Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de   desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obținerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte. De asemenea se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum și o creștere numerică a efectivului.

Campania de fătări la ovine se desfășoară, în sistemul tradițional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie și uneori prima decadă a lunii martie, în funcție de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducție.

Pentru ca această activitate să se desfășoare în condiții optime și să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Națională de Date a ovinelor din exploatație şi a mieilor nou-născuți.
  • Adăpostirea ovinelor în spații corespunzătoare speciei și categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea și normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (așternut curat, spații dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Compartimentarea adăpostului în funcție de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafața totală de adăpostire pentru toate animalele și dimensiunea grupului se determină în funcție de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mișcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafața minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12, - 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilație naturală.
  • Menținerea în stare de igienă și funcționare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire și de ventilație.
  • Ovinelor care nu sunt ținute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecția necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiții igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan și să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse înghețului și evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) înghețate care pot provoca avorturi sau alte afecțiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puțin primele opt săptămâni de viață. Se recomandă ca, la sfârșitul primei săptămâni de viață, mieii să aibă acces treptat, până la înțărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreție.
  • Administrarea la miei, în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenție specială la aspectul corporal în ansamblu, la mișcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, precum și la existența unor diverse răni sau plăgi și starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de așternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite, să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu așternut uscat și confortabil, și să fie consultate de un medic veterinar.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric și al cunoștințelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere și tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociațiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar, pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

O tânără din Crocna, județul Arad, în vârstă de 18 ani, a spart tiparele tinerilor de vârsta ei și a îmbrățișat o meserie nobilă. În ciuda vârstei, Iasmina Mustea păstorește, alături de familia sa, o turmă de oi și are planuri mari.

Adolescenta din Crocna, județul Arad, este în clasa a XII-a la profilul matematică-informatică. În fiecare an este premiantă și ceea ce o motivează sunt doar mioarele. Pe viitor își dorește să urmeze și o facultate în domeniu, deoarece vede în zootehnie luminița de la capătul tunelului.

Mieluți crescuți cu biberonul

„Eu și părinții mei avem o mică fermă, aceasta însemnând 20 de bovine, 50 de ovine, o mânză, porcine și alte animale prietenoase! De mic copil, animalele fac parte din familia noastră, chiar dacă noi suntem doar trei, eu, mama și tata. Sunt în clasa a XII-a la profilul matematică-informatică, în fiecare an sunt premiantă și asta se datorează animalelor. Îmi place la școală, dar abia aștept să vin acasă pentru a-mi îngriji animalele. Sunt singură la părinți, iar pe strada mea nu erau copii de vârsta mea. Astfel, când eram mică, ai mei îmi aduceau câte un mieluț pe care îl creșteam cu biberonul ca să am cu cine să mă joc, iar de Sărbătorile Pascale îl vindeau. Plângeam atât de mult după ei...“, ne spune tânăra din Arad.

Studiile superioare, ajutor pentru o... turmă mare

În schimb, în urmă cu 3 ani, „a luat mieluțele de coarne“ și s-a gândit să înceapă să-și facă propria fermă, bineînțeles cu ajutor din partea familiei.

„Am adus eu două mieluțe pe care le-am crescut cu biberonul și nu i-am mai lăsat pe ai mei să le dea. Apoi, în urmă cu doi ani, am cunoscut un tânăr crescător care are aproximativ 400 de oi. Mergând la el, m-am îndrăgostit și mai tare de oi. Așadar, în fiecare an creștem mielușei împreună cu biberonul.

Le iubesc atât de mult, pentru mine fiecare oiță are o poveste de viață și un suflet la fel ca și un om. Astfel, am ajuns în trei ani de la două oi la zeci de oi și ne dorim să ne mărim efectivul. Rasa noastră este Țurcană, dar avem și Oacheșă, Brează și Bucălăie. Avem multe hectare de lucernă semănate. În fiecare vară o strângem ca să o oferim iarna animalelor. Desigur, avem și cereale semănate: porumb, orz, ovăz și grâu. Tatăl meu este un om deosebit, lucrează atât la ferma noastră, cât și la locul lui de muncă. A ridicat toate construcțiile noastre, grajduri, căpițele de fân și săivanul. Banii proveniți pe animale i-am investit înapoi pentru animale“, adaugă Iasmina.

Tânăra mai adaugă faptul că în zona lor funcționează foarte greu distribuția produselor.

„Produsele au prețuri mici, iar ca produse lactate vindem brânză, smântână și lapte. În fiecare an lână de la oi o aruncăm, deoarece nu avem unde să o dăm.“

Pentru Iasmina Mustea animalele înseamnă enorm și sfătuiește orice tânăr care le iubește cu adevărat să nu renunțe la ele, la acest sector.

„Dacă noi suntem doar trei și ne descurcăm cu atâtea animale, cred că oricine poate să facă același lucru. Planurile mele de viitor sunt să urmez studiile superioare în legătură cu ceea ce iubesc. Apoi, îmi doresc să îmi fac o turmă mare, cât mai mare, pe care să o iubesc din tot sufletul, mai ales pentru că am reușit să o construiesc de la zero. În următorii 5-10 ani mă văd alături de familia mea, alături de copiii mei pe care o să îi învăț să iubească animalele, exact așa cum le iubesc eu!“, încheie crescătoarea de ovine din județul Arad.

Beatrice Alexandra MODIGA

România ocupă locul patru în Europa ca număr al efectivelor de ovine. Din țara noastră pleacă spre export multe exemplare și asta înseamnă că avem animale de calitate. Cu această idee, începem o serie de prezentări ale raselor de animale locale. Dr ing. Gheorghe Neață ne-a vorbit pe scurt despre standardul raselor de oi din România și istoria formării lor.

„De la Cap Negru de Teleorman se obțin și 120 de litri pe lactație“

Prima rasă descrisă este Oaia Cap Negru de Teleorman. „Aceasta provine din județul care îi poartă numele și este crescută de la malul stâng al Oltului până la Vedea. Ea este specifică județului Teleorman, este un tip morfologic specializat pentru producția de lapte-carne, are performanță deosebită în ceea ce privește producția de lapte și prelucrare pentru brânzeturi. Bineînțeles, datorită laptelui și mielul crește foarte bine, deci este o populație care aduce un spor genetic extraordinar în populațiile de oi din România. Înainte de 1989 era sortită pierii pentru că era supusă unui program de metisare cu rasele de oi Crossbread pentru lână și totuși crescătorii au dorit-o și au păstrat-o. După 1989, populațiile din această rasă s-au înmulțit considerabil și oamenii au putut să o crească în toată splendoarea ei și eu am reușit în 2010 ca denumirea ei populară, Carabașă, să o transform în Oaia Cap Negru de Teleorman. Eu i-am dat certificatul de omologare ca rasă. Această rasă are o vigoare genetică extraordinară și nu lipsește această oaie de la niciun crescător din Teleorman. Are o performanță în direcția de producției de lapte de peste 120 de litri/lactație, asta înseamnă foarte mult. Mielul la vârsta de trei luni are 30-35 kg, iar la fătare cântărește 4-5 kg. Oaia Cap Negru de Telorman are performanțe extraordinare. Ea se înrudește cu alte populații de oi de peste Dunăre, cu Oaia de Ploviv sau Oaia Sârbească de Novisad. Aceasta este o rasă foarte rustică care valorifică foarte bine pășunile aride ale județului Teleorman. România are în momentul de față înscrise in Registrul Genealogic 60.000 de capete din rasa Oaia Cap Negru de Teleorman.“

„Doar din pășunat, varietatea Brează dă 1,8 litri de lapte pe zi“

Rasa oi turcana breaza

O altă rasă specializată pe producția de lapte, specifică zonei de munte este Țurcana, varietatea Brează.

„Țurcana, varietatea Brează, este pentru mine și crescătorii din România o adevărată revelație. Este cea mai productivă și specifică rasă românească pentru producția de lapte. Există exemplare care produc trei litri de lapte pe zi, dar producția medie este de 1,5-1,8 litri pe zi. Această producție este obținută doar prin pășunat, fără administrarea de concentrate. Berbecii ajung la peste 120 de kilograme. Varietatea Țurcană are o formă a corpului longilină. Are o formă de pară, un trapez cu baza mare pe linia coapselor. Este tipică pentru producția de lapte. Să nu mai plângem că nu avem animale de lapte în România. Țurcana, varietatea Brează, se poate bate cu orice rasă de lapte de pe continent pentru că are această mare capacitate de a produce lapte. Din punct de vedere genetic are un determinism care îi conferă prolificitate, poate să fete și doi sau trei miei. O caracteristică a acestei rase este că are o mare dificultate în creștere cauzată de faptul că în primele zile de viață mielul nu poate suge suficient lapte. Suge foarte greu pentru că sfârcurile ugerului sunt foarte mari. De aceea cei care cresc această varietate trebuie să asigure forță de muncă pentru a adapta suptul la condițiile fiecărie ferme. Este totuși de o rezistență fenomenală. Am văzut într-o fermă cu muls mecanizat o oaie care a fătat trei miei. La fătare au avut împreună aproape 14 kilograme, deci închipuiți-vă ce greutate a putut căra această oaie. Are o rezistență fizică fantastică, o puteți vedea pe vârfurile munților. Momârlanii o duc în vârful muntelui să pășuneze în golurile alpine și acolo am văzut turme întregi cu performanțele despre care v-am spus, respectiv cu producții de peste 2 litri de lapte la mulsul de probă. Această rasă are un areal circumscris de creștere și se întâlnește în Valea Jiului, de la Petrila la Livezeni și până la Baru Mare spre Hațeg. Aceasta este singura zonă în care se crește, dar crescătorii interesați au adus-o și în alte regiuni. Astăzi există populații importante în județele Cluj și Maramureș și, în special, în județele Moldovei. Seamănă destul de mult cu varietatea Oacheșă, dar Breaza are fața neagră cu un triunghi care pornește de la nivelul coarnelor până la nivelul botului, în formă de V. Varietatea Breaza a apărut ca o mutație genetică.“

Laura ZMARANDA

Practicarea meseriei de cioban are o condiționare culturală importantă. Românii își poartă această condiționare printr-o amprentă unică fixată în codul lor genetic, care s-a forjat în mii de ani de păstorit. Georgiana Mihaela Coroescu, o tânără de 22 de ani din Sălașu de Jos, județul Hunedoara, este un model ce exemplifică ideea de tradiție. Aceasta este o ciobăniță de-a locului, care readuce la viață ciobănia. Cum? Ea ne vorbește despre ciopor, mânzare și chiar de boșcă. Cuvinte care aduc aminte de tradițional, de viața autentică la stână. Voi le cunoașteți sensul?

Ciopor, cârd, cireadă sau turmă, toate acestea duc la amintirile din copilărie ale tinerei din județul Brașov. Pentru că toată copilărie și-a petrecut-o printre ciopoare, chiar de la vârsta de o lună.

„Eu m-am născut în februarie, iar în luna martie m-au dus la stână, mama mea mergea la piață cu brânza, iar tata trebuia să stea cu mine și cu oile la stână. La vârsta de doi ani am început să merg la creșă direct de la stână. Apoi, de la 4 ani, stăteam deja cu oile când mama era la piață și tata mai avea comenzi și mergea să le ducă. Și acum îmi aduc aminte că era un baraj, iar pe o parte de râu stătea un ciopor și pe cealaltă parte alt ciopor; îmi legau câinele de întors oile de mine ca să nu îmi fie frică. Când am început școala, mergeam tot de la stână și când mă întorceam de la ore dădeam drumul oilor. La stână aveam de toate, de la vaci și cai până la păsări, îmi plăcea să am grijă de toate. Când am împlinit vârsta de 8 ani, am luat foarte multe oi în pază, mânzare (oi care au fătat și au lapte) și sterpe (oi care nu dau lapte). Tot timpul după școală mergeam cu cele sterpe, iar părinții mei mergeau la fân sau se ocupau de alte treburi.“

Miei crescuți la biberon

Practic, tânăra era omul de bază la stână, iar cojocul i-a fost mult timp „adăpost“.

„După vârsta de 12 ani am început să le mulg, mi-am dat seama că îmi plăcea foarte mult să merg cu oile și să stau la stână să dorm în cojoc și în boșcă, un fel de bordei; totodată, căram apa cu măgarul zilnic. Nu mi-aș dori altă viață, iubesc animalele și îmi place foarte mult să am grijă de ele. De copil mi-am tot crescut miei cu biberonul și am strâns bani ca să îmi pot cumpăra oi și câini la stână“, încheie Georgiana Mihaela Coroescu, tânără ciobăniță din județul Hunedoara.

Ţară, ţară, vrem ciobani!

Din zori şi până noaptea, baciul are mereu grijă de turma lui, deoarece din asta trăieşte. Este propriul stăpân şi, chiar dacă se ivesc probleme ce ţin de preţuri, piaţă, programe guvernamentale, reuşește să-şi crească copiii, să-i dea la şcoli, să fie mici fermieri, respectaţi în comunitatea lor.

Au dispărut ciobanii mioritici? Imaginea ciobanului mioritic care îşi duce caşul ori mieii la piaţă cu căruţa trasă de cai nu prea mai există, cel puţin în multe județe. A fost o vreme în care viaţa ţăranilor români se învârtea în jurul turmei de oi şi a ciobanilor care aveau grijă de ele. Cât de multă mâncare aveau iarna şi cât de cald urma să le fie depindea în mare parte de câtă lână şi câtă brânză primeau de la stână.

Au apus vremurile când a fi cioban era un mod de viaţă, când stelele le erau cunună, iar preoţi munţii mari. Încet-încet, ciobanii sunt izgoniţi din sfera tradiţiei moştenite din tată-n fiu. O meserie, deşi bănoasă astăzi, se află pe cale de dispariţie.

Mai avem nevoie de tradiţie, mai avem nevoie de ciobani, mai avem nevoie de valorile acestui neam românesc? De noi depinde ca răspunsul să fie unul afirmativ.

Beatrice Alexandra MODIGA

Daniel Gheorghe Fântâna, un tânăt de 17 ani din comuna Boldur, județul Timiș, și-a descoperit pasiunea de a deveni fermier de la vârsta de 5 ani, în momentul în care a primit în dar o fermă de jucărie, cu tractoare și animale. Rasa din ferma sa e Lacaune, o rasă de oi de lapte folosită pentru producția de brânză Roquefort în Franța.

Un exemplar poate ajunge și la prețul de 300 €

„De la vârsta de 5 ani mi-am văzut viitorul. Părinți mei se ocupă cu oieritul, au început cu Țurcanele, dar ei și-au dat seama în anul 2021 că trebuie o schimbare de rasă, pentru că nu era destul profit, așa că au ales rasa de oaie Lacaune. Am început cu un efectiv redus de animale, 20 de oi Lacaune, pe parcurs am mai cumpărat 40 de oi aduse din Austria și acum avem un efectiv total de 120 de femele. Lacaune este o rasă de oi domestică din Franța. A luat naștere în zona din apropierea localității Lacaune din sudul Franței și a fost numită după locul său de origine. Este în primul rând o rasă de oaie de lapte, fiind cea mai utilizată în Franța pentru producția de brânză Roquefort. O oaie poate să dea și câte 3,5 l de lapte pe zi. Investițiile sunt destul de costisitoare, prețul începând de la 300 euro bucata“, specifică tânărul crescător.

Lacaune este o rasă de oi pentru lapte și apreciată pentru calitatea mieilor. Are un grad bun de precocitate și prolificitate (145% la primipare și 170% lamultipare). Talia medie a rasei este de 70 cm, iar greutatea corporală variază între 65-70 kg la femele și 80-90 kg la berbeci. În ceea ce privește furajarea, crescătorul specifică că nu este o rasă pretențioasă.

„Producția laptelui crește atunci când intervine silozul de lucernă, dau un randament foarte bun și mai sunt rețete de furajare pe care le păstram cu strictețe. Noi vindem o parte din lapte, iar de restul facem brânză și cașcaval. Produsele pleacă de la noi către sătenii din împrejurimi, avem un număr foarte mare de comenzi“, adaugă Daniel Gheorghe Fântâna.

Nu o să fie deloc ușor la început, dar pe parcurs totul poate deveni roz cu această rasă, deoarece oile sunt extrem de prietenoase, te atașezi foarte repede de ele, adaugă timișoreanul.

„Aș vrea să văd cât mai mulți tineri investind într-o astfel de fermă. Despre planurile mele de viitor nu o să dau prea multe detalii, dar peste 10 ani aș vrea să mă mândresc cu un efectiv de 500 de exemplare.“

Lâna oilor Lacaune este albă, semifină și are o extindere slabă pe corp, lipsind de pe membre, abdomen, partea laterală a corpului, partea inferioară a gâtului și de pe cap. Producția de lână a acestei rase de ovine este de 1,5 kg la femele și de 2,5 kg la masculi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Andrei Ștefan Hahuie, un tânăr de 25 ani din Galați, student la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, specializare Zootehnie, în anul I, a ales această facultate din simplul motiv că îi plac foarte mult animalele, pasiune pe care a avut-o de mic copil întrucât mare parte din timp și-l petrecea la țară.

Prioritatea tânărului student la Zootehnie

„Îmi doresc ca în viitor să ajung cel mai bun în ale zootehniei, atât din perspectiva exemplarelor pe care le voi deține în fermă, cu care mi-ar plăcea să și particip la concursuri, expoziții, cât și al comercializării produselor agroalimentare pe piața din România, care în momentul de față este sufocată, aș putea spune, de produse din export. Cumva aș vrea să implementez românilor acest obicei pe care-l au țările arabe, Turcia, Grecia, de a consuma carne de oaie și în afara Sărbătorilor Pascale“, specifică fermierul.

În trecut a lucrat ca polițist, doar că, din motive personale, a demisionat și a decis să intre în business-ul de familie, ocazie cu care a deschis atât un atelier de mobilă cu un prieten bun, cât și ferma de ovine pe care o deține.

