mulți români au devenit stupari din pasiune, din dragoste pentru albine și, având în vedere că îngrijirea familiilor de albine este plăcută, recreativă, îți pune probleme de interpretare pentru administrarea corectă a familiilor de albine, iar această îndeletnicire poate fi practicată atât de cei din mediul rural, cât și de cei din mediul urban.

Alți români au devenit stupari de conjunctură datorită fondurilor europene promise pe diverse măsuri și crezând că apicultura le va aduce profituri imediate și cu muncă puțină. Aceștia fie că deja au dispărut, fie vor dispărea sau „se vor lumina“ și vor îndrăgi apicultura rămânând apicultori adevărați, acceptând această meserie și cu bune și cu rele.

Din nefericire, în ultimii ani apicultura, la fel ca și întreaga agricultură, a înregistrat pierderi economice importante și un slab interes din partea celor care conduc destinele acestei țări, aceasta suprapunându-se peste obținerea unor culesuri melifere de producție slabe conjugate și cu depopulări masive ale familiilor de albine.

Organizarea și înzestrarea unei activități apicole comportă eforturi de documentare și materiale mari și îndelungate ce se întind pe durata a câțiva ani buni, ceea ce ar impune ca această activitate să fie menținută de mai multe generații: străbunici, bunici, copii și nepoți.

Exemple de astfel de familii de români la care activitatea apicolă se întinde pe mai multe generații ar fi multe și spre exemplificare voi aminti de familia Hanganu a cărei istorie o cunosc mai îndeaproape. Străbunicul, preotul Vasile Hanganu, inițial cu stupi primitivi, bunicul, ing. Constantin Hanganu, cu stupi sistematici pe care îi realiza în făbricuța proprie și care a fost promotorul înființării uneia dintre primele asociații naționale apicole din România, tatăl, Florin Hanganu, un mare erudit în apicultură și, în fine, fiica, Francisca Hanganu (Balind), actuala continuatoare a activității apicole.

Crucial pentru a obține o astfel de continuare a activității apicole de familiile este educația copiilor în spiritul îndrăgirii acestei frumoase activități. Această educație se poate face în familie dar și de școli, asociații apicole și de autoritățile statului.

Printre activitățile educaționale apicole se pot aminti amenajarea de stupine școlare, organizarea de concursuri pe teme apicole la târgurile apicole pentru tineri, întâlniri naționale și internaționale pentru tineri ș.a.m.d.

Un exemplu de acest tip de educație este participarea a trei tineri români prahoveni, copii de apicultori, la cea de-a șasea ÎNTÂLNIRE INTERNAȚIONALĂ a TINERILOR APICULTORI din SLOVACIA în perioada 9-12 iulie, în localitatea Banska Bystrica.

Cei trei elevi, Mihai Gabriel Militaru, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Gura Vitioarei, Ioana Dobre, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Nichita Stănescu“ Ploiești și Andrei Stanciu, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Moise Vasilescu“ Teișani, au participat la competiții pe teme apicole, pe echipe și individual. Echipa României a obținut locul 10 (din 20 echipe ), iar la individual Mihai Gabriel Militaru a obținut locul 16 (din 58 de participanți).

De amintit că promotoarea participării la această competiție a fost Federația Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS care a organizat în perioada 15-17.04.2015, la Izvorani, stagiul de pregătire și preselecție a echipei române de elevi, iar aceștia au fost conduși și îndrumați în Slovacia de ing. Ion Mirea și ing. Adrian Enescu

Pentru a avea idee de amploarea manifestării iată țările participante cu delegații de tineri apicultori: Albania, Anglia, Austria, Belarus, Cehia, Danemarca, Germania, Irlanda, Izrael, Kazastan, Liban, Liechtenstein, Lituania, Moldova, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ucraina.

Acțiunile de genul celei din Slovacia pot crea un interes deosebit mai ales în rândul tinerilor din familii cu activități apicole, formându-i pentru ca la momentul oportun să preia ștafeta bătrânilor apicultori și să le ducă munca cu succes mai departe.

Cred că ar fi salutară o acțiune de acest gen cu etape la niveluri județene, național și internațional. Invit asociațiile apicole să ia în considerare o astfel de acțiune.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

World Vision donează sute de stupi familiilor din Ialomiţa

Fundaţia World Vision Romania, birou zonal Ialomiţa, sprijină în primul an de proiect 60 de familii în domeniul apiculturii. Ialomiţenii vor primi în total 300 de stupi, echipamente tehnologice şi pregătire de specialitate în acest domeniu.

Participanţii vor beneficia de asistenţă tehnică şi instruire în tehnologia creşterii albinelor până în anul 2016.

Valoarea totală a donaţiilor se ridică la suma de 49.000 de dolari şi au loc în cadrul proiectului economic „Agricultura şi dezvoltarea rurală“. Scopul proiectului este încurajarea investiţiilor în mediul rural pentru dezvoltarea economiei locale şi pentru a crea sustenabilitate, oferind astfel un trai mai bun agricultorilor şi familiilor lor.

Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează domeniul apiculturii şi pentru a fi cât mai bine pregătiţi în creşterea albinelor cele 60 de familii au beneficiat de o sesiune de instruire în zilele de 21 şi 22 iulie organizată la singura stupină certificată ANARZ din Slobozia, unde au avut ocazia să vadă un laborator complet de producere a mătcilor, cum sunt întreţinute pe timp de iarnă şi multe alte secrete din acest domeniu oferite de apicultori cu experienţă din Slobozia precum Virgil Boldarim şi Ştefan Costea.

„De mic copil apicultura mi s-a părut fascinantă. Trebuie în primul rând să îţi facă plăcere şi să studiezi foarte mult timp cum trăiesc albinele ca să le înţelegi. Mă bucur că am primit această şansă şi sper să devin un apicultor profesionist“, ne-a povestit Mihai Teodor Marian, beneficiar din comuna Manasia.

Proiectele economice pe baza donaţiilor se derulează de aproximativ doi ani în judeţul Ialomiţa prin intermediul World Vision. Până în prezent au fost donate în cadrul altui proiect economic în total 560 de capre la 112 familii din cinci comunităţi ialomiţene de la începutul anului 2014 şi până în prezent.

An rodnic pentru stupăritul montan

În toamna anului 2013 filmam pentru emisiunea Din Lumea Satului de pe AGRO TV și scriam în revista Lumea Satului despre vânătoarea de albine, o îndeletnicire deloc agresivă, ba chiar nobilă, care aduce periodic în stupina lui Mihai Grama mătci valoroase pe care apicultorul le foloseşte în activitatea de ameliorator al familiilor de albine din stupine proprii. Experienţa de atunci, una fabuloasă pentru mine, m-a făcut să urmăresc cu mare atenţie activitatea acestui stupar.

De ce apicultură în munți

De data aceasta am bătut peste 500 km pentru a-l găsi în Apuseni, la peste 1.200 m altitudine, acolo unde își ține albinele peste vară, pentru a afla de ce face această alegere an de an și ce înseamnă un an apicol bun.

Revederea a fost una de-a dreptul prietenească, așa că mi-am permis chiar să-l „botez“ cu o poreclă care cred că-i face cinste – URSUL GRAMA. Motivul este lesne de înțeles, doar l-am văzut cu ochii mei cum bagă mâna în scorbură după albine. Îmbrăcat într-un combinezon galben aprins, cu masca de apicultor agățată de umeri, ne aștepta în fața pavilionului cu aproape 200 de familii de albine.

Deși se lăsase seara, bâzâitul intens din preajma pavilionului indica o muncă asiduă. Albinele încă erau la cules. Îngreunate de povara nectarului cules peste zi, multe dintre ele cădeau răpuse de istoveală chiar pe tabla din fața urdinișului sau la câțiva metri pe iarba grasă din fața pavilionului. E clar că pentru unele albine se risipeau ultimele clipe de viață. Altele intrau grăbite în stup, ducând cu greu pe piciorușe polenul şi în guşă nectarul, astfel împlinindu-și menirea.

