reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

Protejarea raselor locale de albine în țările Europei

Se știe că, în goana după profituri cât mai mari din apicultură, diverși apicultori încearcă să-și înlocuiască rasele locale de albine din stupine cu alte rase și hibrizi interrasiali și, având în vedere specificul schimbării reginelor și modul lor de împerechere, aceste acțiuni duc și la impurificarea rasei locale.

Totodată, pentru o mai bună edificare a cititorilor, trebuie arătat că rasele de albine sunt rase naturale, geografice, adaptate și eficiente în zona în care s-au format. Rinderer, în1986, la pag. 309 afirma:

„Rasele ecogeografice sunt cele mai bune albine pentru ariile ecologice ale unei zone.“

Astfel, rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, climei şi al resurselor florale în care s-au format. Ele nu sunt de regulă unităţi panmictice, ci compuse din populaţii genetice distincte morfoproductiv. Omul nu a putut modifica şi controla decât maximum 10% din condiţiile de viaţă ale coloniilor de albine, spre deosebire de celelalte animale domestice unde se poate controla împerecherea 100%.

De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că fiecare rasă naturală a fost şi este cel mai bine adaptată şi mai productivă în zona ei de formare, în nişa ei ecologică. Transferul unor asemenea rase în alte zone presupune, pentru a le menţine valoarea, transferarea odată cu ele şi a ecosiste­mului lor natural, ceea ce este imposibil, presupunând o anumită depreciere a lor.

Ca exemple a rezultatului negativ al introducerii altor rase și hibrizi interrasiali pe teritoriul unor regiuni este cazul Rusiei și Germaniei, care pe anumite regiuni nu mai dețin rasele autohtone.

Ca soluție a ameliorării tot Rinderer arată că:

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necontrolat.“

Ținând cont de aprecierile de mai sus, în Raportul referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE, dezbătut marți, 23 ianuarie 2018, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, se făcea invitația ca:

„Statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE.“

Trebuie precizat că, actualmente, în Europa sunt recunoscute 15 rase distincte (subspecii) de Apis mellifera (după Ruttner 1988) și aceste populații prezintă adaptabilitate la condițiile locale (hrană, condiții climatice) și caracteristici diferite de comportare și de producție.

Au fost și sunt cazuri când, cu ocazia încercărilor, de cele mai multe ori nereușite, de introducere pe teritoriul altor regiuni a altor rase peste cele autohtone, în speranța obținerii unor producții mai mari de miere, când în anumite regiuni ale unor țări europene (Germania, Anglia, Rusia șamd) rasele autohtone fie au dispărut, fie s-au depreciat.

Acest fenomen apare ca urmare a faptului că acțiunile de mai sus duc la pierderea diversității genetice ce se leagă de pierderea caracteristicilor ce favorizează adaptarea la condițiile locale și, eventual, la pierderea de familii de albine valoroase, în special în ultimul deceniu.

Drept urmare a celor arătate mai sus. majoritatea țărilor europene cu o apicultură dezvoltată au luat măsuri pentru conservarea raselor de albine autohtone și chiar îmbunătățirea calității acestora.

Pentru această conservare pe teritoriul acestor țări s-au constituit regiuni în care se lucrează numai cu rase curate și în care este restricționat importul de alte rase sau metiși interrasiali, lucrându-se în sistem închis (rasă curată).

Ariile de conservare stabilite sunt de obicei protejate prin lege sau alte reglementări legale și mișcarea albinelor spre și din afara ariilor este, în general, restricționată.

Trebuie precizat că între ariile de conservare din diferitele țări europene pot exista diferențe ca: mărimea și structura ariilor de conservare, numărul de familii de albine și apicultori implicați, tipurile de organizare și de conducere a ariilor de conservare, sursele de finanțare, monitorizare și migrație în afara lor a familiilor de albine performante.

Concret, mai jos voi detalia pe fiecare țară europeană în parte cum realizează conservarea raselor sale locale. Astfel:

  • În BELGIA există o arie de conservare pentru albina autohtonă Apis mellifera mellifera.
  • CROAȚIA este în întregime constituită ca arie de conservare pentru Apis mellifera carnica.
  • DANEMARCA are o arie de conservare pentru Apis mellifera melifera și protecția ariei de conservare este asigurată de un ordin al Ministerului Agriculturii și Mediului, albinele fiind proprietate privată, iar terenul având mai mulți proprietari.
  • În ELVEȚIA există 5 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și acestea sunt monitorizate de Biroul Federal de Agricultură și asociațiile de apicultori.
  • FRANȚA are 11 arii de conservare organizate insular pe 3 insule și continental într-o zonă circulară (zonă sanctuar) și o zonă tampon, iar importul de albine în zonele protejate este interzis. Protecția este pentru Apis mellifera mellifera. Monitorizarea se face prin folosirea markerilor moleculari și, dacă se detectează o introgresiune într-o familie de albine, aceasta este înlocuită.
  • În IRLANDA se conservă, Apis mellifera mellifera pe tot teritoriul țării și activitățile de conservare sunt promovate de IRISH Honey Bee Society și Galtee Bee Breeding.
  • ITALIA are 5 arii de conservare pentru Apis mellifera lingustica și o arie de conservare pentru Apis mellifera siciliana. Pentru Apis mellifera lingustica diferite stații de prelucrare gestionează eforturile de conservare în diferite locații și în unele există suport guvernamental.
  • MALTA conservă rasa Apis mellifera rutnerri și activitățile de conservare se desfășoară în cadrul Proiectului de Conservare Rutnerri.
  • În NORVEGIA sunt 2 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și pentru ambele arii albinele sunt proprietate privată și terenurile pot avea mai mulți proprietari. Se acordă suport financiar din partea Ministerului Alimentației și Agriculturii.
  • POLONIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera mellifera și o arie de conservare pentru Apis mellifera carnica și acestea sunt monitorizate de Ministerul Agriculturii.
  • În PORTUGALIA există 2 arii de conservare pentru rasa locală Apis mellifera iberiensis.
  • REGATUL UNIT are pe teritoriul său 3 locații cu activități de conservare pentru Apis mellifera mellifera.
  • În ROMÂNIA – declarativ oficial – întreg teritoriul este o arie de conservare pentru rasa autohtonă Apis mellifera carpatica și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea Apiculturii și Programul Național de Reproducere. Voi reveni cu un articol despre situația din România.
  • SPANIA are 2 arii de conservare pentru Apis mellifera iberiensis.
  • TURCIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera caucasica, 2 arii de conservare pentru Apis mellifera anatolica, două arii sunt administrate de Ministerul Alimentației, Agriculturii și Zootehniei, iar patru arii de către Ministerul Pădurii și Gestionării Apelor.

Analizând cele de mai sus putem trage concluzia că nu se poate realiza o conservare a rasei autohtone până când în această acțiune nu se vor implica cu răspundere și dăruire toate organele statului din domeniul agriculturii (din care face parte apicultura), federațiile, asociațiile și cooperativele apicole, precum și apicultorii.

De asemenea, organele statului, MADR, ANZ și ANSVSA trebuie să înțeleagă că nu este suficient ca, pentru a realiza o conservare eficientă, să se elaboreze legi și reglementări, ci trebuie ca acestea să se implice și în sprijinirea organizării arilor de conservare, controlul acestora și, de ce nu, în sprijinirea lor financiară. Sprijin de același fel se poate aștepta și de la federațiile, asociațiile și cooperativele apicole și chiar de la apicultorii individuali.

(Articolul de față a fost inspirat din lucrarea științifică „Conservarea raselor locale“, autoare dr. Fani HATJINA, Div. of Apiculture – Greece, susținută la Conferința BeeCome – Blaj 2019)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Abonează-te la acest feed RSS