„Deocamdată nu am de ce să mă plâng. Într-adevăr, îmi ocupă mare parte din timpul pe care alții l-ar aloca plimbărilor, odihnei, însă atunci când chiar găsești o pasiune într-o meserie pot spune din propria experiență că nici nu realizezi câte ore aloci respectivei activități. Uneori, duminica, când teoretic ar trebui să mă relaxez, chiar dacă sunt «la zi» cu treburile fermei, parcă tot nu am stare acasă și cumva găsesc un motiv pentru a face o plimbare ca să-mi văd animalele. Cred că, de fapt, acesta este secretul în orice meserie pe care o practicăm. Să iubești ceea ce faci! Chiar dacă, de-a lungul celor trei ani de când mă ocup de managementul fermei, m-am lovit de multe obstacole, tot sunt convins că încă n-am aflat toate «secretele» despre creșterea unui animal, furajarea eficientă a acestuia, valorificarea produselor alimentare provenite de pe urma lor, motiv pentru care am aplicat la această facultate tocmai din dorința de a fi pus la curent cu toate informațiile din acest domeniu, într-un cuvânt pentru a deveni cel mai bun. În perioada liceului nu am luat prea mult contact cu animalele, doar ocazional, neavând în plan să mă ocup cu asta în viitor. Veneam la țară, la fermă, însă nu m-am gândit niciodată că viața mă va duce în această direcție. Cumva îmi uitasem această pasiune pentru animale, condus de gurile care spuneau doar că e greu, că este muncă multă. Însă, cumva am speranța că nu voi simți aceste greutăți și că rezultatele materiale nu vor întârzia să apară, adaugă tânărul crescător gălățean.“

Fermier cu rasa Țigaie ruginie

„Cu timpul, am realizat că gândul meu este numai la animale, motiv pentru care am ales să mă dedic în totalitate creșterii acestora. În prezent, am un efectiv de cca. 600 de capete din rasa Țigaie ruginie. Am optat pentru această rasă deoarece este una dintre cele mai vechi rase autohtone, fiind printre cele mai rezistente și, totodată, nepretențioase rase de oi, cu un randament bun și la miei, dar și productive din punctul de vedere al laptelui raportat la condițiile mai grele de pășunat“, încheie Andrei Ștefan Hahuie, student la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale.

Beatrice Alexandra MODIGA

Vasile Marian Asoltanei, un ieșean din Vânători, a lăsat mirajul străinătății pentru turma sa de oi, rasa Țurcană. Despre ce este vorba? Mai jos... am pregătit un material cu un crescător de-al locului, de pe plaiuri moldovenești.

Moștenire de suflet, de familie...

„De mic copil mă ocup de oierit, dar am făcut o pauză în momentul când le-am vândut și am plecat în străinătate. Ulterior, în urmă cu doi ani am hotărât din nou să las definitiv străinătatea și să mă întorc acasă și să reiau vechea pasiune. În prezent, am un efectiv de 500 de oi, rasa Țurcană, și am ales această rasă pentru că oile sunt mai rezistente și mai ușor de întreținut. De asemenea, se pliază mai bine și în cazul unui efectiv mai mare de animale în fermă, în comparație cu alte oi care sunt gingașe și mai puțin rezistente la intemperii“, specifică crescătorul ieșean.

Și anul acesta în ferma de la Vânători a fost secetă, dar cu toate acestea a fost un an bunișor, până în prezent, adaugă într-un ton optimist crescătorul de oi. 

„Un pic ne-a deranjat seceta, dar am trecut cumva. Prețul mielului la mine în fermă anul acesta a fost de 15 lei/kg, am făcut export cu miei la arabi, poate alții au obținut un preț mai bun, dor la mine atât a fost“, adaugă Vasile Marian Asoltanei.

L-am întrebat: „Cât de costisitor este să ai grijă de o oaie?“ „Este foarte costisitor“, îmi răspunde acesta.

„Toată ziua trebuie să fii cu turma în fermă, timpul liber s-a cam dus, deci ești cam legat de mâini și de picioare. Pentru a supraviețui în zootehnie trebuie să ai și teren agricol, arendat sau propriu, pe care noi, de exemplu, cultivăm cereale și furaje, dar mai sunt perioade când mai și cumpărăm hrană pentru animale. Încercăm să mergem mai departe, poate să mai mărim efectivul sau să rămânem așa, dar să mergem înainte, dacă ne ajută și statul un pic mergem înainte, dacă nu... cum lucram noi mai demult nu se mai poate la cât este de scump totul, costurile sunt foarte mari, cum munceau bătrânii noștri odinioară, fără pic de subvenție, acum așa nu se mai poate trăi“, încheie crescătorul de oi Vasile Marian Asoltanei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Crescători de ovine și caprine, producători locali și zeci de persoane au participat în luna septembrie a.c. la Podu Iloaiei, la Târgul Crescătorilor de Animale din Iași, ediția a II-a, ce s-a desfășurat în incinta Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei.

În cadrul evenimentului au fost organizate workshopuri prin intermediul cărora instituții publice cu activități în sectorul agricol au prezentat informații privind: înregistrarea animalelor; subvențiile acordate de stat crescătorilor de animale, precum și ce fonduri europene pot fi accesate pentru zootehnie.

Târgul Crescătorilor de Animale din Iași a fost organizat de Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în colaborare cu Primăria Orașului Podu Iloaiei, cu Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași și cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași.

Evenimentul, unic în județul Iași, a fost dedicat crescătorilor de animale din județ și a avut ca scop prezentarea de rase de animale și rezultate de producție, degustarea și valorificarea de produse locale, prezentarea noutăților din domeniul creșterii animalelor, dar și realizarea unui schimb de experiență între participanți.

targ de oi

Bogdan Bulat, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași:

„La noi creșterea oilor este pasiune, este suflet sau hobby, dacă vreți. Din cadrul Direcției Agricole Iași aici avem undeva la o sută de mii de capete de ovine și caprine. Noi, în cadrul Asociației, dispunem de cca 37.000 de capete pentru că suntem în perioada în care facem contractele pentru anul următor și asta ar fi suma mamelor aflate în Controlul oficial al producțiilor din județul Iași.“

Seceta, dar și temperaturile ridicate le-au creat ceva probleme crescătorilor de ovine și caprine din județul Iași, adaugă Bogdan Bulat, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași.

„Seceta a scumpit hrana pentru animale, dar în ceea ce privește în furajul păios, fân, dar, dacă este să vorbim despre cereale, prețul este un pic mai mic decât anul trecut.“

Totodată, organizatorii au urmărit, prin intermediul acestui eveniment, și promovarea și încurajarea consumului de produsele locale. În acest sens a fost amenajată o stână în care s-a pregăti, după metoda tradițională, urdă.

Fotoreportaj de Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobanul Tudorică păstorește o fermă de producție de ovine din rasa Țigaie, situată în zona comunei Balta Doamnei, județul Prahova, cu o capacitate de aproximativ 1.800 de capete. La o primă vedere, am zis că fermierul se bucură din plin de produsele rezultate în urma exploatării oilor: lână semifină, carne, lapte. Dar lucrurile nu stau deloc așa…

Oile sale sunt animale relativ ușor de crescut, nu sunt pretențioase cu privire la tipul de hrană și au o rezistență crescută la boli și la zonele unde precipitațiile sunt foarte mari. Anul trecut a fost mai secetos, prețurile mai mari, dar, cu toate acestea, ciobanul Tudorică nu s-a împrumutat la bănci pentru a le cumpăra furaje. „Când m-oi împrumuta, le și vând. Un bătrân din sat mi-a dat un sfat: pentru 500 de oi, 500 de milioane să ai economisiți la CEC, pentru că nu se știe când vei avea un an mai greu și trebuie să treci peste necaz. Oile pe care le am le țin și cu biscuiți Eugenia“, spune fermierul. Pășunea oferă cel mai ieftin furaj.

„De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor“

„De trei ani de zile nu le mai mulgem pentru că nu mai este forță de muncă. Creștem miei și vindem o dată pe an la arabi“, ne împărtășește Tudorică metoda găsită în momentul de criză. O altă strategie folosită pentru a eficientiza producția este renunțarea la a mai sacrifica miei, din motive obiective: „De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor. Dacă tai, trebuie să jupoi, rămân cu ditamai stivă de piei, ce fac? Așa, îi dau vii la Constanța.“

Oile din rasa Țigaie produc o lână fină, ce poate fi folosită la confecționarea păturilor și a stofelor mai groase. Dar acestea sunt doar amintiri din Epoca de Aur. „Acum, toți ciobanii stau cu stavilă de lână, nu ne întreabă nimeni. Pe timpul lui Ceaușescu, când plecau cei care le tundeau, erau verificați să nu înfășoare lână pe foarfece, să o fure“, povestește cu nostalgie Tudorică, care este convins că în alte țări lâna nu este un calvar pentru ciobani.

Acesta ne-a povestit că a fost împreună cu alți fermieri într-o excursie organizată de ministrul Agriculturii de la vremea respectivă, Valeriu Tabără, în Franța, cu prilejul unei expoziții. A vizitat ferme, fabrici, a fost foarte frumos. Dar recent, în timp ce se uita la televizor, Tudorică a revăzut locurile de atunci, în cadrul unui reportaj în care se prezenta o tehnologie nouă de plantat în solarii. „Săpau niște șanțuri, puneau lână, apoi pământ și plantau răsadul de roșie. Rezultatul este unul de excepție, fructele erau de calitate. Am zis să pun și eu câteva fire, ca un experiment. Nimeni nu s-a născut deștept.“

Cât privește viitorul ciobăniei în România, ciobanul nu mai este tot așa de optimist. „I-aș mulțumi lui Dumnezeu să fim sănătoși, să trăim. Tinerilor nu le mai place la oi, dar oaia e bună și banii nu au miros. Asta e treaba“, conchide acesta.

