reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Mar 2019

Cum putem proteja albina noastră românească

Puncte de vedere (I)

În data de 4 decembrie 2018, la Parlamentul României, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a luat în discuție conținutul Legii zootehniei privind apicultura și a hotărât, peste părerile reprezentanților MADR, ANZ, ACA și ale unor reprezentanți ai apicultorilor, să scoată albinele din Legea zootehniei.

Se pare că majoritatea deputaților din Comisia pentru agricultură nu au înțeles scopurile acestui demers, implicațiile lăsării albinei românești fără protecție și, după cum au decurs discuțiile, se pare că excluderea albinei din Legea zootehniei era deja hotărâtă înainte de începerea ședinței prin lobby-ul exercitat de autointitulatul Marian Stuparul Oltean asupra unor membri ai comisiei și chiar asupra președintelui comisiei, deputatul Stănescu Alexandru.

Astfel, în prezent singura prevedere în Legea apiculturii privind protecția albinei românești este la art. 4, lit. h) „păstrarea și selecția purității albinei autohtone (Apis mellifera carpatica) și simultan folosind mătci provenind din stupinele de elită și multiplicare“. Analizând cu atenție acest test, se vede că acesta este superfluu pentru protecția rasei românești.

Bănuiesc că s-a vrut un moment de respiro pentru cei care importă, produc și distribuie, unor apicultori români, mătci, roiuri și/sau familii de albine din alte rase sau cu hibrizi fără a putea fi sancționați de organele în drept.

Așa stând situația cu protecția rasei de albine românești, trebuie să considerăm „că am pierdut o bătălie și nu războiul“ și ca atare trebuie să ne mobilizăm noi, apicultorii, organele răspunzătoare în domeniu ale statului, respectiv Ministerul Agriculturii prin ANZ și Institutul Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură astfel încât să se realizeze o nouă lege a apiculturii care să protejeze fără ambiguități puritatea rasei albinei românești.

De altminteri, în sprijinul acestei acțiuni este de precizat că marți, 23 ianuarie 2018, s-a dezbătut în Comisia de agricultură din Parlamentul European un raport referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE în care, printre altele, „invită statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE“.

Aceasta fiind situația, prin noua lege a apiculturii, care este în curs de elaborare, vor trebui să se instituie reglementări ca să se evite impurificarea rasei noastre de albine Apis mellifera carpatica prin existența pe teritoriul României a altor rase sau metiși aduse în speranța obținerii rapide a unor cantități mai mari de miere.

După îndelungi consultări cu diverși specialiști în apicultură, practicieni și teoreticieni, și studierea a ce se face actualmente în țările Europei, în continuare voi încerca să enumăr principalele acțiuni pe care cred că trebuie să se bazeze protecția și asigurarea purității rasei de albine autohtone. Acestea ar fi:

  • minimizarea și chiar interzicerea totală a introducerii pe teritoriul României a unor rase sau hibrizi interrasiali;
  • asigurarea unor zone de protecție în jurul stupinelor autorizate pentru producere de regine de elită și pentru multiplicarea acestora astfel încât să se evite metisarea cu alte rase;
  • identificarea și stabilirea unor locații posibile pentru stații de împerechere controlată în zone montane;
  • înființarea unor noi stupine autorizate pentru elită;
  • înființarea de rezervații naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica în rasă curată;
  • alocarea de fonduri financiare pentru susținerea eforturilor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone;
  • executarea de controale specializate asupra organizării și funcționării tuturor organismelor autorizate pentru activități reproductive și
  • stabilirea contravențiilor și infracțunilor, precum și sancționarea acestora în funcție de gravitatea lor pentru încălcarea reglementărilor privind activitatea de reproducere a albinelor și de protecție a rasei autohtone.
  • Referitor la interzicerea introducerii de alte rase/ ecotipuri/hibrizi interrasiali provenite/proveniți din alte țări, este foarte importantă conștientizarea acestui aspect în rândul apicultorilor și factorilor de decizie în spiritul conceptului de protecție a rasei autohtone românești.

albina romaneasca 3

De altfel, păstrarea genofondului autohton existent (A.m. carpatica) și ameliorarea sa permanentă, în rasă curată, reprezintă obiective de interes națio­nal și conceptul de conservare a albinei locale din România se încadrează în obiectivul european – păstrarea diversității genetice a albinelor din Europa.

Totodată, trebuie să se știe că rezultatul final al utilizării altor rase și hibrizi este o poluare genetică a populației locale în care se vor manifesta genotipuri mai mult sau mai puțin adaptate la condițiile locale (o metisare a populației cu apariția de caractere nedorite) și astfel o dependență a apicultorilor de achiziția hibrizilor.

Comercializarea de hibrizi interrasiali poate conduce în timp relativ scurt la hibridarea în masă a unor populații locale deoarece vânzarea de mătci hibride se poate face de exemplu în toată țara, într-un sezon, fiind posibil să se realizeze mii de mătci. Ca urmare, riscul de hibridare și de înlocuire a unor populații geografice în timp scurt este foarte mare, iar apicultorii vor deveni dependenți de mătcile hibride.

  • Asigurarea unor zone de protecție în jurul stupinelor autorizate pentru reproducție se poate realiza interzicând ca pe o rază de cel puțin 10-15 km să pătrundă în zonele de protecție alte stupine. Stupinele care la data autorizării sunt în zonele de protecție, fiind înregistrate la registrul agricol din zonă, vor fi controlate de comisii constituite în acest scop, pentru a se preveni a avea alte rase decât rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica.
  • Stabilirea unor locații pentru stații de împerechere controlată a reginelor este o necesitate care se impune pentru a avea un control total al împerecherilor și pentru găsirea acestor locații trebuie să se implice organele de stat.

Este evident că rezervațiile naturale montane pot oferi oportunități în acest sens, dar aici trebuie să se realizeze o colaborare între MADR și Romsilva care gestionează aceste rezervații.

Existența unor locații pentru stații de împerechere controlate este imperios necesară, mai ales dacă pe viitor nu se va putea stopa intrarea pe teritoriul țării noastre a altor rase și hibrizi. Categoric în acest caz se va impune ca toate stupinele de reproducție autorizate, de elită sau multiplicare, să facă împerecherile reginelor numai în stații de împerechere controlată sau prin înseminare artificială.

Totodată, în locațiile stațiilor de împerechere controlată identificate se va verifica izolarea acestora și se vor lua măsuri de preîntâmpinare a pătrunderii altor familii de albine în zona lor de acțiune care trebuie considerată a fi de cel puțin 20 km.

  • Înființarea de noi stupine de elită se impune mai ales pentru a se desființa monopolul existent. Astfel, se va realiza o concurență în privința calității elitelor livrate pentru stupinele de multiplicare.

Având în vedere că pe teritoriul României există cinci zone bioapicole, ideal ar fi ca pe teritoriul fiecărei astfel de zone să funcționeze cel puțin o stupină producătoare de elită.

Aceste stupine autorizate a fi producătoare de elită ar trebui să lucreze în sistemul de populație închisă, înțelegând prin aceasta că în aceste stupine nu se va introduce material genetic din afara lor. Aceste populații (50-150 familii de albine) pot fi menținute doar prin izolare geografică completă sau prin însămânțări artificiale, dar nu mai mult de 20 de generații, știut fiind că menținerea îndelungată a unei populații în stare închisă pune în pericol existența acestuia, ca urmare a depresiunii de consangvinizare. Totuși, prin difuzarea într-o anumită zonă a materialului biologic valoros (regine și trântori) din cadrul populației închise, se exercită o anumită presiune de selecție; cu implicații profunde în ameliorarea albinelor din zona de acțiune.