Peisajul era de vis, o gură de rai nu doar pentru albine, ci pentru toți cei care iubesc Țara Moților. Dacă în sudul țării căldura sufocantă răpune orice inițiativă, aici, la 25 de grade, respiri și trăiești după alte coordonate. „Locația este extraordinară“, confirmă Mihai Grama, ceea ce deja simțeam prin toți porii, „dar pentru albine depindem de condițiile de mediu, de climă, să nu plouă, să nu fie frig. Dacă în sud este caniculă, aici se face miere. Nu se poate compara. Suntem în plin cules la zmeur, urmează zburătoarea, mana, apoi murul.“

Profit de subiectul discuției și întreb cu curiozitate gazetărească care este diferența între culesul de la munte și cel de la șes. Parcă am dat apă la moară, pentru că argumentele s-au prăvălit imediat peste mine cu menirea să mă convingă fără a lăsa vreo urmă de îndoială. „Vreau să subliniez că aici albina are viață pentru că nu există chimizare, nu există insecticide, erbicide. Aici albina moare de bătrânețe sau de la prea multă muncă sau din cauza aripilor roase de la turația prea mare. Anul acesta nu am văzut urmă de păduche. Motivul este simplu: nu am vecini cu stupine de jur-împrejur pe câțiva kilometri. Vin aici pentru că sunt departe de orice altă sursă care ar putea să mă contamineze cu trântori sau boli. Ca să îmi mențin linia genetică eu trebuie să stau aici, cât mai izolat.“

Altă zonă, alte provocări

Deși există toate motivele ca pastoralul să aibă ca destinație zona montană, nu toți apicultorii pot face acest lucru, asta este clar. Chiar și Mihai Grama o recunoaște. „Nu poate sta oricine aici. Anul trecut ursul a distrus 12 familii de albine. Fără gard electric nu ai ce căuta. Aceasta ar fi prima măsură de siguranță, este o investiție necesară.“

Apoi, dacă la şes lumea se luptă cu căldura, la munte frigul este cea mai mare problemă, mai ales pe timpul nopţii. Iar o stupină performantă este şi una bine dotată. Ei bine, la acest capitol

Mihai Grama nu a făcut rabat. „Am ultima generație de stup din poliuretan care asigură o temperatură constantă atât iarna cât și vara. Aici, la munte, am avut săptămâna trecută, noaptea, 4-5°C și, dacă nu ai o izolație termică foarte bună la stup, ai surpriza să apară locă americană și europeană, puiet varos. Deci riscurile sunt foarte mari. Fiecare încearcă diverse variante. Am avut și stupi orizontali și verticali, mi-am făcut și din lemn de brad și de tei, dar am considerat că asta mi se potrivește. Am cumpărat 170 de bucăți pe care am plătit aproape 16.000 euro. O ladă echipată complet costă aproape 100 de euro, dar e o treabă foarte bună, pentru că vara, când e foarte cald, stupul este protejat, iar iarna se reduce consumul la 5-6 kg de miere pe familie, ceea ce înseamnă că îți rămân ție 10 kg de miere. Plus ușurința de a lucra, de a face tratamente, de a-i manipula“, argumentează cu patos Grama.

La momentul vizitei noastre în Apuseni, de pe crenguţele tinere de brad „ploua“ cu mană. „De aceea aş vrea să atrag atenția stuparilor din zonele montane, semimontane că, dacă nu va fi scoasă afară mierea de mană, vor fi pierderi, va fi o catastrofă la iarnă. Apare Nosema, albina e tot mai puțină și până la urmă rămâne lada goală. Mierea de mană trebuie scoasă acum în august și, dacă nu este cules, trebuie începute hrănirile stimulative ca să-și refacă din timp stocul pentru iarnă“, spune Mihai Grama.

Secretul performanţei: masa, rasa, casa!

În condiţii ideale, aşa cum s-au înregistrat anul acesta în Apuseni, şi rezultatele sunt de excepţie. „La munte este un an foarte bun. Te întâlnești cu așa ceva o dată la 5-7 ani, spun bătrânii, care au zeci de ani de apicultură. Acum, și eu am vreo 27 de ani de muncă printre albine și pot să spun că, o dată la 5-6 ani, parcă te întâlnești cu Moș Crăciun care vine cu tolba plină la tine. E mai greu să te întâlnești la munte cu asemenea condiții prielnice: să fie timpul bun, să ai albine bune. Eu am avut mătci tinere pregătite de anul trecut și toate acestea își spun cuvântul acum. E plină lada, construiesc foarte bine, încă nu am văzut păduche. De aceea de 12 ani nu mai fac pastoral în marile masive, nu mă mai bag în aglomerații de albine. Sfatul meu, pentru cine are posibilitatea, este să se tragă pe lângă munte, la fâneață, la o zmeură, la mure sau mană pentru că merită să o facă“, afirmă convingător Grama.