Anca LĂPUȘNEANU

Exportul mieilor este mai profitabil decât vânzarea lor pe piața internă, consideră mai mulți crescători din județul Botoșani, care au preferat să dea animalele intermediarilor în loc să le sacrifice pentru piața internă. Prețul mediu al mieilor în viu preluați pentru export a ajuns la 17-18 de lei pe kilogram.

Frații Maxim și cele 600 de oi, rasa Karakul

Vasile Maxim, un tânăr 25 de ani, creşte peste 600 de oi în ferma pe care o deține împreună cu fratele său în comuna Știubieni, județul Botoșani. Are pregătiți pentru comercializare puțin peste câteva sute de miei, pe care i-a hrănit cu porumb, lucernă şi paie de grâu. A încercat pe piața locală în perioada Paștelui, dar cererea a fost mică, așa că speranța rămâne piața arabă.

„Eu de mic copil am văzut la tatăl meu pasiunea aceasta față de animale, mi-a plăcut și de aceea o moștenesc și eu. Este o pasiune foarte frumoasă și sperăm să o putem duce mai departe. 2022 a fost un an foarte greu, secetă mare, s-au scumpit toate cu cca 50%. Pe 1 martie au început fătările în fermă noastră și încă nu s-au terminat, iar anul acesta am vândut mielul cu 18 lei/kg în viu, iar în carcasă cu 35 lei/ kg. Avem furaje proprii, dar mai și cumpărăm, când nu ne ajung. Efectivul cel mai mare pe care l-am avut de-a lungul timpului a fost de 800 de oi, iar în prezent avem 600 de oi, rasa Karakul. Sperăm pe viitor să mărim efectivul de animale. Rasa aceasta este mai plăcută, așa am prins drag de ele“, încheie Vasile Maxim, crescător de oi karakul din județul Botoșani.

„Cât ne țin mâinile să muncim, muncim!“

Un alt crescător tânăr, în vârstă de 23 de ani, care alege exportul către arabi este Velentin Chelariu, din comuna Santa Mare, județul Botoșani. Acesta spune că la fel au procedat toți crescătorii de ovine din zona Botoșaniului, pentru că le este mai avantajos decât să abatorizeze și apoi să vândă carcasa la un preţ greu de acceptat de către majoritatea clienților.

„În acest moment am un efectiv de 350 de oi, cu tineret aproximativ 400 de capete, rasa Karakul. Anul acesta fătările s-au prezentat bine, mai spre sfârșit a fost greu, când a venit ninsoarea la sfârșitul lui aprilie. Anul acesta prețul mielului a ajuns undeva la 17 lei/kg în viu. Am vândut doar în perioada Paștelui. Mai așteptăm, mai bine îi vindem pe toți odată, spre sfârșitul anului. Oricum arabii plătesc mai bine. 2023 a avut un început bun, dar pe parcurs mai vedem, anul trecut ne-am descurcat mai greu, a fost un an secetos, o iarnă dificilă în ceea ce privește nutrețul, furajele, dar ne descurcăm. E plăcerea acesta de a crește animale, dar cât ne țin mâinile să muncim, muncim!“

După perioada Paștelui există o cursă contracronometru printre crescătorii de animale în găsirea unor cumpărători cărora să le dea efective mari de miei. Cu cât trece timpul, cu atât scad șansele de a obține un preț convenabil. Totodată, crescătorii de ovine care scapă acest tren al vânzărilor pentru export, prin intermediari, se tem că spre toamnă vor fi nevoiți să vândă cârlanii la prețuri extrem de mici.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine, Ovis Mold Vaslui, ne prezintă mai multe amănunte despre asociație, dar și despre situația actuală a sectorului zootehnic și a fermierilor, interlocutorul nostru fiind el însuși un cunoscut crescător de oi de rasă din județul Vaslui și din zona istorică Moldova.

Președintele Asociației Ovis Mold din Vaslui, Ion Agafiței, are un efectiv de 1.000 de capete, rasa Karakul neagră brumărie, iar de mic copil a moștenit această îndeletnicire.

„De mic copil, la părinți am avut animale, am crescut între animale, după ce m-am căsătorit mi-au dat părinții în jur de 100 de oi, iar de atunci tot le-am înmulțit. Am un băiat care este inginer zootehnist și muncește în fermă cu mine. Și el va duce mai departe ferma de animale“, specifică crescătorul vasluian.

7 lei de tuns o oaie, prețul bun oferit de echipa de tuns oi

Probleme la asociație sunt tot timpul, dar încearcă să le rezolve în beneficiul fermierilor, adaugă Ion Agafiței.

„Noi ne luptăm cu sistemul, am făcut o cooperativă, iar în ultima vreme am încheiat un contract cu o echipă de tuns oi. A fost o firmă de tuns care a lucrat până de curând în Spania, dar s-a retras în județul Vaslui, acasă. Tunsul unei oi ajunge să fie 7 lei, un preț bun!“

În asociație sunt în jur de 45.000 de oi, cu 170 de fermieri, iar pentru aceștia 2022 a fost un an foarte dificil, mai specifică crescătorul vasluian.

„În județul Vaslui am avut probleme cu seceta, a fost lipsă de nutreț, de cereale, a fost foarte greu. În ceea ce privește prețul mielului, până la 1 iunie 2022 a fost un preț foarte bun, iar după această perioadă a fost un preț foarte slab. De la 17-18 lei/ kg a scăzut la 12 lei/ kg. Anul acesta, deocamdată, prețul este 17 lei/ kg, un preț normal.“

Față de acum 10 ani, efectivele de animale au scăzut cu 20%, iar una dintre cauze este lipsa forței de muncă, a ciobanilor, încheie Ion Agafiței. „De regulă, oile care au fost mai puține s-au strâns grămadă la fermierii mai mari. În asociația noastră predomină rasa Karakul, dar avem și Țurcana românească, Merinos de Palas, Île-de-France și trei rase de capre, dar și Țurcana albă; în principiu, avem cam toate rasele care se găsesc în România. Sfatul meu pentru tineri ar fi să se apuce să crească animale, cu toate că este o muncă grea, dar până la urmă, când vor trage linie, vor fi mulțumiți. Cea mai mare problemă în zootehnie este lipsa ciobanilor. Au fost, dar au plecat în străinătate și au îmbătrânit.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Filip Gheorghiță, un crescător de ovine din comuna Boțești, județul Vaslui, care are un efectiv de circa 250 de oi, spune că oieritul nu mai este profitabil pentru piața autohtonă, iar singura speranță a crescătorilor sunt exporturile.

Ciobanii din județul Vaslui nu au mai făcut profit cu mieii ca în alți ani și afirmă că exportul rămâne baza pentru supraviețuirea fermelor. Crescătorii de ovine spun că animalele care rămân nevândute după Sărbătorile Pascale pleacă spre țările arabe, unde clienții sunt serioși, cu toate că anul acesta prețul de 17 lei/kg în viu nu este unul bun.

17 lei/kg nu este un preț bun pentru crescătorii de ovine

„Fătările au început pe data de 15 februarie. A fost bine că a fost cald în februarie și martie, mai rău a fost când a venit zăpada în luna aprilie. Anul acesta nu am vândut în carcasă, dau doar în viu la arabi, de ani de zile. Am înțeles că acum costă 17-18 lei/kg, cu tot cu ANAF. Anul trecut a fost mai bine, deoarece am vândut cu 20 lei/kg, plus ANAF; prețul de 17 lei/ kg nu este unul satisfăcător pentru noi, crescătorii. Dacă nu ar fi piața arabă, ne-ar fi foarte greu“, specifică Filip Gheorghiță.

De la vârsta de 8 ani a păscut oile...

Pasiunea pentru oi e o moştenire de la părinţi, iar această tradiție trebuie dusă mai departe, specifică crescătorul vasluian.

„De la tata am prins drag de oi. De la vârsta de 8 ani am păscut oi, veneam de la școală, eram în clasa a IV-a, și mă așteptau oile acasă. Am început așadar de mic copil, cu un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 250 capete, rasa Karakul.“

Karakulul de Botoşani, oaia cu depozit de grăsime la coadă

Dacă este să vorbim din punctul de vedere al ovinelor crescute în România, rasa Karakul de Botoşani are clar un specific aparte sau, ca să fim corecţi zootehnic, fenotipic arată diferit faţă de celelalte rase.

Particularitatea Karakulului de Botoşani vine din faptul că este o oaie cu depozit de grăsime la coadă, care îi conferă o altă compoziţie tisulară a carcasei, aspecte pe care a mizat și crescătorul din județul Vaslui.

„Rasa aceasta este mai pretențioasă, dar mi-a intrat în sânge; este mai mult de muncă, poate de asta am prins drag de ea. Producția de lapte nu este ca la Merinos de Palas, dar e mult mai bine cu mieii, cu frumusețea lor, îți intră în sânge și nu mai poți să te lași!“

Când a izbucnit războiul din Ucraina, prețurile la cereale au sărit în aer. Odată ce piața a fost inundată de cereale ucrainene, prețul pe bursă a scăzut.

