Aprecierea stării familiilor de albine în perioada ianuarie-februarie se face prin controlul vizual al stupilor, prin ascultarea zgomotelor generate de familiile de albine, examinarea reziduurilor extrase de pe fundul stupului, aprecierea stării de umiditate din interiorul stupului şi măsurarea temperaturii din diversele zone ale ghemului de iernare.

Controlul vizual al stupilor care adăpostesc familiile de albine se referă la inspectarea urdinişurilor, a scândurilor de zbor şi a fundurilor stupilor, ceea ce poate releva următoarele concluzii:

- în cazul în care pe scândura de zbor apare o regină moartă trebuie să se înţeleagă fie că familia de albine a rămas orfană, fie că aceasta a intrat în iarnă cu două regine şi acum regina cea mai tânără a lichidat regina mai bătrână, efectuându-se schimbarea liniştită a reginei. În primul caz, când se constată că familia a rămas orfană, aceasta se va uni cu o altă familie cu regină sau i se va da o regină de la rezerva stupinei, urmând procedurile adecvate acestei operaţiuni;

- dacă se cercetează prin urdiniş cu o lanternă, de preferat cu leduri, fundul stupului şi se remarcă tocături de faguri, care sunt mult mai mari decât cele ale tocăturii de ceară, care rezultă de la descăpăcirea de către albine a celulelor de miere pentru hrănire, este probabil ca în stup să fie sau să poată intra şoareci şi în acest caz aceştia trebuie eliminaţi sau trebuie eliminate toate posibilităţile acestora de a intra în stup. Un alt indiciu care semnalează atacul şoarecilor îl constituie prezenţa pe fundul stupului a cadavrelor de albine dezmembrate şi/sau fără capete;

- apariţia, spre primăvară, a nimfelor la urdiniş indică existenţa în familie a unor porţiuni ale puietului răcit;

- dacă pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului se văd pete cafenii, acesta este un semn că familia de albine este bolnavă de diaree sau chiar de nosemoză, impunându-se tratament corespunzător;

- dacă în perioadele iernii cu zile mai calde (12 la 13oC) şi cu soare apar în nişa urdinişului albine moarte înseamnă că familia de albine este bine şi puternică, curăţindu-şi singură stupul şi, în sfârşit,

- dacă la urdinş, spre sfârşitul iernii, apar broboane de gheaţă acesta este semn bun – în familia de albine există puiet.

Ascultarea zgomotelor generate de familiile de albine se face fie prin lipirea urechii apicultorului de peretele frontal al stupului, fie cu ajutorul unui stetoscop al cărui capăt al furtunului se introduce în stup prin urdiniş.

În cazul ascultării cu urechea lipită de stup apicultorul va lovi uşor peretele stupului cu degetul mijlociu şi, în funcţie de starea familiei de albine, distingem următoarele cazuri:

- dacă la ciocănire familia de albine reacţionează imediat printr-un zumzet puternic, care încetează rapid, aceasta indică o familie sănătoasă şi puternică,

- reacţionarea cu un zgomot foarte slab, asemănător cu foşnetul unor frunze, indică o familie înfometată;

- un zumzet destul de slab urmat de bâzâituri disperate indică o familie slabă, depopulată;

- un zumzet continuu – plângător, care nu se atenuează, indică o familie orfană, fără regină;

- absenţa oricărui reacţii înseamnă fie că familia a murit, fie că este aproape de moarte şi trebuie procedat în consecinţă.

Efectuarea controlului auditiv se poate efectua şi cu ajutorul unui tub flexibil cu diametrul de 8 la 12 mm, lung de 80 la 100 cm având un capăt introdus prin urdiniş pe fundul stupului şi un capăt în urechea apicultorului sau, mai eficient, folosind un stetoscop.

Examinarea reziduurilor extrase de pe fundul stupului implică iniţial tragerea în afara stupului a reziduurilor de pe fundul stupului, efectuând cu această ocazie şi deblocarea urdinişului pentru circulaţia liberă a albinelor afară când există condiţii favorabile. Tragerea se efectuează prin introducerea prin urdiniş pe fundul stupului a unei sârme îndoite în formă de L şi este de precizat că anterior acestei operaţiuni se va face curăţirea zăpezii şi a gheţii de la urdinişuri şi de pe scândurelele de zbor şi că extragerea reziduurilor de pe fundul stupului va fi mai uşoară, dacă toamna pe acesta a fost aşezată o foaie (hârtie sau carton) de control.

Resturile de pe fund scoase cu sârma sau cu foaia de control vor fi atent observate întrucât ele dau indicaţii exacte asupra mersului iernării, astfel:

- mortalitatea exagerată de albine poate fi cauzată de faptul că familia a iernat cu prea multe albine vârstnice sau din cauza uzurii organismului lor ca urmare a unor condiţii nefavorabile de iernare şi/sau din cauza unor boli;

- prezenţa albinelor moarte umede şi/sau mucegăite indică faptul că în stup este prea multă umiditate din cauza lipsei de ventilaţie;

- dacă pe fundul stupului rezultă cristale de miere aceasta înseamnă că o parte din mierea din rezervele familiei de albine a cristalizat şi în acest caz albinele pot consuma numai partea care a rămas lichidă, nu şi cristalele mari pe care le aruncă pe fundul stupului şi, în acest caz, rezervele de miere ale familiei trebuie suplimentate cu turte cu hrană uscată;

- albinele moarte au abdomenul umflat şi se văd pete de diaree la urdiniş sau pe scândura de zbor, ceea ce înseamnă că familia respectivă de albine este bolnavă de nosemoză şi/sau de diaree din cauza proviziilor de calitate inferioară sau a consumului exagerat de hrană ca urmare a condiţiilor nefavorabile de iernare;

- dacă mortalitatea este neînsemnată şi rumeguşul de faguri nu este umed înseamnă că iernarea decurge normal.

Aprecierea stării de umiditate din interiorul stupului se efectuează examinând, când temperatura mediului ambiant o permite, pereţii interiori ai stupului, existenţa sau nu a mucegaiului pe ramele cu faguri ai familiei, starea resturilor de ceară de pe fundul stupului şi starea de uscăciune sau de umiditate a podişorului şi a materialelor termoizolatoare de pe acesta.

Umiditatea excesivă din stupii familiilor de albine este un fenomen nedorit ce apare în stupi mai ales începând cu a doua parte a lunii februarie şi are două cauze principale: ventilaţia insuficientă şi o izolaţie defectuoasă.

Pe lângă faptul că umiditatea excesivă măreşte consumul de hrană, ea creează şi un mediu propice de dezvoltare a agenţilor patogeni, cu precădere a ciupercilor.

Măsurarea temperaturii din diversele zone ale ghemului de iernare se poate face utilizând un senzor termoelectric de tip terocuplu (sondă) care se introduce în diferitele puncte ale ghemului de iernare a familiei de iernare fără a deranja prea mult alcătuirea acestuia.

Indicarea temperaturilor din diversele puncte ale ghemului se pot face on-line pe aparate de măsură analogice sau digitale sau valorile acestora se pot memora pe înregistratoare cu memorie adecvate.

Pentru a putea face aprecieri pertinente asupra stării familiilor de albine în funcţie de temperaturile măsurate în diversele zone ale ghemului de iernare trebuie să ţinem cont de temperaturile măsurate în ghemul de iernare:

- dacă temperatura din mijlocul ghemului nu depăşeşte 24-25oC familia de albine nu are puiet şi

- dacă temperatura din mijlocul ghemului este între 34 şi 35oC familia de albine are puiet.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

· Începutul – cu două familii de albine, acum șapte sute

· Produse apicole ieșene în Ungaria și Turcia

· Unde e sprijinul statului

Din cele mai vechi timpuri, creșterea „muștelor“ a constituit o ocupație pe meleaguri moldave, dovadă cele trei albine care apar în Evul Mediu pe stema ținutului Vaslui.

Îndeletnicirea a fost practicată în timp, dar acum putem vorbi de o apicultură în continuă dezvoltare și de pasionați crescători ai acestei minunate insecte – albina, în toate județele Moldovei. Între aceștia și domnul Cristi Mihăiță, de 34 de ani.

L-am întâlnit într-una dintre stupinele din apropierea Iașului unde, împreună cu câțiva oameni, pregăteau familiile de albine pentru iarna care se apropie. Producția de miere este apreciată de tânărul apicultor ca una medie și datorită depopulării masive a familiilor de albine ca urmare a varozei. Și cum spun apicultorii, în stupină, spre deosebire de alte ramuri ale zootehniei unde multe lucrări sunt mecanizate, aici totul sau aproape totul se face cu mâna omului. Aceasta înseamnă o muncă susținută pentru deparazitarea cât mai completă, administrarea în hrană a unui complex de vitamine, efectuarea unui ultim control înainte de venirea anotimpului rece, o bună împachetare a fiecărui stup astfel încât, mi se spune, de modul în care se efectuează aceste lucrări acum vor depinde familiile de albine apărute în primăvară.

Absolvent al Colegiului Agricol „Vasile Adamachi“ din Iași, tânărul s-a simțit întotdeauna atras de creșterea albinelor. „În urmă cu 14 ani ajutând un consătean la legatul viei, am primit două familii de albine. A fost începutul unei activități pe care o fac cu pasiune și care îmi aduce satisfacții deosebite.“ Dar cum știa că pe lângă pasiune apicultorul modern trebuie să fie permanent la curent cu tot ce apare nou în domeniu, Cristi Mihăiță „s-a culcat“, glumește, din nou pe carte și a absolvit o școală postliceală de maiștri și un Modul Da Vinci de trei ani. Paralel a continuat să lucreze cu pasiune în prisacă înmulțind numărul familiilor şi achiziționând, în același timp, noi unități biologice.

Acum ApiCris Natura, firma interlocutorului nostru, dispune de 700 de familii de albine amplasate în comunele Bârnova, Tomești și municipiul Iași, iar produsele purtând acest brand sunt tot mai cunoscute.

O afacere în continuă dezvoltare

„Am câștigat primii bani din mierea obținută de la stupii noștri, subliniază Cristi Mihăiță, dar mi-am dat seama că pentru a valorifica mai eficient ceea ce oferim pieței avem nevoie de puncte de desfacere. Așa au apărut în Iași și apoi la Constanța și Bacău magazine având firma ApiCris Natura. Aici, lângă miere și produsele derivate, comercializăm echipamente și utilaje apicole și ceea ce este de remarcat punem la dispoziția apicultorilor hrană și suplimente nutritive pentru albine precum: Apivit, Apivit Star sau Apivitcomplex, produse pe care le producem noi într-o hală amplasată în comuna Bârnova. Investiția, finalizată în această lună, dispune de utilaje de ultimă oră.

Proiecte europene în derulare

Pentru toate aceste investiții a fost nevoie însă de fonduri. „Am câștigat, spuneam, valorificând mierea și produsele adiacente, am luat credite de la bănci, dar de mare ajutor ne-au fost banii obținuți din accesarea unor proiecte europene.

Am beneficiat de un prim proiect SAPARD în valoare de 10 mii de euro. Apoi am accesat încă un proiect de 25 mii de euro aflat în derulare. Toate acestea ne-au permis să ne dezvoltăm. Acum la firma noastră lucrează nouă angajați și, dacă lucrurile merg bine, sperăm să ne dezvoltăm în continuare.“

Produsele ApiCris Natura la export

Aflăm că apicultorul ieșean va deschide în curând alte două puncte de desfacere în Botoșani și unul în sudul țării. Hrana și suplimentele nutritive pentru albine reali­zate la Bârnova sunt exportate prin intermediul unei firme sârbești în Ungaria, unde se bucură de bune aprecieri. De asemenea se află în tratative avansate exportul de astfel de produse în Turcia, țară unde apicultura e în plină dezvoltare.