Şi se ştie, pentru apicultori cuvântul „merită“ se traduce în producţie, despre care am aflat, pe când ne întorceam la Bucureşti, că a fost una bună, nu mai puţin de 1.800 kg de miere la o primă tranşă.

„Secretul este: masa, rasa, casa. Masa o vedeți, au din belșug, rasa știți bine că la mine este o muncă de ani de zile de selecție și ameliorare. În toate ramurile din zootehnie se pune tot mai mult accent pe genetică, pe ameliorare. Acesta este viitorul. Au apărut tot felul de anunțuri pe Internet cu tot felul de hibrizi aduși din diverse colțuri ale lumii. Gândiți-vă cum ar fi să vin aici în munte și să înființez o plantație de portocale sau măsline, credeți că ar merge? Același principiu se aplică și la albine. Aici merge albina aclimatizată zonei noastre. Și vă garantez că, în 2-5 ani, nu știu cât mai durează, România va exporta material genetic. Dacă până acum eram recunoscuți pe plan mondial ca exportatori de miere, de acum vom exporta albine. Cine știe să stea departe de hibridare, acela va avea albine care vor fi căutate de străini și va avea succes. Albina este un patrimoniu de care trebuie să avem mare grijă, păcat că nu avem o legislație care să ne protejeze Apis Melifera Carpatica“, îşi încheie Mihai Grama pledoaria.

Patricia Alexandra POP

Tratamentul varroozei, acțiune actuală și urgentă

În ţara noastră, la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, după ultimul cules la floarea-soarelui, este imperios necesar să se facă tratamente cât mai eficace împotriva varroozei.

Tratament varrooza – varachet: Substanţa activă, răspândită prin fumigaţii, acţionează asupra paraziţilor prin contact molecular. Este un medicament de sinteză, cu un bun randament care, administrat corect, duce la reducerea masivă a paraziţilor. Un dezavantaj: prin modul de administrare (fumigaţii), nu acţionează şi asupra puietului căpăcit. De aceea cele mai eficiente tratamente sunt cele de toamnă, când în stupi nu mai există acest puiet căpăcit. Reţineţi acest lucru pentru că este foarte important.

Modul de administrare: Toamna, la sfârşit de septembrie (sau în funcţie de vreme), când puietul căpăcit a dispărut, se fac 3 tratamente. Este permisă existenţa unei cantităţi mici de puiet la primele două tratamente, însă cel de-al treilea se face neapărat fără prezenţa acestuia. Intervalul între tratamente este de 7 zile, iar temperatura exterioară trebuie să fie peste 12°C. Prin urdiniş, aşezată pe o tăbliţă, se introduce o bandă specială, aprinsă, pe care picurăm substanţa activă: 2 picături pentru un corp multietajat, 3 picături pentru un corp Dadant şi 4 picături pentru un stup orizontal. Atenţie la aprinderea benzii: nu inhalaţi fumul şi, mai ales, supravegheaţi stupii, pentru că este pericol de incendiu! Tratamentele se fac dimineaţa devreme sau seara, când majoritatea albinelor sunt în stup. Nu măriţi doza de substanţă activă pentru a nu intoxica albinele. Astfel tratate şi scăpate de majoritatea acarienilor, familiile vor ierna în bune condiţii. În primăvară se mai face un tratament (o singură administrare), profitând de faptul că puietul este puţin extins. Unii autori mai indică şi un al treilea tratament după extragerea mierii de salcâm, însă, având în vedere eficienţa scăzută şi pericolul mare de contaminare, rămâne la latitudinea fiecăruia dacă e bine sau nu.

Tratament varrooza – mavrirol: Mavrirolul este destinat atât combaterii varroozei cât şi a braulozei la albine. Substanţa activă este „mavrik“ şi se administrează sub formă de benzi textile impregnate, acţionând prin contact. Prezentarea este în role de 5 m, o cutie fiind folosită la 10 familii. După terminarea tratamentului cu Varachet şi înainte de strângerea albinelor în ghemul de iernare, se introduc fâşii de Mavrirol în mijlocul cuibului, având grijă ca acestea să nu intre în contact cu fagurii (pe cât posibil). Acestea vor rămâne 3-4 luni în cuib, acţionând latent prin contact. Mare atenţie însă la începutul primăverii să scoateţi benzile (şi pe cele căzute pe fundul stupului), pentru că riscaţi să contaminaţi mierea. Se poate afirma că tratamentul cu Mavrirol este o prelungire fericită a celui cu Varachet, astfel fiind eliminaţi şi paraziţii care, eventual, au scăpat în toamnă.

