Lumea satului 750x100

update 25 Nov 2020

Alberto, stuparul din Țara Moților

A lăsat afacerile și conacul de lângă Veneția și s-a apucat de apicultură în Apuseni. Este povestea lui Alberto Zanchetin, unul dintre primii străini care au venit în România cu dorința să investească, la începutul anului 1990.

O nație aparte

„Moții sunt o nație aparte, ori ajung foarte sus, ori rămân undeva jos, pentru ei nu prea există cale de mijloc“, spune Alberto Zanchettin, un italian născut lângă Veneția care a venit în România la începutul anului 1990. S-a stabilit la Câmpeni și acum se ocupă de apicultură, o pasiune pe care a descoperit-o aici, în Apuseni. „Am venit chiar atunci, în iarna anului 1990, încă mai era zăpadă afară. Aveam 26 de ani, jucam baschet. Eu m-am născut printre bobinele de fire textile. Familia mea avea o afacere în domeniu și am venit cu dorința să investesc în industria textilă din România“. După mai multe încercări de afaceri în diverse zone ale țării, în 1996 Alberto cumpără fabrica de textile de la Câmpeni. Lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, fabrica și-a mărit capacitatea, a fost complet retehnologizată și avea aproape 700 de angajați. „După anul 2000 au început presiunile politice și mi s-a sugerat că trebuie să cotizez și eu la un anumit partid. Am refuzat și așa au început problemele. În cele din urmă am renunțat la afacere, chiar dacă îmi părea foarte rău de cei aprope 700 de oameni trimiși acasă, aici în zona Apusenilor, un loc unde nu se prea găsește de muncă după închiderea minelor“, își continuă Alberto povestea, printre roiurile de albine care îi dau târcoale. Pregătește stupina pentru iarnă.

Stupar din întâmplare

Alberto mărturisește că de albinărit s-a apucat întâmplător. „Eu sunt de vină că s-a apucat de stupărit, spune Gabriela, soția lui Alberto. Tatăl meu se ocupa de albine și îmi aduc aminte că Alberto nu le suporta la început, cum nu suporta niciun fel de insectă. L-a ajutat de câteva ori pe tata și a început să-i placă.“ Alberto o privește zâmbind aprobator și o completează. „Aveam câțiva stupi, vreo 15-20. La început stăteam la 4-5 metri de albine, apoi m-am tot apropiat și am început să-l ajut pe socrul meu. Acum am peste 100 de familii de albine, nu sunt un mare apicultor, nu pot spune că sunt un profesionist, este mai mult un hobby, dar îmi place, produc miere ecologică, stau mult timp în natură.“ Alberto este în România de treizeci de ani și acum se socoate mai mult un român din Țara Moților decât un italian de la Veneția. Se luptă pentru investiții în zona Apusenilor și pentru o apicultură de nivel european și în România.

Aurul de la suprafața pământului

„Zona aceasta este foarte frumoasă“, își continuă Alberto mărturisirea, cu un ușor accent italian. „Dar aici toată lumea a fost, sute de ani, legată de minerit și de aurul din adâncuri. Eu cred că trebuie să vedem și aurul de la suprafața pămânului pentru că se pot face multe lucruri bune, aici, în Apuseni. Cred că autoritățile ar trebui să-i promoveze oportunitățile, turismul de exemplu“, spune Alberto în timp ce scoate din stupină un fagure. „M-am luptat și pentru apicultori, am fost și la Ministerul Agriculturii cu stuparii din Alba. Nu mai vrem substanțe chimice la culturile de rapiță și floarea-soarelui sau vrem măcar să fim preveniți că sunt stropite. Ne-au murit foarte multe albine din această cauză. Și mai vrem ca apicultorii să fie ajutați, în funcție de mărimea stupinei“, oftează Alberto. Spune că ar trebui să luăm exemplul albinelor pentru că fiecare are un rol bine stabilit în stup“.

Pandemia oamenilor și a albinelor

2020 a fost unul nefericit pentru apicultura din Apuseni. A fost un an de subzistență și izolare și pentru oameni și pentru albine, spune stuparul din Câmpeni. Mierea de salcâm aproape că nu a existat și la celelalte culturi a fost puțină din cauza vremii capricioase. Dar nu ar renunța la apicultură, mai ales acum când are peste 100 de stupi și nici nu se gândește să plece înapoi în Italia, oricât de greu i-ar fi fost aici, în România. Trudește în stupina din poiană sus, în inima Apusenilor. Nu mai este italianul mândru și rebel, cu înfățișare de baschetbalist din 1990. A dat, în cele din urmă, masca venețiană pe masca de stupar. A învățat că viața moților nu a fost, nicicând, dulce ca mierea. Dar tot el spune că poate că va veni și vremea când  lumea va prețui aici, la gura minelor de aur, și aurul de la suprafața pământului.