„E greu, e foarte greu, grăunțele au ajuns la 2 lei/kg. Avantajul nostru cu războiul a fost că au venit ucrainenii și au scăzut prețurile. Dar, dacă era să mergem la 3 lei/kg, cum vor fermierii, cred că renunțam la jumătate din efectiv“, încheie crescătorul de oi din Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Corina este o tânără de 15 ani din județul Botoșani, care are grijă de oi alături de părinții săi, crescători cu o veche tradiție în județ. Familia Chelariu din comuna Santa Mare, sat Rânghilești, are un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Tânăra a învățat de la părinții săi încă de la o vârstă fragedă cum să aibă grijă de animale, cum să fie un om de bază la stână și nu concepe să trăiască departe de mioare.

Corinei îi place viața la stână și îndrăgește animalele de la fermă. Pe viitor, chiar dacă vrea să-și continue studiile, nu vrea să se îndepărteze de fermă și de familie.

„Mă mândresc cu acest lucru, îmi place viața la stână, este frumos și îndrăgesc foarte mult animalele“, mărturisește Corina, fiica lui Chelariu Petrică Valentin, crescător de ovine din Santa Mare, județul Botoșani.

Elevă în clasa a VIII-a, Corina vrea să își continue studiile la Liceul Pedagogic. „Sunt colegi care mă și jignesc uneori, dar le spun mereu că este greu să ajungi unde am ajuns noi și este foarte mult de muncă. Mă mândresc cu acest lucru, nu mi-a fost niciodată rușine, chiar mă și laud cu meseria aceasta și o voi face în continuare. Vreau să rămân aproape de ele, să nu mă îndepărtez de acest sector“, specifică tânără.

Familia Chelaru a moștenit această îndeletnicire din străbuni, iar Corina vrea să o ducă mai departe.

„După școală, de obicei, după ce vin seara acasă, am de făcut sectorul la fermă și în weekend, dacă se poate, merg cu tata la stână. Pe viitor, voi vedea unde mă duce viața“, încheie Corina Chelariu.

Petrică Valentin Chelariu a început și el de mic copil viața la stână, iar în prezent deține un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Chiar dacă acest sector este problematic, își găsește puterea să continue din pasiunea pentru mioare.

„Tata a avut oi, tot timpul am fost printre ele. Cel mai greu la fermă a fost în primul an de activitate, când am început“, adaugă crescătorul.

Deficitul de forță de muncă, mai precis de ciobani profesioniști, are un impact negativ asupra oierilor români. Meseria de cioban se potrivește numai pentru oameni pasionați de oi, viguroși, căliți, pricepuți și curajoși, adaugă botoșăneanul.

„Este foarte greu în acest sector, deoarece nu există forță de muncă. Dacă plătești oamenii și nu îți bați joc de ei, mai stau și la treabă, dar sunt și alții care vin și pleacă. După seceta de anul trecut, acum e o perioadă mai bună, chiar dacă ne-au necăjit ninsorile. Anul acesta kilogramul de miel a fost 40 lei de Paște, un preț bunicel, dar eu n-am vândut, am tăiat mai mult pentru pielicele, pentru cheaguri“, mai menționează fermierul din Santa Mare.

Rasa de ovine Karakul este foarte căutată, având un randament bun la lapte, dar adevăratele calități sunt în materie de lână. Pielicelele de Karakul sunt extrem de căutate atât la noi în țară, dar mai ales peste hotare.

„Karakul este o rasă care se adaptează foarte bine la noi în zonă, iar exemplarele sunt frumoase și ca pielicele, și ca animale. În ceea ce privește producția de lapte, ele merg în medie de la 400 grame până 700 de grame, nu este o oaie prea productivă, dar laptele este foarte gras și se obține o brânză bună din laptele de oaie din rasa Karakul“, conchide crescătorul de ovine Karakul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cine spune că doar bărbații sunt pasionați de creșterea oilor, că a fi cioban este o ocupație exclusiv masculină? Ciobănița pe care v-o prezentăm contrazice această paradigmă. Frumoasă, ieșită din tiparul vechi, tânăra Alina Voiniciuc are 20 de ani, locuiește în satul Burlești, comuna Unțeni, județul Botoșani, a terminat Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Botoșani, iar apoi s-a dedicat în totalitate acestei pasiuni pentru oi pe care a moștenit-o de la părinții ei, mari iubitori de animale. Păstorește o turmă de peste 500 de oi, reușind astfel să ducă mai departe tradiția familiei sale, moștenită din moși-strămoși.

Cu toate că satele românești duc lipsă de tineri agricultori și crescători, Alina mărturisește că este mândră de afacerea familiei și vrea să o dezvolte. Nu se simte obligată să facă asta și oricând ar putea alege o meserie mult mai bine văzută de opinia publică, însă îi plac foarte mult animalele și a decis să se dedice păstoritului din pasiune pentru agricultură.

„Deținem o rasă de oi Karakul de Botoșani, o rasă de carne, lapte și pielicele, și am pornit de la un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 500 de animale. Pot spune că am crescut printre ele împreună cu bunicii. Părinți au adus această rasă de la părinții lor, deoarece pe atunci se căutau pielicele și lâna. Sunt mândră că m-am născut la țară și de părinții mei care m-au educat frumos. Anul trecut, fiind secetos, am cumpărat foarte multă hrană pentru animale, iar acum prețul la miel va fi de 35-40 lei/kg, iar cașul costă 32 lei/kg. Produsele le vindem la rulotă. Sperăm ca anul acesta să fie mai bun. Anul trecut nu a fost tocmai productiv pentru crescători deoarece nu era iarbă suficientă. A fost greu cu resursa de apă, dar când iubești ceea ce faci, nimic nu te va doborî. Vom continua cu zootehnia. Cu tot dragul merg la stână. Îmi doresc să continui ceea ce părinții au construit de-a lungul anilor. Să fii fermier nu este ușor, dar, dacă iubești din toată inima ceea ce faci, nimic nu ți se va părea greu“, specifică tânăra crescătoare din comuna Unțeni.

De ce mizează în continuare crescătorii din județul Botoșani pe rasa Karakul?

Karakul de Botoşani este rasa de oi care l-a impresionat pe Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist, atât de mult încât a promovat-o pentru a confecționa vestitele sale căciuli.

Karakul este vedetă și în bucătărie deoarece carnea acestor oi are o savoare deosebită. Mai mult, specialiștii în zootehnie susțin că lâna și carnea sunt marfă prețioasă de export în țările arabe, unde sunt extrem de apreciate. Tot specialiștii în zootehnie susțin că laptele oferit de oile din rasa karakul are cel mai mare conținut de proteine și grăsimi. Asta dă brânzeturilor un gust special, mai ales dacă sunt păstrate în cheag natural de miel.

Karakulul românesc sau de Botoșani este o rasă creată în perioada 1948-1988 la stațiunea Popăuți din județul Botoșani, prin încrucișarea dintre Țurcana neagră și brumărie cu berbecuți de Karakul aduși din Germania și URSS. În 1998, rasa a fost omologată și este răspândită în rândul crescătorilor de oi din Botoșani, Iași și Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Când sună trenul în gara Vaslui, se aude până la Ion Țibireac acasă, la Muntenii de Jos. Acesta este un crescător adevărat în vârstă de 74 de ani, care iubește oile de când avea 8 ani. În urmă cu 10 ani, efectivul său de animale număra 5.000 de oi și 305 tăurași, dar în prezent a redus efectivul la doar 400 de oi, rasa Karakul, din lipsa forței de muncă și a vremurilor...

Ferma unde se fac simțiți anii bătrâneții

„Totul a început de la vârsta de 8 ani: vecinii aveau oi, noi nu aveam, am vândut doi cai, apoi am cumpărat în jur de 60 de oi! Am avut până la 5.000 de oi, 1.800 de miei și 305 tăurași în urmă cu 10 ani, dar în prezent am ajuns la un efectiv de 400 de oi, rasa Karakul, brumării și negre. Mi-a plăcut această rasă pentru că oile sunt mult mai frumoase decât celelalte, dar și pentru producția de lapte, care este în funcție de cum le selectezi; eu am oi Karakul care îmi dau și un kilogram de lapte; dacă nu ar avea lapte, nu ar crește mielul. Eu când am treabă, nici nu-mi este foame! Întâi fac treabă, mă duc la animale și, până nu le văd sătule, nu mănânc nici eu. Iar în zootehnie, dacă nu ești atent și te lași pe baza altuia să-ți facă treabă, falimentezi. Eu stau între ele și tot parcă nu sunt mulțumit“, își începe crescătorul vasluian fila de poveste.

A intrat în producție, ca agricultor, de la vârsta de 8 ani, iar la 74 de ani spune că niciodată nu a dus lipsă de forță de muncă ca acum, motiv pentru care nici nu a vândut mieii anul acesta!

„Niciodată nu m-am gândit să renunț! Oamenii buni au plecat în străinătate, sunt plătiți mai bine, noi nu-i putem plăti ca în afară. Am rămas mai mult aceia cărora le place șprițul, stau 3-4 zile sau o săptămână, pleacă, apoi vin alții. Acum, în perioada Paștelui, nu am tăiat niciun miel, nu am oameni cu cine să mulg oile, dar în zona Vasluiului se vinde în viu cu 17-18 lei/kg, iar până la toamnă scade prețul. Forța de muncă este cea mai mare problemă“, adaugă vasluianul.