Tratament varrooza – acid formic: În Occident, pentru a limita cât mai mult efectul nefast al medicamentelor de sinteză asupra produselor stupului, se practică aşa-numita „chimie biologică“. Acidul formic, fiind o componentă care se găseşte în multe alimente, a devenit un produs preferat. Folosirea lui de către stuparii români este însă la scară redusă. Tratamentul cu acid formic nu se face înainte sau în timpul culesului, cea mai bună perioadă de aplicare fiind la sfârşitul verii, după ce ridicăm mierea din stupi. Conform literaturii de specialitate, şi tratamentele de primăvară duc la creşterea procentului de reziduuri din miere şi ceară.

Modul de administrare: O plăcuţă de carton de 20/30 cm şi 1,5 mm grosime se îmbibă cu acid formic în concentraţie de 60%. Pentru un fagure standard se folosesc 2 ml de acid formic diluat, deci pentru un corp Dadant aproximativ 20 ml. Este recomandat ca plăcuţa de carton să fie aşezată pe fundul stupului şi acoperită cu o plasă de sârmă cu ochiuri mici, pentru ca albinele să nu intre în contact cu substanţa activă. Ţinem plăcuţa în stup 5-7 zile, facem o pauză de alte 7 zile şi apoi repetăm operaţiunea de 3 ori, în total fiind făcute 4 tratamente. Temperatura la care se face tratamentul este de 12-25°C. Ca o recomandare suplimentară: restrângeţi pe cât posibil cuibul pentru a mări efectul şi fiţi atenţi la manevrarea acidului pentru că este puternic coroziv. În urma folosirii acestui tratament se obţin rezultate bune, fiind distruşi chiar şi paraziţii din celulele căpăcite. Aşezarea plăcuţei pe fundul stupului şi nu pe partea superioară a ramelor protejează matca.

Tratament varrooza – metoda bio: Am mai vorbit că acarianul varooa are o mare preferinţă, puietul de trântor; apicultorii trebuie să profite de această „slăbiciune“ a parazitului şi să procedeze astfel pentru a-l înlătura. O primă variantă ar fi aceea de a folosi rama clăditoare pe tot parcursul anului şi, după ce fagurii cu celule de trântor sunt construiţi, însămânţaţi şi căpăciţi, să fie recoltaţi. Cealaltă variantă constă în introducerea unei rame cu celule de trântor în toamnă, la marginea cuibului, şi ridicarea acesteia în primăvară, după ce a fost însămânţată şi căpăcită. Trebuie spus că aceste metode nu ne scapă de acarieni, însă pot fi un mijloc eficient de a mai reduce din ei.

Varrooza este o boală parazitară cauzată de un mic acarian vizibil cu ochiul liber, a cărui denumire știinţifică este Varroa jacobsoni (Varroa destructor). În limbaj popular acarianul amintit se numește păduche sau căpușa albinelor pentru că se hrănește cu hemolimfa indivizilor adulţi ai familiilor de albine (trântori, albine lucrătoare și regine), a larvelor și nimfelor, pentru care se localizează pe suprafaţa exterioară a corpului acestora (ectoparazitoză).

Parazitul Varroa jacobsoni, care provoacă varrooza, a fost semnalat în anul 1904 de către E. Jacobson și de atunci a avansat spre Vest, infestând încetul cu încetul familiile de albine din întreaga Europă și continentul american astfel că, în prezent, el există în toate stupinele din România, unde a fost semnalat prima dată în 1978.

Concluzii: lupta cu acest adevărat distrugător este una de durată. Bineînţeles că mijloacele de combatere în lume sunt mult mai largi. Există o serie de medicamente şi metode despre care românii doar au citit. Simpla lor enumerare nu ar ajuta cu nimic. Ceea ce trebuie să ştim este că, aplicând cu discernământ şi la timp ceea ce avem, putem obţine rezultate bune.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Abonează-te la acest feed RSS