„Pentru apicultorii noștri, subliniază Cristi Mihăiță, este necesară pătrunderea mai agresivă, ca să spun așa, pe piața europeană a produselor apicole şi aceasta cu atât mai mult cu cât, se știe, mierea românească este una dintre cele mai bune din lume. Avem însă de înfruntat o concurență acerbă cu produse chinezești, ucrainene etc. Cred că aici se impune un sprijin mai consistent din partea statului și aceasta cu atât mai mult cu cât numărul românilor care optează pentru creșterea albinelor este tot mai mare și cantitatea de miere e în continuă creștere.“

Și din acest punct de vedere ApiCris Natura vine în sprijinul celor care vor să se ocupe de creșterea albinelor. Firma ieșeană este acreditată de ANARS ca producător și reproducător de material genetic și difuzează în teritoriu material biologic selecționat pentru a menține rasa locală de albine care dă rezultate deosebite.

Stelian CIOCOIU

Producţia de miere din acest an de pe piaţa internă a fost cu mult sub aşteptările apicultorilor, fapt evidenţiat şi într-o analiză publicată în ediţia trecută a revistei noastre. Întrebarea firească în acest moment este cum încearcă apicultorii să facă faţă unui declin al mierii. Două dintre soluţii par a fi fabricarea şi comercializarea unor specialităţi care au la bază mierea de albine.

Pentru cei mai mulţi dintre noi cel mai cunoscut produs apicol este mierea de albine din borcane pe care o cumpărăm fie de pe rafturile magazinelor, fie direct de la apicultori, iar beneficiile pe care le are ne sunt transmise pe diverse căi. Cu toate acestea, nu doar mierea aduce beneficii, specialităţile obţinute din miere au o căutare tot mai mare, fapt care i-au determinat pe aceştia să aducă pe piaţă produse din ce în ce mai inovatoare.

Mierea în faguri

Mierea pe care o procurăm pentru consumul propriu este extrasă din fagure, însă este bine de ştiut că şi consumul mierii direct din fagure are numeroase beneficii. Astfel, unii apicultori realizează, cu un efort suplimentar, miere în faguri sau miere în secţiuni.

Acest sortiment de miere are numeroase calităţi mai ales datorită faptului că este o miere sterilizată direct de către albine. Astfel, dacă în obţinerea mierii se folosesc diferite instrumente şi dacă există contact cu aerul ar putea conduce la schimbarea conținutului acesteia; în cazul mierii în fagure această probabilitate dispare.

Beneficiile acestui produs sunt date de ceara şi propolisul pe care le conţine. Cele trei componente apicole ce intră în compoziţia mierii în secţiuni fac ca acest produs să fie unul apreciat nu doar ca aliment, ci şi ca medicament care ajută la tratarea afecţiunilor respiratorii, la albirea dinţilor sau însănătoşirea gingiilor.

Cerinţele pieţei au făcut ca apicultorii să se adapteze şi să producă miere în faguri. Un astfel de apicultor este Victor Cimil, un arădean care vrea să readucă pe mesele românilor un produs cu beneficii reale. „Mierea în faguri nu este adesea prezentată pentru a putea fi comercializată în zilele noastre. Vin foarte mulţi oameni în vârstă care privesc cu nostalgie fagurii şi îmi spun că nu au mai mâncat din copilărie. Iar copiii vin, se miră şi mă întreabă ce sunt pentru că nu au văzut niciodată.“

Faguri crescuţi direct în borcan, fără intervenţia omului

Pornind de la ideea că piaţa are nevoie de o mai bună cunoaştere în ceea ce priveşte consumul mierii direct din fagure, apicultorii vin cu produse noi care stârnesc interesul consumatorului. Unul dintre acestea este mierea din faguri crescuţi direct în borcan. Pentru mulți dintre noi realizarea unui fagure în borcan, fără ajutor din partea omului, pare un lucru irealizabil, însă nu de aceeași părere sunt și apicultorii. Acelaşi apicultor ne-a povestit parcursul încercării până la reuşită: „Am început în urmă cu 5-6 ani, însă în primii 3 ani am încercat să conving albinele să intre în borcan. Nu e aşa de greu, dar la început nu am avut nici tehnologia şi nici cunoştinţele necesare, abia apoi, în al 4-lea an, s-a justificat încercarea.“

Aşadar, borcanele se aşază în stup, albinele intră şi clădesc ceara în diverse forme, rezultând nu doar un produs alimentar benefic ci şi unul cu o estetică deosebită deoarece niciun fagure nu seamănă cu altul. „Borcanele se pun în stup, însă secretul este altul: acela de a convinge albinele să intre în borcan, să clădească pe sticlă un fagure curat, natural. În unele borcane fagurii sunt compleţi mai mari, în 6 colţuri, sau în 4 colţuri, ele alegând cum clădesc fagurele. Depinde de spaţiu, de volumul mierii din natură pentru că, de exemplu, dacă este o zi cu ploaie fagurele iese cu malformaţii, nu curat“, adaugă apicultorul.

Pentru realizarea acestor produse nu este nevoie doar de idee, timp şi tehnică, ci şi de o atenţie deosebită în alegerea coloniilor de albine care să realizeze acest produs, continuă Victor Cimil: „Aleg coloniile de elită dintre cele 200 de familii de albine pe care le am. Fac acest lucru tocmai pentru ca aceste produse, fagurele direct în borcan şi cel porţionat în ramă mai mică, să păstreze calităţile mierii; omul nu poate interveni, toată ceara este poleită cu un strat subţire de propolis pe care omul nu îl percepe, iar propolisul, fiind un antibiotic natural, are proprietăţi deosebite.“

Produsele din miere, un plus pentru sănătate

Ca şi în cazul altor produse alimentare, şi în cazul mierii se poate vorbi de produse adiacente, lăptişorul de matcă, tinctura sau polenul fiind alte produse benefice pentru sănătatea omului, pentru tratarea sau prevenirea anumitor boli.

„Tinctura este un antibiotic natural, cu beneficii pentru cavitatea bucală, gât, stomac, absorbție intestinală sau pentru uz extern – infecţii, eczeme. Polenul este foarte bogat mai ales în B1, B2, B3, B6, B12, antioxidanţi, inclusiv betacaroten, vitamina C şi vitamina E, acid folic şi provitamina A“, ne lămureşte apicultorul.

Despre lăptişorul de matcă cunoaştem faptul că este hrana exclusivă a mătcii şi are numeroase beneficii. În primul rând este folosit în mod tradițional pentru a întări imunitatea, apoi combate stresul, reduce colesterolul din sânge, contribuie la metabolismul celular şi lista nu se opreşte aici.

În încercarea de a aduce noutăți pe mesele consumatorilor, apicultorul arădean propune un nou produs, cremă de miere cu pulpă de fructe. Produsul care are la bază miere și diferite fructe – mure, afine, merișoare, vișine – sau cafea poate fi consumat ca o delicatesă care nu conține coloranți sau conservanți.

Căpăcelele de miere

Un produs nu foarte cunoscut este căpăceala de albine care este un produs apicol cu numeroase substanțe active. Căpăceala este împărțită în două categorii: uscată, cu un procent de miere mai redus, și căpăceala umedă, cu mai multă miere. „Căpăceala se obține prin îndepărtarea cu cuțitul de pe mierea căpăcită a primului strat. Rolul acestui produs apicol este unul medical, reglează metabolismul și contribuie, la fel ca și în cazul fagurilor de miere, la ameliorarea și vindecarea anumitor boli“, conchide Victor Cimil.

Specialităţile din miere sunt pentru toate buzunarele, chiar dacă preţul/kg de miere este mai ridicat, nu cu mult, faţă de preţul mierii brute. Însă, apicultorii pledează pentru astfel de produse ale căror beneficii le explică pe înțelesul consumatorilor. Așadar, într-un an apicol lipsit de rezultatele așteptate, specialitățile din miere, deși puține, au o reală contribuție în alimentația consumatorilor și bugetele apicultorilor.

Loredana Larissa SOFRON

Anul apicol 2013-2014 poate fi caracterizat doar printr-un singur cuvânt: dezastru. Motivul este în principal unul climateric. Iarna blândă, dar și vara extrem de ploioasă au lovit afacerile apicultorilor. Producția de miere de salcâm este aproape de zero, la fel și producția de miere de tei, iar cea polifloră s-a înjumătăţit. De aici scumpirea logică a kilogramului de miere și cu 50 de procente. În plus, populația de albine și așa slăbită a fost lovită de parazitul numit Varroa Jacobsoni.

Fără salcâm și tei

Așadar, acest an apicol, din cauza vremii neprielnice, a fost unul nefavorabil polenizării. Și asta în condițiile în care anul trecut crescătorii de albine au avut o producție foarte mare de miere polifloră sau de salcâm. Acum, apicultorii se plâng că nu au obținut nici măcar un gram de miere de salcâm. La producția de miere de tei situația este aproape la fel. Vasile Nașca, apicultor în județul Mureș, ne-a declarat că anul acesta s-au „topit“ toți banii pe care i-a investit în familiile de albine. „Eu lucrez în apicultură de doar 15 ani, dar tatăl meu, care are decenii în spate în această îndeletnicire, mi-a spus că este cel mai prost an din ultima jumătate de secol. Principala vinovată este vremea care a fost total nefavorabilă albinăritului. De exemplu, dacă anii trecuți realizam două, trei culesuri de salcâm, anul acesta, nimic. Deci nu putem vorbi de cules. Știu de la colegii apicultori că ceva miere de salcâm s-a făcut în sudul Moldovei, dar foarte puțină. Oricum, cei mai afectați au fost apicultorii care au plecat în pastoral în județele din sudul țării pentru că transportul stupilor costă mult. Oricum, doresc să trag un semnal de alarmă: pe fondul inactivității albinelor s-a dezvoltat parazitul Varroa Jacobsoni care va afecta puternic familiile la primăvară. Așa că trebuie luate urgent măsuri,“ explică Vasile Nașca. Printre apicultori se știe că parazitul provoacă o boală cu impact economic negativ asupra industriei apicole. Specialiștii atenționează apicultorii cu privire la acest parazit și îi sfătuiesc să facă cât mai multe tratamente până nu este prea târziu.

Mor familiile de albine

Și Iosif Korb, un apicultor care își desfășoară activitatea în județele Cluj, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți, confirmă dezastrul. „Lucrez din 1978 în Asociația Crescătorilor de Albine și nu am mai văzut așa ceva. Și da, cu siguranță este cel mai prost an din ultimii 50 de ani. Și spun asta pentru că, în medie, nu am realizat nici măcar 10% dintr-o producție normală. De salcâm nici nu vorbesc, iar la tei am avut o producție sub 5 procente din ce realizam în mod normal. Nici la mierea de floarea-soarelui situația nu e bună. Am obținut 10-15 kg pe familia de albine, ceea ce înseamnă circa 30-40% din producția din 2013,“ declară Iosif Korb. Totodată, apicultorul este îngrijorat că „la salcâm au început să moară familiile de albine.“ „Mai mult decât atât, și la mierea din fructele de pădure producția este zero. Ce pot să vă mai spun că o reală problemă va fi mortalitatea mare în familiile de albine din iarna care vine și din primăvară. În concluzie, apicultorii pierd producție, pierd bani, e o catastrofă“, conchide Iosif Korb. La rândul său, apicultorul Ioan Urs, profesor de matematică, ne-a declarat că apicultura este „o știință foarte precisă“. „În apicultură, dacă nu sunt condițiile de secreție a plantelor se întâmplă ce s-a întâmplat anul acesta. Adică prea multă apă strică. Iar 2014 a fost ploios exact în perioada secreției plantelor, de salcâm și de tei. Acum, principala noastră preocupare este să prelungim activitatea mătcii care, pentru noul an apicol, trebuie să producă cât mai multe ouă,“ a explicat Ioan Urs.

Ajutor de la stat

Tocmai situația dramatică din apicultură le-a făcut pe autorități să se gândească la acordarea de ajutoare. Astfel, ajutorul va fi oferit pentru a compensa pierderile pe care apicultorii le-au suferit în acest an din cauza producției scăzute de miere cauzate în principal de condițiile meteo nefavorabile. „Vrem să facem două ajutoare de minimis, unul pentru apicultură și altul pentru agricultura ecologică. În acest an apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut, cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire“, a anunțat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, nu vor fi probleme cu procurarea fondurilor pentru aceste ajutoare întrucât agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie, acestui sector urmând a-i fi alocate peste 200 de milioane de lei. Astfel, potrivit proiectului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai-iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol“, resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane de lei. Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai-iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 de familii și până la 50% din cheltuielile pentru hrana familiilor de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii. „Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente“, se arată în actul guvernamental.

Bogdan PANȚURU

Elaborarea prognozei secreţiei de mană şi respectiv a culesurilor de miere de mană constituie o problemă complexă, acest fenomen fiind condiţionat pe de o parte de răspândirea şi înmulţirea producătorilor de mană, iar pe de altă parte, de nivelul de vegetaţie a plantelor-gazdă, sub influenţa factorilor meteorologici şi pedoclimatici.

Metodele pe care se bazează elaborarea prognozelor la culesurile de mană sunt prelucrarea statistică a rezultatelor fenologice şi a datelor cântarului de control, corelarea prognozelor sinoptice meteorologice cu evoluţia culesurilor de mană, controlul biologic al producătorilor de mană pentru prognozarea evoluţiei lor, corelarea factorilor cosmici cu apariţia în masă a insectelor producătoare de mană şi altele.

La fel ca şi în cazul prognozelor la culesurile de nectar şi în acest caz în cadrul acestor metode se diferenţiază elemente care concură la elaborarea prognozei de lungă durată, pe 2 la 6 luni, şi a celei de scurtă durată, pe 1 la 3 săptămâni.

Pe baza metodelor mai sus enumerate, în toamna anului precedent, pe baza determinărilor şi observaţilor efectuate în terenul diferitelor masive de foioase şi conifere, se întocmesc prognoze privind perspectivele viitoare la culesurile de mană, în funcţie de gradul de răspândire şi de densitatea larvelor de lecaniide sau a ouălelor de lachnide, precum şi în funcţie de prezenţa dăunătorilor acestora, cum ar fi prezenţa în număr mare al viespilor şi buburuzelor.

De asemenea, trebuie precizat că, pe lângă elementele biologice amintite, trebuie înregistrate şi evoluţiile lor, condiţiile meteorologice din cursul toamnei deoarece şi acestea pot influenţa favorabil sau negativ producţia de mană din anul următor.

Primăvara devreme, pe lângă prognozele de orientare elaborate anterior toamna, pentru unele specii care prezintă interes naţional trebuie întocmite prognoze de scurtă durată pe baza elementelor biologice determinate, corelate cu evoluţia factorilor meteorologici, cu privire la data de ecloziune a producătorilor de mană şi începerea secreţiilor de mană.

Pentru întocmirea prognozei pe scurtă durată, identificarea producătorilor de mană trebuie să se efectueze cu una la trei săptămâni înaintea culesului. Astfel, pentru lecaniide, care în anumite masive încep să secrete mană în jurul datei de 25 mai, primele cercetări şi investigaţii pe teren, în vederea elaborării prognozei la Lecaniida mare (Physokermes piceae), trebuie să se efectueze în intervalul 1 la 5 mai, când se pot observa pe ramurile mici ghemotoace de firişoare albe-argintii de ceară, care indică prezenţa larvelor secundare L2. Între 20 şi 30 mai apar vizibil adulţii – femelele – care şi-au făcut între timp apariţia de sub solzii mugurilor. Mărimea femelelor adulte în acest stadiu este de 1 la 2 mm şi prezintă o culoare deschisă asemănătoare culorii pielii omului. Acesta reprezintă momentul începutului activ de secreţie şi fenologic corespunde cu faza de înmugurire a molidului. În continuare se succed stadiile de dezvoltare a lecaniidelor.

La Lecaniida mică (Physokermes hemicryphus), evoluţia precum şi stadiile caracteristice de dezvoltare şi secreţie se desfăşoară în mod asemănător ca la Lecaniida mare, cu o decalare de 25 la 28 zile, astfel că cercetările şi investigaţiile pe teren pentru elaborarea prognozei trebuie să aibă loc în perioada 1-10 iunie.

Trebuie precizat că, la fiecare cercetare şi investigaţie, trebuie înregistrată, odată cu prezenţa şi densitatea tinerelor colonii de lacaniide în număr de adulţi pe metru liniar, existenţa şi frecvenţa furnicilor pe arborii-gazdă. Totodată, trebuie stabilit şi stadiul de secreţie de mană având în vedere că ar fi nerentabil să se deplaseze familii de albine la culesul de mană atunci când stadiul biologic al secreţiei de mană se apropie de sfârşit.

Pentru lachanide (Cinara sp.) controlul arboretelor de molid şi brad se efectuează în perioada aprilie-mai, urmărindu-se să se identifice adulţii lachandelor pe ramurile tinere. Spre deosebire de lecaniide, care au aspectul unor muguraşi, lachnidele au aspect de insecte şi prezenţa lor este semnalată de existenţa unei circulaţii intense a furnicilor şi apariţia diferiţilor dăunători, cum ar fi viespi şi diptere.

Pe baza cercetărilor în domeniu referitoare la biologia şi ecologia producătorilor de mană, de tipurile lecaniide şi lachnide şi evoluţia culesurilor în raport cu desfăşurarea condiţiilor meteorologice s-au stabilit câteva concluzii preliminare cu privire la elementele ce pot da indicaţii valoroase la elaborarea prognozei, şi anume:

l Evoluţia vremii în intervalul august –noiembrie în anul precedent.

Astfel, dacă în această perioadă vremea este caldă şi cu precipitaţii moderate, vegetaţia se dezvoltă normal şi plantele-gazdă ale producătorilor de mană, în speţă molidul, bradul, teiul şi altele, pot să-şi acumuleze sufi­ciente substanţe de rezervă în muguri, care vor constitui viitoarele mlădiţe. Aceste condiţii sunt cele mai bune pentru ecloziunea, dezvoltarea şi răspândirea larvelor de lachnide, precum şi pentru naşterea unei generaţii sexuate puternice la lachnide, obţinându-se astfel o depunere masivă de ouă de iarnă în toamna respectivă şi asigurându-se astfel o dezvoltare puternică a coloniilor viitoare de producători de mană.

l Prezenţa coloniilor de furnici şi circulaţia acestora pe trunchiurile arborilor coniferi.

Din acest punct de vedere, cu cât densitatea de furnici este mai mare pe unitatea de suprafaţă, cu atât perspectivele pentru o recoltă mai bună de miere de mană sunt mai mari.

l Intensitatea de cercetare a arborilor de către albine, de entomofaună spontană (viespi, diptere etc.) şi existenţa burniţei de mană sub arborii-gazdă.

Intensificarea cercetării arborilor posibili gazde ale insectelor producătoare de mană de către albine, viespi, dioptere şi alte insecte care se hrănesc cu mană şi, într-un stadiu mai avansat, observarea sub arborii respectivi a burniţei de mană sunt semnale sigure ale existenţei secreţiei de mană şi, prin urmare, ale existenţei condiţiilor pentru realizarea unor culesuri de miere de mană de către familiile de albine.

l Influenţa condiţiilor meteorologice în perioada de secreţie a manei.

În privinţa influenţei condiţiilor meteorologice este de remarcat că producţia culesului de mană are perspective sigure atunci când, în perioada secreţiei, vremea se menţine călduroasă, stabilă şi liniştită.

De asemenea, în privinţa vânturilor, existenţa acestora are un efect dăunător, împiedicând, pe de o parte, zborul albinelor, iar pe de altă parte uscarea manei de pe frunze şi ramuri, astfel că aceasta devine inaccesibilă culesului de către albine.

Cât despre ploile abundente de durată, urmate de temperaturi scăzute, acestea influenţează negativ intensitatea secreţiilor de mană, culesurilor la mană şi, implicit, producţiile de miere de mană obţinute.

Diferenţa dintre temperaturile din timpul nopţi şi cele din timpul zilei influenţează, de asemenea, culesurile de la mană. Astfel, o diferenţă de maximum 12oC şi o umiditate atmosferică de cel puţin 70% constituie condiţii optime pentru culesurile de mană.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“

autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis pentru a compensa pierderile înregistrate în acest an din cauza ploilor, iar în agricultura ecologică fondurile vor fi suplimentate tot printr-o schemă de minimis, a declarat, pentru AGERPRES, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

"Vrem să facem două ajutoare de minimis unul pentru agricultura ecologică și altul pentru apicultură. În acest an, apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire", a spus ministrul de resort.

Referitor la schema de minimis privind tancurile de răcire, Constantin a precizat că, deși nu s-a bucurat de succesul scontat, există 300 de comune din 3.000 care au aplicat pentru aceste ajutoare.

De asemenea, ministrul a mai subliniat că agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie.

"Rectificarea din septembrie o să fie pozitivă pentru agricultură. Vom avea deblocată rezerva de 10% prevăzută pentru cheltuieli bugetare ceea ce înseamnă peste 200 de milioane de lei și alte câteva milioane pentru câteva măsuri pe care le luăm, respectiv pentru cele două scheme de minimis", a arătat Constantin.

Potrivit proiectului de HG privind acordarea de plăți suplimentare exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, bugetul total estimat al schemei este de 10,6 milioane lei, iar numărul maxim estimat de beneficiari este de 9.600. Durata schemei este prevăzută a se derula între 1 octombrie și 31 decembrie 2014.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis va fi de aproximativ 270 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 1.180 lei/exploatație pentru cei care dețin între 0,30 ha și 5 ha, inclusiv, și de aproximativ 192 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 845 lei/exploatație pentru exploatațiile din categoria 5,1 ha — 20 ha, inclusiv.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarului începând cu data de 1 noiembrie 2014.

Potrivit proiectului privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai — iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol', resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane lei.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai — iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii și până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

După culesul melifer de producţie de la rapiţă, salcâm şi tei, in perioada iunie - iulie este aşteptat cu speranţe culesul de la floarea-soarelui. Floarea-soarelui este originară din nordul Mexicului şi din Statele Unite ale Americii, specia de origine fiind Helianthus lenticularis, întâlnită în flora spontană, din care ca urmare a unui proces îndelungat de selecţie şi ameliorare a rezultat specia tehnică cultivată astăzi.

Potenţialul noilor hibrizi de floare, sub semnul întrebării

Pe lângă importanţa tehnică deosebită a florii-soarelui, principală plantă producătoare de ulei din România, aceasta este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în conveerul melifer salcâm – tei – floarea-soarelui.

Mai mult, suprafeţele mari cultivate cu floarea-soarelui în ultimii ani accentuează importanţa meliferă a acestei culturi, la care se adaugă importanţa deosebită a culesului de la floarea-soarelui pentru dezvoltarea familiilor de albine mai ales şi datorită faptului că înflorirea ei are loc vara, când flora meliferă este, în general mai redusă. Având în vedere perioada scurtă de timp de la omologare şi chiar situaţia precară a cercetării româneşti în domeniu este de recunoscut faptul că în prezent pentru majoritatea hibrizilor de floarea-soarelui cultivaţi nu se cunoaşte cu exactitate potenţialul lor melifer.

În ultimii ani s-a constatat o mare variabilitate în timp şi spaţiu a recoltei de miere obţinută de familiile de albine deplasate în pastoral la culesul de floarea-soarelui, iar mai nou s-a constatat o diminuare crescândă a secreţiei de nectar la această plantă şi implicit o scădere a producţiilor de miere.

Cauzele diminuării producţiei de nectar

Cercetările în domeniu au stabilit cauzele principale posibile ale acestei diminuări continue:

- Astfel, o cauză ar fi condiţiile climaterice din ultimii ani, reprezentate în special de precipitaţiile şi temperaturile medii anormale care au acţionat în sens invers, mărirea temperaturii determinând micşorarea umidităţii mediului ambiant al culturilor de floarea-soarelui.

- Un alt posibil motiv a acestei diminuări ar fi faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a acordat o importanţă deosebită însuşirilor productive şi de calitate a hibrizilor obţinuţi, cum ar fi producţia de seminţe la hectar, conţinutul de ulei, raportul favorabil între acizii graşi, procentul de coaje, rezistenţa la boli, dăunători, secetă, frângere etc., secreţia de nectar nefiind un caracter prioritar.

Acest mod de impunere a condiţiilor este profund păgubos, având în vedere faptul că în cazul unui hibrid cu potenţial melifer ridicat şi polenizarea va fi mai completă, având ca rezultat final o producţie superioară.

● Altă cauză ar fi constituită de faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a mers pe o tendinţă susţinută de creştere a autofertilităţii hibrizilor de floarea-soarelui şi de promovare a hibrizilor cu grad ridicat de autofertilitate.

Se poate spune, fără a greşi, că nu există o corelaţie directă între indicele melifer al unui hibrid de floarea-soarelui şi cantităţile de miere obţinută de familiile de albine de la el deoarece în calculul cantităţilor de miere obţinute de la un hibrid de floarea-soarelui intervin, în afara indicelui melifer, şi alţi factori.

Alţi factori care influenţează producţia de miere

Caracteristica principală care influenţează producţia de miere este indicele glucidic.

În principal factorii care influenţează cantitatea de miere obţinută de la un hibrid sunt indicele melifer, densitatea plantelor la hectar, numărul de flori pe calatidiu şi durata de înflorire a unei flori.

Aceşti factori sunt la rândul lor influenţaţi de factorii tehnologici şi factorii pedoclimatici şi climatici, în special temperaturile şi umiditatea mediului ambiant.

Astfel pentru optimizarea producţiei de miere obţinută de la culturile de floarea-soarelui este importantă integrarea factorilor genetici (utilizând numai hibrizi cu potenţial melifer ridicat), pedoclimatici şi tehnologici.

Din cercetările făcute de Institutul de Dezvoltare-Cercetare pentru Apicultură şi observaţiile apicultorilor se poate concluziona că cele mai mari şi stabile producţii de miere pe familia de albine (15-30 kg) se obţin la solele de floarea-soarelui cultivate în Câmpia Dunării, care este de altfel zona cea mai favorabilă acestei culturi. Fluctuaţiile de producţie de la o stupină la alta sunt determinate de gradul de dezvoltare a familiilor de albine, condiţiile de sol, soi şi microclimat.

Dintre factorii climatici, temperatura are rolul hotărâtor asupra secreţiei de nectar, ceilalţi având mai mult un rol de corecţie. Astfel, cercetările în domeniu au stabilit că temperatura optimă pentru o secreţie abundentă de nectar la floarea-soarelui este cuprinsă în intervalul 28-32°C.

Pregătirea albinelor pentru pastoral

Pentru exploataţiile apicole şi stupinele care efectuează stupărit pastoral este important locul de amplasare a familiilor de albine în aşa fel încât albinele culegătoare să poată vizita cel puţin 2-3 sole cu perioade de înflorire diferite. Anterior deplasării trebuie studiată prognoza înfloririi solelor cu floarea-soarelui şi trebuie identificate tipurile de hibrizi cultivate în ele şi potenţialul melifer al acestora.

S-a constatat că producţii abundente de nectar se obţin de la floarea-soarelui cultivată pe soluri fertile, adânci şi suficient de calde, aşa cum sunt cernoziomurile din Câmpia Dunării. Totodată, pentru obţinerea unor producţii optime este esenţial ca suma gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie să se apropie de valoarea de 2600°C.

Legat de corelaţia strânsă dintre evoluţia temperaturii şi secreţia de nectar la floarea-soarelui, s-a observat că frecvenţa şi intensitatea maximă de cercetare a florilor s-au înregistrat între orele 10 şi 15, când tempera­tura a variat în jurul valorii de 30°C.

În final, concluzionând, se poate afirma că din punct de vedere melifer floarea-soarelui poate fi considerată cu o pondere economico-apicolă foarte mare (FM), deoarece, în condiţii prielnice, soiurile şi hibrizii de floarea-soarelui pot asigura familiilor de albine culesuri constante având o producţie de miere evaluată la 34-130 kg/ha, iar secreţia de nectar este de 0,16-0,373 mg/floare şi având o concentraţie de zahar de 55-69%. În aceste condiţii familiile de albine dezvoltate bine şi foarte bine pot realiza 10-30 kg de miere-marfă.

Totodată, trebuie specificat faptul că, odată cu culesul nectarului albinele efectuează şi polenizarea culturilor de floarea-soarelui, realizându-se în felul acesta o sporire a producţiilor de seminţe cu cel puţin 15-20%.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare  şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Se poate aprecia că speciile de tei constituie a doua categorie de plante cu importanţă meliferă din ţara noastră, astfel că după culesurile intensive de la masivele de salcâmi de obicei apicultorii, care practică apicultura pastorală, se deplasează la masivele de tei.

Masivele de tei alese pentru a practica stupăritul pastoral şi chiar staţionar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază:

– să producă o cantitate mare de flori,

– secreţia de nectar să fie cât mai mare şi

– să aibă perioade de înflorire cât mai lungi.

Un factor de mare importanţă pentru înflorirea teilor şi secreţia de nectar a lor îl constituie lumina, astfel că în diferite condiţii de iluminare a coroanei arborelui gradul de înflorire este diferit.

Cercetările au relevat faptul că în perioadele secetoase cantitatea cea mai mare de nectar se află în florile aşezate în partea nordică a coroanei, iar după ploi, din contră, mai mult nectar se află în partea sudică a coroanei arborelui.

Cantitatea cea mai mare de zahăr se află în nectarul acelor flori care se află în partea luminată a coroanei.

Teii care cresc izolaţi sau în arborete rare înfloresc de regulă în fiecare an şi densitatea florilor la aceştia este mai mare decât a arborilor ce cresc în păduri şi plantaţii dese.

Referitor la perioada formării şi dezvoltării mugurilor florali, sunt periculoase îngheţurile de primăvară, care în locurile joase distrug toţi mugurii florali, iar pe locurile ridicate îi vatămă puternic. În perioada înfloririi seceta, vânturile puternice şi reci, ploile abundente, cu cantităţi mari de apă şi de lungă durată, temperaturile joase şi ceţurile provoacă distrugerea florilor şi reduc sau opresc secreţia de nectar.

Asigurarea unei perioade lungi de înflorire se obţine în masivele de tei în care există mai multe specii, teii cu frunza mare, cei argintii şi cei pucioşi.

Înflorirea teilor are loc la circa 20 de zile după terminarea înfloririi salcâmului. Prima specie care înfloreşte este teiul cu frunza mare, urmat la 10-15 zile de teiul pucios şi la 21-22 zile de teiul argintiu. Astfel, durata de înflorire a celor trei specii de tei luate împreună durează în medie 30 de zile, acestea variind de la o localitate la alta şi de la un an la altul, în raport cu condiţiile pedoclimatice. Recoltele cele mai bune de miere se obţin, în general, numai de la teiul argintiu şi teiul pucios.

Culesul de miere la tei nu prezintă intensitatea culesului de la salcâm, dar totuşi în condiţii favorabile se pot realiza pe zi 2-6 kg de miere pe familie de albine dezvoltată normal. Astfel, cantitatea medie de miere realizată pe toată perioada culesului pe familie se poate încadra în limitele 15-20 kg. Secreţia de nectar a florilor de tei începe la temperaturi de minimum 16°C, creşte vizibil după 20°C, ca la peste 33°C să înceteze complet.

Sunt ani în care, deşi precipitaţiile sunt însemnate, teiul nu dă nectar sau dă foarte puţin.

În alte cazuri, datorită unor eteruri volatile emanate, în special teobromina, stupii familiilor de albine se depopulează.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Salcâmul reprezintă principala plantă meliferă de la care se obţin producţii mari de miere monofloră, superioară şi de foarte bună calitate.

Trebuie precizat că, spre deosebire de culesurile de la alte plante melifere, culesurile de la salcâm sunt mai capricioase şi nesigure şi pot dura 5-7 zile sau mai puţin, timp în care albinele cercetează florile cu o intensitate deosebită. Existenţa unor păduri care au mai multe varietăţi de salcâm cu înflorire eşalonată până la 14 zile este un caz particular.

În general, în condiţii optime, un cules de salcâm durează 8-12 zile şi, având în vedere varietatea reliefului şi condiţiile meteorologice, diferite zone cu salcâmi înfloresc la perioade diferite, ceea ce dă posibilitatea exploatării eşalonate a acestuia de către apicultori, existând două sau chiar trei culesuri de salcâm, bineînţeles în condiţii de stupărit pastoral. Astfel, de exemplu, apicultorii din Prahova practică primul cules la sud de Ploieşti de la 1-10 mai, al doilea cules lângă Vălenii de Munte de la 15-25 mai şi al treilea cules la Măneciu Ungureni, de la 1-15 iunie.

În vederea practicării unui stupărit pastoral raţional şi cu maximum de eficienţă nu este suficientă numai cunoaşterea masivelor de salcâm, ci şi a perioadelor de înflorire a acestora.

Factorul meteorologic cel mai important care influenţează secreţia de nectar este temperatura, astfel:

- secreţia începe la temperatura de 10°C;

- secreţia este maximă în intervalul 20-30°C;

- secreţia scade treptat până când încetează la 35°C;

- în cazul nopţilor, când temperatura scade sub 10°C, albinele ies la cules după răsăritul soarelui;

- în cazul nopţilor calde (15°C) secreţia are loc devreme şi albinele ies la cules înainte de răsăritul soarelui.

Alţi factori meteorologici care influenţează secreţia de nectar sunt presiunea atmosferică, viteza vântului şi umiditatea.

Pentru o secreţie optimă presiunea atmosferică trebuie să fie în plaja 763,8 mmHg la 767,6 mmHg, viteza vântului de maximum 2 m/s şi umiditatea 70-80%, cu precipitaţii slabe sau absente.

În condiţii meteorologice normale cantitatea de nectar secretată de salcâm este de la 1 mg la 4 mg/ floare, cu o concentraţie de zahar de 40-70%.

Cantitatea de nectar şi concentraţia de zahăr depind de expunerea masivului faţă de soare, stadiul de înflorire, varietatea, vârsta şi densitatea arboretelor.

Producţiile de miere obţinute la hectar sunt de:

- 1.100-1.700 kg la arborii răzleţi;

- 900-1.500 kg la arbori în masiv;

- 300-700 kg la plantaţiile tinere şi drajoni.

La un cules normal de salcâm se pot realiza producţii de miere extrasă de 10-25 kg pe fiecare familie de albine dezvoltată normal.

Se poate considera că ponderea economico-apicolă a salcâmului este foarte mare (FM).

Prognoza fazei de înflorire a salcâmului în principalele masive melifere din România este solicitată anual de Serviciul Tehnic al ACA din România de la Administraţia Naţională de Meteorologie – Grupul de agrometeorologie, pentru toate masivele principale din România şi această prognoză este pusă la dispoziţia apicultorilor. Din punctul de vedere al evaluării datelor de înflorire şi aprecierii posibilelor producţii de miere obţinute într-un masiv de salcâm se ţine cont de următoarele:

- data înfloririi este în funcţie de evoluţia vremii şi la cinci săptămâni de la pornirea în creştere a primilor muguri; tot în funcţie de evoluţia vremii, când bobocul florii de salcâm atinge lungimea de 3 cm lungime, se poate aprecia că înflorirea începe după două săptămâni.

- floarea de salcâm ţine 8-10 zile la pomii solitari şi cu 2-3 zile mai mult în masiv, în funcţie de umiditate şi după nopţile cu temperatura de cel puţin +14°C secreţia de nectar începe să devină apreciabilă, iar după nopţile cu +18°C secreţia nectarului devine foarte abundentă; fiind expuşi mai bine razelor solare, salcâmii solitari produc mai mult nectar.

-salcâmii pe soluri uşoare, cu pânza freatică la suprafaţă, şi cei din apropierea lacurilor şi râurilor dau producţii mari de miere la hectar (1.100-1.700 kg/ha).

- salcâmii aflaţi pe soluri grele şi argiloase sunt slab productivi.

- evoluţia culesului în primele zile este modestă, urcând apoi până la 10-12 kg/zi şi, în final, în ultimele două zile, scăzând brusc la 1-2 kg/zi.

Din punctul de vedere al producţiilor de miere obţinute la culesurile de salcâm, rezultatele obţinute în urma observaţiilor şi analizelor efectuate la punctele experimentale ale ICDA (Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură) şi a datelor înregistrate la cântarul de control privind producţia de miere au arătat că, în anii favorabili, totalizarea sporurilor zilnice ale cântarului de control au oscilat între 34 şi 39,2 kg de miere pe familia de albine sau chiar mai mult. Aceste sporuri s-au realizat sub influenţa unui complex de factori favorabili, şi anume: temperatura de 24-29°C, presiunea atmosferică peste 760 mmHg, umiditatea aerului 70-80%, vânt slab şi precipitaţii slabe. Dimpotrivă, cele mai mici recolte de miere de 4,8-9,4 kg/familia de albine s-au obţinut la presiune atmosferică scăzută, sub 760 mm Hg, precipitaţii de durată, urmate de scăderea temperaturilor.

Dar, oricât de favorabile ar fi condiţiile de secreţie ale nectarului, producţia de miere care se realizează depinde de puterea familiilor de albine. Astfel, dacă la o familie slab dezvoltată recolta de miere a înregistrat 18,5 kg/familie, cu un spor maxim înregistrat la cântarul de control de 4 kg/zi, la familiile puternice s-au înregistrat 34,5 kg/familie, cu un spor maxim de 6,8 kg/zi.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

În lunile aprilie şi mai pe mari suprafeţe agricole din România va înflori o plantă meliferă cu foarte mare pondere economico-apicolă: rapiţa de toamnă. Astfel, pentru familiile de albine apar, ca o primă oportunitate, culesuri melifere consistente primăvara destul de devreme, când oferta este încă destul de mică.

Referitor la durata perioadei de înflorire a rapiţei şi la producţiile de miere obţinute este de remarcat că tijele florale au de cele mai multe ori trei etaje de înflorire şi că la fiecare etaj florile secretă nectar şi polen 8 zile consecutiv, astfel că se poate spune că înflorirea rapiţei durează 24 de zile. Mai mult, în cazul condiţiilor optime, cu precipitaţii moderate şi temperaturi peste 25°C, poate apărea al patrulea etal de flori, caz în care înflorirea rapiţei durează 32 de zile.

Rapița ca plantă meliferă începe să pună la dispoziţia albinelor polen de culoare galbenă deschisă la 9°C şi nectar la 14°C. Florile de rapiţă sunt intens cercetate de albine, începând de la ora 8, intensitatea maximă de vizitare fiind în intervalul orelor 11-14.

Mierea de rapiţă

Cantitatea de miere obţinută de la culesurile de rapiţă este estimată la 40-50 kg/ha, după unii autori chiar până la 100 kg/ha. Cantitatea de nectar generată de o floare este de 0,3-0,8 mg pentru rapiţa mare şi de 0,1-0,5 mg pentru rapiţa mică, iar producţiile de miere pe familiile de albine care se pot înregistra zilnic la culesul de la rapiţă sunt de 2-3 kg, astfel că până la înfloritul salcâmului se pot extrage cantităţi de aproximativ 10 kg de miere pe familia de albine.

Mierea de rapiţă este galbenă deschis, uneori aproape incoloră, gradul de culoare nu depăşeşte 35 mm pe scara Pfund, gradată de la 0 la 140 mm. Ea nu este foarte dulce, are un gust plăcut şi un miros specific amintind de varză, cu o consistenţă densă. Se dizolvă greu în apă şi se cristalizează repede, la 10-12 zile de la extracţie şi chiar în faguri dacă nu s-a făcut recoltarea rapid, la terminarea înfloririi, motiv pentru care nu este indicată ca rezervă pentru iernarea familiilor de albine.

Umiditatea, respectiv conținutul de apă din mierea de rapiţă, este destul de ridicată, în valoare de 18%. Aciditatea reală este dată de un pH = 4 şi aciditatea totală este de ordinul a 15 meg/kg, iar conductibilitatea electrică foarte scăzută indică un conţinut scăzut în substanţe minerale. 

Structura zaharurilor este caracterizată prin abundenţa glucozei (80%), care domină asupra fructozei. Aceasta este şi cauza cristalizării extrem de rapide a mierii, ştiut fiind faptul că viteza de cristalizare este cu atât mai mare cu cât raportul fructoză/glucoză este mai mic. Ca şi consecinţă, mierea de rapiţă este indicat să se comercializeze doar cristalizată, aspectul ei în această stare fiind acela al unei creme emoliente datorată cristalelor foarte fine.

Proprietăţile mierii de rapiţă

În apiterapie mierea de rapiță este indicată în tratamentul local al ulcerelor varicoase, este recomandată în afecţiuni ale rinichilor, este foarte indicată în boli ale aparatului respirator şi ca un pansament foarte bun pentru stomac. Totodată, ea este indicată în cosmetică, putând fi folosită ca atare, fără niciun ingredient suplimentar, ca mască de faţă. Are proprietatea că penetrează epiderma, hrănind ţesutul conjunctiv, este uşor asimilabilă, are un pH aproape neutru şi nu ustură deloc.

Un element în plus care recomandă rapiţa ca o importantă plantă meliferă este acela că nectarul de rapiţă conţine o substanţă numită querticină şi, după părerea prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, „quercitina este un flavonoid antioxidant puternic, cu rol de combatere a tulburărilor circulatorii, a bolilor cardiovasculare şi chiar a cancerului.“

Alte studii ale cercetătorilor în domeniu susţin că quercitina poate încetini sau chiar opri procesul de degenerare a celulelor cerebrale care pot cauza, printre altele, instalarea bolii Alzheimer şi că, de asemenea, consumul acestei substanţe stimulează sistemele imunitare ale organismelor.

Un alt avantaj al culesurilor melifere de la rapiţă îl constituie dezvoltarea explozivă, în acest caz a familiilor de albine, într-o perioadă a primăverii în care oferta meliferă este încă destul de redusă şi pregătindu-le astfel pentru culesurile de la salcâm.

De altfel, dezvoltarea în forţă a familiilor de albine la culesul de la rapiţa de toamnă înflorită explică existenţa quercitinei în nectarul rapiţe şi prin faptul că în această perioadă depunerea de ouă de către reginele familiilor de albine este de la 1.800 la 2.200 ouă pe zi, cu o creştere la valori de peste 2.500 în condiţii de temperatură optime, adică de la 25 la 28oC.

Pesticidele pun în pericol albinele

În fine, trebuie precizat că o problemă sensibilă la culesurile melifere de la rapiţă o reprezintă tratamentele fitosanitare ale rapiţei, care pot avea efecte negative asupra familiilor de albine.

Culturile de rapiţă sunt foarte vulnerabile la atacurile dăunătorilor, astfel că tratamentele fitosanitare ale acestora sunt uneori inevitabile, chiar în perioadele înfloritului, când albinele vizitează florile şi această situaţie poate provoca intoxicaţii ale familiilor de albine, care pot determina depopulări masive sau moderate ale acestora.

În scopul reducerii riscului de impact asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor, inclusiv asupra albinelor şi mediului înconjurător, conform prevederilor legale privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, a dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, sunt interzise aplicarea tratamentelor atât la plantele melifere, cât şi la cele care îşi realizează polenizarea cu ajutorul albinelor cu produse toxice pentru albine în perioada înfloritului.

Totuşi, în cazuri deosebite, unele tratamente se pot face însă numai cu aprobarea şi sub controlul inspectoratului judeţean pentru protecţia plantelor şi carantină fitosanitară, a filialei silvice şi al agenţiei judeţene pentru protecţia mediului.

De asemenea, pentru protecţia familiilor de albine se are în vedere respectarea Art. 15 din Legea apiculturii privind unele măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Interviu cu Adrian Siceanu, director ştiinţific Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

„România are o diversitate a soiurilor de miere unică în Europa, dar din păcate a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţara noastră – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – hibrizi interrasiali sau alte rase de albine, care în timp distrug albina şi populaţiile locale, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, făcându-i pe apicultori dependenţi de nişte „corcituri“ care nu mai răspund la selecţie. Albina românească se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune“, afirmă Siceanu.

– Am înţeles că tocmai v-aţi întors de la Bruxelles. Ce aţi prezentat acolo?

– Am fost la o întrunire la nivel înalt, la Parlamentul European, desfășurată sub tema „O nouă primăvară pentru albine“, şi la care au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, parlamentari, precum şi alte organisme în directă relaţie cu dezvoltarea apiculturii. În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie şi o serie de măsuri legislative cu privire la dezvoltarea apiculturii în Uniunea Europeană. Eu am fost invitat ca să prezint o serie de aspecte privind organizarea apiculturii în România, organizarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine, a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură, deoarece acestea sunt unice din punct de vedere organizatoric şi structural în Uniunea Europeană prin faptul că sunt private şi aparţin apicultorilor. Acest model de organizare nu mai există în UE. Eu am prezentat, de fapt, acest sistem integrat românesc, care cuprinde o asociaţie care îndeplineşte funcţiile specifice unor organizaţii profesionale ale apicultorilor, dar are un sistem economic, marketing şi aprovizionare asemănătoare cooperativelor de producţie din Vest. Institutul are laboratoare care răspund nevoilor apicultorilor, cu rezultate practice pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

– Cum se prezintă România comparativ cu alte state europene?

– România, spre deosebire de ţările europene, nu s-a confruntat de foarte mulţi ani cu un fenomen foarte cunoscut, este vorba de colony disorder, care se manifestă prin pierderi masive de albine. La momentul actual, în Uniunea Europeană albinele mor în număr mare, iar cauzele sunt foarte complexe. Cu toate acestea, în România nu s-a înregistrat acest fenomen. Am explicat în oarecare măsură de ce. În vestul Europei cauzele se leagă şi de bolile albinelor, în special de varoză, dar şi de folosirea intensivă a tratamentelor în agricultură, combaterea în special cu neonicotinoide, care afectează sistemul de orientare al albinelor, care se pierd. Aceasta este doar una dintre cauzele de depopulare.

O altă cauză este legată de culturile monoflorale care există acolo. În general, albinele sunt duse la culturi monoflorale. Prin chimizare s-a distrus flora concurentă culturilor monoflorale, practic este pământ uscat, curat, negru, fără altă sursă de hrană pentru albine, ceea ce în România nu se întâlneşte. România are o biodiversitate foarte mare, pe care ei nu o au, noi avem o ţară cu un mediu sănătos, dar probabil nu conştientizăm ce avem la momentul actual. În agricultură, chiar dacă se folosesc substanţe chimice de combatere a dăunătorilor, există multe zone în care sunt acele 5% perdele pe terenurile agricole unde trebuie lăsată să se dezvolte flora spontană ca să poată să fie o sursă alternativă de hrană atât pentru albine, cât şi pentru alte insecte polenizatoare. Aceasta ar fi o soluţie pe care o văd parlamentarii. 

– Ce alte probleme au mai fost discutate la Bruxelles?

– O altă problemă pe care am ridicat-o se referă la această necunoaştere a Parlamentului în ceea ce priveşte realitatea din agricultură. Am propus să se constituie, la nivel de UE, un grup de lucru ca organ consultativ pentru Parlamentul European în deciziile politice pe care le iau pentru evoluţia şi rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă agricultura, idee care a fost acceptată. De asemenea, am propus un sistem legislativ nou pentru comercializarea albinelor în spaţiul UE pentru că, la momentul actual, legea care este liberală susţine comerţul liber cu animale, inclusiv cu albine. Or, la albine este un caz special, deoarece împerecherea în aer liber nu poate genera controlul asupra împerecherilor şi astfel s-au distrus multe populaţii de albine din Europa. În acest context am propus să se constituie măsuri asemănătoare cu cele pe plan sanitar-veterinar, unde există măsuri restrictive pentru comerţul cu material genetic. 

– De ce nu poate fi reglementată această piaţă?!!

– Practic, în România ni se impune să nu aplicăm măsuri legale prin care să restricţionăm comerţul cu albine. Din această cauză România a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţară – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – nişte hibrizi interrasiali sau alte rase de albine care în timp, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, distrug albina şi populaţiile locale, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie. Acest lucru este deja dovedit în Franţa, de exemplu, unde noi am trimis anul trecut 500 de mătci. Pentru acest an avem cerere mult mai mare din rasă curată românească, despre care francezii au spus că este incomparabil mai bună.

De exemplu, albina hibridă introdusă acolo consumă, să zicem, 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina românească 600-700 de grame. Albina res­pectivă rămâne fără rezervă de hrană şi moare. În plus, îşi încarcă intestinul în timpul iernii repede, ajunge la diaree şi nosemoză. Albina românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune. Or, dacă nu protejăm legislativ acest fond genetic naţional facem o crimă. Sper că la nivel de UE se va lua această decizie.

Noi nu am conştientizat diversitatea soiurilor de miere pe care o avem, care nu prea mai există în Europa, pentru că în cele mai multe ţări, în general, se obţin sortimente de miere de la plante cultivate.

– Cât de rentabilă mai este apicultura în aceste condiţii?

– În ţările din Vest aceasta este o altă problemă. Spre exemplu, în Franţa apicultura a început să devină, din cauza acestor pierderi, tot mai puţin rentabilă. De pildă, ca să poţi să ai un profit din apicultură, trebuie să ai o fermă de 600 de familii de albine, ceea ce este foarte mult. În România se consideră că un apicultor cu 150-200 de familii de albine poate să trăiască o viaţă normală, nu să se îmbogăţească.

Marius ŞERBAN

Examinarea exteriorului stupului, care adăposteşte familia de albine, presupune examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş, observarea zonei din faţa urdinişului (oglinda stupului) şi din jurul stupului, aprecierea zborului albinelor şi ascultarea stupului din exterior.

În examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş în primul rând se are în vedere observarea cu atenţie a numărului şi frecvenţei albinelor zburătoare, a numărului şi activităţii albinelor pe platforma urdinişului şi circulaţia acestora de dus-întors la nivelul intrării în stup. Traficul albinelor la urdiniş poate fi clasificat în trei categorii: intens, mediu şi scăzut.

Pe parcursul dimineţilor călduroase, când polenul şi nectarul sunt disponibile, traficul la urdiniş ar trebui să fie ridicat. Dacă există un trafic scăzut, când ar trebui să fie un trafic ridicat, se va proceda la un control mai amănunţit al populaţiei de albine precum şi a depozitelor de miere, nectarului din celule, a cantităţii de puiet, apariţia de larve, dăunători sau orice altceva care poate să indice o pro­blemă anormală la nivelul familiei de albine.

Odată cu evaluarea traficului albinelor la urdiniş se va aprecia vioiciunea, densitatea, direcţia zborului, în funcţie de condiţiile meteorologice din timpul observaţiilor.

În afară de aprecierea traficului la urdiniş, în urma examinării urdinişului, se mai pot constata următoarele aspecte:

- existenţa albinelor care intră şi ies din stup indică o activitate normală;

- albine multe care zboară la amiază sau când soarele bate direct pe peretele din faţă al stupului şi urdiniş indică ieşirea la zbor a albinelor tinere;

- prezenţa la urdiniş a unui număr mare de albine înseamnă fie pază sporită, caracteristică familiilor fără regină sau cu regină neîmperecheată, fie aerisire deficitară la nivelul stupului;

- existenţa urdinişurilor brumate în zilele reci de primăvară dovedeşte faptul că în interiorul stupului există o familie de albine puternică, cu puiet în cuib;

- existenţa la urdiniş, pe timpul culesului, a unui număr mare de culegătoare de polen indică prezenţa în stup a unei regine prolifice şi a unui cuib extins, pe când un număr mic de culegătoare de polen indică o situaţie critică dată de o familie de albine slabă, iar când culegătoarele de polen nu sunt observate la urdiniş este un indiciu clar al lipsei reginei din stup;

- prezenţa albinelor care cad greoaie pe scândura de zbor indică un cules bogat;

- prezenţa albinelor la urdiniş care-şi balansează abdomenul stând pe scândura de zbor întoarse cu capul către largul câmpului este dovada unui cules intens, iar orientarea albinelor cu capul spre urdiniş este indiciul unui cules spre sfârşite;

- existenţa larvelor de trântori la urdiniş, eliminate în perioada aprilie-mai este un semn că albinele nu au rezerve suficiente de hrană şi se impune completarea acestora;

- prezenţa albinelor care urcă pe peretele frontal al stupului şi care caută agitate ceva indică o familie de albine orfană, cu regină lipsă;

- un zbor intens şi dezordonat, cu mai multe albine care ies şi se întorc imediat la urdiniş, iar altele aleargă pe peretele stupului sau de-a lungul scândurii de zbor, poate indica fenomenul de furtişag;

- lupta dintre albine pe scândura de zbor indică, de asemenea, existenţa unui furtişag, iar dacă în acelaşi timp este observat un zbor activ al albinelor înseamnă că furtişagul se desfăşoară chiar în acel moment;

n zborul intens foarte abundent şi aparent dezordonat în faţa unui stup indică faptul că familia respectivă este în curs de roire;

- o activitate intensă a trântorilor în luna mai indică un semn al pregătirii de roire a familiei respective;

- aglomerarea albinelor pe peretele frontal al stupului sau sub urdiniş, sub formă de barbă, indică faptul ca familia de albine este aproape de roit şi trebuie să i se lărgească cuibul;

- existenţa la urdiniş a câtorva albine care prezintă tremurături ale aripilor sau care abia se leagănă pe scândura de zbor, iar în faţa stupului se găsesc mai multe albine moarte şi/sau muribunde, indică existenţa unei boli sau intoxicaţii, ceea ce necesită examen de laborator pentru stabilirea diagnosticului;

- prezenţa albinelor moarte pe scândura de zbor şi la oglinda stupului presupune, de asemenea, existenţa unei boli sau a dăunătorilor la nivelul stupului;

- dacă printre resturile aruncate de albine la urdiniş sau în faţa stupului se găseşte şi puiet eliminat în stare larvară, fără modificări, este o dovadă a lipsei păsturii în cuibul familiei de albine;

n dacă se constată la urdiniş prezenţa larvelor moarte sau a unor resturi cretoase sau pietrificate sunt semnele unei boli micotice (ascosferoza – puiet văros sau aspegiloza – puiet pietrificat) sau a puietului răcit;

- existenţa la urdiniş a unor cadavre de albine tinere sub formă de pupă este un semn al dezvoltării în familia de albine a larvelor de găselniţă, care atacă puietul în celule;

- eliminarea din stup a păsturii întărite sau pietrificate este o dovadă a excesului de umiditate în stup;

- trântorii scoşi la urdiniş fără a fi lăsaţi să intre în stup şi care stau îngrămădiţi pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului indică o criză de nectar şi polen în zona de cules melifer;

- albinele care întârzie sau nu ies deloc din stup denotă o stare critică dată de existenţa unei familii de albine muribunde sau ca urmare a blocării urdinişului cu albine moarte.

În ceea ce privește observarea zonei din faţa urdinişului şi din jurul stupului pot fi întâlnite următoarele aspecte:

- existenţa unui grup de albine care stau pe pământ în faţa stupului, ceea ce indică faptul că regina a murit probabil de moarte naturală şi a fost eliminată din stup;

- prezenţa în număr mare a albinelor moarte şi/sau muribunde în faţa stupului poate fi rezultatul existenţei unor boli, dăunători sau intoxicaţii;

- albinele care se târăsc pe sol indică posibile probleme la nivelul familiei de albine.

Examinarea exteriorului stupului trebuie să fie premergătoare examinării stupului în interior, iar pentru mărirea eficienţei şi preciziei evaluării fiecărei familii de albine trebuie să se ţină seama de observaţiile de la controlul exterior al stupului.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Patologia albinelor“, autori: Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

Bineînţeles că la începutul primăverii, când se apropie începutul sezonului activ apicol, apicultorii sunt nerăbdători să examineze situaţia familiilor de albine astfel încât, în caz de nevoie, să poată interveni pentru a remedia anumite stări anormale (lipsă de hrană, necesitatea strângerii cuiburilor, orfanizări, boli etc.).

Se ştie că în această perioadă, de cele mai multe ori, starea timpului este foarte capricioasă, alternându-se perioade mai lungi sau mai scurte cu temperaturi scăzute sau ridicate. Astfel, se impune ca, în funcţie de valorile temperaturilor mediului ambiant, să se procedeze în consecinţă.

Astfel, autorii Savu V. şi Şapcaliu A. în cartea „Patologia albinelor“ descriu foarte bine cazuri şi pro­ceduri specifice, astfel:

– dacă temperatura mediului ambiant este mai mică de - 1oC, stupul se va deschide doar în caz de urgenţă (hrănire urgentă sau extragerea benzilor de contact pentru tratarea varozei). În caz de necesitate de hrănire aceasta se va face cu hrană solidă sub formă de turte, deoarece în această stare nu va îngheţa;

– dacă temperatura este mai mică de + 5°C, stupul se va deschide şi de această dată numai în situaţii de urgenţă, situaţii date de necesitatea de hrănire urgentă şi trebuie reţinut că în acest caz albinele nu se pot deplasa mai mult de zona ghemului de iernare astfel că turta cu hrană solidă se va administra direct deasupra ghemului de albine;

– la temperatura de + 10°C, albinele au un ghem mai afânat, nu atât de strâns şi de compact şi stupul poate fi deschis, fagurii cu puiet nu trebuie scoşi dar fagurii marginali pot fi extraşi, astfel că se creează spaţiu pentru examinarea vizuală rapidă laterală a fagurilor cu puiet, dar fagurii marginali trebuie reintroduşi în scurt timp la locul lor, evitându-se astfel răcirea puietului;

– dacă temperatura mediului ambiant atinge valoarea de + 13°C albinele desfac ghemul de iernare şi încep să zboare, în special efectuând zboruri de curăţire şi de recunoaştere şi pot chiar să execute zboruri pentru colectare de polen şi nectar, dacă acestea sunt disponibile. Stupul se poate deschide efectuându-se o revizie sumară, dar trebuie avut grijă să se efectueze rapid, preîntâmpinând astfel răcirea puietului;

– la temperatura de + 16°C poate fi efectuată revizia de fond de primăvară a familiilor de albine, dar fagurii cu puiet trebuie rapid reintroduşi în stup, pentru a evita răcirea acestora şi,

– în fine, la temperatura de + 21°C este destul de cald pentru a se putea efectua fără probleme diverse operaţiuni de lucru în stupul familiilor de albine.

Ţinând cont de precizările de mai sus, apicultorii trebuie să-şi planifice acţiunile pe care trebuie să le efectueze asupra familiilor de albine astfel încât să stimuleze dezvoltarea impetuoasă şi rapidă a acestora pentru ca la primele culesuri de producţie, la rapiţă şi salcâm, să dea maximum de randament.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(după cartea „Patologia albinelor“ având ca autori pe Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

Multe şi mari probleme ridică azi creşterea albinelor, aproape pe tot timpul anului. Una dintre acestea este şi activitatea de selecţie şi de reproducţie. Sătui de lipsa de sprijin a celor în drept, membrii familiei Enescu s-au apucat, pe cât le este cu putinţă, să-şi rezolve singuri problemele legate strict de complicata activitate de reproducţie în domeniu.

– Domnule Traian Enescu, sunteţi preşedintele Asociaţiei Fermelor de Reproducţie Apicolă din Prahova, după ce ani buni aţi fost preşedintele filialei judeţene de profil. Când aţi înfiinţat această asociaţie şi de unde această dragoste pentru albine?

– Asociaţia noastră, ale cărei baze le-am pus încă din anul 2005, a fost concepută pentru a răspunde ne­voilor, cel puţin la nivelul regiunii de sud-est a României, de selecţionare şi de reproducţie a albinelor din specia Apis Meliffera Carpatica. Sunt crescător de albine de la 20 de ani, mai precis din anul 1968, când am preluat de la o rudă misiunea, ca să nu zic pasiunea de creştere a albinelor. De atunci am rămas credincios toată viaţa albinelor, mai precis a albinei româneşti Meliffera Carpatica, care s-a dovedit a fi cea mai bună pentru întreaga zonă a Ţării Româneşti. Împreună cu fratele şi cu fiul meu, deţinem acum peste 300 de familii de albine, cu care ne mândrim datorită calităţii produselor noastre la care am ajuns prin muncă şi perseverenţă de-a lungul anilor.

– Cum vă desfăşuraţi activitatea, pe parcursul unui an. Mergeţi şi în pastoral?

– În activitatea noastră ne propunem să păstrăm intactă atmosfera din mediul natural de dezvoltare a albinei. În acest sens folosim modelul de stup multietajat STAS 8128/1977, conceput după tipul de stup Langstroth şi Rooth, ce face parte din categoria stupilor verticali de mare capacitate, care permite albinei să se dezvolte pe verticală.

2013 a fost un an bun, începând cu culesul de la pomii fructiferi şi continuând cu culesul florii de salcâm. Cât priveşte culesul la tei, acesta, din păcate, a devenit toxic în zona de cules, fapt ce ne-a determinat să părăsim zona pentru a nu avea pierderi prea mari de albine. Pentru o mai bună valorificare a culesului de la plantele melifere, consider că o colaborare între agronomi şi crescători de albine ar fi mult mai benefică pentru ambele părţi. Şi anume: folosirea cât mai puţin posibil a substanţelor nocive albinelor şi semănarea de plante fără modificări de structură genetică.

– Ce anume v-a determinat să dedicaţi mai mult timp selecţiei şi reproducţiei ?

– Fac totul din dragoste şi respect faţă de albine. Practicarea albinăritului în domeniul reproducţiei a venit pentru a răspunde nevoilor personale, adică nevoia de a avea o albină cât mai competitivă.

– Ce obiective v-aţi propus în direcţia reproducţiei şi ce anume aţi obţinut?

– Activitatea de selecţie şi de ameliorare am desfăşurat-o în sistem particular încă din anul 1982, acum o facem la nivel superior, în cadrul asociaţiei judeţene.

Obiectivul principal al asociaţiei noastre este creşterea potenţialului genetic al familiilor de albine, prin aplicarea şi promovarea unui sistem de ameliorare în rasa curată şi valorificarea materialului biologic valoros, mătci, colonii şi roiuri de albine.

– Cum a fost anul 2013 din punct de vedere economic? Aţi avut, ori nu, profit?

– Pot mărturisi, fără să greşesc, că în anul 2013 venitul pe stup nu a diferit prea mult faţă de anii anteriori, dar cheltuielile aproape că s-au dublat, luând în calcul şi faptul că mâna de lucru responsabilă a devenit tot mai greu de găsit, iar remuneraţia a fost pe măsură. La toate acestea putem adăuga şi preţul carburanţilor.

– Cum vă descurcaţi cu asigurarea sănătăţii albinelor? Aveţi un medic veterinar de spe­cialitate?

– Nu au fost probleme deosebite. Medicul veterinar care ne acordă asistenţă este chiar un membru al asociaţiei noastre, doctorul Gheorghe Dobre.

Recomandările pe care le aplicăm sunt acelea de a asigura albinei dezvoltarea în condiţii cât mai aproape de cele oferite de natură, curăţenie în stup, un cules curat şi diversificat.

– Ce v-aţi propus pentru acest an?

– Ne-am propus să facem o gamă cât mai diversificată de produse apicole de o calitate ireproşabilă, cu atât mai mult cu cât o parte din produsele noastre sunt achiziţionate de clienţi fideli, care urmăresc întotdeauna calitatea.

Pentru primele luni de primăvară avem în vedere o serie de lucrări specifice de întreţinere şi de creştere a puterii coloniei de albine.

Cristea BOCIOACĂ

Albinele pot fi afectate de diferite boli infectocontagioase, bacteriene sau virale, precum şi de boli parazitare. Aceste boli pot să afecteze insecta în toate stadiile de dezvoltare. Un rol important în declanşarea acestora îl au factorii favorizanţi care duc la slăbirea sistemului imunitar.

Cele mai cunoscute boli ale albinelor sunt varooza, loca americană, loca europeană, paralizia cronică şi paralizia acută a albinelor.

Varooza este o parazitoză care afectează puietul şi albinele adulte, mai ales albinele melifere. Boala determină tulburări grave, ducând la o mortalitate ridicată şi fiind una dintre cele mai păgubitoare boli ale albinelor. Aceasta se manifestă în general la familiile slăbite, malnutrite, neexploatate raţional, în care acarienii se multiplică intens.

Astfel, activitatea coloniei este slabă, puietul şi albinele nu se hrănesc, sunt adinamice şi pot chiar să îşi înceteze activitatea.

Loca americană

Este una dintre cele mai grave boli manifestată la puietul albinelor, moartea survenind după căpăcire. În mod obişnuit, boala apare după culesul de salcâm.

Boala se recunoaşte clinic în primul rând după aspectul capacelor de la puiet, care sunt per­forate şi concave, ca urmare a faptului că larvele aderă de acestea, precum şi de fundul celulei.

Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie care se transformă într-o masă putrefiată, filantă, cu miros asemănător cleiului de oase.

Loca europeană

Este o boală a puietului de albine care apare primăvara timpuriu şi se menţine până toamna, când încetează creşterea puietului. Boala afectează în special larvele tinere, necăpăcite şi numai rareori pe cele căpăcite.

Boala apare de obicei în luna mai, în special la familiile slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, carenţate nutriţional prin lipsa culesului de nectar şi polen, fiind favorizată şi de timpul rece şi ploios. În prima fază a îmbolnăvirii larvele devin mai transparente, iar după puţin timp corpul se înmoaie, devine gălbui, luând forme diferite (răsturnate, răsucite). Apoi acestea mor şi începe procesul de descompunere treptată.

Paralizia cronică este o boală virală, infectocontagioasă, care afectează albinele adulte. Albinele bolnave nu mai pot zbura, se târăsc pe pământul din faţa urdinişului, abdomenul este balonat, apar tremurături ale corpului sub formă de accese, boala terminându-se cu mortalităţi în procent variabil.

Paralizia acută a albinelor este produsă de un virus prezent în ţesutul adipos şi în glandele salivare, dar şi în corpul acarianului Varroa jacobsoni. Prezenţa virusului în organism duce la paralizii generalizate şi moarte.

Diagnosticul bolilor la albine este suspicionat pe baza examenului clinic şi epidemiologic, iar confirmarea se face numai prin examene de laborator.

APIVIROL FORTE, soluţie orală, datorită componentelor active (Amină cuater­nară – Benzyl (C12-C16) alkyl dimethyl ammonium chloride, maltol, propolis) are un puternic efect antiviral şi antibacterian, fiind un adjuvant deosebit de eficient în profilaxia şi combaterea paraliziei virale acute şi cronice, locii americane şi europene, precum şi varoozei.

Produsul este, totodată, un biostimulator cu rol în revigorarea întregii populaţii de albine din stup, intensificând ouatul la mătci, crescând vitalitatea şi durata de viaţă a albinelor culegătoare.

Important! APIVIROL FORTE nu are contraindicaţii sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor şi puietului şi nu produce reziduuri în miere, polen, păstură şi propolis, permiţând obţinerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale, SC Romvac Company SA

Interviu cu dr. ing. Cristinel ŞONEA

Începând din 2011 a început identificarea familiilor de albine de pe teritoriul României, măsură deseori contestată de apicultori şi de unele asociaţii de apicultori. Totuşi, cu bune şi cu rele, sistemul de identificare a familiilor de albine şi stupinelor a început să fie aplicat mai ales datorită faptului că acordările de fonduri financiare de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru apicultori nu se puteau efectua fără această identificare.

– Pentru punerea în aplicare a acestei acţiuni se vor pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) 8.000.000 lei, ceea ce reprezintă 17,96% din cei 44.545.756,81 lei, valoarea totală a sprijinului financiar pentru Planul Naţional Apicol 2014-2016. Care au fost iniţial problemele la aplicarea sistemului unic de identificare a stupilor?

– Acest sistem unic de identificare a stupinelor şi stupilor este implementat şi în ţările UE şi reprezintă o stare de normalitate. Deşi la început unii apicultori români au fost reticenţi şi au pus problema costurilor plăcuţelor şi panoului de identificare, pe parcurs au realizat că aceste costuri sunt mici şi se amortizează în timp. De asemenea, apicultorii români au realizat că implementarea acestuia este o condiţie esenţială pentru atragerea de fonduri substanţiale. Finanţarea se acordă pentru dezvoltarea stupinelor, îmbunătăţirea calităţii produselor apicole şi susţinerea măsurilor pentru realizarea de produse apicole. În plus, se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii genetice a familiilor de albine şi a indicatorilor de producţie, creşterea nivelului de valorificare a resurselor de natură vegetală, ceea ce va genera creşterea ofertei de produse apicole şi majorarea exporturilor. Sprijinul financiar se acordă apicultorilor în vederea dezvoltării unor exploataţii viabile şi eficiente pentru asigurarea cu produse competitive a pieţei interne şi externe în condiţii de calitate controlată, precum şi în vederea dezvoltării economiei rurale, creându-se cadrul concurenţial prin dezvoltarea sistemului de cerere-ofertă şi prin impunerea regulilor competitivităţii şi, implicit, crearea unor noi locuri de muncă prin dezvoltarea economiei rurale şi păstrarea tradiţiei albinăritului.

– Cum ţine ANARZ-ul evidenţa numerelor unice de identificare a stupilor?

– În prezent, ANARZ-ul are o bază de date care îi permite să vizualizeze numerele de identificare alocate fiecărei asociaţii şi prin aceasta deţine evidenţa numărului de apicultori şi a numărului de familii de albine, pe judeţ şi în ţară.

– Cum intenţionează ANARZ-ul să realizeze sistemul informatic pentru identificarea stupilor?

– Planul Naţional Apicol pe perioada 2014-2016 prevede asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori – Realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor. ANARZ-ul are în vedere ca prin aplicarea acestei acţiuni să realizeze îmbunătăţirea substanţială a evidenţei acţiunilor de identificare a stupilor şi stupinelor apicultorilor români şi extinderea funcţionalităţilor de software ce va asigura trasabilitatea stupilor şi a apicultorilor, interfaţarea cu alte sisteme informatice (MADR, ANARZ, APIA, APDRP, ANSVSA, INS, ASOCIAŢII, APICULTORI), vizualizarea pe o hartă interactivă a distribuţiei stupilor şi apicultorilor, precum şi a stupăritului pastoral şi gestiunea unitară a operaţiunilor de control din teren.

Prof. univ. dr. Petre IORDACHE

Această lună poate oferi destul de multe surprize neplăcute, prin schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării şi de aceea lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei necesare – miere şi păstură – şi a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de albine.

În prima jumătate a lunii martie, în majoritatea zonelor, albinele continuă să efectueze zboruri generale de curăţire, momente importante în viaţa familiilor de albine ca urmare, eliberarea tractului intestinal de excremente.

Tot în prima jumătate a lunii, între 2 şi 23 martie apar primele generaţii de albine tinere, crescute în cursul iernii, şi se măreşte capacitatea de creştere a puietului, astfel că ouatul reginelor din familiile puternice atinge, în anii favorabili, valorile de 1.000 ouă la 24 ore.

De asemenea, în zilele favorabile albinele culeg nectar şi polen de la plante melifere timpurii (salcie căprească, salcie, flori de pădure etc.), dar, având în vedere tendinţa crescendo a activităţii de dezvoltare a familiilor de albine, consumul de hrană creşte la 2-2,5 kg pe familia de albine.

În funcţie de puterea familiei, a calităţii reginei şi a condiţiilor de microclimat din cuib, puietul poate ocupa suprafeţe diferite pe faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia, albinele sunt obligate să menţină, mai ales în zona puietului, temperatura necesară de circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată (mierea), în acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice (păstură) necesare creşterii puietului.

Stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire

Ca şi în luna anterioară se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire. Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de curăţire sunt lucrări uşoare, chiar plăcute, cu efect benefic în familiile care efectuează aceste zboruri. Un zbor vioi, intens şi de durată în atmosfera încălzită de razele soarelui este o imagine reconfortantă pentru oricare privitor.

Menţinerea activă a adăpătorului pentru albine

Adăpătorul deja instalat în luna anterioară este foarte util şi trebuie menţinut alimentat cu apa necesară în care s-au dizolvat 5-10 g de sare la litrul de apă sau 12,5 ml oţet de mere la litrul de apă, care, prin acţiunea lor antiseptică şi bactericidă, contribuie la întărirea sănătăţii şi la creşterea capacităţii productive a familiilor de albine.

Sunt autori care recomandă să se folosească, în locul sării de bucătărie, ureea în cantitate de 1-2 g la 10 litri apă sau amoniacul, 4-5 picături la 10 litri apă.

Consumul de apă al unei familii de albine este impus de puterea familiei şi de temperatura mediului, el fiind de 100-200 g/zi pentru o familie de putere medie, din care 40-60 g/zi sunt consumate pentru creşterea puietului.

Este de precizat că, în zilele călduroase, cu vânturi uscate, în stupii aflaţi direct în plin soare, familiile de albine consumă până la 500 g de apă pe zi, ceea ce impune ca 90% din albinele culegătoare să care apă şi deci numai 10% se pot deplasa la cules, iar, în cazul stupilor de la umbră, feriţi de razele directe ale soarelui, numai 30-35% aduc apă.

Cercetătorii au constatat că lipsa apei scurtează mult viaţa albinelor (cu circa 50-70%) şi că în perioadele critice albinele pot chiar să recurgă la sacrificarea unei părţi de puiet sugând lichidul din larve.

Efectuarea reviziei sumare de primăvară

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate. Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Am vizitat stupina unuia dintre cei mai mari apicultori ai ţării, Dan Puişoru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti „Albina Râmniceană“, pentru a afla cum se prezintă o familie de albine în lunile de iarnă.

La începutul anului albinele încep să-şi reia ritmul biologic. Din prima decadă a lunii ianuarie matca începe să depună ponta în familia de albine, chiar şi când afară sunt temperaturi negative. Nu trebuie să uităm, însă, că am trecut printr-o toamnă lungă, călduroasă. Apoi a venit o iarnă capricioasă, cu temperaturi ridicate, care poate induce în eroare familia de albine.

„Albina de iernare este diferită de cea de vară, pentru că aportul de polen şi nectar pe care l-a consumat în toamnă formează aşa-numitul corp gras, în care se acumulează rezervele de proteină necesare supravieţuirii perioadei de iernare, până la apariţia noilor pomi, a florilor şi a bazei melifere.“ Am mai aflat de la Dan Puişoru că un kg de albine, adică aproximativ 15.000 de indivizi, consumă în perioada noiembrie-martie 6,5-7 kg de miere. Această cantitate trebuie administrată în locul potrivit din cuibul familiei de albine, astfel încât mâncarea să se afle în apropierea ghemului de iernare, mai precis, deasupra acestuia. Când temperaturile sunt ridicate ghemul se „afânează“, iar când este ger se „compactează.“

Familia de albine trebuie să fie bine împachetată, dar nu închisă ermetic. Este nevoie de cel puţin un metru cub de aer în interiorul stupului. Cei mai nocivi factori sunt umiditatea şi curenţii de aer. În primele luni ale anului nu este indicată deschiderea stupului, aşa încât e necesară o pregătire minuţioasă şi făcută din timp. Domnul Puişoru a deschis unul pentru a ne demonstra că într-o iarnă uşoară ca aceasta o ramă poate fi încărcată cu miere chiar şi în proporţie de 75%.

„Dacă totuşi familia de albine nu are hrană suficientă, apicultorul trebuie să intervină cu o hrană de completare. Lucrările cele mai importante încep în prima decadă a lunii august. Se spune că la 1 august 2013, de exemplu, începe anul de apicultură 2014. De atunci apicultorul profesionist trebuie să intervină cu anumite lucrări tehnologice, astfel încât familia să fie puternică la intrarea în iarnă. Concret: să schimbe reginele, să asigure spaţiul de ouat la reginele tinere, să completeze rezervele de hrană, să stimuleze familia de albine pentru noile generaţii de puiet, să efectueze tratamentele antivarroa conştiincios“, a detaliat Dan Puişoru. „Pe timpul unui sezon apicol contra parazitului varroa se efectuează 5 tratamente: 3 în toamnă şi 2 primăvara“, a completat domnia sa.

Întrebat cum hrăneşte albinele în condiţiile actuale, apicultorul ne-a arătat diferite tipuri de hrană pe bază de fructoză, glucoză, maltoză şi ne-a mai informat că ar putea crea, în condiţii gospodăreşti, o pastă proteică alcătuită din zahăr farin şi miere: 8 kg de zahăr pudră, 2 kg de miere şi 350 ml de Apiprotostop, care este un extract de plante ce ajută la reglarea tractului digestiv al albinei.

Apiprotostop este un extract inventat de Dan Puişoru, acesta fiind chiar pe cale de a-l omologa. Întrebat ce conţine, ne-a informat: „Este un amestec de plante care ajută familia de albine să treacă mai uşor peste sezonul de iernare şi, totodată, o fortifică pentru viitorul sezon de primăvară. Avem în componenţă anumite tincturi din plantele deosebite care conţin tananţii – coada-şoricelului, muşeţel, sunătoare şi gălbenele, principalele plante din acest extract –, pelin, busuioc, cimbru, anason, levănţică, tinctură de usturoi... Aceste extracte din 14 plante, împreună cu cele enumerate mai devreme, reprezintă o bună hrană de iernare.“

Marin DOROBANŢU

Pentru ca familiile dumneavoastră de albine să treacă cu bine sezonul rece, iar în primăvară să îşi înceapă activitatea în forţă, sănătoase şi apte de cules, sunt necesare o serie de lucrări în stupină. Cu ajutorul experimentatului apicultor Mihai Grama deschidem o nouă rubrică dedicată celor care iubesc albinele şi care îşi dedică timpul şi energia acestor harnice vieţuitoare, cu promisiunea de a reveni în fiecare lună a sezonului apicol cu informaţii, sfaturi şi recomandări utile, mai ales pentru cei mai puţin experimentaţi. 

Dacă apicultorul nu este informat şi nu ştie ce are de făcut înainte de iernat este posibil să-şi supună familiile de albine unor factori de stres care pot chiar decima stupina. Frigul, prădătorii, dăunătorii, bolile, hrana insuficientă sau zgomotul pot perturba grav activitatea stupului pe timp de iarnă.

De aceea ar fi bine să dedicaţi ultimele zile însorite ale toamnei activităţilor din stupină.

Pentru o mai bună traversare a perioadei friguroase este necesară împachetarea stupilor cu materiale izolante. Ar fi de preferat să nu folosiţi materiale sintetice, precum polistirenul, ci mai de grabă perniţe din papură, paie sau pâslă şi bumbac. Altfel, din cauza lipsei de aerisire se produce condens, se formează mucegaiuri, periculoase pentru stup.

De asemenea, stupii trebuie feriţi de prădători. În acest sens se impune instalarea gratiilor contra şoarecilor, mai ales a celor micuţi care se pot strecura şi prin găurile de un centimetru. Un şoarece cât de mic poate distruge o familie de albine.

Tot acum, în toamnă târziu, se fac ultimele tratamente contra varoozei, pentru că în acest moment tratamentele au cea mai mare eficienţă.

Într-o dimineaţă mai rece verificaţi dacă albinele sunt strânse şi ocupă ramele pe cel puţin trei sferturi (privindu-le de sus pe intervalul dintre rame). Dacă nu ocupă această suprafaţă scoateţi o ramă sau chiar două pentru a obliga albinele să stea mai grupate.

O privire mai atentă prin stupi ar trebui să vă spună ce poate fi păstrat şi ce nu. Scoateţi ramele pentru reformă, pentru topit, fagurii cu defecţiuni din clădire, cu celule multe de trântori sau cu faguri negri, murdari de-a lungul unor ani de folosinţă, dar şi fagurii deschişi la culoare. Rămân doar ramele bine acoperite de albine (pe ambele părţi) şi încărcate cu miere. O ramă ar trebui să cântărească minimum 2,5-3 kg. Spre exemplu, pentru o bună iernare, un stup cu 6 rame are nevoie de circa 15-20 kg de miere şi în jur de 1,5-2 kg de păstură. Sfatul specialistului nostru este ca albinele să nu ierneze exclusiv pe mâncare sintetică. Orice stupar gospodar lasă din timp rame cu mâncare de bună calitate în stup: cu rezervă de păstură şi miere de fâneaţă sau chiar de salcâm. Mierea de mană trebuie eliminată, pentru că este mai greu digerată de albine. Aceasta poate fi acceptată în proporţie de cel mult 20%. Chiar şi în acest caz, dacă nu se fac zboruri de curăţire primăvara este o mare problemă, pentru că poate apărea nodema şi de aici tot felul de probleme.

În cadrul stupinei are foarte mare importanţă liniştea. De aceea amplasarea acesteia se face departe de sursele care produc zgomot. Caii, vacile pot răsturna stupii, un câine legat care latră, diferite zgomote precum o cale ferată, o şosea circulată sunt lucruri care nu sunt pe plac albinelor şi nu le ajută să ierneze bine.

În lunile de iarnă şi activitatea stuparilor este mult diminuată şi practic se reduce doar la ascultări. Din când în când, până în primăvară, treceţi prin faţa stupilor cu stetoscopul la urechi, puneţi-l pe stup şi ascultaţi bâzâitul albinelor. Sunetul produs trebuie să semene cu un motor aflat la ralanti, să toarcă frumos, liniştit. Ascultaţi toţi stupii şi dacă la 2-3 se aude ceva anormal, deschideţi-i doar pe aceia.

În rest, iarna este cel mai bun moment pentru a trece la munca de „atelier“. Reparaţi ramele cu defecţiuni şi revizuiţi inventarul apicol – scule, utilaje, echipamente.

Vă reamintesc că în perioada de repaus cele mai multe asociaţii apicole  organizează şedinţe, întâlniri şi cursuri pentru începători. Dar nu uitaţi că cea mai bună metodă de a „fura“ meserie este să vă alăturaţi unui maestru, unui apicultor cu experienţă care să vă împărtăşească din experienţa sa.

Patricia Alexandra POP, Mihai Grama

Pentru anul 2012-2013 apicultorii au beneficiat de sprijin financiar alocat prin Programul Național Apicol în cuantum de 29.173.293,48 lei.

Ajutorul financiar a fost acordat pentru măsurile privind:

- tipărirea şi multiplicarea Ghidului de bune practici pentru apicultură şi a materialelor informative, respectiv, flyere, afişe, broşuri;
- achiziţia de medicamente, produse biologice, suplimente nutritive, biostimulatori şi funduri de stupi pentru control/antivarooa pentru rase de albine omologate în România din apicultura convenţională şi ecologică;
- achiziţia de mătci, roi la pachet, roi pe faguri şi familii de albine din rase omologate în România;
- achiziţia de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral;
- efectuarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

Având în vedere modul de decontare prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 245/2011, după centralizarea și verificarea cererilor, suma alocată apicultorilor organizaţi în forme asociative este:

  1. 100 % din valoarea prevăzută (-TVA) pentru tipărirea şi multiplicarea Ghidului de bune practici pentru apicultură şi a materialelor informative, respectiv, flyere, afişe, broşuri;
  2. preţul de achiziţie(- TVA) pentru medicamente pentru apicultura convențională/ecologică;
  3. 2,31 lei / kg (- TVA) pentru suplimente nutritive şi biostimulatori pentru apicultura convențională/ecologică;
  4. 6,91 lei / buc (- TVA) pentru funduri de stup antivarooa pentru apicultura convențională/ecologică;
  5. de la 24 lei (- TVA) până la 25,60 lei / matcă (- TVA) pentru mătci;
  6. de la 110 lei (- TVA) până la 117,35 lei / fam (- TVA)pentru familii de albine;
  7. de la 50 lei (- TVA) până la 53,34 lei / roi (- TVA)pentru roi la pachet / roi pe faguri;
  8. de la 40 lei / buc(- TVA) până la 95,28 lei / buc (- TVA)achiziţia de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral;
  9. 100 % din preţul analizelor (- TVA) pentru analizele fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

În urma verificării facturilor depuse s-a constatat că au fost achiziţionate:

- familii de albine cu un preţ minim de 110 lei şi un preţ maxim de 500 lei,
- mătci cu un preţ minim de 24 lei şi un preţ maxim de 75 lei,
- roiuri la pachet cu un preţ minim de 50 lei şi un preţ maxim de 250 lei,   
- roiuri pe faguri cu un preţ minim de 50 lei şi un preţ maxim de 300 lei,
- stupii au fost achiziţionaţi cu un preţ minim de 40 lei şi un preţ maxim de 487 lei.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti