Lumea satului 750x100

update 22 Oct 2020

Tehnici de întreținere a familiilor de albine din ecotipul deal-munte

Pentru familiile de albine din zona montană lucrările demarează la începutul lunii august, când se termină culesurile principale, iar flora spontană oferă doar culesuri de întreținere și se împart în trei mari categorii:

  • lucrări de intensificare a creșterii puietului;
  • pregătirea cuibului familiilor de albine în vederea unei iernări de calitate;
  • asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare.

Acțiuni

Intensificarea creșterii puietului

În sfârșitul sezonului apicol, ponta mătcii diminuează de la cca 1.800-2.000 de ouă pe zi la 400-500 ouă pe zi. Stimularea mătcii de a avea o pontă ridicată în această perioadă, având în vedere că în zona montană apar și nopți reci, iar perioada de cules din timpul zilei este mai mică comparativ cu alte zone, este realizată de cantitatea de nectar adusă de albinele culegătoare. Cum în această perioadă nectarul florilor este din ce în ce mai puțin, familia de albine (albinele doici) va lua în creștere din ce în ce mai puține larve.

Pentru stimularea pontei mătcii este necesar să stimulăm albinele culegătoare prin oferirea de hrană suplimentară sub formă de sirop (amestec de zahăr și apă) sau izosiropuri (amestec lichid de glucoză și fructoză). Administrarea acestora se face în hrănitoare amplasate în afara cuibului (după diafragmă), în porții mici (cca 250 ml) și dese (zilnic) pentru a simula o activitate de cules.

Astfel, activitatea de aducere a siropului în cuib și prelucrarea lui va stimula albinele doici (cele care hrănesc larvele) să ia în creștere mai multe larve.

Acțiunea se numește stimularea familiilor de albine și reprezintă prima etapă în pregătirea de iernare.

Dacă în zonele de șes cu toamne lungi apicultorii pot elimina această etapă (datorită existenței culesurilor din natură), pentru familiile de albine din zona montană etapa este obligatorie. Practic, din a doua jumătate a lunii august, timp de două trei săptămâni, este necesară stimularea familiilor de albine.

De asemenea, este obligatoriu să se asigure spațiu de ouat pentru matcă, prin amplasarea de faguri goi (fără miere) în care au fost crescute și alte generații de puiet.

Pregătirea cuibului familiilor de albine în vederea unei iernări de calitate

Tot pentru creșterea pontei mătcii, după acțiunea de stimulare se începe restrângerea cuibului familiilor. Această tehnică presupune eliminarea fagurilor goi (fără miere sau puiet larvar) și reținerea în cuib a fagurilor cu puiet în diverse stadii de dezvoltare și a celor care au cea mai mare cantitate de miere căpăcită. Restrângerea cuibului ține cont și de cantitatea de albine existentă, astfel încât pe fagurii rămași albinele să acopere ambele fețe ale fagurelui. În acest fel albinele pot acoperi și încălzi bine puietul larvar existent.

Astfel, cele două cerințe de bază – hrana și căldura sunt asigurate.

Fagurii eliminați din cuib care mai au miere se descăpăcesc și se trec după diafragmă, dar nu mai mult de un fagure odată.

După restrângerea cuibului începe acțiunea de completare a rezervelor de hrană.

Asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare

Completarea rezervelor de hrană este o acțiune ce diferă de stimulare.

Hrănirile de completare se fac ad libitum (la discreție).

Calculul necesarului de hrană pentru iernare

Pentru zona montană, unde sezonul de iarnă este mai lung, va trebui să asigurăm cantități mai mari de hrană.

Prin cercetări s-a stabilit că 1 kg de albine (cca 10.000 albine) consumă 770-850 g de miere/lună în absența puietului și de 1.300-1.400 g de miere/lună în perioadele când cresc puiet.

De asemenea, tot prin cercetări s-a stabili o mărime optimă a familiei de albine ce intră la iernat – 2,8-3 kg albină, ceea ce reprezintă 5-6 intervale de albină. Această mărime este un minim pentru a asigura formarea unui ghem de iernare capabil să traverseze sezonul rece.

Pentru o iernare optimă fără pierderi prea mari de albine este necesar să asigurăm cca 3 kg de albine, deci 5-6 intervale (faguri).

Aceste cantități se referă la albina de munte, pentru restul ecotipurilor fiind suficientă o cantitate de 2,5 kg.

Astfel putem calcula necesarul de hrană pentru iernarea în bune condiții a familiilor din zona de munte:

tehnici intretinere albine tabel

Total kg miere/familie pentru iernare = 9,2 + 12,6 = 21,8 (aproximativ 20 kg).

Dacă raportăm cantitatea de hrană la numărul de faguri (6) vom obține o medie de 3,3 kg miere pe fagure.

Se estimează cantitatea de hrană din fiecare stup și acolo unde este nevoie se completează până la necesar; de exemplu, o familie pe 6 intervale poate avea 14 kg de hrană, se completează cu sirop de zahăr 1 : 1 până la 20 kg = 6 kg.

Observație! Stupii sistematici pot avea 3 tipuri de rame (care dau și tipul stupului):

  • rama de 1/1 sau rama Dadant – stupul vertical sau orizontal;
  • rama de ¾ (trei sferturi sau rama de multietajat sau rama americană) – stup vertical multietajat;
  • rama de ½ – stup cu cuib de 1/1 și ramă de cat de ½. RA 1001.

Pentru familiile exploatate în zona de munte este indicată ca ramă de iernare (ramă de cuib) rama de 1/1 (Dadant), care poate depozita cca 4 kg de miere.

Celelalte tipuri de rame pot fi folosite numai în combinație de cel puțin două corpuri, având în vedere că ghemul de iernare se deplasează în timpul iernii numai pe verticală.

tehnici intretinere albine grafic

Unificarea familiilor de albine

Unificarea familiilor de albine presupune unirea a două sau mai multor unități biologice, ce nu îndeplinesc condițiile de iernare, în vederea unei iernări în bune condiții.

În practică se pot întâlni situații în care familiile de albine dintr-o stupină să nu aibă aceeași valoare biologică, adică familii mai slabe și familii mai puternice. Acest fapt se datorează în principal valorii biologice a mătcilor, dar și a culesului slab din perioada iulie-august (raportat la condițiile pedoclimatice din România). În aceste condiții, dacă ne raportăm la o stupină de 100 familii albine (100%), în practică vom găsi următoarea situație (conform determinismului genetic al sexelor):

  • aproximativ 40% familii de albine ce îndeplinesc condițiile de iernare;
  • aproximativ 30% familii ce sunt la limita condițiilor de iernare;
  • aproximativ 30% familii ce nu îndeplinesc condițiile de iernare.

Acest fapt se datorează determinismului genetic al sexelor la albină (tip abraxas), fapt ce duce la peste 40% mătci (regine) de slabă calitate, care pot asigura producții mari în sezon, dar o viabilitate scăzută a puietului (și deci schimbarea sau eliminarea lor în toamnă), precum și fenomenului de heterozis (capacitate productivă crescută în generația F1, apoi derivă genetică).

În aceste condiții, singura cale de urmat a apicultorului este aceea de a face unificări în perioada august-septembrie (perioada de pregătire a familiilor de albine pentru iernare), în speranța că în primăvară aceste familii (unificate) vor genera roii necesari înmulțirii numărului de stupi din stupină.

Tehnica unificării

După evaluarea de toamnă (septembrie-octombrie) a familiilor de albine se vor ierarhiza familiile după numărul de intervale, apoi după cantitate de hrană.

Se vor nota familiile de albine ce nu au matcă (regină), precum și familiile sub 5-6 intervale. Procentul acestor familii ar trebui să se încadreze între 25-35% din numărul de stupi din stupină. Un procent mai mare poate indica un sezon calamitat, sau mătci (regine) bătrâne.

În cazul mătcilor (reginelor) tinere (în speță, din anul apicol în curs) se va evita producția proprie de regine (apariția consangvinizării) și se va opta pentru regine din alte stupini, cunoscându-se că momentul optim pentru înlocuirea mătcilor (regine) este toamna.

După identificarea familiilor fără matcă sau sub 5-6 intervale de albine se va proceda la eliminarea mătcilor (reginelor) din familiile cele mai slabe și la unirea cu familiile mai puternice.

Exemplu: Într-o stupină cu 100 familii albine, după controlul de toamnă identificăm 30 familii cu probleme.

Familiile fără matcă și familiile sub 5-6 intervale vor fi propuse la unificare.

Se aleg din celelalte familii acelea care sunt mai slabe (3-4 intervale). Familiile fără matcă sau mai slabe vor fi mutate lângă cele propuse a fi unificate.

Se vor îndepărta mătcile slabe (de la familiile cele mai slabe), apoi fiecare familie fără matcă se va amplasa deasupra celei cu matcă. Între cele două corpuri se va introduce o plasă despărțitoare cu sârmă cu ochiuri de 3,8 mm (gratie Hanneman) prin care albinele nu pot trece. Familiile fără matcă vor fi adoptate de familiile cu matcă și astfel se va obține o unitate biologică capabilă să traverseze iarna.


ATENȚIE!!!

Apicultorul va avea iluzia că va obține o familie normală. TOTAL GREȘIT!!!. Apicultorul va obține o unitate biologică capabilă să treacă peste iarnă. De fapt, am unificat o familie slabă cu matcă cu o altă familie slabă fără matcă. Primăvara va da măsura acelei mătci (în 90% din cazuri, de slabă calitate).

Deci, dacă vrem, ca apicultori, să refacem numărul de stupi de producție din stupina noastră, fie refacem stocul de mătci (înlocuirea celor de la familiile slabe), fie realizăm noi unități biologice (roi din producție proprie sau achiziție).

Perioada pregătirii de iernare este și perioada tratamentelor obligatorii antivarroa.

În principal substanța de bază pentru tratament este amitraz, sub diverse forme de comercializare. Este important de subliniat ca tratamentele să fie realizate în momentul când există cea mai mică suprafață de puiet necăpăcit, iar temperatura mediului să fie de cel puțin 15°C. Substanța amitraz nu acționează eficient sub căpăcel.


Cristina STOICA SURLEA, inginer zootehnist

S-a prelungit termenul pentru depunerea unor documente justificative în cadrul PNA 2020-2022

În ședința de Guvern din 31 iulie 2020 a fost aprobată o hotărâre pentru completarea Anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.

Astfel, prin prezentul act normativ se reglementează o excepție pentru anul 2020, în sensul prelungirii termenului de depunere a unor documente justificative în cadrul acțiunilor „Raţionalizarea transhumanţei/stupăritului pastoral” și „Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață”, de la 1 august până la data de 1 septembrie 2020. Aceste documente vizează copia cărţii de identitate a remorcii apicole și copia buletinului de analize fizico-chimice/reziduuri.                 

Prezenta hotărâre a fost adoptată la inițiativa MADR, pentru a veni în sprijinul apicultorilor, în urma numeroaselor solicitări primite de la aceștia, care au evidențiat faptul că nu se pot încadra în termenul de 1 august 2020 pentru efectuarea analizelor fizico-chimice și/sau pentru reziduuri care să ateste calitatea mierii, precum și  pentru achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie - remorci şi mijloace de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, pe de o parte din cauza capacității reduse a laboratoarelor autorizate de a efectua respectivele analize, iar pe de altă parte din cauza măsurilor de prevenire a răspândirii pandemiei cu COVID 19 ce au afectat activitatea apicultorilor.  

Reamintim că valoarea sprijinului financiar alocat pentru Programul Național Apicol în perioada 2020 - 2022 este de 150.628 mii lei, fiind distribuită astfel:

  • pentru anul 2020: 50.210 mii lei;
  • pentru anul 2021: 50.232 mii lei;
  • pentru anul 2022: 50.186 mii lei.

Sursa: madr.ro

Selecția artificială a albinelor pentru rezistența naturală la Varroa destructor

În ultimele numere ale revistei am publicat o serie de articole dedicate apicultorilor în care am prezentat studiile cercetătorilor români de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București și cele mai noi tratamente și instalații care pot asigura eficiență de aproape 100% în lupta împotriva parazitului Varroa destructor. Am mizat pe importanța promovării acestor noutăți științifice întrucât, în momentul de față, acest parazit reprezintă unul dintre cele mai mari pericole pentru albine. Pentru că direcțiile de cercetare au fost variate, vă prezentăm în rândurile următoare evaluările și concluziile studiului realizat în perioada 2015-2016 în cadrul proiectului european FP7, SMARTBEES. Acest studiu s-a concentrat pe analiza rezistenței naturale pe care albinele o au față de Varroa destructor. Responsabil de proiect a fost dr. ing Adrian Siceanu, iar din echipă au făcut parte cercetătorii Eliza Căuia, Ralph Buchler, Aleksandar Uzunov, Gabriela Oana Vișan, Dumitru Căuia.

O trăsătură genetică aparte

Cercetările recente la nivel internațional cu privire la rezistența naturală a familiilor de albine la Varroa destructor s-au concentrat pe trăsături specifice. În această categorie intră și comportamentul igienic al albinelor la Varroa (Varroa sensitive hygiene – VSH) și suprimarea reproducerii acarianului (Suppressing mite reproduction – SMR). Unele studii au demonstrat că o anumită trăsătură genetică – care ar putea fi identificată și utilizată în selecția artificială la albine – determină un procent mai scăzut al acarienilor care nu se reproduc. Ca urmare, din 2014 a fost stabilită în cadrul rețelei de lucru RNSBB și în cadrul proiectului Smartbees o procedură standardizată de evaluare a acestei trăsături.

Selectia 2 Varroa destructor

Primele evaluări pe albina românească (A.m. carpatica) în ceea ce privește procentul de acarieni non-reproductivi, utilizând protocolul stabilit, au fost realizate pe probe de albine recoltate în 2015-2016. Rezultatele cercetărilor arată că există o variabilitate relativ mare a acestor valori. În plus, pe aceeași populație de testare utilizată în 2016 a fost utilizat un protocol elaborat de ICDA, o metodă de descăpăcire artificială a puietului. Scopul a fost acela de a evalua impactul utilizării acestei tehnici asupra reproducției acarianului, iar rezultatele experimentelor au arătat că procentul de acarieni care nu se reproduc (după tiparul normal în probele de puiet infestat) s-a situat între 18% și 38% în 2015 și între 18% și 58% în 2016. În puietul artificial descăpăcit procentul de acarieni care nu s-au reprodus a crescut cu 9,79%, fiind generat artificial de femelele adulte de Varroa care, în lipsa căpăcelului, ies din celule înainte de a-și încheia ciclul reproductiv.

Albinele pot elimina parazitul din celule

Comportamentele de tipul SMR/VSH (Harbo, 2005) ar putea reprezenta trăsături importante ale familiilor de albine în combaterea Varroa destructor. Atfel, evaluarea acestui comportament și stabilirea variabilității acestuia într-o populație ar putea fi un instrument important în selecția pentru rezistența naturală la Varroa. Potrivit unor date din literatura științifică, anumite experimente sugerează că, în cazul în care s-a observat un procent mai scăzut de femele fertile de Varroa, în general acesta a fost cauzat de o anumită eliminare a acarienilor de către albine.

Selectia 3 Varroa destructor

Aceasta înseamnă că albinele pot IDENTIFICA, DESCĂPĂCI și ELIMINA conținutul unei celule care conține puiet și Varroa în stadiu reproductiv. Practic, acestea pot să elimine parazitul din celule sau de pe puiet și, mai mult decât atât, pot să inhibe reproducția lui în celule prin anumite semnale și mecanisme care la ora actuală nu sunt bine înțelese.

Materialul biologic utilizat:

2015 – 23 familii de albine infestate cu Varroa

2016 – 14 familii de albine infestate cu Varroa din care s-au prelevat probe de faguri cu puiet artificial descăpăcit (de om, printr-o metodă originală ICDA) și natural recăpăcit de albine.

Ambele evaluări s-au făcut pe același fagure cu puiet. Adică s-a evaluat modul cum se reproduce, în funcție de vârsta puietului, atât în puietul nedescăpăcit artificial, cât și în cel descăpăcit artificial și recăpăcit.

Metoda de descăpăcire artificială ar trebui să ajute albinele să îndepărteze mai repede acarienii din celule. Practic, albinele nu mai fac munca de descăpăcire pentru că a făcut-o omul. Cercetătorii spun că trebuie stabilit dacă descăpăcirea are, în sine, o influență asupra procesului de reproducție a acarienilor (date care sunt obținute prin aplicarea protocolului SMR).

Selectia 4 Varroa destructor


  • Orice eroare în evaluare poate crește/descrește artificial procentul acarienilor non-reproductivi identificați. De aceea este foarte important ca în evaluare să se identifice corect:
    • stadiile în care se încadrează puietul în cele 3 categorii convenționale din protocol: 0 - 1 - 2 (între 0 și 1 diferența o dă culoarea ochilor, iar între stadiul 1 și 2 diferența este dată de culoarea antenelor);
    • se evaluează doar celulele infestate cu o singură femelă-mamă Varroa pentru a putea observa diferențele dintre mame și propriile fiice;
    • identificarea corectă a stadiului de deutonimfe la Varroa pentru a diferenția puietul tânăr de Varroa de femelele-fiice (alb-gălbui/femele-fiice adulte). O altă diferențiere este cea dintre protonimfele de femele și mascul.

Laura ZMARANDA

AFIR: Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale salută crescătorii de albine și procesatorii de produse apicole din Romania și mulțumește celor 4.355 de beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020) care au solicitat și primit fonduri europene nerambursabile pentru proiecte în domeniul apicol!

Ziua Mondială a Albinei însemnă recunoașterea importanței albinei și a nevoii de a proteja această specie atât de importantă pentru ceea ce înseamnă viața pe Terra.

Prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat 4.355 de proiecte de investiții în sectorul apicol, cu o valoare de 85 milioane de euro. Beneficiarii investițiilor apicole au accesat fonduri europene nerambursabile prin submăsurile 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3. Astfel, prin această submăsură s-au finanțat 3.728 de proiecte cu o valoare publică contractată de 55,8 milioane euro.

Proiectele dedicate apiculturii finanțate prin submăsura 6.1 sunt în număr de 616, cu o valoare publică contractată de 24,7 milioane euro.

Prin submăsura 4.1 au fost finanțate 4 proiecte pe apicultură, cu o valoarea publică contractată de peste 1 milion euro. Tipurile de investiții vizează înființarea/ modernizarea stupinelor prin achiziție echipamente apicole și amenajare spații pentru procesare, condiționare produse apicole.

Prin submăsura 4.2 beneficiarii au primit finanțare pentru 4 proiecte de investiții în domeniul apicol cu o valoare publică contractată de peste 1 milion de euro. Tipurile de investiții vizează înființarea/ modernizarea unităților de procesare, ambalare și comercializare produse apicole.

Totodată, prin submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” a fost finanțat un proiect privind promovarea și comercializarea în comun a producției de miere și produse apicole realizate de membrii unui grup de producători. Valoarea publică contractată a acestui proiect este de 107.200 euro, iar din grup fac parte nouă exploatații agricole.

Mai mult, submăsura 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol” a finanțat 8 proiecte care vizează cooperarea actorilor locali în vederea susținerii lanțurilor scurte de aprovizionare cu produse apicole. Cele opt proiecte au primit finanțare pentru 42 membri, din care 23 sunt fermieri (exploatații care participă în proiectele de cooperare). Valoarea publică contractată a acestor  proiecte este de 716.006 euro.

POPICA Crinela Alina – întreprindere individulă din Codlea, județul Brașov este unul dintre cei 4.355 de beneficiari ai PNDR pentru sectorul apicol, care a beneficiat de finanțare nerambursabilă de 207 mii de euro pentru proiectul „Modernizare stupină și amenajare spațiu pentru procesare, condiționare produse apicole”, finanțat prin submăsura 4.1 ,,Investiții în exploatații agricole”. Proiectul a fost contractat în noiembrie 2017 și valoare eligibilă a întregului proiect este de 308 mii euro – diferența dintre finanțarea PNDR și valoarea proiectului a fost asigurată din fondurile proprii ale beneficiarului.

Proiectul vizează modernizarea stupinei, la data depunerii cererii de finanțare, solicitantul deținând 235 de familii de albine pe o suprafață de 3.000 mp. Din cantitatea totală de 3.290 kg/ an miere polifloră estimată a fi obținută, în anii 1 – 5 după implementarea proiectului, aproximativ 70% va fi ambalată la borcane, iar aproximativ 30% va fi ambalată la plicuri, fiind comercializate la seturi de 100 bucăți (respectiv 658 seturi). Proiectul va fi finalizat în luna iulie 2020.

Sursa: afir.info

Demonstrație practică - aplicarea tratamentelor antivarroa cu instalația inventată la ICDA-București

După ani de studiu în laboratoarele Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, cercetătorii de aici sunt pregătiți să vină în întâmpinarea apicultorilor cu soluții eficiente care să îi ajute să scape de unul dintre cei mai periculoși paraziți ai albinei, Varroa Destructor. În numerele anterioare ale revistei am prezentat succint tratamentul propus de aceștia și instalația cu care se poate aplica acest tratament. Revenim așadar cu lămuriri privind substanțele folosite și modul concret de funcționare a acestei instalații.

Ce substanțe sunt folosite în tratamentul propus

Pe parcursul cercetărilor de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București au fost testate mai multe formule, două dintre acestea, Formacet și Formacet plus, fiind mărci înregistrate și fac obiectul unei cereri de brevet de invenție depusă în 2019 la OSIM. Toate formulele testate au la bază acizi organici volatili (acid formic și acid acetic), dar și extracte de plante și excipienți pentru diminuarea efectului repelent al acizilor volatili și o mai bună aplicare. Fiind vorba de substanțe organice, acestea sunt autorizate pentru utilizare ca atare în apicultura ecologică, aplicarea fiind admisă conform legislației europene și naționale. Astfel, Regulamentul Consiliului nr. 834/2007 și Regulamentul Parlamentului Uniunii Europene nr. 848/2018 sunt transpuse și în legislația națională prin Ordonanța de urgență nr. 34/2000 și Hotărârea 917 din 2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice unde se menționează la capitolul III – Apicultura și produsele apicole, secțiunea a 6-a: Prevenirea bolilor și tratamentele veterinare, Art. 26 alineat (3), litera e) „prin derogare de la prevederile lit. a), acidul formic, acidul lactic, acidul acetic şi acidul oxalic, precum şi substanțele mentol, timol, eucaliptol sau camfor, sunt utilizate numai in cazurile de infestare cu Varroa jacobsoni.“

„Întrucât punerea pe piață a unor formule presupune înregistrarea lor ca medicamente, ceea ce necesită un parcurs lung și costisitor, recomandăm apicultorilor, în special celor din apicultura ecologică, să includă în schema de management integrat al varroozei  procedura de pensulare a puietului, manuală sau mecanică (cu ajutorul instalației prezentate), utilizând o formulă simplă pe bază de acid formic 85% diluat cu produsul ICDA Apifitofort care conține acid acetic și extracte de plante pentru a ajunge la o formulă care, din experimentele noastre, asigură o eficiență foarte bună a tratamentului. Astfel, la 350 ml Apifitofort se adaugă (nu invers) 1.000 ml acid formic de concentrație 85%, formulă cu care se poate trata puietul prin metoda pensulării“, afirmă ing. Adrian Siceanu.

Momente optime de aplicare

Apicultura 7

Tratamentul fiind bio, poate fi făcut oricând, dar momentele optime care diminuează manopera și asigură la timp întreruperea ciclului reproductiv al varroa sunt:

  • primăvara la primele controale, când există o suprafață redusă de puiet căpăcit, când încărcătura de paraziți este rezultatul înmulțirii acestora pe perioada ianuarie-martie a acarienilor foretici rămași în urma tratamentelor de toamnă. Acest moment este important pentru că puietul de trântor accelerează puternic ritmul de înmulțire al varroa, deși gradul de infestare este foarte mic în această perioadă și tendința multor apicultori este să nu facă tratamente decât mult mai târziu în sezon. Acest tratament elimină necesitatea utilizării ramei clăditoare cu scopul eliminării varroa prin eliminarea periodică a puietului de trântor, ceea ce reprezintă o manoperă consumatoare de timp, iar din punct de vedere economic un fagure cu puiet de trântor căpăcit echivalează cu cca un fagure și jumătate de puiet căpăcit de albină lucrătoare;
  • la sfârșitul verii, înainte de începerea creșterii albinei de iernare, pentru a obține albină de iarnă sănătoasă, când și suprafața de puiet este mai mică, populația de paraziți este mult mai mare, iar densitatea pe puiet crește. De exemplu, un moment bun este la deblocarea cuibului de puiet după culesul de la floarea-soarelui;
  • în orice moment al sezonului, când constatăm că avem un nivel ridicat de infestare;
  • este foarte important ca atunci când formăm un roi artificial să facem aceeași operațiune. Explicația este că odată cu puietul căpăcit preluăm și o mare încărcătură de paraziți Varroa din familia de origine pe care îi introducem în familia în formare. Practic, o infestăm cu mulți paraziți încă de la început. Și atunci este indicat ca fagurii folosiți pentru formarea noilor familii să fie tratați așa cum s-a arătat în demonstrația practică.

Componentele instalației și funcționare

Instalația antivarroa a fost realizată de către cercetătorii de la ICDA-București în mai multe variante. Varianta cea mai simplă a instalației presupune existența unui vas cu scop de rezervor pentru Formacet, un cilindru-absorbant care preia prin rotire produsul din vasul de tratament și o perie fixă lângă acesta. La începutul operațiunii se rotește cilindrul-absorbant pentru a se imersa și prelua tratamentul din vasul-rezervor. Ulterior, fagurele, scuturat în prealabil de albine, se presează și se trece pe deasupra cilindrului. În timpul operațiunii, prin presare ușoară fagurele este trecut peste cilindrul-absorbant, iar  substanța de tratament ajunge pe suprafața lui. Peria din proximitatea cilindrului asigură uniformitate în aplicarea tratamentului și pătrunderea produsului prin căpăcele. Potrivit dlui Siceanu, apicultorii nu trebuie să fie îngrijorați dacă în fagure există puiet larvar, miere sau păstură intercalate cu celulele cu puiet căpăcit pentru că instalația asigură depunerea produsului numai pe suprafața fagurelui.

Operațiunea se face insistând pe puietul de trântor, spune acesta, iar în funcție de concentrația folosită în formula de tratament se va asigura moartea în proporție de 100% a paraziților Varroa destructor. Pentru că produsul este repelent și pentru a nu exista niciun fel de risc se recomandă introducerea fagurilor tratați pentru cca 10 minute într-o cutie bine ventilată. În tot acest timp instalația poate fi mutată la un  alt stup pentru realizarea acestei operațiuni, deci nu există timp morți. După cele 10 minute de expectativă, când a mai rămas doar o mică parte din substanță, fagurele se reintroduce în stup. Va mai avea un efect repelent, dar în scurt timp albinele vor trece peste acest impediment și își vor continua activitatea normală.


Formacet poate fi aplicat și prin pensulare. Pentru o eficiență mai ridicată se poate folosi o pensulă mai lată. După imersarea în substanță, pensula este trecută pe întreaga suprafață a fagurelui. Produsul este iritant, de aceea este obligatoriu ca apicultorii să poarte echipamente de protecție, precum mască și mănuși. Este indicat să existe și o găleată cu apă care să poată fi folosită în cazul în care produsul intră în contact cu pielea.
Dacă există riscul să pice stropi de nectar sau miere, instalația poate fi acoperită cu pânză îmbibată în apă și, pe măsură ce se acumulează aceste picături, se ia pânza, se clătește și se pune înapoi.

Concluzii

În urma demonstrației practice de aplicare a tratamentului și a utilizării instalației antivarroa s-a constatat că ulterior albinele își desfășoară normal activitatea. Puietul larvar, aflat în diferite stadii de dezvoltare, este în continuare hrănit și îngrijit de către albine. O altă concluzie a fost că puietul aflat în stadiu de pupă nu a fost afectat pentru că, dacă se întâmpla acest lucru, albinele l-ar fi eliminat. După aplicarea tratamentului prin această metodă s-a demonstrat că toți paraziții Varroa destructor sunt inactivi. Deci morți.

„V-am prezentat pe scurt aceste cercetări și vom încerca, pe măsură ce avansăm, să vă dăm și mai multe detalii. O să ajutăm apicultorii să facă teste pentru a înțelege cum funcționează acest sistem. Noi, în formulele noastre, folosim concentrații de până la 65-75%. La o concentrație mai mare, de 85%, spre exemplu, rezultatul este și mai bun. Am testat acest lucru și nu am avut niciodată probleme. Ne-am luat o marjă de siguranță pentru puiet și familia de albine. Folosim și concentrații mai mici, mai degrabă pentru protecția apicultorului, nu neapărat pentru puiet deoarece acesta nu este afectat. Odată evaporat excedentul de produs, nu mai există nicio problemă“, afirmă ing. Siceanu.

Laura Zmaranda

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Operațiunea „Salvați albinele“

„Dacă albinele ar dispărea de pe Terra, omenirea ar mai avea doar patru ani de trăit. Cu alte cuvinte, ar dispărea polenizarea, apoi plantele, animalele și oamenii“ – spunea celebrul Albert Eistein.

Occidentul este tot mai speriat de dispariția, în ritm alert, a populațiilor de albine. Și la noi apicultorii lansează, din când în când, semnale de alarmă. Se taie masiv vegetația, precum salcâmii, iar albinele sunt în pericol.

Ce le amenință?

Folosirea intensă a fertilizatorilor și insecticidelor chimice. Unele dintre aceste substanțe ucid direct albina, altele îi slăbesc sistemul imunitar, lăsând-o pradă paraziților. De asemenea, reducerea zonelor verzi, apariția organismelor modificate genetic concepute special pentru a se apăra de dăunătorii agricoli, toate acestea acționează asupra albinelor ca o otravă genetică. Tabloul distrugerii albinelor este dovedit, în ultimii ani, de numeroși cercetători.

Cum le putem ajuta

PLANUL A – metode ecologice

Să grădinărim bio, să uităm de pesticide și insecticide chimice, întorcându-ne la cele tradiționale.

Să plantăm specii de plante care atrag irezistibil albinele: rozmarin, glicină, lavandă, tei, busuioc, mentă, cimbru, gălbenele, roiniță etc. Atenție, albinele preferă plantele cu flori colorate și trag la albastru, galben și mov.

Să construim cuiburi din câteva tije de bambus legate între ele și agățate în copaci. Sau faceți niște scobituri în buturugi de stejar, acacia sau carpen.

PLANUL B – polenizarea manuală

În provincia chineză Sichuan albinele au dispărut și oamenii au preluat sarcina lor. Ei au practicat un soi de polenizare manuală. Însă acest procedeu înghite mult timp, mulți bani și dă un randament de-a dreptul modest. Așadar, ne întoarcem tot la planul A. Important este să înțelegem gravitatea situației și să ajutăm natura să-și facă datoria, fără ca noi să o sufocăm prea mult.

Ruxandra Hăbeanu

Cum funcționează dispozitivul care numără albinele din stup

O albină, două albine, trei albine... Apicultorii cu experiență cunosc „pulsul“ stupinelor, dar chiar și pentru cei mai experimentați dintre ei monitorizarea familiilor de albine este o provocare. Dr. ing. Adrian Siceanu, directorul științific al Institutului de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București, spune că, pentru a veni în sprijinul apicultorilor care vor să știe cu certitudine ce efective de albine au, institutul, în colaborare cu doi parteneri francezi, a dezvoltat un dispozitiv care numără albinele din stup. Astfel apicultorul află în timp util când se produc depopulări, dar și alte informații utile furnizate de dispozitiv.

Transmisie live de la urdiniș

„Institutul nostru colaborează cu două companii franceze în cadrul unui proiect numit Archive Diatomic, al cărui obiectiv este crearea unui dispozitiv care să monitorizeze familiile de albine. La finalul proiectului, beneficiarul dispozitivului va fi un start-up.“

Deși, spune prof. Siceanu, au mai existat încercări de a realiza un astfel de dispozitiv, varianta elaborată de Institutul apicol și partenerii săi este singura care s-a transformat din teorie în practică.

Dispozitivul (care nu afectează ritmul normal al vieții albinelor) are două funcții principale, una dintre ele fiind monitorizarea (numărarea) în timp real a albinelor care intră și ies la urdiniș. Practic, în orice moment apicultorii pot urmări fluxul de albine la urdiniș, iar dacă apar depopulări din cauza unor factori externi sau de altă natură, dispozitivul transmite online, pe calculator sau telefonul mobil că există o scădere a numărului de albine. Cu această informație la îndemână, apicultorul poate determina amplitudinea pierderilor și poate aplica imediat măsurile ce se impun. Dispozitivul a fost conceput cu mai multe „porți“ cu senzori prin care albinele trec, iar un soft foarte complex identifică fiecare albină care trece. Practic, fiecare este numărată la trecerea prin orificiul cu senzori.

aparat numaratoare albine

Varianta finală este aproape gata

Cum se face, practic, această monitorizare a efectivelor de albine?

„În cercetarea de laborator am stabilit un număr de albine pe care să le trecem prin aceste portițe. Știm, așadar, cu certitudine câte albine trec prin orificiile cu senzori și câte ajung în cealaltă parte. Ca atare, la trecerea lor pe fiecare portiță urmărim dacă apar erori în numărătoare și, în funcție de ce observăm, transmitem partenerului francez ce anume trebuie modificat în soft, astfel încât monitorizarea să fie cât mai corectă. În timpul derulării proiectului, pe baza determinărilor noastre s-au modificat atât softul, cât și hardul, dar cert este că suntem de aproape de varianta finală a dispozitivului și sperăm să beneficieze și apicultorii români de acest echipament. Este un proiect scurt în care a trebuit să ne mobilizăm foarte mult. A trebuit să finalizăm cercetările într-un an, dar vom continua această colaborare cu partenerul francez.“

Pentru o mai mare acuratețe a rezultatelor, cercetările de laborator au fost extinse apoi la urdiniș în condiții reale de zbor al albinelor. Prof. Siceanu speră ca până în vară cercetările să fie finalizate, rămânând doar ca ulterior partenerii francezi să stabilescă când vor pune acest sistem de monitorizare a traficului la urdiniș pe piață..

Viespea asiatică, un pericol iminent și pentru România

Cea de-a doua funcție principală a acestui dispozitiv este dată de sistemul de analiză a zgomotului la urdiniș. Implementarea acestui sistem în dispozitiv este o realizare foarte importantă, spune profesorul Siceanu.

„În Franța există o problemă foarte gravă, care va apărea  probabil și în țara noastră. Este vorba despre viespea asiatică (Vespa velutina). Aceasta stă în zona stupilor, prinde albinele și le devorează. În prezența ei, albinele intră într-un stres puternic, scot un sunet specific, nu mai ies la zbor și se dezorganizează. Din cauza acestui nou dăunător, prezent deja în multe țări, foarte multe familii de albine se depopulează, iar apicultorii înregistrează pierderi mari. Vespa velutina este un dăunător foarte greu de combătut pentru că formează niște colonii ascunse, la înălțimi foarte mari, în păduri. Este foarte greu să identifici aceste cuiburi și, implicit, să le distrugi. Prevenția pentru România, în stadiul actual, este cea mai bună politică, dar așa cum evoluează situația se pare că viespea asiatică vine și spre noi, există deja în Germania. Poate că acest sistem, doar de identificare nu și de combatere, ne va ajuta la un moment dat pe baza informațiilor transmise de acest sistem de monitorizare a sunetului să știm că în stupina noastră a apărut deja Vespa velutina.“

Prețul estimativ, 100 de euro

Datele pe care dispozitivul le înregistrează sunt transmise apicultorului online. Dispozitivul are încorporat un emițător care transmite datele prin abonament, dar și prin sistemul telefoniei mobile de preluare și transmitere a datelor (cu un consum energetic foarte mic). Dacă apicultorul are în zona lui acoperire prin sistemul LoRA (transmitere date prin Internet), îl poate folosi. În cadrul proiectului, cercetătorii au dezvoltat și un sistem care are capacitatea de a prelua informația de la sute de astfel de dispozitive și care poate să transmită ulterior datele celor care beneficiază de el. Doar că sistemul, prin stația concepută în acest sens, acoperă doar o rază de 10-15 km, iar eficiența de transmitere este condiționată în funcție de clădirile sau alte obstacole care se află pe raza lui. În ceea ce privește prețul de achiziționare a unui dispozitiv de monitorizare a familiilor de albine, cercetătorul spune că s-a discutat deja un preț estimativ și că aceasta ar fi de aproximativ 100 de euro. În completare spune că într-o stupină este suficient un singur dispozitiv de monitorizare (un stup senzor) pentru a avea o perspectivă corectă a ceea ce se întâmplă în stupină.


În afara celor două funcții principale, dispozitivul transmite informații despre temperatura și umiditatea din afara stup, despre intensitatea zborului corelat cu acumularea de miere în stup. Acestea sunt însă secundare ca importanță.

Laura Zmaranda

Softul gratuit care te ajută să identifici populațiile de albine

Adam Tofilski, cercetător la Universitatea din Cracovia, și-a dedicat mare parte din studii albinelor. Pe baza unui soft al cărui autor este, acesta a reușit să stabilească o modalitate de discriminare a diferitelor specii sau subspecii (rase) de insecte pe baza măsurătorii aripilor. „Fiecare populație de albine are aripi diferite, așadar acestea pot fi comparate cu amprentele. Astfel, dacă iei imagini ale aripii, le măsori și le analizezi nervurile poți face diferența între ele.“

Măsurarea aripii, o metodă eficientă de diferențiere

Cercetătorul polonez spune că, în mod normal, nu poți face cu ușurință distincție între rasele de albine pentru că diferențele dintre ele sunt mici, dar că în ultimii ani de studiu a reușit să dezvolte o metodă prin care această clasificare este posibilă.

„Sunt biolog, dar chiar și așa am reușit să creez un program care poate fi folosit pentru a marca niște puncte pe aripă. Ulterior, imaginile pot fi folosite pentru a le compara cu alte imagini de referință. De aceea ideea a fost de a strânge o colecție de albine despre care știm că aparțin unei anumite subspecii.

Am măsurat aripile lor, iar apoi am raportat la aceste referințe măsurătorile aripilor ce proveneau de la albine necunoscute. Prin această comparație se face discriminarea între subspecii și putem spune dacă, spre exemplu, o anumită albină este din România, altă parte a Europei sau din Africa. Faptul că putem recunoaște astfel albinele native este important pentru protejarea populațiilor locale. Populațiile native de albine sunt adaptate la climatul local și rezistă în condițiile de aici. Din nefericire, apicultorii importă albine din alte părți ale lumii deoarece cred că vor face mai multă miere, spre exemplu. Însă aceste importuri pot determina dispariția populațiilor locale pentru că se produce hibridizarea, iar hibrizii nu mai sunt similari populațiilor native, au caracteristici diferite.

Albinele românești sunt unice

Pentru a surprinde imaginile cu aripi, Adam Tofliski folosește o cameră dotată cu lentile de foarte bună calitate, dar, spune acesta, apicultorii pot face acest lucru cu un aparat obișnuit.

„Softul pe care l-am conceput poate fi downloadat gratuit de pe Internet. Așadar, orice apicultor poate face asta. În acest moment încerc să adun probe de albine din părți diferite ale lumii, astfel încât rezultatul măsurătorilor să fie cât mai precis. Până acum am măsurat destul de multe aripi și am aflat că albinele românești sunt diferite față de cele din Croația, Polonia sau Italia și asta este destul de interesant. Știm acum că aripile nu sunt identice, dar probabil și alte caractere, precum rezistența la boli, dezvoltarea din timpul verii sau abilitatea de a supraviețui iernii sunt diferite. Albinele românești sunt unice și cred că merită să fie protejate.“

În ceea ce privește baza de referință la care trebuie raportate măsurătorile actuale, cercetătorul polonez susține că este important să existe o colecție de probe din anii anteriori și că România a fost privilegiată datorită legislației care  nu a permis importul pe scară largă al albinelor. De altfel, colecția de piese anatomice, veche din anul 1975, pe care Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură București o deține, a fost extrem de importantă pentru studiul său.

Laura ZMARANDA

Primulele de seară, florile care aud zumzăitul albinelor

Lumea tăcută a plantelor este complexă și încă neștiută pe deplin de știință, iar oamenii simpli știu și mai puțin despre mecanismele fascinante prin care acestea își asigură supraviețuirea și moștenirea ancestrală. Lilach Hadany este cercetătoare la Universitatea Tel Aviv, iar studiile sale au avut ca scop demonstrarea faptului că plantele au o inteligență uimitoare, sunt mult mai evoluate decât cred oamenii și au capacități despre care nu se știa că există. Printre oamenii de știință circula teoria potrivit căreia plantele au simț auditiv, dar abia recent a fost derulat un experiment care să demonstreze acest lucru.

Lilach Hadany a hotărât că pentru desfășurarea experimentului candidatele ideale sunt primulele de seară. Acestea cresc spontan pe plajele și în parcurile din Tel Aviv, au o perioadă de înflorire mai îndelungată și produc cantități însemnate de nectar. Pentru a demonstra că acestea au fost într-adevăr înzestrate cu simțul auzului, în laborator Liliach a expus mai multe primule la diferite sunete în laborator. Rezultatele au fost, în consecință, diferite.

Astfel, o serie de primule au fost „încapsulate“ într-un recipient antifonat, fără posibilitatea de a recepta vreun sunet sau vibrație, alte trei serii au fost expuse la sunete de înaltă frecvență (158-160 kilohertz), frecvență intermediară (34-35 kilohertz) și scăzută, în vreme ce altor primule le-au fost puse înregistrări realizate într-un stup (0.2-0.5 kilohertz). Concluzia experimentului a fost că, după doar trei minute, florile expuse la sunete cu frecvență scăzută și la înregistrarea din stup și-au crescut concentrația de zahăr din nectar cu 12 până la 20%.Ce explicație au găsit oamenii de știință pentru acest fenomen?

 Se pare că primulele simt bătăile aripilor polenizatorilor chiar cu câteva minute înainte ca aceștia să își facă apariția, iar partea anatomică a plantelor care are capacitatea de a recepta frecvențele sunetelor sunt florile lor. Acestea se comportă practic ca niște senzori care captează frecvențele produse de mișcarea albinelor. Pentru a recompensa vizita polenizatorilor primulele cresc concentrația de zahăr din nectar. Este un schimb prin care plantele se asigură că vor fi ținute minte și că descendența lor nu se oprește aici.

Pentru că experimentul s-a desfășurat în mai multe anotimpuri și cu mai multe plante, de interior și exterior, s-a putut stabili și că forma florilor este foarte importantă, dacă nu primordială, în receptarea sunetelor. În general, florile cu formă concavă sau de castron au această capacitate de a primi și amplifica undele sonore, la fel ca o antenă de satelit. Pentru a confirma faptul că floarea este structura răspunzătoare, cercetătorii au inclus în experimentul lor și flori care au avut o petală sau mai multe înlăturate, iar rezultatul a fost că acestea nu au captat sunete și, implicit, nu au mărit concentrația de zahăr din nectar.

Să ne înclinăm în fața lumii uimitoare a plantelor!

Laura Zmaranda

  • Publicat în Magazin

Un studiu de cercetare reconfirmă. Apis mellifera carpatica, o albină diferită de toate rasele europene existente

Cel mai recent studiu de morfometrie, realizat printr-o colaborare cu prof. cercetător Adam Tofilski din Polonia, a presupus colectarea mai multor probe de albine prelevate din mai multe țări din Europa. În momentul de față există aproximativ 13 rase evaluate, iar acestea sunt într-un grad mai mare sau mai mic de deteriorare genetică tocmai pentru că în multe țări nu există o legislație de protecție a albinelor. Primele concluzii ale studiului au arătat că populația noastră locală de albine, Apis mellifera carpatica, este distinctă față de toate celelalte rase existente pe continentul european. Ce înseamnă distinctă? O populație de albine poate fi diferită morfologic, adică prin caracterele ei exterioare de morfometrie (caractere măsurabile), genetic și prin caracteristici de adaptare la mediu (dezvoltare în primăvară, rezistență la iernare, la boli). Eliza Căuia, cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, ne-a vorbit despre acest proiect științific (Standardizarea metodelor de biometrie în studiul raselor de creștere a reproducătorilor și însămânțare instrumentală, utile în evaluarea familiilor de albine cu aplicabilitate în conservarea și ameliorarea genofondului apicol național), care confirmă că avem o albină specială ce trebuie protejată. Unul dintre obiectivele lui a presupus adoptarea celei mai noi metode de identificare a raselor de albine.

Cea mai nouă metodă de identificare

În general, metodele de diferențiere dintre populațiile de albine folosite în cercetare sunt vechi. Pentru o lungă perioadă de timp s-au studiat caracterele de exterior, morfometrice. Primul studiu științific făcut în țara noastră e baza acestei metode și a fost realizat între anii 1950-1960. A fost prima oară când, practic, s-a făcut distincție între populația noastră de albine și altele. Atunci albina românească a primit denumirea de Apis mellifera carpatica și astfel i s-a asigurat identitatea. Pe baza acestui studiu România, prin Institutul Apicol, a înregistrat internațional această denumire la Zoo Bank, banca denumirilor tuturor speciilor de animale. Acest lucru a ajutat la protecția denumirii, dar și a populației locale. Mai recent, în identificarea raselor sunt folosite diverse metode de genetică, precum metoda ADN-ului mitocondrial sau a genomului nuclear. O metodă foarte eficientă în diferențierea raselor de albine, folosită în mai multe țări, presupune identificarea raselor pe baza unor segmente de ADN unice din genomul lor. Însă cea mai recentă metodă de identificare presupune măsurarea aripilor și a nervurilor lor, iar autorul acestui sistem este un cercetător polonez.

„Institutul nostru a derulat în ultimii ani un proiect de cercetare finanțat de Ministerul Agriculturii, prin intermediul căruia am reușit să achiziționăm unui nou instrument pentru măsurarea unor caractere. Concret, este vorba despre un sistem de măsurare a aripii. Proiectul a fost derulat în colaborare cu autorul acestui sistem, prof. Adam Tofilski, de la Universitatea de Agricultură din Cracovia, Polonia. În momentul de față această metodă este considerată destul de fiabilă în diferențierea populațiilor. Profesorul Tofilski a mers personal în mai multe regiuni ale țării pentru a preleva probe de albine și a constatat că există diferențe clare, spre exemplu, între Apis mellifera carpatica și Apis mellifera carnica, o rasă cu care este confundată de multe ori albina românească. Baza de date la care s-a raportat este o colecție vastă de piese anatomice pe care o avem.“

Încă avem o populație pură de albine

albine piese anatomice

Prin importul altor populații de albine are loc hibridizarea fondului apicol genetic și practic acesta nu mai răspunde ulterior acțiunii de selecție și ameliorare pentru că o parte din genele de adaptabilitate sunt eliminate în urma încrucișărilor. Mai ales în contextul schimbărilor climatice și de vegetație, cercetătorii susțin că este foarte important să păstrăm bagajul genetic al populației locale adaptate la condițiile noastre.

„Ne dorim ca prin această metodă să stabilim dacă a avut loc și care este gradul de hibridizare a populației locale de albine. Practic, astfel monitorizăm permanent populația de albine, o păstrăm cât se poate de nealterată și în paralel desfășurăm acțiuni de selecție și ameliorare pentru a-i îmbunătăți structura genetică. Acesta ar trebui să fie principalul scop, și anume protecție, conservare și ameliorare. Prin cercetările noastre vrem să îmbunătățim anumite trăsături. Spre exemplu, dacă vrem să avem albine mai docile, care nu înțeapă, atunci încercăm ameliorarea caracterului respectiv prin selecție. Dar nu facem asta înlocuind fondul genetic cu altă rasă considerată mai puțin agresivă.“

În pofida faptului că legislația nu a fost întotdeauna foarte bine implementată și că există tendința ca unii apicultori să aducă ilegal material genetic din afară, probele de albine din cadrul proiectului au arătat că cel puțin până acum populația locală de albine a rămas nealterată. Până în momentul de față, structura genetică a populației locale de albine nu a fost modificată de genele altor rase sau hibrizi de albine.


Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură deține din 1975 o colecție, unică în Europa, de piese anatomice, printre care se regăsesc și aripi folosite în analiza de geometrie, prelevate de la populația locală de albine Este foarte important că institutul deține probe din acea perioadă pentru că atunci nu se importau rase din străinătate. Practic, colecția reprezintă o referință foarte exactă pentru studiul întreprins pentru că astfel pot fi comparate probele actuale cu cele provenite de la o populație nemodificată genetic.

Laura ZMARANDA

Ofensivă europeană pentru salvarea albinelor și a altor polenizatori

Comisia pentru mediu a Parlamentului European a adoptat în luna decembrie o rezoluție cu privire la inițiativa UE privind polenizatorii, solicitând în acest sens măsuri orientate pe protejarea albinelor și a altor polenizatori sălbatici. Dintr-un document al Parlamentului european aflăm că în continuare se mizează pe reducerea utilizării pesticidelor în agricultură, dar și pe alocarea de fonduri pentru cercetare.


Parlamentul European va dezbate problema polenizatorilor în timpul sesiunii plenare din ianuarie, la Strasbourg, și va vota o rezoluție cu propuneri de măsuri.

Explicații europene

Potrivit oficialilor europeni, în ultimii ani apicultorii s-au confruntat cu pierderi de colonii de albine, în special în țările din vestul UE, cum ar fi Franța, Belgia, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania și Olanda. Dar și alte părți ale lumii, inclusiv SUA, Rusia și Brazilia, se confruntă cu aceeași problemă, prin urmare este clar că problema este globală.

Puține plante se autopolenizează: marea majoritate depind de animale, vânt sau apă pentru reproducere. Pe lângă albine și alte insecte, o gamă largă de animale, de la lilieci, păsări și șopârlele care vizitează flori tropicale pentru nectar, până la vertebrate precum maimuțe, rozătoare sau veverițe pot fi polenizatoare. Odată cu scăderea populației de albine, fermierii din unele părți ale lumii, cum ar fi China, au început să-și polenizeze livezile manual.

Albinele din Europa, în pericol

albine amenintate cu disparitia

În Europa, polenizatorii sunt în principal albinele și sirfidele, dar și o parte din fluturi, molii, gândaci și viespi. Albina vestică domesticită este cea mai cunoscută specie și este exploatată de apicultori pentru miere și alte produse. În plus, în Europa trăiesc aproximativ 2.000 de specii sălbatice de albine. Amenințarea cu dispariția a atras atenția publicului deoarece albinele și alți polenizatori insecte sunt esențiali pentru ecosisteme și biodiversitate. Reducerea numărului polenizatorilor face ca multe specii de plante să intre în declin sau chiar să dispară împreună cu organismele care depind direct sau indirect de ele. În plus, scăderea numărului și a diversității populațiilor de polenizatori afectează siguranța alimentară, cu pierderi potențiale în producțiile agricole. Pentru a aborda această problemă și a intensifica eforturile la nivel UE și la nivel național, Comisia Europeană a prezentat în 2018 Inițiativa UE privind polenizatorii, prima inițiativă cuprinzătoare la nivelul UE, axată pe insectele polenizatoare sălbatice. Scopul său este de a îmbunătăți cunoștințele despre declin, de a aborda cauzele și de a sensibiliza populația. Pe 3 decembrie 2018, comisia pentru mediu a Parlamentului a adoptat o rezoluție cu privire la inițiativă, solicitând măsuri orientate pe protejarea polenizatorilor sălbatici. Deputații pledează pentru reducerea în continuare a utilizării pesticidelor și pentru mai multe fonduri pentru cercetare.

De ce sunt în declin polenizatorii

În prezent, nu există date științifice care să ofere explicații complete, dar există dovezi ale unei scăderi considerabile a numărului polenizatorilor, datorată în primul rând activităților umane. Albinele și fluturii sunt speciile pentru care sunt disponibile cele mai multe date, care arată că una din zece specii de albine și fluturi este amenințată cu dispariția în Europa. Declinul nu are o singură cauză, dar printre amenințări se numără modificarea utilizării terenurilor pentru agricultură sau urbanizare, care duce la pierderea și degradarea habitatelor naturale. În plus, agricultura intensivă duce la peisaje omogene și la dispariția florei diverse, reducând alimentele și locurile de cuibărit. Pesticidele și alți poluanți pot afecta polenizatorii direct (insecticide și fungicide) și indirect (erbicide), motiv pentru care Parlamentul subliniază necesitatea reducerii utilizării acestora.

Deosebit de periculoase pentru albine sunt speciile invazive, cum ar fi viespea asiatică Vespa velutina, și paraziții. Un alt factor este schimbarea climei: creșterea temperaturilor și evenimentele meteorologice extreme.

Impactul economic...

impact economic apicultura

În UE, 78% dintre speciile de flori sălbatice și 84% dintre speciile de plante de cultură depind, cel puțin parțial, de insecte pentru a produce semințe. Polenizarea de către insecte sau alte animale permite o mai mare varietate și o calitate mai bună a fructelor, legumelor, nucilor și semințelor.

Conform estimărilor, aproximativ 5 până la 8% din producția mondială a culturilor este direct legată de polenizarea de către animale. Polenizatorii contribuie direct și la producția de medicamente, biocombustibili, fibre și materiale de construcții.


15 miliarde euro - venitul anual agricol UE atribuit direct polenizatorilor
O campanie pentru interzicerea pesticidelor şi salvarea albinelor a fost demarată de 90 de organizaţii din 17 ţări ale Uniunii Europene, iar în cazul în care se vor strânge un milion de semnături de susţinere până în septembrie 2020 Comisia Europeană şi Parlamentul European vor trebui să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor vizate de această iniţiativă, susţin reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România – Romapis. „A fost lansată o Iniţiativă Cetăţenească Europeană (ICE) cu scopul de a determina eliminarea treptată a pesticidelor sintetice din agricultură până în 2035, pentru a sprijini fermierii şi pentru a salva albinele şi natura. Dacă această iniţiativă va strânge un milion de semnături de susţinere până în septembrie 2020, Comisia Europeană şi Parlamentul European trebuie să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor acestei campanii. 90 de organizaţii din 17 ţări ale UE promovează această campanie, cu sprijinul asociaţiilor pentru agricultură ecologică“, se precizează într-un comunicat Romapis.

Bogdan PANȚURU

Dulcele din Stupină: o tradiție de peste 30 de ani

Îngrijirea albinelor este pentru Silviu Ionuţ Starparu, un tânăr de 36 de ani din localitatea Dărmănești, județul Bacău, o tradiție de peste 30 de ani, dar a devenit o afacere în anul 2011, când și-a dorit să dezvolte stupina familiei într-o fermă apicolă.

Un hobby și cinci familii de albine...

Dulce din Stupină a crescut odată cu familia noastră, spune apicultorul. „Din copilărie, îmi amintesc cum tatăl meu ne îndulcea familia cu mierea pe care o extrăgea de la cei doi stupi din livada noastră, cumpărați din curiozitate. Cu timpul, stupina a crescut, dar și pasiunea lui față de aceste ființe, ușor atrăgându-mă și pe mine în fascinanta lor lume. În momentul de față ne-am limitat la un număr de 120 de familii. Stupina noastră este povestea de iubire pentru albine și dorința de a ajuta omul să fie în armonie cu natura din interiorul său. Astfel, el poate să devină, la rândul său, un protector al naturii înconjurătoare“, mărturisește Silviu.

De menționat că băcăuanul evită culesul la rapiță din cauza stropirilor intensive și a substanțelor dăunătoare albinelor. „Pastorala începe prin culesul la floarea de salcâm din pădurile situate în județul Galați și continuă în pădurile situate în localitatea noastră. După extragerea mierii de salcâm urcăm la fânețele montane, de unde adunăm mierea polifloră. Pastorala continuă în pădurile de tei situate în județul Vrancea, apoi la culturile de floarea-soarelui. Ultimul cules al albinelor este la fânețe. Extragerea mierii o facem doar când ramele sunt căpăcite, ceea ce asigură o calitate superioară a mierii“, specifică apicultorul. În stupina dulce a lui Silviu găsim următoarele produse: diferite sortimente de miere, căpăceală, fagure cu miere, polen poliflor uscat, propolis și tinctură de propolis, lăptișor de matcă şi câteva preparate apicole realizate după rețete proprii: miere cu cătină, miere cu propolis, miere cu polen, miere cu polen și lăptișor de matcă, dar și „borcanul cu bunătăți“ – miere cu semințe crude și fructe confiate. Cu atât de multe sortimente, în curând acesta se pregătește să intre cu vânzarea produselor în mediul online. „Până la crearea unui site propriu, care este acum în lucru, distribuția produselor o facem prin participarea la târgurile locale săptămânale. Pe viitor avem în plan investiții în echipamente mai performante ce vor reduce timpul de lucru“, mai spune tânărul.

Investiția familiei Starparu constă în achiziția a cinci familii de albine cu lăzile aferente și un minim de echipamente. Un cost estimativ este de 4.000 lei. La nivel de hobby o recomandăm tuturor, declară băcăuanul. „Îi sfătuim pe cei care doresc să înceapă această activitate să studieze literatura de specialitate și să petreacă mult timp în stupina unui apicultor cu experiență pentru a vedea modul în care acesta are grijă de albine. Astfel va putea hotărî dacă are atracție sau nu față de ele“, încheie Silviu Ionuţ Starparu.


Recoltarea mierii se face din pastorală în zonele cu vegetație meliferă, în sezonul primăvară-toamnă.

Beatrice Alexandra MODIGA

Comisia Europeană propune creșterea sprijinului financiar în sectorul apicol

Adrian OROS, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, susține propunerea Comisiei Europene exprimată în cadrul Reuniunii AGRIFISH de a crește sprijinul financiar alocat programului dedicat susținerii apiculturii, de la 40 la 60 de milioane de euro pe an, după anul 2022.

Propunerea de a crește alocarea după 2022 vizează Programul Național Apicol, întrucât în ce privește alocarea totală pentru toate statele membre în perioada 2020 – 2022, aceasta este în valoare de 40 milioane de euro pe an, României revenindu-i suma de 31.492.100 euro pentru cei trei ani de derulare ai Programului. Facem precizarea că din această sumă 50% din fonduri provin de la Uniunea Europeană prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar 50% este contribuția României de la Bugetul de stat.

Propunerea de a crește valoarea sprijinului dedicat apiculturii va fi realizabilă numai după aprobarea viitorului Cadru Financiar Multianual și finalizarea legislației viitoarei Politici Agricole Comune, 2021-2027, a precizat în cadrul întâlnirii Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

În cadrul celei mai recente reuniuni a Consiliului AgriFish, delegația Ungariei a susținut o informare cu privire la situația dificilă din sectorul apicol, ocazie cu care ministrul Adrian OROS și-a exprimat susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară.

Este adevărat că sectorul apicol se confruntă cu probleme multiple și ne exprimăm de aceea toată susținerea pentru soluțiile propuse de delegația ungară. Deși suntem cu toții de acord cu rolul pe care îl joacă albinele, nu doar ca polenizator pentru agricultură, dar și ca sursă de produse ale stupului de o valoare extraordinară pentru umanitate, trebuie să recunoaștem că acest sector are nevoie urgentă de măsuri pentru a nu intra în colaps ireversibil. Susținem măsurile propuse de colegul ungar și solicităm Comisiei Europene să ia în considerare stabilirea cât mai rapid a unui set de măsuri menite să protejeze mult mai eficient sectorul apicol european”, a afirmat ministrul OROS în cadrul Consiliului AgriFish.

România este unul dintre producătorii importanți de miere la nivel european, cu o producție de peste 29.000 tone raportată pentru anul 2018. La nivelul anul 2018, datele statistice, furnizate de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) care au fost transmise și notificate la Comisie, arată că erau înregistrate 1.848.790 familii de albine în România, poziționându-ne pe locul doi la nivel european, după Spania, care deține un efectiv de 2.961.000 familii de albine. În ceea ce privește exporturile de miere ale României, pentru perioada 2016-2018, acestea au totalizat peste 33.000 tone, în timp ce importurile pentru aceeași perioadă s-au cifrat la aproximativ 12.000 tone.

Sursa: madr.ro

Cum (nu) e protejată rasa autohtonă de albine în România

În articolul intitulat „Protejarea raselor locale de albine în țările Europei“ publicat în revista Lumea Satului în septembrie 2019 descriam cum se realizează conservarea raselor locale în majoritatea țărilor Europei cu activitate apicolă.

Justificarea măsurilor de conservare și protecție a raselor autohtone în unele țări se datorează faptului că controlul reproducției la albine nu se poate realiza ca la celelalte specii de animale datorită particularităților de reproducție a albinelor. Printre aceste particularități se pot enumera aceea că împerecherea reginelor are loc în zbor și că distanța de zbor a reginelor și trântorilor poate fi de circa 10 km de stupine.

De asemenea, este de știut că reginele se împerechează cu mai mulți trântori și că aceștia apar în număr mare în sezonul activ, iar fenomenul de roire naturală conduce la diseminarea materialului biologic, respectiv a genelor în natură.

Drept urmare, apicultorii care utilizează alte rase și hibrizi interrasiali pentru reproducție sau producție nu pot asigura controlul reproducției în raza de zbor a reproducătorilor produși sau achiziționați. Producția de regine poate fi foarte mare, iar vânzarea acestora în toată țara este un fapt obișnuit, astfel că pe parcursul unui an se pot vinde sau cumpăra mii de regine și, dacă acestea sunt de alte rase sau hibrizi interrasiali, aceasta va duce implicit la o metisare foarte rapidă a rasei autohtone, depreciind-o iremediabil. Bineînțeles și România a trebuit să se alinieze la curentul favorabil luării unor măsuri de protecție a rasei albinei românești Apis mellifera carpatica și astfel se declară oficial că întreg teritoriul României este o arie de conservare pentru rasa autohtonă și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea apiculturii și programul Național de Reproducere.

Deși albina carpatină este singura rasă recunoscută la noi în țară, de câțiva ani au început să se importe și alte rase sau hibrizi care promit apicultorilor români producții duble. Cu costuri uriașe și efecte dezastruoase pe termen lung, spun cercetătorii autohtoni, care apreciază că, în acest ritm al importului necontrolat, genetica apicolă românească va dispărea în 5-6 ani.

De asemenea, afirm și sunt și alții de acord cu mine că măsurile de protecție, luate de organele responsabile în domeniu, nu reușesc practic să protejeze în totalitate albina româneasca de pericolul impurificării de către alte rase sau hibrizi interrasiali, fiind foarte greu de controlat importurile clandestine spre România de alte rase și hibrizi interrasiali de albine.

Mai mult, chiar pe teritoriul României există stupine unde se multiplică mai mult sau mai puțin controlat alte rase cum ar fi Buckfast, Carnica, Lingustica, Caucasica și altele care apoi sub o formă sau alta sunt diseminate pe teritoriul României.

Totodată, știm că sunt prevăzute zone circulare de izolare de 10 km în jurul stupinelor autorizate pentru multiplicare, iar acestea în anul 2019 sunt în număr de 334.

Dacă facem un exercițiu de imagine cu zonele de izolare din jurul acestor stupine de multiplicare pe întreg teritoriul României vom constata că foarte puține zone vor rămâne libere în care să se poată efectua stupărit pastoral.

De asemenea, este foarte greu de controlat în familiile de albine existența sau nu a altor rase de albine sau metiși interrasiali. De altfel, DSVSA-urile și OJZ-urile nu au nici mijloace tehnice adecvate și nici specialiști în acest domeniu. Despre posibilitatea unor teste ADN pe albine, la ora actuală, nici nu poate fi vorba.

Autoritățile abilitate să controleze aceste aspecte în România s-au rezumat la emiterea unor reglementări legale, evitându-se alocarea unor fonduri financiare pentru acest scop. Consider că nu se poate controla fenomenul numai cu reglementări – hârtii, trebuie și alocări de fonduri – bani, pentru asigurarea unor dotări adecvate.

Ținând cont de cele arătate mai sus încerc să creionez niște propuneri practice pentru a se reuși totuși protecția și conservarea rasei albinei românești Apis mellifera carpatica având în vedere condițiile actuale de pe teritoriul României.

Este evident că o asemenea protecție și conservare a rasei autohtone se poate realiza numai printr-o împerechere strict controlată a reginelor prin reproducere închisă, ceea ce se poate face prin folosirea de stații de împerechere controlate sau a echipamentelor de inseminare artificială a reginelor.

Stațiile de împerechere controlată realizează reproducerea selectivă sau asistată, ceea ce presupune controlul deplin al împerecherii. Împerecherea, deși este liberă, presupune ca realizarea cuplajelor între regine și trântori să aibă loc în spații geografice izolate, împerecherea reginelor realizându-se doar cu trântori proveniți de la familiile de tată selectate.

Stupinele de împerechere controlată trebuie amplasate în locuri izolate la care să nu aibă acces alte albine în afară de albinele nucleelor de împerechere și familiilor de albine producătoare de trântori. Această izolare aproape perfectă poate fi realizată fie pe insule situate la cel puțin 15 km de țărm, fie în zone alpine perfect izolate biologic.

La noi în România cele mai la îndemână ar fi stațiile situate în zone alpine pe teritoriul unor rezervații naturale, ceea ce ar implica eforturi din partea MADR și ANZ pentru identificarea acestora.

Bineînțeles, aceste acțiuni implică încheierea de protocoale cu gestionarii rezervațiilor naturale pentru admiterea accesului în aceste zone, găsirea și alegerea responsabililor cu administrarea stupinelor de împerechere controlată și asigurarea suportului financiar necesar acțiunii.

La alegerea locațiilor stațiilor de împerechere controlată se va ține cont că zonele în care nu există oferte nectaro-polenifere asigură imposibilitatea supraviețuirii albinelor sălbatice și că trântorii nu trec peste culmi mai înalte decât locația stației dacă aceștia întâlnesc pe vale regine fecioare; de aceea locația aceasta trebuie situată într-o vale îngustă.

Astfel de locații favorabile amplasării stațiilor de împerechere controlată sunt de obicei situate la noi în țară la munte la cote mai înalte de circa 1.500 m.

Ca măsură de siguranță ca să nu existe alte albine și trântori decât cele ale stației este amplasarea în cel puțin două tranșe a unui număr de câteva nuclee cu regine fecioare și apoi, după un control la un interval de 3-4 săptămâni, ele trebuie găsite toate fecioare, pontând doar puiet de trântor. Dacă se îndeplinește această condiție, stația de împerechere este perfect izolată biologic, atingându-și scopul pentru care este destinată.

Inseminarea artificială a reginelor se utilizează pentru a se preîntâmpina impurificarea rasei, selectarea indivizilor cu cele mai apropiate caractere de standardul rasei și pentru a obține material genetic de calitate superioară, capabil să realizeze producții importante de miere.

La alegerea materialului biologic pe care să se facă însămânțare artificială pentru a realiza material genetic excepțional este nevoie atât de regine provenite din familii selecționate, cât și de trântori proveniți din familii de excepție și pentru a realiza această operațiune este nevoie de aparate de inseminare artificială a reginelor, dar și de personal calificat care să facă acest lucru.

Pentru a efectua inseminarea artificială se utilizează un complet de instrumente special compus din: microscop, butelie de dioxid de carbon, lampă cu lumină rece, pensetă, aparatul de inseminare propriu-zisă și alte accesorii mici (soluţie salină folosită la pomparea lichidului seminal prin seringă, vaselină albă pentru sigilarea tuburilor cu spermă și şerveţele umede). Se poate preciza că microscopul poate fi dotat și cu o cameră video care transmite semnalul la un monitor, astfel că întreaga operaţiune de inseminare poate fi urmărită pe monitor sau înregistrată pe suport CD sau DVD.

Este evident că pentru a obliga stupinele de elită și de multiplicare să efectueze inseminare artificială a reginelor trebuie îndeplinite următoarele condiții minimale:

  • dotarea acestora cu aparatură pentru inseminare artificială, respectiv sprijinirea acestora cu suport financiar în acest scop;
  • organizarea de cursuri de specializare în inseminare artificială pentru persoane ale stupinelor de elită și multiplicare;
  • instituirea unor comisii specializate în domeniu care să controleze periodic și de câte ori este necesar corectitudinea inseminărilor artificiale și calitatea materialului biologic obținut.

Acestea sunt propunerile mele și închei cu speranța că voi trezi interesul apicultorilor români și autorităților, cu atribuții în domeniu, care să vină cu critici constructive și propuneri pertinente astfel încât să reușim să adoptăm cele mai bune măsuri în scopul protecței eficiente a rasei de albine românești – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Sprijin financiar pentru apicultorii afectați de fenomene hidrometeorologice nefavorabile

În ședința din 17 septembrie 2019, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”.

Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și Instituțiile Prefectului. De asemenea, hărțile de monitorizare a climei din perioada martie – mai 2019, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) consemnează faptul că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi și precipitații care s-au înregistrat în această perioadă de timp pe întreg teritoriul țării.

Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt:

a) apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;

b) apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare;

c) apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

a) să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.251/2017;

b) să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.

Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este 31 octombrie 2019.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 37.000.000 lei se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.

Sursa: madr.ro

Apicultura, pasiunea dulce a familiei Munteanu

Roxana Munteanu din Rediu, judeţul Iași, se ocupă cu creşterea albinelor de șase ani. Aceasta spune că pentru ea şi familia ei apicultura este un drog dulce, pe care o practică cu mare drag. Mica ei afacere apicolă a pornit cu 5 familii de albine primite cadou, dar în timp numărul lor a crescut la 80, pe care le îngrijeşte cu mare atenție. În continuare ieşeanca ne va prezenta aspecte legate de recoltarea şi extragerea mierii, plus sfaturi cu privire la intrarea într-un astfel de business.

Tehnologia de recoltare şi extracție a mierii

Prin cules principal se înţelege sursa meliferă de la care albinele strâng cea mai mare cantitate de nectar din tot timpul anului. Culesul principal se clasifică din punctul de vedere al cantităţii de miere realizată în cules de producţie, în care timpul este prielnic, înfloritul nu a fost compromis şi se pot realiza cantităţi însemnate de miere recoltabilă. În afară de culesul de producţie, mai are loc şi culesul de întreţinere, de pe urma căruia se realizează cantităţi ce se consumă pe parcurs în familiile de albine, menţionează apicultoarea ieşeancă. „O etapă importantă a anului apicol o reprezintă momentul încetării fiecărui cules de producţie. Principala lucrare consecutivă a acestui moment este cea de recoltare a mierii marfă. De fapt, acum se observă cu adevărat munca depusă de apicultor de-a lungul întregii perioade premergătoare sezonului activ. Eforturile, priceperea şi perspicacitatea acestuia se vor converti în cantităţi mai mari sau mai mici de miere marfă sau produse apicole, care pot fi exprimate în kilograme echivalent miere“, adaugă Roxana Munteanu.

Tot Roxana este cea care ne mărturiseşte că în stupină se poate aprecia în mod practic încetarea culesului, dacă ţinem cont de următoarele aspecte şi indicatori. „Aici este vorba de intensitatea de zbor a albinelor care scade în mod evident, indicaţiile cântarului de control montat în stupină, care la un stup cu o familie de albine de putere mijlocie ajută apicultorul în determinarea intensităţii culesului, prin diferenţele în greutate înregistrate de cântar/unitatea de timp. De altfel, seara nu se mai simte mirosul caracteristic de miere şi nu se mai aude zumzetul puternic provocat de albine, iar în lipsa culesului albinele se irită uşor şi devin mult mai agresive, atacând persoanele aflate în raza lor de zbor. Astfel, în căutarea hranei albinele dau târcoale în jurul familiilor slabe, fiind predispuse la furtişag.“

În lucrările de recoltare şi extracţie a mierii din faguri, aprecierea momentului încetării culesului are o importanţă deosebită pentru apicultor întrucât extracţia mierii trebuie să fie terminată cu câteva zile înainte de încetarea culesului de producţie, iar extragerea repetată a mierii în timpul culesului principal de lungă durată contribuie la sporirea producţiei cu circa 30%. Practic, declanşarea acţiunii de recoltare a fagurilor cu miere din stup începe atunci când mierea este suficient de maturată, luându-se drept criteriu prezenţa coroanei cu miere căpăcită în treimea controalelor prin sondaj a fagurilor cu miere marfă, la un interval de 2-3 zile, spre sfârşitul culesului principal, ne atenţionează apicultoarea. „Respectând această indicaţie, există siguranţă că prelucrarea enzimatică a mierii a fost terminată, iar conţinutul în apă al mierii a ajuns la maximum de 18-20%. În acest fel se evită extracţia mierii nematurată şi cu un conţinut ridicat în apă de circa 23%, ce nu corespunde calitativ. Atunci când se recoltează în timpul culesurilor, pentru ca albinele să nu fie stingherite în activitatea lor, ramele cu faguri conţinând miere de extras trebuie recoltate de la stupi spre seară, când zborul albinelor a încetat. Însă, în perioadele lipsite de cules, recoltarea fagurilor cu miere se execută dimineaţa. Totodată, pregătirea utila­jelor şi a spaţiului de lucru pentru extracţia şi depozitarea mierii trebuie făcute din timp şi în mod corespunzător. Ţinând cont de toate acestea, apicultorul poate începe lucrarea de recoltare şi extracţie a mierii“, mai specifică Roxana.

Apicultura, o loterie

Luând în calcul întreaga tehnologie de recoltare şi extracție a mierii prezentată anterior, produsele apicole oferite de familia Munteanu doritorilor sunt următoarele: miere de salcâm, tei, polifloră, floarea-soarelui, dar şi polen crud, căpăceală şi tinctură de propolis. „Distribuţia acestora o facem cu mașina personală pe raza orașului Iași. Stabilim puncte de întâlnire cu clienții şi astfel încercăm să ne facem cât mai cunoscuți oferindu-le cărți de vizită oamenilor pe stradă, dar şi postând pe anumite grupuri locale, iar din recomandare în recomandare reușim să ne vindem produsele apicole oferite de albinuțe“, specifică Roxana.

Tot aceasta ne mai spune că pentru începători investiţia într-o afacere cu albine ar fi în valoare de circa 4.000 RON, dar în timp aceasta va mai crește. „Recomandăm celor care vor să se apuce de apicultură să se intereseze, să nu fie alergici la înțepătura de albină, să studieze înainte despre aceste insecte și să le iubească cu pasiune, nu doar pentru bani, deoarece apicultura este o loterie, un an câștigi, altul pierzi, dar cu siguranţă este ca un drog dulce, iar dacă te apuci, greu te mai lași de ea. Și nu credem că am putea să ne mai lăsăm de această frumoasă meserie, facem totul cu foarte mult drag, punem suflet în tot ceea ce facem, de altfel iubim aceste micuțe albinuțe și ne minunăm cu câte bunătăți ne delectează. În viitor am vrea să putem recolta mult mai multe produse apicole, cum ar fi păs­tura, lăptișorul de matcă, apilarnilul, dar mai ales să ne ocupăm până la adânci bătrâneți de această frumoasă meserie și să le oferim clienților noștri produse cât mai naturale“, încheie Roxana Munteanu, apicultoare în judeţul Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Protejarea raselor locale de albine în țările Europei

Se știe că, în goana după profituri cât mai mari din apicultură, diverși apicultori încearcă să-și înlocuiască rasele locale de albine din stupine cu alte rase și hibrizi interrasiali și, având în vedere specificul schimbării reginelor și modul lor de împerechere, aceste acțiuni duc și la impurificarea rasei locale.

Totodată, pentru o mai bună edificare a cititorilor, trebuie arătat că rasele de albine sunt rase naturale, geografice, adaptate și eficiente în zona în care s-au format. Rinderer, în1986, la pag. 309 afirma:

„Rasele ecogeografice sunt cele mai bune albine pentru ariile ecologice ale unei zone.“

Astfel, rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, climei şi al resurselor florale în care s-au format. Ele nu sunt de regulă unităţi panmictice, ci compuse din populaţii genetice distincte morfoproductiv. Omul nu a putut modifica şi controla decât maximum 10% din condiţiile de viaţă ale coloniilor de albine, spre deosebire de celelalte animale domestice unde se poate controla împerecherea 100%.

De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că fiecare rasă naturală a fost şi este cel mai bine adaptată şi mai productivă în zona ei de formare, în nişa ei ecologică. Transferul unor asemenea rase în alte zone presupune, pentru a le menţine valoarea, transferarea odată cu ele şi a ecosiste­mului lor natural, ceea ce este imposibil, presupunând o anumită depreciere a lor.

Ca exemple a rezultatului negativ al introducerii altor rase și hibrizi interrasiali pe teritoriul unor regiuni este cazul Rusiei și Germaniei, care pe anumite regiuni nu mai dețin rasele autohtone.

Ca soluție a ameliorării tot Rinderer arată că:

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necontrolat.“

Ținând cont de aprecierile de mai sus, în Raportul referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE, dezbătut marți, 23 ianuarie 2018, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, se făcea invitația ca:

„Statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE.“

Trebuie precizat că, actualmente, în Europa sunt recunoscute 15 rase distincte (subspecii) de Apis mellifera (după Ruttner 1988) și aceste populații prezintă adaptabilitate la condițiile locale (hrană, condiții climatice) și caracteristici diferite de comportare și de producție.

Au fost și sunt cazuri când, cu ocazia încercărilor, de cele mai multe ori nereușite, de introducere pe teritoriul altor regiuni a altor rase peste cele autohtone, în speranța obținerii unor producții mai mari de miere, când în anumite regiuni ale unor țări europene (Germania, Anglia, Rusia șamd) rasele autohtone fie au dispărut, fie s-au depreciat.

Acest fenomen apare ca urmare a faptului că acțiunile de mai sus duc la pierderea diversității genetice ce se leagă de pierderea caracteristicilor ce favorizează adaptarea la condițiile locale și, eventual, la pierderea de familii de albine valoroase, în special în ultimul deceniu.

Drept urmare a celor arătate mai sus. majoritatea țărilor europene cu o apicultură dezvoltată au luat măsuri pentru conservarea raselor de albine autohtone și chiar îmbunătățirea calității acestora.

Pentru această conservare pe teritoriul acestor țări s-au constituit regiuni în care se lucrează numai cu rase curate și în care este restricționat importul de alte rase sau metiși interrasiali, lucrându-se în sistem închis (rasă curată).

Ariile de conservare stabilite sunt de obicei protejate prin lege sau alte reglementări legale și mișcarea albinelor spre și din afara ariilor este, în general, restricționată.

Trebuie precizat că între ariile de conservare din diferitele țări europene pot exista diferențe ca: mărimea și structura ariilor de conservare, numărul de familii de albine și apicultori implicați, tipurile de organizare și de conducere a ariilor de conservare, sursele de finanțare, monitorizare și migrație în afara lor a familiilor de albine performante.

Concret, mai jos voi detalia pe fiecare țară europeană în parte cum realizează conservarea raselor sale locale. Astfel:

  • În BELGIA există o arie de conservare pentru albina autohtonă Apis mellifera mellifera.
  • CROAȚIA este în întregime constituită ca arie de conservare pentru Apis mellifera carnica.
  • DANEMARCA are o arie de conservare pentru Apis mellifera melifera și protecția ariei de conservare este asigurată de un ordin al Ministerului Agriculturii și Mediului, albinele fiind proprietate privată, iar terenul având mai mulți proprietari.
  • În ELVEȚIA există 5 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și acestea sunt monitorizate de Biroul Federal de Agricultură și asociațiile de apicultori.
  • FRANȚA are 11 arii de conservare organizate insular pe 3 insule și continental într-o zonă circulară (zonă sanctuar) și o zonă tampon, iar importul de albine în zonele protejate este interzis. Protecția este pentru Apis mellifera mellifera. Monitorizarea se face prin folosirea markerilor moleculari și, dacă se detectează o introgresiune într-o familie de albine, aceasta este înlocuită.
  • În IRLANDA se conservă, Apis mellifera mellifera pe tot teritoriul țării și activitățile de conservare sunt promovate de IRISH Honey Bee Society și Galtee Bee Breeding.
  • ITALIA are 5 arii de conservare pentru Apis mellifera lingustica și o arie de conservare pentru Apis mellifera siciliana. Pentru Apis mellifera lingustica diferite stații de prelucrare gestionează eforturile de conservare în diferite locații și în unele există suport guvernamental.
  • MALTA conservă rasa Apis mellifera rutnerri și activitățile de conservare se desfășoară în cadrul Proiectului de Conservare Rutnerri.
  • În NORVEGIA sunt 2 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și pentru ambele arii albinele sunt proprietate privată și terenurile pot avea mai mulți proprietari. Se acordă suport financiar din partea Ministerului Alimentației și Agriculturii.
  • POLONIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera mellifera și o arie de conservare pentru Apis mellifera carnica și acestea sunt monitorizate de Ministerul Agriculturii.
  • În PORTUGALIA există 2 arii de conservare pentru rasa locală Apis mellifera iberiensis.
  • REGATUL UNIT are pe teritoriul său 3 locații cu activități de conservare pentru Apis mellifera mellifera.
  • În ROMÂNIA – declarativ oficial – întreg teritoriul este o arie de conservare pentru rasa autohtonă Apis mellifera carpatica și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea Apiculturii și Programul Național de Reproducere. Voi reveni cu un articol despre situația din România.
  • SPANIA are 2 arii de conservare pentru Apis mellifera iberiensis.
  • TURCIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera caucasica, 2 arii de conservare pentru Apis mellifera anatolica, două arii sunt administrate de Ministerul Alimentației, Agriculturii și Zootehniei, iar patru arii de către Ministerul Pădurii și Gestionării Apelor.

Analizând cele de mai sus putem trage concluzia că nu se poate realiza o conservare a rasei autohtone până când în această acțiune nu se vor implica cu răspundere și dăruire toate organele statului din domeniul agriculturii (din care face parte apicultura), federațiile, asociațiile și cooperativele apicole, precum și apicultorii.

De asemenea, organele statului, MADR, ANZ și ANSVSA trebuie să înțeleagă că nu este suficient ca, pentru a realiza o conservare eficientă, să se elaboreze legi și reglementări, ci trebuie ca acestea să se implice și în sprijinirea organizării arilor de conservare, controlul acestora și, de ce nu, în sprijinirea lor financiară. Sprijin de același fel se poate aștepta și de la federațiile, asociațiile și cooperativele apicole și chiar de la apicultorii individuali.

(Articolul de față a fost inspirat din lucrarea științifică „Conservarea raselor locale“, autoare dr. Fani HATJINA, Div. of Apiculture – Greece, susținută la Conferința BeeCome – Blaj 2019)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cum putem proteja albina noastră românească. Puncte de vedere (IV)

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere, vă prezint pe scurt câteva idei cu justificări pertinente și explicații despre necesitatea păstrării, ameliorării și selecționării rasei autohtone. Doamna dr. ing. Melinda Tofalvi a obținut în anul 2009 doctoratul în apicultură sub conducerea reputatului prof. univ. dr. Liviu Alexandru Mărghitaș și practică apicultura din copilărie.

Se pare, de altfel, că apicultoarea împătimită Melinda Tofalvi are legături strămoșești cu omul de știință prof. univ. dr. Zoltán Pál ÖRÖSY, recunoscut pe plan mondial, cu merite deosebite în domeniul biologiei și mai ales in domeniul apiculturii, cu prepoderență în creșterea reginelor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Nu am altă modalitate de a-mi exprima admirația mea decât să mă închin și să admir această ființă minusculă de miligrame, care, plutind sub albastrul cerului, poate să susțină o bază ereditară atât de ciudat concepută. (Limba maghiară definește și acest miracol: albina mamă (matca) este Mamă, chiar dacă este virgină, și Regină. Cuvântul méh (albina) înseamnă și uter – organul genital femel din care se nasc urmași).

Sunt conștientă și știu că, dacă am lansa întrebarea: Oare suntem datori să salvăm o specie de animal indigen? Din start va apărea răspunsul în unison: da, trebuie salvată!

Determinismul genetic al sexelor la albine se realizează la nivelul genelor (nu la nivel cromozomal – Mackensen 1955) și starea de homozigot al genelor răspunzătoare de sex determină sexul masculin, indiferent dacă cromozomii sunt în stare haploidă sau diploidă (Woyke 1962).

Acesta este un factor menit să susțină și să asigure menținerea permanentă a genomului albinei în stare heteroalelă. Vitalitatea ei este ascunsă în această variabilitate genetică. Echilibrul morfofiziologic și vitalitatea unei populații pot fi măsurate prin numărul alelelor sexuale existente în populație. Dacă într-o populație nu sunt cel puțin 9-16 feluri de alele sexuale, această populație va deveni neviabilă (Mackensen, 1955; Ladilaw és Gomes, 1956; Kerr, 1967; Woyke, 1976; Adamus, 1977).

Prin încrucișarea ecotipurilor (raselor), efectele de heterozis se accentuează și mai mult. Dar avem deja destule experiențe, ca să fim prudenți.

Trebuie să observăm că la această specie, care cu mecanisme multiple asigură păstrarea variabilității, se pun totuși bariere pentru intrări de gene de la alte ecotipuri sau rase.

Se știe că pe zonele unde în mod natural se suprapune arealul ecotipurilor, reprezentanții acestora ies la împerechere în alte intervale de timp, evitând astfel încrucișarea. (Gilles Fert)

Ecotipurile formate de natură au structuri genetice „întocmite“, încercate și testate de către și pentru condiții pedoclimatice, floristice date. În condițiile respective, structurile genetice ale unor alte ecotipuri poate n-ar fi avantajoase sau ar reprezenta o povară fără sens pentru ele.

Dacă omul a forțat această hibridare, populații lăsate pe seama legilor proprii sunt capabile și tind să elimine elementele străine (alele fără confirmări că ar fi utile) și tind, sunt capabile să refacă structurile genetice. (Observații proprii).

Albina indigenă, autohtonă... Să se implice omul și în genetica lor? Întrebarea pare depășită. Omul deja a cucerit lumea vie pământească. Pe jumătate inconștient și indirect, dar din ce în ce mai puternic are influență incontestabilă asupra genomurilor oricărei specii care astăzi mai există. Factorul uman a devenit un factor aproape egal cu cel al naturii.

Schimbările mediului determinate de om au caracter brusc, ceea ce presupune o supraîncercare a speciilor, altfel acomodabile la schimbările mult mai lente ale naturii.

În momentul de față, neimplicarea omului în viața oricărei viețuitoare se pare că se traduce prin dispariția sigură a speciei respective. Habitatul actual și de perspectivă este atât de mult determinat de om încât nu va permite supraviețuirea albinei autohtone, oricât de valoroasă și viabilă a fost construită de natură, fără intervenția conștientă a omului, în direcția salvării.

Deci menținerea speciei Apis din ce în ce mai mult se poate asigura numai prin intervenția omului, tocmai în zestrea ei ereditară. Numai conștiința și munca omului pot asigura realizările care vor fi capabile să ocrotească și să găsească în timp util structuri genetice supraviețuitoare. Trebuie să recunoaș­tem că, fără munca conștientă a omului, variabilitatea genetică nu mai poate fi menținută.

Omul are dreptul, este obligat să se implice în ultimele cetăți ale zestrei ereditare a raselor autohtone? Întrebarea și răspunsul nu-i privesc numai pe cei care trăiesc în mijlocul acestora, în jurul cărora mai există din aceste bogății ale variabilății genetice. Sărăcia, modestia economică au contribuit la menținerea bogăției genofondului albinei autohtone.

Dar tocmai pentru oamenii care trăiesc în astfel de condiții este mai important să aibă acces la familii performante productive, cu care poate realiza produse apreciate economic.

Totodată, păstrarea zestrei ereditare, bogată a rasei noastre autohtone tot supraviețuirea omului slujește. Ajungând la intersecție, cine alege exploatarea familiilor performante e bine să meargă pe drumul ales.

Ajutorul acordat apicultorilor pentru păstrarea populațiilor de albine autohtone este interesul tuturor.

Prin însămânțarea artificială cu o spermă mixată de la un număr mare de trântori putem asigura variabilitate și curățenie genetică (Rothenbuhler), lucru pus în pericol în mod natural.

Melinda Tofalvi, apicultor Phd

Mátyás Szász, ecolog, apicultor

Am considerat că este necesar să cerem și părerea domnului Ilie Anghel apicultor teleormănean deținător al unor stupine de producție care însumează peste 400 de familii și care practică stupăritul de producție de 34 de ani.

Valurile apărute pe forumuri apicole și în general în lumea apicolă românească sunt semne că domeniul reprezintă interes. Oamenii își apără afacerile și, odată cu ele, albina, apicultura și toate beneficile ei.

Protecția Apis mellifera carpatica, rasă autohtonă românească, se poate realiza cu ajutorul reglementărilor precise și fără echivoc, cu implicarea organelor responsabile ale statului și apicultorilor.

Principalele măsuri care cred că ar trebui luate sunt:

  • • subvenționarea producției de miere obținute de la albinele din rasa autohtonă;
  • • subvenționarea famililor de albine din rasa autohtonă cumpărate;
  • • subvenționarea reginelor din rasa autohtonă cumpărate.

De asemenea, păstrarea nealterată a fondului genetic autohton trebuie să fie în responsabilitatea autorităților compe­tente: stat, minister, ANZ sau cum se mai numesc acestea.

Ilie Anghel, apicultor

Cum putem proteja albina noastră românească - Puncte de vedere (III)

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – ing. Cristina Moraru, absolventă din anul 1984 a Facultății de Agricultură, Secția Generală, care a lucrat din 1987 la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură conducând stupine de producere regine ameliorate și selecționate și în prezent deținătoarea unei stupine autorizate pentru multiplicare regine situată la Horezu județul Vâlcea, face următoarele propuneri privind protecția rasei de albine românești Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Având în vedere pericolul actual crescut de impurificare a rasei locale românești, consider că se impune necesitatea urgentă a unui Program de Conservare a albinei carpatine, pus în practică prin identificarea ei, izolarea reproductivă și conservarea prin realizarea unei bănci de gene. De asemenea, producerea de elite în stupine autorizate, iar în acest scop să se prezinte pedigree și fișe genealogice.

Totodată, este imperios necesar să se facă actualizarea măsurătorilor la exemplarele de albine autohtone considerate în rasă curată, având în vedere că aceste măsurători nu s-au efectuat de mult, clima s-a schimbat, multe oferte melifere au dispărut și este actuală o tendință de globalizare a rasei românești.

Multiplicarea exemplarelor de elită pentru a fi livrate pe teritoriul României se va face numai prin stupinele autorizate pentru multiplicare pentru care se vor lua măsuri reale de izolare reproductivă.

Pentru obținerea unor rezultate pozitive în acțiunile de selecție și ameliorare, producerea de elită și multiplicarea acesteia, crescătorii implicați trebuie să fie calificați pentru aceste acțiuni și, drept urmare, cei în drept trebuie să se preocupe de organizarea unor cursuri de specializare adecvate. Aici trebuie să precizăm că, deși eram în trecut pe primele locuri din Europa privind învățământul apicol având și un liceu axat pe apicultură, actualmente nu mai avem o școală apicolă.

În final, propun ca pentru stupinele autorizate de elită și multiplicare stațiile de împerechere controlată și laboratoarele care vor trebui să facă teste AND pe albine să se asigure un suport financiar, având în vedere că acestea nu sunt în totalitate profitabile.

ing. Cristina MORARU

Administratoare de stupină autorizată pentru multiplicare

Tot în continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – am considerat necesar a cere părerea și a unui comerciant de materiale, scule și utilaje pentru apicultură care să fie în același timp și apicultor. În acest sens l-am abordat pe dl Ionel Drăgan, administrator al SC MentorPlus SRL Timișoara care, în afară de faptul că vinde materiale, scule și utilaje pentru apicultură, administrează și 300 de familii de albine. Dl Ionel Drăgan a avut amabilitatea să-mi comunice punctele sale de vedere privind protecția rasei locale românești și, deși acestea nu converg în totalitate cu ale mele, consider că trebuie publicate așa cum au fost transmise. (prof. univ. dr. ing. Petre Iordache)

Legea apiculturii trebuie să reglementeze problematica raselor de albine din România ținând cont de contextul politic european din care România face parte și de realitatea din teren.

Astfel, în Europa funcționează principiul egalității de șanse, libertății de mișcare și dreptul la proprietate privată, fără îngrădiri în cele 3 direcții.

Pentru mine asta înseamnă că fiecare apicultor trebuie lăsat să practice apicultura fără nicio îngrădire ca și până acum, deci fiecare să aleagă rasa de mătci pe care a testat-o și este foarte mulțumit de ea în funcție de caracteristicile individuale urmărite și aici aș dori să le specific pe cele mai importante... blândețe, instinct scăzut de roire, agresivitate scăzută, rezistență la boli și, nu în ultimul rând, productivitate.

Realitatea de pe piața românească este că nu avem o rasă curată și tot ce există pe piață a fost metisat de cele mai importante rase testate și crescute în România în ultimii 50 de ani, respectiv mătci Carnica, Macedonica, Caucaziana, Lingustica, Buckfast, Carpatina, Sahariana, Anatolica și Albina Neagră.

Problema trebuie tranșată doar la stupinele de elită și de multiplicare, care prin lege trebuie plasate în zone izolate pentru a crea cadrul de împerechere controlată. Multiplicatorii trebuie certificați/calificați/ specializați în genetică și verificați strict pentru a vinde material controlat. În Europa sunt zone protejate pentru anumite rase în care au loc ameliorari și încrucișări și așa cred că trebuie stabilit prin lege și la noi. În jurul unei stupine de elită și/sau multiplicare pe o rază de 25 km nu trebuie să existe albine la crescătorii privați. Stupinele de multiplicare trebuie să dețină obligatoriu laborator de înseminare artificială mătci, un sistem de depozitare material genetic certificat, managementul calității agreat de UE în domeniu și un sistem de marketing controlat de un organism național în privința trasabilității rasei.

În ceea ce privește MONOPOLUL I.C-D.A. și/sau alte institute private... acesta trebuie desființat pentru că sună a concurență neloială.

Apicultor Ionel DRAGĂN

Noi reglementări ale Programului Național Apicol

În ședința din 3 aprilie 2019 Guvernul a aprobat modificarea și completarea HG nr. 443/2017 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar. Având în vedere modificarea cursului de schimb și prevederile Deciziei Comisiei Europene nr.1102/2016, s-a stabilit actualizarea valorii sprijinului financiar la 33.400 mii lei, din care 16.700 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene.

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a actului normativ de către factorii implicați, s-au realizat următoarele modificări și completări:

  • în cazul medicamentelor pentru tratarea varoozei și nosemozei, decontarea se va face până la unități întregi în funcție de forma de prezentare, întrucât unele medicamente sunt ambalate în așa fel încât nu pot fi fracționate, deși prospectul prezintă valori fracționate pentru tratament;
  • corelarea normei referitoare la comunicarea pentru deplasarea în pastoral cu modelul acesteia prevăzut în anexă, în sensul că aceasta este avizată de către consiliul local/primărie;
  • se introduce obligația apicultorului de a păstra cutiile ce au fost înlocuite până la efectuarea plății sprijinului financiar, astfel încât să se poată realiza controlul la fața locului;
  • comunicarea pentru deplasarea în pastoral a apicultorului a înlocuit ordinul de deplasare;
  • se reglementează posibilitatea ca familiile de albine achiziționate prin Program să se poată unifica cu familiile de albine deținute de apicultor, doar după efectuarea plății sprijinului financiar;
  • aplicarea unei diminuări cu 20% a valorii sprijinului acordat apicultorilor, în cazul în care aceștia nu anunță orice modificare privind identificarea la centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la respectiva modificare.
Abonează-te la acest feed RSS