Crescătorul vasluian, sancționat cu 600 de milioane de Direcția Muncii

Ion Țibireac este de părere că statul ar trebui să intervină și să subvenționeze sectorul zootehnic, ca urmare a lipsei ciobanilor și a exodului acestora.

„Mi-a venit control de la Direcția Muncii și mi-au găsit trei oameni în fermă, zilieri.

Mi-au dat amendă 600 de milioane, câte 200 milioane de persoană. Am făcut contestație, mi-au contopit două amenzi, dar una mi-a rămas. Mi-au zis să angajez oameni, eu le-am spus să-i angajeze ei, că eu îi plătesc, că ei azi vin, mâine pleacă, ba mai iau și cojocul și căciula, dacă nu ești atent mai iau și un miel în spinare și pleacă! Ar trebui statul să subvenționeze sectorul zootehnic. De exemplu, la 300 de oi să fie un cioban care să primească câte 2.000 lei cel puțin. Îi mai dau eu încă pe atât, dar să stea la oi. El preferă să meargă în străinătate, acolo câștigă mai mult, dar eu nu am cum să-i dau mai mult, trebuie să vând oile. Un cioban ajunge să mă coste pe lună 2.500 lei, plus mâncare, țigări, băutură, cazare. Într-adevăr, e greu și pentru ei.“

Rasa Karakul, căutată de arabi

Ion Țibireac a avut dintotdeauna Rasa Karakul de Botoșani și a făcut bani buni de-a lungul timpului.

„Eu am făcut bani de la oi, am vândut 12 ani material de prăsilă. Dădeam miei la selecție și de pe un berbecuț de prăsilă luam două vaci cu tot cu viței. Rasa Karakul o caută arabii, au său mult la coadă. Dacă nu le-am vinde arabilor mieii, cu subvenția pe care o primim ar trebui să renunțăm la oi de tot. Un berbec se duce la 120-130 kg, la vârsta de 3-4 ani, iar oaia la vârsta de 3 ani ajunge la cca 90 kg până la 100 kg. Din păcate, în țara noastră mulți nu mănâncă carne de miel, nici de oaie, dar care mănâncă o dată, mănâncă și a doua oară, este doar o concepție. Și laptele de oaie este mai gras ca laptele de vacă sau de capră“, specifică acesta.

„Anul 2022 a fost rău pentru noi, pentru Vasluiul nostru!“

Pe lângă ferma de animale, cunoscutul crescător de oi din județul Vaslui are și 100 ha cultură mare.

„Am aproximativ 100 de hectare teren arabil, 60 ha de lucernă, semăn porumb, ovăz. Previziunile pentru anul 2023 par a fi promițătoare. 2022 a fost un an foarte prost, nu am avut ploaie, porumbul nu s-a făcut, lucerna a fost puțină, dar ne-am descurcat cum am putut, am mai avut provizii din anii din urmă, a fost rău pentru noi, pentru Vasluiul nostru!“

Fără subvenție în anii următori, rămâne pământul pârloagă

În comparație cu efectivul de animale care a fost în anii ’90, în prezent abia dacă mai este un efectiv de 20%, adaugă fermierul.

„După Revoluție am fost la București cu cei de la Direcția pentru Agricultură Vaslui, au zis să meargă și un țăran la o ședință la Cotroceni. Încă de atunci am spus: „Domnule președinte, subvenționați medicamentele, că bântuie râia și păduchii în oi și o să rămânem fără animale în țară!“ Atunci am primit răspunsul scurt cu... nu există fonduri la bugetul de stat și nu ne pot ajuta. Din păcate, de câțiva ani buni efectivele de animale au scăzut drastic. După cum se vorbește că e posibil să nu mai dea nici subvenția în anii următori, rămâne pământul pârloagă, iar animalele vor dispărea“, încheie Ion Țibireac, unul dintre cei mai prosperi crescători de oi din județul Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Horlești, din comuna Rediu, județul Iași, Petru Omușoru face ciobănie cu spor și pasiune de cca 40 de ani. În perioada de dinaintea Paștelui i-am făcut și noi o vizită La Stâna Omușoru, astfel am aflat că are 600 de oi, un efectiv redus de la 1.300 anul trecut, și două rase, Karakul și Țurcană.

„Povestea mea cu ferma de oi nu pot spune că este de când m-am născut, dar oricum de la o vârstă mai tânără. Când m-am apucat aveam în jur de 40 de oi, care au rămas de la părinți, rasa Karakul, iar în prezent am un efectiv de 600 de oi, două rase, 200 Karakul și 400 Țurcane. Plăcerea mea a fost de a crește oi, vorba aceea astăzi 10, mâine 20, poimâine 30, altceva nu prea ai ce face la țară. Am optat pentru rasa Karakul pentru că era o perioadă când pielicele se căutau și aveau valoare. În plus, acesta era specificul zonei noastre, iar în prezent am mers pe rasa Țurcană pentru că se întreține mult mai ușor și produce mult mai mult lapte“, adaugă Petru Omușoru.

IMG 7913

În momentul când i-am făcut și noi o vizită era spre sfârșitul lunii martie. Astfel am aflat că fătările erau finalizate aproape de 100%, în jur de 450 de miei. Cât va costa kg de carne miel în viu sau în carcasă aflăm chiar de la crescătorul ieșean.

„Oile au fătat bine, au fost date la montă mai târziu, nu am avut furaje pentru că anul trecut a fost secetă și ca să le cumpărăm hrană nu ne-am permis. Le-am adus pe câmp la 1 martie. Mieii au greutatea de la 6 la 9 kg, am și mai mici pentru sacrificare. Kilogramul de miel anul acesta cred că o să fie 40 lei, după cheltuielile pe care le-am făcut noi. Acest preț ar fi mulțumitor, dar nu știu cum va fi pentru cumpărător. În acest moment am 450 de miei, care ajung atât pe piața națională, cât și pe cea internațională. Acum kilogramul în viu este între 18 și 25 lei; pe perioada verii cred că prețurile vor fi mai mici“, specifică ieșeanul.

„Nu mai avem furaje!“

Anul trecut a fost foarte greu pentru crescătorii de animale deoarece a fost secetă mare, iar statul nici nu prea îi ajută, adaugă crescătorul din comuna Rediu.

„La doi ani consecutivi de secetă, statul nu ne-a ajutat cu nimic, iar subvențiile nu ni le dă la timp. La ora actuală noi nu am luat subvenția, avem o schemă la ecologic și încă nu ne-au băgat banii în cont. Nu mai avem furaje, seceta se vede, încă nu plouă și suntem obligați să ieșim la câmp pentru că nu mai avem cu ce le întreține acasă. Pentru 2022 preconizăm să fie mai bine, să fie un an mai bun, dar pe moment nu se vede anul bun pentru că nu plouă.“

IMG 7940

Zootehnia, o știință exactă

Petru Omușoru este de părere că pentru tinerii din ziua de astăzi este greu să studieze zootehnia pentru că în agricultură pașii sunt foarte grei.

„La noi în România este o agricultură foarte lentă, nu avem o agricultură accelerată astfel încât tinerii să vină înspre agricultură sau spre zootehnie. Eu acum nu m-aș apuca de zootehnie pentru că este foarte greu. Ca să faci zootehnie trebuie să fii detașat, să îți placă prea mult animalele ca să poți să le ții. Dacă le ții doar pentru bani nu merită. Greu a fost tot timpul, dar mi-a plăcut, nu prea am stat la tânguială să văd când e greu și când e ușor. Noi tot am sperat că o să fie mai bine, de la un an la altul. Anul trecut am avut un efectiv de 1.300 de oi, dar am împuținat, am redus la jumătate din lipsa furajelor, dar și a oamenilor; este o problemă mai mare ca oricare, dacă nu ai oameni să lucreze, nu ai ce face, aici e ca la matematică, dacă nu știi, nu te apuca, dacă nu știi tabla înmulțirii, nu te duci la piață“, încheie crescătorul de oi din județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

În inima Ardealului, acolo unde se întâlnesc dealurile cu munții Transilvaniei, există un loc pitoresc, autentic, pe care nici măcar modernismul zilelor noastre nu a reușit să-l deformeze, Mărginimea Sibiului. Oieritul este cea mai întâlnită îndeletnicire în această zonă, ne spune Ionuț Lungu, un tânăr crescător al locului care ne prezintă ferma familiei.

Ținutul stării de bine

„Întotdeauna familia mea a crescut animale, dar în urmă cu 10 ani părinții mei au hotărât să se ocupe doar de animale și așa s-a înființat ferma noastră din Mărginimea Sibiului. Am început în anul 2013 cu un efectiv de 500 de oi rasa Țurcană, efectiv pe care l-am menținut până în ziua de azi. Această rasă este cea mai bine adaptată zonei noastre de munte, rezistă foarte bine la frig; pe timp de iarnă le furajăm cu fân făcut de noi, iar pe timpul verii și cu porumb, pe care îl cumpărăm. Dacă ar fi să vorbim strict de efectivul de animale, ajungem cu investițiile undeva la 70.000 €, fără să luăm în calcul terenul pe care pasc animalele pe timpul verii, utilajele și investițiile în grajduri. Produsele lactate sunt vândute en-gros comercianților, iar tineretul îl dăm spre export. O astfel de fermă presupune multă muncă fizică, nopți nedormite, însemnă să uiți de sărbători, concedii și relaxare și e nevoie de multă dragoste pentru animale. Sfatul meu pentru cei care vor să meargă spre acest domeniu e să se încarce cu multă răbdare și perseverență pentru a reuși. Pe viitor mi-aș dori să modernizez ferma pe cât posibil, pentru a-mi mai ușura munca. După cum spuneam, dacă nu ești crescut de mic într-un astfel de mediu, este foarte greu să te adaptezi la maturitate. Pentru mine acest domeniu nu a fost o alegere, a fost un stil de viață“, ne-a transmis Ionuț Lungu.

oierit

Zonă etnografică unică

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România, situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina.

Poziţia geopolitică a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească şi în proximitatea Sibiului, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, a oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii.

Localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit.

Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice. Deşi progresiv construcţiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiţionale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată.

magar vaci

Încă din cele mai vechi timpuri, aceste populaţii de oieri au fost şi sunt maeştri în prelucrarea lânii şi a pieilor. Pe aceste meleaguri aveţi posibilitatea să găsiţi biserici vechi, muzee (Muzeul Sibiel, unde există cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa, Muzeul Sătesc Răşinari, ce cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti, Muzeul din Galeş, cu o impresionantă colecţie de costume populare, şi Muzeul Parohiei Ortodoxe din Sălişte, ce cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult), case memo­riale şi construcţii tradiţionale ţărăneşti.

Cu timpul, Mărginimea Sibiului a devenit un punct important al turismului rural românesc, aici dezvoltându-se numeroase pensiuni ce vă pot oferi condiţiile necesare petrecerii unui sejur de neuitat.

Atmosfera tipic ţărănească, păstrarea intactă a tradiţiilor şi obiceiurilor, ospitalitatea sătenilor măresc atractivitatea acestor locuri.

Beatrice Alexandra MODIGA

Răcăciuni, județul Bacău

Tânărul fermier Ciprian Valentin Pișta, în vârstă de 28 de ani, coordonează de la distanță, din Marea Britanie, ferma de ovine a familiei din comuna Răcăciuni, județul Bacău, înființată împreună cu cei doi frați gemeni. Din 2020, fiecare dintre ei a avut sarcini precise în această afacere în care investiția a fost de cca 120.000 de euro în întreaga fermă, dar și în cele 400 de capete de oi din rasa Țurcană.

Selecție riguroasă, de la 900 de animale s-a ajuns la 400 de capete

„Avem o fermă de ovine situată în județul Bacău, comuna Răcăciuni. Aici ne aflăm într-o zonă de deal, cu multe păduri, o zonă plăcută. În această activitate suntem implicați trei frați, eu și frații mei gemeni, Petru și Paul, în vârstă de 21 de ani. Paul lucrează ca angajat la o firmă de exploatarea lemnului și de fiecare dată când are ocazia ne ajută la fermă, iar când este foarte mult de lucru își ia liber să ne poată ajuta. De anul trecut a început și Petru să se implice, încât a ajuns să fie pionul principal care are grija animalelor la fermă. Eu sunt cu investițiile și cu ideile, ajut să fie ferma cât mai productivă. Pe timpul verii merg și eu în țară și lucrăm toți pentru pregătirea celor necesare pentru iarnă. Eu în Marea Britanie lucrez ca supervizor pe șantier, am salariul foarte bun, singurul motiv care mă ține acolo“, spune tânărul băcăuan.

Tânărul de 28 de ani a înființat ferma de la zero în anul 2020, chiar la începutul pandemiei, în luna aprilie. „Paul m-a convins să investesc în domeniul zootehnic. A spus că el se va ocupa de munca fizică pentru că eu nu aveam cum. La început am fost destul de sceptic, dar entuziasmul lui m-a convins. Am început cu un efectiv de 170 de oi mature în acea primăvară, din care am păstrat 30 de mieluțe ca să creștem efectivul. Un an mai târziu, în 2021, am mai investit până am ajuns la aproape 900 de animale, oi și capre. Practic, am cumpărat două turme întregi de la doi crescători. În toamna anului 2021 am făcut o selecție și am scăzut efectivul la 700 de capete. Pentru că nu aveam turma uniformă, am vândut animalele pentru reformă și pe cele de al căror aspect nu eram mulțumit. Anul trecut am mai făcut o selecție și mai amănunțită și am ajuns la un efectiv de 400 de capete. Am luat această decizie din cauza secetei de anul trecut și a lipsei de furaje“, spune crescătorul.

Profitul nu vine prea repede

Oile sunt din rasa Țurcană oacheșe, bale, breze și bucălăi, cele mai numeroase fiind oacheșele. „Ne plac mai mult ca aspect, ne plac și brezele, dar suntem în proces de a le înmulți. Vrem să ținem doar oile din varietatea oacheșă și brează. Sunt oi care ne plac datorită aspectului feței, brezele au o producție bună de lapte, dar și de carne. Furajarea lor se face zilnic, manual, de 4 ori pe zi. Dimineața le dăm porumb, la ora 10 le dăm lucernă sau fân, la ora 14 porumb, grâu, mazăre, orz, soia, floarea-soarelui și lucernă măcinate și amestecate, iar seara le dăm paie sau baloți de coceni. În această perioadă sunt și mieluții care primesc o tavă de lucernă și făină, pe care o dăm și oilor.“

Investiția inițială, mare

„Am investit în utilaje care să ne ușureze munca, în animale, construcții care să respecte condițiile pentru bunăstarea lor, închirierea de terenuri. Legat de desfacere, brânza și urda sunt produsele pe care le facem din laptele obținut și le vindem clienților proprii, iar mieii îi vindem intermediarilor. Nu obținem un preț foarte mulțumitor, dar este binișor. Cu lâna nu facem nimic, nici pe degeaba nu ai cui să o dai“, declară acesta.

Cei care vor să înceapă o astfel de afacere trebuie să țină cont de următoarele probleme pe care le-ar putea întâmpina. „Cu pășunile sunt mereu probleme. Pentru a obține pășune am fost de foarte multe ori la primărie până am primit. În zootehnie trebuie să te împaci cu ideea că mereu trebuie să îți dedici timpul fermei, nu găsești om de bază care să facă asta în locul tău. Profitul nu vine prea repede. Trebuie să îți placă haiducia, mereu în câmp și mereu lângă ele. Trebuie să fii pregătit dacă plouă sau ninge, este cald sau frig, trebuie să fi mereu lângă animale ca să ai performanțe.“


„Vrem să facem și agroturism, să primim vizitatori, să vadă cum este viața la stână și pe perioada nopții să se poată caza tot la stână, în căbănuțe frumoase și primitoare. Seara să stea la foc de tabără și să savureze preparatele făcute la stână și să se delecteze din pastramă de berbecuț și din mielul făcut la ceaun afară la foc“ - Ciprian Valentin Pișta


Planul familiei Pișta pe viitor este să își mențină turma la un efectiv de minimum 350 oi mame. Cei trei frați vor ca toate oile să fie riguros selectate deoarece aduc un profit aproape dublu față de o oaie oarecare. Vor să construiască saivane moderne, să extindă și culturile pentru a-și permite să producă toate furajele fără probleme și să nu mai fie nevoiți să cumpere.


Beatrice Alexandra MODIGA

Creșterea ovinelor reprezintă o tradiție multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activități tradiționale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunțat caracter specific local sau regional (brânzeturi, specialități din carne de oaie, precum și articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecționarea pălăriilor tradiționale, ateliere pentru ţesături etc).

Avantajele economice (materiale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale au determinat ca în ultimii ani dinamica efectivelor totale și de oi mame existente în gospodăriile populației să aibă o evoluție constantă, cu unele creșteri naturale prin menținerea în efectiv a mieluțelor pentru înlocuirea reformelor sau a animalelor vândute în viu, sacrificate, moarte, dispărute, creșteri evidente faţă de alte specii de animale care se cresc în ţara noastră (bovine, cabaline, porcine).

O condiție esențială pentru realizarea unui spor de efective şi implicit de produse animaliere scontate, cantitativ şi calitativ, o constituie starea de sănătate a animalelor, condiţie care determină o preocupare importantă a serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populaţiei de bolile transmisibile de la animale la om, protecţia şi bunăstarea animalelor, asigurarea pieţei de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută şi salubre, activităţi care se desfăşoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

Îngrijirea ovinelor crescute în sistem tradițional pe durata unui an este extrem de importantă din punct de vedere tehnologic, dar și pentru felul în care această specie reușește să reziste unor boli nespecifice (tehnopatii) generate de nerespectarea condițiilor de creștere și exploatare sau față de boli cauzate de viruși, bacterii ori paraziți.

Pentru a asigura o stare de sănătate bună se impune monitorizarea permanentă a efectivului de ovine prin examene clinice, prin respectarea normelor tehnologice, a normelor de furajare și adăpare, a condițiilor de igienă și prin examene anatomo - patologice, la animalele moarte sau sacrificate, după caz, acțiuni în responsabilitatea proprietarilor de animale și a medicilor veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii, în baza unui contract de colaborare.

Măsurile de monitorizare, prevenire și combatere a bolilor la ovine, pe parcursul unui an, se desfășoară având în vedere specificul acțiunilor care sunt grupate în acțiuni obligatorii, la cerere și de necesitate, iar după sezon, în acțiuni derulate în funcție de anotimpul în care ne aflăm, animalele fiind fie în perioada de stabulație, fie în cea de pășunat.

În perioada de stabulație a ovinelor, respectiv în lunile decembrie –  martie, sunt recomandate următoarele acțiuni sanitar-veterinare:

  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă și a stării fiziologice, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Inspecția zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de medicul veterinar.
  • Controlul general și permanent al furajării prin administrarea unor rații echilibrate nutritiv în condiţii igienice, aditivate cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale, evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Controlul stării de întreținere a mieilor, asigurând o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, suplimentarea furajării lor prin acces treptat până la înţărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Efectuarea unor acțiuni imunoprofilactice importante pentru această perioadă, vaccinarea contra anaerobiozei, a avortului salmonelic și agalaxiei. Se efectuează și acțiuni antiparazitare prin controlul pentru depistarea scabiei, izolarea și tratarea animalelor cu leziuni locale, controlul ongloanelor și tratamentul contra necrobacilozei și a altor îmbolnăviri podale.
  • Efectuarea cu trei săptămâni înaintea ieșirii la pășune a tratamentelor împotriva fasciolozei, a dictiocaulozei și trichostrongilidozelor la toate categoriile de vârstă, cu excepția mieilor din anul curent;
  • Vaccinarea anticărbunoasă și contra enterotoxiemiei la miei, vaccinarea antirabică și deparazitarea câinilor ciobănești

În perioada de pășunat, pentru a prevenii dereglările metabolice, prin trecerea de la furajarea uscată în perioada de stabulaţie la păşunat, precum şi pentru asigurarea protecţiei animalelor de unele boli bacteriene, virale, sau parazitare transmisibile, cu implicaţii majore asupra stării de sănatate a animalelor şi implicit a producţiei animaliere, se recomandă crescătoriilor de ovine, în colaborare cu medicii veterinari, să respecte măsurile şi acţiunile specifice ce se impun în această perioadă, respectiv:

  • Stabilirea trupurilor de păşuni delimitate pentru fiecare specie şi categorie de animale, să execute lucrări de întreţinere a suprafeţelor de păşune prin defrişări de arboret, fertilizări, supraînsămânţări (unde este cazul), amenajarea umbrarelor şi a locurilor de refugiu, să asigure surse suficiente cu apă potabilă şi să efectueze alte lucrări necesare pentru a se asigura toate condiţiile necesare animalelor pe perioada păşunatului.
  • Efectuarea unui riguros examen sanitar-veterinar, nefiind acceptate pe păşuni decât animalele sănătoase.
  • Deparatizarea internă şi externă a ovinelor pentru a preveni infestarea pajiştilor, a altor animale şi a oamenilor, prin îmbăierea antiscabioasă (mai-iunie); tratamente contra monesiozei (aprilie-mai) tratamente de necesitate împotriva dictiocaulozei la miei (iunie) şi deparazitarea câinilor de pază de la turmele cu animale.
  • Supravegherea ovinelor prin prelevarea de probe specifice privind incidenţa Bluetongue (boala limbii albastre) și a scrapiei, supravegherea pentru mamite și hemosporidioze (babesioze, anaplasmoze, teilerioze).

Calendarul tratamentelor la ovine se continuă toamna, adică în perioada lunilor septembrie, noiembrie, când se recomandă următoarele acțiuni:

  • Examene serologice pentru depistarea Brucella ovis, Brucella melitensis și paratuberculozei.
  • Efectuarea acțiunilor antiparazitare: tratamente contra fasciolozei. a dictiocaulozei și a paraziților gastro-intestinali, tratamente generale și locale pentru scabie.
  • Curățirea, dezinfecția, deparazitarea, demuștizarea și pregătirea saivanelor pentru o nouă perioadă de stabulație.

Aceste acțiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de ovine, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociațiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu strictețe legislația din domeniu.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Crescătorii de oi și capre se confruntă cu mari probleme în găsirea celor dispuși să se angajeze ca ciobani. Proprietarii de animale nu mai găsesc personal, chiar dacă le dau 3.000 de lei în mână. Ciobanii cu experiență au plecat în străinătate pe un salariu mult mai mare și condiții mai bune. Care sunt motivele și cum văd fermierii lipsa forței de muncă din acest sector aflați în articolul de mai jos.

În ultima perioadă, tot mai mulți proprietari ai turmelor de animale fac eforturi mari pentru găsirea unui cioban serios, care să aibă grijă de o turmă de animale, în schimbul unei locuințe cu condiții foarte bune și a unui salariu decent. Cert este că o astfel de meserie este pe cale de dispariție, de la condițiile vitrege de muncă invocate de ciobănași, până la un salariu de subzistență, fără o carte de muncă. Toate acestea îi fac pe mulți să aleagă drumul străinătății.

Ciobănia e pe ducă... Oaia are 100 de secrete

„Care sunt ciobani și au oile lor ori sunt la oi de ani mulți“, este de părere Ioan Suciu, un crescător de ovine din Făgăraș, Brașov.

„Există cei care merg la oi câte o lună, două, trei. Nu sunt ciobani decât foarte puțini, o fac de forță majoră, nu de plăcere, pentru un ban sau o sticlă de rachiu. Din urmă nu mai vine nimeni care practică această meserie; puțini tineri se mai îndreaptă către oierit. Când nu or mai fi aceștia, care mai știu din trecut despre oi, s-a dus ciobănia! Oi vor fi, dar în garduri nepăzite! Și mulți dintre proprietarii de oi nu au habar de animale, ce să învețe ciobanii de la ei? Sunt destui cu oi care nu știu să mulgă, tundă, curețe, sau să păzească o oaie! Se uită la o oaie ca curca-n lemne! Oaia are 100 de secrete și nu are cine să le mai învețe.“

Pe cont propriu...

Realitatea este că o parte dintre proprietari preferă să facă totul în familie, să se descurce pe cont propriu, spun că este mult mai rentabil. De această părere este și Natalya Miksha, din Timișoara.

„Să ai cioban înseamnă să fii sluga lui, să stai după el să dea la animale apă, să le ducă la păscut, nu să le țină la umbră, să-i gătești și să-i plătești o grămadă de bani. Eu singură îmi îngrijesc cele 400-500 capre, eu le mulg, eu le pasc, eu fac brânza. Doar vara este nevoie de ajutor la muls și atât. Acum instalăm gard electric și voi fi o doamnă, o să am timp și de odihnă la prânz, și de casă, și de copii. Nu costă gardul electric cât costă ciobanul pe o singură lună, doar nervi consumați cu ei. De exemplu, aparatul de muls de 6 posturi costă sub 5.000 lei. Trebuie angajați 1-2 oameni din sat care au familie, casă, să vină negreșit la muls, de 2 ori pe zi, împreună cu unul din proprietari, și în rest program lejer, rânduială lângă stână.“

De cealaltă parte, proprietarii turmelor se plâng că ciobanii pleacă după câteva zile de muncă pentru că viața la stână e grea. Unii stau doar până văd primii bani. Cu această situație se confruntă și Simon Marian Biba, din Gura Siriului, Brașov. Cu toate că oferă un salariu de 3.000 de lei/lună, acesta ne mărturisește că ciobanii fug de fermele de capre în favoarea celor de ovine.

„Este extrem de greu! Aproape imposibil! Foarte greu se găsește un cioban, am 100 de capre, ofer un salariu de peste 3.000 de lei și tot nu găsesc om bun. Păi de aceea nu găsesc eu oameni, că stau unii pe 1.500 lei pe lună la 400 de oi, munciți până nu mai puteți, la 100 de capre vă e frică, vă mănâncă caprele? Eu am curajul să dau și banii înainte, dar să fie om capabil“, mărturisește crescătorul.

Fără o pensie, este greu la bătrânețe!

Greu nu le-ar fi dacă ar fi plătiți mai bine sau să li se facă o carte de muncă, este de părere Marian Marian din Romina, Caraș-Severin.

„Să beneficieze și ei de o pensie, că majoritatea ciobanilor la bătrânețe ajung bolnavi din cauza statului prin ploaie, vânt etc. și, fără o pensie, este greu.“

Cu subvenția din ziua de astăzi, toți spun că se numesc crescători. Dar, dacă vrei să crești oi, trebuie să cunoști meserie de cioban, este de părere Petru Niță din Boroaia, Suceava.

„Cei care au avut ciobani au în continuare, cei care nu au, nici nu o să aibă pentru că ciobanii nu mai sunt ce erau odată, care mai sunt își văd de treaba lor, acolo unde sunt, nu umblă din târlă în târlă. Crescătorii le promit marea și sarea și, când își cer drepturile, îi bat sau le dau bani mult mai puțini. Mulți ciobănași au pățit așa, au ales să nu mai meargă la oi și au plecat în străinătate, că trebuie să trăiască cumva. În plus, au rămas și cam puțini.“

Doar o experiență turistică?

Fie că rămân în țară, fie că merg în străinătate, ciobanii ar putea oferi și o experiență turistică. România, alături de alte 8 țări, cere ca obiceiul transhumanței să fie înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanității. Astfel, oamenii ar putea călători odată cu turmele, ar vizita stâne și ar putea afla mai multe despre meșteșugul oierilor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Pagina 1 din 4
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti