Daniel Gheorghe Fântâna, un tânăt de 17 ani din comuna Boldur, județul Timiș, și-a descoperit pasiunea de a deveni fermier de la vârsta de 5 ani, în momentul în care a primit în dar o fermă de jucărie, cu tractoare și animale. Rasa din ferma sa e Lacaune, o rasă de oi de lapte folosită pentru producția de brânză Roquefort în Franța.

Un exemplar poate ajunge și la prețul de 300 €

„De la vârsta de 5 ani mi-am văzut viitorul. Părinți mei se ocupă cu oieritul, au început cu Țurcanele, dar ei și-au dat seama în anul 2021 că trebuie o schimbare de rasă, pentru că nu era destul profit, așa că au ales rasa de oaie Lacaune. Am început cu un efectiv redus de animale, 20 de oi Lacaune, pe parcurs am mai cumpărat 40 de oi aduse din Austria și acum avem un efectiv total de 120 de femele. Lacaune este o rasă de oi domestică din Franța. A luat naștere în zona din apropierea localității Lacaune din sudul Franței și a fost numită după locul său de origine. Este în primul rând o rasă de oaie de lapte, fiind cea mai utilizată în Franța pentru producția de brânză Roquefort. O oaie poate să dea și câte 3,5 l de lapte pe zi. Investițiile sunt destul de costisitoare, prețul începând de la 300 euro bucata“, specifică tânărul crescător.

Lacaune este o rasă de oi pentru lapte și apreciată pentru calitatea mieilor. Are un grad bun de precocitate și prolificitate (145% la primipare și 170% lamultipare). Talia medie a rasei este de 70 cm, iar greutatea corporală variază între 65-70 kg la femele și 80-90 kg la berbeci. În ceea ce privește furajarea, crescătorul specifică că nu este o rasă pretențioasă.

„Producția laptelui crește atunci când intervine silozul de lucernă, dau un randament foarte bun și mai sunt rețete de furajare pe care le păstram cu strictețe. Noi vindem o parte din lapte, iar de restul facem brânză și cașcaval. Produsele pleacă de la noi către sătenii din împrejurimi, avem un număr foarte mare de comenzi“, adaugă Daniel Gheorghe Fântâna.

Nu o să fie deloc ușor la început, dar pe parcurs totul poate deveni roz cu această rasă, deoarece oile sunt extrem de prietenoase, te atașezi foarte repede de ele, adaugă timișoreanul.

„Aș vrea să văd cât mai mulți tineri investind într-o astfel de fermă. Despre planurile mele de viitor nu o să dau prea multe detalii, dar peste 10 ani aș vrea să mă mândresc cu un efectiv de 500 de exemplare.“

Lâna oilor Lacaune este albă, semifină și are o extindere slabă pe corp, lipsind de pe membre, abdomen, partea laterală a corpului, partea inferioară a gâtului și de pe cap. Producția de lână a acestei rase de ovine este de 1,5 kg la femele și de 2,5 kg la masculi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Vasile Marian Asoltanei, un ieșean din Vânători, a lăsat mirajul străinătății pentru turma sa de oi, rasa Țurcană. Despre ce este vorba? Mai jos... am pregătit un material cu un crescător de-al locului, de pe plaiuri moldovenești.

Moștenire de suflet, de familie...

„De mic copil mă ocup de oierit, dar am făcut o pauză în momentul când le-am vândut și am plecat în străinătate. Ulterior, în urmă cu doi ani am hotărât din nou să las definitiv străinătatea și să mă întorc acasă și să reiau vechea pasiune. În prezent, am un efectiv de 500 de oi, rasa Țurcană, și am ales această rasă pentru că oile sunt mai rezistente și mai ușor de întreținut. De asemenea, se pliază mai bine și în cazul unui efectiv mai mare de animale în fermă, în comparație cu alte oi care sunt gingașe și mai puțin rezistente la intemperii“, specifică crescătorul ieșean.

Și anul acesta în ferma de la Vânători a fost secetă, dar cu toate acestea a fost un an bunișor, până în prezent, adaugă într-un ton optimist crescătorul de oi. 

„Un pic ne-a deranjat seceta, dar am trecut cumva. Prețul mielului la mine în fermă anul acesta a fost de 15 lei/kg, am făcut export cu miei la arabi, poate alții au obținut un preț mai bun, dor la mine atât a fost“, adaugă Vasile Marian Asoltanei.

L-am întrebat: „Cât de costisitor este să ai grijă de o oaie?“ „Este foarte costisitor“, îmi răspunde acesta.

„Toată ziua trebuie să fii cu turma în fermă, timpul liber s-a cam dus, deci ești cam legat de mâini și de picioare. Pentru a supraviețui în zootehnie trebuie să ai și teren agricol, arendat sau propriu, pe care noi, de exemplu, cultivăm cereale și furaje, dar mai sunt perioade când mai și cumpărăm hrană pentru animale. Încercăm să mergem mai departe, poate să mai mărim efectivul sau să rămânem așa, dar să mergem înainte, dacă ne ajută și statul un pic mergem înainte, dacă nu... cum lucram noi mai demult nu se mai poate la cât este de scump totul, costurile sunt foarte mari, cum munceau bătrânii noștri odinioară, fără pic de subvenție, acum așa nu se mai poate trăi“, încheie crescătorul de oi Vasile Marian Asoltanei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Creșterea ovinelor reprezintă o tradiție multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activități tradiționale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunțat caracter specific local sau regional (diferite sortimente de brânzeturi, specialități din carne de oaie, articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecționarea pălăriilor tradiționale, ateliere pentru țesături etc).

Datorită condițiilor geo-climaterice caracteristice țării noastre, efectivele de ovine sunt crescute şi exploatate în marea parte a anului (cca 200-230 de zile, în funcție de intemperii) pe pajiștile naturale, respectiv pe pășuni și fânețe, fiind comasate în turme (cârduri) cu un efectiv de ovine pe turmă, diferențiat în funcție de suprafața de teren păşunabil, categoria de animale, numărul de proprietari care participă la formarea turmei, de distanța față de localități și alte criterii care sunt stabilite de crescătorii din localitatea de origine a ovinelor.

La această dată, un procent însemnat de crescători de ovine exploatează această specie pentru producția de lapte care este utilizat în exploatații sau în unități specializate, cu precădere la obținerea brânzeturilor, mai ales telemea, caș, brânzeturi frământate, urdă sau cașcaval, cu un randament bun obținut în urma procesării.

Caracteristicile laptelui de oaie (după unele date statistice) sunt reprezentate de conținutul ridicat în substanțe proteice 5,7%, în cazeină 4,6%, lactalbumină / lactoglobulină 1,1%, lactoză 4,5%. Conținutul de calciu din laptele de oaie este între 162 și 259 mg/100g, este bogat în grăsimi 6,7%, iar aportul de fosfor, sodium, magneziu, zinc, fier şi grupul de vitamine B este de 1,5-2 ori mai nutritiv și mai bogat decât laptele de vacă.

Laptele de oaie are o dublă importanța: biologică – când reprezintă alimentul indispensabil în primele săptămâni de viață a mielului și comercială – când poate reprezenta o importantă sursă de venituri. Din acest punct de vedere deosebim laptele supt, adică cel consumat de miel, și laptele marfă, cel destinat comercializării.

Producția cantitativă și calitativă de lapte de oaie este determinată de mai mulți factori, a căror acțiune se îmbină în așa manieră încât este dificil a determina cu certitudine aportul fiecăruia dintre ei, respectiv:

  • factori genetici, care includ rasa, individul, prolificitatea, metabolismul fiecărui animal, configurația, forma și dezvoltarea ugerului, vârsta corelată cu perioada de lactație;
  • factorii de mediu, respectiv temperaturile ridicate (temperaturile cele mai favorabile pentru procesul de secreție normală a laptelui fiind cuprinse între 5 și 21°C), ploile şi umiditatea excesivă pot provoca diminuarea producției de lapte cu 5-30%;
  • calitatea nutritivă a furajelor și modul lor de administrare (se recomandă ca pentru producerea unui litru de lapte să fie asigurate 0,7 U.N. și 85 g proteină digestibilă, peste necesarul de întreținere a funcțiilor vitale);
  • asigurarea permanentă a apei potabile;
  • condițiile de zooigienă și microclimat din saivane sau în țarcurile din pășune;
  • igiena și sistemul de muls;
  • calitatea și calificarea personalului îngrijitor.

Pentru îmbunătățirea producției de lapte se recomandă desfășurarea unei intense activități de selecție în rândul raselor autohtone, extinderea controlului producției de lapte, alegerea riguroasă a berbecilor folosiți la monta naturală sau pentru însămânțări artificiale, efectuarea unor încrucișări de infuzie cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte.

O condiție esențială pentru realizarea unui spor de efective și implicit de produse animaliere scontate, cantitativ și calitativ, o constituie starea de sănătate a ovinelor, condiție care constituie o preocu­pare importantă a serviciilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populației de bolile transmisibile de la animale la om, protecția și bunăstarea animalelor, asigurarea pieței de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută și salubre, activități care se desfășoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

În baza responsabilităților ce le revin şi pentru a asigura un sprijin concret și eficient crescătorilor de ovine, serviciile sanitare veterinare oferă o serie de servicii cu referire la:

  • asigurarea bazei umane și materiale necesare pentru efectuarea acțiunilor sanitare veterinare de prevenire și combatere a bolilor la animale;
  • evaluarea și monitorizarea exploatațiilor care dețin ovine, implementarea legislației privind identificarea, înregistrarea și mișcarea animalelor;
  • supravegherea clinică a stării de sănătate a efectivelor, prin examene clinice și inspecții la exploatațiile comerciale și în exploatațiile non profesionale de la gospodăriile populației;
  • măsuri de supraveghere și prevenire a unor boli transmisibile prin vaccinări profilactice, tratamente antiparazitare preventive și curative, diagnosticul unor boli prin examinarea în laborator a probelor recoltate de la animale în acest scop;
  • monitorizarea și certificarea circulației ovinelor, a produselor și a subproduselor obținute de la acestea.

Realizarea acestor acțiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de animale, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociațiile de profil și medicii veterinari, respectându-se cu strictețe legislația din domeniu.

Crescătorii de ovine care doresc să valorifice producția primară sau produsele obținute prin procesarea producției primare trebuie să obțină de la DSVSA județeană documentul de înregistrare pentru vânzare cu amănuntul, document care stabilește: codul producătorului, produsele care se valorifică, cantitatea, locul de comercializare și aria de distribuție.

Această înregistrare este necesară pentru a se putea monitoriza și controla respectarea normelor și regulilor de igienă, trasabilitatea și siguranța alimentelor de către toți crescătorii de ovine care produc, procesează, depozitează și comercializează lapte și produse din lapte de oaie, în scopul protejării sănătății publice.

În condițiile în care crescătorii de ovine sunt înregistrați la DSVSA județeană, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat în exploatație (stâna) și implicit pentru vânzare cu amănuntul, sau prin afluirea laptelui la o unitate independentă, autorizată pentru procesare, aceștia pot comercializa produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unității autorizate, în piețe agroalimentare de pe întreg teritoriul României, precum și cu ocazia expozițiilor, târgurilor sau altor manifestări organizate de diferite autorități sau organizații profesionale în cadrul legal.

Cu referire la importanța și rolul crescătorilor de animale (de ovine, în situația în discuție) sunt multe aspecte de menționat, ținând cont de contextul social și economic al acestei activități, fapt ce obligă autoritățile competente să acorde un sprijin real, concret, cu referire la funcționarea asociațiilor pe specii de animale și produs, facilități pentru amenajarea de puncte de sacrificare, pentru unități de procesare a laptelui, a cărnii și a subproduselor obținute de la ovine, sprijin pentru asigurarea hranei pe tot parcursul anului, identificarea de beneficiari interni sau în spațiul intracomunitar, precum şi în țări terțe pentru comercializarea berbecuților și a unor produse finite (brânzeturi, preparate din carne de oaie cu caracteristici tradiționale), sprijin financiar prin subvenții sau alte forme legale.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

La sfârșitul lunii aprilie a.c., la Stațiunea de Cercetare a Ovinelor și Caprinelor Popăuți, din Răchiți, județul Botoșani, a avut loc cea de-a XV-a ediție a Târgului Regional de Zootehnie, Utilaje și Produse Tradiționale, unul dintre cele mai importante evenimente agricole din Moldova, la care au participat numeroși expozanți, fermieri și mii de vizitatori. Evenimentul a fost organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor din Popăuți, Asociația Crescătorilor de Taurine din Botoșani, în parteneriat cu Consiliul Local din Răchiți.

„Acesta este un târg al fermierilor de elită din Regiunea Moldovei și, totodată, un prilej de întâlnire atât pentru crescătorii de animale, cât și pentru producătorii și dealerii de utilaje agricole. Vă îndemn: sprijiniți fermierii din Botoșani, sprijiniți fermierii din România, sprijiniți cercetarea! Valorile se găsesc la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Popăuți, unde fermierii își regăsesc, practic, modelul de a putea progresa în fermele proprii. Să ne dea Dumnezeu sănătate, putere să rezistăm, dragi fermieri, și dragi consumatori, să vă îndreptați spre fermieri“, a declarat Ionică Nechifor, organizatorul evenimentului.

Cel mai mare târg agro-zoo din zonă

IMG20230429121438

De 15 ani, târgul agricol de la Popăuți continuă să fie cea mai mare serbare câmpenească organizată în județul Botoșani, iar Ionică Nechifor, principalul organizator, a demonstrat asta și la ediția din acest an. Având în vedere că evenimentul este organizat în minivacanța de 1 Mai, la târg au fost prezenți mii de vizitatori, inclusiv oficialități.

De la acest eveniment nu putea lipsi președintele Academiei de Științe Agricole şi Silvice (ASAS), Valeriu Tabără. „Îmi face o plăcere deosebită să fiu prezent astăzi aici. Nu este un simplu eveniment, deoarece îmbracă o haină festivă, într-un moment care efectiv marchează realizări de excepție în această parte de țară, județul Botoșani. Stațiunea Popăuți este una dintre cele mai vechi din sistemul de cercetare agricol din România. Popăuți este un brand al Botoșaniului și al României, iar Karakul nu mai este nicăieri studiat în țară, ca formă, ca fond, ca valorificare economică. România este o mare putere agricolă prin tot ceea ce înseamnă condițiile pedoclimatice. Dacă România nu își asigură producția legată de agricultură, și în aval și în amonte, nu avem șansa dezvoltării generale a țării, nu avem șansa să dăm certitudinea viitorului“, a precizat acesta în deschiderea evenimentului.

Mândria fermierilor și exemplare de zootehnie de elită

Vedetele târgului au fost evident oile karakul de Botoșani, rasă unică în Europa, concepută prin încrucișări genetice între oi locale și karakul din Uzbekistan, chiar la Stațiunea de Cercetare de la Popăuți, la care au contribuit și cercetătorii de la Universitatea de Științele Vieții din Iași (USV Iași). Totodată, a fost organizată și o paradă a berbecilor karakul, fiind premiate cele mai frumoase exemplare.

IMG20230429111225

„Colaborăm cu Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Popăuți pe toate planurile, și tehnic, și pe cercetare, iar deja se văd primele rezultate. Suntem parteneri în multe proiecte de cercetare, avem același scop, respectiv de a pune la dispoziția fermierilor material de calitate, soluții tehnologice și de a livra literaturii științifice rezultate ale cercetării“, a adăugat prof. univ. dr. Constantin Pascal, cadru didactic la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din cadrul USV Iași.

Mii de vizitatori, standuri cu bunătăți tradiționale

În cele două zile de târg nu a lipsit niciun spațiu expozițional dedicat utilajelor agricole de nouă generație și nici brânzeturile moldovenești de la stână, smântâna grasă de Botoșani și, evident, numeroasele sortimente de cașcaval de Botoșani, un produs recunoscut deja la nivel european. La târg au fost prezenți și producătorii de legume.

Târgul a fost vizitat, mai ales duminica, de mii de persoane, majoritatea din județul Botoșani. De asemenea, a fost un bun prilej și pentru producătorii tradiționali din Moldova. Pentru aceștia organizatorii au amenajat o piață ad-hoc, cu rulote expoziționale, mai ales pentru produsele perisabile, adică lactate și carne.

De altfel, târgul a fost deschis de un eveniment al Asociației Naționale Chinologice, prin care au fost prezentate rase de câini și demonstrații.

În spațiile destinate animalelor de la Stațiunea de Cercetare de la Popăuți, din comuna Răchiți, la 12 kilometri de municipiul Botoșani, a fost organizată o expoziție de animale domestice de rasă: de la oi, care sunt de altfel vedeta târgului, și până la vaci, cai și câini.

La această manifestare au fost prezenți fermieri din județul Botoșani și din județele învecinate, realizându-se un schimb de experiență și un bun prilej de a-și prezenta cele mai reușite exemplare. Târgul a fost, de asemenea, un prilej de prezentare și desfacere pentru legumicultori și pentru producătorii tradiționali.

Au fost prezenți producători și meșteri din județele Botoșani, Vâlcea, Harghita, Prahova, Bacău, Suceava și Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

În inima Ardealului, acolo unde se întâlnesc dealurile cu munții Transilvaniei, există un loc pitoresc, autentic, pe care nici măcar modernismul zilelor noastre nu a reușit să-l deformeze, Mărginimea Sibiului. Oieritul este cea mai întâlnită îndeletnicire în această zonă, ne spune Ionuț Lungu, un tânăr crescător al locului care ne prezintă ferma familiei.

Ținutul stării de bine

„Întotdeauna familia mea a crescut animale, dar în urmă cu 10 ani părinții mei au hotărât să se ocupe doar de animale și așa s-a înființat ferma noastră din Mărginimea Sibiului. Am început în anul 2013 cu un efectiv de 500 de oi rasa Țurcană, efectiv pe care l-am menținut până în ziua de azi. Această rasă este cea mai bine adaptată zonei noastre de munte, rezistă foarte bine la frig; pe timp de iarnă le furajăm cu fân făcut de noi, iar pe timpul verii și cu porumb, pe care îl cumpărăm. Dacă ar fi să vorbim strict de efectivul de animale, ajungem cu investițiile undeva la 70.000 €, fără să luăm în calcul terenul pe care pasc animalele pe timpul verii, utilajele și investițiile în grajduri. Produsele lactate sunt vândute en-gros comercianților, iar tineretul îl dăm spre export. O astfel de fermă presupune multă muncă fizică, nopți nedormite, însemnă să uiți de sărbători, concedii și relaxare și e nevoie de multă dragoste pentru animale. Sfatul meu pentru cei care vor să meargă spre acest domeniu e să se încarce cu multă răbdare și perseverență pentru a reuși. Pe viitor mi-aș dori să modernizez ferma pe cât posibil, pentru a-mi mai ușura munca. După cum spuneam, dacă nu ești crescut de mic într-un astfel de mediu, este foarte greu să te adaptezi la maturitate. Pentru mine acest domeniu nu a fost o alegere, a fost un stil de viață“, ne-a transmis Ionuț Lungu.

oierit

Zonă etnografică unică

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România, situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina.

Poziţia geopolitică a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească şi în proximitatea Sibiului, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, a oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii.

Localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit.

Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice. Deşi progresiv construcţiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiţionale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată.

magar vaci

Încă din cele mai vechi timpuri, aceste populaţii de oieri au fost şi sunt maeştri în prelucrarea lânii şi a pieilor. Pe aceste meleaguri aveţi posibilitatea să găsiţi biserici vechi, muzee (Muzeul Sibiel, unde există cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa, Muzeul Sătesc Răşinari, ce cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti, Muzeul din Galeş, cu o impresionantă colecţie de costume populare, şi Muzeul Parohiei Ortodoxe din Sălişte, ce cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult), case memo­riale şi construcţii tradiţionale ţărăneşti.

Cu timpul, Mărginimea Sibiului a devenit un punct important al turismului rural românesc, aici dezvoltându-se numeroase pensiuni ce vă pot oferi condiţiile necesare petrecerii unui sejur de neuitat.

Atmosfera tipic ţărănească, păstrarea intactă a tradiţiilor şi obiceiurilor, ospitalitatea sătenilor măresc atractivitatea acestor locuri.

Beatrice Alexandra MODIGA

Concepția generală în ceea ce-i privește pe tineri spune că aceștia fug de zootehnie... Dar, odată cu criza locurilor de muncă lucrurile s-au schimbat. Mulți tineri au realizat faptul că o afacere bună în acest domeniu le poate asigura un trai liniștit. De la această idee au plecat și cei pe care vi-i prezentăm în rândurile de mai jos.

Ferma transformată dintr-un fost CAP

Gabriel Vlăduț Tăbăcaru din comuna Roșiești, județul Vaslui, împreună cu tatăl său deține o fermă de ovine cu un efectiv de 1.400 capete, alta de bovine și o fermă vegetală. Ferma a fost înființată în anul 2010, cu un efectiv de 300 de ovine și de atunci până în prezent a avut o dezvoltare continuă.

„Din dragoste de animale am ales să rămân alături de tatăl meu. Deținem și o fermă vegetală la care sunt administrator cu o suprafață de 250 ha, din care 100 ha arabil, iar restul pășune. De mic am avut un vis și o dragoste mai aparte pentru animale. Aveam în proprietate un grajd de la fostul CAP care fusese lăsat în paragină, iar în anul 2021 i-am găsit o nouă destinație, jumătate din el a fost reparat și consolidat, devenind ulterior o magazie pentru depozitarea cerealelor. M-am gândit să populez cealaltă jumătate cu vaci din rasa Bălțata românească de tip Simmental, unde urma ca în decembrie 2021 să apară primele 10 vițele.

cresterea vacilor

În septembrie 2022 am mai achiziționat încă 7 juninci gestante. În prezent, la ovine avem două rase,  Merinos de Palas și Suffolk. La rasa Suffolk am ajuns prin metisarea Merinosului și am adus berbeci din rasa Suffolk, iar pe partea de vaci, Bălțată românească. Pe partea de furajare la ovine nu mergem pe o anumită rețetă, oaia nu este pretențioasă. În schimb, pentru vaci am achiziționat o remorcă tehnologică și urmăresc o anumită rețetă, iar la vacile cu lapte avem o producție medie pe zi/cap animal de 25 de litri“, specifică crescătorul vasluian.

La vârsta de 25 de ani să activezi în acest domeniu nu este chiar roz, iar cel mai important lucru este timpul pentru că ești legat de animale, adaugă tânărul crescător vasluian.

„Dar eu nu mă plâng. Dacă stai chiar și 10 minute în fermă te încarci cu energie, este ceva de nedescris. Pe partea de desfacere a produselor e puțin mai greu. Nu ai piață și nici preț. Mieii produși îi vindem la arabi, dar prețul nu ne este favorabil. Pe timpul verii ducem brânza la piață, iar laptele produs de la văcuțe îl distribuim pe plan local. Dacă nu ai dragoste față de animale, pasiune pentru ceea ce faci să nu te apuci pentru că după primul hop renunți, iar câștigul nu vine după o zi sau două“, încheie Gabriel Vlăduț Tăbăcaru.

Oile Texel, rasa de carne nepretențioasă...

Un alt bun exemplu este un tânăr crescător care face încrucișări cu rasa de ovine de carne Texel, în microferma sa din apropierea orașului Pașcani.

crescator de oi

Eduard Daniel Cășăriu, un tânăr curajos, şi-a transformat gospodăria într-o microfermă. Este practic o afacere prin care aduce mai aproape de consumator produsele sănătoase din carne și lapte.

În contextul unei cereri tot mai mari de carne de oaie, în special din partea țărilor arabe, tinerii crescători români de ovine se văd nevoiți să se adapteze noilor cerințe ale pieței. Una dintre rasele căutate și de Eduard Daniel Cășăriu este Texel-ul olandez, recunoscută pentru calitatea foarte bună a carcasei, precum și pentru faptul că exemplarele nu sunt deloc pretențioase când vine vorba de hrană.

„Din copilărie mi-a plăcut viața la țară, să fiu înconjurat de animale și să am propria fermă. Întotdeauna am crescut animale în gospodărie alături de familie. Creșterea animalelor și mai ales a ovinelor o practic din pasiune. În anul 2020 aveam 10 oi, iar în prezent am ajuns la aproape 100 ovine și caprine și la un efectiv redus de vaci din rasa Bălțată românească. În acest moment merg pe baza metisului rasei de ovine Țurcană cu rasa de carne Texel. Femelele le țin pentru reproducere și doar masculii ajung către abatorizare. Îmi doresc să ajung la un număr mai mare de animale. Ca tânăr e destul de greu, dar și frumos. Dacă nu investești iubire și pasiune, nu realizezi nimic“, încheie Eduard Daniel Cășăriu.

Inflația de tineri a transformat zootehnia din cenușăreasă în zână, crescătorii noii generații aducând în fermele zootehnice pasiunea pentru lucrul bine făcut și oferind afacerii mai multă siguranță și potențial de dezvoltare.

cresterea oilor

Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobanii din regiunea Moldovei renunţă la alte rase de oi în favoarea Karakului. Despre această rasă de oi știm că este crescută, în special, pentru lână, dar și pentru lapte. Oile Karakul se pretează doar pentru creșterea în stepa moldovenească, fiind răspândite în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

Caracteristici

Istoria rasei spune că a fost creată în perioada 1948-1988 la stațiunea de cercetare de la Popăuți din județul Botoşani, prin încrucișarea dintre Ţurcana neagră și brumărie (rasă autohtonă cu lână grosieră, bine adaptată la condiţiile specifice din nord-estul Moldovei, dar slab performantă sub aspect calitativ) cu berbeci de Karakul negru și brumăriu, proveniţi din bazinul Buhara – Turkmenistan, Kazahstan, Germania, Austria, Basarabia. Rasa de ovine Karakul de Botoşani, varietățile neagră şi brumărie, a fost omologată în anul 1987. Oile Karakul sunt apreciate, în special, de crescători din zona de nord-est a Moldovei. Producţia de lapte este crescută, se obțin cca 80 și 90 de litri de lapte pe cap de oaie. La mare căutare sunt şi pielicelele de Karakul din care se fac căciuli, mănuși și haine pentru doamne. Înainte de începerea războiului dintre Rusia și Ucraina, cea mai mare parte din producție pleca spre Ucraina.

„Este un animal care solicită foarte multă muncă“

Datorită frumuseții rasei și a pielicelelor a ales Petrică Velentin Chelariu, din comuna Santa Mare, județul Botoșani, să crească oi Karakul. „Mă ocup cu creșterea oilor de când eram copil, de la vârsta de 4 ani. În prezent, am un efectiv de circa 300 de capete, rasa Karakul de Botoșani. Am ales această rasă pentru pielicele, dar mai ales pentru frumusețea ei. Este un animal care solicită, într-adevăr, foarte multă muncă. Noi facem montă dirijată, fătările au început pe data de 12 februarie și s-au finalizat la sfârșitul lui aprilie. Până în prezent, anul acesta pare a fi promițător. Nu e greu să lucrezi în zootehnie dacă iubești animalele și dacă le îngrijești. Din păcate, tinerii noștri cam fug de creșterea oilor“, susține crescătorul botoșănean.

„Suntem partenerii stațiunii de la Popăuţi“

Tot din comuna Santa Mare, județul Botoșani, este și Viorel Chelariu, un alt crescător care a optat fără să stea pe gânduri pentru această rasă. „Suntem partenerii stațiunii de la Popăuţi și avem un efectiv de 300 capete de oi, rasa Karakul. Mi-a fost dragă această rasă. De mic copil am crescut printre oi, nu am învățat carte din cauza oilor pentru că am vrut mai degrabă să îmi petrec timpul printre ele. Perioada fătărilor a început pe 27 februarie, iar la începutul lunii mai le-am finalizat. Anul acesta carcasa de miel am vândut-o pe piața locală și a fost 35 lei/kg“, susține crescătorul.

„Toți mieii din ferma noastră au ajuns pe piața locală“

Se pare că pentru această rasă optează și generația tânără. Giani Mugurel Iordăchescu, din satul Dacia, comuna Nicșeni, județul Botoșani, este un tânăr în vârstă de 21 de ani care a ales să se ocupe de creșterea rasei Karakul fără să stea pe gânduri. „Am un efectiv de 500 de capete și am ales această rasă pentru că este una dintre cele mai productive. În plus, este frumoasă și oferă pielicele de calitate. Dragostea pentru oi s-a trasmis de la părinții mei care se ocupă și ei cu această activitate. Este practic o moștenire de familie. Anul acesta, prețul mielului în viu a fost 20 lei/kg și al carcasei, 40 lei/kg. Toți mieii din ferma noastră au ajuns pe piața locală. Din propria experiență, pot să spun celor cărora le este drag de animale să nu renunțe la zootehnie deoarece astfel de meserii sunt pe cale de dispariție. Pe viitor îmi doresc să păstrez această rasă pentru că îmi este dragă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Tot mai mulți tineri se declară interesați de înființarea unor afaceri de familie, vor să facă investiții care să le aducă profit și o parte dintre ei se orientează către achiziționarea de animale. În zootehnie creșterea ovinelor este rentabilă deoarece costurile întreținerii unui animal nu sunt foarte mari, iar produsele de la oi se pot valorifica integral. Mai jos prezentăm poveștile a doi tineri care cred în acest sector și care, cu siguranță, vă vor convinge că o astfel de fermă este alegerea potrivită.

Investiție de 100.000 de euro

Tânărul Alin Medelea, în vârstă de 21 de ani, din Boș, județul Hunedoara, a început în 2012 împreună cu familia să crească oi. A pornit cu un efectiv de 40 de oi și acum a ajuns să dețină cca 250 de oi din rasa Brează. „Sunt un tânăr care încearcă să atingă performanța cu rasa Țurcană Brează. Totul a început în urmă cu 12 ani, când am început să creștem această rasă. Este o tradiție de familie. Țurcana Brează este o rasă foarte productivă de lapte, dar și de carne și este deosebită prin frumusețea ei. În ceea ce privește furajarea, hrănim oile cu porumb, 1 kg pe cap de animal, lucernă și alte furaje. Investiția noastră este de aproximativ 100.000 de euro. Produsele le distribuim direct din stână. Lâna o dăm pe un preț de nimic samsarilor. Eu îi sfătuiesc pe toți tinerii să încerce o afacere în zootehnie pentru că este activitate de viitor. Planul meu este să accesez fonduri europene pentru a-mi extinde ferma, mai ales că peste 5 sau 10 ani o văd la un alt nivel de performanță“, specifică tânărul crescător hunedorean, Alin Medelea.

Zona de munte, mai puțin favorabilă oieritului

Un alt exemplu de tânăr crescător care crede în viitorul fermelor de ovine este Emil Luha, din localitatea Ampoița, comuna Meteș, județul Alba. „De mic copil mă ocup de așa ceva pentru că mi-au fost dragi mioarele. Am pornit de la 6 oi pe care le-am crescut din plăcere, iar prin anul 2000 am ajuns la un efectiv de aproximativ 300 de capete. Este un efectiv destul de mic deoarece suntem într-o zonă de munte și nu ne prea permite terenul să ținem mai multe animale. Rasa pe care o cresc, Bucălaie, este foarte rezistentă și adaptată la zona noastră de munte. Oile din această rasă au statură medie, capul negru, au lâna foarte frumoasă și lungă.

În ceea ce privește hrana, le dăm porumb, aproximativ 1 kg pe cap de animal, iar fân și lucernă la discreție. Majoritatea mieilor îi ținem pentru reproducție, în mare parte, dar o parte din ei îi vindem samsarilor. Lâna, din păcate, este foarte ieftină și preferăm să îi dăm foc. Sfatul meu pentru cei care vor să investească în acest sector este să facă acest lucru doar dacă le place zootehnia. Sperăm ca statul român să susțină mai mult fermierii și agricultorii în România. Dacă nu, vom putea fi considerați pe cale de dispariție“, susține Emil Luha, crescător de ovine din județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

Campania de fătări la ovine este pe cale să înceapă în majoritatea fermelor, iar crescătorii trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă. Declanşarea campaniei de fătări reprezintă un moment de maxim interes pentru fiecare oier. Producţia de lapte şi carne este sever dependentă de buna desfăşurare a fătărilor. Am luat și noi pulsul fermelor și iată ce am aflat.

Calendarul fătărilor în județele Arad și Bistrița-Năsăud

În județul Arad, comuna Bata, sat Bacău de Mijloc, la ferma tânărului Gino Jucşor, în vârstă de 23 de ani, activitatea la stână este una foarte bună până în prezent. Abia pe data de 8 ianuare încep fatările și ar trebui să se termine pe la sfârșitul lunii februarie, la întreg efectivul de 700 animale din rasele Țurcană, Oacheşă și Breze.

„Inițial a început tatăl meu în anul 2001 cu 30 de oi, iar în prezent avem un efectiv de 700 animale. Am ales rasa de oi Țurcană pentru că este o rasă foarte bună de oi, mai ales că se întrețin mult mai ușor față de restul raselor. Sistemul de furajare constă în porumb boabe, borhot de sfeclă, baloți de lucernă și fân. Facem doar brânză telemea, iar laptele îl vindem la o fabrică. Activitatea la stână este una foarte bună în prezent, mai rău este că nu mai găseşti oameni la lucru și nici nu ai bază în ei, așa că lucrăm noi în familie“, adaugă arădeanul.

Valer Cobasniuc, din comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, se mândrește cu un efectiv de 250 de animale, jumătate din rasa Țurcană Albă (Băla de Bistrița) și cealaltă jumătate de Țurcană Brează. Oierul bistrițean ne spune că: „Ținând cont că suntem într-o zonă de munte, sezonul de fătări la noi va începe după 1 februarie. De mic copil am crescut lângă oi. Părinți aveau 20-30 de oi, iar eu umblam de mic cu ele la păscut și de acolo am început să le îndrăgesc. Practic, mă ocup de mult timp de ele, am tot vândut, iar am cumpărat. În urmă cu doi ani am făcut o pauză de un an și nu am mai ținut niciuna, dar m-am răzgândit, așa că anul trecut în primăvară am cumpărat 60 de capete, iar în prezent am un efectiv de 250 de animale. Le furajăm pe timp de iarnă cu fân uscat și porumb, ținând cont că suntem la munte și nu prea există lucernă sau trifoi.“

În ferma mixtă a lui Alexandru Baniciu, un tânăr de 24 de ani din comuna Iratoșu, județul Arad, fătările au început în luna decembrie și se vor finaliza la sfârșitul lunii martie.

„La începutul lunii ianuarie procentul de fătări ajunsese la 30%. Atunci este cea mai grea perioadă deoarece trebuie să fiu în fermă aproape în permanență, să ajut în caz că fată mai greu oaia și apoi să mă asigur că mielul suge colostrul care îi oferă imunitate și protecție. Cum spun bătrânii, colostrul e licoarea magică care pune mielul pe picioare. Părinții mei se ocupă cu creșterea bovinelor de mai bine de 30 de ani, având în momentul de față mai bine de 35 de capete. Am copilărit cu animalele și de mic mi-am ajutat părinții. Sunt sportiv și, în urmă cu 2 ani, în timpul antrenamentelor la sală, consumam lapte de capră deoarece este foarte sănătos. În martie 2020 am primit în dar o capră pe nume Ghilberta care avea doi iezi, Apoi am realizat că lumea nu mai are animale, tot ce cumpără omul e din market, plin de chimicale și atunci am simțit că e momentul să încep să îmi fac o fermă. Am ajuns de la o capră cu 2 iezi la 100 de capre și 200 de oi în 2 ani, în total 300 de capete. Am ales rasa de oi Țigaie deoarece dau un bun randament atât de carne, cât și de lapte, iar caprele sunt din rasa Albă de Banat deoarece sunt bune de lapte“, spune tânărul crescător.

Reguli pentru evitarea avorturilor

În perioada de fătare a oilor, crescătorii de animale trebuie să respecte anumite reguli dacă vor să aibă parte de miei sănătoși. Pentru a veni cu informații cât mai concrete în acest sens am discutat cu Bogdan Bulat, președintele Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași. „În acest moment oile se află în a doua perioadă a gestației. Perioada de gestație variază în funcție de timpul în care am efectuat monta și de starea de întreținere a femelelor. Pentru cele netratate sau cu o întreținere precară la un procent destul de mare nu am obținut o montă fecundă din prima. Pentru a evita avorturile, fermierii trebuie să respecte o serie de reguli, dar de reținut este faptul că, în cazul unui avort, pierdem atât fătul (mielul), cât și lactația, deci producția unei oi pe un an.“


Avorturile pot fi provocate ca urmare a mai multor factori:

  • întreținerea proastă a mamelor. Se știe că, în general, în perioada de toamnă, oile nu dau lapte și au pe câmp/miriști/tocături o alimentație bogată în proteină care le alimentează „corpul gras“. Oile rămân așa până la aproximativ 3,5 luni de gestație, după care slăbesc și trebuie intervenit cu un supliment proteic, vitamine-minerale (porumb și lucernă în general) pentru a le ajuta pe final de gestație, dar și la început de lactație;
  • animalele care nu au fost deparazitate au un risc crescut de avort, iar administrarea unor furaje mucegăite sau înghețate (fermierii care nu au o bază furajeră consistentă pe timp de iarnă încă mai scot animalele pe pășuni; de evitat dimineața, când este brumă sau îngheț) este un alt factor;
  • apa rece sau înghețată poate determina avortul. În cazul în care nu este altă soluție, se recomandă ca, înainte de adaptare, animalul să fie hrănit;
  • unul dintre cei mai importanți factori ce produc avortul sunt accidentele produse în momentul când efectuăm diferite tratamente, când dăm drumul oilor din saivan la apă sau mâncare, accidentele cauzate de țarcurile strâmte, diferite agresiuni între oi sau cu capre care sunt deosebit de agresive.

„Cert este că în perioada fătărilor animalele trebuie supravegheate în permanență și chiar asistate“, a menționat Bogdan BULAT, preș. Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Sunt sute de povești despre ciobănie în folclorul românesc, dar cine mai sunt ciobanii de astăzi? Meseria nu mai este cum era odată, atunci când ciobanul era respectat și avea un cuvânt greu de spus în comunitate. Și totuși, un tânăr din județul Gorj, Mădălin Puiu, crede cu putere că ciobănia trebuie să existe în continuare și nu doar ca o afacere, ci și ca o pasiune născută din dragostea pentru animale.

Țurcana de munte, o rasă care se adaptează oriunde

„Avem o turmă de oi cu care în fiecare toamnă plecăm să facem transhumanță. Mai exact din Gorj, undeva mai aproape de Târgu-Jiu, până în județul Caraș-Severin unde și iernează. Primăvara ne întoarcem spre casă pentru a ieși la munte. Eu și fratele meu suntem ciobani precum erau părinții noștri în urmă cu 15-20 de ani. Noi doi ne ocupăm împreună de toată afacerea și avem oi de când ne știm. Cât au fost părinții în putere am avut până într-o 1.000 de capete, apoi nu au mai vrut să le țină. Ne-a dat la fiecare câte 100 de oi și restul le-au vândut. În urmă cu câțiva ani au fost vremurile acelea grele, când nu mai mergea absolut nimic în acest sector, eram luați în bătaie de joc, dar am ținut animalele cum am putut. În anul 2018 am avut doar eu grijă de ele pentru că fratele meu a luat drumul străinătății, crezând că o să fie mai ușor. S-a întors și în 2019 l-am lăsat eu pe el la oi și am plecat în străinătate. La fel ca și în cazul lui, nu a mers prea bine și m-am întors la oi. În iarna anului 2020 aveam un efectiv de 300 de oi, iar în prezent avem undeva peste 700“, adaugă Mădălin Puiu.

Tânărul crescător gorjean ne spune că una dintre cele mai bune rasa specifice zonei acesteia este Țurcana de munte. „Este foarte rezistentă și se adaptează foarte ușor în orice zonă, fie de munte, fie de câmpie. Oile noastre se furajează singure deoarece facem transhumanță. În fiecare zi mergem cu ele, chiar dacă e zăpadă. Doar 2-3 zile când fată le dăm puțin fân și porumb, până se întărește mielul și poate merge. În rest, nu le prea dăm nimic. Doar pe pășune, vara și iarna.“

„Nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame“

Acesta ne mărturisește că e ușor să-ți cumperi o turmă de oi, dar e foarte greu să o întreții. „Din păcate, din lipsa forței de muncă nu facem niciun produs. De când mă știu eu, lâna nu a valorificat-o nimeni cum trebuie și niciodată nu am obținut măcar jumătate din banii pe care i-am dat la tunsul oilor. Nici acum nu o mai caută nimeni și nu știm ce să facem cu ea. Din creșterea oilor nu prea poți face o afacere, trebuie să îți placă, altfel ești tentat să renunți. În activitatea asta nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame. O poți numi afacere doar când pe lângă oi ai și câteva hectare de teren în arendă și beneficiezi de subvenție de la APIA. Așa, doar de pe urma oilor, nu prea e cine știe ce profit. Avem noroc că au mai crescut prețurile la miei, că altfel mulți fermieri ar fi renunțat la oi. Oameni buni și de încredere nu mai găsești și cei cu care lucrezi te pot lăsa oricând, așa că sfatul meu pentru oricine ar vrea să se apuce de o astfel de afacere este că, dacă nu e pregătit să îngrijească oile la orice oră din zi și din noapte, să nu se apuce de oierit. În plus, dacă nu ai teren în arendă sau în proprietate, nu poți să supraviețuiești. Nu prea putem face planuri de viitor pentru că nu știm ce vremuri mai vin, dar am vrea să mărim efectivul până la cca. 1.000 de capete“, încheie Mădălin Puiu, crescător de oi din județul Gorj.

Beatrice Alexandra MODIGA

În majoritatea judeţelor din ţara noastră, creşterea ovinelor reprezintă o tradiţie multiseculară care oferă însemnate avantaje economice (materiale şi financiare) rezultate din vânzarea de ovine vii, din activităţi tradiţionale prin prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână, cu un pronunţat caracter specific local sau regional (brânzeturi sau alte sortimente din lapte şi carne), ustensile pentru prelucrarea materilor prime (obiectele de inventar ale stânii), îmbrăcăminte, ateliere de cojocărie, confecţionarea pălăriilor tradiţionale, ateliere pentru ţesături, articole artizanale etc.

Avantajele economice pe care le oferă această specie de animale au determinat ca, an de an, dinamica efectivelor totale şi de oi mame să aibă o evoluţie constantă, cu unele creşteri natu­rale prin menţinerea în efectiv a mieluţelor pentru înlocuirea oilor reforme sau a animalelor vândute, moarte, dispărute etc.

O etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie implementarea unor măsuri specifice în domeniul reproducţei acestei specii, măsuri care să genereze obţinerea unui indice de natalitate ridicat, activitate care se desfăşoară în cam­panii organizate sub supravegherea medicului veterinar şi impu­ne crescătorilor de ovine respectarea unor obligaţii, în consens cu normele zootehnice şi sanitare veterinare cu referire la:

  • Obligativitatea ca toate ovinele din exploataţie să fie identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, în confor­mitate cu prevederile legislației în vigoare (imple­mentarea procedurilor de identificare şi înregistrare a animalelor).
  • Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 săp­tămîni înainte de montă pentru ca acestea să se refacă fizic şi să fie aduse în condiţii optime de reproducţie.
  • Îmbunătățirea alimentației cu sortimente de furaje bogate în proteine şi vitamine, care să asigure oilor o stare bună de întreţinere.
  • Asigurarea permanentă cu sare bulgări şi apă la discreţie.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor tehnologice şi de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor.
  • Efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin:
  • examenul clinic privind starea de sănătate a întregului efectiv;
  • reformarea şi eliminarea din lotul pentru reproducţie a ovinelor îmbătrânite, neproductive sau cu afecţiuni cronice;
  • sacrificarea ovinelor reformă, cu excepţia celor destinate consumului familiar, este admisă numai în abatoarele autorizate;
  • ovinele destinate sacrificării trebuie să fie crotaliate şi însoţite de documentul de mişcare şi certificat de sănătate pentru lanțul alimentar;
  • vaccinarea anticărbunoasă la efectivele care nu au fost imunizate în campania de vaccinare;
  • efectuarea tratamentelor antiparazitare externe, prin îmbăieri generale şi pentru paraziții interni în funcţie de rezultatul examenului de laborator emis după afluirea probelor prelevate în acest scop;
  • tratamentele antiparazitare se efectuează cu cel puțin două săptămâni înainte de introducerea berbecilor pentru montă.
  • Pentru berbecii folosiți la montă se recomandă respectarea următoarele reguli:
  • efectuarea bonitării privind caracte­rele de rasă, origine, parametrii corporali, aptitudini etc;
  • achiziţionarea berbecilor de repro­ducţie numai în baza documentului de mişcare şi a documentului care să ateste starea de sănătate a acestora;
  • hrana administrată zilnic, în această perioadă, berbecilor trebuie să fie echilibrată nutritiv, aditivată cu suplimente vitamino-minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale (ovăz, porumb).
  • efectuarea examenului clinic, pre­levarea de probe pentru supravegherea prin examen de laborator privind Brucella Melitensis şi genotipizarea pentru Scrapie, conform programului stabilit de DSVSA judeţeană;
  • izolarea, castrarea şi eliminarea din efectiv obligatoriu a berbecilor seropo­zitivi sau diagnosticaţi clinic cu orhiepidi­dimită, pentru prevenirea transmiterii acestor boli;

În perioada montei este recomandat păşunatul numai pe răcoare, dimineaţa cât mai devreme şi seara târziu (în funcţie de temperatura mediului ambiant).

Pentru monta naturală se repartizează 20-30 de oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 de oi pentru un berbec adult, iar folo­sirea la montă a berbecilor se face prin rotaţie, asigurându-se, după 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

Crescătorii de ovine, asocia­ţiile profesionale trebuie să cola­boreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru consul­tanţă şi sprijin de specialitate, să permită monitorizarea stării de sănătate a animalelor din pro­prietate, precum şi efectuarea acţiunilor sanitare veterinare menţionate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Nu a fost bun la învățătură, dar a avut un rost la stâna tatălui său și chiar de la vârsta de 6 ani a început „să îngrijească de animale“. Așa că abia aștepta să termine școala pentru a se apuca de afacerea cu oi pe care o „păstorește“ astăzi.

Cosmin Giurgiu este un tânăr din localitatea Ighiu, județul Alba, care muncește, produce, zi și noapte stă printre animale, iar când nu îl găsim acolo, îl întâlnim la strânsul fânului. Cam aceasta este valoarea pe care o dă el locului în care s-a născut. Provine dintr-o familie renumită de oieri. Alături de fratele său mai mare, Ghiță, adaugă o plusvaloare comunității și județului prin practicarea oieritului, o meserie ancestrală. Sunt tineri care nu umblă numai prin cluburi și discoteci. „Muncesc la fermă 24 de ore din 24, am un efectiv de 1.000 de oi, rasă Țurcană. Merge bine și profitul, prețul la miel e foarte bun, a crescut de la 6 lei la 15 lei, în preajma Sărbătorilor“, spune Cosmin.

Cel puțin o mare parte din furaje, acestea însemnând lucernă și porumb, familia Giurgiu le asigură prin resurse proprii, ferma înglobând și cultură mare. Mai există și perioade când este nevoie să achiziționeze hrană pentru efectivul de animale din alte părți, în special porumb.

Lipsa abatoarelor

„Lână și pielea nu avem cui să le dăm, laptele... nu prea avem cu cine mulge – mielul rămâne principala sursă de venit“, ne informează tatăl lor, Ghiță Giurgiu, cioban destoinic. Aici intervine însă o problemă, pe lângă cea a lipsei forței de muncă, și anume lipsa abatoarelor, care este una dificilă în județul Alba și nu numai. Iar acest subiect se află deja pe lista de discuții a reprezentanților asociațiilor crescătorilor de ovine. Nimeni nu își permite să își cumpere un abator mobil de 80.000 de euro. Punctele de sacrificare necesare în ferme nu trebuie să fie de mare dimensiune, ci să respecte anumite reguli: un filtru, o cameră de tăiere, o cameră de frig și un mic spațiu pentru depozitarea mieilor și a celorlalte produse care rezultă după sacrificare.

IMG 20210417 WA0052 a

Ghiță are și el afacere sa. Din efectivul de 3.000 de oi ale familiei, acesta deține aproape 2.000 de capete. Deși producția este mare și dovada elocventă a faptului că există pricepere și interes în domeniul zootehniei, oierul nu a reușit să beneficieze de susținerea acordată prin proiectul Instalarea tinerilor fermieri. Ba mai mult, a avut și probleme din cauza birocrației. Tot timpul fiind fizic la fermă, nu a avut răgaz să se ocupe și de acte, și de hârtii.

Dar supărarea nu vine singură. În Alba mai sunt nemulțumiri legate de administrația Apele Române pentru că, se pare, există niște utopii.

Apa, subiect de controverse

„Județul nostru beneficiază de puțuri și fântâni, precum și de ape curgătoare lăsate de Dumnezeu. Noi avem o bogăție extraordinară de resurse de apă: este Arieșul, Mureșul, Ampoiul, Târnavele, Secasele. Înțeleg că statul român trebuie să câștige pe această seamă, dar sunt multe alte pârghii. Dezvoltarea sectoarelor agricole, în toată complexitatea lor, nu doar creșterea animalelor, este foarte importantă, iar mie mi se pare absolut normal ca acești fermieri să beneficieze la niște cote onorifice de apa lăsată de Dumnezeu sau de puțurile făcute de ei. Este un paradox: fermierul își face propria fântână și vin cei de la Apele Române și pun taxe exorbitante; mai mult, fermierul trebuie să își facă proiect cu proiectanți agreați doar de cei de la Apele Române. Deci, în loc să vii în întâmpinarea producătorilor noștri, vii să le dai și la cap, și la coaste”, este de părere dr. Horia Moruțan.

Piața arabă a ridicat prețul la miel

Oierii se bucură că s-a deschis piața arabă pentru carne de oaie. „Este o piață tradițională de mare dimensiune și, mai presus de toate aspectele, arabii apreciază calitățile organoleptice ale acestui animal. Piața europeană este mai pretențioasă și, prin evoluția pe care noi o  avem, creșterea carcasei chiar și la oaia Țurcană, dar și prin metisari și alte rase, se poate vinde și pe piața europeană, care cere anumite modalități de finisare și trebuie să fim foarte atenți pentru că și piața europeană este în creștere. Trebuie să avem politici coerente pentru crescătorii de oi. Trebuie punctat un aspect: oaia noastră este foarte asemănătoare cu oaia arabilor și atunci ei și-o doresc“, dr. Horia Moruțan, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba.

Anca Lăpușneanu

La doar 23 de ani, tânărul Iacob Topîrcean din Gura Rîului, județul Sibiu, se ocupă împreună cu familia sa de creșterea oilor, undeva la 300 de capete. Este haină grea ciobănia, dar dragi îi mai sunt Țurcanele, după cum ne spune tânărul, motiv pentru care vrea în viitorul apropiat să își mărească efectivul și să mai perfecționeze rasa.

„La noi creșterea oilor se transmite din generație în generație și pot spune că am aceste animale de când m-am născut. Chiar de la vârsta de 9 luni am fost dus la stână pentru prima dată. Bunica mea a vrut ca tatăl meu să se facă ospătar, după ce termină școala, dar el a iubit oile foarte mult și la vârsta de 16 ani, după ce a terminat clasa a X-a, a dat foc foilor de angajare și a fugit în Munții Cindrel, la oi. Cu banii strânși și-a cumpărat toamna 10 noateni și de acolo a început de unul singur.“

Prețul brânzei apreciat greșit pe piață

Tot timpul au crescut oi Țurcane, cu toate că întreținerea lor costă destul de mult, adaugă tânărul crescător sibian. „La început tatăl meu avea oacheșe și bale, dar în momentul de față ne-am orientat spre bucălaie. Pe timp de vară mănâncă iarbă de pe pășune, iarna le dăm porumb și fân/otavă. Iarna trecută le-am dat undeva la 1-1,5 kg de porumb pe zi, pe cap de animal. Încercăm de la an la an să le dăm hrană tot mai bună, dar e foarte greu să le ții doar cu banii pe care îi scoți de pe urma lor. Pe lângă ele mai trebuie să trăim și noi. Întreținerea lor te costă destul de mult, câteodată te lași pe tine pentru ele. Cu mieii avem cel mai mare noroc pentru că sunt mai căutați și mai bine plătiți, că în rest vai și amar de noi, abia vinzi câte un kilogram cu prețul corect. Cei care au magazine de brânzeturi vor să facă avere pe spatele tău și îți cumpără brânza cu 10 lei/kg, iar ei o vând cu mult peste 30 lei/kg. De lână nici nu cred că mai are rost să vorbim, că am umplut vreo trei grajduri până acum cu lână, doar să nu o arunc să poluez mediul. Când te sună câte unul și îți face o ofertă de 30 de bani kilogramul/lână îți vine să îi zici câteva. Le tundem doar ca să nu le mai fie cald, la bani nici nu ne mai gândim.“


„La capitolul sfaturi nu cred că sunt în măsură să le dau, dar dacă nu îți este dragă oaia, să nu te apuci pentru că nu o să faci vechime. Ciobănia este o haină grea pentru că după ce mergi toată ziua după oi prin vânt, ploaie, zăpezi, noaptea când să te odihnești, trebuie să fugi după urși. Și dacă există totuși persoane care își doresc să se apuce de creșterea oilor, le spun că nu trebuie să le fie frică de muncă și așa o să reușească. Unul dintre planurile mele de viitor ar fi să mai lucrez la rasă și să ajung la un efectiv de 500 de bucălăi pe galben pentru că vreau să-mi creez o varietate proprie de oi bucălăi. În următorii 5-10 ani îmi doresc să progresăm cât mai mult și să fim tot așa sănătoși!“


Beatrice Alexandra MODIGA

Viorel Romică Butnariu (foto) din satul Stânceşti, judeţul Botoşani, spune că de mic copil a cunoscut tainele ciobănitului. A iubit această meserie, fără de care în prezent nu poate trăi încă de la vârsta de 9 ani.

Speranțe legate de prețul mielului

„De mic copil am văzut că părinţii mei au avut oi și am prins drag de ele; de la 9 ani mergeam cu oile la păşune, de la 13 ani am început să le mulg, iar la 24 de ani m-am căsătorit şi am avut ferma mea, cu un efectiv de 25 de oi, apoi am mărit turma până la 200 de oi din rasa Ţurcană. Produsele obţinute le vând direct de la fermă, am clienţii mei formaţi în timp. Pot spune că am ales Ţurcana pentru că este rasa care crește cel mai uşor pe teritoriul României, fiind o rasă autohtonă“, adaugă Viorel Butnariu.

Ţinând cont că începe perioada fătărilor, iar la această rasă durează aproximativ o lună de zile, pentru anul acesta crescătorul botoşănean are şi câteva pronosticuri privind preţul cărnii de miel. „După părerea mea, la cheltuielile pe care le avem anul acesta, kilogramul de miel viu ar trebui să fie în jur de 12-13 lei, iar carcasa în jur de 25 lei/kg, cu toate că nu cred că va fi mai mult de 20 lei/kg carcasa şi 10-12 lei/kg în viu pentru că toată lumea a fost afectată de COVID-19.“

Celor care ar vrea să se apuce de ciobănit, crescătorul botoşănean la dă următorul sfat: „Dacă nu le sunt dragi, să nu se apuce, oile se ţin din dragoste şi din respect pentru acest pământ care ne ţine şi ne hrăneşte, ne dă de toate, numai noi trebuie să ştim să valorificăm «aurul verde». Ciobănia este o haină grea şi nu poate să o poarte orişicine. Odată ce ai îmbrăcat-o şi vezi că îţi stă bine, nu o mai dezbraci până la moarte. Nu vreau să îi descurajez pe cei ce vor să se îndrepte spre acest sector, din contră îi îndemn să facă treaba aceasta… este bine să ţinem tradiţia, doar ne tragem din neam de păstori, din strămoşii noştri daci.“


„În prezent, am un efectiv de 120 de oi şi nu vă pot spune sigur cum va arăta această fermă peste 5 sau 10 ani, numai bunul Dumnezeu ştie. Mulţumesc că mă ţine sănătos şi mai pot ciobăni. De 3 ani muncesc singur la fermă, copiilor nu le plac oile, sunt la muncă în străinătate.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creştere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
  • Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
  • Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecţia necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor în această perioadă trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, de vitamina E și Selenit de Sodiu, injectabil, 2 ml/ 10 kg greutate vie, subcutanat.
  • La inspectarea zilnică a efectivului de ovine e necesar să se acorde o atenție specială următoarelor elemente: aspectul corporal în ansamblu, mişcărlie animalelor, rumegare, schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite trebuie să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate de un medic veterinar.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv in manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.


Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Vasile Grusea, un tânăr gospodar fără pereche de doar 28 de ani din satul Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu, are 1.000 de oi împreună cu frații săi. Vă spunem doar atât: este pasionat de tot ce înseamnă gospodărie de când avea 13 ani și apreciază tot ce-l înconjoară̆.

Țurcane și Țigaie, după preferințe…

Ferma de la Iacobeni este una de familie şi este compusă din 1.000 de oi, 6 bivoli, 2 vaci, 5 cai, măgari, capre, porci, păsări, câini, ne spune tânărul crescător. „Este o fermă de familie, suntem trei frați, plus părinții. Povestea acestei ferme începe de pe vremea când tatăl meu, la vârsta de 7 ani a văzut «cu ce se mănâncă ciobănitul». Astfel, timp de 45 de ani, el a ţinut de oi până când am crescut noi, de am apucat să îl ajutăm la animale, iar, când a văzut că ne place ceea ce facem, a început să mărească efectivul de animale. Fraţii mei au vrut Ţurcane pentru că sunt frumoase şi mai ales pentru producţia de lapte, iar eu am mers pe oile din rasa Ţigaie pentru producţia de carne. În legătură cu furajarea, noi cultivăm fân, lucernă şi porumb şi pot spune că ne descurcăm cu utilajele pe care le avem aici, la gospodărie, pentru adunarea furajelor pentru animale. Dar, în viitorul apropiat dorim să accesăm şi fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje agricole noi“, adaugă sibianul.

În ceea ce privește produsele, primăvara membrii familiei Grusea face caş şi îl vând pe unde pot, ne spune tânărul. „După ce vindem mieii avem acasă răcitor, iar în perioada de toamnă facem caş, telemea şi tot aşa le vindem pe unde putem. «Lăptăria» pe care o avem acasă pot spune că este un centru de colectare a laptelui de oaie, pe care îl preia o fabrică din Braşov.“

Despre valorificarea lânii, la fel ca și în cazul altor crescători, și acesta ne mărturisește că este un dezastru. „O avem de doi ani în sat la un vecin într-un grajd, îmi este şi teamă să dau ochii cu el, să nu îmi dea de lucru şi să o scot de acolo. Practic, e un dezastru; în urmă cu trei ani am dat în jur de 500 kg pe o sticlă de suc. I-am zis tatălui meu să o aruncăm, dar a zis că îi este milă, cred că a şi plâns când i-am zis; el ştia că se căuta pe vremea lui Ceauşescu.“

Casetă

„Mergem înainte, aşa cum merg treburile. Noi de animale nu ne lăsăm că ne sunt dragi, noi le ţinem pe ele şi ele pe noi!“

Beatrice Alexandra MODIGA

Daniel Lică, un tânăr de 33 de ani din satul Merii Petchii, comuna Nuci, judeţul Ilfov, a investit aproximativ 20.000 euro într-o fermă de ovine, rasa Merinos de Palas, datorită faptului că este cea mai căutată rasă în ţările arabe și chiar se gândește să exporte acolo.

„Provin dintr-o familie cu patru fraţi, iar trei dintre ei locuiesc şi lucrează în Bucureşti. Eu din dragoste pentru animale am rămas la ţară, mai ales pentru că în familie am avut tot timpul animale, printre care şi câteva oi. Dar abia în urmă cu 5 ani am decis să cumpăr mai multe oi, axându-mă pe rasa Merinos de Palas. Am început de la un efectiv de 10 bucăţi, iar acum am 200, înscrise în Registrul Genealogic la Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, Constanţa. Ferma este construită la marginea satului din resurse proprii, ajutându-mă şi fraţii. Cât ar costa o astfel de invesiţie? Sincer, a fost construită pe etape, dar aproximativ 20.000 euro am cheltuit. Am ales rasa Merinos de Palas, datorită randamentului cărnii de miel, dar mai ales că are mai puţin «miros de oaie» decât alte rase. Suntem în zona de şes şi se pretează mai bine la temperaturile ridicate din timpul verii. Această rasă este cea mai căutată în ţările arabe, dar până acum nu am livrat pentru export. Furajarea constă în păşunat vara pe islazul comunal, iar iarna constă în fân şi nelipsitele boabe de porumb şi mazăre“, adaugă crescătorul.

Daniel mai adaugă faptul că pentru a putea beneficia de subvenţie a fost nevoit să cumpere berbeci cu certificate de origine din rasa Merinos de Palas. „5 bucăţi m-au costat 2.500 lei fiecare, iar ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să accepte oile pentru subvenţie a trebuit să înscriem tot efectivul la asociaţie şi, totodată, în Registrul Genealogic. Pe viitor îmi doresc să pot ajunge la un număr de peste 500 capete de ovine. Este greu să fii tânăr fermier şi îmi este foarte greu să aplic la programul pentru Instalarea tânărului fermier“, încheie Daniel Lică.


„Valorificăm mieii şi brânza, vara. Lâna de Merinos este cea ma fină lână, iar ca să o ducem la un centru costă mai mult transportul, de aceea o aruncăm.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Cum este să ai o turmă de 400 de oi într-o zonă de munte? Sau cum se descurcă o familie cu trei membri în astfel de condiţii, fără utilaje agricole, ne spune tânăra crescătoare Valentina Vălean din comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Munca se desfăşoară încă manual

„Noi ne aflăm într-o zonă montană, unde toată munca se desfăşoară manual, nu avem acces la utilaje decât foarte puţin. Ferma de animale este destul de numeroasă, avem undeva la 400 de capete de oi, 12 vaci şi suntem doar trei persoane, eu şi părinţii mei, care ne ocupăm de ea. Povestea noastră aş putea spune că nu are un început, ne ocupăm cu oieritul din bătrâni, din moşi-strămoşi, s-a trasmis de la generaţie la generaţie această meserie şi pasiune pentru oierit; practic, eu aveam în jur de 4 ani şi dădeam în strung“, spune tânăra bistriţeancă.

La ferma de la Târlişua sistemul de furajare este manual. „Fânul se face pe parcursul verii în claie, fârcituri, în foarte puţine locuri se poate lucra cu utilaje, de aceea noi nu facem baloţi; raţia se dă în funcţie de efectivul pe care îl avem şi se împarte la oi şi la vaci. De exemplu, iarna le dăm trei mese pe zi, otavă, fân uscat şi ceva grăunţe. O astfel de investiţie este costisitoare pentru cineva care începe acum construcţia anexelor sau îşi achiziţionează oile“, mai adaugă crescătoarea.

Distribuirea produselor din ferma celor trei are loc la clienţii formaţi în timp şi nu numai, mai spune Valentina. „Brânza noastră de oaie este curată, fără alte adaosuri şi surplusuri; pot spune că avem comenzi de brânză de la clienţi noi şi vechi, suntem cunoscuţi şi vestiţi cu brânza pe care o producem. Mieii îi dăm mâna întâi la un arab, până nu demult îi dădeam la complexe. Despre valorificarea lânii nu vă pot spune mai nimic deoarece de ani buni este aruncată şi arsă, nu se mai produce nimic din lână, nu mai este căutată, trebuie să plăteşti tu să vină cineva să ţi-o încarce, să o ducă, nu mai are nicio valoare.“

Pentru cei care doresc să investească într-o asemenea fermă Valentina spune că, fără dragoste şi pasiune pentru acest domeniu, nu are rost să te apuci. „Munca pe care o necesită această fermă și în plus într-o astfel de zonă montană este foarte grea şi foarte puţini tineri au mai rămas în zootehnie şi agricultură. Îi felicit şi îi susţin pe ce care au curajul să rămână. Ca sfat… ar fi să aibă multă putere de muncă şi dragoste pentru ceea ce fac“, încheie Valentina Vălean, din comuna Târlişua, Bistriţa-Năsăud.

cresterea oilor


„Pentru viitor avem ca planuri să ne mărim anexele şi, dacă suntem sănătoşi, să dublăm sau să triplăm efectivul pe care îl avem, după posibilitatea zonei în care ne aflăm. Peste 5 sau 10 ani avem pretenţia şi credem cu tărie că, dacă Dumnezeu ne ţine şi ne dă putere de muncă, o să încercăm în continuare, pe cât posibil, să ne uşurăm munca prin utilaje.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Familia Neamţu creşte oi de mai bine de 15 ani, iar acum are peste 800 de capete, pe care le îngrijeşte într-o fermă din Chiperești, județul Iași. În fiecare vară, de pe urma oilor aceştia ard peste 8 tone de lână din cauza faptului că în zonă nu se valorifică.

Bianca Neamţu, mezina familei, îşi ajută părinţii, şi chiar şi-a propus să acceseze fonduri europene pentru a moderniza ferma. „Eu împreună cu părinţii mei, Sorin şi Mihaela Neamţu, am o fermă de familie de oi. Noi am ales rasele: Merinosul de Palas pentru lână și carne, Țigăile ruginii pentru lapte și carne, iar cele Carabașe pentru carne. Dacă putem spune aşa, familia mea a început să se ocupe de creşterea oilor în anul 2006, cu un efectiv destul de redus de 50 de capete, dar în prezent s-a ajuns la unul destul de mare, de 800 capete. Totul a început prin exploatarea terenurilor şi, dacă am avut această posibilitate să stăm în mediul rural, am profitat la maximum… ne-am extins şi în continuare ne vom extinde cât putem. Ne-am propus ca pe viitor să accesăm fonduri europene şi proiecte prin intermediul cărora să achiziţionăm utilaje noi şi revoluționare, care să ne uşureze munca“, mărturiseşte tânăra.

„Sistemul de furajare la noi nu este aşa de dezvoltat ca în alte țări. Punem mâncare în iesle, saivane şi pe alee în fermă; hrănim animalele cu baloţi de lucernă şi sparcetă, le mai dăm şi boabe de porumb şi siloz. Ferma noastră produce lapte pe care îl închegăm cu cheag de miel şi astfel obţinem caşul pe care noi îl vindem la piaţă, în Nicolina. Mergem pe principiul… noi îl facem, tot noi îl vindem“, mai spune ieşeanca.

De pe urma lor celor 800 de oi, familia Neamţu a adunat până acum peste 8 tone de lână în fiecare vară, pe care o ard. Pentru fiecare oaie tunsă crescătorii plătesc cel puţin 10 lei zilierilor care fac asta. La final de sezon, după vânzarea lânii, aceştia ies în pierdere, mai spune Bianca Neamţu. „Ardem lâna pentru că în zona Moldovei lâna nu este valorificată, iar singurele fabrici, din ce ţin eu minte, sunt în zonele montane, dar pe noi nu ne ajută cu nimic. Unde să o punem în altă parte?“, încheie Bianca Neamţu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Mihai Ienea, un tânăr de 22 de ani, are o mică fermă de oi, din pasiune; rasa este una veche din comuna Teregova, judeţul Caraş-Severin, deoarece spune că iubește aceste animale de mic copil.

„Cu oile am crescut de mic copil, dar în urmă cu cca 11 ani ai mei au decis să le vândă și să se ocupe de vaci; prinzând drag de ele, în urmă cu 6 ani am început iar să cumpăr câteva exemplare, rasă pură de Teregova, și pot spune că de atunci tot am mărit efectivul. Așa am crescut generații noi și am ajuns la un număr de 60 de capete. Sunt mai multe rase adunate, unele dintre ele le-am adus din Hunedoara, altele din Alba, dar cum este rasa de Teregova nu sunt niciunele deoarece nu sunt foarte pretențioase, dar dacă nu le scoatem la munte, nu le merge bine. Mai am și alte ocupații și alte surse de venit, doar cu ele nu putem, murim de foame, dacă vrem performanță. Împreună cu familia mea am avut animale din moși-strămoși, dar în zilele noastre este cam greu să supraviețuiești. De exemplu, mieii au mers destul de bine anul acesta, 13 lei/kg. În schimb, în această perioadă brânză n-am vândut nici măcar un kilogram, nu o cumpără nimeni“, se plânge tânărul.


„Sistemul de furajare constă iarna în otavă, fân și ceva grăunțe cu tărâțe (nu au o porție exactă, în jur la 6 mese pe zi), iar primăvara, după ce ies la păscut, au și lucernă, apoi vara la munte doar iarbă, aer curat și apă; toamna pasc pe pășuni.“


„Celor care doresc să investescă într-o astfel de fermă le spun să iubească animalele, să nu le țină doar pentru crotalii. În al doilea rând trebuie să știe că timp liber nu prea există și este mult de muncă. Sunt puțini tineri care mai apreciază oaia, dar fără muncă nu poți face bani cinstit.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Pagina 1 din 2
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti