reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

Dispariția albinelor revine în actualitatea din România

Acum câțiva ani încercam să sensibilizez autoritățile și pe cei care se consideră mari specialiști în apicultura românească să cerceteze fenomenul, să-i explice cauzele și, de ce nu, să dea soluții de remediere a acestuia.

Chiar dacă și alți autori români au abordat subiectul, cei amintiți mai sus ne-au tratat pe noi, apicultorii, cu o liniște totală, fără să ia în seamă semnalările noastre. Totuși fenomenul, actualmente cu ocazia intrării și ieșirii din iarnă, se manifestă astfel că atât lumea mondială a apiculturii, cât și cea românească a început să fie zguduită din ce în ce mai tare de fenomenul denumit în limba engleză Colony Collapse Disorder (CCD) şi în româneşte Sindromul Depopulării (Dispariţiei) Coloniilor de Albine (SDC).

Acest sindrom reprezintă o agresiune brutală asupra familiilor de albine, aparent fără o explicaţie logică şi precisă, care în final se concretizează printr-o involuţie rapidă, de la familii puternice la familii puternic depopulate sau total dispărute; în acest caz, ramele cu puiet căpăcit şi rezervele de hrană, miere şi păstură sunt găsite, de regulă, intacte în stupi.

Bineînțeles că de la primul semnal serios de alarmă, care a fost tras în Statele Unite ale Americii în martie 2007 de către prof. Diana Cox-Foster, din cadrul Departamentului de Entomolo­gie al Universităţii de Stat din Pennsylvania, invitată să depună mărturie în faţa Subcomisiei pentru Horticultură şi Agricultură a Camerei Reprezentanţilor pe tema SDC, o serie de institute de cercetări, facultăți de specialitate, comisii și colective special constituite din țările cu pretenții că dețin o apicultură dezvoltată au purces la studierea teoretică și practică a fenomenului.

disparitia albinelor 1

Aici trebuie precizat că, deși în România există un institut specializat în domeniul apiculturii, nu s-a mișcat aproape nimic în sensul cercetării și încercării explicării fenomenului.

Pentru cei care până acum nu s-au interesat de cunoașterea acestui fenomen o să încerc succint să definesc ce este SDC numit în engleză CCD.

Acest sindrom este o boală considerată misterioasă apărută sau mai bine zis identificată de câțiva ani în familiile de albine. Din cauza lui albinele, cu excepția reginei, larvelor și a câtorva albine doici, pur și simplu părăsesc stupul și nu se mai întorc, ceea ce duce la moartea familiei. Totodată, sindromul depopulării familiilor de albine este descris ca o agresiune brutală, cu efect de domino în lanț asupra populației adulte din familiile de albine. Depopularea se produce prin roire sau prin părăsirea solitară a stupului de către culegătoare. Nici roiul (de regulă în extrasezon), nici albinele solitare nu au șanse de supraviețuire în afara stupului, iar pierderile pot ajunge la peste 90%. Involuția rapidă, de la o familie de albine puternic populată la o familie cu foarte puține albine sau fără albine, se produce în condițiile în care ramele cu puiet căpăcit și rezervele de hrană (miere, păstură) sunt găsite de regulă intacte și după un timp întâlnim în stup găselniță sau chiar șoareci.

De asemenea, au fost semnalări de la unii apicultori că aceste dispariții au loc aproximativ după o săptămână după ce albinele prezintă semne vizibile de comportament bizar și dezorientat.

De la semnalarea existenței sindromului, acesta a fost subiectul a numeroase cercetări pentru a determina care sunt cauzele sau cauza, dacă este una singură, acestei maladii.

disparitia albinelor 4

Astfel, în prezent oamenii de știință consideră că principalele cauze care au dus la această situație pot fi: pesticidele (neonicotinoidele), infestările cu varrooa, diverși paraziți, cauze genetice, deficiențe ale sistemului imunitar, pierderile habitatelor naturale, modificarea unor practici în apicultură și o combinație de diverși alți factori, ca de exemplu: radiațiile electromagnetice sau nucleare și efectele încălzirii globale.

Este evident că, dacă se identifică cu siguranță cauza sau cauzele, atunci trebuie elaborate metode adecvate pentru a ține sub control acest fenomen care, prin faptul că și-a mărit amploarea, ar putea avea consecințe grave la nivel global.

Având în vedere că în țara noastră, la această ieșire din iarnă, aflăm cu durere că sunt pierderi masive și depopulări ale familiilor de albine din cauze aparent neexplicabile, această situație ne duce cu gândul și la posibila manifestare a sindromului dispariției familiilor de albine.

Consider că autorităţi şi organisme de genul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi, nu în ultimul rând, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, proprietate a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, ar trebui să se autosesizeze de im­portanţa fenomenului Sindromului Depopulării (Dispariţiei) Coloniilor de albine şi să creeze grupuri sau comisii de cercetare şi/sau lucru în acest domeniu ca astfel să protejeze şi să contribuie la păstrarea sănătăţii familiilor de albine existente în ţara noastră şi nu numai. De asemenea, în cazul întreprinderii unor astfel de acţiuni de cercetare şi studiu este necesară o descriere a lor în mass-media pentru ca astfel apicultorii să le sprijine cu informaţii din stupinele lor care s-ar putea să fie de un real folos pentru elucidarea formelor şi cauzelor fenomenului.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 30-31

Efectuarea de analize pentru stabilirea stării de sănătate a familiilor de albine

A venit și momentul mult așteptat cu neliniște și teamă a ieșiri familiilor de albine din iarnă și, așa cum am estimat în scrierile mele încă din noiembrie 2016, aceasta se caracterizează cu multe pierderi și depopulări masive de albine.

Cauzele acestei situații sunt fie cunoscute – și aici apicultorii trebuie să și le asume – sau necunoscute – și aici este apanajul celor care se consideră mari specialiști în domeniu să le explice și, mai mult, să dea soluții.

Este evident că la ieşirea din iarnă toţi apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ fructificând cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

O familie bolnavă, la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu amploare activităţile enunţate. De multe ori familiile cu handicap sunt compromise mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale. Oricum familiile slabe nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie, (salcâm, răpită ş.a.) cu familiile sănătoase şi puternice.

Pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, este imperios necesar să se trimită probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină.

Instituțiile care pot și trebuie să efectueze aceste analize pentru apicultori sunt: direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene (DSVSA-urile situate în fiecare reședință de județ), Compartimentul Sănătate Insecte Utile din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDAH Str. Dr. Staicovici nr. 65, sect. 5, București) sau la Laboratorul de Patologie Apicolă al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură (IC-DA B-dul Ficusului nr. 42, sect.1, București). Precizez că la primele două instituții analizele se fac contra cost și, la ultima instituție, gratis.

Cu ajutorul acestor analize, principalele boli care pot fi decelate în această perioadă sunt varroza, nosemoza şi puietul văros.

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a NORMEI SANITAR VETERINARE din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează pentru albine următoarele:

● Materiale necesare prelevării de probe de albine sunt: echipament apicol de protecţie, salopetă din bumbac de culoare albă, mască apicolă, preferabil cu inserţie de plasă metalică, mănuşi şi cizme din cauciuc, trusă entomologică; aspirator apicol pentru prelevare de probe; perie apicolă, daltă apicolă, cuşti Foti – pentru probe de albine vii, recipiente de sticlă cu capac perforat, cu capacitate de 150 ml, pentru prelevare de probe de albine vii, recipiente din material plastic, de preferat de polietilenă, PTFE, PVC, PET, cu posibilitate de închidere etanşă, cu capacitate maximă de 800 ml, pentru prelevare de probe de albine şi probe asociate acestora pentru examen toxicologic, cutii de carton cu dimensiuni de maximum 450 mm x 310 mm, optim 150 mm x 150 mm, cu capac, pentru prelevare de probe de fagure cu conţinut; pungi din hârtie de 500 g, pentru prelevare de probe de albine moarte, pungi de plastic cu sistem de etanşeizare; marker permanent; etichete de identificare şi cutii termoizolante.

● Prelevarea de probe de la speciile de albine din genul API se realizează cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– pentru supraveghere sanitar-veterinară şi, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecţioase şi parazitare la albine numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puţin 5 % din efectivul unei stupine de producţie şi 15% din efectivul unei pepiniere de mătci;

– pentru prelevarea probelor de albine se poartă în mod obligatoriu echipament de protecţie specific;

– probele de albine vii se prelevă prin măturare cu peria apicolă ori acestea se aspiră cu un dispozitiv special de pe rame şi de la urdiniş;

– fragmentele de fagure se prelevă prin decupare între zonele de inserţie metalică ale ramei, cu ajutorul unui bisturiu, după îndepărtarea albinelor de acoperire;

– ramele întregi cu conţinut se extrag din stup şi se scutură albinele de pe fagure deasupra stupului deschis;

– pentru prelevarea probelor se foloseşte numai instrumentar steril;

– prelevarea se poate realiza concomitent, pentru monitorizarea atât a bolilor infecţioase, cât şi a celor parazitare.

● Probele prelevate trebuie să fie într-o cantitate reprezentativă de material biologic din aceeaşi specie, astfel:

– pentru boli bacteriene ale albinelor sau ale puietului se prelevă o probă de 25 g de albine vii, prelevate de la urdiniş, sau un fragment de 20 cm2 de fagure cu puiet căpăcit ori necăpăcit, cu modificări, sau o ramă întreagă cu puiet şi rezervă de hrană ori miere căpăcită;

– pentru boli parazitare ale albinelor sau ale puietului se procedează astfel:

         1. pentru acarapioză se prelevă o probă de 15 g de albine vii din stup;

         2. pentru nosemoză, amibiază şi alte endoparazitoze digestive se prelevă o probă de 10 g de albine vii sau moarte de la urdiniş;

         3. pentru varroză se prelevă o probă de 25 g de albine vii din stup ori 25 g de albine moarte de pe planşeul stupului sau un fragment de 10/15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor ori de albină lucrătoare sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritus de pe planşeul stupului;

         4. pentru tropilelapsoză, atacul gândacului mic de stup, galerioză şi alte ectoparazitoze ale puietului se prelevă o probă de fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10/15 cm2 sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritusul de pe planşeul stupului;

– pentru boli micotice ale albinelor şi puietului se prelevă o probă de 10 g de albine moarte de la urdiniş, de pe planşeul şi de pe oglinda stupului, sau un fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10x15 cm2.

● Transportul probelor de insecte utile la laborator:

a) Pentru materialul biologic prelevat viu, probele sunt transportate la laborator în maximum 24 de ore din momentul prelevării, la temperatura mediului ambiant. Aceasta nu trebuie să depăşească maximum 38°C.

b) Pentru materialul biologic prelevat după survenirea morţii, probele se transportă la laborator în cel mai scurt timp posibil, nu mai târziu de 72 de ore de la moartea insectelor. Transportul acestor probe se realizează pe gheaţă naturală sau artificială, în recipiente izoterme care menţin temperatura de refrigerare.

c) Probele prelevate pentru examenul toxicologic şi care nu pot fi transportate în timp util la laborator se congelează până la expediere.

d) Probele prelevate sunt însoţite de documente de însoţire tipizate, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. Se analizează cererea de ofertă şi, în funcţie de scopul prelevării probelor, se completează formularele prezentate la anexele nr. 3 şi 4.

În final îmi exprim speranța că buletinele de analiză obținute în urma analizelor probelor trimise asociate concluziilor specialiștilor în domeniu privind cauzelor depopulărilor și dispariției familiilor de albine la această ieșire din iarnă vor face ca stuparii, acolo unde se impune, să remedieze situațiile anormale și să intre în sezonul activ cu familii apte să fructifice culesurile melifere de întreținere și producție.

GALERIE FOTO


Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 34-36

Negocieri importante pentru apicultorii români la Ministerul Agriculturii

În data de 1 martie 2017 a fost organizată la MADR o întâlnire cu reprezentanții formelor asociative apicole din România în vederea consultării acestora cu privire la:

– analizarea și discutarea proiectului de hotărâre a Guvernului de aprobare a Planului Național Apicol pentru perioada 2017-2019 și

– propunerile de modificare a Ordinului MADR nr. 119/2011 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor din România.

La această întâlnire s-au prezentat, din partea apicultorilor, circa 15-20 de reprezentanți și din partea MADR ministrul Petre Daea, secretarul de stat Dumitru Daniel Botănoiu și funcționari reprezentativi din diverse compartimente de lucru ale ministerului, iar din partea ANZ a fost prezent directorul general Lelior Iacob.

În preambulul discuțiilor, dl ministru a arătat scopul consultărilor punctând, printre altele, necesitatea unei bune înțelegeri între fermierii din sectorul vegetal și apicultori, astfel încât să nu existe discuții contradictorii.

Totodată, ministrul a atras atenția apicultorilor să se ferească de a crea premisele impurificării rasei noastre de albine – Apis mellifera carpatica prin „deschiderea ușii în fața unor improvizații biologice care pot deveni necontrolabile, cu urmări nefaste pentru apicultura românească“ .

Această referire este la adresa celor care, din motive pur comerciale, vor să obțină o modificare a Legii apiculturii astfel încât să poată importa și comercializa fără niciun control de specialitate material biologic apicol.

La finalul discursului ministrului, acesta a fost apostrofat de reprezentanții Federației Apicole ROMAPIS în sensul că, înainte de efectuarea consultărilor, nu au fost trimise drafturile cu materialele de analizat și, după un schimb de replici mai mult sau mai puțin academice, aceștia dar și reprezentantul Asociației Crescătorilor de Albine din România, au părăsit sala de ședințe, refuzând să mai participe la consultări!?!?

În sala de ședințe au rămas reprezentanții celorlalte forme asociative. Secretarul de stat, Botănoiu, a condus cu răbdare și profesionalism discuțiile pe marginea proiectului de Hotărâre a Guvernului de aprobare a Planului Național Apicol pentru perioada 2017-2019.

La discutarea propunerilor de modificare a Ordinului MADR nr.119/2011 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor, directorul general al Autorității Naționale pentru Zootehnie Lelior Iacob a venit cu următoarea propunere de sistem de identificare a stupinelor și stupilor:

– fiecare stupină va primi un cod de identificare compus din simbolul județului de reședință și 4 cifre (de exemplu BV1234) care se va înscrie cu vopsea sau prin pirogravare pe corpurile stupilor deținuți de stupină;

– proprietarii stupinelor identificate vor declara numărul de stupi deținuți în fiecare an în perioada noiembrie-decembrie, respectând astfel prevederile art. 55 din Regulamentului CE nr. 1308/2013.

Această propunere de identificare a stupinelor și stupilor a întrunit aproape unanimitatea reprezentanților apicultorilor prezenți la consultări fiindcă soluția se conturează ca fiind „eficientă, simplă și lipsită de birocratism“.

Consultările s-au încheiat cu promisiunea reprezentanților MADR ca, în cel mai scurt timp, formele asociative vor primi drafturile cu formele proiectelor discutate și aprobate pentru a le finaliza la o ultimă întâlnire pe această tematică.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 36

Revizia sumară de primăvară a familiilor de albine

Martie, numit şi Mărţişor, este considerată luna începutului primăverii, a echinocţiului de primăvară – 23 martie, cu adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor care vestesc sosirea primăverii. Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirmă atributul lunii echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, Acum trebuie efectuată neapărat o revizie, fie chiar una sumară.

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică la peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial, constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă, cu această ocazie, se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule, nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar şi a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de menţinere a unei temperaturi normale în cuib, influenţând negativ ponta reginelor şi sporeşte gradul de uzură a albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de iernare, grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemosemozei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate, poate avea un efect fatal.

Totodată, trebuie ţinut seama că eliminarea umidităţii se face printr-o bună ventilaţie şi cu ocazia împachetării suplimentare ar fi de dorit să se asigure stupului o înclinare spre înainte de 6-8°, caz în care are loc o mai bună aerare (ventilaţie) a cuibului şi totodată albinele îndepărtează mai uşor cadavrele albinelor moarte şi alte gunoaie care apar în această perioadă pe fundul stupilor. De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Posibilele variaţii mari de temperatură de la zi la noapte din luna martie şi existenţa unui număr încă mic de albine pentru acoperirea puietului, care este din ce în ce mai mult, impun o protecţie termică suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de aproximativ 34 la 35°C şi pentru aceasta, acolo unde este cazul, trebuie suplimentate materialele termoizolatoare şi, dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte materialelor izolatoare) sunt umede, acestea se usucă la soare ori vor fi înlocuite cu altele uscate.

Dacă la revizia sumară se constată absenţa sau insuficienţa hranei se intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2 şi se pot administra şi turte din miere şi polen, dar numai în cazul în care albinele zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.

revizia primavara albine 3

În lipsa zborurilor, dacă nu mai există faguri cu miere căpăcită la rezerva stupinei, hrănirile de completare şi de stimulare trebuie efectuate cu şerbet cu zahăr, şerbet cu zahăr şi miere, zahăr candi sau cu pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (zahăr 80% şi miere 20%) , toate fără adaos de hrană proteică.

După efectuarea de zboruri de curățire și când prognozele meteorologice ne dau certitudinea că vremea se stabilizează, încălzindu-se și favorizând viitoare zboruri de curățire, se poate trece la hrăniri cu turte proteice, respectiv realizate cu miere și polen.

Totodată, mărirea pontei reginelor şi stimularea creşterii puietului se pot face imediat ce timpul se încălzeşte şi prin hrăniri de stimulare cu miere sau cu sirop de zahăr, în proporţie de 1/1, administrat călduţ în porţii mici, la început de 150-250 ml, şi pe măsură ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea familiilor de albine, în porţii nu mai mari de 300-500 ml periodic la 1 sau 2 zile, în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează şi hrănitorul se goleşte.

revizia primavara albine 4

Se va evita introducerea în stupi, în scopul asigurării rezervelor de hrană, a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă. Aceasta pentru că în această perioadă albinele dizolvă cu greu cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând, de regulă, cristalele de miere pe fundul stupului; în plus, consumul unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp.

Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în perioada activă, descăpăcindu-se câte o porţiune redusă şi fiind udaţi bine cu apă călduţă şi puşi după diafragmă ca hrană stimulentă în perioadele de dezvoltare lipsite de cules din primăvară sau din toamnă.

Dacă nu a fost instalat adăpătorul cu apă acesta va fi instalat de urgenţă deoarece, odată cu apariţia puietului, când temperatura în cuib trece de 32oC, albinele vor duce lipsă de apă deoarece aerul cald are o capacitate de absorbţie a vaporilor mai mare decât cea a mierii descăpăcite (sub 50%).

În general, adăpătoare sunt compuse dintr-un rezervor de apă cu robinet în partea de jos şi capac sus. Apa din rezervor pică pe o scândură lată de 20 la 25 cm şi groasă de 5 cm, înclinată convenabil, pe suprafaţa căreia este săpat un şanţ în zig-zag de 1,5-2 cm adâncime şi 2 cm lăţime.

revizia primavara albine 5

O altă variantă de adăpător este cel comus dintr-o tavă din material plastic în care se plasează un grătar realizat din leţuri de lemn.

Adăpătoarele se instalează în zilele călduţe, alimentându-se cu apă călduţă în care se dizolvă un adaos de 5 g/sare la litrul de apă.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 32-33

EPILOG la periplul apicol european (III)

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, iar acum, după încheierea acestui periplu și trecerea unui timp de sedimentare și cristalizare a informațiilor, voi încerca să trag niște concluzii despre ce am aflat și văzut în privința desfășurării stupăritului în țara noastră – România.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de acest domeniu să tragă învățăminte și să procedeze în consecință, „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Una dintre principalele teme de discuție în spațiul apiculturii românești din partea apicultorilor, dar și din partea autorităților statului, care ar trebui să reglementeze această activitate, este ce rasă, respectiv ce rase de albine ar trebui să folosească apicultorii pentru a obține produse apicole cât mai multe, bune și sănătoase.

Totodată, este îndeobște cunoscut că eficienţa economică a unei stupine este determinată, în primul rând, de potenţialul genetic al albinelor, respectiv de rasa lor așa că una dintre preocupările mele în această documentare a fost aflarea unor informații despre utilizarea și obținerea reginelor din rase pure, protejarea acestora pentru a nu fi impurificate de alte rase și ameliorarea, respectiv conservarea raselor de albine folosite.

O concluzie majoră pe care am tras-o este aceea că în Austria apicultorii încă folosesc în majoritate rasa lor tradițională – albina carniolioniană (Apis mellifera carnica Polm) care poate fi considerată rasă locală și este o albină mult apreciată datorită producțiilor ridicate pe care le realizează și a blândeții care o caracterizează.

În continuare, trecând la vizite și discuții cu apicultorii elvețieni, am dedus că în Elveția, deși apicultorii folosesc și ei albina carniolioniană, încearcă, și nu fără succes, revitalizarea rasei lor autohtone – albina neagră (Apis mellifera mellifera L.), rasă care în trecut a fost răspândită în cea mai mare parte a Europei (Elveția, Germania, Franța, Anglia, Olanda și Peninsula Scandinavă) și tot apicultorii elvețieni ne-au declarat că folosirea hibridului Buckfast în Elveția nu a dat rezultate mulțumitoare, așa că nu-l prea folosesc, axându-se pe carnica sau pe albina neagră.

Referitor la reginele și rasele de albine utilizate în prezent în Germania, trebuie să ne reamintim că, încă din anul 1980, RUTTNER consemnează că importurile de albine în Germania au făcut să supravieţuiască doar albinele carnioliene şi italiene, care sunt bine adaptate la condiţiile de iernare şi la cele din primăvară, la care adaptarea nu este uşoară. În urma încrucişărilor necontrolate, reputatul cercetător a constatat o sporire a vitalităţii şi productivităţii, dar şi o mai mare agresivitate şi înclinare spre roire.

Actualmente, pe teritoriul Germaniei albina neagră, fostă autohtonă, aproape a dispărut în totalitate, fiind înlocuită de rasa carnioliană (carnica) sau de hibridul Fratelui Adam – Buckfast, acestea răspunzând mai bine cerințelor actuale ale apicultorilor germani.

Evident, în timpul documentării am încercat să aflu cum în aceste țări se protejează puritatea raselor de albine utilizate și cum sprijină și încurajează organele de stat această acțiune și am aflat mai multe aspecte.

Astfel, protecția raselor de albine folosite se face organizând punctele de împerechere ale reginelor în zone libere de existența altor familii de albine, care de altfel sunt protejate de reglementările legale pentru efectuarea stupăritului în cele trei țări vizitate. Acestea prevăd să se păstreze distanța minimă de stupinele din zonă de 3 km pentru stupinele de multiplicare și de 10 km pentru stupinele de elită și aceste restricții sunt respectate cu strictețe.

periplu european fig1a

De asemenea, este de remarcat asi­gurarea de către organele statale (ale cantoanelor în Elveția și ale landurilor în Germania) de suport material pentru menținerea stării de sănătate a familiilor de albine și restricționarea deplasării stupinelor în zone unde există semnalate unele boli ale albinelor.

O acțiune salutară o constituie încurajarea existenței asociațiilor care își propun ca obiectiv revitalizarea rasei tradiționale istorice albina neagră (Apis mellifera mellifera L.), rasă care în trecut a fost răspândită în cea mai mare parte a Europei (Elveția, Germania, Franța, Anglia, Olanda și Peninsula Scandinavă). Astfel că am constatat că, susținută științific de Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf, institut gestionat de Guvernul Landului Baden – Württembergde din Germania, în zonă există Asociația Internațională Apis mellifera mellifera, la care este afiliată și asociația elvețiană Association for Apis melifera melifera din Cantonul Zürich, cu scop de protecție și revitalizare a aceleiași rase.

periplu european fig2

Și, referitor la această asociație elvețiană, este de remarcat că promovarea acestei rase se face și prin organizarea de cursuri de apicultură și astfel mulți dintre participanții la aceste cursuri (circa 35%) devin apicultori care vor fi sprijiniți și convinși să folosească această rasă. De asemenea, Guvernul Cantonului Zürich se implică, subvenționând anumite analize și tratamente specifice în valoare de până la 6.000 euro, determinări ADN – finanțate în totalitate și tot în acest scop asociația are organizate 6 stații izolate de împerechere a reginelor astfel că, de exemplu în 2016, au fost produse peste 6.000 de regine din rasa albinei negre și există și 30 de stațiuni de testare și selectare a acestora de unde apicultorii cumpără reginele. De altfel, este de specificat că momentan există din ce în ce mai mulți apicultori, membri ai asociației, care lucrează numai cu albina neagră elvețiană. Tot pentru stimulare s-a impus că, dacă un apicultor care face miere cu albina neagră dă mierea pentru vânzare într-un magazin din canton, acesta din urmă va vinde 250 g cu 9 CHF, din care 7 CHF vor fi remiși apicultorului.

Revenind acasă la apicultorii români, trebuie să recunoaștem că situația nu este roză din punctul de vedere al păstrării și revitalizării rasei noastre istorice albina carpatină – Apis mellifera carpatica F. Altfel spus, se pare că atât apicultorii cât și cei în drept, însărcinați să vegheze și chiar să emită reglementări ca dezideratul mai sus amintit să se îndeplinească, nu pot și chiar, îi bănuiesc că nu vor să-și facă treaba.

Astfel, importul legal și mai ales ilegal de regine din alte rase este scăpat complet de sub control, reprezentanții MADR-ului ascunzându-se după reglementarea UE privind libertatea comerțului în țările sale. Acești reprezentanți, neputând înțelege că acest comerț cu material genetic va duce ireversibil la distrugerea rasei locale – albina carpatină, ceea ce contravine Convenției de la Rio de Janeiro (1992) privind conservarea diversității biologice, altfel spus, conservarea rasei albinei românești Apis mellifera carpatica F.

periplu european 3fig

Este adevărat că Autoritatea Națională de Zootehnie (ANZ) a emis o reglementare privind instituirea unor zone de protecție în jurul stupinelor de elită și de multiplicare, dar în România, spre deosebire de țările vizitate, aceste restricții nu sunt respectate și nici nu există organele care să pună aceste restricții în aplicare. Totodată, având în vedere că în România există și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (I.C-D.A), acesta ar trebui stimulat, chiar obligat și susținut financiar, pentru orientarea cercetărilor către realizarea unor programe de conservare și ameliorare bazate pe creștere selectivă în rasă curată și pe material biologic certificat de către ANZ și, împreună cu acesta din urmă, va desfășura un program amplu de identificare și nominalizare a unor stupine din fiecare zonă bioapicolă din România, unde urmează să fie conservat material genetic autohton care să fie valorificat prin programe de selecție și creștere de regine.

Aici închei seria epilogurilor cu speranța rezultării unor concluzii benefice pentru apicultorii români, formele asociative care îi reprezintă și organele statului, cu răspunderi în domeniu, care, aplicate simplu și eficient, să ducă la îmbunătățirea activității apicole în țara noastră.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 32-34

EPILOG la periplul apicol european (II)

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, iar acum, după încheierea acestui periplu și trecerea unui timp de sedimentare și cristalizare a informațiilor, voi încerca să trag niște concluzii față de ce am aflat și vizavi de desfășurarea stupăritului în țara noastră – România.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Producerea, condiționarea și desfacerea mierii, polenului și a altor produse apicole în țările vizitate vizazi de România este o temă foarte importantă de dezbătut, cu bune și cu rele.

Este evident că prioritar în producerea de miere și a altor produse apicole este existența ofertelor melifere cu secreții nectarifere și polenifere suficient de mari și variate pentru a se obține culesuri de producție și de întreținere.

Pentru o mai profundă și explicită documentare recomand articolul intitulat „Afaceri apicole în Austria, Germania și Elveția“ publicat în nr. 23 din 1-15 decembrie 2016 din revista Lumea Satului, unde descriam că am văzut și sesizat posibilele oferte melifere în cele trei țări vizitate.

Astfel, a rezultat că în aceste țări, datorită aplicării de metodologii agricole moderne, suprafețele care sunt la dispoziția albinelor sunt lipsite aproape în totalitate de floră spontană, culesurile melifere bazându-se numai pe diverse monoculturi agricole, pe plantațiile pomicole și pe masivele de salcâm și tei, care, în caz de condiții pedoclimatice favorabile, generează nectar și polen. Totodată, în anumiți ani pădurile acestor țări pun la dispoziție albinelor cantități generoase de mană.

Analizând cele relatate mai sus și știind că se tinde ca dezvoltarea și modernizarea agriculturii din România să se facă după modelul țărilor vizitate, prevăd că, în următorii ani, și apicultura românească va fi în impas și va trebui, mai ales ținând cont de schimbările climatice ce se prevăd, să-și modifice strategiile întreținerii și exploatării familiilor de albine. Actualmente, norocul nostru este că încă mai există multe terenuri agricole nelucrate, fânețe montane, lunci ale unor râuri și Delta Dunării, unde, în condiții climatice favorabile, există o bogată floră spontană meliferă.

Referitor la condiționarea mierii și a altor produse apicole, trebuie arătat că această operațiune se face după cele mai noi, sigure și curate metode și, mai mult, se pare că există asistență și control din partea reprezentanților formelor asociative privind corecta etichetare a produselor, analiza existenței reziduurilor în produse și nivelul calității lor, verificarea provenienței, respectiv trasabilitatea și procesarea în condiții septice.

Comparativ cu cele arătate mai sus, țin să precizez că, deși multe forme asociative apicole românești au prevăzute în statutele lor asigurarea asistenței și controlului apicultorilor membri privind producerea și condiționarea produselor apicole, n-am auzit să îndeplinească acest deziderat.

Încununarea activităţii apicole este reprezentată de desfacerea produselor apicole şi în principal a mierii obţinute de apicultori din munca lor, așa că în continuare voi analiza acest aspect.

De la început trebuie scoase în evidenţă condiţiile în care se desfac produsele apicole în Austria, Germania și Elveția, astfel că media consumului de miere anual pe cap de locuitor este de 1.020-1.030 g în Austria, 1.500 g în Germania și de 1.100 g în Elveția, astfel că mierea realizată în aceste țări nu acoperă necesarul intern și sunt necesare importuri din alte țări.

Noi, apicultorii din România, producem în ani buni circa 20.000-22.000 tone de miere (locul 4 din Europa, excluzând Ucraina), din care consumăm în jur de 10.000 tone, restul trebuind să meargă la export, și avem un consum mediu anual de 500-600 g de miere pe locuitor, fiind cu această cifră pe ultimul loc din Europa.

Majoritatea apicultorilor din aceste țări, în proporţie mai mare de 75%, îşi desfac mierea și alte produse apicole direct la consumator. La angrosişti dau mierea numai stuparii cu mulţi stupi şi nu o dau toată, aceasta pentru că, afirmă ei, vânzarea către aceștia se face în pierdere atât timp cât costul de producţie a unui kg de miere la stupar este de 3,8-5,0 euro.

În Elveția, o apicultoare îmi relata faptul că are o clientelă fidelă care se planifică cu un an înainte pentru reținerea produselor pe care intenționează să le cumpere și de multe ori are toată cantitatea de miere potențial vândută înainte de a o produce.

Dar e de reținut și faptul că cei care îşi vând singuri produsele apicole trebuie să îndeplinească o serie de reguli pe care, de altfel, am avut ocazia să văd, le respectă cu o mare rigurozitate, neîncercând să le eludeze, astfel: în primul rând, persoanele care vând trebuie să aibă absolvit un curs de igienă, borcanele (respectiv recipienţii) cu miere să fie etichetate astfel încât din cuprinsul etichetei să reiasă clar apicultorul sau firma producătoare, trasabilitatea mierii, tipul de miere, data extra­gerii, termenul de valabilitate ş.a.m.d.

Există, de altfel, și o mare responsabilitate pe produs şi vânzătorul răspunde dacă din cauza produsului se întâmplă un accident cumpărătorului, dar răspunderea poate fi preluată și de un asigurator, dacă marfa a fost asigurată (de cele mai multe ori este asigurată).

Apicultorii vizitați în cadrul excursiei ne arătau că sunt conştienţi că, fără o reclamă şi o promovare adecvată a consumului de produse apicole, în general, şi de miere, în special, nu-şi pot vinde cu succes produsele, astfel că atât ei cât şi asociaţiile din care fac parte iniţiază şi efectuează diverse acţiuni în acest sens.

La toate exploatațiile apicole vizitate am văzut organizate adevărate expoziții de prezentare a produselor apicole de vânzare și toți au afirmat că din profitul anual alocă 5-10% pentru promovare și reclamă, iar apicultorii vizitați spuneau cu tărie că merită această investiţie fiindcă ea măreşte rata profitului.

De altfel, tot la acțiuni de promovare trebuie amintit aspectul că probabil nu există stupar profesionist care să nu aibă adresă de site pe Internet prin care îşi promovează produsele şi le vinde.

Totodată, la aceștia există şi răspunderea asupra faptului de a nu face reclamă mincinoasă sau în defavoarea altor vânzători şi asupra conformităţii produsului din borcan cu cel declarat că este.

Revenind acasă, în România, trebuie să recunoaștem că cea mai mare hibă a majorității apicultorilor români o reprezintă modalitățile în care înțeleg să-și vândă produsele.

Astfel, majoritatea apicultorilor români preferă să-și vândă mierea la achizitori și procesatori, deci nu degeaba sunt actualmente la noi în țară, conform MADR, 19 achizitori și procesatori de miere.

Evident, prețul obținut de apicultori pe kilogram de la procesatori este actualmente de 7,5-17,0 lei la mierea polifloră, 10,0-14,0 lei la mierea de tei, 7,0-10,0 lei la mierea de rapiță și 15,0-20,0 lei la mierea de salcâm față de prețul obținut la vânzarea directă de către apicultor consumatorului final, unde mierea se vinde cu prețuri pe kilogram de 22,0-26,0 lei la mierea polifloră, 28,0-30,0 lei la mierea de tei, 20,0-24,0 lei la mierea de rapiță, 36,0-40,0 lei la mierea de mană și 36,0-38,0 la mierea de salcâm.

Bineînțeles că acești apicultori, care dau mierea la procesatori, de cele mai multe ori bombăne că prețurile oferite sunt mici, că primesc banii târziu și că uneori procesatorii îi anunță după ce au primit mierea că aceasta este neconformă și astfel aceasta le este returnată.

Totuși, este de recunoscut că din ce în ce mai mulți români au luat exemplul altor apicultori europeni și-și vând singuri produsele apicole fie de la locația stupinei, fie prin curierat rapid, prin distribuție în magazine sau prin participare cu standuri la târgurile din județele țării.

Nu pot decât să salut acest mod de desfacere și sunt convins că profiturile obținute astfel sunt net superioare celor obținute prin vinderea la procesatori. Rămâne să ne perfecționăm modul de vindere direct, iar la procesatori să dăm numai surplusul.

Totuși, în final, nu mă pot abține să nu-i amendez pe acei stupari români care își vând marfa pe marginea șoselelor, dar nu vor să și-o eticheteze ca să fie în legalitate, oare de ce?

FOTO

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 31-32-33

Afaceri apicole în Austria, Germania și Elveția

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, așa că pe parcursul a câtorva numere ale revistei de față le voi detalia pe cele pe care le consider mai importante.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Când pomenim de apicultură, familii de albine sau stupi implicit ne gândim și la acea „substanță dulce produsă de albine numită miere“, deci, evident, din descrierile și concluziile mele nu trebuie să lipsească producerea, condiționarea și desfacerea acestui produs crucial al activității apicole în țările vizitate.

Voi începe cu descrierea ofertelor melifere așa cum le-am perceput și obser­vat eu și ceilalți apicultori români în cursul vizitei de documentare în cele trei țări.

apicultura apicultori romani

Timp de aproape o săptămână am peregrinat prin cele trei țări și nu am văzut nicio palmă de pământ necultivată afară de suprafețele împădurite și cu construcții imobiliare. Terenurile agricole sunt cultivate cu diverse culturi și după recoltarea acestora fie sunt arate imediat, fie sunt însămânțate cu plante care după creștere sunt înglobate în sol pentru îngrășarea acestuia. De asemenea, suprafețele folosite pentru pășunat sunt cu rigurozitate împărțite în parcele, astfel că animalele care le pășunează după ce pasc toată iarba sunt mutate pe alte parcele cu iarbă crescută, dând răgaz parcelelor păscute să se refacă. Evident, majoritatea speciilor de plante de pe aceste pășuni nu mai apucă să înflorească punând la dispoziție albinelor nectar și polen, regenerarea pajiștilor făcându-se prin reînsămânțare primăvara de către fermieri. Mai mult, am văzut la 1.400 m în Elveția, în pădure, pe marginea drumului, utilaje care tundeau și colectau iarba, astfel nedându-i timp să înflorească.

Aceasta fiind starea suprafețelor care sunt la dispoziția albinelor, se pare că ofertele plantelor melifere spontane lipsesc aproape în totalitate, culesurile melifere bazându-se numai pe diverse culturi agricole, pe plantațiile pomicole și pe masivele de salcâm și tei, care în caz de condiții pedoclimatice favorabile generează nectar și polen. Totodată, în anumiți ani pădurile acestor țări pun la dispoziție albinelor cantități generoase de mană.

Analizând cele relatate mai sus și știind că se tinde ca dezvoltarea și modernizarea agriculturii din România să se facă după modelul țărilor vizitate, prevedem că apicultura românească va fi și ea în impas și va trebui, mai ales ținând cont de schimbările climatice ce se prevăd, să-și modifice strategiile întreținerii și exploatării familiilor de albine. Actualmente, norocul nostru este că încă mai există multe terenuri agricole nelucrate, fânețe montane, lunci ale unor râuri și Delta Dunării unde, în condiții climatice favorabile, există o bogată floră spontană meliferă.

Cu ocazia deplasărilor la diferite exploatații apicole am pus întrebări și am urmărit cu interes răspunsurile administratorilor acestora privind tema producerii, condiționării și desfacerii mierii și alte elemente adiacente subiectului. Astfel:

● Mario Vogel, coproprietar al fermei „Pannonis­cheImkereigenossenschaft“ din Gols – Austria ne-a declarat că în anul 2016 a obținut o producție medie de miere de 50 kg/familie de albine și că sorturile de miere au fost de rapiță, salcâm, polifloră, castan și mană.

Prețurile obținute pe 250 g au fost de 5,5 € la polifloră, 6,5 € la salcâm și de 7,3 € la mană și consumul mediu pe locuitor în Austria este de 1.020-1030 g.

Observând în halele de procesat și depozitat miere mulți recipienți cu zaharuri l-am întrebat ce face cu aceste produse și dânsul mi-a răspuns că realizează în luna august hrăniri de completare cu 20 kg de Apiinvert pe stup (în două tranșe: 12 kg și 8 kg). Oare nu este cumva prea mult? Și cum a obținut în acest an, care este recunoscut ca an apicol foarte slab, o medie de 50 kg de miere pe stup este o enigmă.

● La stupina „Bienenhof Meier“, Pasching/Linz – Germania am fost întâmpinați de proprietarul Johann Meier care ne-a relatat că gestionează un număr de peste 300 familii de albine de la care pleacă la comercializare 20 t de miere pe an, care se vinde cu 5 € – 250 g, 7,5 € – 500 g, 13 € – 950 g și că în Germania consumul mediu pe locuitor este de peste 1.500 g.

Din punctul de vedere al conformității calității mierii, dul Meier ne-a declarat că în Germania se efectuează cel puțin un control pe an gratuit de către organele statului, iar dacă mierea este depistată necorespunzătoare aceasta este exclusă de la vânzare și comerciantul suportă costul analizelor.

De asemenea, în timpul vizitei am putut contempla hrănitoare uriașe cu capacitate volumetrică de circa 5 sau 10 litri și mari cantități de zaharuri în depozit.

● Vizitând Asociația Apicolă de Pastoral „Wan­derimkerei“, Signau – Elveția, ne-am întreținut cu președintele acesteia dul Fritz și cu apicultoarea Ursula Lüthi despre modurile prin care asociația sprijină apicultorii să-și producă și să-și vândă mierea produsă de stupinele lor. Astfel există și funcționează cu succes un sistem de certificare a mierii care face verificarea corectitudinii datelor de pe etichetele flacoanelor și borcanelor cu miere, verificarea cantității și depistarea eventualelor reziduuri și, în fine, verificarea provenienței și conformității procesării în condiții septice.

Totodată, asociația face prognoze privind culesurile de producție, cu predilecție la mană, pe care le comunică membrilor săi.

apicultura linie procesare

Mierea produsă este vândută în zonele apropiate stupinelor, existând o continuitate a vânzărilor la un portofoliu de clienți fideli. Prețul de vânzare en-gros este în medie de 22 FE/1 kg și de 30 FE/1kg (50 FE/1 kg în cazul specialităților) la vânzarea cu amănuntul.

● La exploatația „Imkerei Mayr GmbH“ Kardolf – Elveția, deținută de un apicultorul profesionist Robert Mayr, am putut vedea o stație de procesare, condiționare, dozare și etichetare ultramodernă și dl Robert Mayer ne-a dezvăluit că are a cifră de afaceri de 120.000 € și că de la fiecare stupină cu 30 de stupi deținută a obținut în 2016 o producție de miere de mană sau polifloră cuprinsă între 600 kg și 1.500 kg și că mierea ecologică este foarte căutată în Elveția și el o vinde cu 18 FE – 500 g.

● Cu prilejul deplasării la asociația „Association for Apis melifera melifera“ Zürich – Elveția, printre alte prezentări dul Hans Ulrich Thomas ne-a informat că în Elveția, deși se produc anual 500.000 tone de fructe, deci există suprafețe mari de pomi și arbuști fructiferi, se produc numai 2.500 tone de miere pe an care asigură numai 25% din consumul elvețienilor, restul asigurându-se din importuri.

Această situație este ca urmare a faptului că numărul de stupi este mic, deși sunt mulți apicultori. Numai în Cantonul Zürich, cu o suprafață de 1.729 km2, sunt 1.600 apicultori (din care 50% femei), dar marea majoritate a apicultorilor sunt amatori, având până în 10 familii de albine. Profesioniști, în toată Elveția, sunt circa 15 apicultori care însumează un total aproximativ de 500 familii de albine și care extrag mierea pe care o vând loco fără probleme cu 18-20 € / kg.

Tot în Elveția, pentru ca locuitorii să mențină și să dezvolte această îndeletnicire apicolă tradițională și istorică, statul nu percepe impozite pentru activitatea apicolă și, mai mult, în supermarketuri mierea obținută de la albina neagră (Apis melifera mellifera), albina tradițională elvețiană, se vinde cu 9,5 € / 250 g, din care apicultorii producători primesc 7 €, iar consumul mediu pe locuitor în această țară este de peste 1.100 g.

Închei cu speranța că informațiile pe care le conține acest articol vor contribui la îmbunătățirea activității apicole din România. De asemenea vă anunț că voi continua cu informații despre producerea, condiționarea și desfacerea polenului în Elveția.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 28-30

„Şcoala albinelor“, o premieră în România

De mai multă vreme, starea apiculturii noastre este tot mai precară, tot mai mulţi crescători de albine abandonează această frumoasă îndeletnicire, astfel că faptul ca atare îi pune serios pe gânduri pe mulţi dintre împătimiţii din domeniu. Aceştia caută acum soluţii pentru redresarea situaţiei. Între aceştia şi componenţii Asociaţiei fermelor apicole de reproducţie din România – AFPAR, cu sediul în Ploiești.

Președintele acestui for, iscusitul apicultor Traian Enescu, fost președinte ACA Prahova, consideră că inițiativa „Școala albinelor“ este o necesitate.

„Pe acest fundal al nemulțumirii generale din apicultura țării noastre am mers drept la țintă, pornind prin apropierea și pregătirea profesională a tinerilor săteni pentru creșterea albinelor, prin școală profesională de profil. După mai bine de doi ani de demersuri și avize la cei în drept, în acest an școlar asociația noastră, compusă din 180 de membri, care dispune de un număr mare de familii de albine, a pornit cu dreptul la organizarea unei clase de școală profesională la Liceul Tehnologic din orașul Vălenii de Munte, sub coordonarea unui cadru didactic de specialitate, profesorul Viorele Aexe. Toți cei 35 de elevi sunt fii de săteni din zonă, care practică sistematic apicultura, timp de doi ani. Ei învață metodic la școală meseria de apicultor, iar în subsidiar și pe cea de sericicultor. După absolvire, ei urmează să fie încadrați în unități de profil din județ. În demersul nostru contăm și pe susținerea celor patru medici veterinari și ingineri zootehniști ai asociației noastre. Noi asigurăm școlii logistica necesară, precum și materialul didactic, potrivit programei școlare. Totodată, în demersul nostru de pregătire de specialitate contăm și pe sprijinul Institutul de cercetări de profil de la Băneasa și pe cel al ANARZ.“

Interlocutorul nostru ne-a mai spus că elevii de la clasa de apicultori de la Liceul Tehnologic din Vălenii de Munte au participat în acest an școlar și la unele confruntări profesionale derulate în diverse țări europene, precum Austria, Germania, Elveția, astfel de întâlniri fiind programate și în anul viitor, în Germania și în Marea Britanie.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 31

Periplu apicol european

În perioada 2-8 octombrie 2016 am avut oportunitatea și plăcerea ca, împreună cu alți 30 de apicultori români profesioniști, să particip la o excursie de documentare pe tematică apicolă în Germania, Austria și Elveția. Excursia a fost organizată, de altfel impecabil, de Asociația Apicolă „MELIKOLEG“ Sibiu, în parteneriat cu Institutul de Cercetări pentru Agricultură Ecologică „FiBL – Forschungsinstitut fur biologischen Landbau“ Frik din Elveția.

Cu prilejul peregrinărilor noastre am vizitat și cercetat 9 obiective reprezentând exploatații apicole profesioniste, asociații apicole, cooperative apicole, ferme de creștere a reginelor și o clădire a Institutului de Cercetare, partener care prin reprezentantul său, dl Salvador Garibay împreună cu dl ing. Wilhelm Tratler – ne-a ghidat cu profesionalism pe toată durata excursiei.

În prima zi de documentare activă am efectuat o primă vizită la ferma apicolă „Pannonische Imkereigenossenschaft“ situată în Gols – Austria, unde am fost primiți de dl Mario Vogel, unul dintre proprietarii fermei, care ne-a prezentat cu amabilitate dotările fermei, modul cum își desfășoară activita­tea și a răspuns întrebărilor noastre.

Această fermă deține un număr de peste 1.000 familii de albine fiind, una dintre cele mai mari ferme apicole din Austria.

A doua vizită a zilei am făcut-o la stupina „Bienenhof Meier“, Pasching/Linz – Germania, fiind întâmpinați de proprietarul Johann Meier care ne-a descris activitatea și dotarea acestei stupine cu un număr de 300 de familii de albine cu comercializare directă a mierii și cu o rată de înmulțire anuală de 1:3.

În a doua zi ne-am deplasat din Germania în Elveția, unde o primă vizită am făcut-o asociației apicole de pastoral „Wanderimkerei“ Signau – Elveția, unde ne-au primit președintele Fritz și apicultoarea Ursula Lüthi care ne-au prezentat structura asociației, dotările, reglementările privind efectuarea pastoralului, producerea mierii, verificarea calității și altele.

La finalul zilei am vizitat o clădire a Institutului pentru Agricultură Ecologică „FiBL – Forschungsinstitut fur biologischen Landbau“ Frik din Elveția, unde dl Salvador Garibay, repre­zentantul institutului, ne-a prezentat cu predilecție modul cum acesta conservă stupăritul tradițional elvețian, cum ar fi stupii sistematici cu controlare și lucru prin spate, rame crescute fără foițe de faguri artificiali, stupi primitivi și alte aspecte.

Prima vizită a zilei a treia am făcut-o la „Imkerei Mayr GmbH“ Kardolf – Elveția, o stupină deținută de un apicultor profesionist, dl Robert Mayr, care ne-a prezentat insta­lațiile de procesare a mierii și aspecte ale apiculturii ecologice.

A urmat vizitarea Asociației de Procesare Polen „Bienen Roth & Co“ Wila – Elveția, unde dl Roth ne-a prezentat cu amabilitate și răbdare o stupină, utilaje pentru colectarea și condiționarea polenului și alte aspecte apicole.

Ziua a treia s-a încheiat cu deplasarea la Zürich la Asociația „Association for Apis melifera melifera“, unde ne-a primit dl Hans Ulrich Thomas care ne-a prezentat stupine reprezentative și aspecte ale selecției, ameliorării și conservării rasei de albină autohtonă elvețiană albina neagră – Apis mellifera mellifera.

Ultima zi activă a excursiei s-a finalizat cu două vizite de documentare apicolă, una la stupina „Imkerei Fehrenbach“, Ravensburg – Germania și alta la o cooperativă de valorifi­care a produselor apicole „Süddeutsche Honiggvermarktungsgenossenschaft“, Regensburg – Germania.

Stupina „Imkerei Fehrenbach“ este o întreprindere familială profesionistă având 600 familii de albine și care se preocupă în principal de creșterea și comercializarea reginelor din rasa Buckfast, astfel că proprietarul și administratorul dl Klaus Fehrenbach ne-a prezentat aspecte ale acestei îndeletniciri.

Reprezentantul cooperativei de valorificare a produselor apicole a prezentat modalitățile de achiziționare și valorificare a produselor apicole.

În finalul descrierii obiectivelor vizitate se pot deduce densitatea și volumul informațiilor obținute, astfel că se impune o structurare și clasificare a lor pe teme principale ale activității apicole și, după o limpe­zire și sedimentare a informațiilor acumulate, cred că ar fi interesant să structurez aceste cunoștințe pe următoarele teme:

1. Reglementări specifice ale efectuării stupăritului, producerea, condiționarea și desfacerea mierii în Austria, Germania și Elveția.

2. Elveția – producerea, condiționarea și desfacerea polenului.

3. Obținerea reginelor din rase pure și protejarea acestora pentru a nu fi impurificate de alte rase, protejarea și conservarea rasei indigene naționale și a sistemului istoric de stupi în Elveția.

Temele mai sus enumerate vor urma.

GALERIE FOTO


Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 28-29

În 2016, mierea de salcâm, sortiment rar și scump

Mierea de salcâm reprezintă 40% din producția de miere obținută de apicultori. În plus, prețul acestui sortiment este net mai ridicat decât la alte tipuri de miere, doar mierea de mană depășind ca preț salcâmul. Iată deci motive serioase de îngrijorare printre apicultori acum, când capriciile vremii au compromis o mare parte din florile de salcâm.

Apicultor Mihai Grama

Mihai Grama, apicultor Gilău, județul Cluj: „În multe locuri, poate chiar jumătate din masivele de salcâm sunt compromise, înghețate, brumate, iar acolo unde au scăpat de frig, încă depindem de vreme. Am vorbit cu un prieten stupar din Târgu-Neamț care spunea că suntem la limită. La Râmnicu-Vâlcea, pe Valea Oltețului apicultorii sunt nevoiți să dea de mâncare la albine, în condițiile în care frigul ține albinele ghem. Salcâmii sunt plini de floare, însă nu au nectar din cauza temperaturilor foarte scăzute din ultima perioadă. Așadar, culesul la salcâm s-a redus la jumătate. Abia în două săptămâni ne putem pronunța dacă vom mai avea miere de salcâm anul acesta. Va fi problemă cu acest sortiment de miere La acest moment putem spune clar că producția va fi la sfert față de un an normal, lucru care va influența și prețul mierii. Dacă în mod normal la vremea aceasta încă se mai poate cumpăra miere de salcâm la 35 lei/kg, în toamnă-iarnă prețul poate ajunge și la 50 lei/kg“.

Apicultor Petre Iordache

Prof. univ. dr. ing. Petre Iordache, apicultor Creveia Mare, județul Dolj: „Salcâmul a debutat bine în zona Cetatea, necazul a fost că nopțile au fost destul de reci (5-6 grade C) și atunci albinele intră în ghem, iar ziua degeaba s-a încălzit până la 20 de grade C pentru că albinelor le-a trebuit timp să iasă din ghem și să plece la cules. După frig, au venit ploile. În zona Mihai Bravu, salcâmul a debutat cu 600 g la cântar, era un semnal bun, ca mai apoi să vină ploile și cântarul să nu mai arate nimic pentru că albinele nu au mai ieșit la cules. În unele zone ploile torențiale și chiar grindina au distrus florile de salcâm. Am semnale de la apicultori din Poiana Mare, Dăbuleni și tot județul Dolj că acolo se mai poate face ceva. Totuși, încă nu putem trage o concluzie. Am înțeles că și salcâmul 2 care înflorește acum este afectat din cauza frigului. Mai sunt speranțe pentru cei care au posibilitatea să plece în zone unde floarea de salcâm mai are nectar.“

Urmează teiul, un cules la fel de dificil, în sensul în care niciodată nu știi dacă merge bine sau nu. Spre exemplu, în anumite zone ale țării teiul merge bine o dată la 7 ani din cauza condițiilor pedoclimatice, spun apicultorii. Dacă în toamnă a fost secetă, în primăvară se dezvoltă mai mult mugurii vegetativi decât cei florali. Iar floarea-soarelui, un cules important altădată, acum este privit cu scepticism de apicultori din cauza depopulărilor masive de anul trecut puse pe seama neonicotinoidelor.

Patricia Alexandra POP

Ce albine folosim și de ce trebuie să schimbăm reginele

Visul oricărui apicultor este ca stupina sau stupinele pe care le administrează să obţină recolte maxime de produse apicole şi astfel profitul său să fie cât mai mare.

Printre dezideratele care trebuie să conducă la împlinirea acestui vis este și utilizarea unei rase de albine corespunzătoare biotopului apicol unde se desfășoară activitatea apicolă și, referitor la acest aspect, părerea celor mai mulți cercetători științifici din România este că cea mai potrivită rasă de albine este albina românească Apis mellifera carpatica aclimatizată din timpuri străvechi pe teritoriul României și pe unele teritorii învecinate.

Cercetările asupra acestei albine româneşti au fost inițiate de un grup de cercetători sub directivele ing. Nicolae Foti, stabilindu-i-se caracteristici proprii şi făcându-se studii biometrice asupra ei.

Apoi, în urma susţinerii materialului ştiinţific şi documentar privind omologarea rasei de către reprezentanţi din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, Consiliul tehnico-ştiinţific al ANARZ a aprobat omologarea albinei româneşti cu CERTIFICATUL DE OMOLOGARE nr. 1 eliberat la data de 28.10.2009, în conformitate cu Legea zootehniei nr. 72/2002 şi cu OM nr. 383/2009.

Omologarea s-a făcut ca rasă sub denumirea de Apis mellifera carpatica, împlinindu-se astfel visul înaintaşilor noştri în apicultura românească de a avea o rasă autohtonă recunoscută oficial.

Cercetările în domeniu arată că Apis mellifera carpatica s-a format în condițiile specifice climei, reliefului și bazei melifere de la noi din țară și prezintă trei varietăți: de câmpie, deal și de munte. Se aseamănă cu albina caucaziană sură de munte (Apis mellifera caucasica Grob.), iar varietatea din Câmpia Dunării, cu albina italiană – Apis mellifera lingustica Spin.

Din punctul de vedere al caracteristicilor biometrice, albinele autohtone românești au lungimea trompei cuprinsă între 6,30 mm, la albinele din Podișul Moldovei și Câmpia Dunării, 6,35 mm la cele din Câmpia Vestică a țării și 6,44 mm la populația din Podișul Transilvaniei, indicele cubital 40-45% și dislocarea discoidală pozitivă 70% sau neutră 30%.

Regina Apis mellifera carpatica

Culoarea este, în general, brună-închisă, putând apărea și exemplare cu inele sau puncte galbene pe abdomen. Greutatea reginelor împerecheate se încadrează între 160 și 200 mg și acestea trebuie să aibă o profilicitate de 1.600-2.000 ouă/24 de ore.

Această rasă se caracterizează printr-un comportament deosebit de liniștit pe faguri în timpul inspecției apicultorului, permițând în general intervenția acestuia chiar și fără folosirea afumătorului. Este puțin predispusă la furtișag, prezintă instinct moderat de roire și, în caz de roire naturală, construiește 30-50 botce (numai în cazuri excepționale 200). Căpăcește celulele cu miere preponderent uscat, mai rar umed și prezintă, în timpul culesurilor, predispoziție accentuată pentru blocarea fagurilor cu miere, ceea ce îngreunează întreținerea, impunându-se deblocarea pentru asigurarea spațiului pentru ouat reginei. Propolizarea este moderată.

Familiile cu albine din această rasă sunt destul de productive și sunt bine adaptate la condițiile de schimbări frecvente și rapide ale condițiilor meteorologice din țara noastră, având și însușirea de a sesiza venirea ploilor, situație în care albinele se întorc la stup fără a fi surprinse de ploi pe câmp și preîntâmpinând astfel depopulări.

Examinând cele afirmate mai sus putem trage concluzia că apicultorii români dispun de o rasă de albină românească pe care ar trebui s-o conserve şi s-o îmbunătăţească, ea fiind perfect adaptată condiţiilor celor cinci zone bioapicole de pe teritoriul României.

Totuși, nu pot trece cu vederea faptul că actualmente, în condițiile schimbărilor climatice, apariției unor lungi perioade secetoase severe, monoculturilor și tratamentelor tot mai masive cu pesticide, albinele noastre fac din ce în ce mai greu față acestor condiții, dar trebuie să sperăm că, așa cum cu mii de ani în urmă s-au readaptat și au supraviețuit, și acum se vor adapta noilor condiții.

O problemă spinoasă apărută pe teritoriul României este faptul că rasa noastră autohtonă este puternic depreciată prin faptul că tot mai mulți apicultori încearcă să introducă în stupinele lor regine din alte rase mai pure sau mai puțin pure sperând la creșterea randamentului exploatațiilor apicole pe care le dețin.

Deprecierea amintită se produce prin faptul că toate reginele care au ca mame reginele din alte rase, aduse de stupari pentru îmbunătățirea randamentelor stupinelor exploatate, se vor împerechea cu trântori din rasa locală din alte stupine de pe o rază de 5 la 15 km și astfel se vor obține hibrizi. Altfel spus, se va produce o încrucișare între fiicele obținute de la reginele importate în stupine și trântorii veniți în locurile unde au loc fecundările reginelor.

Rezultatul este obținerea unor metiși care în primă generație pot să dea rezultate bune și foarte bune din punctul de vedere mai ales al producțiilor de miere, dar apoi în generațiile următoare aceste calități se diminuează drastic și importul de regine trebuie repetat.

Un alt aspect de luat în discuție este necesitatea ca la anumite intervale de timp să se schimbe reginele familiilor de albine din stupinele de producție.

Viața și viabilitatea unei regine este de 4 la 5 ani dar, pe măsură ce vârsta ei înaintează peste 2-3 ani, cantitatea de spermatozoizi depozitați în spermateca ei se împuținează și astfel prolificitatea ei scade.

Practicienii în apicultură recomandă imperios ca în stupinele care practică stupărit staționar, cu cel mult 2-3 culesuri de producție, reginele să fie schimbate la 2 ani și în stupinele care practică stupărit pastoral intensiv, cu 5-6 culesuri de producție, reginele să fie schimbate anual.

De unde își vor procura apicultorii reginele de schimb și de ce voi relata pe larg într-un material viitor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Apicultorii vor primi în cursul anului 2016 sprijin financiar în sumă de 30,204 milioane de lei prin Programul Național Apicol

În şedinţa Guvernului din 13 aprilie a fost aprobată o hotărâre prin care apicultorii vor primi în cursul anului 2016 sprijin financiar în sumă de 30,204 milioane de lei prin Programul Național Apicol (PNA) pentru perioada 2014-2016, din care 15,102 milioane de lei alocate de la bugetul de stat, iar 15,102 milioane de lei din fonduri europene.

Scopul de bază al Programului este sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine, precum și pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii. Valoarea totală a sprijinului financiar acordat prin acest program în perioada 2014-2016 este de 44,8 milioane de lei, din care 50% din fonduri europene și 50% din fonduri naționale. În primii doi ani de aplicare, de sprijinul financiar au beneficiat aproximativ 5.500 de apicultori, persoane fizice și juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale.

Actul normativ adoptat facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități. Astfel, se introduce în program decontarea medicamentelor folosite pentru tratarea nosemozei la albine și se elimină realizarea sistemului informativ pentru înregistrarea stupilor, care va fi finanțată din fonduri de la bugetul de stat.

Alte modificări vizează clarificări referitoare la documentele de achiziție a produselor, a medicamentelor sau reglementări ale controalelor la fața locului. Pentru a facilita accesul apicultorilor la această formă de sprijin, se elimină condiția de eligibilitate și documentul justificativ referitor la faptul că tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfășoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat și urmărit de reprezentanții formei asociative. Modificarea este propusă de reprezentanții asociațiilor deoarece, conform prospectului medicamentului și în funcție de anotimp, fiecare apicultor își realizează singur calendarul tratamentelor.

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere, în ciuda condițiilor climatice din această perioadă

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere din acest an, chiar dacă în unele zone din țară temperaturile au fost destul de scăzute, în această perioadă, mizând pe o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000 - 24.000 de tone, potrivit reprezentanților Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

Anul trecut, seceta și depopulările familiilor de albine au redus producția de miere până la cel mult 16.000 — 17.000 de tone.

"Vremea a fost destul de ciudată în această perioadă pentru că a nins în Moldova și în Ardeal. Temperaturile au fost scăzute și au înghețat primii piersici și caiși, iar din acest punct de vedere albina nu poate valorifica nectarul timpuriu. În iarnă au fost mortalități în limita normală, între 3 și 5%, și de aceea speram să avem dezvoltate albinele pentru rapiță. Dacă se încălzește vremea, așa cum s-a anunțat, iar albina poate valorifica nectarul cât de cât și apicultorii mai suplimentează hrana, putem spera la un an mai mai bun decât în 2015, respectiv la o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000—24.000 tone, adică să facem în jur de 19.000 de tone, față de 60—70% cât am raportat în 2015. Într-adevăr se anunță și o vară secetoasă și dacă va fi afectată floarea soarelui, care acoperă mai mult de 35 — 40% din producția de miere s-ar putea să avem probleme. Prognoza este însă prognoză și ne rugăm ca și meteorologii să greșească", a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Acesta a precizat că anul trecut în sector "a mers rău" la rapiță și tei, iar în sudul țării, parțial, au fost înregistrate depopulări masive ale familiilor de albine din cauza tratării culturilor agricole cu pesticide, în special la floarea soarelui.

"Am încheiat anul 2015 cu o producție de 16.000-17.000 tone. Au fost zone în Moldova care au dat miere foarte bine, dar și în centrul sau vestul țării. Salcâmul a fost foarte valoros, exceptând estul țării. În schimb, anul trecut la floarea soarelui au murit 120.000 — 140.000 de familii de albine, a fost o depopulare masivă din cauza tratării cu neonicotinoide. Am aflat că s-ar fi primit deja derogarea pentru anul 2016 la floarea soarelui și la porumb pe neonicotinoide, iar rapița de anul trecut este oricum tratată. Tot ceea ce a fost anul trecut de-a lungul Dunării, de la Timiș, până la Tulcea și Brăila, a fost tratat. Este cea mai urâtă problemă a noastră, dar am înțeles că în toamnă va fi în Parlamentul European o reuniune pentru scoaterea definitivă a neonicotinoidelor și nu se mai acceptă nicio derogare. Ar fi bine foarte bine pentru apicultori", a explicat Fetea.

În ceea ce privește mierea falsificată de pe piața autohtonă, despre care au apărut în ultima perioadă numeroase informații în spațiul public, șeful ACA a precizat că a sesizat Parlamentul și Ministerul Agriculturii, iar în prezent se conturează o soluție pe partea de etichetare, însă este nevoie și de schimbarea legislației europene.

"Am sesizat Parlamentul, în speță Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Am primit un răspuns și chiar s-au făcut ceva controale. De asemenea, am solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să nu se mai permită amestecul de miere românească cu alta adusă din alte țări, din China sau chiar din Italia, să nu scrie pe etichetă miere non UE sau UE, iar consumatorul să poată alege ceea ce vrea să consume. Cine vrea să consume miere din China, din Argentina sau miere românească să fie informat, să aibă certitudinea că așa este, pentru că sub masca asta de non UE sau UE se poate ascunde orice. Cum poți să iei miere la prețul de 7-8 lei kilogramul când anul trecut s-a luat la cel mai slab preț cu 12 lei pe kilogram? Sigur că se aduc aceste surogate din afară, se amestecă cu miere românească să îi dea un pic de buchet și calitate și astfel își permit să scadă atât de mult prețul. În schimb, pe noi ne obligă să asigurăm trasabilitatea până la vânzare. Pentru ceea ce exportăm noi facem analize la laboratoarele din Germania inclusiv pentru Organisme Modificate Genetic. Cred că o soluție ar fi schimbarea legislației europene", a menționat președintele ACA.

De asemenea, referitor la Programul Național Apicol pentru perioada 2017 — 2019, Ioan Fetea a subliniat că o variantă a fost transmisă deja la Bruxelles, însă ACA a avut câteva obiecțiuni.

"PNA trebuie să apară de la Bruxelles, MADR a trimis deja o variantă. ACA a avut unele obiecțiuni și sperăm ca forma trimisă să fi ținut cont de ceea ce am cerut. În primul rând s-a dorit să se ia 400.000 de euro din cele 7 milioane euro alocate anual ca să doteze cu aparate de analiză laboratoarele statului, deși banii din program sunt pentru apicultori. Au dorit, de asemenea, să crească pragul privind efectivele pentru cei care cumpără stupi sau material biologic, de la 50 la 75 de familii de albine, deși în România mai mult de 50% din stupine sunt cu mai puțin de 50 de familii de albine și așa nu-i ajutăm pe cei mici. Am cerut ca apicultorul să meargă direct la APIA cu cererea de finanțare, nu prin forme asociative, pentru că sunt deja 20 de procese cu APIA pentru nereguli care nu ne aparțin nouă. Ne transferă aceste responsabilități și chiar ne iau și banii", a adăugat președintele ACA.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 — 2019 prin PNA este de peste 7 milioane de euro pe an, respectiv 21 de milioane de euro pe trei ani.

România produce, în medie, 22.000 — 24.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, și deține un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

ACA este o asociație înființată în 1958, singura cu acoperire națională, care are 40 de filiale județene și societăți comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele și materialul genetic necesar.

AGERPRES

Cultura faceliei, benefică pentru apicultori şi zootehnişti

Originară din America de Nord, facelia a fost introdusă în ţara noastră ca plantă meliferă, însă în acelaşi timp poate fi şi un bun nutreţ pentru animale, dar şi îngrăşământ verde. Cum se poate înfiinţa şi întreţine o astfel de cultură la noi în ţară ne-a detaliat domnul inginer silvic Ruben Budău, unul dintre cultivatorii din vestul ţării.

Specific

Phacelia tanacetifolia L. este o specie anuală ce face parte din familia Hydrophylaceae, iar în popor este cunoscută sub denumirea facelia. Puţin pretenţioasă la condiţiile de climă şi sol, rezistând brumelor târzii de primăvară şi celor timpurii de toamnă, facelia are o perioadă vastă în care poate fi cultivată. Cei care aleg să înfiinţeze acest tip de cultură nu o fac tot timpul pentru aceleaşi motive. Unii fermieri înfiinţează cultura datorită calităţilor meliferice pe care le are planta. Facelia secretă nectar pe tot parcursul zilei. Cantitatea de nectar este de 1,0-4,5 mg/floare, cu o concentraţie medie de 28% zahăr. Florile de facelia sunt cercetate intens de albine pe toată durata înfloritului. Alţii înfiinţează culturile în scop furajer, această plantă fiind bogată în proteine. Facelia face parte din grupa plantelor furajere secundare, care produc într-un ritm rapid masă verde. Cel de-al treilea motiv, dar nu şi cel mai neînsemnat, pentru care se înfiinţează astfel de culturi este dat de faptul că planta poate fi folosită ca îngrăşământ verde deoarece lasă multe elemente nutritive în sol.

Pregătirea terenului şi înfiinţarea culturii

Condiţia necesară obţinerii unei bogate culturi de facelia este pregătirea corespunzătoarea a patului germinativ. Seminţele de facelia au o dimensiune mică, motiv pentru care planta are nevoie de anumite condiţii pentru a putea rezulta o răsărire uniformă. Din acest motiv solul trebuie să fie tasat la suprafaţă şi afânat în profunzime. Lucrările trebuie să vizeze mărunţirea şi nivelarea suprafeţei pe adâncimea de semănat tocmai pentru a se crea un contact cât mai bun între seminţe şi sol, iar ultimul proces se recomandă a fi executat cu cultivatorul de plante tehnice urmat de croskileti perpendicular pe direcţia de semănat, pentru a realiza o încorporare uniformă a seminţelor.

Chiar dacă aparent această plantă nu este pretenţioasă faţă de tipul de sol, totuşi, pentru a obţine rezultatele dorite, ar fi de luat în calcul anumite recomandări ale specialiştilor. S-a constatat faptul că facelia a avut o mai bună evoluţie pe solurile care au o bună capacitate de aeraţie şi de reţinere a apei, iar din acest motiv nu sunt recomandate solurile sărăturoase. Alegerea locului în asolament este un alt aspect care, luat în considerare, confirmă aşteptările scontate. Cele mai reuşite culturi s-au înregistrat pe suprafeţele unde culturile premergătoare au fost cerealele păioase de toamnă, atât pentru semănatul în primăvară cât şi în vară, precum şi plantele furajere care părăsesc devreme terenul.

Semănatul se poate realiza manual sau cu utilajele performate precum cele folosite la înfiinţarea culturilor de lucernă. Pentru înfiinţarea unei culturi pe un hectar este nevoie de 10 kg de sămânţă, dacă semănatul se face manual, iar dacă se realizează cu mașina, 6-8 kg. Preţul/kg variază între 25 şi 30 de lei şi sămânța poate fi achiziţionată şi de la producătorii din ţară. Cu toate acestea, mai mereu există şi căi de mijloc, fapt demonstrat şi de Ruben Budău care ne-a explicat cum a realizat semănatul pentru propria cultură. Acesta a folosit o vioară de semănat – o improvizaţie, ne spune, după un vechi model austro-ungar, dar care funcţionează foarte bine, reduce costurile de semănat şi nu risipeşte sămânţa. Pentru o răsărire rapidă este de preferat ca, în perioada imediat următoare după semănat, cultura să primească apă.

Întreținerea culturii și perioada de vegetație

Pe întreaga perioadă de vegetație a culturii trebuie avută în vedere curățarea buruienilor, lucru care se poate realiza prin prășire, erbicidare sau plivire repetată. În cazul în care este aleasă varianta erbicidării trebuie avute în vedere cel puțin două astfel de manopere. În cel mult 2 săptămâni după semănat, plantele de facelia răsar, iar perioada de vegetație este redusă în comparație cu cea întâlnită la culturi, 45-50 zile. Planta poate ajunge la o înălțime cuprinsă între 40 și 60 cm, tulpina este rami­ficată, purtând mai multe inflorescențe în formă de evantai. Înflorirea începe de la bază plantei, iar durata înfloritului variază între 30 și 50 de zile, în funcție de zona în care este ampla­sată cultura și de factorii climatici aferenți. În zonele în care nu se înregistrează temperaturi foarte ridicate, iar umiditatea este mai mare, perioada de înflorire este mai îndelungată, fapt care îi avantajează mai ales pe apicultori, în timp ce în zonele de câmpie, unde arșița este mai des întâlnită, durata de înflorire este cuprinsă între 25 și 30 de zile.

Recoltare și condiționare

Facelia poate fi recoltată în două etape. În prima fază lucrarea se poate realiza cu vindrovarul, astfel plantele pot fi lăsate pe sol pentru a se usca. A doua etapă presupune folosirea unei combine echipate cu picapuri pentru ridicarea plantelor din brazdă, atunci când seminţele au o umiditate de 10%. Momentul recoltatului în două faze se stabileşte când seminţele de la baza inflorescenţei au seminţele brunificate.

Recoltarea în două etape nu reprezintă unica soluție, ci se poate realiza și într-o singură fază prin folosirea unui desicant, atunci când seminţele de la bază au început să se brunifice. Apoi, în momentul în care cultura este complet uscată, se face recoltarea direct din lan la umiditatea de păstrare a seminţei.

În ceea ce privește condiționarea, facelia necesită o atenție sporită. După ce au fost recoltate, semințele trec prin procesul de curățire prin care se elimină resturile vegetale. Procesul de selecție a semințelor se realizează cu utilaje speciale dotate cu site ce pot păstra și semințele mici.

Loredana Larissa SOFRON

ANZ răspunde apicultorilor

Noul director general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“ (ANZ), dr. ing. Lelior IACOB, răspunde unui set de întrebări care i-au fost adresate de apicultori.

– Prin HG 1050 din 11 decembrie 2013, prin care se aproba Planul Naţional Apicol 2014-2016, prin Secţiunea 1 se alocau 8.000.000 lei pentru ca ANZ să realizeze în 3 ani baza materială a sistemului informatic (hard şi soft) pentru identificarea stupilor pe teritoriul României. Ce s-a realizat până la această dată din această prevedere şi ce şanse sunt să se realizeze acest sistem naţional de identificare a stupilor până la sfârşitul anului 2016?

– Încă de la apariţia HG 1050/2013 – unde este stipulat la Secţiunea 1 – „se alocă 8.000.000 lei pentru ca ANARZ să realizeze în 3 ani baza materială a sistemului informatic (hard şi soft) pentru identificarea stupilor pe teritoriul României“, a fost contestată de către unii reprezentanţi ai Asociaţiilor apicole. Aceştia au mers cu reclamaţiile până la Comisia Europeană.

Răspunsul Comisiei Europene a fost următorul: „Finanţarea îmbunătăţirii sistemului informatic  pentru identificarea stupilor în cadrul programului apicol al României nu ar fi pe deplin în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la articolul 19 din Regulamentul UE nr. 1306/2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea Politicii Agricole Comune.“

Art. 19 prevede că nu sunt suportate din fond cheltuielile aferente costurilor administrative şi de per­sonal efectuate de statele membre şi de beneficiarii ajutoarelor finanţate din FEGA.

Ca urmare, suma alocată pentru anul 2014 a fost realocată pentru celelalte măsuri prevăzute în Programul Național Apicol pentru anul 2014.

– Având în vedere că stupinele de elită şi de multiplicare regine au un rol primordial în conservarea şi ameliorarea fondului genetic al albinei româneşti Apis Mellifera Carpatica şi că, după informaţiile noastre, banii alocaţi ANZ-ului pentru realizarea sistemului informatic naţional de identificare a stupilor nu s-au cheltuit, nu ar fi mai util pentru apicultorii români să se susţină cu aceşti bani stupinele de elită şi multiplicare regine, conservând astfel mai bine rasa naţională Apis Melifera Carpatica?

– Susţinerea financiară prin Programul Naţional Apicol a fermelor de elită şi multiplicare a fost discutată încă din anul 2013, în cadrul întâlnirilor de lucru care au avut loc la MADR organizate pentru stabilirea măsurilor care vor fi aprobate în PNA 2014-2016 şi, deoarece reprezentanţii formelor asociative care au participat la aceste dezbateri nu au fost de acord cu introducerea acestor măsuri, ele nu au mai fost introduse în PNA 2014-2016.

– În primăvara anului 2014, un grup de apicultori preocupaţi de obţinerea reginelor de elită şi a celor multiplicate, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor apicole am fost convocaţi la ANARZ pentru a discuta propuneri privind reglementarea funcţionării şi autorizării stupinelor de elită şi multiplicare a reginelor. În ce stadiu sunt aceste reglementări? Au fost finalizate?

– Aceste reglementări au fost finalizate pentru autorizarea stupinelor de multiplicare. În data de 14 aprilie 2014 a fost aprobată versiunea 1.0 a Manualului de proceduri pentru acreditarea organizaţiilor şi asociaţiilor crescătorilor de albine care înfiinţează şi menţin evidenţe genealogice, respectiv registre genealogice. Autorizarea şi reautorizarea stupinelor de multiplicare se va face conform procedurii de lucru care va fi postată pe site-ul ANZ „Prof. dr. G. K. Constantinescu“.

Referitor la autorizarea stupinelor de elită, în perioada imediat următoare vor fi analizate, împreună cu reprezentanţii Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură şi reprezentanţii asociaţiilor apicole, normele tehnice de aplicare a Manualului de proceduri.

– În data de 30 martie 2015 aţi convocat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor apicole pentru propuneri privind îmbunătăţirea organizării apiculturii în România şi elaborarea măsurilor cele mai benefice pentru eficientizarea acesteia. Cât de eficientă a fost această întâlnire pentru îmbunătăţirea muncii ANZ ?

– La această întâlnire au participat reprezentanţi ai unor asociaţii apicole şi aceştia au stabilit să se mai organizeze şi alte întâlniri în acest an cu tematici punctuale, astfel încât la următoarea întâlnire să se discute următoarele teme: îmbunătăţirea şi eficientizarea sistemului de identificare a familiilor de albine în România; adoptarea unor măsuri de ameliorare superioară a rasei albinei româneşti Apis Mellifera Carpatica şi discutarea şi îmbunătăţirea modalităţilor de aplicare a PLANULUI NAŢIONAL APICOL 2017- 2019.

În toamna anului 2013, la penultima convocare la MADR a reprezentanţilor asociaţiilor apicole pentru elaborarea proiectului Planului Naţional Apicol 2014 – 2015 au fost prevăzute fonduri alocate asociaţiilor apicole în vederea creării bazei materiale pentru gestionarea decontării cheltuielilor apicultorilor în cadrul PNA, ţinerea evidenţei numerelor de identificare familii de albine şi fonduri pentru susţinerea stupinelor de elită şi de multiplicare regine. Totuşi, surprinzător, la următoarea convocare cele două propuneri au dispărut din proiect, fiind înlocuite de finanţarea îmbunătăţirii sistemului informatic pentru identificarea stupilor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Abonează-te la acest feed RSS