reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Jun 2019

IT-ul a intrat și în apicultură. O nouă aplicație spune când trebuie schimbată matca

Organizat pe platforma Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, Târgul Mierii a adus și la ediția de toamnă noutăți, inovații, mulți vizitatori și expozanți din toată țara. De data aceasta, ca o concluzie, pot spune cu certitudine că tehnologia IT a ajuns și în domeniul apicol. Oricât de iscusiți ar fi apicultorii, soft-urile inteligenței artificiale ne vor spune de acum totul despre activitatea din stup. La polul opus, pentru implicarea fizică în munca stupăritului a apărut o unealtă mai eficientă pentru descăpăcitul ramelor. Iată doar câteva idei care ar putea să vă ușureze munca, dragi apicultori. În rest, am găsit stupari mai mult sau mai puțin mulțumiți de recolta anului 2018.

Îmi place ca de fiecare dată când intru într-un târg mai întâi să merg pe la toate standurile, să admir, să ascult păreri, impresii, pentru ca în final să cer lămuriri și eventual să testez lucruri noi. Așa am făcut și de data aceasta, numai că fiecare oprire pe la standurile apicultorilor s-a lăsat obligatoriu cu degustarea a cel puțin unui sortiment de miere sau polen. Iar la o linguriță de miere musai merge și o conversație legată de cum a fost anul apicol. Și trebuie să vă spun că răspunsurile nu au fost una­nime, ci, bag de seamă, au variat în funcție de zona în care s-au făcut culesurile și norocul fiecăruia.

Pentru că evenimentul a devenit o tradiție, la fiecare ediție îmi face o maximă plăcere să mă revăd cu apicultorii statornici, care nu lipsesc niciodată de la această manifestare. Prima oprire am făcut-o la standul familiei Meseșan specializată în creșterea mătcilor, pentru că îmi sunt tare dragi. De fiecare dată vin cu fetița lor, pesemne au grijă să insufle dragostea și responsabilitatea albinăritului și tinerei generații și mereu își surprind clientela de la București cu sortimente noi de polen. La standul lor am văzut oameni cumpărând polen cu kilogramul, ca să nu mai spun că mierea de munte s-a vândut în prima zi. Da, pentru că oamenii au înțeles că mierea obținută din plante aflate departe de sursele de poluare oferă garanția unui produs curat, nealterat de eventuale reziduuri chimice. „Am adus un sortiment nou de polen, de la o plantă din Munții Apuseni, numită Caluna Vulgaris sau iarba neagră, un polen de păducel, de păpădie și altele“, m-a întâmpinat Cosmin Meseșan. De la el am aflat că polenul obținut de la iarba neagră din Munții Apuseni ajută la combaterea prostatei, iar cel de păpădie ajută ficatul. Clienții lui știu deja că în fiecare an el pleacă în pastoral la munte, pentru că de ani buni evită culturile agricole stropite cu pesticide. Dintre cele două culesuri la care a fost – salcâm și plante de munte – primul a mers binișor, adică a strâns cam 15 kg miere/familie, însă la plante de munte a fost dezastruos (6-7 kg de miere/familie) pentru că a fost frig și a plouat mai tot timpul. Ploile din acest an le-a dat de furcă și cu creșterea mătcilor. Dacă într-un an bun pune la vânzare și 1.000 de mătci, anul acesta multe dintre ele s-au pierdut la zborul de împerechere din cauza vremii. Concluzia: „2018 nu a fost un an apicol bun.“ Ce am remarcat și mi-a mers la suflet a fost tricolorul pus pe toate cutiile, borcanele și sticluțele puse la vânzare, semnul apicultorului patriot.

Cu Adrian Ivașcu din județul Argeș am făcut cunoștință prima oară la această ediție și trebuie să spun că m-a uimit cu numărul mare de sortimente de miere, 7 la număr. Ceea ce mi-a părut interesant a fost mierea de primăvară, adică o miere obținută din florile pomilor fructiferi (măr, păr, prun, cireș, cais) în combinație cu păducel și păpădie, un amestec care pare dedicat organelor interne și cu precădere rinichilor. Alte sortimente interesante sunt mierea de tei din Dobrogea, unde culesul a adus producții bune, și mierea de coriandru. Strategia tânărului apicultor este să-și împartă cele 300 de familii în două stupine și să plece în pastoral atât la câmpie, cât și la munte. În felul acesta poate avea mai multe culesuri și implicit mai multe sortimente. Comparativ cu anii trecuți, pentru Adrian Ivașcu anul acesta „a fost unul relativ bun. Avem miere de primăvară, de salcâm, tei și mană. La salcâm am obținut 30 kg de miere/familie, dar nu a fost bine pentru toată lumea, pentru că în unele zone a plouat mult“. Pe lângă sortimentele de miere, am văzut multe produse terapeutice – imunoenergizant (o combinație de miere, polet, tinctură de propolis, cătină și lăptișor de matcă), ideal pentru persoanele aflate în convalescență, elevi, studenți, produse pentru somn liniștit sau afecțiuni respiratorii. Toate realizate după rețete moștenite din tată în fiu, după cum spune Adrian Ivașcu.

O nouă furculiță pentru descăpăcit rame

Cu siguranță cunoașteți mișcările care se fac la bărbierit. Exact aceleași mișcări se aplică și la descăpăcirea ramelor cu ajutorul noii furculițe produse la Timișoara după un model sârbesc. „Aceasta este cea mai grea muncă pentru apicultor – descăpăcitul, operațiunea care se face înainte de introducerea ramelor în centrifugă. Furculița aceasta se produce în Timișoara la Apicultura. Pro, o companie care a făcut de-a lungul timpului o serie de inovații și chiar invenții dedicate sectorului apicol. De data aceasta, furculița pentru descăpăcit este o copie fidelă a unui produs realizat în Serbia. Unealta produsă de noi păstrează întocmai cotele, este realizată din inox alimentar și are un mâner din lemn“, îmi spunea producătorul acestei unelte. Pentru 70 de lei noua furculiță v-ar putea ușura munca.

Aplicația care decodifică sunetele produse de albine în stup

Tot reprezentanții companiei Apicultura. Pro au venit la această ediție cu o aplicație software care decodifică sunetele emise de albine în funcție de activitatea din stup, avertizând totodată dacă există pericolul roirii sau alte necazuri apărute în stup. „Albinele emit niște semnale acustice. Sunt două forme de comunicare la albine, prin atingere și prin vibrație – din aripi sau piciorușe, în funcție de lucrarea executată în stup. Ce face acest soft? Caută acele vibrații și printr-un algoritm le interpretează și ne poate spune câte albine doici avem, câte culegătoare sunt în stup. Când albinele vin încărcate cu miere se emit alte vibrații decât atunci când vin fără miere. Practic, acest soft ne spune fără să deschidem stupul dacă avem sau nu cules, dacă avem puiet căpăcit, matcă. Este nevoie doar de un microfon extern atașat la telefonul mobil. Acesta se introduce pe urdiniș, timp în care apicultorul poate sta în spatele stupului și așteaptă câteva secunde până când softul emite un mesaj cu datele analizate și interpretate. Odată descărcată aplicația, pe ecranul telefonului apar câteva butoane care furnizează anumite informații despre activitatea din stup. Spre exemplu, o informație extrem de prețioasă este cea care anunță, cu două săptămâni înainte, dacă albinele se pregătesc de roire, dacă există producție de miere sau dacă este cazul să schimbăm matca“, îmi explica Csosz Francisc, reprezentant Apicultura.Pro.

Patricia Alexandra Pop

AGRISO - aplicația cu ajutorul căreia deții controlul fermei în timp real

Agricultura digitală stârnește tot mai mult interesul fermierilor români, care își dau seama că prin intermediul noilor tehnologii își pot crește profiturile din fermă. Un astfel de exemplu este Ștefan Stănescu, care, alături de verișorul lui Mihai Stănescu, a lansat aplicația Agriso, o „unealtă“ modernă cu ajutorul căreia orice fermier poate deține informații exacte despre propriile culturi, despre modul în care angajații lucrează pe câmp, pe care  le pot accesa de oriunde, direct de pe telefon, tabletă sau calculator.

– Domnule Stănescu, de unde ați avut ideea de a aduce pe piață aplicația Agriso?

– Agriso este aplicația pe care am dezvoltat-o în ferma noastră în urmă cu 4 ani ca urmare a unei necesități. Lucrăm 3.400 ha, aproximativ 280 de parcele, care sunt răsfirate pe raza a 8 localități, și ne era destul de greu să avem evidența în timp real a tot ceea ce se întâmpla pe teren. Vă dau un exemplu: în aceeași zi puteau fi și 3 echipe în câmp, în localități diferite, pentru a efectua lucrări diferite, iar în cazul în care se întâmpla ceva și angajații aveau o anumită nevoie ori pur și simplu trebuia să monitorizez lucrările era destul de greu. Astfel, ne-am gândit că prin intermediul unei aplicații putem observa mult mai bine totul. De exemplu, dacă un tractor intră cu plugul în brazdă la ora 8:00, putem verifica la ora 9:00 pentru a vedea ce consum a avut pentru această operațiune.

– Cât de rapid ați amortizat investiția?

– Încă din primul an. Spun acest lucru pentru că doar consumul de motorină a scăzut cu 22% față de anul precedent. Deci de la 330 tone de motorină am scăzut la 260 tone, iar dacă ar fi să vorbim în bani, la 1 euro litrul de motorină, 70 tone înseamnă 70.000 euro. Am observat și faptul că au crescut randamentele pe partea de producție, inginerii au lucrat mult mai eficient și a dispărut și așa-numita Agenda fermierului pentru că prin intermediul Agriso toate datele se pot accesa direct de pe telefon, oriunde te-ai afla, în fermă sau pe câmp.

– Cine s-a ocupat de partea tehnică și când a ajuns aplicația în alte ferme?

– De partea tehnică s-a ocupat Mihai pentru că suntem asociați în acest proiect, iar partea de testare și dezvoltare a avut loc în cadrul fermei Agromec Vișina. După primul an, aplicația a ajuns și în cadrul altor ferme, iar acum avem agenți de vânzări în toată țara.

– Cum poate fi utilizată această aplicație, mai exact?

– Fermierul primește un user și o parolă cu ajutorul cărora intră pe site-ul Agriso de pe telefon, tabletă sau calculator. Acolo își trasează solele, pe care ulterior le poate accesa prin intermediul istoricului. Solele, în format digital, pot fi diferențiate în funcție de culturi pe diferite culori. Cu telefonul mobil, fermierii pot merge pe câmp, își trasează solele și ele rămân în aplicație, iar acesta este un lucru foarte util pentru cei care iau teren în arendă deoarece pot delimita mult mai ușor hotarele, iar primăvara, când se depun declarațiile la APIA, printr-o singură apăsare de buton fermierul obține fișierul necesar pentru depunere întrucât va avea toate solele, exact cum le lucrează, și astfel nu mai apar suprapuneri și discordanțe între ceea ce este în teren și ce se declară la APIA.

– Care sunt principalele avantaje pe care le poate obține un agricultor în propria fermă dacă utilizează aplicația Agriso?

– Ca fermier ai un control mult mai bun asupra fermei. În primul rând poți obține reducerea consumului de combustibil, dar și o mai bună implicare din partea angajaților pentru că cu ajutorul acestei aplicații se stopează și tentația de a face prestări neautorizate, adică știm sigur dacă lucrează pe solele noastre sau la vreun fermier vecin. Poți avea o evidență a trasabilității lucrărilor efectuate de fiecare operator și îți poți da seama de corectitudinea fiecărei lucrări. Din acest motiv angajații devin mult mai responsabili, iar pentru noi este un avantaj pentru că putem astfel să îi plătim nu doar evaluându-i cantitativ, ci și calitativ. Un alt lucru pe care îl pot face cei care au această aplicație este notarea inputurilor utilizate pe fiecare solă în parte și pot obține rapoarte pe partea de cantități. Trebuie spus și faptul că prin intermediul scanărilor prin satelit putem vedea unde se află solele mai slab dezvoltate și astfel se iau decizii mult mai rapid în ceea ce privește fertilizarea și cum trebuie să intervenim în câmp astfel încât dezvoltarea plantelor să fie cea pe care ne-o dorim.

– Cât de mult îi costă pe fermieri să aibă acces la toate aceste date?

– De exemplu, pentru o fermă de 1.000 ha costul de instalare este de 2.800 euro, asistența și mentenanța în jur de 160 euro și GPS-ul – 10 euro/ha, iar dacă dorește și scanări din satelit se adaugă 1.39 euro/ha și se obțin între 2-5 poze pe lună pe toată perioada de vegetație. Acești bani se amortizează în aproximativ o lună și jumătate, spun asta ca o medie din ceea ce am observat până acum la clienții noștri. În acest moment aplicația este prezentă în peste 90 de ferme mari și medii din toată țara, ceea ce în­seamnă în jur de 100.000 de ha. Am observat că interesul este tot mai ridicat și în cazul fermierilor mici, iar acest lucru ne bucură foarte mult.

Larissa SOFRON

Aplicația PlantSnap. Când tehnologia face totuși ceva pentru copii și pentru... natură

Îmi spunea nu demult un prieten că „ar fi grozav să știm mai multe despre natură, să recunoaștem păsările după cântecele lor, să cunoaștem mai multe despre copacii la umbra cărora ne odihnim...“

Spusele lui mi-au amintit de o scenă care m-a surprins grozav și m-a adus cu picioarele într-o realitate pe care uneori mi-e greu să o accept. O copilă de 12-13 ani, „emancipată“ de traiul în București, la zi cu toate cunoștințele despre tehnologiile puse la dispoziție de telefoanele mobile de ultimul răcnet, se minuna toată la vederea unei șopârle despre care credea că este... pește. Era prima oară în viața ei când vedea o astfel de vietate. Și prima oară pentru mine când am conștientizat cu adevărat cum sunt copiii de azi. Privați de lumea reală în care trăim. Captivi într-o lume virtuală care de cele mai multe ori nu dă doi bani pe sentimente și unde au toate șansele să își piardă personalitatea. Cred că puțini înțeleg că acolo se petrece o dictatură care răpește copiilor șansa de a se descoperi pe ei înșiși.

Și lumea asta superbă care își desfășoară forțele în jurul lor. Este o depersonificare în masă. M-am întrebat dacă există vreo salvare pentru copiii care își irosesc zilele privind într-un monitor inert și lipsit de emoție. Dacă există vreo cale de mijloc, vreo șansă de a-i recuceri. Și am constatat că nu sunt singura care își pune aceste întrebări. Că există oameni care au înțeles reversul medaliei și încearcă să transforme tehnologia într-un aliat al copiilor.

Mi-a atras atenția o informație despre aplicația mobilă PlantSnap prin care poți identifica plantele, florile, copacii, cactușii și ciupercile. Ideea acestei aplicații îi aparține lui Eric Ralls, un antreprenor îndrăgostit de natură. Într-una dintre vizitele sale la un prieten a descoperit o plantă pe care nimeni, nici măcar inteligența artificială, nu o putea identifica. Așa a început totul, iar astăzi aplicația PlantSnap poate recunoaște până la 90% dintre toate speciile de plante și pomi cunoscute din aproape fiecare țară. În baza de date a aplicației sunt înregistrate 316.000 de specii și 90 de milioane de imagini. Cum funcționează aplicația? Simplu. Este suficient să fie instalată pe telefonul mobil, să faci poză unei plante și, prin recursul la baza de date, aceasta va fi identificată.

S-a creat o șansă care trebuie exploatată corespunzător. S-a făcut o punte pe care o putem folosi pentru a reveni la realitate.

(L.Z.)

  • Publicat în Magazin

AFIR lansează o aplicație on-line pentru rezolvarea rapidă a disfuncționalităților din sistem

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) lansează, prin intermediul paginii oficiale de Internet www.afir.info, aplicația "Asistență module on-line" pentru a veni în sprijinul solicitanților și beneficiarilor finanțărilor disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

Această aplicație a fost pusă la dispoziția tuturor celor interesați cu scopul rezolvării cât mai rapide a problemelor de ordin tehnic sau a disfuncționalităților sistemelor apărute în accesarea modulelor electronice aferente depunerii on-line a Cererilor de Finanțare sau a dosarelor de achiziții, a procedurii de achiziții sau de ofertare, derulate prin intermediul portalului AFIR", se arată într-un comunicat al AFIR remis vineri AGERPRES.

În acest fel,incidentele apărute pot fi semnalate direct celor care asigură suportul tehnic al tuturor modulelor on-line utilizate de către beneficiari, solicitanți și ofertanți, fiind mult scurtat timpul de răspuns.

Totodată, AFIR precizează că aplicația "Asistență module on-line" este una de tip Helpdesk și se adresează exclusiv problemelor sau disfuncționalităților tehnice, prin intermediul acestui instrument nefiind permise transmiterea de solicitări de informații, clarificări privind procedurile, contestații la Rapoartele de selecție sau orice alte solicitări care nu sunt de ordin tehnic.

AGERPRES

Aplicația IT pentru depunerea online a proiectelor europene poate fi folosită

Aplicația IT pentru depunerea online a proiectelor europene poate fi folosită de beneficiari începând de luni, a anunțat, într-o conferință de presă, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

"Aplicația IT poate fi utilizată de potențialii beneficiari, care pot începe înscrierea în sistem și înscrierea de noi apeluri, din această săptămână. De azi aplicațiile sunt primite electronic prin sistemul IT. Aceasta este o reformă foarte importantă pe care dorim să o aplicăm în ceea ce privește gestionarea programelor", a spus Răducu.

Ea a precizat că în perioada 8-18 martie sistemul a fost testat de circa 2.000 de aplicanți.

"2000 de aplicanți au intrat în acest sistem. Sistemul s-a comportat bine, nicio clipă de blocaj și sperăm ca sistemul să poată face față cerințelor importante pe care le are în contextul regulamentelor europene. Sistemul urmează a gestiona peste 34 miliarde euro contribuție de la UE la care se adaugă cofinanțarea națională și a beneficiarilor publici și privați. Peste 40 miliarde euro va gestiona sistemul", a mai afirmat ministrul Fondurilor Europene.

Potrivit acesteia, în perioada 2014-2020, MySMIS va gestiona între 16.000 și 20.000 de proiecte.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat public, luni, modulul pentru cererea de finanțare în cadrul aplicației pentru depunerea online a proiectelor europene.

'Versiunea 1.0 Beta a MySMIS funcționează din 1 martie 2016. Această versiune a fost în testare internă și testare publică. În perioada actuală se rețin cerințele justificate și se remediază bug-urile (nefuncționalitățile). Avem intenția ca în 28 martie să putem anunța ca fiind lansat public modulul de depunere a cererii de finanțare. În acest sens, sunt funcționale două module: un modul back-office — 'Definire apel', respectiv un modul front-office — 'Depunere Cerere de finanțare', au afirmat recent reprezentanții Ministerului, lucru confirmat luni și de ministrul de resort.

Această aplicație IT a fost elaborată de MFE, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), pentru a facilita schimbul electronic de informații între beneficiari și autoritățile cu atribuții în gestionarea fondurilor europene structurale și de investiții.

'Prin implementarea aplicației MySMIS 2014, Ministerul Fondurilor Europene răspunde prevederilor regulamentelor europene aplicabile perioadei de programare 2014 — 2020', se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

În data de 29 februarie, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a declarat că aplicația pentru depunerea online a proiectelor europene va fi funcțională din 19 martie și va avea opt module până în iunie.

AGERPRES

DuPont Pioneer – două aplicaţii pentru terminale mobile

Pornind de la angajamentele de excelenţă pe care şi le-a asumat, dar şi de la realitatea că tehnologia informaţiei continuă, la rândul său, să evolueze şi să fie tot mai mult parte din viaţa cotidiană, firma DuPont Pioneer a lansat de curând două aplicaţii pentru terminale mobile destinate agricultorilor: AQUAmax şi Agro-Assist, din luna martie aflate şi la dispoziţia clienţilor din România.

AQUAmax® este un catalog online al hibrizilor de porumb cu acelaşi nume, care furnizează utilizatorului o varietate largă de informaţii despre produs, inclusiv rezultatele obţinute în cultură în diverse zone din ţară. De când Pioneer i-a pus pe piaţă în 2012, hibrizii Optimum® AQUAmax® şi-au demonstrat în mod constant eficienţa, ajutându-i pe cei care i-au cultivat să reducă variabilitatea producţiei în condiţii de secetă şi să atingă randamente-record în condiţii meteorologice normale. Aplicaţia AQUAmax® este utilă şi fermierilor care nu au utilizat niciodată hibrizii AQUAmax. Este disponibilă pentru sistemele de operare iOS (numai pentru iPad, nu şi pentru iPhone) şi Android.

Agro-Asist este o agendă digitală, prin care fermierul poate selecta poziţionarea geografică (satul, judeţul), după care aplicaţia îl direcţionează către cea mai apropiată staţie meteorologică, de unde poate să primească informaţii cu privire la precipitaţii şi temperatura solului, inclusiv comparaţii cu nivelele perioadei corespunzătoare din anul precedent. Tot cu ajutorul aplicaţiei, utilizatorul poate să-şi configureze singur tehnologia pe care o va aplica pe teren, prin personalizarea calendarului pentru o anumită cultură (porumb sau floarea-soarelui), alegerea hibridului pe care vrea să-l cultive (doar din gama Pioneer) şi stabilirea lucrărilor agricole (de la arat până la recoltare). Practic, această aplicaţie îl ajută să îşi ţină singur pe iPhone fişa de câmp. Aplicaţia Agro-Asist îi dă posibilitatea să-şi aleagă hibridul cel mai potrivit pentru zona respectivă, să vadă condiţiile pe care le are în câmp, pe zile, şi producţiile atinse de hibridul respectiv în două sezoane consecutive.

„Ca bonus, fermierul poate interacţiona în timp real, prin intermediul aplicaţiei Agro-Asist, cu specialiştii Pioneer aflaţi în zonă“, a declarat Maria Cârjă, directorul de marketing al Pioneer Hi-Bred România. Concret, utilizatorul poate trimite un email direct din aplicaţie, solicitând informaţiile de care are nevoie. Agro-Asist este disponibilă pentru sistemele de operare iOS şi Android şi poate fi descărcată din App Store sau Google Play.

Contact: Cristina Cionga +40 727 734996

Cristina.Cionga@@pioneer.com

Abonează-te la acest feed RSS