Vasile BRAIC

Apicultura, în Uniunea Europeană, din 2020 (II)

În luna ianuarie 2018, a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un Raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Printre altele, se arată ce ar trebui să reprezinte sprijinul Uniunii Europene pentru apicultură; astfel raportul:

„– propune o creștere cu 47,8% a bugetului UE pentru programele apicole naționale – în conformitate cu creșterea efectivă a populației de albine – comparativ cu nivelul din 2004, ceea ce înseamnă 47 de milioane de euro pe an;

– solicită Comisiei să includă un nou sistem de sprijin direct pentru apicultori, pe baza numărului de colonii, în propunerile sale pentru Politica Agricolă Comună pentru perioada de după 2020;

– consideră că ar fi oportun să se împărtășească temele de cercetare din domeniul apiculturii și concluziile cercetărilor, în special atunci când acestea sunt finanțate de UE, între statele membre, pentru a evita suprapunerile;

– invită Comisia să adopte recomandări în vederea introducerii în UE a unui program de educație uniform și de înaltă calitate, la nivelul de bază și profesional, în domeniul apiculturii;

– consideră că trebuie să se acorde apicultorilor scutiri fiscale în fiecare stat membru, având în vedere importanța activității lor pentru agricultură și mediu și

– invită statele membre să flexibilizeze normele stricte privind transportul rutier aplicabile în cazul apicultorilor, în special pentru exceptarea acestora de la utilizarea tahografului pe distanțe mai mari de 100 km, pentru a promova migrația roiurilor de albine.“

Majorarea bugetului alocat apiculturii cu 47,8% este justificată, având în vedere faptul că între 2004 și 2016 bugetul programelor naționale din sectorul apicol a crescut  numai cu 12%, de la 32 la 36 milioane de euro pe an, deși numărul familiilor de albine a crescut în această perioadă cu 47,8%. Deci din 2020 bugetul pentru sectorul apicol va trebui să fie de cel puțin 47 de milioane euro pe an.

Evident această creștere nu ar trebui decât să bucure apicultorii europeni și să îi stimuleze să-și mărească numărul de familii de albine. Și aceasta mai ales că raportul recomandă ca, din 2020, sprijinul direct pentru apicultori să se facă pe baza numărului de familii de albine deținute.

Referitor la acest număr al familiilor de albine din stupinele deținute de apicultorii români, Ordinul nr. 251 din 2017 al MADR a reușit să simplifice modalitățile de identificare a stupinelor și familiilor de albine și cred că, făcând o anumită corectură, simplificarea va fi și mai bună. Stabilirea numărului de familii de albine trebuie să o facă numai primăriile deținătoare ale registrelor agricole unde stuparii sunt obligați să le declare. 

O altă temă luată în discuție de raport este cercetarea științifică și perfecționarea unui pro­gram de educație uniform și profesional de bază în domeniul apiculturii.

În multe țări ale Uniunii Europene există institute de cercetare în domeniul apiculturii care au în lucru multe teme de mare importanță pentru apicultură. Problema este ca să se știe de aceste teme la nivel european astfel încât ele să nu se suprapună și, chiar dacă se suprapun, să existe o colaborare și comunicare a rezultatelor, ceea ce ar fi benefic în dez­voltarea și susținerea apiculturii statelor europene. 

Ultima temă luată în discuție în acest material o reprezintă înlesnirile financiare pentru apicultorii din statele membre ale UE. 

Aceste înlesniri se vor putea concretiza prin desființarea impozitelor în cazul activităților apicole și scutirea de taxe în cazul transporturilor în interes apicol.

Actualmente, în România apicultorii sunt impozitați pe bază de normă de venit pentru familiile de albine care depășesc numărul de 75. Această prevedere legislativă aduce inconvenientul că unii apicultori tind să nu depășească numărul de 75 de familii de albine, ceea ce atrage după sine micșorarea numărului de familii la nivelul țării noastre.

Totodată, există tendința de a se evita declararea numărului de stupi ca urmare a suspiciunii că, chiar dacă acest număr este sub 75, s-ar putea întâmpla ca o schimbare nouă a legislației fiscale să determine impozitarea.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Reglementări și proceduri specifice stupăritului în Austria, Germania și Elveția

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, așa că pe parcursul a câteva numere ale revistei Lumea Satului le voi detalia pe cele pe care le consider mai importante.

Fac aceste relatări în speranța că apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

În cadrul acestei teme voi accentua cu prioritate reglementările privind efectuarea stupăritului pe vetrele permanente și de pastoral și modurile de identificare a familiilor de albine și stupinelor.

În toate țările vizitate care efectuează stupărit staționar și pastoral numărul de familii pe vetrele permanente – de iernare nu depășește 50, iar pe vetrele temporare de pastoral, maximum 35 familii de albine. Aceste numere au fost stabilite de practica apicolă îndelungată a apicultorilor care au făcut încercări cu diferite densități de stupi pe vetre.

