Munca în zadar și postulatele lui Koch (II)

Crearea unei noi rase de albine  sau a unui hibrid superproductiv care să nu țină cont de realitățile social-economice și climatice, de șanse și de hazard, de modul de coexistență, de interesele dintre agricultura tradițională, ecologică și de interesele celei industriale este o utopie.

În România, după propriile constatări, mai mult de 2/3 sunt stupine mici și mijlocii care, de regulă, nu fac stupărit pastoral. Micile stupine staționare, cu albine din ecotipul local, adaptate la condițiile de climă și floră din habitatul respectiv, asigură biodiversitatea zonei prin polenizarea plantelor entomofile. Marile ferme apicole care fac stupărit pastoral pe distanțe mari, preocupate economic de o producție cât mai mare de miere, nu sunt interesate să mențină în producție ecotipul local. Micile stupine, crescătoare a ecotipului local, trebuie, pentru producerea de regine, să-și selecționeze și să-și înmulțească coloniile care răspund cel mai bine cerințelor locale (selecție în interiorul populației).

Pentru a gestiona numeroasele riscuri cu care ne confruntăm trebuie să avem o altă abordare a tehnologiilor apicole și să nu le amestecăm pe cele intensive, profesioniste, care au la bază profitul și pun în pericol menținerea și supraviețuirea albinei locale cu tehnologia apicolă naturală, darwiniană, a apicultorilor amatori care asigură biodiversitatea.

Producția de regine în propria stupină este vitală pentru micul apicultor pentru a evita roirea necontrolată și a face o înmulțire dirijată. Un avantaj de necontestat este posibilitatea apicultorului de a transforma în mai puțin de un sezon (câteva luni) – prin schimbarea mătcii – o colonie necorespunzătoare într-o colonie puternică și productivă.

Pentru a scădea presiunea infecțioasă trebuie să luăm roiul din colonia-mama fără rame, așa cum pleacă în mod natural și să-l introducem în stup pe rame noi. Albina meliferă nu este domesticită, este numai adaptată. Evoluția și dezvoltarea acesteia într-un anumit areal (dispersia trântorilor, împerecherea în natură și roirea necontrolată) nu sunt decât parțial sub controlul omului.

Lăsând în urmă ramele – din care a eclozat puiet –, cu puiet și ramele cu miere și păstură scădem presiunea infecțioasă asupra roiului, lăsând în vechiul stup acarienii din celulele cu puiet, sporii de locă, de nosema sau alți dăunători și agenți infecțioși.

Apicultura darwiniană, naturală, care se integrează respectând albinele și folosindu-le în scopuri practice, mi se pare o modalitate bună de a fi păstrători responsabili ai acestor mici creaturi, insectele cele mai apropiate de om și cele mai folositoare.

Activitățile și comportamentul albinei lucrătoare se concentrează asupra procurării de rezerve și acumulării lor în faguri. Pentru a avea miere de calitate nu trebuie să extragem miere din cuib. Pentru recoltă trebuie să folosim caturi și gratie Hanneman. Dacă nu vrem să compromitem brandul miere românească nu trebuie să admitem în jurul nostru apicultori care falsifică produsele stupului sau nu respectă condiții minime de igienă.

În noul PNA (Program Apicol Național) apicultorii sunt sprijiniți, printre altele, pentru a deconta medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, precum şi prin acordarea unor resurse financiare formelor asociative apicole legal constituite pentru consultanță în apicultură și pentru organizarea de cursuri de perfecționare. Acestea sunt măsuri imperios necesare pentru o apicultură performantă. Ca apicultori trebuie să ne adaptăm la cerințele actuale, să ne documentăm din cât mai multe surse și să promovăm adevărul științific pentru a nu face muncă în zadar.

Dr. Gh. DOBRE – Romapis