  • În vederea păstrării în rasă curată a celor mai valoroase populații de albine din rasa autohtonă trebuie trecut la înființarea de rezervații naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica, în stare curată. Aceste rezervații se amplasează, la fel ca și stupinele de împerechere controlată, în văile izolate ale munților sau în alte zone în care există numai populații de albine din rasa autohtonă cu însușiri valoroase crescute în rasă pură și în condiții de izolare, climă și cules.

Familiile de albine din aceste rezervații se bonitează, cele necorespunzătoare fiind îndepărtate, iar în locul acestora se introduc familii valoroase din aceeași zonă bioapicolă. În cadrul rezervației se aplică o selecție riguroasă prin crearea de linii și încrucișarea între linii de înaltă productivitate. Totodată, în vederea împerecherilor dirijate ale reginelor se vor efectua împerecheri în stațiile de împerecheri controlate sau prin înseminări artificiale.

  • Alocarea de fonduri financiare pentru susținerea eforturior de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone este imperios necesară. Totodată, având în vedere că selecția la albina meliferă este o activitate importantă, complexă și de lungă durată, pentru a obține rezultate vizibile este absolut necesar un sprijin legislativ și financiar din partea statului.

Aceste fonduri vor trebui alocate pentru susținerea eforturlor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone, stupinelor de elită și multiplicare, stațiilor de împerechere controlată, rezervațiilor naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă în rasă curată și Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură.

Fondurile financiare pot proveni de la Statul Român și/sau din fondurile alocate de UE pentru programele naționale apicole. Referitor la legalitatea reținerii acestor fonduri vreau să aduc aminte organelor de stat că în două cazuri din anii anteriori s-a încercat să se facă finanțări pentru informatizarea identificării familiilor de albine, pentru ANZ și înfințarea de laboratoare, pentru ANSVSA, cele două instituții fiind organisme ale MADR, dar nu s-a aprobat. În cazul de față se vor finanța proprietăți ale apicultorilor, deci nu se pune problema de deturnare de fonduri destinate apicultorilor.

Tot aici s-ar putea încadra finanțarea parțială a organizării unor cursuri de calificare profesională în domeniul activităților de reproducție a albinelor organizate prin grija ANZ, I.C-D.A. și a unor forme asociative apicole.

  • Executarea de controale specializate se va realiza prin înființarea unor comisii formate din reprezentanți din partea ANZ (OJZurilor), ANSVSA (DSVSA-urilor) și ai formelor asociative apicole care să controleze izolarea reproductivă a stupinelor de elită, de multiplicare, stațiilor de împerechere controlată și rezervațiilor naturale pentru protecția albinelor din rasa curată autohtonă.

De asemenea, aceste comisii vor controla permanent acuratețea realizării lucrărilor de selecție, ameliorare și de conservare a rasei curate autohtone – Apis mellifera carpatica.

Aici trebuie să arăt în final că membrii acestor comisii trebuie să fie în cunoștință de cauză profesional, să cunoască cu acuratețe reglementările legislative în domeniu și să se ferească să aducă completări mai mult sau mai puțin originale acestor reglementări.

  • Stabilirea contravențiilor și infracțiunilor, precum și sancționarea acestora în funcție de gravitatea lor pentru încălcările reglementărilor privind activitatea de reproducerea a albinelor și de protecție a rasei autohtone se vor face astfel încât să descurajeze tendințele de încălcare a acestora.

Acesta este punctul meu de vedere referitor la dezideratele ce ar trebui să stea la baza reglementărilor din noua Lege a apiculturii pentru a realiza protecția rasei albinei noastre autohtone și a se reuși susținerea eforturilor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone în cele mai bune condiții.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

De ce doar Apis mellifera carpatica în România (II)

Este evident că pentru a menţine această rasă de albine cât mai curată şi adaptată cât mai bine condiţiilor locale de mediu trebuie luate o serie de măsuri, cum ar fi:

● Realizarea unei bănci de gene pentru Apis mellifera carpatica şi, totodată, realizarea unor teste ADN astfel încât să se poată oferi material biologic necesar ameliorării calităţilor acestei rase şi menţinerii purităţii ei.

Stocarea genotipurilor cu o valoare de excepţie, pe lângă perfecţionarea rasei Apis mellifera carpatica, poate să aducă şi alte avantaje, cum ar fi fluidizarea şi simplificarea comerţului internaţional cu material biologic cu o valoare genetică ridicată. Constituirea de bănci criogenice are ca scop atât conservarea biodiversităţii prin prezervarea genotipurilor valoroase, cât şi a speciilor sau raselor aflate într-un real pericol de dispariţie. Pentru aceasta considerăm foarte importantă realizarea acestui prim pas.

● Crearea cadrului legislativ pentru protejarea fondului genetic naţional al albinei de rasă Apis mellifera carpatica.

La acest deziderat ne lovim de libertinismul creat în spaţiul UE pentru că, la momentul actual, legea care este liberală susţine comerţul liber cu animale, inclusiv cu albine. Or, la albine este un caz special deoarece împerecherea în aer liber nu poate genera controlul asupra împerecherilor şi astfel s-au distrus multe populaţii de albine din Europa.

În acest context, specialişti din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, conştienţi de pericolul care ne aşteaptă la poarta UE, în încercarea protejării fondului genetic al albinei româneşti, au cerut modificarea legislaţiei prin care să se interzică „importul de material biologic aparţinând altor rase de albine, precum şi al hibrizilor interrasiali, deoarece, prin specificul împerecherii la albina meliferă, sistemul poate fi scăpat de sub control şi se poate ajunge la obţinerea unor metişi nedoriţi şi neadaptaţi la condiţiile de mediu din ţara noastră“, aşa cum se arată în adresa trimisă de cercetători, Ministerului Agriculturii.

Urmarea?!?! Ministerul a respins cererea pe motivul încălcării normelor legislaţiei europene şi că, odată cu aderarea, noul act normativ nu ar mai avea aplicabilitate pentru că apicultorilor români li se vor deschide porţile păstoritului în alte ţări europene. Răspunsul mai precizează că „singurele măsuri de protecţie eficientă sunt cele aplicate de asociaţiile crescătorilor de albine, care pot informa apicultorii despre efectele nefavorabile ale importului diferitelor rase de albine“.

● Abordarea unor măsuri de selecţie a materialelor biologice având calităţi superioare care să răspundă aşteptărilor, mai ales în obţinerea unor producţii maximale de produse apicole.

Selecţia în apicultură constituie sectorul cel mai înapoiat al activităţii ştiinţifice şi practice, ceea ce este demonstrat prin lipsa raselor performante de albine create ca urmare a unei activităţi dirijate. Cauzele principale ale acestei stări sunt determinate de elaborarea insuficientă a aspectelor teoretice de selecţie şi de lipsa unei bănci de gene pentru stocarea materialului biologic valoros.

Procesul de ameliorare a albinelor este mai dificil de realizat comparativ cu alte specii, din cauza unor particularităţi biologice specifice, dar ar fi mult uşurat prin stocarea materialului biologic provenit de la indivizi din familii cu însuşiri valoroase.

Aici nu putem trece cu vederea că, pentru asigurarea unei presiuni de selecţie în zonele de influenţă şi pentru menţinerea în stare curată a materialului biologic ce constituie patrimoniul genetic apicol, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, prin pepinierele sale de la Bucureşti, Moara Vlăsiei-Ilfov, Poieni-Iaşi şi Bididia-Tulcea, produce anual regine de elită declarate selecţionate care se difuzează în teritoriu.

La punerea în aplicare şi îndeplinirea dezideratelor mai sus enumerate trebuie să participe următoarele entităţi:

– apicultorii, care ar face foarte bine să se documenteze mai profund şi mai ales în domeniul geneticii înainte de a încerca să schimbe rasele de albine de lucru în stupinele lor;

– asociaţiile apicole, care trebuie să militeze pentru promovarea protejării albinei noastre Apis mellifera carpatica;

– Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură să continue demersurile de protecţie a albinei româneşti la autorităţile Statului, să urmărească cu maximă atenţie ca în stupinele de elită pe care le deţine să se facă o adevărată selecţie promovând caracterele cele mai performante şi să iniţieze proiecte de constituire a unei Bănci de gene şi teste ADN pentru albina românească Apis mellifera carpatică;

– Agenţia Naţională pentru Zootehnie să iniţieze demersuri de protecţie a albinei româneşti Apis mellifera carpatica la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să urmărească cu maximă atenţie ca în stupinele autorizate pentru producerea reginelor de elită şi de multiplicare să se facă o adevărată selecţie promovând caracterele cele mai performante, să sprijine iniţierea de proiecte de constituire a unei Bănci de gene şi teste ADN pentru albina românească Apis mellifera carpatica şi să elaboreze de urgenţă „Procedurile operaţiunilor de autorizare a stupinelor de elită şi de multiplicare“ prin care să se interzică categoric producerea de regine din altă rasă decât din rasa Apis mellifera carpatica;

– Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să nu se limiteze să spună că nu există cadrul juridic de protecţie a albinei româneşti, ci să se zbată să găsească modalitatea de protecţie; astfel vor dispărea şi zvonurile precum că interese ale unor comercianţi ar frâna iniţierea unor astfel de acţiuni de protecţie şi nu în ultimul rând,

– Parlamentul României şi europarlamentarii, care reprezintă interesele României la Bruxelles, organisme care trebuie informate despre greutăţile pe care le întâmpină apicultura româ­nească pentru asigurarea protecţiei rasei albinei româneşti Apis mellifera carpatica şi astfel să iniţieze măsuri în consecinţă.

Închei cu speranţa că va fi bine înţeles demersul meu şi pentru o mai bună edificare anunţ că voi elabora şi un material în care voi prezenta câteva aspecte referitoare la ce se întâmplă dacă se introduc alte rase, hibrizi şi metişi de albine pe teritoriul României.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

De ce doar Apis mellifera carpatica în România (I)

Visul oricărui apicultor este ca de la stupina sau stupinele pe care le administrează să obţină recolte maxime de produse apicole şi astfel profitul său să fie cât mai mare.

Acest deziderat se poate realiza în următoarele condiţii:

– familiile de albine să conţină albine din rase considerate de foarte bună calitate, cărora să le corespundă zona geografică bioapicolă în care îşi desfăşoară activitatea;

– stupina sau stupinele să fie poziţionate în zone cu oferte melifere favorabile unor culesuri intense de producţie şi de întreţinere;

– albinele din familii să fie indemne de boli şi, în fine,

– administrarea stupinei sau stupinelor să se facă corespunzător de către stupar.

Albina românească

Din punctul de vedere al rasei albinelor folosite pe teritoriul României trebuie să arătăm că, din timpuri străvechi, pe aceste meleaguri şi pe unele teritorii învecinate s-a format şi s-a instalat albina românească Apis mellifera carpatica care a fost studiată iniţial de un grup de cercetători sub directivele cercetătorului N. Foti, stabilindu-se caracteristici proprii şi făcând interesante studii biometrice asupra ei.

Apoi, în urma susţinerii materialului ştiinţific şi documentar privind omologarea rasei de către reprezentanţi din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, Consiliul tehnico-ştiinţific al ANARZ a aprobat omologarea albinei româneşti cu Certificatul de omologare nr. 1 eliberat la data de 28.10.2009, în conformitate cu Legea zootehniei nr. 72/2002 şi cu O.M. nr. 383/2009.

Omologarea s-a făcut ca rasă sub denumirea de Apis mellifera carpatica, împlinindu-se astfel visul înaintaşilor noştri din apicultura românească de a avea o rasă autohtonă recunoscută oficial.

Apis mellifera carpatica este albina noastră autohtonă care, adaptându-se la condițiile specifice climatului continental-temperat, a constituit o rasă aparte. În cadrul acestei rase, studiile efectuate arată că se disting 5 subpopulaţii („ecotipuri“), respectiv ecotipul din Câmpia sudică Dunăreană, Zona colinară subcarpatică, Podişul Transilvaniei şi Câmpia Vestică (inclusiv Banatul), Podişul Moldovei şi Podişul Dobrogei (inclusiv Delta Dunării).

Aceste biotipuri se diferențiază prin unele caractere morfologice, cum sunt lungimea trompei, lungimea corporală, lungimea tarsului și a tibiei, lungimea aripii anterioare şi indicele cubital.

Trebuie specificat că albina românească s-a format în condiţiile specifice pedoclimatice şi de bază meliferă din zona carpatică a ţării noastre şi chiar în unele zone învecinate, cum ar fi: Banatul Sârbesc, Zona Bulgară lângă Dunăre, Basarabia, Ucraina Subcarpatică şi Pusta Maghiară.

Aceasta este o rasă foarte blândă pe fagure. În timpul examinării manifestă un comportament liniştit, are în general un slab instinct de roire, este foarte productivă, astfel că la familiile de albine recordiste, în condiţii excepţionale de cules, producţia de miere medie multianuală poate atinge 50-60 kg/familie. Totodată, în cazul culesurilor intense, ca cel de la floarea-soarelui, ea este chiar predispusă la blocarea cuibului cu miere, însuşire considerată preţioasă deoarece prin aceasta se reduce cantitatea de puiet crescută şi deci uzura albinelor şi se asigură proviziile pentru lunile lungi de iarnă concentrate pe un număr redus de faguri în zona cuibului, mierea este căpăcită uscat, iar tendinţa de propolizare este considerată a fi slabă.

Rasele străine

Rasele străine, în condiţiile ţării noastre, nu pot depăşi din punctul de vedere al calităţilor rasa românească Apis mellifera carpatica deoarece aceasta, trăind din generaţie în generaţie, de mii de ani în condiţiile de climă şi floră carac­teristice ţării noastre, ca rezultat al selecţiei naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiţii, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creşterea, înmulţirea şi îmbunătăţirea albinei noastre locale Apis mellifera carpatica.

Totodată, nu putem trece cu vederea faptul că resursele melifere existente în trecut pe teritoriul ţării noastre erau constituite din întinse suprafeţe de fâneţe naturale ce ocupau zona dintre Dunăre şi Munţii Carpaţi, care ofereau albinelor un important cules de nectar. La acest tip de cules de vară, de lungă durată dar de intensitate redusă, s-a adaptat de-a lungul mileniilor albina noastră autohtonă. Pe măsura dezvoltării agriculturii însă, prin extinderea suprafeţelor cultivate şi intensificarea chimizării culturilor, condiţiile de cules s-au schimbat fundamental. În locul culesului de la fâneaţă au apărut cel puţin trei culesuri noi prin introducerea şi adaptarea la condiţiile de climă şi sol din ţara noastră a rapiţei de toamnă, salcâmului şi florii-soarelui. Aceste surse de nectar se caracterizează prin următoarele: rapiţa este prima care înfloreşte asigurând, în cazuri favorabile, o dezvoltare explozivă a fami­liilor de albine, asigurând astfel, pe lângă producţie de miere, şi pregătirea familiilor de albine pentru culesurile de la salcâm care asigură şi el un cules timpuriu de scurtă durată şi, în fine, culesurile de la floarea-soarelui care sunt destul de capricioase, dar pot fi de mare intensitate. Sub aspect ontogenetic, albinele autohtone nu s-au adaptat în totalitate la noile condiţii de cules şi, drept urmare, uneori producţiile de miere realizate nu sunt pe măsura potenţialului productiv al materialului biologic autohton.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Abonează-te la acest feed RSS