Ca exemplificare, dl Mario Vogel din Austria, care are în jur de 1.000 familii de albine, face stupărit pastoral cu deplasări de circa 75 km la polifloră și 200 km la mană pe 30 de vetre pe locații cu contracte de închiriere, pentru care plătește anual 5.000 de euro. În Elveția numărul de vetre ale unei exploatații apicole este restricționat la maximum 50 și dacă o vatră este ocupată mai mult de 6 luni trebuie obținută autorizație de staționare de la primăria locală. De asemenea, organele sanitar-veterinare ale cantoanelor elvețiene pot declara zone interzise stupăritului dacă în acestea se constată existența locii europene și/sau americane.

Tot în Elveția deplasările pe vetre noi se anunță la primăriile locale și fiecare localitate are un număr anunțat public pe Internet.

Cred că cea mai mare deficiență a celor care efectuează stupărit staționar și pastoral în România este folosirea unor densități exagerate pe vetrele permanente sau de pastoral, iar argumentul că stupii trebuie păziți nu stă în picioare, probabil din creșterea producțiilor obținute prin optimizarea numărului de stupi pe vetre se vor găsi bani pentru asigurarea securității stupinelor.

Aici trebuie amintit și faptul că majoritatea apicultorilor români care efectuează stupărit pastoral au pavilioane apicole tractate sau autotractate. Este adevărat că pavilioanele au avantajele lor privind pregătirea de deplasare și asigurarea securității și integrității, dar, mai ales având în vedere că ofertele melifere vor fi, în lumina schimbărilor climatice care vin, din ce în ce mai mici, poate apicultorii ar trebui să gândească altă strategie privind efectuarea stupăritului în viitor.

Poate ar fi necesar să ne obișnuim că trebuie să și investim ca să scoatem profit, să nu mai mergem pe investiții cât mai mici; cele văzute în exploatațiile străine vizitate îmi confirmă părerea.

Referitor la distanțe și condițiile amplasării vetrelor în toate cele trei țări există reglementări similare cu mici diferențe, astfel: distanțele între vetrele permanente trebuie să fie de minimum 600 m în Austria și de 500 m în Elveția, iar la vetrele de pastoral distanța minimă este de 200 m și stațiile de împerechere regine sunt protejate cu restricționări de 10 km (cele de tip A) sau 3 km (cele de tip B).

Stupina Austria

Totodată, la așezarea vetrelor distanța minimă impusă față de clădirile publice este de 50 m și față de drumuri de 5 m.

Apicultorii din România nu duc lipsă de reglementări legislative pentru stupărit. Astfel, Asociația Crescătorilor de Albine din România a elaborat cu finanțare europeană și română Ghidul de bune practici în apicultură și există și Legea apiculturii, dar prevederile din acestea nu sunt luate în considerare de majoritatea apicultorilor. Problema constă în faptul că nu este dispus niciun organ al statului să vegheze ca aceste reglementări să fie respectate. Dacă apicultorii din Austria, Germania și Elveția nici nu concep să încalce reglementările legislative privind practicarea stupăritului, apicultorii români de multe ori caută portițe de eludare a reglementărilor legislative care îi privesc. Pot proba aceste afirmații cu faptul că uneori în zonele de cules melifer pavilioanele apicole stau ca în parcare și astfel pe suprafețe de câțiva kilometrii pătrați apar densități de câteva mii de familii de albine.

Un subiect foarte dezbătut și controversat în România este cel referitor la identificarea exploatațiilor apicole și familiilor de albine pentru care s-au emis ordinele ministrului Agriculturii OM 119/2011 și OM 246/2012, urmate de o încercare de nou proiect în 2016 din care a rezultat cel mai sofisticat sistem de identificare a exploatațiilor apicole și familiilor de albine, care implică un vast sistem birocratic și, bineînțeles, un volum de muncă pe măsură. Din documentările noastre ceva similar nu există nicăieri în lume.

Voi proba cele afirmate cu cele aflate din cele trei țări vizitate, cei în drept nu au decât să ne aducă exemple contrarii concrete.

Conform celor afirmate de apicultorii Mario Vogel din Gols – Austria și Klaus Fehrenbach din Ravensburg – Germania, în aceste două țări existența stupinelor se anunță în luna august la primăriile locale, numărul de stupi putând fi anunțat sau nu.

În Elveția Ursula Lüthi din Signau ne-a informat că identificarea stupilor nu există, făcându-se numai identificarea stupinelor pentru care se primesc coduri numerice.

Aici țin să amintesc celor în drept de la MADR, ANZ și ANSVSA că la întâlnirea consultativă din primăvara anului 2016 majoritatea reprezentanților formelor asociative ale apicultorilor prezenți au semnat și depus la ministrul MADR un memoriu în care se cerea să se renunțe la actualul sistem de identificare și numărul de familii de albine să se anunțe anual la primăriile locale, acestea fiind înscrise în registrele agricole. Stupinele trebuie să primească coduri numerice de identificare – „simplu și eficient“. Mingea a fost ridicată la fileu, așteptăm o replică constructivă.

Cu speranța că informațiile pe care le conțin aceste articole vor contribui la îmbunătățirea activității apicole din România, vă anunț că voi continua cu informații despre producerea, condiționarea și desfacerea mierii în Austria, Germania și Elveția.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 26

Abonează-te la acest feed RSS