Adama 04 mai 2020
update 29 May 2020

APIA: Situația la zi privind adeverințele eliberate pentru beneficiarii Campaniei 2020

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 15 mai 2020 și până la acest moment, a eliberat 720 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe și 613 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată pentru măsurile de mediu şi climă (Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2020, în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituțiile financiar-bancare și nebancare.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a respecta în continuare regulile de distanțare socială impuse de pandemia de COVID 19, începând din acest an APIA oferă fermierilor  posibilitatea de a solicita Centrelor județene eliberarea adeverinței prin mijloace electronice și transmiterea acesteia online către bănci, fără a fi nevoie de prezenta fizică a fermierului la centrul județean sau la bancă.   

Astfel, peste 95% din totalul adeverințelor au fost eliberate electronic.

Modelul de cerere de eliberare a Adeverinței de înregistrare fermier se găsește postat pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, iar lista convențiilor care au fost încheiate până la această dată, poate fi consultată la secțiunea convenții, acorduri, protocoale.

Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituția noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 15 mai 2020, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă, respectiv Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenţie în cadrul Campaniei 2020. Aceste conventii se adresează fermierilor care intenţionează sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2020 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și/sau pentru măsurile de mediu şi climă – M10, M11, M13. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţiei și că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

APIA: ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 04.05.2020, au fost publicate, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140, o serie de acte normative adoptate de către Comisia Europeană în vederea optimizării gestionarii anumitor activități agricole specifice pe perioada în care pandemia de COVID-19 afectează statele membre UE.

Printre aceste reglementări se numără și cele cu rol în intervenția pe piață prin acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, astfel:

  • Depozitare privată carne de bovină (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/596 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii proaspete sau refrigerate de bovine cu vârsta de opt luni sau mai mult și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitare privată carne de capră și de oaie (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/595 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a cărnii de oaie și de capră și fixarea în avans a valorii ajutorului);
  • Depozitare privată a untului (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a untului și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitare privata lapte praf degresat (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitarea privată a brânzeturilor (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/591 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 de deschidere a unei scheme de ajutor cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului).

Actele normative menționate pot fi consultate accesând linkul

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=OJ:L:2020:140:TOC

Regulamentele specifice stabilesc:

  • tipurile de produse eligibile,
  • perioadele de depozitare,
  • garanțiile aferente cererilor de ajutor (unde este cazul)
  • cuantumul ajutorului pentru fiecare categorie de produs.

Perioada de depunere a cererilor este deschisă începând cu data de 07.05.2020.

Pentru produsele carne de bovină, respectiv carne de oaie și capră s-a stabilit ca termen limită de depunere a cererilor, data de 30.06.2020.

Formularul cererii de ajutor este disponibil pe pe site-ul APIA: www.apia.org.ro sau va fi pus la dispoziția solicitanţilor de către funcţionarii APIA prin mijloace electronice, în urma unei solicitări adresată pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .

După completare de către solicitant, cererea de ajutor împreună cu documentele atașate cererii și documentele privind constituirea garanţiei vor fi scanate/fotografiate şi vor fi transmise la APIA, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., împreună cu dovada expedierii documentelor originale prin servicii de poştă/curierat, sau vor fi depuse la Registratura APIA – Aparat Central, din B-dul. Carol I, nr. 17, sector 2, Bucureşti. Documentele semnate electronic se transmit tot la adresa de e-mail indicată mai sus.

Procedura de depozitare privată a produselor agroalimentare se derulează în baza regulamentelor specifice menționate. Condițiile generale de derulare a măsurilor de depozitare privată sunt stabilite însă prin Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 AL COMISIEI din 18 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția publică și ajutoarele pentru depozitarea private. Toate produsele trebuie să respecte inclusiv prevederile stabilite în Anexa VI a Regulamentului (UE) nr. 1240/2016.

În cazul produselor a căror depozitare se efectuează după aprobarea cererii de ajutor și care au o garanție constituită aferentă cererii, perioada maximă pentru constatarea conformității produselor și intrarea în depozit la locul de congelare a cantităților din cerere este de maximum 28 zile de la notificarea privind aprobarea.

Dacă în cele 28 de zile a intrat în depozit sub 95% din cantitatea solicitată în cererea de ajutor, garanția aferentă se reține în totalitate iar ajutorul nu se mai acordă!

Informaţii detaliate privind depozitarea privată a produselor agroalimentare se regăsesc postate la link-ul http://www.apia.org.ro

APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrul IV, anul 2019

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 01.10 - 31.12.2019 (trimestrul IV/2019), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Suma totală care urmează a fi plătită pentru trimestrul IV este de 117.306.130,00 lei, pentru un număr de 13.050 beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 61.873.579,800 litri.

Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru.

Cantitățile de motorină pentru trimestrul IV/2019, care beneficiază de ajutor de stat și sunt aprobate prin Ordinul Ministrului nr.116/28.04.2020, se regăsesc prezentate mai jos:

Nr.
Crt.

Specificare

Cantități de motorină
(litri)

Valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni
(lei)

1.

Sectorul vegetal

53.366.313,060

101.177.202,00

2.

Sectorul zootehnic

8.059.096,610

15.279.242,00

3.

Sector îmbunătățiri funciare

448.170,130

849.686,00

 

Total

61.873.579,800

117.306.130,00

 

APIA efectuează plata beneficiarilor Măsurii 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința opiniei publice că vineri, 10 aprilie 2020, efectuează plățile aferente Măsurii 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este repartizată astfel:

  • 792.492,55 euro, respectiv 138.937.288,99 lei pentru un număr de 146 de beneficiari care au accesat M14 - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare;
  • 151.168,46 euro, respectiv 173.254.474,10 lei pentru un număr de 183 de beneficiari care au accesat M14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii 14 din Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014 – 2020.

Sursa: apia.org.ro

APIA îndeamnă fermierii să depună online cererile unice de plată

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a asigura continuitatea finanțării sectorului agricol, prin schemele de plăți și măsurile de sprijin pe care le gestionează, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a instituit, începând cu data de 06 aprilie 2020, primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 prin utilizarea aplicației IPA online, a mijloacelor electronice de comunicații și a sistemului IACS, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. nr.89/03.04.2020.

Astfel, în cele două zile de depunere electronică, s-a depus deja un număr de 16.698 cereri de plată, pentru o suprafață de 111.448 hectare.

Totalul cererilor unice de plată depuse în perioada 02.03.2020 până la 07.04.2020 este de 155.063 cereri, pentru o suprafață de 649.892 hectare.

Sursa: apia.org.ro

APIA: Reluarea depunerii online a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru a veni în sprijinul  beneficiarilor și pentru a minimiza pe cât posibil efectele negative, asupra activităților din sectorul agricol, ale răspândirii pe teritoriul României a epidemiei de coronavirus, a instituit o serie de măsuri menite să asigure flexibilizarea și fiabilizarea interacțiunii cu fermierii.

Astfel, prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.89/03.04.2020 fost aprobată primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 prin utilizarea aplicației IPA online, mijloacelor electronice de comunicații și sistemului IACS, începând cu data de 06 aprilie 2020.

De asemenea, a fost aprobat ca centrele județene/locale APIA să primească și să administreze cererile de plată/deconturile justificative/acorde viza rentierilor agricoli aferente anului 2020 prin utilizarea mijloacelor electronice (telecomunicații).

Astfel, documentele care se prezintă la depunerea cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit la APIA, de către fermier/rentier, prin mijloace electronice (telecomunicații).

Potrivit dispozițiilor ordinului ante-menționat, documentele care dovedesc că terenul agricol se află la dispoziția solicitanților se transmit la APIA, fie de către fermier prin mijloace electronice disponibile sau prin solicitarea online de către centrele județene/locale APIA a adeverințelor privind înscrierea în Registrul agricol și trimiterea acestora de către Primării pe adresele e-mail ale centrelor județene/locale APIA.

Totodată, documentele specifice schemelor de plată pentru sectorul zootehnic (inclusiv Pachetul 8 din Măsura10) se transmit la APIA, prin mijloace electronice (telecomunicații) disponibile, de către fermier sau de către Oficiile județene ale Agenției Naționale pentru Zootehnie (Adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea şi menținerea Registrului genealogic al rasei, Adeverința care certifică metisul cu rasa de carne, Adeverința prin care se confirmă respectarea raportului de maximum 35 femele ovine/caprine neînscrise și neînregistrate într-un Registru Genealogic la un berbec/țap cu certificat de origine, Adeverință eliberată de Asociația care conduce registrul genealogic al rasei solicitate la plata Pachetul 8 din Măsura10).

Documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă se transmit la APIA, prin mijloace electronice (telecomunicații) disponibile, de către rentier/împuternicit/mandatar/curator sau prin solicitarea online de către centrele județene/locale APIA a documentelor la primării (contractul/ele de arendare, adeverințe de reziliere, adeverinţe de confirmare a suprafeţei totale existente în proprietatea rentierului).

Cererile de plată aferente ajutoarelor de stat și deconturile justificative privind masura Măsura 14 Bunăstarea animalelor se transmit la APIA prin mijloace electronice.

În ceea ce privește Ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, Formularul cererii de plată va fi transmis către fermieri prin mijloace electronice de către funcţionarii Centrelor Judetene  (CJ) ale APIA.

Depunerea cererilor de plată de către fermieri se va efectua prin mijloace electronice. Documentele aferente cererilor de plată pentru Masura privind bunastarea animalelor, documentele aferente Ajutorului de stat în sectorul cresterii animalelor si cele pentru Ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură vor fi scanate şi încărcate de către fiecare fermier  pe un server extern (FTP) pus la dispoziție de către APIA, unde vor avea drepturi doar de încărcare. 

Fermierii vor crea un director cu denumirea societății și județul unde vor încărca formularul de cerere de plată și documentele aferente  perioadei pentru care solicită plată.

Funcționarii APIA CJ vor avea acces la serverul extern (FTP) și vor descărca documentele aferente fiecărui fermier. Aceste documente vor sta la baza operării datelor în aplicația electronică de gestionare a sprijinului financiar și efectuării verificărilor administrative ulterioare.

După finalizarea verificărilor administrative şi aprobarea cantităților de motorină prin ordin MADR funcționarii din cadrul CJ APIA (SMS) vor emite Decizia de plată care va fi  transmisă prin mijloace electronice (poșta electronică) fermierilor.

Pentru informații detaliate privind măsurile instituite prin Ordinul nr.89/03.04.2020 accesați pagina de internet a  agenției, la adresa www.apia.org.ro.

APIA efectuează plata beneficiarilor Măsurii M215

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința opiniei publice că începând de miercuri, 25 martie 2020, demarează efectuarea plăților aferente Măsurii M215 - Plăți privind bunăstarea animalelor pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este 8,283,571.50 euro, respectiv 38.630.435,70 lei  pentru un număr de 48 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie  în conformitate cu prevederile legislației europene și naționale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăților compensatorii aferente Măsurii M215 - Plăți privind bunăstarea animalelor pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor se realizează în conformitate cu Fișa Măsurii M215 din Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014 – 2020.

Sursa: apia.org.ro

Măsuri pentru a evita răspândirea coronavirusului în rândul fermierilor!

Începând de luni, 16.03.2020, Centrele județene și locale ale APIA vor transmite listele cu fermierii programați pe zile către toate primăriile de pe raza județelor aferente.

Primăriile vor emite adeverințele si le vor transmite pe toate către APIA, astfel încat fermierii să nu se mai deplaseze personal la primării. În momentul în care vor veni la sediile APIA pentru a depune cererile de plată, vor găsi adeverințele acolo.

Sursa: madr.ro

APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru cererile depuse în luna ianuarie 2020

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna ianuarie 2020, aferente serviciilor prestate în luna decembrie și trimestrul IV a anului 2019.

Suma totală autorizată la plată este 3.178.951 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 52 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

APIA: Stadiul depunerii Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, un număr de 70.960 cereri, pentru o suprafaţă de 227.989 hectare.

Reamintim că se depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. În cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol cererea se depune la Centrele județene APIA, iar la Centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2020 se va încheia la data de 15 mai 2020, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.

Fermierii sunt rugați pe această cale să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.

Sursa: apia.org.ro

APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna decembrie 2019, aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului 2019.

Suma totală autorizată la plată este 1.324.799 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 25 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Campanie de informare APIA cu privire la depunerea Cererii Unice de Plată pentru anul 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 12 februarie, demarează Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plată în anului 2020, sub sloganul:

APIA: DIN NOU LA DRUM ALĂTURI DE FERMIERII ROMÂNI !
Depune Cererea Unică de Plată în perioada 2 Martie – 15 Mai 2020
!”

Cererile Unice de Plată se depun la Centrele județene/locale APIA și al Centrul Municipiului București, în perioada 02 martie – 15 mai 2020.

Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe!

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăți/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli, respectiv:

  • schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,
  • măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu și climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),
  • ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal și zootehnic.

În Campania 2020, completarea declarației de suprafață se realizează electronic, folosind aplicația IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea și închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezența funcționarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naționale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condițiile de eligibilitate conform legislației comunitare și naționale în vigoare.

În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte și cerințele specifice pachetelor solicitate la plată și cerințele de bază conform Programului National de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro și la Centrele județene/locale APIA.

Pentru a beneficia de subvenții, solicitanții (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte documentele privind utilizarea terenului conform art.5 din Ordinul MADR nr. 619/2015, cu modificări și completări.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziția fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Potrivit prevederilor legislației europene și naționale, orice fermier care solicită plăți în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2020, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiții Agricole şi de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală,  pot fi consultate la centrele județene/locale ale APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Informații relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro și în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăți pe suprafață de la sediile Centrelor Județene și Locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din fiecare județ.

Situația plăților efectuate de APIA pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii (ANT)

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de data de 2 decembrie 2019 și până în prezent, au fost autorizați pentru efectuarea plăților regulare aferente anului de cerere 2019, un număr de 759.466 fermieri (ceea ce reprezintă 90 % din numărul fermierilor eligibili la plata regulară) cu suma totală de 690,98 milioane euro, astfel:

- 598,32 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

- 77,30 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

- 15,36 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național.

Totodată aducem la cunoștință că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2019.

Valoarea plafonului este de 246.232.400 euro, și se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 

În tabelul de mai jos regăsiți cuantumurile stabilite în conformitate cu Hotărârea de Guvern pentru aprobarea plafoanelor alocate ANT, pentru anul de cerere 2019.

ANT - Sector vegetal

Plafon
(euro)

Cuantum
(euro)

ANT 1 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil

93.831.650

13,3202 euro/ha

ANT 3 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră

6.050

8,9570 euro/ha

ANT 4 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru tutun

1.656,200

1.569,4413 euro/ha

ANT 5 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru hamei

92.400

400,2599 euro/ha

ANT 6 - Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr

1.667.050

73,8219 euro/ha

ANT - Sector zootehnic

ANT 7 - Ajutor Naţional Tranzitoriu - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector lapte

20.376.400

17,7220 euro/tonă

ANT 8 - Ajutor Naţional Tranzitoriu - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector carne

85.631.700

69,1109 euro/cap

ANT 9 - Ajutor Naţional Tranzitoriu - Schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine

42.970.950

4,7157 euro/cap

Plăţile pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/03 din 01.10.2019.

Reamintim faptul că, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăți în avans aferente Campaniei 2019 în sumă de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima data plata în avans.

Sursa: apia.org.ro

APIA: plăți în favoarea bunăstării păsărilor pentru anul 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că  în perioada 15 ianuarie - 15 februarie 2020 se desfășoară sesiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2020 aferentă Măsurii 14 – „Bunăstarea animalelor” - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.6/10.01.2020 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - pachetul a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor.

Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri.

Pentru mai multe informații referitoare la accesarea sprijinului pentru bunăstarea păsărilor consultați Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, Ediția a III-a-2020, aprobat prin Ordinul MADR nr. 15/14.01.2020, publicat pe site-ul APIA la adresa  http://www.apia.org.ro/ .

Ghidul solicitantului pune la dispoziția potențialilor beneficiari informațiile necesare privind:

  • condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii în vederea obținerii plăților;
  • completarea și depunerea cererii de plată, fluxul documentelor utilizate şi termenele ce trebuie respectate de solicitanți pentru obținerea plăților;
  • angajamentele asumate pe care trebuie să le respecte solicitanții în vederea accesării subpachetelor;
  • respectarea prevederilor legale în vederea asigurării unei abordări exacte şi unitare a problemelor legate de completarea şi depunerea cererilor, respectarea obligațiilor şi angajamentelor luate prin semnarea cererii şi a posibilelor sancțiuni şi reduceri pe care le suportă beneficiarii în cazul nerespectării acestora.

Sursa: apia.org.ro

Stadiul plăților APIA aferente anului de cerere 2019

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de data de 2 decembrie și până în prezent, au fost autorizați pentru efectuarea plăților regulare aferente anului de cerere 2019, un număr de 719.895 fermieri (ceea ce reprezintă 85,25 % din numărul fermierilor eligibili la plata regulară) cu suma totală de 597,2 milioane euro, astfel:

  • 520,5 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 63,98 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 12,72 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național.

Plățile se vor derula în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.

Reamintim faptul că, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăți în avans aferente Campaniei 2019 în suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Sursa: apia.org.ro

APIA informează că până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, se depun cererile pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2020, la Centrele Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse Cererile unice de plată în cadrul Campaniei 2019.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrele APIA judeţene, respectiv al Municipiului Bucureşti, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.

În anul 2020, diferenţa dintre rata accizei standard prevăzută în coloana 3 din Anexa nr.1 de la Titlul VIII din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal şi rata accizei reduse prevăzute la alin. (2), se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:

Beneficiarii Cererilor de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2020 sunt:

b) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz care sunt înregistraţi în Registrul Naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploateză animale, individual sau în forme de asociere, conform legislație în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, registrul fermelor, registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare care exploatează terenuri agricole individual sau în forme de asociere,conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

c) organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală, testarea noilor soiuri pentru introducerea în cultură precum şi de a-şi face cunoscute rezulatatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari  ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri  trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Condițiile de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea sunt următoarele:

a) să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);

b) să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;

c) să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

d) să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

e) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci se iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării;

f) să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;

g) să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

b) adeverinţă  , în original de la Registrul agricol  cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;

e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat  anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar ;

g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;

h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;

i)  cantitățile de  motorină  pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri  funciare;

j) angajamentul solicitantului persoana fizică  cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau  întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din ordin, daca este cazul.

Legislație:

  • Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare;
  • OMADR 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Fermierii depun la APIA cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 16 decembrie 2019 inclusiv, se depun la Centrele Județene ale Agenției, respectiv al Municipiului București, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2020, cereri avizate de către ANZ.

Având în vedere că ultima zi de primire a cererilor inițiale este data de 15 decembrie 2019, zi de duminică, dată limită se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează conform prevederilor Codului de Procedură Civilă: „în cazul în care data limită de depunere a cererilor sau oricăror alte documente este o zi de sărbătoare oficială, zi de sâmbătă sau duminică, respectiva dată limită se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează”.

Cererea inițială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanții prestatori ai serviciilor va fi  însoțită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislației în vigoare;

b) acreditarea  solicitantului pentru întocmirea și menținerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator și beneficiar, rasa și numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajați și cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menționa "întreprindere nou-înființată";

d) copia contractului între deținătorul registrului genealogic și prestatorul serviciului de determinare a calității genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deținătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuția pârților la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităților, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Cererea inițială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, completată de către solicitanții prestatori ai serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale va fi însoțită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislației în vigoare;

b) acreditarea  solicitantului  pentru  prestarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator și beneficiar, rasa și numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajați și cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menționa "întreprindere nou-înființată";

d) copia contractului între deținătorul registrului genealogic și prestatorul serviciului de determinare a calității genetice a raselor de animale sau adeverință eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deținătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuția părților la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităților, inclusiv lucrările și tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Sursa: apia.org.ro

Plăți APIA pentru anul de cerere 2019

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 02 Decembrie 2019 a început efectuarea plății regulare pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în Campania 2019, autorizând la plată un număr de 55.460 fermieri cu suma totală de 17.069.104 milioane euro, astfel:

  • 13.415.263 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 3.049.131 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 604.710 euro cofinanțare de la Bugetul Național.

Plățile vor continua în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.

Reamintim că, în perioada 16 octombrie 2019 – 29 noiembrie 2019 au fost autorizate plăți în avans aferente campanie 2019 în suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plățile directe acordate fermierilor în campania 2019 este de 1.943.162.000 euro.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Abonează-te la acest feed RSS